SEMNELE MORŢII REALE

CONF. DR. ANTON KNIELING

 Semne precoce
 dispariţia reflexelor
 absenţa respiraţiei
 absenţa activităţii cardio-circulatorii
Semne semitardive
 răcirea cadavrului
 deshidratarea
 lividităţile cadaverice
 rigiditatea cadaverică
 autoliza
Semne tardive
 putrefacţia
Diagnosticul de moarte se stabileşte pe baza unor constatări
imediate:
 relaxarea musculaturii – hipotonia musculară care apare în
această fază se numeşte flaciditate primară; aceasta persistă
pînă la instalarea rigidităţii cadaverice.
 imobilitatea feţei
 lipsa oricărei sensibilităţi
Semne precoce

1. Dispariţia reflexelor – anoxia determină distrugerea celulelor

nervoase; sensibilitatea lor la hipo/anoxie este cu atât mai mică cu cât sunt
mai vechi apărute pe scara dezvoltării filo şi ontogenetice. Astfel,
reflexele arhaice dispar mai greu la anoxie faţă de reflexele apărute mai
nou în dezvoltarea filogenetică. Moartea encefalică este certificată prin
linie izoelectrică pe electroencefalogramă.
Important
 auzul este ultimul dintre simţuri care dispare.
 reflexul corneean este ultimul reflex care dispare.
Semne precoce

2. Absenţa respiraţiei – se evidenţiază prin:

 absenţa mişcărilor ventilatorii
 absenţa murmurului vezicular la ascultaţia pulmonară
 metode empirice: o oglindă pusă în dreptul gurii sau a orificiilor narinare
prin lipsa de aburire indică absenţa respiraţiei; introducerea unui
fragment de vată în orificiile narinare (se va mişca în caz de persistenţă a
respiraţiei).
În general, dispariţia respiraţiei precede dispariţia circulaţiei.
Semne precoce

3. Absenţa activităţii cardio-circulatorii – se evidenţiază prin:

 dispariţia pulsului
 absenţa zgomotelor cardiace
 paloarea cadavrului
 diagnosticul sigur: electrocardiograma – linie izoelectrică
Semne semitardive

1. Răcirea cadavrului (algor mortis)

Răcirea cadavrelor se datorează dispariţiei circulaţiei şi a
metabolismului bazal iar ulterior prin schimbul de căldură dintre cadavru şi
mediul înconjurător. Scăderea temperaturii se face lent de la suprafaţă spre
interiorul corpului.
Ordinea răcirii diverselor segmente ale corpului este următoare:
 mâna – după 1 oră
 faciesul – după 2 ore
 piciorul – după 3 ore
 trunchiul - după 8-12 ore
 organele interne – după 20 ore
Factori care influenţează răcirea cadavrelor:
 masa cadavrului
 raportul masă/suprafaţă (în cazul sugarilor răcirea este mai
accelerată)
 temperatura corporală în timpul decesului
 poziţia cadavrului: extensia sau poziţia fetală
 îmbrăcămintea – tipul de material
 obezitatea – ţesutul adipos este un bun izolator termic
 temperatura mediului înconjurător
 alte condiţii de mediu: ploaie, umiditate, vânt etc
 scufundarea cadavrului în apă – un cadavru se răceşte mai
repede în apă decât în aer deoarece apa este un conducător
de căldură mai bun decît aerul
 boli infecto-contagioase care evoluează cu hipertermie (ex.
septicemie, tetanos etc)
Important!
Temperatura cadavrului se măsoară prin termometrizare intrarectală; dacă
temperatura măsurată intrarectal este de 200, aceasta reprezintă un semn sigur
de moarte reală.

Formula Fiddes-Patten pentru primele 12 ore postmortem (măsurată în

grade Celsius)

I.P.M = 2 (36,8 –T0 intrarectală)

3
Ex. T intrarectală masurată – 35,60C
I.P.M = 2 (36,8 –35,6) = 2 X 1,2 = 0,8 ore = 48 minute
3 3
2. Deshidratarea

Deshidratarea reprezintă pierderea apei prin evaporare,

proces care începe la nivelul mucoaselor şi ulterior la nivelul
tegumentului (acolo unde acesta este mai subţire) în condițiile
întreruperii circulației sangvine.
Acest proces mai poartă numele de pergamentare, deoarece
suprafeţele deshidratate sunt dure la palpare, uscate, de culoare
brună, amintind aspectul pergamentului.
Prin deshidratare cadavrul pierde în greutate.
Mucoasele supuse acţiunii deshidratării sunt:
- mucoasa labială – buzele se usucă, se întăresc şi au culoare brună
La ochi mucoasa conjunctivală descoperită capătă culoarea cenuşie care
virează spre negru; se numeşte pata lui Liarche şi constituie un semn de
certitudine al morţii
 Regiunile tegumentare supuse procesului de deshidratare sunt:
- vârfurile degetelor – tegumentele devin mai aspre şi se
usucă
- scrotul – tegumentul la acest nivel este mai dur la palpare şi
capătă o coloraţie brună (aprox 24-48 ore după deces)
3. Lividităţile cadaverice (pete cadaverice – „livor mortis”)

Lividus (lat.) – învenițit, vânăt

Lividităţile cadaverice apar ca o consecinţă a încetării circulaţiei
sanguine cu migrarea masei sanguine prin vase în zonele declive
necompresate.
Faza I – hipostatică

 sîngele este dispus decliv

 apar iniţial pete mici care ulterior confluează
 lividităţile dispar la digitopresiune pe pată
 lividităţile îşi schimbă poziţia odată cu modificarea
poziţiei cadavrului
 apar la 30’-1 oră şi se generalizează în 12-16 h
Faza II – difuziune

 o parte din sânge ajunge în spațiul interstiţial

 lividităţile pălesc la digitopresiune
 lividităţile îşi schimbă sediul la modificarea poziţiei cadavrului,
dar nu dispar cele din poziţia iniţială
 L apar după 15h pînă la 24h
Faza III – imbibiţie

 culoarea L este roşie vişinie

 apare cel mai rapid după 18 ore de la deces
 L nu dispar la digitopresiune
 L nu îşi modifică sediul cu modificarea poziţiei cadavrului

Lividităţile nu apar în zonele în care tegumentul este comprimat de planul

dur subjacent.
4. Rigiditatea cadaverică (rigor mortis)

Apare datorită scăderii ATP-ului muscular cu formarea unui gel

actomiozinic şi imposibilitatea relaxării musculare. Rigor mortis
interesează atît muşchii somatici cît şi netezi, cu predominenţă pe muşchii
flexori.

Rigiditatea evoluează în 3 faze:

Faza I -de instalare
 durează 2-6 ore
 cuprinde muşchii în sens cranio-caudal, evoluînd mai rapid la muşchii
mici
Faza II – de stare (generalizare)
 durează 14-24h postmortem
 cuprinde toţi muşchii striaţi, în special flexori rezultînd
aspectul de semiflexie
 se învinge cu dificultate după care nu se mai
reinstalează
Faza III – de rezoluţie
 debutează la 1-2 zile şi este completă la 3-7 zile
postmortem
 coincide cu începerea putrefacţiei
 dispariţia rigidităţii are loc în aceeaşi ordine în care
aceasta s-a instalat (legea lui Nysten)
Spasmul cadaveric se instalează imediat după deces, în cazul unor morți produse
rapid prin leziuni ale trunchiului cerebral sau măduvei spinării (ex. împușcare,
decapitare) și se poate manifesta ca o formă:
generalizată – care păstrează poziția corpului din momentul morții
localizată – care păstrează atitudinea la un anumit grup muscular (ex. flexia
pumnului)
5. Autoliza

Reprezintă procesul de alterare celulară imediat cu încetarea

metabolismului celular; imediat după moarte enzimele proprii distrug
celulele și țesuturile.
Distrugerea proteinelor (proteoliza) este mai rapidă în suprarenală,
pancreas, rinichi, porţiunea inferioară a ficatului, splină.
Semne tardive

Putrefacţia
Este o modificare cadaverică distructivă de natură microbiană prin care
substanţele organice sunt descompuse în substanţe anorganice.
Dpdv chimic se succed 2 faze:
 faza de fermentaţie care are ca rezultat descompunerea glucidelor
 faza de proteoliză care are ca rezultat descompunerea proteinelor
Iniţial, rolul principal în procesele de putrefacţie îl au microbii saprofiţi
din intestin, cavitatea bucală, laringe, trahee.
Semnul extern cel mai evident îl constituie pata verde de putrefacţie din fosa
iliacă dreaptă, de unde se generalizează
Circulație postumă
O zi frumoasă!