Particularități de construcție a subiectului în nuvela realist-psihologică “Hora morții” de Liviu Rebreanu

Realismul este un curent literar care apare in Franta in a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
considerand arta ca oglinda a realitatii. Proza realista se caracterizeaza prin tonalitate grava, stil sobru si
impersonal, teme si motive specifice, impresia de autenticitate, tehnica detaliului in descriere. De
asemenea, se remarca intentia critica, moralizatoare a autorului, precum si valoarea documentara a
operei.

Punct de reper in proza romaneasca interbelica , Liviu Rebreanu , scriitor nascut intr-o lume
robusta de tarani ardeleni , inseamna deopotriva continuitate si ruptura , traditie si inovatie .In ciuda
aparentei de spirit greoi, masiv, creatia sa , extrem de variata sub raport tematic si artistic, ramane
momentul de referinta , punctul de plecare in orice analiza a prozei romanesti din primele decenii ale
secolului XX.

“Hora morții” este o nuvelă, în esenţă o specie literară a genului epic, în proză cu o construcţie
riguroasă, un fir narativ central, personaje relativ puţine care pun în evidenţă evoluţia personajului
principal complex, puternic individualizat, având o întindere narativă medie.

Nuvela aparţine realismului popular prin temă (războiul), atitudinea critica faţă de aspecte ale
societăţii (ura dintre doi bărbați care iubesc aceeași femeie), veridicitatea întâmplărilor, verosimilitatea
intrigii şi a personajelor, obiectivitatea perspectivei, personaje tipice văzute în mediul lor social.

Tema prezintă caracterul psihologic al nuvelei: războiul ca uniformizator de destine și amenințare

permanentă a morții.

În nuvela realista se observă tendinţa de obiectivizare a perspectivei narative, impersonalitatea

naratorului, naraţiunea la persoana a treia, atitudinea detaşată în descrierea cu caracter anticipativ; pe
lângă perspectiva obiectivă a naratorului heterodiegetic ca voce auctorială, intervine tehnica punctului
de vedere.
 Titlul nuvelei este analitic, având, mai degrabă, conotaţii morbide: “hora” ține de imaginarul
macabru medieval, fiind o reprezentare a unui dans al mortii jucat de soldatii de pe front.

Actiunea se desfasoara pe parcursul catorva zile, fara repere temporale concrete.

In expozitiune, descrierea trenului ce duce soldații la razboi, realizata in maniera realista prin
tehnica detaliului, si a fricii lui Ion Haramu constituie cadrul narativ sumbru si trist. Cântecele triste ale
soldaților întregeau atmosfera mohorata pregatitoare pentru razboi. Subiectul nuvelei il constituie ura
dintre cei doi protagonisti, Haramu si Boroiu, care iubesc aceeasi femeie, fiind mai apoi solidarizati de
infernul mortii, in fata careia sunt egali.

O secventa ilustrativa pentru intriga nuvelei o reprezinta de catre naratorul extradiegetic,

folosind tehnica alternantei, a povestii de dragoste dintre Boroiu si Ileana, care, dupa plecarea acestuia
in razboi, se casatoreste cu Ion Haramu, om bogat dar fricos. Astfel, Boroiu ii poarta pica lui Haramu,
deoarece il considera ca fiind “cel care I-a mancat norocul”, dar, cu toate acestea, I-a promis Ileanei ca
are sa aiba grija de dansul, ca sa “nu-I ramaie copiii fara tata”.

Desfasurarea actiunii incepe cu descrierea atmosferei sumbre din tren, cantecele de jale si
demoralizarile soldatilor inrolati la ordinul imparatului, cu sau fara voie. Protagonistul Haramu se tine
dupa Boroiu, gandidu-se la moartea inevitbila ce-l asteapta pe front, speriat de tot ce inseamna razboi.
Pe de alta parte, Boroiu, experimentat in acest domeniu, joaca mai mult rolul moralizatorului, incercand
de fapt sa il faca pe Ion sa taca. Odata cu ajungerea la destinatie, starea de spirit a lui Haramu ia o
intorsatura, schimbata brusc de sunetul tunurilor, si, fascinat ca un copil, incepe sa se intrebe “unde-s
muscalii?”. Infernul in care se afla protagonistii escaladeaza treptat, pana in momentul in care incep chiar
sa vina “muscalii”. Asezati in transee, soldatii trag orbeste dupa tinta nevazuta, mai ales Haramu, care il
tot bate la cap pe Boroiu sa ii indice incotro se afla inamicii. Legatura dintre cei doi protagonisti se
indeparteaza de ura, dar nici prieteni nu pot fi numiti, intrucat dorinta de moarte a lui Boroiu pentru
camaradul sau, cu gandul reunirii cu Ileana, nu-i da pace. Totodata, Haramu se tot gandeste ca ar putea fi
lasat in mainile mortii in orice moment, dar gloantele care “vuiesc neîncetat, tot mai furioase, mai dese,
ca niște năpârci turbate” ii starnesc o frica de moarte constanta.

O secventa relevanta pentru punctul culminant coincide cu momentul in care Haramu este
impuscat in sold si este nevoit sa se retraga din lupta. Solidaritatea si promisiunea facuta Ilenei il
determia pe Boroiu sa il care pe ranit in spinare, printre gloantele ce "tiuiau si sfaraiau neintrerupt".
Dupa fuga oarba prin zgomotul si haosul razboiului, timp in care Haramu geme si se gandeste doar la
moarte, Boroiu il asaza pe pamant, la loc sigur, dar observa ca tovarasul sau este mort, impuscat in
spatele inimii. In sinea sa simte un pic de usurarea, deoarece poate fi cu Ileana, deci nu il jeleste pe Ion ci
isi continua lupta. Un val nou de muscali isi face aparitia, iar soldatii sunt depasiti numeric si nimiciti.
Boroiu este nimerit in piept de un "viespe de otel", pe fundal auzindu-se doar ordinele disperate de
inaintare ale capitanului.

Deznodamantul contine descrierea panzei medievale a mortii, peisajul apocaliptic devastator in

care protagonistii isi gasesc moartea inexorabila.
 Cei doi protagonisti se afla in antiteza: Haramu reprezinta tipul omului bogat dar fricos, in timp
ce Boroiu este tipologia omului sarac si hotarat, ambii tarani care se urasc iubind aceeasi femeie. Ura lor
se transforma in solidaritate in fata dezastrului razboiului, frica de moarte a lui Ion fiind linistita de
vorbele incurajatoare ale lui Boroiu.

Astfel, "Hora mortii" defineşte proza realist-psihologică, fiind o nuvelă realista în care se
oglindesc efectele devastatoare ale razboiului, si modul in care infernul mortii solidarizeaza oameni atat
de diferiti care se urasc reciproc.