Statul de Drept Si Societatea Civila
Statul de Drept Si Societatea Civila
Statul de Drept Si Societatea Civila
1
Vezi Genoveva Vrabie, Drept Constituţional şi instituţii politice contempoane. Edit. Fundaţia
“Chemarea”, Iaşi 1992 cap.56
2
Genoveva Vrabie, op.cit., pag.47
3
Suveranitatea este reglementată în titlul I din Constituţie, intitulat: Principii generale (art.2)
4
I. Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, tratat, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, p. 100 –
101
organizare în care ansamblul raporturilor sociale şi politice sunt subordonate dreptului
(J.P.Henry); statul în care puterea este subordonată dreptului, toate manifestările statului
fiind legitimate şi limitate prin drept (M.J.Redor); statul de drept înseamnă garanţii
fundamentale libertăţilor publice, protecţia ordinii legilor (J.L.Quermonne); statul de
drept implică existenţa regulilor constituţionale care se impun tuturor (G. Duhamel); este
statul în măsură ă concilieze libertatea şi autoritatea (M. Miaille); statul de drept este
ordinea juridică ierarhizată şi sistematizată (J.Dabin) ş.a
În condiţiile contemporane, ale răsturnării şi înlăturării regimurilor totalitare
comuniste care au durat câteva generaţii şi care au introdus modificări radicale în toate
structurile societăţii – economice, politice, ideologice, culturale – şi în viaţa oamenilor,
reorganizarea acestor societăţi pe baze democratice a reactualizat în mod deosebit
conceptul statului de drept care să orienteze evoluţia fostelor ţări socialiste în
conformitate u valorile sociale autentice din statele democratice dezvoltate. În acest
context şi în doctrina juridică românească, s-au propus diverse definiţii care, într-o
formulare sau alta, încearcă să releve nucleul conceptual al statului de drept. Astfel într-o
opinie statul de drept este “un concept politico – juridc ce defineşte o formă a regimului
democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat şi drept, dintre putere
şi lege prin asigurarea domniei legii şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
în exercitarea puterii5”. Alt autor remarcă organizarea statului de drept pe baza
principiului separaţiei puterilor statului, în aplicarea căruia justiţia dobândeşte o reală
independenţă şi urmărind prin legislaţia sa promovarea drepturilor şi libertăţilor inerente
naturii umane, asigură respectarea strictă a reglementărilor sale de către ansamblul
organelor de stat în întreaga lor activitate6.
Referindu-se la caracteristicile statului de drept, Paul Cosmovici sintetizează că
acesta “trebuie să acţioneze pe baza şi respectând forma dreptului, ca expresie a voinţei
generale. Trăsăturile sale caracteristice se aseamănă, de altfel, ideilor esenţiale ale unui
regim juridic democratic din societăţile moderne şi anume: suveranitatea poporului care
îşi găşeşte expresia în alegeri libere şi un sistem politic pluralist, separaţia puterilor şi
limitarea prerogativelor prezidenţiale , independenţa judiciarului, egalitatea cetăţenilor în
faţa legii, libertatea de opinie şi de expresie, dreptul de asociere etc. adică promovarea şi
protecţia drepturilor omului”.
5
I. Ceterchi, Actualitatea conceptului statului de drept, “Statul de drept şi economia de piaţă”, simpozion,
Cluj, octombrie 1991.
6
T Drăganu, introducere în teoria şi practica statului de drept, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1992, p.9-10
Într-o prestigioasă monografie consacrată dezbaterilor ştiinţifice contemporane
referitoare la statul de drept, autoarea Sofia Popescu semnalează diferite aspecte dedicate
acestei problematici aparţinând unor cunoscuţi specialişti din diferite ţări ale lumii,
identificând în acest sens aspecte semnificative la peste 100 de autori doar în aria analizei
conceptuale şi a trăsăturilor definitorii ale statului de drept, fapt ce remarcă, între altele,
complexitatea şi importanţa acestui subiect. Astfel, de exemplu, , în concepţia autorului
belgian Franqois Rigaux, trăsăturile definitorii ale statului de drept sunt:
- subordonarea puterii faţă de drept;
- structura piramidală a puterii şi difuzarea ei unui număr mare de organisme;
- garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale individului;
- participarea cetăţenilor la exercitarea puterii prin duoă modalităţi: a) controlul
jurisdicţional al respectării dreptului de către organele statului, prin recursul
jurisdicţional împotriva actelor ilegale ale autorităţii şi b) controlul de natură
politică, exercitat prin adunări alese;
- limitarea fiecăreia dintre cele trei puteri: legislativă, executivă şi
judecătorească de către celelalte două. Statul de drept a fost chiar definit ca
separare şi divizare a puterilor;
- ierarhizarea puterii executive şi a puterii judecătoreşti care să permită
controlul între autorităţile existente în sistemul aceleiaşi puteri.
S-a remarcat de curând în cadrul analizelor post totalitare dedicate statului de
drept necesitatea instaurării societăţii civile cu o condiţie sine qua non a realizării statului
de drept. S-a relevat că societatea civilă implică asigurarea circulaţiei nestănjenite a
informaţiei, promovarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii conştiinţei, schimbul de idei
şi luarea de atitudini, la nivel colectiv, spontan şi neinstituţionalizat, existenţa şi acţiunea
socială a unor organizaţii voluntare, asociaţii independente, mişcări sociale, organizaţii
regionale şi profesionale care nu sunt controlate direct de instituţii statale. Una dintre
condiţiile statului de drept este considerată autonomia dreptului, respectarea statului
contemporan al dreptului şi, în general, a ceea ce poate fi, cât poate fi şi până unde poate
fi dreptul. Din această perspectivă se relevă primatul dreptului, emanciparea şi
independenţa sa relativă în raport cu statul, individualizarea dreptului ca fiinţă socială
distinctă.
“Statul de drept se caracterizează prin faptul că înfăptuieşte domnia legii în
întreaga lui activitate, fie în raporturile cu cetăţenii, fie cu feritele organizaţii sociale de pe
teritoriul lui”.7
Statul de drept implică numeroase şi complexe aspecte şi anume:
Nu apare, în mod direct, în raporturile juridice interne şi uneori în cele
externe decât prin organele sale;
Exercită suveranitatea prin poporul român, cu ajutorul organelor sale
reprezentative şi prin referendum8, conform art.2 alin 1 din Constituţie;
Are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi
(art.4 alin.1 din Constituţie);
Este o organizaţie instituţionalizată.9;
Legea fundamentală română instituie democraţia reprezentativă în cadrul căreia
conducerea societăţii este realizată de popor, prin organele sale reprezentative.
Statul organizat la parametrii democraţiei reprezentative, acţionează în mod
obişnuit în relaţiile concrete prin trei categorii principale de organe: parlamentul ,
organele executive şi organele judecătoreşti, ultimele două categorii de organe putând
fi sau alese sau numite.10
III. CONDIŢIILE SOCIAL – POLITICE ALE STATULUI DE
DREPT
Statul de drept caracterizat prin domnia legii necesită, pentru apariţia sa unele
condiţii social-economice şi anume:
a) crearea unui sistem democratic de adoptare a legii;
b) separaţia puterilor în stat;
c) asigurarea şi desfăşurarea independenţei justiţiei;
Toate formele de activitate în statul de drept trebuie realizate (desfăşurate) pe baza
legii ce urmează a fi respectată şi aplicată corespunzător, ea reprezintă sinteza aspiraţiilor
întregii societăţi.
7
Art.1 alin.3 prevede: “România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, puterile
şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptate şi pluralismul politic reprezintă
valori supreme şi sunt garantate de stat”.
8
Aliniatul 2 al art.2 din Constituţie stabileşte că: “Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita
suveranitatea în nume propriu”.
9
Despre statul de drept a se vedea : Genoveva Vrabie şi Sofia Petrescu (Cap. VII: Stat şi Drept. Statul de
drept) p.183 – 197
10
Art.90 din Constituţie prevede: “Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere
poporului să-şi expreime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.
Teoria şi practica statului de drept evidenţiază că este imposibilă participarea
tuturor cetăţenilor la elaborarea legii, care în practică, se adoptă cu majoritate de voturi a
adunării legislative (ale celor două camere ale parlamentului). Acest sistem de elaborare a
legilor este mai puternic democratizat prin aplicarea referendumului şi a iniţiativei
populare.
În concluzie, societatea civilă este în acelaşi timp: 1) o sferă (un domeniu) a vieţii
sociale, reglementată de o anumită ordine legală (un set de reguli, cutume), dar autonomă
în raport cu statul, în care se manifestă spontan iniţiativa voluntară a indivizilor şi
grupurilor umane în vederea satisfacerii intereselor, aspiraţiilor private şi de grup; precum
şi 2) diversitatea formelor de organizare (de asociere) prin care se exprimă public şi se
încearcă promovarea acestor interese, de la cele economice, culturale, informaţionale,
educative, profesionale până la cele civice şi politice.
BIBLIOGRAFIE