Dimensiune Populatiei Daciei
Dimensiune Populatiei Daciei
Dimensiune Populatiei Daciei
1
Prof. univ. dr. Lucreţiu-Ion Bîrliba, Demografie istorică, în cap., Dimensiunea populaţiei, curs universitar I.D., an
III, sem. II, U.A.I.C.-Facultatea de Istorie, Iaşi, 2015-2016, p. 18.
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_roman%C4%83#Popula.C8.9Bia (accesare: 01.05.2016).
1
că populația dacică ce locuia în zona rurală nu era foarte alfabetizată. Dacii din
elită aristocratică au primit cetățenie romană și au primit nume romane. Cei ce
locuiau în mediul urban nu își afirmau originea datorită intereselor practice3.
Nume de orașe din provincia Dacia și-au păstrat denumirile dinainte de
cucerirea romană (Tibiscum, Drobeta, Potaissa, Napoca), preluate de la autohtoni
de către coloniști4. S-au descoperit numeroase urme de cultură materială dacică de
datează din sec. II-III, în Transilvania, fiind vase și fragmente de vase dacice
autohtone amestecate cu obiecte romane. Au fost descoperite așezări dacice ca
Lechinţa de Mureș, Casolt, Obreja, Noslac, Calbor, Soporu de Câmpie5.
Colonizarea a fost organizată de statul roman. Colonizarea a făcut ca
populația să sufere o puternică influență romană, preluând tehnică și cultură
spirituală romană, limba latină în administrație şi justiție, negustorii, proprietarii de
moșii, coloniștii și soldații care primeau loturi de pământ, înrudindu-se cu
autohtonii, întemeindu-și gospodării și familii.
Pătrund elementele culturii materiale ca ceramică, uneltele productive,
obiectele casnice și podoabele, apoi au fost adoptate credințele și obiceiurile
romane, numele romane alături de vechile nume dacice, folosite că și porecle în
limba latină. La retragerea aureliană, provincia era locuită de o populație profund
romanizată.
Urmează exprimarea punctului de vedere despre modalitatea în care trebuie
tratată această problemă, pornind de la câteva exemple, din spaţiul dacic şi din
spaţiile învecinate.
3
Coriolan Horațiu Opreanu, The North Danube Regions from the Roman Province of Dacia to the Emergence of the
Romanian Language (2nd-8th Centuries A. D.), 2006, în Ioan Aurel Pop; Ioan Bolovan; Susana Andea, History of
Romania: Compendium. Cluj-Napoca: Romanian Cultural Institute (Center for Transylvanian Studies), p. 78.
4
Dumitru Protase, Autohtonii în Dacia: Dacia romană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, 1980, p. 89.
5
Ioan Aurel Pop, Romanians and Romania: A Brief History. East European Monographs, 1999, p. 25.
2
Pentru estul Transilvaniei în sec. II a. Chr. -I p. Chr., V. Crişan studiază
populaţia regiunii sub trei aspecte:
1) dacă se face un calcul pe baza densităţii zonei, pornind de la cifrele propuse de
Beloch, populaţia ar fi de 30 000 locuitori;
2) pe baza aşezărilor studiate, populaţia s-ar ridica la 20 000 locuitori;
3) pe baza analizei fortificaţiilor, aceasta ar avea un număr de 24 800 locuitori6.
Rezultatele sunt discutabile:
Primo, cifra propusă de Beloch pentru această perioadă (5 locuitori/km2 ar
fi densitatea Daciei, aflată încă în Barbaricum, peste media din toată Europa
romană şi barbară luate la un loc) nu se poate susţine, atâta vreme cât estimarea
acestei populaţii (mai ales a celei din Barbaricum) este foarte relativă.
Secundo, însăşi autoarea menţionează că, în perioada studiată, pădurile
ocupau o suprafaţă de 60-70% din suprafaţa Daciei: mai mult, în ziua de astăzi
terenul utilizat pentru agricultură ar fi de 40 000 ha, adică mai puţin de o treime din
suprafaţa zonei.
Dacă acceptăm o locuire efectivă a doar 4 000 km2, (pentru că, în zonele
nelocuite, densitatea era cu adevărat neglijabilă) şi am aplica densitatea propusă de
Beloch, populaţia regiunii ar fi de 20 000 locuitori.
Cum însă Vasile Crişan acceptă şi o densitate de 2 locuitori/km2, cifra
minimă calculate ar fi de 8 000 locuitori. Între cele două extreme ( 8 000 şi 20000),
e foarte probabil ca populaţia să se fi situat în jurul ciferi de 13-14 000 locuitori.
De asemenea, încrederea în sursele antice, mai ales cele literare, trebuie
limitată.
6
Lucreţiu-Ion Bîrliba, Demografie istorică, op. cit., p. 18, Cf şi V. Crişan, AMN 26-30, 1989-1993, p. 88.
3
Informaţiile lui Strabon despre armata din vremea lui Burebista, şi de aici toate
calculele demografice pornind de la această cifră, nu pot fi privite decât cu
circumspecţie.
Aproximarea numărului unei populaţii în funcţie de numărul de inscripţii stă
şi ea sub semnul aleatoriului.
G. Alföldy afirmă că, dacă în Dalmaţia sunt menţionate circa 6 000 de
persoane în inscripţii, aceste persoane reprezintă poate 1% din totalul populaţiei, de
unde concluzia că populaţia Dalmaţiei în epoca Principatului ar fi de circa 600-700
000 locuitori. Însă Alföldy nu ia în considerare criteriul cronologic, şi anume că
menţionarea acestor 6 000 persoane se face în aproape trei secole.
În sfârşit, ne oprim la câteva consideraţii exprimate de Alexandru
Suceveanu, cu privire la populaţia unor oraşe din Dobrogea. În monografia
consacrată economiei Dobrogei romane, Suceveanu estimează populaţia celor mai
importante cetăţi dobrogene în perioada Principatului (15-20 000 locuitori pentru
Histria, 20-30 000 pentru Tomis, 10-15 000 pentru Aegyssus, Noviodunum, 10 000
pentru Arrubium şi Troesmis şi aşa mai departe)7.
Dintre toate aceste enumerări, autorul şi-a justificat opţiunea doar pentru
Histria, după criteriul aşezărilor rurale din jurul cetăţii.
Aproape 20 ani mai târziu, Alexandru Suceveanu revine cu precizări despre
numărul populaţiei în oraşele Histria şi Troesmis în secolele I-III p. Chr.8.
Astfel, la Histria "s-a calculat că debitul celor trei apeducte care
aprovizionau cetatea cu putea asigura apă potabilă pentru 10 000 locuitori". Însă,
în viziunea lui Alexandru Suceveanu, populaţia oraşului ar fi fost mai mare. Să
analizăm motivele invocate de istoric.
7
Alexandru Suceveanu, Viaţa economică în Dobrogea romană. Secolele I-III e. n., Bucureşti, 1977, p. 47.
8
Constantin Preda (coord. ştiinţific), Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, sv. demografie, II,
Bucureşti, 1996, p. 45.
4
Primul, suprafaţa cetăţii (30 ha).
Al doilea: donaţia lui Artemidoros, fiul lui Herodoros către gerusia, în
valoare de 1 000 denari (4000 sesterţi).
După calculele autorului menţionat, dacă această sumă (ale cărei dobânzi
urmau să asigure celebrarea Rosaliilor) se împarte teoretic la un sesterţ pe cap de
locuitor, rezultă că populaţia masculină liberă a oraşului ar fi de 4 000 oameni.
Alexandru Suceveanu o adaugă în mod curios la cei 10 000 locuitori
aprovizionaţi de apeducte, rezultând 14 000 locuitori.
Remarcăm, aşadar, că faţă de estimarea din 1977, autorul o reduce cu 5 000
locuitori (10-15 000). Dacă apeductele asigurau aprovizionarea cu apă a 10 000
locuitori, ne gândim că populaţia oraşului în epoca romană timpurie ar fi fost mai
mare. Pe de altă parte, dacă acceptăm cifra maximală propusă de Lo Cascio (1 000
000 locuitori) pentru Roma, la o suprafaţă de 15 km 2, rezultă o densitate de 66 666
locuitori/km2.
Dacă am accepta prima variantă maximală propusă pentru Histria de
Alexandru Suceveanu (20 000 locuitori), pentru o suprafaţă de 0,3 km 2 (suprafaţa
Histriei în această perioadă), rezultă aceeaşi densitate ca la Roma.
Din descrierea incendiului neronian de către Tacitus, avem şi confirmarea
faptului că Roma era aglomerată pe o suprafaţă mică, un numeros segment de
populaţie locuind în clădiri construite pe înălţime9.
Nu credem că Histria romană ar fi avut aceeaşi densitate. De aceea cifra
minimă (10 000 locuitori) propusă de Alexandru Suceveanu ni se pare cifra
maximă care ar putea fi acceptată pentru această cetate.
În ceea ce priveşte populaţia Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, Mihail Macrea a
estimat-o la 15 000 locuitori10. Şi în acest caz putem proceda într-o manieră
9
Lucreţiu-Ion Bîrliba, Demografie istorică, op. cit., p. 19.
10
Mihail Macrea,Viața în Dacia romană, Editura Științifică, Bucureşti, 1969, p. 119.
5
analogă ca în exemplul Histriei. Indiferent de suprafaţa pe care o luăm în
consideraţie (cea de epocă traianică sau cea de după 170), densitatea astfel
calculată atinge cifre greu de acceptat pentru Dacia romană.
În mod asemănător, trebuie revizuită şi părerea lui Mihai Bărbulescu asupra
numărului de
locuitori de la Potaissa (20-25 000 pentru aşezările militară şi civilă)11.
O logică asemănătoare trebuie urmată în cazul principalelor oraşe din
Dacia. Populaţia provinciei este, deocamdată, dificil de estimat.
Numărul geto-dacilor a constituit un obiect de supoziţii pentru cercetători,
neexistând informaţii antice ferme, care să înlesnească o determinare mai precisă.
În această situaţie, aprecierile demografice se pot aproxima prin aplicarea unor
criterii de evaluare.
11
Mihai Barbulescu, Potaissa. Studiu monografic (Dissertationes Musei Potaissensis, 1), Turda, 1994, 202 p. + XVI.
12
Prof.univ.dr. Nicolae Ursulescu (autor), prof.univ.dr. Nelu Zugravu (titular), Civilizaţii preistorice şi antice pe
teritoriul României (Civilizaţii preistorice şi protoistorice pe teritoriul ţării noastre), în cap. Caracterizare generală
a celei de a doua perioade a epocii fierului, subcap. Numărul geto-dacilor, curs universitar I.D., an III, sem. II,
U.A.I.C.-Facultatea de Istorie, Iaşi, 2015-2016, p. 76-77.
6
b. Criteriul numărului de morminte într-o necropolă sau al numărului
de locuinţe într-o aşezare, coroborat cu numărul de aşezări şi necropole dintr-
un perimetru geografic.
Aceasta presupune cercetarea arheologică exhaustivă a unei zone, pentru a
repertoria toate monumentele de perioadă geto-dacică. Se consideră că, în medie,
într-o locuinţă, în funcţie de dimensiunile acesteia, de numărul de camere, trăiau
între cinci şi zece oameni.
Pornindu-se de la aceste criterii, s-au făcut diverse estimări pentru numărul
populaţiei dacice, de la 100 000 de oameni (evident, prea redusă), 500 000, 1 000
000 şi ajungând la 2 500 000.
Cea mai plauzibilă pare aproximarea la peste 1 000.000, propusă de Vasile
Pârvan13.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
13
Ibidem.
7
ARTICOLE ŞI LUCRĂRI ÎN VOLUM
BARBULESCU, Mihai, Potaissa. Studiu monografic (Dissertationes Musei
Potaissensis, 1), Turda, 1994.
BÎRLIBA, prof. univ. dr. Lucreţiu-Ion, Demografie istorică, în cap.,
Dimensiunea populaţiei, curs universitar I.D., an III, sem. II, U.A.I.C.-
Facultatea de Istorie, Iaşi, 2015-2016.
CRIŞAN, Vasile, AMN 26-30, 1989-1993.
MACREA, Mihail, Viața în Dacia romană, Editura Științifică, Bucureşti,
1969.
OPREANU, Coriolan Horațiu, The North Danube Regions from the Roman
Province of Dacia to the Emergence of the Romanian Language (2nd-8th
Centuries A. D.), 2006, în POP, Ioan Aurel; BOLOVAN, Ioan; ANDREA,
Susana, History of Romania: Compendium. Cluj-Napoca: Romanian
Cultural Institute (Center for Transylvanian Studies).
URSULESCU, prof.univ.dr. Nicolae (autor), ZUGRAVU, prof.univ.dr. Nelu
(titular), Civilizaţii preistorice şi antice pe teritoriul României (Civilizaţii
preistorice şi protoistorice pe teritoriul ţării noastre), în cap. Caracterizare
generală a celei de a doua perioade a epocii fierului, subcap. Numărul geto-
dacilor, curs universitar I.D., an III, sem. II, U.A.I.C.-Facultatea de Istorie,
Iaşi, 2015-2016.
POP, Ioan Aurel, Romanians and Romania: A Brief History. East European
Monographs, 1999.
PREDA, Constantin (coord. ştiinţific), Enciclopedia arheologiei şi istoriei
vechi a României, sv. demografie, II, Bucureşti, 1996.
8
PROTASE, Dumitru, Autohtonii în Dacia: Dacia romană, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, 1980.
SUCEVEANU, Alexandru, Viaţa economică în Dobrogea romană. Secolele
I-III e. n., Bucureşti, 1977.
RESURSE WEB
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_roman%C4%83#Popula.C8.9Bia.