Sari la conținut

Binitarianism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Diteism)

Binitarianismul este teologia a doi persoane dumnezeiești într-unul singur Dumnezeu, opus unitarianismului care susține un singur Dumnezeu în o singura persoana, și trinitarianismului care implică trei persoane dumnezeiești în unul singur Dumnezeu.

Tradițional și popular, binitarianismul este înțeles ca fiind un fel de monoteism - adică Dumnezeu este în mod absolut o singură ființă, deși există o dualitate în Dumnezeu. Cu timpul acest tip de monoteism a devenit "dualism", adică două ființe în una singură, dar cele două ființe sunt într-un perfect acord reciproc, înțelegându-se prin aceasta "familia lui Dumnezeu" formata din Tată și Fiu.

Unii binitarianiști au susținut, de-a lungul istoriei, că în acest tip de cristologie este reflectat mai veridic ceea ce ei denumesc "creștinismul original" adică iudaismul mesianic. Ei au subliniat că "primii creștini au venerat în mod deosebit două ființe - Dumnezeu Tatăl și Iisus Cristos". Chiar și rabinii din primele secole de după Cristos au considerat creștinismul ca fiind binitarian.(Alan F. Segall - International Conference on the Historical Origins of the Worship of Jesus - 13-17 iunie 1998). Spre sfârșitul secolului al doilea Melito de Sardis (mort cca. 180 D.C., pe care catolicii, dar și alte biserici creștine îl consideră sfânt), scrie despre Dumnzeu:"...nici un ochi nu-L poate vedea, nici un gând nu-L poate înțelege, nici o descriere nu-L poate cuprinde; iar cei ce-L iubesc vorbesc despre El astfel: Tată și Dumnezeul adevărului" (discurs ținut în prezența lui Antonius Caesar).

După ce Primul conciliu de la Niceea din anul 325 respinge arianismul, Conciliul de la Constantinopol din anul 381 îi acuză pe binitarieni ca fiind "semi-arieni", dar după ce doctrina trinitară a căpătat forță în cadrul creștinismului, această acuzație nu a mai fost formulată.

Unii binitarieni susțin că, de-a lungul timpului, grupări precum paulienii, albigenzii și bogomilii au fost adepți ai viziunii binitariene.

Mai târziu, binitarianismul a fost susținut de grupări din ce în ce mai mici.