Dimitrie Bolintineanu - Poesii, Bucuresti, 1877
Dimitrie Bolintineanu - Poesii, Bucuresti, 1877
Dimitrie Bolintineanu - Poesii, Bucuresti, 1877
https://books.google.com
un wIoeNE!
ll
Hul LEVC *
fom 613ă, 4 s
Harvard College
Library
Class of I839
oFLEXINGToN, MAssACHUSETTs
-
DIMITRIE BOLINTINEANU
POES II
Culegere Ordinată de chiar autorul
CU O PR E F A ŢĂ
de
(5. Şi ult
sub a căruia preveghiere minuţiosă sa tipărit acéstă ediţiune.
VOL. |
Igil Ii il Nil al Mi
- A/VVGAAAA –
Ps -
BUCURESCI
Editura Librăriei Socecă & Comp.
7, Calea Mogoşóei, 7
1877
Roxr. 6/38. 6. 5
--------
, ,,
- , -
BUCURESCI
DIN ŞTABILIMENTUL ÎN ARTELE GRAFICE:
[4801]
CUPRINDEREA
V O L U M U L U I L-iă
Pagina
Prefaţa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . VII
L e gen de istorice
Pagina
E l O rile Bosforului
Sărutarea - - - - - - - 246
Leili - 248
Suspinul Bosforului . . . 257
Mehrube . . . . . . . 259
CUPRINDEREA
V
Pagina Pagina
B a îl B
Pagina Pagina
Umbra răsbunătóre . . . 448 Străinul. . . . . . . . 475
Capul Avarilor . . . . . 452 Ielele. . . . . . . . . 478
Mureşul şi Aluta (0ltul). 455 Bujorul . . . . . . . . 482
Dochia . . . . . . . . 458 Lăutarul . . . . . . . 484
Fluturelul . . . . . . . 465 Note . . . . . . . . . 489
Cavalerul şi fluturul . . 470
PR E F A ŢĂ
-
I.
III,
Adio la Bolintineanu
V.
VI.
G. S|ON.
LEGENDE ISTORICE
4801 1
CEA DE PE URMĂ N0APTE
I.
lI.
III.
Porumbiţă întristată,
Eă ca tine sunt strein !
Şi 'ntr'o ţéră depărtată
Tu cânţi tristă, eă suspin!
Ânsă tu ai aripióre,
Poţi te 'ntórce când vei vrea;
Iar eă plâng în închisóre
După dulcea ţéra mea!
un osTAşIă RoMAN 15
Tu ai póte-0 sorióră
Ce te chiamă ne 'ncetat;
Iar eu am o drăguşóră
Ce în lacrimi am lăsat. -
Ânsă tu ai aripióre,
Poţi te 'ntórce când vei vrea;
Iar eu gem în închisóre
După mândruliţa mea!
4801 2
MICHAIU SCĂPÂND STINDARDUL
4801 3
S ORA - A N A
-
Sora nu dă ascultare,
Vorbelor ce i sa dis;
Înaintea Dómnei pare
Ca un fraged, dulce vis.
Ca să nu se vestejéscă
Faţa mea ca intr'un mormânt,
Până să se dovedescă
Că nevinovată sunt !
– Nu se péte, copiliţă!
Dómna astfel a voit.
Tacă-ţi draga ta guriţă!
N'ai nimic de dobândit!
4801
STEFĂNIŢĂ DOMNUL
---
II
III
IV
II
II
Faţa ei se rumenesce
Ca 0 rosă 'n flori;
Şi cu mâna învălesce
Aste vii colori.
Pe cosiţa-i vălurósă
Negri fluturaşi
Cu-aripióră negurósă
Tremur drăgălaşi.
Sînul ei îl învălesce
Valuri dulci de crin,
Când suspinul înfloresce
Rotunqioru-i sîn.
Doă flacări luminate
0chi-i poleiesc;
Astfel negre diamante
La sóre lucesc.
Cine-o vede, se răpesce
De mândreţea sa,
Din suflarea ei doresce
A se îmbăta.
Dânţuesce răpitóre:
Graciile-0 'nsoţesc,
Cum p'o radă din drag sóre
Fluturi ocolesc.
Şi în danţul ce-o îmbată
Saltă gracios,
Ca o stea lin legănată
Pe un rîă fugos.
ROSSANDRA 79
II
4801
B A R LA D
I.
II,
III.
IV.
I.
II
III.
II
III
IV
480l
DRAGOMIR SAU CETATEA LUI RADU-NEGRU
„Bulevard umanităţei
Fuse ast român popor:
Sabia creştinătăţei
Adi 0 frânge sub picior.
112 RADU DE LA AFUMAŢi
::
4801
MÂNIA LUI STEFAN
--
LA MONASTIREA PUTNA.
--
10
VISUL LUI STEFAN CEL MARE
PARTEA ÂNTÂIA
I
III
IV
VI.
„Călduróse lăcrămićre
Cură lin din géna mea;
Unde esci, al vieţi-mi sâre?
Unde esci, inima mea!“
ANDREi sAU LUAREA NIcoPoL. DE ROMANI 167
VII
PARTEA A DOUA
II
III,
IV
VI
VII
VIII
IX
XI
-II
XIII
XIV
P R O L O G.
MEDICUL.
(O casă răă mobilată ale căriea feresti daă peste rîă. Pe o masă cărţiri
sipite şi o hârcă de mort. E nőpte o candelă luminéză când şi când
Herman, singur,
(După o pausă).
HERMAN, SORIN.
Herman.
Sorin.
Sorin.
Herman.
Sorin.
Şi care-i al ei nume?
Sorin.
Sorin.
Finele prologului.
-----
SORIN 197
F 10 R IŢA
MISTER UL.
Ghinea.
Mircea.
SMARALDA.
NU N T A.
SILA ŞI MOARTEA.
INCHIS0AREA.
INCHEIERE.
Ca mărgăritarul albă,
Şi cu părul de Ebin,
0chi de foc, şi mână dalbă,
Gura, gracios rubin;
234
De un an e măritată:
De ghiauri, de musulmani,
Şi de frenci e lăudată;
Are opt-spre-dece ani!
Feredjéoa-i se mlădie
Pe kiahiul, bogat cerkez,
Cu dalga de selemie,
Cu şalvari largi de geanfez.
De la frunte, la picióre,
E un farmec gracios!
Sufletul ei e un sóre,
Corpul ei un crin frumos!
A sa inimă se duce
În secret dup un ghiaur!
Patimile, strânse dulce
În ardându-i sîn, murmur.
G H I AU RA
Pe câmpiile senine
Ce Bizanţul înconjor,
Pe un cal spumegător
Mahomet Sultanul vine,
Cătră séră, gânditor.
El oprindu-se, privesce
Cadrul serii îndeit,
Sînul mării înflorit.
Sânta Sofia il răpesce
Cu-al ei crestet aurit.
P'acel crestet dulce plană
Rade rumpte în scântei,
Ca un cârd de fluturei
Cu aripă diafană
P'un buchet de brebenei.
SANTA SOFIA
Mahomet nu s'odihnesce:
L'Adrianopol, în palat,
Chiamă somnul ne 'ncetat;
Însă somnul părăsesce
Al seă suflet întristat.
0 dorinţă îl străbate!
Printre lacrimi a dărit
SANTA SOFIA
În a dorilor albeţe
Ce prin umbre străbătu,
Umbra dulce-i repăru
Strălucind de frumuseţe,
Mahomet o cunoscu.
Astă umbră graciósă
Faţa drag şi-a desvălit,
în lumin a strălucit
SANTA SOFIA 287
Ca planeta radiósă
Sub umbrosul resărit.
„Vino, sântă 'nchipuire!
Strigă junele 'mpărat
De suspine înecat.
Vino, dalbă fericire,
Ce-a mea viaţ ai turburat !
– 0 dorinţă răpitóre,
Mahomet, de sa 'mplinit,
Tot d'odată a perit
Ca un fulger de ninsóre
Ce pe apă sa lovit.
– Piară via mea dorinţă,
Numai ca să mi împlinesc,
Tot ce 'n viaţă mai doresc!
Piară chiar a mea fiinţă!
Lumea n'am să mostenesc!“
Şi se sparge infurat:
Val pe val însciinţéză
Că Bizanţul sa predat.
Constantin, c'o gardă mică
Se mai luptă p'un rempart :
Dupe coiful seă cel spart,
Scuţi de sânge âncă pică
Şi pe părul lui se împart.
Sórele se culcă în mare
Sub un nor întunecos
Şi resfaţă gracios
C'0 duiósă sărutare
Părul bravului frumos.
Turcii intră prin cetate,
Mórte, foc ei respândesc,
Sfarmă ori ce întîlnesc,
Şi 'n a lor crudelitate
Nimic ei nu preţuesc.
Mahomet mergea inainte
La Palatu 'mpărătesc:
laniciari îl însoţesc;
Peste strade de morminte
Paşii lui se rătăcesc.
Când d'odată el dăresce
Chiar în pórtă la palat
Pe fecióra ce-a visat.
Iaşmac negru învelesce
Chipu-i dulce şi intristat.
SANTA SOFIA. 289
19
SCLAVELE ÎN VENDARE
Alta de la Ispahan,
Gene negre, mână dalbă,
Tânără, suavă, albă
Ca 0 flóre din Liban.
Fiica de la Curdistan,
Tip de rară frumuseţe,
Rosă cu arqânde feţe
Din munţi de l'Aderbaidjan.
Anteriu de selemie
Cu dalgal de fir deschis!
De se vede, credeţi mie,
Sînu-i fraged ca prin vis!
Voiă să am eă halaice
Cum aă cei mai mari sultani;
Talici d'aur şi caice
Cu caiccii musulmani.
Să privesc de la seraie
in deniz, pe când Lial
Vérs a dragostei văpaie
Până în sînul virginal.
-----------
Sufletu-ţi cu bunătate
Îmi respunde pritre vânt;
Palida singurătate
Mă resfaţă pe pământ!“
SE SCALDĂ
Graciele 0 'nconjóră;
Dulcele dorinţi d'amor
0 preurmă turmuşóră;
Pescii mici o înconjor.
Singurele ei vestminte
Este apa de cristal,
Ear amorul că-ochiă ferbinte,
Stă sub flori ascuns pe mal.
DILRUEAM
I.
Şi sprincenele-i arcate,
Negri, lucii, velurate,
Farmec dulce şi frumos.
Dilrubam învăluită
D'al ei păr desfătător,
Ca 0 dulce stea sub nor,
Într'o lespede 'nflorită,
Se prevede cu amor.
Lângă dânsa 0 fecióră
Cu ochi dulci şi amoroşi
0 sărută, 0 devóră,
Când pe lunga-i cosicióră,
Când pe sânii gracioşi.
Dar frumósa esilată
Scóte iute din canal
Apa rece şi curată
Şi stropesce juna fată
Peste sînu-i virginal.
Una p'alta se stropesce
Şi 'n resbelul lor voios
Printre arborul apos,
Numai aburu 'nvelesce
Corpul lor cel gracios.
Dilrubam, îndestulată,
Cere pace, se predă
Cu guriţa-i parfumată
DIIRUBAM 335
Pe învingătórea fată
Cu căldură sărută.
Astfel juna favorită
A marelui Şeik-Islam,
Graciósa Dilrubam,
Trece 'n Brusa liniscită
Viaţa în esil d'un an.
Printr'o frumuseţe rară
Dilrubam a fost născut
Gelosia cea amară
În selbateca ghiulnară
A Sultanului Mahmud.
II.
L'ale-0limpului picióre
Se întinde-un verde plaiă,
Printre flori desfătătóre
Mii de păseri cântătóre
Cântă în sórele de maiă.
Cu-ale sale minarele
Ce se înalţă strălucind,
Brusa pare, predomnind
Déluri verdi cu verdi vălcele
Cinse în rîuri de argint.
Pe torentul ce mugesce
Printre chiparişi şi braji
DIIRUBAM
Graţiósă şi uşéră
Fuge în câmpul Însmăltat;
Desfăcut de cosicióră,
Vălul ei se desfăşéră,
D'aurele legănat.
Dintr'o lésă înflorită
Ese şeful veghetor
Ce urméză al ei sbor.
„Faţa-ţi este desvălită,
Te-a vedea v'un trecător!“
Dilrubam se învălesce
in iaşmacu-i supţirel,
Căci hadînul ce-i vorbesce
Cu cavazii sei sosesce
Şi-i vorbesce încetinel.
TU DORMI
Şi când eă cu întristare
Însoţesc un imn de dor
Cu plăcuta suspinare
Dulcelui privigător?
Uiţi că timpul trece iute?
Uiţi că traiul e un vis
Ce pe florile născute
Ori ce dimineţ a scris?
Mâne juna-ţi frumuseţe
Faţa ta va părăsi,
Rîsuri, gracii, tinereţe,
0rele le vor cosi.
Cóma ta cu spicuri d'aur
Se va scutura sub mea,
Şi al sînului tesaur,
Va seca, frumósa mea!
Fluturatica junime
De la tine va fugi,
Numai genele-ţi divine
Lacrimele vor stropi.
Alta póte să-ţi ia locul.
L'alta rosă va zîmbi;
Pentru tine siminocul
Singur va mai înflori.
ELĂSTEMUL DERVIŞULUI
I.
II,
0 femee coperită
În giamie a intrat,
Porumbică rătăcită
Ce 'ntre vulturi a picat.
Toţi imamii cu teróre
Pórtă mâna la hanger:
Iar hanîma, gânditóre,
Nalţă ochii către cer.
„Naveţi temere, le dice
Cu glas dulce fecioresc,
Căci eă n'am venit aice
Pacea vóstră să răpesc!
NAIDE
246
III.
IV.
Umbrele misterióse
Se cobóră pe Bosfor,
Rale dulci şi argintóse
Luna vérsă dintr'un nor.
Valurile spumegânde
Sub al stelei brîă de foc,
Scutur cómele rîdânde
Şi pe faţa mării joc.
Malurile colorate
De seraiuri şi grădini,
Miră 'n undele spumate
Milióne de lumini.
Aurele frăgedele
Pórtă âncă din grădini
Un parfum de viorele
Flori de rose şi de crini.
NAIDE 349.
Şi se înclină de o parte
Tras de vălu-i flutur0s.
În acéstă dumbrăvióră
Ce în nori sa învelit,
Nu cunosceţi o căscióră
Cu colóne de granit?
480l 23
CHIAMĂ - ME
- - -
I.
II.
III.
Ca un fluture ce sbóră
Prin deşertul azuros
Legănat pe aripióră
În eterul luminos,
Sufletu-mi la tine sbóră
Printre valuri de amor,
Ca o profumată bóră,
Beat ferice d'al săă dor.
Esci un farmec de 'mbătare,
Spune blând, sufletul meu?
Esci tu, sânta resfăţare,
A acestui Dumneqeă?
Graciele vérsă dulce
Trandafiri sub al tăă pas,
Şi pe fruntea ta ce luce
Visele din cer se las.
O NOPTE DE AMOR 359
V.
VI.
VII.
VIII.
IX.
Ce mi-aduci, 0, bucurie!
Din locaşul tăă ceresc?
Vino şi îmi spune mie...
Esci frumósă, te iubesc!
Adu-mi sînul tău ca crinul
Unde dulci dorinţe cresc,
P'a ta buză chiar suspinul
E un sun Dumnedeesc!
0h ! dă-mi mie, dulce nume,
Aste daruri ce aduci,
Căci prin suferinţi în lume
Merit aste bunuri dulci !
X.
XI,
XII,
XIII.
XIV,
XV,
4801 24
SU SP IN UL
I.
II.
III.
IV.
I.
II,
În peşterea Carpaţilor
0 ôră şi mai bine
Vedi templul Pacinaţilor
Ce cade în ruine.
0 flacără misterică
Dă palidă lumină;
Iar stâlpii în biserică
Păréă că se înclină.
Şi liliecii nopţilor
Ce aă aicea locul
Ascunşi în hârca morţilor,
Umblaă să stingă focul.
MIHNEA şI BABA 391
0 babă ce orórele
Uscaseră în lume
Tot rescolea vulvórele,
Şoptind încet un nume.
III.
Bătrâna.
IV.
Şoimanele ce umblă
Ca vijelii turbate,
Colóse deşirate
Cu forma ca o turlă,
Din munţi în văi călca.
V.
VI.
Blăstemul.
VII.
Ear nagodele-urâte,
Ca un mistreţ la cap,
Cu lungi şi strâmbe rîte
Cu care de pe stâncă
Rîm marea cea adâncă
Şi lumea nu le incap;
Şi şése legióne
De diavoli blestemaţi
Trecéă ca turbilóne
De flacări infernale
Călări toţi pe cavale
Cu perii vulvoiaţi;
VIII.
IX.
Tânăru-ascunse a sa intristare.
Dar spre ferésta dómni, intr'o di,
Cătând el âncă, curtea-l găsi
Rece ca pétra, fără suflare.
O NOPTE LA MORMINTE
----
În prejma monastirelor
Umblând, mă rătăcisem;
La locul cimitirelor
Văquiă că mă oprisem.
48(1 26
402 o NOPTE LA MORMINTE
Mortul.
Cosicióra-i strălucesce
Ca-arcul plóei printre nor;
Şi pe faţă-i pârguesce
Floricica de bujor.
Este mândră şi uşéră
Ca un flutur aeros
Scuturând din aripióră
Roua plaiului voios.
La lumina călătóre
Etă trece un păstorel
Ce-are n plete flori din sâre
Şi la brîă un fluerel.
„Vino, dulcea mea iubită!
Şi pe ani-mi rîdători,
Din cosiţa-ţi înflorită
Scutur' ale vieţei flori.“
ptNA DOMNA 411
Dice, şi cu resfăţare
Îi dă scumpele-i comori,
Sînul ei de desfătare
Şi guriţa ei de flori.
I.
II,
4801 27
DOMNA LUI NEGRU ŞI BARDUL
I.
II.
Diminéţa aurită
Se arată printr'un nor.
Pe o vale înflorită
Dórme micul vânător.
424 N'AUDE, ETC.
Sorióra-i se trezesce;
Spélă faţa-i la isvor;
Şi de rose despletesce
Părul ei strălucitor.
Cosiciórele-i pe undă
Jócă 'n aurite flori,
Şi voióse, se confundă
Cu luminele de dori.
III.
IV.
Sora ta desfătătóre
Dupe mine a venit. . .
Hiarele-ţi sunt în prinsére;
Să-ţi iaă viaţa am sosit!
N'AUDE, ETC.
426
0! N'aude! 0 N'a-vede
N'a greul pământului! ..“
Hiarele prin crânguri verde
Vin cu sborul vântului.
V.
„Mândrulică sorióră,
Am ucis pe-al tău iubit.
Astfel aş dori să móră
Toţi cei ce mai amăgit.
Pe troene de ninsére
Sângele sa 'mprăsciat,
Şi la radele de sóre
În flori dulci a înviat.
4801 - 2S
ConsululSeneslas strigă în orgie:
„Lumea-i fericită numai sub robie;
Lumea se coprinde de proşti şi-ipocriţi,
Cei d'ântâiă sunt prada, cei alţi folosiţi.
Cine crede in altfel. vie-aici pe dată,
Vie să-mi răspundă, vie să combată!“
I.
II.
Împăratul.
Cerbul.
Împăratul.
Cerbul.
La lumina de la stele
Împreună vom peri,
Tu de mâna Dómnei tele
('e cu-amantu-i va domni.
Dar în lupte-omorîtóre
Bravi-alături toţi sabat;
Numai el stă pe picióre,
În cadavere 'ngropat;
În vestibulul templului
Se văd mai multe stane,
Cu chipul guvernorilor
Ai Daciei traiane,
II,
Candela licurătóre
Strălucesce 'ncetişor. . .
Ascultaţi?... un pas uşor! ..
Luna mai dând o vulvóre
Se asunde într'un nor.
– Morţii nu au trebuinţă
De-avuţie pre pământ.
Viă din tristul meu mormânt
Ca se-ţi cer a ta credinţă,
Al tăă dulce jurământ.
A venit. . . ea ne cunună. . .
Vino, scumpul meu bărbat!
Vin' căci ora a sunat,
Să trăim d'aci 'mpreună
În al mormintelor pat.
Ea vorbesce cu căldură,
Şi pe sînu-i se pleca,
464 DOCHIA
– Dute; fluturel,
Mândru, mititel,
Cu-aripă pestriţă
Cu puf pe guriţă,
Flutur resfăţat
De flori sărutat!
Căci mi-i săruta
Cu guriţa ta.
N'am credinţă în tine;
N'am credinţă în mine;
Căci mi-eşti frumuşel
Ca un ângerel,
– Viorică, lică,
Lasă-mă! mi-e frică!
Vântu-o să mugéscă,
Ş'o să mă răpéscă;
Cât sunt de frumos
Sunt şi de fricos;
Voiă fi înţelept
Culcat p'al tăă pept;
Nici nu voiă sufla,
Nu te-oiü săruta;
Şi voiă fi tăcut
Împetrit şi mut.
Iar de vrei mai bine,
Voiü vorbi cu tine
Şi voiă spune ţie
FLUTURELUL 467
Dalbă istorie
Ce nime nu ştie.
Dă-mi, 0 viorică,
Bună, frumuşică,
L0c în sînul tăă !
Căci e césul răă:
Morţii sau trezit,
Din gropi aă eşit,
P'aici aă S0sit !
Elele pornesc
Saltă, dănţuesc,
Mi-e frică de mor
De sgomotul lor.
Flórea a primit
Fluturul aurit.
E'LUTURELUI,
468
– Viorică, lică,
Lică, mititică,
Dă-mi un sărutat
Că-să de ploi udat,
Şi voiă spune ţie
Acea istorie
Ce nime n'o ştie.“
Cu un sărutat
Ea mi la uscat.
„Mândră răsurică
Fost-aă 0 fetică;
Sórele 'ntr'o di
Trecând 0 'ntâlni
Pe un verde plaiă.
Fata cea de craiă
El că mi-o vădu
Şi aci stătu;
Aci se opri
Cât nu trebui,
A mi-0 căuta
A mi-0 săruta,
Pe a ei guriţă,
Pe a ei cosiţă,
Răpit de iubire
Şi de fericire,
FLUTURELUL 469
Cerul supărat
P'acest împărat
Că a 'ntârqiat
Schimbă pe fetică
Într'o răsurică:
D'atunci, surăţică,
Mândra răsurică
Când se înalţă sóre
Plânge în frundişóre.
Iat'o istorie
Ce nime n'o ştie.“
Ast-fel a vorbit
Fluturul aurit,
Cu aripă pestriţă,
Cu puf pe guriţă,
De flori resfăţat,
De flori sărutat.
CAVALERUL ŞI FLUTURUL
-
I.
II.
III,
Lâng un rîuleţ
Brîă de câmpuleţ,
Brîuleţ d'argint
Ce cură mugind;
Tristul călător
Se opresce 'n dor,
Şi acolo plânge
Cu lacrimi de sânge,
Plânge fără sémă
Şi pe mórte chémă.
De şerpi împletiţi,
Naltă şi uscată,
De bóle urmată,
Bóle furióse
Bóle gălbigióse,
Din aripi plesnind
Ca esme rânjind.
„Etă-mă am venit,
- Voinicel iubit!
Puţintei în lume
Chémă al meu nume;
Care-i dorul tău
Atâta de rău?
– Mórte! sunt străin;
Curmă al meă chin!
– Scii cine sunt eu,
Voinicelul meu?
Al meu sărutat
Este îngheţat,
Vorba-mi fiorósă,
Mâna-mi sângerósă. . .
Cine a intrat
Într'al meă palat,
Nu a mai eşit
Nu a mai simţit,
A purure-a stat
Mut şi nemişcat.
STRĂINUL 477
– Cine a intrat
Într'al tăă palat,
Nu a mai eşit,
Nu a mai simţit;
A purure-a stat
Mut şi nemişcat;
Dar nu esci mai rea
De cât viéţa mea!
Nici o bucurie
Nu-mi mai rîde mie.
– Ah! de este-aşa
Win, inima mea!
Sărbătóre-ascéptă ;
Morţii se descéptă.
Et'o cade, nea!
Vin, inima mea!“
Astfel ei vorbesc
Bólele răcnesc,
Saltă se 'nvârtesc
Din aripi bătând
Împregiur săltând,
Asupră-i sărind
Ca esme rânjind.
I E L E LE
I.
În dumbravă la răcóre
Ielele cobor din cer,
Scuturând din aripióre
Rade dalbe din eter.
Pe cămeşile lor albe
Şi cusute în flori d'argint,
Brâne lungi de rose dalbe
Cing mijlocul lor lucind.
Iar din cómele lor plouă
Rade d'aur şi de foc
Şi bobiţe dulci de rouă
Peste sînul lor se joc.
Hora lor se învîrtesce
Peste albul păstoraş,
Ce se face c'aromesce
Printre iarbă drăgălaş.
„Cântă, june păstorele,
Cu-al tăă fluer înflorit,
480 IELELE
31
B U J O RU L
-
„Frumuşică copiliţă,
Cu dulci stele în cosiţă,
Fii-mi mie drăguliţă;
Căci de când tu ai venit
Din locaşu-ţi înflorit
Nici odată n'ai iubit.
Să te fac nemuritóre
Prin cântări desfătătóre,
Prin iubiri resfăţătóre!“
– Nu se péte, voinicele,
Să daă flórea vieţii mele
Pentru cântecele tele.
BUJORUL 483
Să am inimă de dat,
Buze dulci de sărutat,
Aş alege-un împărat!
Astfel dice, apoi sbóră
Ca 0 stea ce se cobóră,
Iar voinicul făr' noroc
Vérsă lacrime de foc,
Pân' ce dreptul ursitor
Îl preface în isvor;
Iar pe fata făr' amor
0 preface în bujor;
Flóre mândră, răpitóre,
Însă nemirositóre.
Lăutarul se aduce
Cómele-i voios se joc;
Faţa-i palidă şi dulce;
0chi-i vérsă dulce foc.
Lăutarul cu mândrie,
Sparge harpa de pământ,
„Pentru inimi de robie,
Nu voiă, Dómne, eă să cânt!
Pe columna 'nflăcărată
Aste litere diceaă:
„Viaţa vóstră'i blăstemată!..“
0speţii amar plângéă.
N O T E
N 0 T E*)
LEGENDE ISTORICE
Acest episod din viaţa lui Stefan cel bun e povestit de un chro
nicar moldovan. Din tote legendele istorice acésta este aceea ce a
putut să se cobóre mai mult în populaţiune. Pusă în musică, mu
sica singură a avut privilegiul să o întroducă în coliba ţăranului
şi să o tipăréscă în memoria sa, ceea ce nu pote face tiparul âncă.
Fata de la Cozia.
Sora Ana.
Daniel Sihastru.
E'iastrii.
Miron Costin.
Monastirea Putna.
Bogdan în Polonia.
Bărlad.
Codru Cosminului.
Maria Putoianca.
FLORILE BOSFORULUI
-
Esme.
Rabie.
Lial. Nóptea.
Iscudar. Scutari, o parte de oraş din Constantinopol situată
pe malul Asiei.
Ilbahar. Primăvara.
Marmara. Marea de Marmura saă vechea Propontide.
Hadin. Eunuc. Negri însărcinaţi cu garda haremului turcesc.
Căslar-Aga. Şeful hadinilor saă eunucilor. Acestă funcţiune
este fórte considerabilă în Turcia.
Candili. Un sat cu o posiţiune desfătătóre pe malul Bosforu
lui în Asia.
Almea. Nume ce se dă dănţuitórelor.
Bogazul. Bosforul.
Odalisce Femei din haremul sultanului. În iararchia lor, ele
sunt asupra halaicelor şi în urma sultanelor.
Hanimă. Damă turcă de consideraţie.
Biulbiuli, Biulbiul, privighietórea.
Kiparişii. Un arbor frumos şi verde ce se află în tóte cimi
tirile turcesc şi care forméză păduri, el începe a se arăta de la
Warna înainte.
Handjar. Cuţit ce turcii purtaă mai 'nainte la brîă.
-----
Leili.
Suspinul Bosforului.
Ai. Luna.
Pescarii în caice. În tote serile, pe unele părţi ale canalului
se înşiră mulţime de caice de pescari şi se pun la pândă.
Ca crinul din Tabor. Crinul din muntele Taborului.
Cafasul. Un fel de jalusie saă persiană de speteze de lemn,
transparinte, zugrăfit cu feţe, care astupă ferestrele de la hare
muri, şi prin care, din casă se vede afară, iar de afară nu se
vede în întru.
Mehrube.
O nopte de vară.
Kîz-Kulessi.
Sânta Sofia.
sclavele în vânqare.
Copta de Missir. În Egipt este un popor crestin care se chémă
Coptès. Se crede că acest popor ar fi coborând din adevăraţii egip
teni; dar acesta nu este destul de dovedit.
Şair. Poet.
Iemen. 0 parte a Arabiei.
Ispahan. 0raş în Persia.
Beghir. Cal.
Guegua. Femee dintr'o seminţie albanesă.
Madjari. Nume ce turcii daă galbenilor austriaci.
Askeri. Ostaşi.
Palicari. Voinici.
NOTE 505
Ghiulfar.
Sandalul.
Fatme.
Dorinţa.
Talice. 0 trăsură elegantă de lemn a femeilor turce.
Keat-hané. Loc de preâmblare numit şi Apele-dulci din Euro
pa. Acolo sultanul are un castel şi o frumosă grădină. Aici mer
ge, în timpul primăverii, tótă capitala, vinerea, în preâmblare.
Vara nu mai merge nimeni în acest loc, din causa miasmelor fri
guróse. Vara se duc la Apele-dulci din Asia pe Bosfor.
Deniz, Marea.
Djaruri. Şaluri.
Şah-zade. Fiă de sultan.
La Luisa.
Hial.
Dilrubam.
Naide.
B A S M E
-
Domnul de roă.
Domnul Tighinei.
Pescerea Muscelor.
Umbra resbunătóre.
Mureş şi Aluta.
Acest basmu este cunoscut în Transilvania. Cele doă rîuri, Mu
reşul şi Aluta, saă 0ltul, alérgă peste un tărâm lung nu departe
unul de altul şi nu se pot împreuna. Poporul prin acest basmu a
crequt să esplice causa acestui fenomen.
- -
.
–
DIMITRIE BOLINTINEANU
POES II
Culegere Ordinată de chiar autorul
CU O PR E F A ŢĂ
de
(5. Şi 0lt
sub a căruia preveghiere minuţiósă sa tipărit acéstă ediţiune.
VOL. | |
BUCURESCI
Editura Librăriei Socecă & Comp.
7, Calea Mogoşóei, 7
1877
BUCURESCI
DIN STABILIMENTUL ÎN ARTELE GRAFICE:
[4801]
CUPRINDEREA
"V" OL U M U L U I. A. L II-lea
M a ced on el e
Pagina Pagina
Pagina Pagina
R e V e r i i
Pagina Pagina
„Miorică, Miorea,
De ce-ţi faci inimă rea?
Tu esci tristă, lâncedióră?
Eă te port pe sânul meă.
Spune ce vei să-ţi daă eă
Să fii veselă, Mióră?
Vei să-ţi daă eă flori de fân
Ce-am uscat în al meă sân?
Spune, draga mea frumósă.
Cere mie ce vei vrea.
Şi îţi daă, pre viaţa mea,
Numai fă-te sănătósă! . .
– Nu-mi da mie flori de fân
Ce usuci pe albu-ţi sân.
Nu mai este vindecare
Pentru viăţa mea în dor..
PĂsToRIŢA șI MIAoA
Zioara (Rosa).
Crinul.
Rosa.
Păstorul.
Zioara.
Fericit e călătorul
Ce 'n deşerturi rătăcit,
Abătându-se cu dorul,
Află-un arbor înflorit!
Astfel în acéstă viaţă,
Dulcea mea, tu ai părut
Şi în umbra-ţi de dulcéţă
Mă aşeq eă un minut.
Un minut! vai! tot ne spune!
Este viaţa pe pământ.
Eri eram un mândru june,
Astă-di abătut că sunt.
Viaţă, nuri şi fericire
Tot ce fermecă plăcut,
Amicie şi iubire,
Tot şoptesce: „un minut!“
Păstorul.
0h ! femeia e ca vântul
Şi nici un cărmaciă mintos
LUPTA ÎN PĂDURE 13
Nu dă nimenui cuvântul,
Socotind p'un timp frumos.
Voi, copii, vă perdeţi viaţa
De voiţi să o schimbaţi!
Rosei nu luaţi roşéţa,
Cât de mult să o spălaţi.
Cine scie ce mai este!
Dacă chiar schimbarea ei,
Nu e bine, la neveste,
Nu-e un farmec, dragii mei?
Apoi ce puteţi a lice?
Suntem noi mai credincioşi?
Suntem noi mai fără price?
De cât aceşti draci frumoşi?
0h ! lăsaţi să se desmerde
Rosa, ce născând la dori,
Până séra totul perde,
Viaţă şi parfum, colori!
Zioara.
Păstorul.
Zioara,
Păstorul.
Zioara.
Nu te plânge 0, junică,
Căci nu ai pe sînuţi crin!
Vioréoa-i ocheşică;
Însă scii, cât o iubim ?
Nu scii, dragă, că amorul
Locuiesce-al nopţii sîn?
Fulgerul îl nasce norul, -
Diorile din nopţi lumin.
Păstorul.
Zioara.
Păstorul.
Şi în cânturi legănată
Se se imbete viaţa ta?
Să sărut cu înfocare
Fir cu fir cel perior,
Şi pe sînul,
Alb ca crinul,
Sub ori care sărutare,
Se resară-un nou amor!
La Sestiţa răpitóre
Am palate şi grădini
Cu băi dalbe
'N marmur albe
Să-ţi scalqi albele picióre
Şi-acei peri de aur plini!
– În Sestiţa răpitóre,
Nu voiă case, nici grădini,
Nici băi dalbe
”N marmur albe
Să-mi scald micile picióre,
Să-mi scald fragedii mei sîni;
Nu voiă se-ţi daă a mea mână,
Nu voiă şerbă se-ţi fiu chiar,
Căci nu-i fire
De iubire
Eă sunt fată de română,
Şi tu esci un copăciar!“
FECIORA DIN MILIA (AMERUL)
Ântâiul păstor.
0h ! de când ea împletesce
Pentru altul cóma sa,
Cóma sa ce strălucesce
Ca un sóre p'alba nea,
Umbra sa întins pe viaţă,
Cu nimic nu mă împac,
Sórele se schimbă 'n céţă,
Tóte lacrime se fac.
Mórtea crudă fiorósă,
Numai ea p'acest pământ,
S'a făcut acum frumósă
Şi mă chiamă în mormânt.
Al doilea păstor.
Să se 'mbete de-ambrosie
Şi să cate alte guri!
Dintr'o cupă tótă viaţa
Cine 6re a băut ?
Cine, rosei diminéţa,
Viaţă lungă i-a cerut?
Ântâiul păstor.
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
La 0hrida la fântână
Sta p'o stană de profir
Şi plecase pe-alba'i mână
Capul ei cu păr de fir.
Ea visa... 0, dulce séră,
Pentru ce nu am murit!
0chii sei se rădicară,
Sufletul mi-a intinerit.
Palid, tremurând ca firul,
Vrém se-i dic ce-va frumos;
Am roşit, am perdut şirul,
Şi ea lasă ochi 'n jos.
LUPTA PĂSTORILOR
28
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
30 LUPTA PĂSTORILOR
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor.
Al doilea păstor.
Ântâiul păstor,
Al doilea păstor.
De o rochie de purpură
Corpul ei e coperit;
0 cunună de vergură
Cu lumină sa impletit.
Danțurile să 'nceteze!
Pân' l'ai dilei trandafiri,
0rele să se păstreze
Numai peutru junii miri!
I)ilele sunt ale nóstre,
Nopţile sunt ale lor.
Plecaţi dar frunţile vóstre
Celui mai curat amor !
Să se verse dulci prefume
În cămara de misteri!
Crinul, rosa să încunune
Patul dulcilor plăceri!
Căci o rusă mult mai dulce,
Căci un crin mult mai coquet
cANTEcuL NUNŢIi tN cAsTARIA
Fluerile şi cavale
Sună vesele cântări.
Lângă mese,
Cete dese,
De copii se joc pe vale
Ca 'ntr'un vis de desfătări.
Popii bine-cuvintéză
Şi atunci toţi saă mişcat
De plecare
Către mare,
Turmele înaintéză
Toţi cu totul le-au urmat.
SAN-MARINA 43.
Oile.
0 stăpâne, ai răbdare!
Într'o nópte de amar
A venit o dómnă mare,
Şi a luat'o p'al ei car.
Ea nu vrea s'o însoţéscă.
Dómna mare îi dicea:
„Lasă viaţa omenéscă,
„Vin cu mine, draga mea !
„Vin cu mine, albă flóre,
„Către cerul înstelat,
AMANTELE CILII 57
Păstorul.
„0 cântare de iubire!
Tu ce sufletul răpesci
Şi îl scaldi cu fericire
Printre visele ceresci !
LA BALTAT 63
Ca un fluture ce sbóră
Către cerul înflorit
Legănat pe aripióră
De un foc ceresc răpit,
Sufletul meu se avântă
În al tăă locaş ceresc
Unde dorul chiar încântă,
Lacrimile chiar răpesc.“
Păstoriţa.
Păstorul.
De tuleie auróse
Ca 0 persică d'Ismit.
Cóma-i întunecătóre
Şi-aurită uşurel
Ca d'o radă de la sóre,
Demnă d'un măreţ penel!
A 0limpului lumină
Arde 'n ochiul ei focos
Că-0 dulcéţă mult străină,
Gâtu-i néoa din Sigos.
Unde fruntea ei se curmă
Două arcuri fac hotar,
Nasc şi mor şi las în urmă
Dulci dorinţe ce resar.
Sufletul ei este o bóre
Şi suflarea-i un profum;
Inima-i un dulce sóre;
De puteţi, ghiciţi acum !
Păstoriţa.
Rândunelele plăpânde
Când trec marea, ostenesc:
Pe cocori se lasă blânde,
Berzele nu le gonesc.
Numai 6menii pe cale
Ce ursita le-a 'nsemnat,
4801 Vol. II. 5
66 LA BALŢAT
Păstorul.
Păstoriţa.
Păstorul.
Pe un verde deluşel,
Fluturel
Vede drăgălaşă flóre.
„Viorea,
Draga mea,
Mă primesc în foióre?
– Fugi d'aice, mic limbut,
Cunoscut !
Tu ce porţi p'a ta guriţă
Lacrimiori
De dragi flori,
Dute-aiurea, măi bădiţă!
72 FLUTURUL şI FLOREA
E aprópe de guriţă,
Fluturaş
Drăgălaş
Că-aripióra ta pestiţă!
– Junióră Viorea,
Nu fii rea,
Vedi de umbre mi-este frică!
Aspru vânt
Pe pământ
Suflă tare, mă ridică!
Vedi cât sunt eu de frumos,
Sunt fricos!
Şi a-ţi da o sărutare
Ar fi deă,
Fórte reă;
Ar fi, dragă, o trădare
Voiă dormi dar lin şi blând
Şi visând
Că sărut a ta guriţă.
FLUTURUL şI PLoREA 73
M O RT E A
În ospeţe răpitóre
Când închini ca să trăiesci,
Ea sarată rîdătóre:
Cupa morţii tu lovesci.
Când pe sînul frumuseţii
Tu pleci capul fericit,
Mórtea-ţi tae firul vieţii
Şi îţi dice: „ai iubit!“
Dorul nostru se precurmă,
Viaţa când o părăsim:
Mórtea-i vorba cea din urmă,
Şi cu ea nu socotim !
Cu ori cine e grăbită,
Cu bogat, cu cerşător.
Mórtea este mai cinstită
De cât omul muritor.
PERUL ALB
Adi e şi de sărbătore
Cântecele vin cu ea.
Bucuria să cobóre
Astă-qi peste casa mea!
Moşii nostri înainte
Îşi rîdeaă de sărbători
De necazuri, de morminte,
Cupa cununând cu flori.
Noi în gânduri turburate
Sărbătorile uităm;
Umbre triste, negurate,
Viaţa grijelor 0 dăm!
86 pr DE sERBĂToRE
Iasomia în cădere
Perde tînăru-i profum,
Se usucă, tristă, piere,
Vântul fură al ei fum.
Astfel ca plăpânda flóre
Ai perdut al tăă amor;
Însă tu, nepăsătóre,
Nu te vestedesci sub dor!
Ci mai jună, mai voiosă,
Tu ceri noue desfătări,
Şi-a ta buză amorósă
Cată alte sărutări!
90 LA O PĂsroRIŢĂ NECREDULĂ
Muritorul obosit
Ce pe calea omenéscă
Inima i-a vestejit !
Eă voiă tămâia amorul,
Şi în profumul lui ceresc
Beat, uitând ferice dorul,
Dilele voiă să-mi răpesc!
Chiar robia-i place nouă;
Lanţurile-i sunt de flori,
Lacrima-i o dulce rouă,
Doliul lui sărbători.
Dar departe o iubire,
Şi plăceri ce obosesc!
Ce degrad a lui mărire
Şi profumul lui ceresc!
Timpu-adună cu crudime
Nurii dupe sînul teă;
Întristarea peste tine
Îşi întinde vălul seă.
0ri ce flóre dupe viaţă
Astă-di lacrimi sa făcut;
Ori ce gânduri de dulcéţă
În dureri sau prefăcut.
Esci ca valca înflorită
Când al tómnei rece vânt,
Suflă faţa-i aurită
Şi o schimbă în mormânt.
Vai! şi nu poţi âncă dice:
„Pot să mor, căci am trăit!“
Nu, 0, dulce neferice,
Tu în viaţă n'ai iubit!
F E M E E A
0 femee ca 0 flóre,
Are un profum ceresc,
Şi întocmai ca un sóre
Radele ei strălucesc.
Cum pe gura lui păstréză
Fluturele puf din crin,
A remas şi mă urméză
Dulcele-ţi profum din sîn!
SĂ NE BUCURĂM
Şi cu mâna sa ferice
DeSVălesce vălul teu !
Timpul care trebuesce,
De-a trăi, de-a se usca
Rosii, este cât trăesce,
Draga mea, iubirea ta !
Vin0, dac amorul dulce
Arde buza-ţi de porfir!
Mâne póte se va duce
Cu al dilei trandafir!
Voi, păstori, umpleţi paharul
Şi priviţi ce am perdut!
Deii ar fi dat nectarul
Pe profumul ei plăcut!
Obosită cărunteţe,
De mărire tu vorbesci,
Şi pe-amor, pe frumuseţe,
Pari că le despreţuesci!
Dar mărire, nume, stare,
Se căstig mai puţin greă
Ca o dulce sărutare
Peste sînul dulce-al seă !
0 cetate congiurată
Tot dauna a cădut;
Ea rămâne nemişcată,
0ri ce salturi am făcut.
P'ale gloriei cunune
Capul meă am odihnit;
Dar pe sînu-i alb şi june
Pân' acum n'am adormit :
110 tNŢELEPŢIi NEBUni
Eă te rog, gramustenică,
Învălesce braţul teă,
Pân' la mâna-ţi mititică.
Ce faci tu e fórte reă!
Tigrului ce flămândesce
Îi arăţi tu prada sa?
Nu te temi că se gândesce
Într'o di a te mânca?
Braţu-ţi, tînără femee,
E un lucru fórte rar !
Alba dină Dionee,
E pismaşă d'acel dar.
Rosa, crinul, îl congióră,
Wise dulci îmi dă el deă!
Vai! ascunde-l, surióră,
Saă îl dă pe gâtul meă!
LA PRIMĂVERĂ
0 insectă trecătore,
Nasce di0a, séra móre.
Traiul ei e fórte mic;
Ea trăesce cât 0 flóre;
Timpul nu face nimic !
0mul mai statornic este,
Şi nu pere fără veste
Într'o qi p'acest pământ,
Lutu-i nu se risipesce
Ca un fum gonit de vânt!
Noi nu scim din doi, vai ! care
Drept mai mult în viaţă are:
0mul crud, al ei călăă,
0ri insecta ce dispare
4801 Vol. II.
INSECTA
114
II.
III,
Vol. II. 9
130 SFIICIUNEA
:k
ck 2k
2k
2k ck
k sk
X:
--
Ântâiul ânger
Al doilea ânger
Al treilea ânger
Al patrulea ânger
Al şéselea ânger
Ca suflarea profumată
Flutureilor în sbor,
Ca murmura delicată
Primei sărutări d'amor,
Cântecele-mi să ia sborul
Spre eterul fără nori!
Tu ce 'n inimi pui amorul
Şi profumul dulce 'n flori:
Dómne, 'n sînul tăă primesce
Rugăciunile-omenesci!
Dorul âncă vestejesce. . .
Tu poţi face ce voiesci! . .
Chorul
I.
În nóptea fiitorului
Durerea ta vor spune,
Făcând să cure lacrime
Din inimele june!
II.
III.
IV.
V.
De-acolo căutările
Coprind vechea Dacie,
Colonia Romanilor
Ce pere sub robie.
O CUGETARE
208
I.
II,
Păsărică trecătóre
Ce eterul străbătând,
Legănată pe-aripióre,
Vii din patrie cântând!
Te salut cu bucurie
Pe acest pământ străin,
Unde nimene nu scie
De-să voios sau de suspin!
D'aurele legănată
În eterul înflorit,
Du-te, du-te, înc odată
În pământul fericit,
Însă la a ta privire
De-ar fi unul mai puţin,
Nu 'ntreba de-a lui lipsire
Din pământul cel străin,
Pe mormântu-i de tăcere
Părăsit de trecători,
Mergi şi cânt a lui durere,
Mergi şi sparge lăcrimiori!
DIOA BUNĂ LA ŢERĂ
Ţu ce mori cu fericire,
Pentru cei-alţi muritori,
Cine eşti tu, o, martire?
Cine te trimite ori?
Esci om? qi un deă mai bine,
Căci adesea ai cădut
Pe când nu laşi dupe tine
Nici un nume cunoscut !
Norul 6re se gândesce
Când se sparge, ca să dea
Văii ce îngălbenesce,
Viaţa, frăgedimea sea,
Daca lasă după sine
Nume bun p'acest pământ?
0, martire, porţi în tine
Voia unui nume sânt !
LA UN MARTIR 235
Este ca în tot-d'auna
Prada turmelor de corbi.
LA UN SOUELET
Cu o mână înflorită
Lacrimele stergi plăcut
Şi durerea infinită
0 gonesci către trecut.
LA UiTARE 241
I.
II,
III,
IV.
VI,
În colibă tu născută,
Fugi de dânsa ne'ncetat,
Şi cu forma ta plăcută
În palaturi ai intrat.
Lauqi cu neruşinare
Pe acei ce slabi gândesci;
Şi pe cel ce merit are
Îl ascunqi, când nu-l lovesci.
Vol. II. 17
LA UN AVUT
Fericire-adevărată
Este a se mulţumi
Cu ursita ne'mpăcată
0ri şi care ea ar fi.
Fericit e cel ce scie
Pentru ţéră a muri!
Mai curând m0rt vrând să fie
De cât rob a vieţui.
Fericit e cel ce 'n lume,
Fără de a fi roşit,
Póte âncă a ne spune
Cu mândrie: sunt cinstit!
LA AVERE 265
I.
Ce distanţă infinită!
Câte rîuri, câte mări,
Te despart, a mea iubită,
D'ale mele sărutări !
Însă sufletu-mi se duce
Către tine ne'ncetat,
Şi pe sînul teă cel dulce
Dórme dulce legănat.
Eă prin vis te văd tot jună,
Că-ochii plini d'amor divin,
Cu cosiţa lată, brună,
Rîurând pe albul sîn.
Buzele dulci, profumate
Sufletu-ţi ceresc trădând
Prin cuvinte înecate
D'un suspin adânc şi blând,
282 LA . . .
Şi răpită de plăcere,
Murmurându-mi: „te iubesc!“
Apoi iară în tăcere,
Recădând, amor ceresc!
Şi în alba-ţi mânióră
Ascundându-ţi faţa lin,
Ca o rosă rume6ră
Ce s'ascunde dup'un crin.
Astăqi cine îmi va spune
0, suav şi dulce dor!
Daca 'n sînul tăă cel june
Nu sa stins al tăă am0r?
Căci se dice c'o iubire
În al femeilor sîn,
Trece ca o fericire,
Ca un zefir pe un crin!
LA . . .
I) aniversală şi de bucurie,
Ce-aşteptam atâta într'a mea junie!
Ce-mi aduci tu 6re pe acest pământ?
Dulce fericire sau al meă mormânt?
Când veneai o dată, di de bucurie,
Câte dulci dorinţe n'aduceai tu mie!
Câte mâni iubite mâna-mi nu strângea!
Cupa unui frate cupa mea lovea.
0chii unei mume, plini de lăcrimióre
Mă cătaă ca flórea pe un dulce sóre!
Astăqi eă sunt singur, în străin pământ!
Maica mea iubită dórme în mormânt;
0speţii în guru-mi nu se mai adună;
Cupele, la masă-mi, vai! nu mai resună!
288 LA proA ANIvERsALĂ
Vol II. 19
PORTRETUL EI
-
Stelele misterióse
Scutur discul lor tăcut;
Aurele gracióse
Florile voios sărut;
Pasările cântătóre
Se îmbétă de amor;
0rele ne-asceptătóre
Iaă plăcerile în sbor.
Eă pe patul meă de chine
Singur în tăcere sunt;
Ale candelei lumine
Strălucesc ca p'un mormânt.
LA DOMNU-DEU
-
Tu putere creatóre,
Ce dai viaţă şi mişcări
Şi la legi neschimbătóre
Pui sublimele-ţi lucrări;
Nu scim ce-i a ta natură,
Însă scim că tu trăesci
Şi a lumelor făptură
Causa sublimă esci.
Tu ai cununat eterul
Cu 'ntunerec şi lumini;
Ai încins ferice cerul
Cu planeţii tei divini.
I)orilor în diminéţă
Dai frumósele culori;
Văilor le dai verdéţă
Roa o reverşi pe flori.
LA DoMNu-psă 295
El a deşteptat în nőpte
Pe insecte ce-aă dormit;
Dar nebunele lor şópte
Lucrul lui nu l'aă oprit.
Vérsă vin, a mea frumósă,
El mă va îmbărbăta :
Vinul vechiă de tămâiósă
Mai betrân ca viaţa ta!
Şi în lupte ce-aă să fie,
De s'o perde al tăă sclav,
Să ai fală şi mândrie
C'ai iubit un june brav!
0speţi, închinaţi cu mine!
Pentru mórte un pahar!
Pentru mórte 'nchin mai bine!
Móră dar 0ri ce tâlhar!
DIOA ONOMASTICĂ
Tilia, te fă frumósă!
Astăqi este dioa ta
Fă-ţi cosiţe,
Negre viţe
Peste faţă-ţi graciósă
Ca un noră a se crăpa.
Peste păru-ţi nici o flóre,
Şi la găt nici un briliant!
Ai pe gură
0 răsură,
Şi în ochi un dulce sâre
Ce 'nec ori ce diamant.
Pune rochia ta de móre
0 camelie pe sîn
proA ONOMASTICA 301
Cingătóre
Rîdătóre
De 0 stofă de purpură
Şi cu funda de rubin.
Lasă braţul, lasă sînul,
Să se vadă gracios
Prin dantele
De Brussele
Unde r0sa şi cu crinul
Se îngân misterios.
Şi picioru-ţi să străluce
Alb şi rumen prin călţuni
Rar în fire
Şi supţire
În condur sub pulpa-ţi dulce,
Unde dulci dorinţi sadun.
Şi pe urmă, o Tilia,
Chiamă graciile ceresci
A aduce
Farmec dulce
În mişcarea ta cea vie
Şi n zîmbiri ce răspândesci!
Fii frumósă şi răpesce!
Pân' la anul, ce sciă eă?
Câte plante
0dorante,
Câte r0se nu cosesce
Cósa timpului cel greă?
proA oNoMASTICĂ
302
Tinerică rumeóră,
Cu cosiţă gălbeóră,
Cu albastri ochiori,
Floricică trecătóre
Ce-ai venit surîdătóre
Să culegi în lume flori!
Paseră primăvărósă
Cu aripióră aurósă,
Şi cu tinere cântări;
Dalbă dulce copiliţă,
Pe a căria guriţă
Ceru-adună sărutări !
308 PANDURUL BĂTRIN
I.
II.
În dumbravă la răcóre
Ielele cobor din cer,
Scuturând din aripióre
Rade dalbe din eter.
Pe cămeşile lor albe
Şi cusute în flori d'argint,
Brâne lungi de rose dalbe
Cing mijlocul lor lucind.
Iar din cómele lor ploă
Rade d'aur şi de foc
Şi bobiţe dulci de roă
Peste sînul lor se joc.
Hora lor se învîrtesce
Peste albul păstoraş,
Ce se face c'aromesce
Printre iarbă drăgălaş.
IELELE
312
Şi frumósa copiliţă
Flori din póla ei mi-a dat.
Şi cu dulcea ei guriţă
Dulce ea m'a sărutat.
De atunci pe floricele
Fluturii se jócă, sbor,
Căci mai mult cu rămurele
Nu mai turbur pacea lor!
Însă pacea pentru mine
De atunci s'a turburat;
Peptu-mi saltă în suspine,
Lacrimi vărs neîncetat !
CÂNTEC NAŢIONAL
În descurajare eă înaintam
Şi scârbit de tóte în mormânt cătam.
sUvENIRE DESPRE CĂLĂTORIE 327
Păstorul murind.
sunt tot aşa de nenorociţi ca când le-ar fi murit copii. Când oile
saă mieii sunt lânceqi, ei le îndreptéză vorbe resfăţătóre şi tinere.
De unde se şi vede în cântecele lor oile vorbind cu stăpânii lor.
Lupta păstorilor.
El d e s s a.
Copăciarul.
San-Marina.
B a l z a t.
Amantele Cilii.
R EV E R II.
O fată tînără pe patul morţii.
Fine.
3.
-- -- ~~~~ - ſºº
This book should be returned to
the Library on or before the last date
stamped below.
A fine of five cents a day is incurred
by retaining it beyond the specified
time.
Please return promptly.