Limite de Tolerantaaa

LIMITE DE TOLERANŢĂ
Organismele vii pot fi caracterizate prin capacitatea lor de a supravieţui la acţiunea

factorilor ecologici, de limitele de toleranţă în fiecare domeniu de existenţă - fig.2.1. Fiecare
specie poate avea un factor limitant, biotic sau abiotic, care influenţează cel mai eficient asupra
organismelor în timpul prezenţei lor în mediul înconjurător.
Factor limitant înseamnă orice factor din mediu care printr-o concentraţie prea
mare sau prea mică are efect inhibitor asupra plantelor sau animalelor (Blakman).
fig.2.1 – Schema de principiu a limitelor de

toleranţă, cu menţinerea unei zone de
optimum, corespunzătoare celor mai bune
condiţii de viaţă (după C. Budeanu şi E.
Călinescu)
Temperatura este unul dintre factorii ecologici principali cu rol limitativ pentru structura
biocenozelor, în sensul că, în anumite condiţii, la unele organisme, schimburile metabolice aproape
încetează, spre a fi reluate în condiţii favorabile de temperatură şi umiditatate.
În funcţie de specie sau de factorul de mediu, limitele de toleranţă sunt foarte variate.
De exemplu, în privinţa temperaturii mediului intervalul de toleranţă pentru organismele vii este
cuprins între 0º şi 50ºC. Însă sunt şi excepţii: unele bacterii trăiesc în ape termale şi rezistă la
temperaturi de +80ºC; mediul lichid al unor moluşte are +46ºC; crustaceele îşi desfăşoară viaţa
în apă la +55ºC; miriapoda există la temperaturi de –50ºC, unele insecte la –80ºC; renul cu
uşurinţă suportă temperaturi de –60ºC.
Un factor ecologic nu acţionează limitativ în permanenţă ci numai atunci când
concentraţia să depăşeşte anumite valori limită care nu mai pot fi tolerate de fiinţele vii. Fiecare
organism viu prezintă în raport cu diferiţi factori ecologici anumite limite de toleranţă între care
se situează o zonă numit optim ecologic.
În funcţie de limite, se disting organisme:
 oligotermale, care tolerează temperaturi foarte scăzute;
 politermale, care tolerează temperaturi înalte.
Şi în prima, şi în a doua categorie limitele de toleranţă pot fi stenotermale (foarte apropiate) sau
euritermale (foarte largi) - fig.2.2.
Pe lângă limitele de toleranţă, se distinge şi un interval de preferinţă sau de optimum.
Spre exemplu, unele Coleoptere, supuse la temperatura de 15–18ºC, prezintă un interval
preferenţial de 25–26ºC, însă dacă sunt menţinute la temperatura de 25ºC, timp de 30 de zile,
intervalul de preferinţă se deplasează la 9–10ºC.
fig.2.2 – Schema şi definirea

termenilor
Creşterea biomasei şi creşterea numerică a speciei este posibilă între anumite valori limită, adică
între concentraţia minimă şi maximă a factorului limitativ la care nu mai este posibilă realizarea funcţiilor
vitale. Aceste valori limită sunt denumite valori pessimum. Între ele se întinde domeniul de toleranţă .
LEGEA TOLERANŢEI : « Succesul unei specii în biotop este maxim atunci când se
realizează din punct de vedere calitativ şi cantitativ complexul de condiţii de care
depinde reproducerea speciei ».
De exemplu larvele de Cicindella lumulata (carambid) se dezvoltă numai atunci când

sunt îndeplinite anumite condiţii în ceea ce priveşte mediul abiotic, solul în care e depusă ponta
e afânat, nisipos, cu un conţinut scăzut de humus, bine drenat şi cu o anumită temperatură şi
umiditate.
Orice specie prezintă toleranţă cu o amplitudine caracteristică fiecarui factor ecologic în
parte. În intervalul amplitudinii tolerante factorii ecologici acţionează asupra indivizilor cu
intensitate diferită ceea ce a determinat clasificarea de către Shelford în 5 clase de toleranţă.
Aceste clase sunt:

 clasa de pesim (unde nu tolerează) - arată limitarea existenţei individului prin valori
extreme de toleranţă;
 două clase de toleranţă medii - cuprind condiţii care asigură existenţa populaţiilor în
condiţii medii;
 o clasă de optim - se mai numeşte preferendum şi reprezintă zona în care metabolismul
se desfăşoară cu eficienţă maximă.
Organismul este un sistem unitar, care funcţionează într-un anumit mediu. El este
permanent influenţat de factorii biotici şi abiotici ai mediului. Această influenţă poate fi pozitivă
sau negativă. Dacă organismul nu dispune de mecanisme necesare pentru rezistenţa la factorii
negativi are loc dezorganizarea totală a lui şi, în sfârşit, moartea. Dar, de obicei, în aceste
cazuri la nivelul subcelular al organitelor şi la nivelul celular al organismului există o serie de
mecanisme de reglare, care îi asigură organismului un echilibru intern permanent, numit
homeostazie.
Sistemul de reglare este unul fiziologic al homeostaziei, prevăzut cu multe mecanisme, ce
reacţionează imediat, dacă unul dintre parametrii de sub control depăşesc limitele valorilor
normale. Aceste reacţii depind de gradul de evoluţie a organismelor. Organismele
monocelulare, de exemplu, reacţionează la schimbările mediului lor de viaţă doar prin câteva
mişcări simple ale întregului lor corp. Animalele pluricelulare însă au însuşiri de diferenţiere a
ţesuturilor şi de specializare pentru îndeplinirea diverselor funcţii: unele celule au proprietăţi
necesare tegumentului, altele necesare fibrelor musculare, funcţiunilor digestive, respiratorii etc.
TERMENI DE REŢINUT
factor limitant domeniu de toleranţă euritermal
limite de toleranţă homeostazie oligotermal
optim ecologic stenotermal politermal

Limite de Tolerantaaa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Limite de Tolerantaaa

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Limite de Tolerantaaa

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LIMITE DE TOLERANŢĂ

Organismele vii pot fi caracterizate prin capacitatea lor de a supravieţui la acţiunea

fig.2.1 – Schema de principiu a limitelor de

fig.2.2 – Schema şi definirea

De exemplu larvele de Cicindella lumulata (carambid) se dezvoltă numai atunci când

Aceste clase sunt:

S-ar putea să vă placă și