Sari la conținut

Ermil Gheorghiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ermil Gheorghiu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Botoșani, România Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Gradulgeneral-maior  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiDeutsches Kreuz in Gold[*][[Deutsches Kreuz in Gold (military award of Nazi Germany (1941-1945))|​]]
Crucea de Cavaler al Crucii de Fier  Modificați la Wikidata

Ermil F. Gheorghiu (n. 13 februarie 1896, Botoșani – d. 14 ianuarie 1977, București) a fost un general aviator român, Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene.

A absolvit Școala Militară de Ofițeri în 1915.[1] A fost înaintat la gradul de comandor aviator la 16 octombrie 1937 și la gradul de general de escadră la 10 mai 1941.[1]

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a luptat în cadrul Corpului Aerian în timpul Bătăliei de la Mărășești.

Pentru vitejia și devotamentul excepțional cu care a executat o recunoaștere fotografică la 30 septembrie 1917, fiind grav rănit în abdomen de o schijă, care i-a perforat ficatul, a continuat recunoașterea îndeplinindu-și misiunea.
Înalt Decret no. 570 din 12 iunie 1917[2]:p. 86

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost numit la comanda Corpului Aerian Român (21 noiembrie 1942), ulterior fiind avansat ca Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene Române. A fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Comandor (16 februarie 1944) „pentru deosebita pricepere și destoinicie cu care a condus operațiunile Corpului aerian pe timpul luptelor contra bolșevismului în operațiunile dela Cuban, Donețul mijlociu și de pe Mius”.[3]

Generalul de escadră aviator Ermil Gheorghiu a fost numit la 1 septembrie 1944 în funcția de subsecretar de stat pentru Aviație.[4]

Generalul comandant aviator Ermil Gheorghiu a fost trecut în cadrul disponibil la 9 august 1946, în baza legii nr. 433 din 1946, și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 9 august 1947.[5]

În cadrul unei operațiuni din noaptea de 5/6 mai 1950, Securitatea l-a arestat pe generalul Ermil Gheorghiu. A supraviețuit închisorilor comuniste, decedând în anul 1977.

  1. ^ a b Decretul Conducătorului Statului Român nr. 1.358 din 9 mai 1941 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 109 din 10 mai 1941, partea I-a, p. 2.529.
  2. ^ a b Ministerul de Răsboiu, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1930
  3. ^ a b Decretul Regal nr. 359 din 16 februarie 1944 pentru conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 53 din 3 martie 1944, partea I-a, p. 1.744.
  4. ^ Decretul regal nr. 1.628 din 1 septembrie 1944 pentru numiri de miniștri secretari de Stat, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 202 din 2 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.232.
  5. ^ Decretul Regal nr. 1.652 din 7 august 1947 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 191 din 20 august 1947, partea I-a, p. 7.524.
  6. ^ Decretul Regal nr. 1.908 din 8 iunie 1940 pentru conferiri de ordine și medalii, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.825.
  • Walther-Peer Fellgiebel - Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939-1945 (Friedburg, Germany: Podzun-Pallas, 2000). ISBN 3-7909-0284-5.