GERIATRIE ŞI GEROPATOLOGIE

pentru
ASISTENŢI MEDICALI
Monica Moldoveanu
GERIATRIE ŞI GEROPATOLOGIE
Copyright © 2012 Editura ALL

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MOLDOVEANU, MONICA
Geriatrie şi geropatologie / Monica Moldoveanu. -
Bucureşti: Editura ALL, 2011
Bibliogr.
ISBN 978-973-571-994-4

616-053.9(075.8)
613.98(075.8)

Toate drepturile rezervate Editurii ALL.

Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă
a Editurii ALL.
Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin exclusiv Editurii ALL.

All rights reserved.

The distribution of this book outside Romania, without the written
permission of ALL, is strictly prohibited.
Copyright © 2012 by ALL.

Editura ALL Bd. Constructorilor nr. 20A, sector 6,

cod 060512, Bucureşti
Tel.: 021.402.26.00.
Fax: 021.402.26.10

Distribuţie : Tel.: 021.402.26.30, 021.402.26.33

Comenzi : [email protected]
www.all.ro

Redactare : Bianca Vasilescu

Tehnoredactare : Radu Dobreci
Corectură : Anca Vlăducă
Design copertă : Alexandru Novac
 Monica Moldoveanu

GERIATRIE ŞI GEROPATOLOGIE
pentru
ASISTENŢI MEDICALI
 Prefaţă

Această lucrare, Geriatrie şi geropatologie pentru asistenţi

medicali, vine în întâmpinarea asistenţilor medicali generalişti,
cu un material bogat, structurat în 17 capitole.
Alcătuirea prezentului manual respectă programa de pregătire
a asistenţilor medicali, adăugând la aceasta şi o serie de infor-
maţii care să confere o perspectivă unitară asupra particularităţi-
lor fiziologice, patologice şi terapeutice ale vârstei a treia. Sunt
abordate aspectele medico-sociale complexe ale procesului de
îmbătrânire, dar şi evenimente cu un important răsunet în viaţa
psiho-afectivă a individului, precum pensionarea sau integrarea
vârstnicului în instituţii specializate.
Pentru realizarea acestui material doresc să mulţumesc soţu-
lui meu, dr. Adrian Moldoveanu, Spitalul Clinic de Urgenţe Of-
talmologice, Bucureşti, conf. dr. Gabriel Ioan Prada, UMF Carol
Davila, director al Institutului de Geriatrie şi Gerontologie „Ana
Aslan“, Bucureşti, şi conf. dr. Ileana Constantinescu, UMF Carol
Davila, şefa Centrului de Imunogenetică şi Virusologie, Institutul
Clinic Fundeni.

Dr. Monica Moldoveanu

 CAPITOLUL 1

ASPECTE MEDICO-SOCIALE ALE

PROCESULUI DE ÎMBĂTRÂNIRE

Când începe bătrâneţea ?

Pentru fiecare dintre noi, termenul de „bătrân“ are o anumită

semnificaţie. Pentru un copil, „bătrân“ este oricine cu vârsta cro-
nologică mai mare de 20 de ani. Adolescentul consideră „bătrân“
orice persoană trecută de 30 de ani, iar o persoană în vârstă de
75 de ani consideră că este bătrân oricine se află la o vârstă mai
înaintată decât a sa.
Îmbătrânirea, aşa cum ştim cu toţii, este inevitabilă, impli-
când o serie de procese care încep încă din momentul concepţiei.
Rata îmbătrânirii ţesuturilor, organelor şi a sistemelor variază, la
vârste înaintate, schimbările fiind mai importante şi mai rapide.
Cu toate acestea, modificările produse de îmbătrânire diferă de
la individ la individ. Procesul de îmbătrânire este înalt individu-
alizat, întrunind şi aspecte psihologice şi sociale, pe lângă cele
biologice.
Modul în care resimţim bătrâneţea depinde de personalitatea
noastră, de sănătatea fizică şi psihică, de experienţele acumulate,
de evenimentele care ne-au marcat existenţa şi de resursele dis-
ponibile pentru a ne susţine.
8 Monica Moldoveanu

Fiecare dintre noi îmbătrâneşte după un ritm propriu. Mulţi

dintre cei aflaţi la vârste înaintate au o stare bună de sănătate,
sunt foarte activi şi implicaţi în tot ce îi înconjoară, în timp ce
alţii, mai tineri, sunt total dependenţi de cei din jur pentru îngri-
jirea personală.
Este necesară înţelegerea diferenţelor şi a modificărilor care
apar în funcţionarea organismului odată cu vârsta, pentru a putea
aplica o îngrijire adecvată şi individualizată.
În ultimele decenii, s-a pus în evidenţă fenomenul de îmbă-
trânire demografică, adică o pondere tot mai mare a vârstnicilor
în structura populaţiei. Se apreciază că şi în continuare, numărul
persoanelor vârstnice va creşte într-un ritm mai rapid decât cel al
nevârstnicilor. Creşterea populaţiei vârstnice atrage după sine o
creştere a indicelui de dependenţă economică, adică o modificare
a raportului dintre populaţia inactivă şi cea activă.
În cadrul procesului de îmbătrânire demografică, s-a constatat
o creştere a ponderii populaţiei feminine, cauza fiind supramor-
talitatea masculină. În unele ţări, durata medie de viaţă arată deja
diferenţe de opt – nouă ani în favoarea femeilor.
Printre cauzele îmbătrânirii populaţiei se numără scăderea
natalităţii, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, progresele înregis-
trate în domeniul medical, toate acestea ducând la o creştere a
numărului persoanelor vârstnice prin ameliorarea morbidităţii şi
a mortalităţii.
În anul 1988, OMS a inclus problemele legate de procesul
îmbătrânirii printre primele cinci probleme de sănătate ale lu-
mii, alături de bolile cardiovasculare, cancer, SIDA şi alcool ; de
aceea, cunoştinţele de geriatrie şi gerontologie reprezintă o ne-
cesitate.
Geriatria se defineşte ca ramura medicinei care cercetează as-
pectele patologice ale îmbătrânirii, studiind dizabilităţile şi bolile
degenerative care afectează persoanele vârstnice. Gerontologia,
ca termen, se defineşte ca ştiinţa care studiază modificările
 Geriatrie şi geropatologie 9

survenite în funcţionarea organismului şi problemele (altele de-

cât cele medicale) legate de procesul de îmbătrânire.
Primul din lume, Institutul de Gerontologie şi Geriatrie din
Bucureşti, a fost fondat în anul 1952 prin Hotărârea Consiliului
de Miniştri şi a devenit institut naţional în 1974, iar în anul 1992,
i s-a atribuit numele de „Ana Aslan“. Încă de la înfiinţare, până
în anul 1988, institutul a fost condus de acad. prof. dr. Ana Aslan,
având ca obiect de activitate : asistenţa medicală geriatrică, cer-
cetarea şi gerontologia socială. În anul 1964, preşedintele OMS
l-a propus ca model de institut de geriatrie ţărilor dezvoltate.
Asistenţa vârstnicului nu este numai medicală, deoarece im-
plică şi aspecte psihosociale care, cunoscute, creează o perspecti-
vă mai favorabilă procesului de înţelegere şi îngrijire a vârstnicu-
lui. Astfel, vârstnicul, prin încetarea activităţii profesionale, mai
ales când aceasta este bruscă, fără pregătire, îşi pierde sentimen-
tul de utilitate socială, prestigiul social, responsabilitatea, rolul şi
statutul în familie, uneori fenomenul fiind resimţit ca o adevărată
dramă, o moarte socială (C. Bogdan).
Societatea noastră are multe noţiuni false referitoare la îm-
bătrânire. Tindem să asociem bătrâneţea cu boala şi senilitatea.
Vârsta înaintată este văzută ca o pierdere a tuturor calităţilor, a
interesului pentru viaţă, a sănătăţii, o pierdere a implicării active
în lumea care ne înconjoară şi o marginalizare socială. Pentru
combaterea acestui fenomen, pentru ameliorarea condiţiilor de
viaţă ale vârstnicului, în interesul acestuia, dar şi al societăţii,
sunt necesare eforturi. Trebuie edificată o concepţie realistă des-
pre îmbătrânire. Aceasta trebuie să se desfăşoare demn, ferită de
griji şi de boli. Este ceea ce s-a numit „pregătirea pentru îmbătrâ-
nire“. Corpul medico-sanitar, chemat prin specificul profesiei să
îngrijească această categorie de populaţie, trebuie să ofere bătrâ-
nilor respinşi de societate şi, uneori, de propria familie, un sprijin
nu numai profesional, dar şi moral (C. Bogdan).
10 Monica Moldoveanu

Îngrijirea persoanelor vârstnice este probabil, cel mai com-

plex domeniu al nursingului. Ca urmare a creşterii speranţei de
viaţă, tot mai multe persoane în vârstă necesită îngrijiri medicale.
Acest fapt implică o atenţie sporită a cunoştinţelor de nursing
geriatric şi cadre specializate în acest domeniu.
Nursingul geriatric este complex datorită polipatologiei pre-
zente la pacientul vârstnic şi datorită multiplelor diferenţe indivi-
duale comparativ cu alte grupe de vârstă.
Patologia prezentă la vârstnic este diferită de cea a adultului.
Astfel, claudicaţia intermitentă, durererea anginoasă sau dispne-
ea pot fi mascate de restrângerea activităţii. Polipatologia este
regula, iar tablourile atipice sunt foarte frecvente.
Asistenţii medicali au nevoie de deprinderi clinice la fel de
mult cum au nevoie şi de abilităţi de comunicare şi, cel mai im-
portant, dragoste şi respect faţă de persoanele în vârstă, lucruri
esenţiale în acordarea unei îngrijiri (nursing) de calitate.

Longevitatea şi exerciţiul intelectual

Durata vieţii unui om este mai lungă sau mai scurtă şi are
la bază o constantă genetică ce este influenţată pozitiv sau ne-
gativ de comportamentul însumător al omului. El trebuie să se
cunoască bine şi să ştie ce este îmbătrânirea, care sunt cauzele şi
consecinţele ei, care sunt vârstele prin care trece : cronologică,
biologică, psihologică, socială, fiecare influenţată de factori so-
ciali, de mediu, psihologici, având în fruntea lor factorul genetic
(C. Pârvu).
Inteligenţa poate fi considerată ca „înnăscută“, o moştenire
înscrisă în codul genetic al fiecărui individ. Numeroase studii au
demonstrat că prin învăţare şi perseverenţă, o persoană cu inteli-
genţă medie poate atinge performanţe semnificativ mai ridicate
comparativ cu una de inteligenţă net superioară, dar mai puţin
 Geriatrie şi geropatologie 11

perseverentă în procesul de învăţare. Intelectul uman funcţionea-

ză similar muşchilor : cu cât este mai bine antrenat, cu atât gradul
de tonicitate este mai ridicat. Un beneficiu extrem de important
al menţinerii tonicităţii intelectuale este cel al evitării degenerării
cerebrale.
Îmbătrânirea afectează atât capacitatea de învăţare cât şi „ser-
tarele“ în care sunt păstrate informaţiile memorate anterior.
Exerciţiul intelectual este de un real ajutor pentru prelungirea
vieţii, iar istoria ne-a oferit numeroase exemple care să susţină
acest lucru :
● Tudor Arghezi, 1880-l967, poet, scriitor şi ziarist ;
● Constantin Brâncuşi, 1876-l957, sculptor şi scriitor ;
● A. J. Cronin, 1896-l981, romancier englez ;
● Henri Coandă, 1886-l972, inginer şi savant român ;
● Benjamin Franklin, 1706-l790, om politic american ;
● Mihail Sadoveanu, 1880-l961, scriitor român.
Scriitorul şi filozoful francez Voltaire (1694-l778) a spus :
„Pentru ignoranţi, bătrâneţea este iarna, pentru cei ocupaţi cu
munca intelectuală, este perioada secerişului“.

Speranţa de viaţă

Speranţa de viaţă se referă la durata medie a vieţii unui indi-

vid. În epoca bronzului, speranţa de viaţă era de 18 ani, în Grecia
şi Roma Antică, era de 20-30 de ani iar în prezent, conform unei
estimări din anul 2008, media de vârstă este de aproximativ 70
de ani.
Cea mai longevivă persoană ale cărei date de naştere şi deces
au fost atent verificate a fost franţuzoaica Jeanne Calment, care
a trăit 122 de ani.
12 Monica Moldoveanu

Speranţa de viaţă a crescut simţitor în decursul timpului şi se

apreciază că măsurile de sănătate publică au contribuit substanţi-
al la recenta creştere a speranţei de viaţă la nivel mondial.
Speranţa de viaţă este mai mare la femei decât la bărbaţi.
Femeile înregistrează o rată a mortalităţii mai mică la toate vâr-
stele. Aproximativ 90% dintre longevivii care au trăit 110 ani
sunt femei, iar procentul este chiar mai ridicat la vârste mai în-
aintate.
Potrivit raportului pe 2008 al Institutului Naţional de Statistică,
durata medie de viaţă la bărbaţi, în România, este de 69,17 ani.
Femeile au o speranţă de viaţă de 77 de ani.
La nivel mondial, speranţa de viaţă s-a situat la niveluri re-
cord în anul 2009 în Japonia, mai ales în cazul femeilor, fiind de
86,4 ani, în timp ce bărbaţii japonezi au înregistrat o creştere a
speranţei de viaţă până la 79,5 ani. Potrivit datelor comunicate
de Ministerul Sănătăţii, principalul motiv pentru care speranţa de
viaţă s-a mărit în Japonia constă în îmbunătăţirea tratamentului
medical al principalelor boli responsabile de cele mai multe de-
cese din această ţară : cancerul, afecţiunile cardiace şi atacurile
cerebrale.
Fără îndoială, odată cu progresele ştiinţifice şi tehnologice şi
cu îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi economice, durata medie
de viaţă va continua să crească.

Factorii care influenţează îmbătrânirea umană

De-a lungul timpului, o serie de teorii au încercat să explice

procesul de îmbătrânire, implicând contribuţia importantă a unor
factori precum cei genetici, psihologici, socio-culturali etc.
Descifrarea biologiei îmbătrânirii este importantă deoarece
ne ajută să înţelegem de ce şi cum organismul devine progre-
siv vulnerabil la dizabilităţi şi boală, cum putem interveni în
 Geriatrie şi geropatologie 13

mecanismele care stau la baza acestui proces complex şi care

este natura relaţiei dintre îmbătrânirea fiziologică, normală şi cea
patologică.

Factorii genetici
Una dintre preocupările centrale ale biologiei îmbătrânirii
este natura contribuţiei genetice, modul în care acţionează gene-
le şi cum contribuie bagajul (moştenirea) genetic al unui individ
la longevitate.
Teoriile genetice afirmă că ceasul biologic al fiecărei specii
este setat la o anumită „oră“ şi, potrivit lor, omul este programat
genetic să trăiască 110-120 de ani. Acest lucru este afirmat şi de
credinţa populară care consideră că durata vieţii unui om este
înscrisă în cer şi care este atât de plastic exprimată prin „atât i-a
fost dat să trăiască“. Numai că „înscrisul“ se află în gene şi nu
în cer.
Ipoteza conform căreia îmbătrânirea survine datorită progra-
mului înscris în codul genetic este susţinută şi de faptul că peri-
oada vieţii este diferită în funcţie de specie (calul trăieşte 20-25
de ani, câinele 12-14 ani, furnicile 1-4 ani, elefantul 50-60 de ani
etc.), longevitatea este ereditară (Pearl şi Perceb), agenţii geno-
toxici modifică durata vieţii (de exemplu, radiaţiile), diferenţele
dintre duratele de viaţă ale gemenilor univitelini sunt de două ori
mai mici decât între fraţi (Kallman şi Jarovik).
Teoria erorilor. Cercetările au evidenţiat acumularea unor
erori în replicarea informaţiei genetice, care determină apa-
riţia unor proteine alterate ce nu îşi mai pot îndeplini rolul
funcţional.
O teorie derivată din cea a acumulării erorilor este cea a de-
gradării şi reparării ADN-ului. Alterarea ADN-ului şi ARN-ului
este produsă, în general, de factori precum razele X, razele UV,
iradierile din elementele radioactive etc. S-a constatat că în ce-
lulele îmbătrânite, repararea ADN-ului are anumite lacune. Cea
14 Monica Moldoveanu

mai strânsă corelaţie între procesul de îmbătrânire şi deficien-

ţele proceselor de reparare a ADN-ului se observă la nivelul
neuronilor.
Teoria radicalilor liberi susţine impactul negativ al acestora
asupra ADN-ului. Acţiunea nocivă a radicalilor liberi se exercită
asupra macromoleculelor de ADN din genom, dar şi din mito-
condrii.

Factorii socio-culturali
Fiecare societate este organizată şi se conduce conform unui
sistem propriu de valori, care normează stilul de viaţă, actele şi
conduitele indivizilor, modul lor de a gândi şi interpreta lumea.
Acest sistem de normare este modelul socio-cultural care acţio-
nează asupra comunităţii, imprimând membrilor săi un anumit
fel de a fi şi un anumit stil de viaţă şi de gândire.
Condiţiile fizice şi sociale diferite de la o generaţie la alta
din societăţile aflate într-o perpetuă schimbare şi transformare
determină o serie de efecte asupra indivizilor. Dezechilibrele psi-
hosociale ale grupurilor comunitare se prezintă sub forma unor
tulburări ale spiritului comunitar cu caracter generalizat, afectând
structura, dinamica şi evoluţia psihosocială a tuturor membrilor
comunităţii respective (C. Enăchescu). Aceasta se datorează unor
schimbări sociale, culturale, morale, unor factori economici, so-
cio-demografici (fenomenul de marginalizare socială a unor indi-
vizi sau a unor categorii sociale), presiuni exercitate de mass-me-
dia, calamităţi naturale (cutremure, inundaţii) etc.
Conflictele dintre generaţii se manifestă cel mai pregnant în
planul social-comunitar şi au la bază ciocnirea dintre mentalităţi
diferite, dintre moduri de a gândi şi modele de comportament
diferite de la o generaţie la alta. Aceste aspecte apar în societatea
modernă legate în special de factorii de schimbare şi progres (C.
Enăchescu).
 Geriatrie şi geropatologie 15

Generaţiile care asimilează un anumit model cultural îşi însu-

şesc un anumit stil de viaţă, conform acestui model. Asimilarea
valorilor modelului cultural devine natura persoanei, la care
aceasta „ţine“ ca la ceva propriu, întrucât reprezintă însăşi identi-
tatea sa. Obiceiurile culturale intervin prin intermediul educaţiei
asupra caracteristicilor psiho-fiziologice ale fiecărui individ în
parte.

Factorii psihologici
În psihologia senescenţei, modificările asociate procesului de
îmbătrânire sunt diferite, corelându-se cu tipul de personalitate,
particularităţile etnice, profesionale şi cele habituale ale fiecărui
individ în parte. Unele evenimente pot precipita îmbătrânirea psi-
hologică : retragerea din activitatea profesională, plecarea copi-
ilor, decesul partenerului de viaţă, iar adaptarea la noile condiţii
are mari implicaţii în plan psihic. Apar frecvent stările anxioase,
depresia, labilitatea emoţională, insomnia nocturnă şi somnolen-
ţa diurnă intermitentă.
Numeroase studii întreprinse de către psihologi au constatat că
vârstnicii implicaţi activ în viaţa socială, care au putere de influ-
enţă şi de a lua decizii, au o mai bună sănătate fizică şi mentală.
Deşi scade spontaneitatea gândirii, cu inerţii şi stereotipuri,
creşte capacitatea organizatorică, se perfecţionează funcţiile de
sinteză, generalizare şi abstractizare. Iată de ce se spune că vârsta
a treia devine o vârstă a înţelepciunii.
O caracteristică psihologică a vârstnicului este tendinţa de a-i
îndruma pe cei tineri şi uneori de a-i „încuraja“ financiar, ceea ce
le sporeşte sentimentul de utilitate socială. Aceasta, împreună cu
sprijinul primit din partea familiei, duce la îmbunătăţirea calităţii
vieţii.
Un alt aspect pozitiv este reprezentat de relaţiile interumane
care întăresc capacitatea vârstnicului de a se adapta la schimbările
survenite odată cu vârsta, de a face faţă pierderii celor apropiaţi şi
16 Monica Moldoveanu

îi ajută să treacă mai uşor peste dizabilităţile pricinuite de vârstă

sau de boală. Este unanim acceptată diferenţa asupra concepţiei
de viaţă a femeilor şi bărbaţilor, cunoscut fiind faptul că la bătrâ-
neţe, femeile au mai multe relaţii interumane decât bărbaţii.

Factorii somatici
Fiecare organism îmbătrâneşte după un orar propriu, bătrâne-
ţea fiind cel mai frecvent rezultatul suprapunerii unor boli cro-
nice şi degenerative pe un organism modificat prin înaintarea în
vârstă.
Pe parcursul procesului de îmbătrânire apar o serie de modi-
ficări în organism. Părul încărunţeşte, pielea îşi pierde elasticita-
tea, apar ridurile, iar expunerile la soare pot duce la apariţia unor
pete maronii.
Senescenţa senzorială apare constant. Scad acuitatea vizua-
lă, auditivă, sensibilitatea tactilă, mirosul şi gustul. Diminuează
atenţia şi memoria. Scade spontaneitatea gândirii, iar limbajul
reflectă dificultăţile gândirii. Scade fluxul verbal, apare lentoarea
ritmului şi a vocabularului.
Afectivitatea este compromisă adeseori. Comportamentul
este emoţional, apar irascibilitatea şi labilitatea emoţională. Şi
personalitatea reflectă deteriorările prezentate.

Bătrâneţea – etapă fiziologică, nu boală (modificări

fiziologice produse de procesul de îmbătrânire)

Noţiunea de normalitate nu trebuie raportată exclusiv la sfera

medicinei. Ea desemnează un mod de a fi al omului, care implică
starea de echilibru, aspect ce lărgeşte acest cadru în mod con-
siderabil, plasându-ne în sfera de preocupări antropologice (C.
Enăchescu). Referitor la dimensiunea psihologică a normalită-
ţii, I. Kant notează : „inteligenţa este şi rămâne normală în viaţa