Parteneriat Gradinita Familie
Parteneriat Gradinita Familie
Parteneriat Gradinita Familie
Coordonator proiect,
Coordonator proiect,
Argument
Dupa cum bine se stie, familia reprezinta factorul
primordial in educarea unui copil si educatia incepe cin
familie, de aceea legatura dintre gradinita si mediul familial
va trebui sa se intrpatrunda. Societatea in care traim este
intr-o permanenta schimbare si presupune ca atat parintii cat
si educatoarele sa aiba in vedere mijloacele pe care le
folosesc pentru a putea colabora cat mai efficient cu copiii, ei
fiind foarte vulnerabili la aceasta varsta si influentele
negative existand pretutindeni.
Perteneriatul dintre gradinita si familie va duce la o
educatie solida a copilului iar prezenta familiei in cadrul
gradinitei va fi liantul intre copil si mediul necunoscut initial.
De asemenea, parteneriatulul presupune construirea unei
relatii pozitive intre familie si gradinita, o unificare de valori
cu efect benefic asupra copiilor.
Daca familia va fi implicata de la inceput in programul
educative, ea va percepe correct importanata colaborarii cu
gradinita, beneficiile acestei colaborari, iar implicarea sa in
activitatea gradinitei va fi constienta, intersanta si reciproc
avantajoasa.
Scop
Colaboararea dintre familie si gradinita pentru o implicare cat mai active a
parintilor in procesul de formare a prescolarilor
Stimularea intersului parintilor pentru activitatile desfasurate in gradinita
Consolidarea sentimentului de solidaritate, responsabilitate si socializare
Participarea activa a familiei, alaturi de educatoare, in viata gradinitei precum si in
activitatile extraculiculare
Dobandirea de catre parinti a unor abilitati de relationare cu copiii
Stabilirea unor principii de baza ce trebuie respectate in formarea personalitatii
copiilor, precum si procedee de corectare a unor devieri comportamentale
Obiective generale:
Formarea unor deprinderi si bune practici de relationare si comunicare intre
prescolari, parinti si educatoare.
Dezvoltarea unei atitudini pozitive fata de problemele educative ale prescolarilor, dar si
eliminarea discriminarilor de orice natura.
Identificarea responsabilitatilor membrilor parteneriatului.
Derularea unor activitati specifice, pregatite pentru stabilirea unor procedee de
colaborare intre membrii.
Cunoastrera individuala a copiilor, pentru o mai buna colaborare gradinita-copil,
gradinita-familie
Obiective specifice:
sa-si inteleaga fiecare parinte propriul copil urmarind actiunile lor un timp indelungat
in anumite ipostaze;
sa descopere ce imagine de sine are fiecare copil;
sa se discute fiecare caz in parte si sa se gaseasca solutii de rezolvare a probremelor;
sa se sprijine partile bune ale personalitatii pentru stimulatre individuala
sa se verifice experientele personale aplicadu-le in cazuri similare ;
sa se intareasca relatiile educatoare-parinti acordandu-si incredere reciproca;
sa existe concordant inter cerinte;
sa colaborezetoti factorii educationali;
sa se studieze literutatra de specialitatein vederea impartatsirii cunostintelor
acumulate;
sa se analizeze conduit copiilor in situatii diferite;
sa constientizeze ca la baza educatiei sta dragostea care-I determina pe copii sa asculte
fara nici o constrangere;
sa ofere modele demne de urmat;
Resurse
Umane:
- prescolarii grupei
-educatoarea grupei
-parintii copiilor, bunici
Materiale:
Spatial de invatamant sin unitate, carti psihologice educative,, material xeroxate pe teme de
lucru, carti pentru copii cu diferite jocuri, reviste, lucrari realizate de copii
Durata: anul scolar 2017-2018
Loc de desfasurare: Grădiniţa cu Program Normal Veseuş
Modalitati de realizare:
sedinte cu parintii;
vizite, excursii, drumetii;
activitati desfasurate impreuna cu parintii;
sarbatorirea zilei de nastere a copiilor;
expozitii cu lucrarile copiilor;
serbarile realizate in diferite moment ale anului;
vizite la domiciliul copiilor.
Rezultate asteptate:
implicarea parintilor in activitatile desfasurate, sustinerea si incurajarea copiilor
incurajarea copiilor In a se exprima liber si a manifesta comportamente similar atat mediul
familial, cat si in cel social
consolidarea relatiilor dintre educatoare si parinti
Modalitati de evaluare:
chestionare, expozitii foto, expozitii cu lucrarrile copiilor si ale parintilor, serbari