ANATOMIA RADIOLOGICA

NORMAL A STRUCTURILOR
DENTO-MAXILARE SI A
ARTICULATIEI
TEMPOROMANDIBULARE.
PARTICULARITATI DE VARSTA.
ANOMALII DE DEZVOLTARE A Partea II
MASIVULUI FACIAL
 1.NOTIUNI DE
EMBRIOLOGIE
Sistemul osos se dezvolta din mezoderm in timpul celei de-a treia saptamani de gestatie. Fibroblastii,
condroblastii si osteoblastii se formeaza din mezenchim (tesutul conjunctiv embrionar) care este derivat
din mezoderm. Bolta craniana este formata din oase late care sufera o osificare membranoasa, trecand
direct de la tesut mezenchimal la tesut osos. Oasele mici ale bazei craniului si o parte din osul occipital
sufera o osificare encondrala (de la mezenchim se formeaza tesut cartilaginos si apoi osos). Bolta
craniana si baza craniului adapostesc creierul si poarta denumirea de neurocraniu. Restul oaselor
craniului si fetei poarta denumirea de viscerocraniu. Oasele membranoase ale calotei craniene sunt unite
prin tesut conjunctiv la nivelul suturilor sagitala, coronare, lambdoide, metopica, scuamoase. Intre
suturile metopica, coronala si sagitala exista un spatiu mai mare denumit fontanela anterioara; intre
suturile lambdoida si sagitala exista fontanela posterioara. Dintele se formează pornind de la un mugure
dentar şi are origine dublă, epitelială şi conjunctivă (mezenchimală), iar între aceste structuri există
fenomene de inducţie, de stimulare reciprocă. Către luna a doua de viaţă intrauterină, în grosimea
viitorului maxilar se produce o invaginaţie a ectomezenchimului subiacent. De aici se vor detaşa lama
vestibulară şi lama dentară primitivă. în continuare, de pe faţa internă a lamei dentare primitive se va
detaşa lama dentară secundară, care se va înfunda în ţesutul mezenchimal.
 De pe faţa externă (labială) a lamei dentare secundare vor lua naştere 10 muguri epiteliali, din
care se vor dezvolta dinţii de lapte, iar de pe faţa ei linguală se vor dezvolta mugurii pentru
dinţii permanenţi (în luna a cincea intrauterină, mai târziu pentru molari). Mugurele epitelial se
mai numeşte şi organ adamantin şi acesta se va deprima la nivelul extremităţii profunde. în acest
loc va pătrunde o masă de ţesut conjunctiv şi vascular care va forma bulbul dentar, din care vor
lua naştere coroana şi, mai târziu, rădăcina dintelui. Această formaţiune dentară se va înconjura
de o capsulă numită sac folicular, care, prin remanieri, va orienta fascicule fibroase care îl vor
fixa de osul vecin (alveola) şi de cementul rădăcinii. Astfel apare ligamentul alveolo-dentar.
Procesul de calcificare dentară se va produce iniţial în coroana incisivilor temporari (în luna a
cincea, a şasea a vieţii intrauterine). După naştere, dinţii de lapte erup începând cu incisivii
mediani, iar procesul de erupţie se termină către vârsta de cinci ani. Prima dentaţie va avea 20
de dinţi. Dentaţia definitivă (permanentă) va apărea între 6 şi 7 ani, începând cu molarul de 6
ani. Radiografia arcadei dentare la vârsta de 6-7 ani evidenţiază prezenţa mugurilor permanenţi,
intercalaţi cu rădăcinile dinţilor temporari. în perioada înlocuirii dinţilor, pe lângă hipertrofia
mugurilor dinţilor permanenţi se constată şi o uzură a rădăcinilor dinţilor temporari (rizaliza
fiziologică).
 2. PARTICULARITĂŢI
DE VĂRSTĂ LA COPII
Craniul la copil și adolescent in mod normal diferă semnificativ de cranianul adult prin
disproporționalitate, care cu cat este mai mare cu atit este mai mic cel testat. La naștere,
neurocraniul e de 7 ori e mai mare ca viscerocraniul dar din cauza ratei ridicate de
dezvoltare la 3 ani atinge până la 85% din volumul total. Craniu facial în acest moment are
50% din volumul adultului. Băieții și fetele au diferite perioade de creștere intensivă a
craniului, ceea ce creează o mulțime de opțiuni in norma ale ocluziei. Exteriorul si
interiorul diploei, canalele vasculare, sinusurile venoase pot fi diferentiate incepand de la 2
ani, pe radiografii. Sincondrozele bazei craniului, cu exceptia la sfenooccipitala ce se vede
pana la varsta pubertara, dispar complet spre 4 ani. La 3 ani, sinusurile frontale si sfenoid
inca nu sunt prezente, dar labirintul etmoidal incepe sa se diferentieze. Sinusul frontal se
formeaza la 5-6 ani, spre 12 ani capata forma individuala si se dezvolta complet spre 20 ani.
Sinusul sfenoidal se formeaza spre 4-5 ani.
 La sugari si copii mici complexul osos al etajului mijlociu visceral ocupa o pozitie
posterointerioara fata de punctul N (nasion) si pe masura cresterii se pozitioneaza in jos si
anterior. Palatul dur in primii ani se pozitioneaza mai sus, orbitele sunt apropiate si se
indeparteaza pe masura dezvoltarii labiritului etmoidal. Sinusurile maxilare sunt prezente la
nou-nascut dar pe imagini nu se determina. Pneumatizarea clara se observa dupa 2.5 ani.
Pana in perioada pubertara fundul sinusurilor maxilare si planseul cav nazale se afla la
acelasi nivel. Apoi planseul sinusurilor coboara. Spre deosebire de maturi, la copii si
adolescenti exista contact direct intre radacinele molarilor. Sunt 2 perioade de crestere a
etajului mijlociu a viscerocraniului: in prima (pana la 7 ani) cresterea duce la marirea
volumului orbitelor si deplasarea in jos a maxilarului; iar in a doua (dupa 7 ani) –
deplaseaza anterior intregul etaj mojlociu . Spre 12 ani dimensiunile oaselor se maresc de 2
ori. Astfel se mareste inaltimea cav nazale. Mandibula cu timpul se modifica in forma, dar
unghiurile geniene se modifica datorita deplasarii ramului anterior. Forma caracteristica
elementele ATM o capata la momentul eruptiei molarilor permanenti. Craniul visceral
creste intens la baieti – 7-8 ani, la fete – 14-15.
 3. ABRAZIA, ATRIŢIA, EROZIUNEA,
RESORBŢIA DENTARĂ.

Abrazia dentara se produce fiziologic datorita fortelor de frictiune ce apar consecutiv

contactarii dintre dintii superiori si cei inferiori. Atritia este actiunea de uzura a substantei
dentare din cauza contactelor dento-dentare directe, fara interpunerea bolului alimentare sau
a altor factori externi. Atritia este un proces normal, biologic, necesar chiar in dentitia
temporara. La dintii permanenti reduce bratul de parghie extraalveolar, protejand astfel
parodontiul. Abraziunea este o atritie exagerata, aparuta prin tocirea dintilor intre ei.
Abraziunile extreme sunt greu de tratat, deoarece intreaga ocluzie a pacientului este
modificata. De cele mai mult ori tratamentul este protetic prin imbracarea dintilor cu
coroane. Abraziunea patologică poate fi cauzata de obiceiuri proaste (obiecte străine în
gura). Astfel se va forma dentina de substitutie, provocând o micsorare a cavitatii dintelui.
In partea apicala a dintilor se produce cement secundar (tablou de hipercementoza).
Eroziunea - declinul progresiv al țesuturilor dure coroane - apare pe suprafețele vestibulare
simetrice ale dinților centrali preponderent la persoanele de vârstă înaintată și mijlocie.
Etiologia sa nu este pe deplin clară. Deseori aparitia eroziunii e asociata cu actiunea
mecanica, ingestia in cantitati mari de citrice, disbalanta endocrina in organism. Pe
radiografii eroziunea e depistata doar atunci cand sunt pierdute cantitati mari de smalt si
dentina si cand ea capata o forma cu concavitate in centrul defectului pe contul erodarii mai
rapide a dentinei. In aceste cazuri ea da o iluminare ovala sau rotunda, mai intesnsa in
centru.Dimensiunea acesteea e mai mica decat defectul clinic intrucat modificarile in
tesuturile dure nu se reflecta in totalitate. La adincirea eroziunii in cavitatea dintelui are loc
depunerea dentinei de reactiune. Spre deosebire de defectul cuneiform eroziunea e in
portiunea mijlocie a coroanei. Resorbtia tesuturilor dure poate fi explicata nu doar prin
carie. Rezorbtia ce vizeaza portiunea radiculara poate fi cauzata de procese periapicale,
forte mecanice, ocluzive excesive, cresterea apropiata a unui dinte. Aceste tipuri de
rezorbtie se vad clar.
Abrazia dentara Atritia dentara
 Resorbtia dentara
Eroziunea dentara (la nivel radicular)
 4. ANOMALII DE NUMĂR
Pentru depistarea acestora, se va realiza filmul panoramic pentru fiecare arcadă, de la linia
mediană spre extremităţi. Ageneziile Fără a respecta frecvenţa tipului de anomalie de
număr, se consemnează: anodontia totală sau absenţa tuturor dinţilor, care se întâlneşte în
mod excepţional; anodontia parţială (oligodontia sau hipodontia) este mai frecventă şi poate
interesa: un dinte, de exemplu, incisiv lateral superior, molar 3 inferior, premolar 2 inferior,
sau un grup de dinţi ca în cazul polidisplaziei ectodermice ereditare Ageneziile dentare mai
pot interesa: premolarii 2 superiori, molar 1 şi molar 2 superiori, precum şi alţi dinţi.
Trebuie făcută diferenţierea între agenezie (care a interesat mugurele dentar respectiv)
întârziere în dezvoltare şi erupţie sau incluzie. Mai trebuie menţionat că: agenezia
incisivului lateral superior este deseori însoţită de hipogenezia omologului său din partea
opusă; agenezia incisivilor laterali superiori şi a premolarilor 2 superiori poate fi însoţită de
fante cranio-faciale de cealaltă parte; trebuie avute în vedere eventuale extracţii dentare;
există anodontii şi într-o serie de sindroame ca: Christ-Siemens-Touraine, Bloch-
Sulzberger, Eliis-Van Creveld etc., dar care se întâlnesc foarte rar.
Dinţii supranumerari (polidonţie sau hiperdonţie)
Sunt reprezentaţi de „dinte în plus” şi se întâlnesc relativ frecvent, în special la
nivelul arcadei
dentare superioare (grupul frontal), putând reprezenta un obstacol în dezvoltarea
normală a
dentiţiei permanente.
Ei apar ca urmare a mineralizării mai multor muguri ai lamei dentare sau prin
subdivizarea
germenului dentar primitiv.
Se pot dezvolta normal, de obicei sunt mai mici sau rămân în incluzie.
Când volumul unui astfel de dinte supranumerar este mai mic (situaţie frecventă), el
apare sub
forma unui element dentar dismorfic (odontom sau odontoid), de exemplu un molar
4.
După R. Cavezian şi colab., 1995, se disting următoarele aspecte, diagnosticate pe
filme
panoramice, pe filme ocluzale sau prin imaginea pe secţiuni:
elemente dentare cu morfologie aproape normală:
- molar 4 superior hipoplazic, frecvent bilateral şi în incluzie;
- incisiv lateral superior supranumerar, cu un volum redus;
- odontoid meziodens (odonton meziodens) caniniform, unic sau bilateral, cu volum
redus,
situat paramedian, frecvent inclus, cu coroana dirijată în diverse direcţii;
- premolarii inferiori supranumerari, adesea simetrici, incluşi (se întâlnesc rar).
odontoamele
Sunt depistate, frecvent, la copii, producând dezordini dentare de tip retenţie sau deplasare,
sau pot rămâne nediagnosticate dacă volumul lor este mic. Se disting: odontoame compuse,
mai numeroase, şi care sunt constituite din numeroşi dinţi rudimentari, situaţi într-o pungă
al cărei perete are structură conjunctivă, identică cu a unui folicul dentar normal. Au volum
variabil, şi pot reprezenta un obstacol în migrarea germenilor normali sau deplasează dinţii
evoluaţi. Radiografic, odontomul compus este reprezentat de o masă densă (opacă) inclusă
în maxilar (superior/inferior), formată din numeroase microelemente dentare (dismorfice)
dispuse dezordonat, înconjurate de transparenţa sacului care le conţine. - odontomul
complex este reprezentat de o formaţiune densă neomogenă, formată din ţesut dentar atipic,
fără a se putea identifica un dinte format. Aceasta este relativ circumscrisă şi se întâlneşte
mai frecvent mandibular posterior. Diagnosticul radiologie diferenţial cu un odontom
ameloblastic sau cu un fibrom cementifiat este foarte dificil.
Hiperdonţia Se întâlneşte şi într-o serie de sindroame ca : displazia cleido-craniană sau
boala Pierre-Marie şi Sainton care se caracterizează printr-o îngrămădire dentară, dinţii
fiind incluşi, dismorfici („maxilare de rechin”). Morfologia cranio-facială este modificată
(hipomaxilie, fals prognatism, brahicefalie) şi se constată hipolazi a claviculelor.
Sindromul Gardner Este o asociere între elemente dentare supranumerare, osteoame
faciale, polipoză abdominală şi chisturi epidermoide cutanate.
Dinti supranumerari Anodontie
 5. ANOMALII DE DIMENSIUNI:
MACRODONŢIA. MICRODONŢIA.
Macrodontia sau gigantismul dentar Frecvent simetrică, această malformaţie interesează
mai ales incisivii centrali superiori care au morfologia păstrată, dar coroana şi camera
pulpară sunt mai mari.
Microdontia sau nanismul dentar în acest caz, dinţii sunt nanici, atrofici, şi sunt interesaţi
cu predilecţie incisivii laterali superiori (aspect de „grăunte de orez”) şi molarii 3.

Macrodontie Microdontie
 6. ANOMALII DE ERUPŢII:
TRANSPOZIŢIA.
Transpoziţia este situaţia când se inversează locurile, pe arcadă, a doi dinţi vecini, mai frecvent
caninul cu incisivul lateral. Aceşti dinţi pot fi dezvoltaţi normal sau rămaşi în diverse stadii
evolutive;

Transpozitie
 GERMINAREA,
TAURODONTISM, DILACERAREA, DINTE ÎN DINTE, DINŢI
INVAGINAŢI, AMELOGENEZA
IMPERFECTĂ, DENTINOGENEZA IMPERFECTĂ, OSTEOGENEZA
IMPERFECTĂ, DISPLAZIA
DENTARĂ,
TaurodontismulODONTODISPAZIA REGIONALĂ,
- „dinte de rumegător”SMALŢ). ENAMELOM
Interesează molarii, a căror coroană(PERLE
voluminoasăDE
se continuă, fără demarcaţie vizibilă, cu regiunea radiculară care este divizată la nivelul
apexului. Camera pulpară este largă, iar rădăcinile sunt scurte, curbe, cu canale radiculare
independente (aproape absente). Existenţa tuberculului lui Carabelli, care este un tubercul
supranumerar pe coroana molarului 1 superior, pe faţa palatinală, şi a tuberculului lui Bolk
pe faţa linguală a molarilor nu prezintă importanţă radiologică. Duplicarea dentară
Interesează frecvent regiunea incisivilor superiori şi poate fi parţială sau completă. In caz de
duplicare parţială, radiologie se constată o coroană mai voluminoasă cu o incizură pe
marginea ocluzală continuată cu un şanţ vertical, descendent. Rădăcina poate fi bifidă, iar
camera pulpară şi canalul radicular sunt în curs de diviziune. Fuziunea dentară Poate fi, de
asemenea, parţială sau totală. Când este totală, de obicei, în regiunea incisivilor se constată
absenţa unui dinte şi, în acelaşi timp, prezenţa unui dinte voluminos (care corespunde la doi
dinţi vecini). Există o singură cameră pulpară şi canal radicular unic. Fuziunea parţială se
face prin unirea coroanelor sau rădăcinilor (concrescenţă dentară) a doi dinţi vecini.
Invaginaţia amelo-dentinară (sau „dinte în dinte”) Se întâlneşte rar şi interesează, aproape
în exclusivitate, incisivii laterali superiori, de obicei unilateral. Este o invaginaţie „în deget
de mănuşă” a smalţului în dentină, la nivelul unui dinte, adesea dismorfic. Aspectul
radiologie este de flacără de lumânare ocupând partea centrală a unui incisiv lateral
superior. Perla de email (amelomul) Este o exvaginaţie amelară, circumscrisă, dependentă
de coletul unui dinte posterior sau situată între rădăcinile unui molar, radiologie opacă.
Rizaliza (resorbţia rădăcinii) Deşi nu este o anomalie dentară, o prezentăm numai ca o
modificare a formei rădăcinii. Rizaliza fiziologică, parţială sau totală, se întâlneşte la dinţii
de lapte şi este un proces fiziologic dependent de dezvoltarea şi erupţia dinţilor permanenţi,
Radiologic, în rizaliza Fiziologică se constată coroana dinţilor permanenţi, în evoluţie,
înconjurată de un halou transparent (sacul folicular) situat sub rădăcinile dinţilor deciduali.
Aceste rădăcini sunt subţiate, scurtate sau resorbite. Rizaliza patologică se poate produce
atât la dinţii temporari, cât şi la cei definitivi, şi poate fi: idiopatică, difuză, familiară ;
infecţioasă (ca urmare a unor infecţii cronice apico-periapicale); traumatică; rezultatul unui
efect de masă (tumoră, odontom, chist, dinte inclus etc.); iatrogenă, o consecinţă a unui
tratament ortodontic incorect. Radiologic, se constată: în stadiul iniţial, conturul apexului îşi
pierde netitatea, devine discret neregular şi se scurteaza.
Spaţiul periodontal apare nemodificat, iar lamina dură este prezentă. Dintele îşi păstrează
vitalitatea. în stadiul următor, în timp, spaţiul periodontal se estompează, iar lamina dură
dispare. Ţesutul osos alveolar va căpăta caracter productiv şi va umple spaţiul rămas după
resorbţia (patologică) a rădăcinii. Un aspect radiologic, care trebuie deosebit de cel din
rizaliză, este cel întâlnit după rezectia apicală. Rezecţia apicală este un gest terapeutic
chirurgical, realizat prin abord vestibular, la nivelul segmentului apical al unui dinte
infectat. în această situaţie, se constată cicatricea mucoasei, imaginea rădăcinii secţionată
(net, tranşant) şi eventuala obturare (opacă), „retro”. Amelogeneza imperfectă Aceasta
constă într-o hipomineralizare a smalţului, uneori asociată cu o hipoplazie a acestuia.
Dentinogeneza imperfectă Această afecţiune a fost descrisă de Capdepont şi este o displazie
care mai poartă denumirea de dentină opalescentă brună ereditară şi, în realitate, este o
anomalie a smalţului şi a dentinei, care realizează un aspect opalescent al dinţilor afectaţi.
Aceştia au formă de „bulbi”, cu coroane dismorfice, cu obliterare precoce a canalelor şi
camerelor pulpare. Sunt foarte fragili. La nivelul apexurilor se pot constata imagini
radiotransparente (fals granulom), care, în realitate, sunt zone fibroase. Afecţiunea se poate
asocia cu osteogeneza imperfectă. Odontodisplazia Este o afecţiune rară, dar se întâlneşte
mai frecvent la dinţii maxilari. Se constată un aspect bizar al dinţilor afectaţi, asociat cu
întârzierea sau absenţa erupţiei.
Concrescenta sau fuziunea dentara

Geminația este foarte des confundată cu

fuziunea (doi dinți se unesc pentru a deveni Germinarea dentara
unul), dar pot fi diferențiate prin faptul că cei
geminați vor avea o singură rădăcină și un
canal, în timp ce la dinții fuzionați, vor exista
rădăcini și canale independente.
Taurodontism Dinte invaginat