Sari la conținut

Dan Alessandrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dan Alessandrescu
Date personale
Născut1913 Modificați la Wikidata
Decedat2000 (87 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiemedic
obstetrician[*]
ginecolog[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentruCrearea unor tehnici chirurgicale

Dan Alessandrescu (n. 1913 – d. 2000) a fost unul din cei mai reprezentativi medici specialiști în obstetrică și ginecologie din istoria României. A studiat marile sindroame obstetricale și a creat o serie de tehnici chirurgicale larg folosite în ginecologie și obstetrică, care îi poartă numele. De asemenea, a înființat primul serviciu de anestezie pentru femei și nou-născuți din România. A lucrat la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Polizu și a format o școală renumită de ginecologi obstetricieni.

A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în 1937. În 1941 a obținut doctoratul în științe medicale, iar în 1967 a devenit conferențiar și în 1970 profesor universitar. A condus secția de cercetări medicale a Institutului de Ocrotire a Mamei și Copilului. A fost Membru al Societății Franceze de Obstetrică și Ginecologie, al Societății Europene de Obstetrică și Ginecologie,[1] al Societății Internaționale de Obstetrică și Ginecologie.[2]

Maternitatea Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Polizu în care a lucrat Dan Alessandrescu

În 1957 a fost numit șef de secție și director al Centrului de Cercetări Științifice Obstetrică-Ginecologie în Spitalul Polizu.[3] În 1962 a fost transferat ca șef de secție la maternitatea Cantacuzino.[4] În 1967 a revenit la maternitatea Polizu.

La Maternitatea Polizu, Dr. Alessandrescu și-a dirijat investigațiile spre studiul marilor sindroame obstetricale - cum ar fi cel hemoragic și toxic-infecțios, precum și spre studiul patologiei contractilității uterine și a gestozelor, a defectelor de coagulare în sarcină, a analgeziei obstetricale, a șocului endotoxemic, depistării suferințelor fetale, îndeosebi anoxiei, și reechilibrării funcționale a fătului și nou-născutului. El a înființat primul serviciu de anestezie pentru femei (1959) și nou-născuți (1961) din România.[3][5] D. Alessandrescu a creat de asemenea o serie de tehnici chirurgicale larg folosite în ginecologie și obstetrică: histerectomie vagino-abdominală, extracții cu ajutorul vidului în care a utilizat un aparat de construcție proprie (aparatul Alessandrescu), istmopexia și uretrocistopexia directă care îi poartă numele.[6][7][8][9][10] A adus contribuție importante în tratamentului cancerului de col uterin.[11] Dan Alessandrescu și col. au elaborat un procedeu de neocolpopoieză (crearea unui vagin artificial) cu grefă dermo-epidermică în tratament chirurgical al agenezei vaginale, care este larg folosit în întreaga lume[12] A fost membru al colectivului de redacție al revistei „Obstetrica și Ginecologia”.[13]

La intrarea în maternitatea Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Polizu, a fost ridicată o statuie a lui Dan Alexandrescu .[3]

În 1992, spitalul Polizu a trecut prin absorbție în structura organizatorică a Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu”. Acesta în 2016 a fost redenumit în Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” în cinstea lui Alfred Rusescu (medic-pediatru) și a medicului de obstetrică-ginecologie Dan Alessandrescu, acesta având atât secții atât de pediatrie cât și de obstetrică-ginecologie.[14][15][16]

Lucrări științifice

[modificare | modificare sursă]

Dan Alessandrescu este autor a numeroase lucrări științifice,[17] printre care se numără:

  • Probleme de practică și tehnică obstetricală - Dan Alessandrescu, Vasile Luca, 1965
  • Atlas de colposcopie - Dan Alessandrescu, Vasile Luca, 1963
  • Concepția, sterilitatea, anticoncepția - Dan Alessandrescu, Vasile Luca, 1964
  • Biologia reproducerii umane - sub redacția Dan Alessandrescu, 1974
  1. ^ Council members of EAGO. European Association of Gynaecologists and Obstetricians (EAGO). Eur. J. Obstet. Gynecol. Reprod Biol., 25 (1987) 1-6
  2. ^ FIGO News. International Federation of Gynecology and Obstetrics. List of Constituent Societies: January 1990. Int. J. Gynecol. Obstet., 1990. 31: 187-197
  3. ^ a b c Diana Mandricel. Communication of Standards Regarding the Polizu Maternity Hospital Birth Rate/Romania (2011-2013). Journal of Business Economics and Information Technology. Volume II, Issue 1, February 2015
  4. ^ Istoria Spitalului “Dr. I. Cantacuzino”. Spitalului Clinic Dr. I. Cantacuzino
  5. ^ "Maternitatea Ana Pauker". Jurnalul Național. 09 Aug 2005
  6. ^ V. L. Bologa, G. Brătescu, B. Duțescu, Șt. M. Milcu (red.). Istoria medicinei românești. Editura Medicală, București, 1972
  7. ^ Șt. M. Milcu, B. Duțescu. Istoria științelor în România. Medicina. Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1980
  8. ^ Ioan Munteanu. Tratat de Obstetrică. Vol. I-II. Editura Academiei Române, București, 2000
  9. ^ Panait Sîrbu, Ion Chiricuță, Aristide Pandele, Dan Setlacec. Chirurgia ginecologică. Vol. I-II. Editura Medicală, București, 1981
  10. ^ Stelian Pană, Stelian Pană jr. Dicționar de obstetrică și ginecologie. Editura Univers Enciclopedic, 1995
  11. ^ Marin F., Plesca M., Bordea CI., Moga MA., Blidaru A. Types of radical hysterectomies from Thoma Ionescu and Wertheim to present day. Journal of Medicine and Life Vol. 7, Issue 2, April-June 2014, pp.172-176
  12. ^ Dan Alessandrescu, Gheorghe C.Peltecu, Catalin S.Buhimschi, Irina A.Buhimschi. Neocolpopoiesis with split-thickness skin graft as a surgical treatment of vaginal agenesis: Retrospective review of 201 cases. American Journal of Obstetrics and Gynecology, Volume 175, Issue 1, July 1996, Pages 131-138
  13. ^ Revista "Obstetrica și Ginecologia". Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Regulament din 22 iunie 2016 de organizare și funcționare al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu". Emitent - Ministerul Sănătății. Publicat în Monitorul Oficial nr. 521 din 12 iulie 2016
  15. ^ Prezentare. Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu". Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „Dan Dumitru Mihalache. Sănătatea mamei și copilului. Viața Medicală, martie 2016, Numarul 9 (1363)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Lucrări științifice ale Dan Alessandrescu pe PubMed

Legături externe

[modificare | modificare sursă]