Sari la conținut

Carol Loncear

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Carol Loncear (n. 1917 Bocșa — d. 1991 Bocșa) a fost un om politic comunist român, care a îndeplinit funcția de ministru al industriei grele în perioada 1958 - 1962 în guvernele conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Carol Loncear a devenit membru al Partidului Comunit Român în luna decembrie 1944. Carol Loncear a deținut următoarele funcții ministeriale: ministrul metalurgiei (1952 - 1954); ministru la materiale de construcție (1954 - 1957); ministru adjunct la industria grea (1957 - 1959) ministru al industriei grele (1959 - 1960). Ca urmare a unor abateri grave comise în funcția de ministru al Ministerulului Metalurgiei, Carol Loncear a fost destituit și trimis la munca de jos. În 1963, Carol Lomcear a fost arestat preventiv, fiind acuzat de infracținea de „uneltire contra ordinei sociale prin agitație”. Carol Loncear a recunoscut la anchetă că, în perioada 1960 - 1963, a comentat în mod dușmănos unele probleme în legătură cu situația internă din Republica Populară Română. În aceste discuții, Carol Loncear a făcut aprecieri calomnioase și defăimătoare cu privire la unele aspecte ale situației economice și sociale din România. La data de 9 noiembrie 1963, a început procesul lui Carol Loncear la Tribunalul Capitalei RPR. Carol Loncear a recunoscut faptele incluse în dosarul de la Securitate. La data de 23 noiembrie 1963, Carol Loncear a fost condamnat la 2 ani de închisoare corecțională, la 2 ani de interdicție corecțională și a fost obligat să plătească statului suma de 300 de cheltuieli penale și 150 de lei onorariu avocat în contul Ministerului Justiției. În 1964, instanța juridică a respins recursul lui Carol Loncear ca nefondat.[1] (https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Banatica/27-Banatica-muzeul-banatului-montan-2017-749-762.pdf)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ F. Velimirovici, Carol Loncear în arhivele Securității, Banatica, v.27 (2017) p. 749 ff.