Starea de Bine A Copilului
Starea de Bine A Copilului
Starea de Bine A Copilului
Grădinița este locul ,unde copiii intră pentru prima dată într-o
instituție. Pentru mulți, grădinița este o căsuță de poveste unde preșcolarii
descoperă tainele poveștilor, poeziilor, cântecelelor, unde descoperă o
adevărată familie, puțin mai mare decât cea pe care o au deja acasă, unde
învață că toți sunt ca niște frățiori iar mamă pentru câteva ore bune le este
ea, educatoarea.
Pe parcursul anului școlar, cei mici trec prin diferite proiecte tematice
sugerate în Curriculum, iar educatoarea le îmbracă într-o formă plăcută și
captivantă, pentru ca ei să fie încântați de tot ce văd și aud despre tema
respectivă, să le stârnească interesul, să le dezvolte creativitatea și
imaginația. Pot fi proiecte despre familie, grădiniță, corpul uman,
animale, anotimpuri, etc., pe care cei mici să le parcurgă cu o deosebită
plăcere prin jocuri didactice , prin joacă, pentru a învăța ceva din fiecare
fără însă să conștientizeze că au desfășurat diferite activități, ei o
consideră o joacă, o joacă din care acumulează foarte multe informații.