UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

ANUL I, SEMESTRUL I

Disciplina: Istoria şi reformele Constituţiei

Tema : De ce avem nevoie de o constituție scrisă?

Student : Macavei Vasile Valentin

Anul I, Adm. Publică, Grupa I, ID

SIBIU, 2021

1
 DE CE AVEM NEVOIE DE O CONSTITUȚIE SCRISĂ?

Introducere:

Termenul constituție își are originea în limba latina, constitutio însemnând așezare cu
temei, stare a unui lucru .Inițial in dreptul roman din perioada imperiala desemna legile care
proveneau de la împărat pentru ca mai apoi in evul mediu sa apară cu precădere in limbajul
ecleziastic pentru a desman reguli monahale. Dea bea în a doua jumătate a secolului al XVII-
lea noțiunea de constituție dobândește sensul pe care îl știm astăzi si anume de lege prin care
se reglementează organizarea și funcționarea statului cu limitarea puterii monarhului si
garantarea anumitor drepturi și libertăți ale individului.
Pentru a da un răspuns la întrebarea De ce avem nevoie de o constituție scrisa? cred
ca ar trebui sa aruncam o privire in urma și să încercam să înțelegem ce a dus în primul rând
la aceasta nevoie.

Primele teorii ale contractului social :

Thomas Hobbes(1588-1679) formulează prima teorie a contractului social. Filosofia

lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât
de soarta obiectelor, naturale și artificiale, create de om cu alte cuvinte, acelea care pot fi
"calculate" rațional. Teoria sa cea mai de succes a fost ceea despre starea naturală și contractul
social (dreptul natural).
Prin opera sa principală, "Leviathan" (1651), Hobbes a devenit fondatorul filosofiei
statale moderne. Dat fiind că starea naturală a omului reprezintă "bellum omnium contra
omnes" (războiul tuturor împotriva tuturor), oamenii încheie un contract social prin care
transferă drepturile individuale către stat. Legitimitatea statului constă și în datoria sa de a
garanta securitatea.
Hobbes pornește de la premisa că egoismul domină natura umană "homo homini lupus
est" (omul pentru om este lup). De aici rezultă necesitatea apariției statului ca o creație
artificială. Filozofia politică a lui Hobbes se mai ocupă și de raportul stat (suveran) - individ
(cetățean), de noțiunea și rolul dreptului natural în societate și de distincția dintre drept (jus) și
lege (lex).
În varianta lui John Locke(1632-1704)In opera Doua tratate despre guvernământ ca și
John Locke considera ca există o stare naturală a omului in care omul ca și creatura a lui
Dumnezeu înainte să trăiască într-o societate etatizata avea drepturi si datorii specifice
condiției de creatura a divinității .
El justifica despotismul ca fiind starea creata de pasiunile umane iar statul ar fi nu o
negare ci o reafirmare in anumite limite a libertății naturale indivizii sacrificând doar acele
parți de drept si de libertate care au făcut posibila formarea Statului ca organ superior de
protecție. Voința populara era suverana iar consensul poporului criteriul de apreciere al
inegalității dintre oameni
Câțiva ani mai târziu Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) prin lucrările sale Discurs
asupra originii si fundamentelor inegalității dintre oameni si Contractul social ,Rousseau
descrie individul uman în starea naturala și susține că omul se naște bun și capabil
de compasiune. Deosebirea fața de animale fiind tocmai aceasta.

2
 După starea naturală, deci, urmează etapa de constituire a primelor societăți omenești.
Perioada a doua este un progres, spune el, față de starea naturală, dar în ea apar deja primele
semne ale decăderii.
Fiecare tinde sa-și mărească avuția și intra în lupta cu ceilalți. Așa apar dominația și
sclavia, violența și jaful. Acea „luptă a tuturor împotriva tuturor”, despre care
vorbește Hobbes cu referire la starea naturală, caracterizează, dimpotrivă, după Rousseau,
societatea în sânul căreia s-a născut proprietatea privată. Pentru a-și apăra avuția, cei bogați
propun tuturor întemeierea statului, care ia naștere printr-un contract încheiat între oameni.
Statul, deci, este o necesitate pentru cei bogați. Odată apărut, el aduce noi opresiuni pentru cel
slab și noi puteri pentru cel bogat. Pentru a le apără libertatea, popoarele își aleg împărați, dar
aceștia cu timpul se transformă din ajutoare ale statului, în stăpânii lui. Abuzul conducătorilor
statului culminează cu despotismul, care este treapta extremă a inegalității, „punctul final care
închide cercul și atinge punctul de la care am pornit: aici toți particularii devin egali, pentru ca
nu sunt nimic în raport cu despotul...” aici totul ajunge sa se rezume doar la legea celui mai
mare și, prin urmare, la o nouă stare naturală deosebită de ceea de la care am pornit prin faptul
ca una era starea naturală în puterea ei, iar cealaltă este fructul unui exces de corupție”.
Despotul, spune Rousseau, domină numai prin forță, de aceea el nu se poate plânge când e
răsturnat prin forță. Răscoala este, deci, un act legitim al poporului

Când echilibrul dispare apare abuzul

Montesquieu(1689-1755)aduce ideea de separație a puterilor in stat ”pentru a

împiedica abuzul de putere, lucrurile trebuise orânduite încât puterea sa îngrădească puterea”
In opera sa Spiritul legilor (1748), debutează cu o scurtă discuție despre legi în
general. În cartea I, Capitolul III, susține că „legea în general este rațiunea omenească în
măsura în care ea guvernează toate popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale
fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune
omenească” Scopul deliberat a lui Montesquieu în această carte este să explice legile umane și
legile sociale. Conform lui, tot ceea ce există are legile sale, „Divinitatea” are legile sale,
„lumea materială“ și „substanțele superioare omului” au, la rândul lor, legi proprii. Cartea este
un studiu
comparativ, concentrat asupra a trei tipuri de guvernare (republică, monarhie și
despotism), fiind realizat sub influența ideilor lui John Locke.
Una din teoriile majore prezentate în lucrare este cea a separării puterilor în stat,
conform căreia puterile guvernului trebuie separate și echilibrate pentru a garanta libertatea
individului. Cartea își păstrează și în prezent importanța istorică, fiind una dintre operele care
au influențat decisiv elaborarea Constituției Statelor Unite ale Americii, care, la rândul său, a
influențat esențial scrierea a numeroase constituții din multe state ale lumii

Declarația franceza a drepturilor și cetățeanului din 1789

Este carta fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost puse, în Franța și
în lume, bazele democrației moderne pe principiul „orice societate in care garanția drepturilor
nu este asigurata, nici separația puterilor stabilita nu are constituție.”
Acesta idee de garantare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului respectiv
principiul separației puterilor ca instrument al siguranței cetățenilor primind o forma
normativa reprezintă un model care ulterior a fost preluat și de alte sisteme de drept (inclusiv
cel romanesc)

3
Constituțiile cutumiare:

Se prezintă sub forma unor practici, uzate, precedente și obiceiuri cu privire la

constituirea, competenta și funcționarea organelor puterii și care au forța dreptului. Se
întâlnesc constituții cutumiare în țări precum Mare Britanie, Noua Zeelandă, Canada,
Australia, Israel etc.

Constituțiile scrise:

Reunesc regulile de guvernare și proclamă drepturile naturale ale omului într-un

document solemn, adoptat după o procedură predeterminată și care prezintă, spre deosebire de
constituțiile nescrise, avantajul clarității, conciziei și în consecință, reprezintă un mijloc
eficient de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale.
Printre concepțiile care au stat la baza constituțiilor scrise a fost teoria contractului
social și aceea a statului de drept, concepții care au constituit mijloace filozofice, politice,
juridice de limitare a puterii a suveranului și de asigurare a unor drepturi și libertăți cetățenești
cât mai largi.
Opoziția care se face între constituția cutumiară și constituția scrisă trebuie nuanțată,
deoarece constituții propriu-zis cutumiare nu există; astfel, Constituția Marii Britanii este
formată dintr-o parte scrisă, în care sunt cuprinse dreptul statutar (statute Law), dreptul
judiciar sau al precedentelor (Common Law), și dintr-o parte nescrisă, formată din dreptul
cutumiar, așa-numitele convenții constituționale.
Această opoziție are, în principal, un sens istoric: constituțiile cutumiare reprezintă
regula în statele monarhice până în secolul al XVIII-lea.
Adoptarea constituțiilor scrise în America și în Franța a marcat nașterea
constituționalismului modern, acea mișcare istorică ce a făcut din constituție, în același timp,
o tehnică fundamentală de limitare a puterii și expresia unei filozofii politice de esență
liberală. Stabilitatea textului constituțional însăși era văzută în constituționalismul american și
francez ca o garanție împotriva arbitrariului și abuzului.
Din rândurile de mai sus reiese in opinia mea necesitatea de a avea o constituție scrisa
in primul rând pentru garantarea eficienta a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

4
Bibliografie:

Transplant constituțional și constituționalism în România modernă : 1802-1866 / Manuel

Guțanu. - București : Editura Hamangiu, 2013

Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții politice. Vol. I. Editura All
Beck, București, 2003

Ion Deleanu, Tratat de drept constituțional și instituții politice. București: Europa Nova,
București, 1996

Administrația publică în epoca fundamentării statului național modern ( 1856 - 1866 )

Suport curs “Istoria administrației publice românești”