Tehnici Si Ingrijiri Facultate

Saptamani (14 de scoala: 7 on-line si 7 practica):
1 Comunicarea cu pacientul/apartinatorii
2 Mobilizarea pacientului imobilizat la pat

Tapotamentul si drenajul postural
Schimbarea lenjeriei de corp a pacientului
Schimbarea lenjeriei de pat
Clisma evacuatorie
3 Masurarea si notarea pulsului

Masurarea si notarea frecventei respiratorii
Masurarea si notarea temperaturii corporale
Masurarea si notarea tensiunii arteriale (TA)
4 Recoltarea sumarului de urina

Recoltarea sangelui prin punctie venoasa
Recoltarea sangelui prin punctie capilara
5 Injectia intradermica
Injectia subcutanata
Injectia intramusculara
Injectia intravenoasa
6 Ingrijiri speciale in bolile aparatului respirator
7 Ingrijirea pacientilor cu cardiopatii

SAPTAMANA 1
COMUNICAREA CU PACIENTUL/APARTINATORII
DEFINIȚII
 Comunicarea - un sistem de transmitere a unor mesaje:
 procese mentale (confuzii, ganduri, decizii, interioare)
 expresii fizice (sunete si gesturi).
 Constituie o necesitate si o activitate sociala
 Cauza aparitiei: necesitatea de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale,
cand se aflau la departare unii de altii.
 Cauza dezvoltarii comunicarii: necesitatea de a comunica intre oameni si organizatiile
lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale.
Scopul comunicării:
 sa atentionam pe altii.
 sa informam pe altii.
 sa explicam ceva.
 sa distram.
 sa descriem.
 sa convingem
Tipuri de limbaj
 Comunicarea umana foloseste stmuli si semnale care apartin urmatoarelor categorii de
limbaj:
o Limbajul verbal (7%): respectiv CUVINTELE;
o Limbajul paraverbal (38%): respectiv STIMULI SI SEMNALE transmise prin
tonul, volumul si ritmul vocii;
o Limbajul nonverbal (55%): respectiv stimuli si semnale transmise prin:
FIZIONOMIE, MIMICA, GESTICA, POSTURA.
Calitatile unui bun ascultator sunt:

 disponibilitatea pentru ascultare
 manifestarea interesului
 ascultarea in totalitate
 urmarirea ideilor principale
 ascultarea critica
 concentrarea atentiei
 luarea de notite
 sustinerea vorbitorului
Regurile ascultării active

 Focalizeaza-te pe vorbitor
 Pastreaza contactul vizual
1
 Acorda atentie sentimentelor vorbitorului
 Ia in considerare atat sentimentele prietenoase, cat si cele neprietenoase
 Arata ca intelegi ce ti se spune
 Nu eticheta vorbitorul
 Cand asculti activ trebuie sa ii trimiti celuilalt mesajul: “Esti important pentru mine;
vreau sa te inteleg”
Comunicarea cu pacientii
 Fiecare pacient este unic in felul sau si asa sunt si problemele lui.
 Ceea ce functioneaza pentru un pacient poate fi total nepotrivit pentru altul.
 Pacientul trebuie ajutat sa constientizeze ca exista mai multe cai de rezolvare.
 Asistentul medical nu trebuie sa piarda din vedere perspectiva personala atunci cand ajuta
pacientul si face eforturi pentru a intelege cat mai bine sistemul de referinta al acestuia.
Sfaturi
 Ascultaţi cu răbdare pacientul.
 Găsiţi explicaţii, totdeauna, foarte clare.
 Acordaţi sfaturi de medicină preventivă.
 Comportaţi-vă franc şi onest.
 Păstraţi informaţiile pacientului în strictă confidenţialitate.
 Respectaţi dorinţele pacientului.
 Nu vă criticaţi pacienţii/colegii în public.
 Arătaţi-vă sprijinul afectiv (emoţional).
 Priviţi pacientul în ochi în timpul convorbirii.
 Respectaţi intimitatea pacientului.
 Nu folosiţi jurăminte şi promisiuni în compania pacientului.
 Nu vă arătaţi supărarea, stresul ori anxietatea în faţa pacientului.
 Încercaţi să alcătuiţi diagnostice limpezi, clare.
 Prezentaţi-vă în faţa pacientului în lumina cea mai favorabilă.
Principiile stilului comunicarii verbale sunt:

 Claritatea – cuvintele trebuie sa fie bine alese, exacte si potrivite cu ideile pe care le
exprima, sa fie logic inlantuite pentru a putea fii intelese inca odata, de asemenea se va
avea grija sa fie evitate cuvintele sau expresii cu mai multe intelesuri, neologismele,
regionalismele, claritatea stilului este asigurata cand se folosesc propozitii si fraze scurte.
 Simplitatea si naturaletea – acest principiu consta intr-o exprimare directa, fireasca si
lipsita de exagerari.
 Corectitudinea – o exprimare corecta consta in respectarea regulilor gramaticale.
 Politetea si demnitatea – stilul comunicarii trebuie sa aiba in vedere un ton si mod
deosebit de exprimare, cuviincios, respectuos si demn, iar in cazul unor nemultumiri
aparute in discutie trebuie sa predomine politetea, buna cuviinta si demnitatea.
2
COMUNICAREA CU PERSOANE
MANIFESTÂND COMPORTAMENT VIOLENT
Semne premonitorii ale comportamentului violent:

 Pacientul se manifesta violent sau ameninta ca va deveni violent.
 Personalul simte anxietate sau teama fata de pacient
 Comportamentul alterneaza intre strigate si perioade de liniste si intre cooperare sau
agresivitate.
 Pacientul isi exprima teama de a pierde controlul
 Pacientul este necooperant, ostil, agitat si incapabil sa stea linistit.
 Pacientul este cu etilism acut sau intoxicat cu alte substante, sau in sevraj.
 Pacientul are istoric de violenta, este cunoscut politiei sau personalului din departamentul
de urgenta pentru comportament impulsiv sau violent.
 Pacientul are o postura rigida, tensionata si este suspicios.
 Pacientul are tatuaje care-i sugereaza apartenenta la o anumita grupare.
Cauzele comportamentului violent

1. Organice
 debutul rapid al unui comportament psihotic, agitat sau violent la un pacient fără
antecedente de boală psihiatrică cu vârsta > 40 de ani;
 prezenţa unuia din următoarele semne şi simptome:
- confuzie, dezorientare,
- bradipsihie,
- deficite cognitive/intelectuale,
- vorbire neclară,
- halucinaţii vizuale,
- semne vitale anormale;
 Intoxicatii cu etanol;
 Abuzul de droguri;
 Afectiuni primare ale SNC (infectii, trauma, dementa).
2. Psihiatrice
 vârsta < 45 de ani,
 istoric de boală psihiatrică,
 halucinaţii auditive,
 gândire logică dar totuşi bizară,
 schizofrenia paranoidă este cea mai frecventă cauză de violenţă în departamentul de
urgenţă, urmată de tulburările de personalitate.
3. Alte cauze
 pacienti cu personalitate antisociala
 pacienti cu personalitate “borderline”
 timpul lung de aşteptare
 întârzierile în acordarea asistenţei medicale
3
 complianţa mai scăzută a anumitor categorii etnice
 lipsa de informare a pacienţilor
Factori ce contribuie la dezvoltarea comportamentului violent:

 Mediul inconjurator,
 Supra-stimularea,
 Supraaglomerarea,
 Ventilatia insuficienta a incaperilor,
 Spatii inadecvate,
 Lipsa de comunicare,
 Contact foarte scurt sau absent cu personalul,
 Lipsa posibilitatii de a discuta problemele sau de a-si exprima frustarile,
 Restrictionarea miscarii pacientilor si insotitorilor,
 Medicatia – doze inadecvate sau modificarea dozelor,
 Fenomene psihotice – agresiune sau violenta ca raspuns la halucinatii auditive sau alte
tulburari de gandire,
 Personalitatea,
 Mecanism de interactiune,
 Violenta este folosita ca mecanism de interactionare cu ceilalti, pentru a combate
sentimentul de neajutorare si pentru a–i controla pe cei din jur,
 Comportamentul pacientului ca reactie la:
 Cererea nu i-a fost solutionata,
 A fost deprivat de obiectele personale,
 Nu este de acord cu medicatia,
 Refuza sa fie compliant cu personalul.
Evitarea violentei:
 Evita contactul vizual cu pacientul.
 Nu bloca iesirile si lasa deschisa usa de la camera de examinare.
 Mentine o distanta apreciabila, fata de pacientul violent, nu ii invada spatiul.
 Adopta o postura si o atitudine pasiva, ne-combativa si permite-i pacientului sa spuna ce
gandeste.
 Comporta-te cu pacientul asa cum ai vrea sa se comporte si el.
 Ofera-i pacientului ceva de baut sau de mancare.
 Evita remarcile provocatoare sau malitioase.
 Daca pacientul devine agresiv, spune-i direct ca are un comportament neadecvat care-i
sperie pe cei din jur si care nu este permis in departamentul de urgenta.
 Nu intoarce spatele pacientului potential violent.
 Nu subestima niciodata potentialul violent al unui pacient.
Abordarea pacienţilor violenţi

Pacientul devine brusc violent:
 anunţă serviciul de pază,
4
 diminuează contactul vizual cu pacientul,
 asigură-te că tu şi pacientul aveţi acces egal la o uşă,
 menţine o distanţă de siguranţă faţă de pacient (cel puţin o lungime de braţ),
 nu fugi sau nu te lupta decât dacă eşti sigur de succes.
Examinarea unui pacient potenţial violent:

 cere personalului de pază să perchiziţioneze pacientul şi să îndepărteze eventuale arme,
 prezenţa personalului de pază în camera de examinare sau în faţa acesteia,
 utilizează o cameră de examinare cu două uşi,
 îndepărtează accesoriile personale ce pot fi utilizate ca arme,
 niciodată nu te apropia de pacient prin spatele lui.
Managementul pacienţilor violenţi:

 Managementul verbal
 Managementul non-verbal
 Imobilizarea fizică
 Imobilizarea farmacologică
1. Managementul verbal
 evitaţi confruntarea direct, dar impuneţi limite;
 subliniaţi consecinţele comportamentului violent;
 empatizaţi cu problemele pacientului şi implicaţi şi alţi membrii ai personalului;
 fiti atenti la limbajul corpului; bratele incrucisate, mainile la spate, postura de aplecat
inainte, contactul vizual intens sau prelungit, pot fi percepute ca amenintatoare sau
provocatoare;
 cand vorbiti mentineti un ton calm;
 incercati sa nu exprimati manie sau ostilitate;
 niciodata nu minimizati sau neglijati temerile si sentimentele pacientilor.
Managementul verbal – tehnici de negociere:

 Abordati situatia cu atentie si calm;
 Evitati sa raspundeti pacientului agresiv in aceeasi maniera;
 Evitati sa vorbiti prea mult;
 Nu va contraziceti si nu faceti recomandari;
 Permiteti pacientului sa vorbeasca;
 Incercati sa mentineti in permanenta controlul situatiei;
 Nu ridicati tonul vocii, vorbiti calm si controlat;
 Nu invadati spatiul personal al pacientului;
 Prezentati-va daca pacientul nu va cunoaste;
 Adresati-va pacientului pe nume;
 Fiti atent la ce mesaj transmite pacientul cand vorbeste (teama sau suparare);
 Evitati sa luati o atitudine defensiva sau agresiva;
 Incercati sa stabiliti motivele nemultumirii pacientului si discutati-le cu el;
 Nu mintiti pacientul sau nu faceti promisiuni pe care nu le puteti onora;
5
 Daca pacientul nu poate fi controlat in acest mod, cereti ajutorul personalului pentru
imobilizare, sau recurgeti la alte metode.
2. Managementul non-verbal limbajul corpului

 Mesajele pe care le transmitem prin limbajul corpului sunt esentiale pentru controlul
pacientului potential violent si pentru a-i induce acestuia un sentiment de incredere.
 Limbajul corpului trebuie sa transmita:
- Disponibilitatea pentru a asculta pacientul,
- Incredere,
- Atitudine non-agresiva,
- Interes,
- Atentie,
- Empatie,
- Control.
 Fii in alerta: cand te apropii de un pacient potential violent, tine mainile intr-o pozitie
neutra, dar fii pregatit sa reactionezi. Fii pregatit sa te retragi!
 Postura: stai drept, privirea in sus, dar incearca sa nu fii agresiv
 Gesturile: evitati gesturile agresive precum inclestarea pumnilor; miscarile mainilor
trebuie sa fie moderate ca viteza, sa exprime receptivitate
 Echilibrul: mentine o pozitie centrala, cu picioarele usor departate, cu un picior inainte,
pregatit sa te misti rapid daca e nevoie.
 Contactul vizual: Mentine contactul vizual ca si cum ai avea in fata ta o persoana
neagresiva. Evita privirile care intimideaza.
 Pozitia mainilor: mainile trebuie tinute intr-o pozitie neamenintatoare. Nu trebuie
niciodata tinute in buzunare sau la spate.
 Anxietatea: controleaza-ti teama si anxietatea. Evita miscarile rapide si bruste.
Concentreaza-ti atentia asupra pacientului pe care incerci sa-l ajuti.
 Expresia faciala: exprima interes si preocupare pentru problemele pacientului si evita
expresiile acuzatoare
 Coerenta: evita mesajele neclare si asigura-te ca limbajul non-verbal este acelasi cu cel
verbal
3. Imobilizarea fizică
 Medicii trebuie să specifice clar motivele imobilizării chiar dacă pacientul nu aude sau nu
înţelege;
 Toate deciziile de imobilizare trebuie consemnate în scris;
 Nu trebuie aplicată ca pedeapsă sau din comoditate.
Imobilizarea fizică – criterii de aplicare

 pentru a preveni autovătămarea sau vătămarea altor persoane,
 pentru a preveni perturbarea activităţii din sectie,
 pentru a diminua stimularea pacientului,
 la cererea pacientului.
6
Imobilizarea fizică – mod de aplicare
 Ideal: 5 persoane trebuie să asigure imobilizarea, uzând cât mai puţin de forţă.
 Imobilizare în patru puncte cu pacientul în decubit dorsal sau decubit lateral.
 Utilizarea gulerului cervical.
 Utilizarea de curele suplimentare peste pelvis şi genunchi.
 Monitorizarea la fiecare 15 min. a perfuziei periferice, mobilităţii, posturii şi statusului
mental.
Sugestii
 Prezenţa personalului de pază în locuri vizibile
 Detectoare de metal
 Camere video de supraveghere
 Postere, prezentări video, broşuri
 TRAININGUL PERSONALULUI
 Protocoale clare de management al pacienţilor violenţi
7
SAPTAMANA 2
MOBILIZAREA PACIENTULUI IMOBILIZAT LA PAT
DEFINIȚII
 Posturarea reprezintă tehnica prin care se impune corpului sau segmentelor acestuia
poziţii corective, chiar hipercorective pe durată limitată de timp.
 Poziţionarea reprezinta tehnica de a aşeza corpul şi segmentele pacientului într-o poziţie
corespunzătoare.
 Manipularea reprezintă orice activitate a unei persoane, care necesită utilizarea forţei
pentru: ridicarea, coborârea, împingerea, tragerea, transportul (cărarea), mutarea,
susţinerea, reţinerea (opunerea) unei persoane, obiect, animal sau lucru.
 Pozitia activa - este cea a pacientilor aflati in stare buna, care sunt mobili si nu au nevoie
de ajutor pentru a se misca.
 Pozitia pasiva - este pozitia pacentilor aflati in stare grava, lipsiti de forta fizica, care au
nevoie de ajutor pentru orice miscare.
 Pozitia fortata - este determinata de boala sau tratament.
DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

a. Pregatirea:
 asistentei medicale: echipament de protectie (uniforma, manusi nesterile de unica
folosinta, eventual sort impermeabil, protectie faciala, boneta, spalat pe maini inainte si
dupa efectuarea tehnicii);
 mediului ambient prin:
- respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii).
 pacientului:
o pacientului conştient/apartinatorului: explicarea tehnicii (descriind miscarile care
se vor face), necesitatea si felul in care poate participa la procedură ei, precum si
importanta mobilizarii precoce si orarul acestor mobilizari,
o evaluarea resurselor fizice ale pacientului,
o se ajuta/asista pacientul pentru a se imbraca corespunzator (daca este cazul),
o se monitorizeaza pulsul,
o solicitarea consimtamantului informat pentru efectuarea tehnicii.
b. Efectuarea
1. Schimbarea poziției din decubit dorsal in decubit lateral
 Identificaţi pacientul şi evaluaţi resursele acestuia;
 Aduceţi materialele auxiliare langa pat;
 Asezaţi-vă de partea patului spre care intoarceţi pacientul;
 Ridicaţi pătura şi pliaţi-o spre partea opusă;
 Prindeţi cu mana dinspre cap umărul pacientului, ridicaţi-l cu blandeţe şi introduceţi
pătura sub spate (sau un sul) pentru a-l sprijini;
 Susţineţi toracele pacientului pentru a-i asigura stabilitate şi cu mana dinspre picioare
rotaţi bazinul şi membrele inferioare;
 Sprijiniţi spatele pacientului cu un sul de cearşaf;
8
 Flectaţi membrul inferior de deasupra şi introduceţi sub el o perna;
 Acoperiţi pacientul cu pătura şi anuntaţi-l cand va fi o nouă schimbare.
2. Schimbarea poziţiei din decubit lateral in decubit dorsal

 Aşezaţi-vă de partea patului spre care este orientat spatele pacientului şi rugaţi o persoană
să vă ajute;
 Prindeţi pacientul de sub axilă şi sprijiniţi-i capul pe antebraţ;
 Rugaţi ajutorul să introducă o mană sub bazinul pacientului;
 Sincronizaţi-vă mişcările şi executaţi o mişcare de rotaţie aducand pacientul in decubit
dorsal;
 Introduceţi sub regiunea lombară şi sub genunchi pernuţe subţiri sau material textile
impăturite pentru a respecta curbura fiziologică a coloanei şi pentru a evita hiperextensia
membrelor;
 Intindeţi lenjeria de corp şi de pat;
 Acoperiţi pacientul;
 Anunţaţi ora următoarei schimbări.
3. Schimbarea poziţiei din decubit dorsal in poziţie şezand de către o singură persoană
 Indoiţi/pliaţi pătura şi dezveliţi pacientul pană la mijloc;
 Asezaţi-vă faţă in faţă cu pacientul, rugandu-l să intoarcă puţin capul intr-o parte;
 Prindeţi cu o mană regiunea axilară;
 Imbrăţişaţi cu cealaltă mană spatele pacientului spijinindu-i capul pe antebraţ;
 Rugaţi pacientul care are resurse fizice să vă prindă de umeri, să-şi flecteze genunchii şi
să se sprijine pe tălpi;
 Comandaţi mişcarea de ridicare folosind un cuvant de indemn (de. Ex. "sus");
 Ajutaţi pacientul să se ridice in timp ce se sprijină şi deplasaţi-l uşor spre capul patului;
 Sprijiniţi spatele cu perna sau cu rezemătorul mobil al patului;
 Asiguraţi menţinerea poziţiei introducand un sul sub genunchi şi punand la tălpi un
sprijinitor sau un sac de nisip.
 b) de catre două persoane
 Asezaţi-vă de o parte şi de alta a patului;
 Incrucişaţi antebraţele pe spatele pacientului;
 Introduceţi cealaltă mană in axilă;;
 Comandaţi mişcarea de ridicare şi executaţi-o in acelaşi timp
 Fixaţi poziţia cu perne sau cu rezemătorul mobil.
4. Reaşezarea pacientului in decubit dorsal din poziţia şezand

 Indepărtaţi pernele şi sulurile;
 Prindeţi pacientul ca şi in cazul ridicării;
 Lasaţi uşor pe spate;
 Reaşezaţi patul, intindeţi lenjeria;
 Fixaţi sulurile sub regiunea lombară şi genunchi.
5. Readucerea pacienţilor alunecaţi din poziţie semişezand sau şezand

9
 Rugaţi pacientul să intoarcă faţa spre partea opusă;
 Rugaţi-l să se sprijine pe tălpi şi să se ridice puţin la comandă;
 Introduceţi mana sub axile şi conduceţi mişcarea de ridicare ajutand pacientul sa se
deplaseze uşor spre capătul patului.
 Daca aveţi un ajutor
 Aşezaţi-vă de o parte şi de alta a patului;
 Prindeţi cu o mană din axilă sau incrucisaţi antebraţele pe spatele pacientului;
 Introduceţi cealaltă mană sub regiunea fesieră a pacientului şi acţionaţi sincron la
comandă ridicand pacientul pană la nivelul dorit.
6. Efectuarea primilor paşi

 Intrebaţi medicul dacă pacientul se poate deplasa;
 Ridicaţi pacientul mai intai in poziţie şezand cat mai aproape de marginea patului şi apoi
in ortostatism;
 Sprijiniţi pacientul de braţ şi apoi ajutaţi-l să facă primii paşi prin salon;
 Creşteţi distanţa de deplasare in funcţie de recomandarea medicală;
 Oferiţi pacientului un cadru mobil dacă starea generală ii permite să se deplaseze singur;
 Supravegheaţi pacientul in timpul deplasării;
 Incurajaţi pacientul să se ridice şi să se deplaseze pe măsură ce starea generală permite.
INGRIJIREA PACIENTULUI
 Observaţi starea pacientului şi măsuraţi P, R, TA, dacă este cazul.
 Aşezaţi pacientul in poziţie comodă.
 Intindeţi lenjeria pentru a preveni apariţia escarelor.
 Verificaţi lenjeria şi materialele auxiliare folosite să nu jeneze pacientul.
 Vizitaţi pacientul intre două schimbări pentru a vedea dacă acuză durere.
EVALUAREA EFICACITĂȚII:
a. Monitorizare pacient: stare generala, monitorizare (daca este cazul) a TA, puls si respiratie -
30-60 minute dupa efectuarea tehnicii.
b. Indicatori și rezultate așteptate
Rezultate aşteptate:
 pacientul se mobilizează conform programului;
 nu prezintă complicaţii favorizate de imobilizare.
Rezultate nedorite:
Pacientul refuză mobilizarea
a. identificati cauza:
- prezintă dureri,
- se teme de durere,
- este slăbit,
- prezintă ameţeli.
b. incurajaţi pacientul:
- acordaţi-i mai mult timp,
- asiguraţi-l că sunteţi acolo pentru a-l ajuta,
10
- acţionaţi cu blandeţe.
c. administraţi un calmant inainte de mobilizare (la recomandarea medicului).
d. reduceţi durata mobilizării.
POZIȚII ALE PACIENTULUI
Ortostatism
Decubit dorsal
Poziția pacientului atunci când este așezat în pat, pe spate; culcat pe spate.
Decubit lateral
Poziția pacientului atunci când este așezat în pat, pe lateral; culcat pe lateral.
Decubit ventral
Poziția pacientului atunci când este așezat în pat, pe abdomen; culcat pe burtă.
Poziție șezândă
Poziția pacientului în pat sau pe scaun, trunchiul realizând un unghi de 90o.
11
Poziție semișezândă
Poziția pacientului în pat sau pe scaun, trunchiul realizând un unghi de aproximativ 30o.
Poziție genupectorală
Poziție ginecologică
Poziție Trendelenburg
12
Poziție antitrendelenburg
Poziție laterală de siguranță
SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP A PACIENTULUI
SCOPUL/OBIECTIVELE:
- Menţinerea stării de igienă si confort a pacientului.
- Prevenirea escarelor de decubit;
- Respectarea demnitatii pacientului.

a. Pregatirea:
13
- respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii).
 pacientului:
 explicarea tehnicii si necesitatea ei,
 solicitarea consimtamantului informat pentru efectuarea tehnicii,
 intrebaţi pacientul dacă are nevoie de ploscă sau urinar inainte de
procedură,
 alegeţi metoda de schimbare in funcţie de poziţia in care poate fi aşezat
pacientul şi de limitele sale de mobilizare.
b. Efectuarea
- Aşezaţi lenjeria curată pe un scaun in apropierea patului.
- Obţineţi informaţii despre posibilităţile de mobilizare a
pacientului.
- Apreciaţi resursele fizice ale pacientului.
- Pliaţi pătura la picioarele pacientului.
- Spălaţi-vă mainile, imbricaţi mănuşile.
a) Dezbracarea si imbracarea bluzei la pacientul care se poate ridica in poziţie şezandă

 Descheiaţi nasturii pijamalei.
 Ridicaţi pacientul in poziţie şezandă.
 Rulaţi pijamaua de la spate spre ceafă şi treceţi-o peste cap rugand pacientul să flecteze
capul.
 Rulaţi fiecare manecă şi imbrăcaţi pe rand braţele.
 Scoateţi mainile in afara manecilor.
 Ridicaţi bluza pe spatele bolnavului şi imbracaţi umerii.
 Incheiaţi nasturii.
b) Dezbrăcarea şi imbrăcarea bluzei pacientului imobilizat

 Descheiaţi nasturii.
 Intoarceţi pacientul in decubit lateral şi dezbrăcaţi braţul eliberat.
 Intoarceţi pacientul in decubit lateral invers şi dezbrăcaţi celălalt braţ indepărtand bluza.
 Menţineţi pacientul in decubit lateral.
 Rulaţi maneca şi imbrăcaţi braţul liber.
 Intoarceţi cu blandeţe pacientul in decubit lateral invers şi imbrăcaţi celalalt braţ
intinzand bluza pe spate.
 Aduceţi pacientul in decubit dorsal.
c) Dezbracarea şi imbrăcarea pantalonilor

 Ridicaţi regiunea lombosacrată a pacientului şi trageţi cu grijă pantalonii spre picioare.
 Asezaţi pacientul pe pat.
14
 Ridicaţi uşor membrele inferioare şi continuaţi dezbrăcarea.
 Puneţi pantalonii murdari in sac.
 Observaţi aspectul membrelor inferioare..
 Rugaţi persoana care vă ajută să ridice membrele inferioare ale pacientului.
 Imbrăcaţi pe rand fiecare membru şi trageţi pantalonii pană aproape de şezut.
 Coboraţi şi aşezaţi pe pat membrele inferioare.
 Ridicaţi regiunea fesieră şi trageţi in sus pantalonii.
 Verificaţi dacă cearşaful e bine intins.
INGRIJIREA PACIENTULUI:
 Observati faciesul pacientului.
 Refaceţi patul şi inveliţi pacientul cu pătură.
 Verificaţi starea generala a pacientului.
RESURSE NECESARE
a. Umane: 2 persoane (asistente medicale si/sau infirmiere).
b. Materiale:
 Pijama,
 Pudră de talc,
 Sac pentru lenjeria murdară,
 Mănuşi de unică folosinţă.
REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII:

 indepărtaţi sacul cu lenjerie murdară,
 indepărtaţi mănuşile şi spalaţi-vă mainile.
NOTAREA EFECTUARII PROCEDURII

 in Dosarul de Ingrijiri, ori de cate ori este efectuata.
a. Monitorizare pacient: inca 5-15 minute (modificari ale starii generale a pacientului).
 Schimbarea s-a făcut fără incidente;
 Pacientul exprimă starea de confort, nu are dureri;
 Nu se observă modificări la nivelul tegumentelor.
Rezultate nedorite:
 Pacientul prezintă eritem la nivelul punctelor de sprijin:
- aplicaţi pudra de talc,
- schimbaţi poziţia pacientului.
 Pacientul reclamă manevre brutale şi oboseală, dureri:
- liniştiţi pacientul, rămaneţi o vreme lănga el,
- administraţi un calmant dacă medicul recomandă.
15
 Lenjeria nu este bine intinsă, pacientul acuză jenă:
 se reaşează patul după schimbarea lenjeriei, se intind bine
cearceafurile.
SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

A. SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT FARA PACIENT

a. Pregatirea:
o asistentei medicale: echipament de protectie (uniforma, manusi nesterile de unica
o mediului ambient prin:
- respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii);
o pacientului:
- explicarea tehnicii si necesitatea ei,
- solicitarea consimtamantului informat pentru efectuarea tehnicii.
b. Efectuarea
Se strange lenjeria murdara in sacul colector.
Se intinde cearceaful peste saltea, bagandu-se marginile sub saltea, se aseaza musamaua
la mijlocul patului, se acopera cu aleza.Se aseaza cearceaful de patura, iar peste acesta se intinde
patura, impreuna se introduce sub saltea la capatul de la picioare, dupa ce s-a efectuat o cuta
pentru a da largimea necesara miscarilor picioarelor pacientului. Se imbraca perna si se aseaza la
capatul patului unde pacientul pune capul.
RESURSE NECESARE
a. Umane: o persoana (se poate delega infirmierei de serviciu).
b. Materiale:
 cearceaf simplu,
 aleza, musama (daca este nevoie),
 fata de perna,
 perna,
 cearceaf de patura,
 patura,
 sac pentru colectarea lenjeriei murdare,
 manusi nesterile (pentru lenjeria schimbata).
B. SCHIMBAREA LENJERIEI PATULUI

OCUPAT DE PACIENTUL IMOBILIZAT
PACIENTII CARORA I SE ADRESEAZA:
 pacientilor internati in cadrul sectiei de chirurgie, cu probleme de mobilizare
(postoperator in prima zi, cu afectiuni care contraindica mobilizarea autonoma a acestuia
sau pacienti cu dependenta totala in mobilizare).
16
a. Pregatirea:
 mediului ambient prin respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii sau intr-o
locatie unde vor fi doar pacientul si asistenta medicala;
 pacientului:
- Informaţi pacientul şi asiguraţi-l de inofensivitatea procedurii;
- Explicaţi pacientului modul de desfăşurare a procedurii in termeni
accesibili şi contribuţia sa la realizarea acesteia;
- Obţineţi colaborarea, consimţămantul informat;
- Schimbaţi lenjeria după efectuarea toaletei;
- Alegeţi metoda de schimbare in funcţie de poziţia in care poate fi aşezat
pacientul şi de limitele sale de mobilizare.
b. Efectuarea
a) Pentru pacientul care se poate ridica in poziţie şezandă (se foloseşte schimbarea in lăţime):
- Aduceţi materialele in salon;
- Indepărtaţi noptiera de langă pat;
- Pregătiţi materialele astfel:
- Rulati cearşaful de pat pe dimensiunea mica (in lăţime), dacă pacientul necesită aleză şi
muşama rulaţi-le impreună cu cearşaful,
- Indepărtaţi pătura şi lăsaţi pacientul acoperit cu cearşaful sau inlocuiţi cu o pătură moale,
- Introduceţi pătura in cearşaful plic şi impachetaţi in armonică in trei la inceput pe lăţime
şi apoi incă o dată reducand cele două dimensiuni (lungime, lăţime),
- Faţa de pernă;
- Spălaţi mainile şi imbrăcaţi mănuşi;
- Degajaţi cearşaful murdar de sub saltea;
- Acoperiţi pacientul şi ridicaţi-l in poziţie şezandă;
- Rugaţi persoana care vă ajută să sprijine pacientul;
- Indepărtaţi perna şi rulaţi cearşaful murdar pană aproape de pacient;
- Poziţionaţi echidistant cearşaful curat la capătul patului şi pe suprafaţa acestuia pentru a
putea fi fixat sub saltea;
- Derulaţi cearşaful curat pană aproape de cel murdar;
- Schimbaţi faţa de pernă şi aşezaţi perna pe pat;
- Culcaţi pacientul in decubil dorsal şi rugaţi-l dacă poate să se ridice puţin pentru a
continua schimbarea;
- Se continua rularea lenjeriei murdare spre picioarele pacientului şi intindeţi cearşaful
curat;
- Ridicaţi in acelaşi mod picioarele şi continuaţi rularea şi respectiv derularea;
- Introduceţi cearşaful murdar in sac;
- Intindeţi bine cearşaful de pat, eventual muşamaua şi aleza şi fixaţi-le sub saltea.
17
b) Pentru pacientul care nu se poate ridica din decubit dorsal (se foloseşte schimbarea in
lungime):
- Rulaţi cearşaful de pat intr-o singură direcţie, pe dimensiunea mare (lungime);
- Spălaţi mainile şi imbrăcaţi mănuşi;
- Indepărtaţi cearşaful murdar de sub saltea;
- Intoarceţi pacientul in decubit lateral sprijinindu-l sub axilă, sub umeri şi la nivelul
genunchilor;
- Trageţi perna spre marginea patului şi aşezaţi-o sub capul acestuia;
- Rugaţi persoana care vă ajută să sprijine pacientul susţineţi-l amandouă;
- Rulaţi cearşaful murdar pană langă pacient şi derulaţi cearşaful curat avand grijă să fie
bine poziţionat pentru a putea fi fixat la capete şi pe laturi;
- Aduceţi pacientul in decubit dorsal apoi in decubit lateral pe partea opusă sprijinind capul
pe antebraţ;
- Trageţi perna sub capul pacientului;
- Continuaţi rularea cearşafului murdar şi derularea celui curat;
- Aduceţi pacientul in decubit dorsal;
- Intindeţi bine cearşaful curat şi fixaţi la capete şi pe margini executand colţul;
- Schimbaţi faţa de perna.
c) Schimbarea cearşafului plic (in ambele situaţii de mai sus):

- Aşezaţi cearşaful cu pătura deasupra pacientului incat marginea liberă de desubt să fie
sub bărbia acestuia, iar cea de deasupra să fie orientată spre picioare;
- Rugaţi pacientul sau o altă persoană să ţină marginea cearşafului sub bărbia acestuia;
- Asezaţi-vă de o parte a patului, iar ajutorul de cealaltă parte;
- Prindeţi cu mana dinspre capul pacientului colţul liber al cearşafului curat, iar cu cealaltă
pe cel al cearşafului murdar;
- Cu o mişcare rapidă, sincronizată, intindeţi cearşaful curat impreună cu pătura şi/sau
invelitoarea şi indepărtaţi-l pe cel murdar;
- Verificaţi dacă cearşaful de pat şi lenjeria de corp sunt bine intinse;
- Efectuaţi pliul de confort la picioarele pacientului şi eventual fixaţi sub saltea, să nu
alunece.
RESURSE NECESARE
a. Umane: 2 persoane (asistente medicale si/sau infirmiere)
b. Materiale:
 Cărucior pentru lenjerie,
 Cearşaf plic,
 Cearşaf de pat,
 Faţă de pernă,
 Aleza, muşama (material impermeabil),
 Mănuşi de unică folosinţă,
 Sac pentru rufe murdare.
REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII
18
- Indepărtaţi invelitoarea şi acoperiţi pacientul cu pătura;
- Indepărtaţi sacul cu rufe murdare;
- Reaşezaţi noptiera la locul ei;
- Indepărtaţi mănuşile, spălaţi-vă mainile.

in Dosarul de Ingrijiri, ori de cate ori este efectuata.
a. Monitorizare pacient: inca 5-15 minute (modificari ale starii generale a pacientului).
- Schimbarea s-a făcut in condiţii bune, fara incidente/accidente;
- Pacientul afirma o stare de confort.
Rezultate nedorite:
- Pacientul acuză oboseală, dureri: Lucraţi bland, lăsaţi pacientului timp de odihnă!
- Pacientul refuză schimbarea: discutaţi incă o dată cu pacientul, apelaţi la aparţinători daca
este cazul, anunţaţi medicul.
CLISMA EVACUATORIE
DEFINIȚII
Clisma este introducerea in intestinul gros, prin anus, in scop de curatare curativa, a unor produse
in stare lichida, cu ajutorul irigatorului.
SCOPUL/OBIECTIVELE
Introducerea prin anus in rect şi colon a unor lichide pentru evacuarea materiilor fecale;
 Pregatirea preoperatorie abdominala.
PACIENTII CARORA I SE ADRESEAZA

 tuturor pacientilor internati in cadrul sectiei de chirurgie, carora medicul le-a recomandat
in FOCG aceasta tehnica.

a. Pregatirea:
 mediului ambient prin respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii).
 pacientului:
- solicitarea consimtamantului informat pentru efectuarea tehnicii,
19
- dezbrăcaţi partea inferioară a corpului pacientului;
- poziţionaţi pacientul in decubit lateral stang cu membrul inferior stang
intins şi membrul inferior drept flectat (in poziţie SIMS), cu anusul expus
sau in decubil dorsal cu membrele inferioare flectate (in funcţie de starea
şi confortul pacientului);
- aşezaţi muşamaua şi aleza sub bazinul pacientului;
- aşezaţi bazinetul sub regiunea sacrală şi acoperiţi pacientul cu o
invelitoare.
b. Efectuarea
 Spălaţi-vă pe maini cu apă şi săpun.
 Imbrăcaţi mănuşile de unică folosinţă.
 Poziţionaţi irigatorul (recipientul) pe stativ la o inălţime de 45 cm deasupra nivelului
anusului pacientului şi eliminaţi aerul din tubul irigatorului după care inchideţi circuitul.
 Lubrifiaţi canula rectală pe o lungime de 5-7 cm (setul de unică folosinţă pentru clismă
poate avea canula prelubrifiată).
 Indepărtaţi fesele pacientului cu mana stangă iar cu mana dreaptă introduceţi canula 7-10
cm prin anus in rect, perpendicular pe suprafaţa subadiacentă, cu varful indreptat inainte,
in direcţia vezicii urinare, prin mişcări de rotaţie, pană invingeţi rezistenţa sfincterului
anal.
 Dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică
din soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugand
pacientul să respire adanc de cateva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
 Indreptaţi varful canulei in axul ampulei rectale.
 Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia incet, pe o perioadă de 5 – 10 minute,
comunicand in permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte.
 Inainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o in tăviţa
renală.
 Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute.
 Aduceţi pacientul in decubit lateral drept şi peste cateva minute in decubit dorsal pentru a
facilita pătrunderea lichidului la o adancime mai mare (dacă este posibil şi nu există
contraindicaţii).
 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă -atenţionaţi pacientul să nu tragă apă
inainte de a vă chema pentru a vedea rezultatul clismei!
 Folosiţi bazinetul pentru captarea scaunului, la pat, in cazul pacienţilor imobilizaţi.
 Inlăturaţi mănuşile şi aruncaţi-le in recipientul special destinat.
 Spălaţi-vă pe maini.
INGRIJIREA PACIENTULUI
 După eliminarea scaunului verificaţi starea de igienă a zonei anale şi dacă este nevoie
oferiţi pacientului apă, săpun şi prosop.
 Dacă pacientul este imobilizat efectuaţi toaleta zonei folosind un alt bazinet.
 Verificaţi aspectul, culoarea şi cantitatea materiilor fecale eliminate.
RESURSE NECESARE
20
a. Umane: 1 asistenta medicala sau 1 infirmiera (atributie delegata).
b. Materiale:
 Masă de tratament;
 Irigator (recipient), tub de cauciuc cu diametrul de 10 mm şi lungimea de 1,5 - 2m;
 Canulă rectală;
 Tăviţă renală;
 Muşuama, traversă, paravan;
 Cearceaf;
 Substanţă lubrefiantă;
 Comprese sterile;
 Manusi de unica folosinta;
 Material pentru toaleta perineală;
 Ploscă (bazinet);
 Stativ pentru irigator;
 Apa calda 35 - 37°C (500-1000 ml adulti);
 Sare (1 linguriţă/1 l apă)/ ulei (4 linguri/1 1apă)/ glicerină (40 g/500 ml apă)/ săpun (1
linguriţă rasă/1l apă).

 Indepartati paravanul şi aerisiţi salonul.
 Indepărtaţi materialele utilizate iar pe cele refolosibile curăţaţi-le şi aşezaţi-le in locul
obişnuit de depozitare.
 Asiguraţi-vă că plosca a fost golită şi curăţată.
 Spălaţi-vă pe maini cu apă şi săpun.

 in foaia de temperatura din FOCG.
 elemente de consemnat:
- cantitatea, aspectul şi culoarea materiilor fecale;
- eventuale aspecte patologice (culoare, consistenţă, prezenţa sangelui,
puroiului, mucusului);
- comportamentul pacientului pe durata procedurii.
a. Monitorizare pacient: cel putin 30 min. dupa efectuarea tehnicii (stare generala si functii
vitale).
 pacientul exprimă confort,
 conţinutul intestinal gros este eliminat,
 materiile fecale au aspect normal.
Rezultate nedorite:
21
 Canula intampină rezistenţă după pătrunderea in anus: nu forţaţi introducerea canulei,
retrageţi uşor, lăsaţi să curgă o cantitate mică de apă şi continuaţi introducerea cu mişcări
uşoare de rotaţie.
 Pacientul acuză dureri, crampe, senzaţie puternică de defecaţie: presiunea sau viteza de
introducere a lichidului este mare - opriţi cateva momente introducerea lichidului,
coboraţi irigatorul sau reglaţi presiunea cu ajutorul robinetului (dacă există).
 Pacientul este slăbit şi nu poate reţine lichidul: ţineţi fesele pacientului stranse ajutandu-l
să ţină lichidul.
TAPOTAMENTUL SI DRENAJUL POSTURAL
DEFINIȚII
 Tapotament (tapotaj) - metoda de masaj prin lovirea rapida a toracelui (in special cu fata
palmara a mainilor tinute in forma de ”cupa”). Se foloseste pentru a ajuta eliminarea
secretiilor pulmonare.
 Drenaj postural - metoda de posturare care utilizeaza pozitia corpului pentru a
facilita drenarea bronhiilor sub acţiunea gravitaţiei, din unul sau mau multe segmente
pulmonare spre căile respiratorii centrale (de unde pot fi înlăturate print tuse sau aspiraţie
mecanică).
SCOPUL/OBIECTIVELE PROTOCOLULUI
 prevenirea aparitiei pneumoniei de staza la pacientii imobilizati la pat.

 pacientilor imobilizati la pat, internati in cadrul sectiei de chirurgie.

a. Pregatirea:
 mediului ambient prin respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii)
 pacientului:
- solicitarea consimtamantului informat pentru efectuarea tehnicii.
b. Efectuarea tehnicilor
A. TAPOTAMENTUL
Una dintre tehnicile de masaj folosite frecvent de asistenţii medicali, în practica cărora o
reîntâlnim mai ales în cazul pacienţilor imobilizaţi la pat sau cu afecţiuni infecţioase pulmonare,
însoţind conceptul şi tehnicile drenajului postural. Dintre tehnicile de tapotament existente,
asistentul medical foloseşte tapotamentul „ventuze”. Palmele vor fi ţinute concave, degetele
mâinii fiind lipite. Mişcarea celui care execută tapotamentul se face din cot, cu articulaţia
pumnului relaxată, mâinile, în poziţia descrisă mai sus, fiind rigide.
22
Ca reguli generale, trebuie ţinut cont de:
- articulaţia pumnului să fie relaxată;
- se evită regiunile lombare;
- se efectuează cel puţin 40 de secunde (pentru eficienţă).
Pe lângă faptul că tapotamentul este eficient în drenajul postural, aduce beneficii şi prin
îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi prin relaxarea pacientului.
Tapotamentul
B. DRENAJUL POSTURAL
- Drenajul postural este o componentă a igienei bronhice. Poate fi insotit de tapotamentul

cutiei toracice.
- Tusea sau tehnicile de eliberare a căilor respiratorii sunt componente esenţiale ale
terapiei, atunci când drenajul postural are scopul de a mobiliza secreţiile.
- Drenajul postural este adesea folosit în asociere cu aerosolii sau alte proceduri terapeutice
respiratorii.
- Drenajul postural are scopul de a îmbunătăţi mobilizarea secreţiilor bronhice, de a regla
echilibrul dintre ventilaţie şi perfuzie şi de a normaliza capacitatea reziduală funcţională
(CRF), pe baza efectului gravitaţiei şi manipulărilor externe asupra toracelui.

- Se repozitioneaza patul pentru asigurarea confortului pacientului;
- Se imbraca pacientul;
- I se ofera tavita renala/scuipatoarea pentru eventualele eliminari respiratorii;
- Indepărtaţi musamaua si aleza;
- Acoperiţi pacientul cu pătura;
- Indepărtaţi mănuşile, spălaţi-vă mainile.
a. Monitorizare pacient:
- 30 minute, urmarind eventualele eliminari respiratorii si pentru prevenirea riscului de
aspirare a acestora;
23
- monitorizare functii vitale (in primul rand frecventa respiratorie, dar si pulsul, tensiunea
arteriala si temperatura).
- evitarea aparitiei pneumoniei de staza la pacientii imobilizati la pat.
SAPTAMANA 3
MASURAREA SI NOTAREA PULSULUI
DEFINIȚII
 Puls - mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor,
determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă.
SCOPUL/OBIECTIVELE
 Obţinerea de informaţii medicale despre activitatea inimii şi starea arterelor;
 Evaluarea starii curente a pacientului;
 Aprecierea răspunsului inimii la medicaţie, activitate sau stress.

a. Pregatirea:
 pacientului:
- repaus psihic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare, poziţie
confortabilă a pacientului in funcţie de starea generală:
- decubit dorsal cu membrul superior intins pe langă corp, articulaţia mainii
in extensie, mana in supinaţie (palma orientată in sus);
- poziţie semişezandă (in pat sau in fotoliu) antebraţul in unghi drept
sprijinit pe suprafaţa patului, mana in supinaţie şi extensie.
b. Efectuarea
 Spălaţi-vă mainile;
 Reperaţi artera radială la extremitatea distală a antebraţului, pe faţa anterioară (internă),
in şanţul radial aflat in prelungirea policelui;
 Plasaţi degetele index, mediu şi inelar (2,3,4) deasupra arterei radiale reperate;
 Exercitaţi o presiune uşoară asupra arterei pe osul radius, astfel incat să percepeţi sub
degete pulsaţiile sangelui;
 Fixaţi-vă un punct de reper pe cadranul ceasului de mană;
24
 Număraţi timp de 1 minut pulsaţiile percepute cu degete, sau 30 secunde şi inmulţiţi cu
doi numărul pentru a obţine rata pulsului pe minut;
 Apreciaţi ritmul, amplitudinea şi elasticitatea peretelui arterial in timp ce măsuraţi
frecvenţa;
 Spălaţi-vă mainile.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI IN FOAIA DE TEMPERATURĂ:

 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatura cate 4 pulsaţii;
 Notaţi grafic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare roşie, aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineaţa) sau S (seara); pentru valorile
care cresc din 4 in 4 (ex. 64, 68, 76, 80);
 Notaţi grafic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare roşie aşezat in mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorile care cresc din 2 in 2 (ex.:
62, 66, 70);
 Uniţi primul punct printr-o linie cu săgeată de rubrica pulsului aflată in partea dreapta a
sistemului de coordonate din F.T.;
 Obţineţi curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere şi ingrijire.
SITUAŢII SPECIALE:
 Căutaţi alte artere accesibile dacă pulsul radial nu este palpabil şi măsuraţi pulsul la:
 artera carotidă externă (dreaptă sau stangă): - pe faţa anterioară a gatului, in şanţul
delimitat de laringe (anterior) şi muşchiul sternocleidomastoidian (lateral);
 artera pedioasa - pe lata dorsala a piciorului, in dreptul primului sant intermetatarsian;
 artera femurală - in regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa.
MATERIALE NECESARE
 tavita renala,
 ceas de mană cu secundar sau cronometru,
 pix de culoare roşie.

 pacientul va fi ajutat sa se imbrace si sa se pozitioneze confortabil.

 in FOCG – Foaia de temperatură;
Indicatori și rezultate așteptate
 Pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvenţa se inscrie in limitele normale corespunzătoare
varstei;
 Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate;
 Pacientul este liniştit.
25
Rezultate nedorite:
 Rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic varstei;
 Pulsul radial nu este perceptibil;
 Pulsul este aritmic;
 Amplitudinea este mică sau crescută;
 Pacientul este palid, anxios, acuză palpitaţii, extrasistole;
 Pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependenţă următoare:
- intoleranţă la activitate;
- alterarea confortului;
- deficit de volum lichidian:
- exces de volum lichidian;
- alterarea perfuziei tisulare.
MASURAREA SI NOTAREA FRECVENTEI RESPIRATIEI
DEFINIȚII
 Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul ciclurilor respiratorii (inspiraţie şi expiraţie) pe
minut şi variază în funcţie de:
 vărstă: nou-născuţi = 30 – 45 c/min; copii = 20 – 30 c/min; adulţi = 12 – 18 c/min;
 sex: femeile au o frecvenţă mai mare decat bărbaţii: 15 – 18 c/min;
 activitatea fizică: 30 - 40 c/min în efortul fizic intens.
 Creşterea valorilor peste limitele normale se numeşte tahipnee, iar scăderea bradipnee.

a. Pregatirea:
 pacientului:
- evitaţi pregătirea psihică a pacientului intrucat acesta işi poate modifica
ritmul obişnuit in momentul in care conştientizează propria respiraţie;
- solicitarea consimtamantului informat pentru efectuarea tehnicii se va face
cu cel putin 1 ora inainte.
b. Efectuarea
 Măsuraţi respiraţia concomitent cu celelalte semne vitale dacă apar schimbări in starea
pacientului, dacă pacientul are o afecţiune cardio-pulmonară sau primeşte oxigen ori
medicamente ce afectează fiziologia respiraţiei
26
 Observaţi mişcările de ridicare sau de coborare ale toracelui cu fiecare inspiraţie sau
expiraţie;
 Menţineţi, in continuare, degetele pe locul de măsurare a pulsului in timp ce observaţi
toracele pacientului;
 Număraţi mişcările de ridicare a toracelui (inspiraţiile) timp de minimum 30 de secunde
şi inmulţiţi cu 2 numărul obţinut pentru a afla rata pe minut;
 Număraţi timp de 1 minut inspiraţiile dacă respiraţia este neregulată;
 Inregistraţi rata respiratorie in carnetul personal notand: numele pacientului, data
inregistrării, rata respiratorie.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI

 Socotiţi cate o respiraţie pentru fiecare linie orizontala din F.T.
 Notati grafic valoarea inregistrata printr-un punct de culoare verde aşezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţă (D) sau seară (S);
 Uniţi primul punct, printr-o linie cu săgeată, de rubrica respiraţiei aflată in partea dreaptă
a sistemului de coordonate din F.T
 Obţineţi curba respiraţiei prin unirea punctului iniţial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior.
SITUAŢII SPECIALE:
 Prevedeţi 5-10 minute de repaus inainte de numărarea respiraţiilor dacă a apărut o
activitate recentă ce poate altera rata respiratorie a pacientului;
 Descoperiţi toracele pacientului dacă respiraţia este superficială pentru a obţine cea mai
corectă rată respiratorie.
EDUCAREA PACIENTULUI
 Invătaţi procedura de măsurare şi inregistrare a ratei respiratorii de către membrii familiei
ca şi acordarea de ingrijiri atunci cand este nevoie;
 Sfătuiţi pacienţii să umidifice, să incălzească sau să răcească aerul din spaţiul ambiental
pentru a reduce incidenţa infecţiilor respiratorii;
 Sfătuiţi / instruiţi pacienţii să respecte indicaţiile medicului legate de administrarea
medicamentelor; de dietă şi evitarea factorilor de risc in scopul ameliorării sau dispariţiei
problemelor respiratorii;
 Informaţi pacientul despre valorile normale caracteristice varstei.
RESURSE MATERIALE NECESARE

 tăviță renală;
 ceas cu secundar, de mană sau cronometru;
 pix de culoare verde.

27
Rezultate aşteptate :
 Rata respiraţiei, in repaus, este in limitele normale caracteristice varstei;
 Respiraţia se face pe nas, este liniştită, fără zgomote, fără efort;
 Tegumentele şi mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conştient, orientat in timp
şi spaţiu.
Rezultate nedorite:
 Rata respiratorie este mai mică sau mai mare faţă de valorile normale caracteristice
varstei;
 Pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin: zgomote respiratorii
anormale, efort respirator, utilizarea muşchilor respiratorii accesorii, ortopnee, piele
palidă sau cianotică, pierdere de cunoştinţă;
 Pacientul poate avea una sau mai multe din următoarele probleme de dependenţa:
- Intoleranţă in activitate;
- Anxietate;
- Alterarea confortului;
- Clearance ineficient al căilor respiratorii;
- Posibilă insuficienţă respiratorie;
- Alterarea schimburilor gazoase.
MASURAREA SI NOTAREA TEMPERATURII CORPORALE
DEFINIȚII
 temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin
metabolizarea principiilor alimentare si generarea de energie.
 termoreglarea este funcţia organismului care menţine echilibrul între reducerea căldurii
(termogeneză) şi pierderea căldurii (termoliză) pentru păstrarea valorilor constante de
36,7 - 37°C dimineaţa şi 37 – 37,3°C seara.
SCOPUL/OBIECTIVELE
 identificarea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului;
 determinarea nivelului curent a căldurii corpului;
 oferirea medicilor a unui instrument de apreciere a evoluţiei unor boli;
 identificarea răspunsului pacientului la măsurile iniţiate de creştere sau de scădere a
temperaturii corpului;
 evaluarea recuperării pacientului după boală.
28
a. Pregatirea:
folosinta, protectie faciala, boneta, spalat pe maini inainte si dupa efectuarea tehnicii);
 pacientului:
- aşezaţi pacientul in poziţia cea mai adecvată căii utilizate pentru
măsurarea temperaturii corporale.
b. Efectuarea
METODA AXILARĂ
 Asiguraţi intimitatea pacientului şi descoperiţi axila;
 Spălaţi şi ştergeţi termometrul dacă a fost ţinut in soluţie dezinfectantă ;
 Apropiaţi braţul pacientului de trunchi şi flectaţi antebraţul pe torace;
 Menţineţi termometrul in axilă pana la semnalul sonor;
 Indepărtaţi termometrul şi citiţi valoarea indicată;
 Inregistraţi valoarea termică in carnetul personal, notand: numele pacientului, data
inregistrării, temperatura ca in exemplul următor;
 Spălaţi, clătiţi şi ştergeţi termometrul după folosire;
 Introduceţi termometrul in ambalajul său sau in recipientul special;
 Se anunta medicul pentru valori modificate.
METODA DIGITAL - ”NO TOUCH”

 Se apropie termometrul de fruntea pacientului, se apasa butonul SCAN si se mentine
pana la semnalul sonor care indica aparitia valorii temperaturii.
REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII

 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură cate 2 diviziuni de grad;
 Notaţi grafic valoarea inregistrată, printr-un punct de culoare albastră aşezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineaţa (d) sau seara (s) pentru
cifrele cu soţ (pare); exemplu: 36,2; 37,4; 38,6; etc.
 Notaţi grafic valoarea inregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat in mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (d sau s) dacă cifrele sunt fără soţ (impare),
exemplu: 36,1: 36,5; 37,3; etc;
 Uniţi primul punct cu rubrica pentru temperatura aflată in partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură;
 Obtineti curba termica prin unirea punctelor care indica valorile temperaturii măsurate
bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere şi ingrijire.
29
 Termometru electronic/ Termometru digital -NO TOUCH
 Mănuşi de unică folosinţă, comprese de tifon/tampoane de vată;
 Pix de culoare albastră;
 Recipient cu soluţie dezinfectantă.

 pacientul va fi ajutat sa se imbrace si sa se pozitioneze confortabil;
 aruncarea deseurilor;
 termometrul electronic spalat si reamplasat in recipientul cu solutie dezinfectanta;
 termometrul ”NO TOUCH” reamplasat la locul sau.

Indicatori și rezultate așteptate:
 temperatura inregistrată este congruentă cu starea de sănătate a pacientului;
 temperatura corporală sa evolueze conform tratamentelor si tehnicilor aplicate;
 colaborare buna cu pacientul, in vederea aplicarii tehnicii.
Rezultate nedorite:
 Pacientul prezintă disconfort, frisoane, tegumentele sunt congestionate, iritate, transpirate
sau palide, reci;
 Temperatura inregistrată impune aplicarea unor măsuri adecvate.
MASURAREA SI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE (TA)
DEFINIȚII
 Tensiunea arteriala (TA) reprezinta presiunea exercitata de coloana de sange asupra
peretelui vascular, in special asupra tunicii interne-endoteliul) in timpul contractiei si
relaxarii ritmice a inimii.
 Presiunea sistolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand inima se
contracta (in sistola) - cu valori normale intre 100 si 130 mm coloana de mercur (Hg);
 Presiunea diastolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand inima se
relaxeaza intre doua contractii (in diastola) - cu valori normale sub 85 mmHg.
30
 Valorile ridicate ale tensiunii sistolice, diastolice sau ale ambelor, reprezintă ceea ce în
patologie se cheamă hipertensiune arterială.
 Valorile scăzute, sub limita normală, atât pentru presiunea sistolică, cât şi pentru cea
diastolică (inclusiv pentru ambele) denumesc hipotensiunea arterială.

a. Pregatirea:
 pacientului:
- asiguraţi un repaus psihic de cel puţin 5 minute inainte de măsurare,
intrucat emoţiile influenţează presiunea sangelui,
- aşezaţi pacientul in poziţie confortabilă de decubit dorsal ori semişezand
sau in ortostatism conform indicaţiei medicale.
b. Efectuarea
 Tensiunea arterială normală este situată de regulă în jurul valorii de 135/80 mm Hg.
 Selectaţi un tensiometru cu manşeta potrivită stării constituţionale a pacientului;
 Amanaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are dureri, dacă a făcut
exerciţii de mişcare, dacă măsurarea presiunii arteriale nu este o urgenţă;
 Alegeţi braţul potrivit pentru aplicarea manşetei (fără perfuzie i.v., intervenţie
chirurgicală la nivelul sanului sau axilei, fără arsuri, shunt arterio-venos sau răni ale
mainii);
 Permiteţi pacientului să adopte poziţia culcat sau aşezat cu braţul susţinut la nivelul
inimii şi palma indreptată in sus;
 Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea manecii prin dezbrăcare dacă aceasta
(maneca) este prea stramtă pentru a nu creşte presiunea deasupra locului de aplicare a
manşetei;
 Verificaţi dacă manşeta conţine aer;
 Scoateţi aerul din manşetă, la nevoie, deschizand ventilul de siguranţă şi comprimand
manşeta in palme sau pe o suprafaţă dură;
 Aplicaţi manşeta, circular, in jurul braţului, bine intinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii
cotului şi fixaţi-o.
 Se porneste aparatul pentru monitorizare
 Indepărtaţi manşeta dupa afisarea valorilor
 Inregistraţi valorile măsurate in carnetul personal, notand: numele bolnavului, data
inregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg ).
REPREZENTAREA GRAFICĂ T.A.

 Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg ;
31
 Reprezentaţi grafic valorile inregistrate printr-un dreptunghi de culoare albastră, aşezat pe
verticala timpului (D sau S); latura de sus a dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea
sistolică) iar latura de jos a dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică).
SITUAŢII SPECIALE:
 Măsuraţi T.A. la coapsă dacă accesul la arterele braţului nu este posibil;
 Măsuraţi presiunea arterial prin metoda palpatorie, intotdeauna veti obţine exact numai
tensiunea sistolică prin aceasta metodă.
EDUCAREA PACIENTULUI
 Instruiţi pacientul să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt
oscilante;
 Instruiţi pacientul cu hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele in mod
regulat, să reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să inveţe tehnici de
managementul stresului;
 Informaţi pacientul/familia care sunt valorile considerate normale, in funcţie de varstă.

 Tensiometru electronic cu manşeta adaptata
 Pix de culoare albastră.


 T.A. a pacientului este, in limitele normale corespunzătoare varstei;
 Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru.
Rezultate nedorite:
 Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de rata normală a
persoanelor de aceeaşi varstă.
32
SAPTAMANA 4
RECOLTAREA SUMARULUI DE URINA
DEFINIȚII
 Sumarul de urina reprezinta metoda prin care se analizeaza urina din punct de vedere
fizic, chimic si microscopic. Sumarul de urina este o analiza completa de urina care
include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, greutate specifica), chimice (pH,
proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite, nitriti) si
examenul microscopic al sedimentului. Modificarile care pot apare in sumarul de urina
pot semnifica stari patologice ale aparatului urinar, hepatice sau metabolice. Este un test
utilizat atat pentru screening cat si pentru diagnostic.

 tuturor pacientilor internati in cadrul sectiei de chirurgie carora li s-a recomandat de catre
medicul curant (inclusiv prin notare in FOCG) recoltarea urinei pentru examenul sumar
de urina.

a. Pregatirea:
- respectarea intimitatii pacientului (paravane/draperii sau intr-o locatie
unde vor fi doar pacientul si asistenta medicala,
- pat cu lenjerie proaspat schimbata/de unica folosinta, cu protectie pentru
pat (musama sau aleza absorbanta).
 pacientului:
33
- solicitarea consimtamantului informat pentru recoltarea urinii,
- dezbracarea (pantalon/se ridica camasa, chilot/scutec absorbant),
pozitionarea pacientului intr-o pozitie cat mai comoda si benefica pentru
efectuarea procedurii (ortostatism la barbati, sezand la femei);
- efectuarea toaletei genito-urinare.
b. Efectuarea
- Recoltare directa:
 spalare pe maini si imbracarea manusilor,
 decalotare la barbate, indepartarea labiilor mici la femei,
 jetul urinar va fi dirijat in recipient,
 se colecteaza cca. 10 ml urină direct in recipientul prevazut cu capac,
 se infileteaza capacul pe gura recipientului după recoltare,
 dezbracarea manusilor si spalare pe maini,
 se eticheteaza recipientul cu numele, prenumele pacientului,
 transportul recipientului insotit de cererea de analiza parafata si semnata de medicul
prescriptor la laborator, intr-o cutie de transport din material plastic / tava medicala.
- Recoltare pe sonda Foley:

 spalare pe maini si imbracarea manusilor,
 se dezinfecteaza orificiul de evacuare al pungii colectoare de urina cu un tampon cu
dezinfectant/biocid,
 se pozitioneaza in dreptul acestuia recipientul si se colecteaza cca 10 ml de urină,
 se infileteaza capacul pe gura recipientului după recoltare,
 dezbracarea manusilor si spalare pe maini,
 se eticheteaza recipientul cu numele, prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data
şi ora recoltării,
 transportul recipientului insotit de cererea de analiza parafata si semnata de medicul
prescriptor la laborator, intr-o cutie de transport din material plastic / tava medicala.
- Autorecoltare (pacient autonom) - se efectueaza educatie sanitara a pacientului in
vederea recoltarii urinii pentru examenul sumar de urina:
 spalarea mainilor si folosirea mănuşilor de protectie,
 poziţionarea inortostatism la bărbat şi poziţie şezandă la femeie, astfel incat jetul urinar să
fie dirijat in recipient,
 colectarea a cca 10 ml urină direct in recipientul si infiletarea capacului
 dezbracarea manusilor si spalarea pe maini,
 va inmana imediat recipientul asistentei medicale de salon care va proceda la etichetarea
si transportul acestuia (ca mai sus).

 tavita renala,
 manusi nesterile de unica folosinta,
 carucior tratamente,
 tavă medicală/cutie transport material plastic,
 recipient special pentru recoltare, curat şi uscat sau steril, prevazut cu capac.
34
 spalare pe maini si imbracare manusi nesterile (de unica folosinta sau menajere);
 salonul: indepartarea paravanelor, schimbarea lenjeriei de pat sau indepartarea alezei
absobante (daca este cazul), curatenie (eventual dezinfectaie) a salonului si aerisirea
acestuia;
 colectarea materialelor folosite in containere speciale (conform precauţiilor universale);
 dezbracarea manusilor si spalare pe maini.

 in Dosarul de Ingrijiri, ori de cate ori este efectuata, specificand data şi ora recoltării si
confirmand prin semnare.
 mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sange menstrual,
 urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă),
 sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite
 mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sange menstrual - aruncaţi
urina si recoltaţi (in afara perioadei de menstruaţie sau pe sinda Foley) cu toaleta locală
riguroasa inainte,
 urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut - este anunţat medicul prescriptor/de
garda,
 sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii -
este anunţat medicul prescriptor/de garda,(care poate să recomande alte examene, mai
relevante),
 urina conţine albumină sau glucoza - este anunţat medicul prescriptor/de garda.
RECOLTAREA SANGELUI PRIN PUNCTIE VENOASA
DEFINIȚII
 Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac
de puncție.
SCOPUL/OBIECTIVELE
 explorator (recoltarea sângelui pentru examene de laborator);
35
 terapeutic (administrarea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie intravenoasă,
transfuzii sau pentru sângerare provocata).

 tuturor pacientilor internati in cadrul sectiei de chirurgie carora medicul le-a recomandat
procedura.

a. Pregatirea:
 pacientului:
- pacientului conştient/apartinatorului: explicarea tehnicii, necesitatea si
felul in care poate participa la aplicarea ei,
- intervievaţi pacientul pentru a identifica istoricul reactiilor la recoltarea
(lipotimie, transpiratii, greata, varsaturi etc.),
- pozitionati pacientul in decubit dorsal sau in pozitie semisezanda, in
functie de starea generala a pacientului.
b. Efectuarea
Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul.
36
Aplicarea garoului Fixarea locului punctiei
Efectuarea stazei venoase Fixarea acului in siringa
37
Aspirarea sangelui in seringa Desfacerea garoului
Retragerea acului Hemostaza
LOCUL PUNCTIEI (DE ELECTIE):

 venele de la plica colţului (bazilică şi cefalică) unde se formează un „M” venos prin
anastomozarea lor
 venele antebraţului
 venele de pe faţa dorsală a mâinii
 venele subclaviculare
 venele femurale
 venele maleolare interne
38
EFECTUAREA PUNCTIEI
 Identificaţi pacientul.
 Spălaţi mainile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea.
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar
cele de pe faţa dorsală a mainii.
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului.
 Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind
direcţionate departe de zona de puncţie.
 Palpaţi vena.
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul radial.
 Recomandaţi pacientului să strangă pumnul.
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare incercaţi următoarea tehnică:
 Rugaţi pacientul să inchidă şi să deschidă pumnul,
 Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mana sub nivelul inimii pentru a i
se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi incet pe venă pentrua deveni mai vizibilă.
 Dezinfectaţi tegumentul cu un tampon folosind mişcări circulare de la centru in afară cu
caţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele in interiorul vaselor pe
perioada efectuării procedurii.
 Poziţionaţi mana nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se intinde
pielea dreaptă pe venă.
 Ţineţi acul cu bizoul in sus in mana dominantă şi introduceţi-l la un unghi de10-30°, de
deasupra venei sau dintr-o parte a venei, in poziţie oblică.
 Urmăriţi cursul venei şi cand sangele se intoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul in
venă 1-2 cm.
 In cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului.
 Aspiraţi sangele in seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de
medic)
 Dacă curgerea sangelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator.
 Dacă curgerea sangelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decat inainte de a retrage acul cu
seringa cu sange (dacă tehnica nu impune altfel).
39
 Plasaţi un tampon cu solutie dezinfectanta pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul
cu seringa.
 Aplicaţi o presiune blandă pe locul puncţiei 2-3' sau pană se opreşte sangerarea; aceasta
previne extravazarea in ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului.
 După oprirea sangerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon.
 Transferaţi sangele din seringă in eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă.
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicand numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată,
secţia care trimite proba de sange la laborator insotita de cererea de analize semnata si
parafata de medicul solicitant.
 Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor .
 Intrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă.
 Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a dezvoltat un hematom.
 Sfătuiţi pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ.
CONSIDERAŢII SPECIALE
 Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sangelui dintr-un braţ, o venă
deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie.
 Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat.
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare.
 Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sange dintr-o arie edematoasă, locuri ale
hematomului anterior, sau răniri.
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine
o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă
pentru a preveni formarea unui hematom.
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte
riscul de tromboflebită.
RESURSE NECESARE
a. Umane: 1 asistenta medicala.
b. Materiale
 Garou;
 Mănuşi de unică folosinţă;
 Seringi , ace , sistem vacutainer (in functie de investigatiile solicitate);
 Branule;
 Tampon de vata;
 Solutie dezinfectanta;
 Muşama, aleză;
 Etichetă;;
 Eprubete
 Bandă adezivă non alergică;
40
 Formulare pentru laborator;
 Alte materiale in funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală;
 Recipient pentru colectarea materialelor.

 Colectaţi deşeurile conform P.U. in recipiente speciale.
 Indepărtaţi manuşile.
 Spălaţi mainile.

a. Monitorizare pacient: starea generala, pentru 15-20 minute.
 Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate;
 Semnele vitale sunt normale;
 Pacientul a inţeles scopul puncţiei venoase;
 Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom.
Rezultate nedorite:
 Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul.
 Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi incurajaţi-l.
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medicul.
 Extravazarea sangelui in ţesuturile din jur (hematomul) - comprimaţi locul cu un tampon
steril, nu repetaţi inţepătura in aceeaşi zonă, aplicaţi comprese reci.
 Hemoliza sangelui recoltat (recoltarea nu s-a făcut in condiţii corespunzătoare) - repetaţi
recoltarea cu acordul pacientului.
 Infecţie - evitarea prin efectuarea procedurii in siguranţă pentru pacient.
41
RECOLTAREA SANGELUI PRIN PUNCTIE CAPILARA
DEFINIȚII
 Puncția capilară presupune prelevarea de sânge capilar pentru analize de laborator (HLG,
dozarea hemoglobinei, glicemie) prin înţepătură.

procedura.

a. Pregatirea:
 pacientului:
- poziţionaţi pacientul in pozitia şezand cu mana sprijinită sau decubit, in
funcţie de starea generală
b. Efectuarea
 Locul de elecţie (la adult): pulpa degetului inelar sau mijlociu.
 Verificaţi recomandarea medicală
 Imbrăcaţi mănuşile de protecţie.
 Masaţi uşor locul efectuării puncţiei.
 Aseptizaţi regiunea aleasă cu tampon de vată imbibat in dezinfectant.
 Aşteptaţi evaporarea soluţiei dezinfectante.
 Pe locul perfect uscat infigeţi acul la 2-3 mm profunzime (ca sangele să ţaşnească
singur), perpendicular pe straturile cutanate.
 Ştergeţi prima picătură.
 Prelevaţi sangele in funcţie de scopul urmărit:
 Picătura se pune pe bandeletă sau stripsuri (glicemie);
 Ştergeti cu un tampon steril;
 Faceţi o uşoară compresiune.
 Observaţi starea pacientului.
42
 Aplicaţi un tampon steril uşor compresiv.
RESURSE NECESARE
a. Umane: o asistenta medicala.
b. Materiale
 Tavă medicală/cărucior medical;
 Ace sterile;
 Tampoane de vată;
 Soluţie dezinfectantă;
 Mănuşi de protecţie;
 Container pentru ace , colector pentru celelalte materiale folosite;
 Glucometru cu teste.

 Acele folosite se colectează in recipiente speciale pentru obiecte tăietoare, inţepătoare
(cu pereţii duri).
 Tampoanele de vată, mănuşile se colectează in recipiente speciale pentru materiale cu
potenţial infecţios.
 Dezbrăcaţi mănuşile.

a. Monitorizare pacient: starea generala 5-10 minute posttehnica.
 Pacient colaborant;
 Pacientul nu prezintă sangerare.
Rezultate nedorite:
 Sangerare la locul puncţiei: comprimaţi locul inţepăturii mai multă vreme.
 Nu se obţine suficient sange : comprimati degetul de la distanţă.
 Apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modifică rezultatele: la
nevoie repetaţi inţepătura si anuntati medicul.
43
SAPTAMANA 5
INJECTIA INTRADERMICA
DEFINIȚII
 Injecţia intradermică este manopera prin care se introduce o cantitate mică de lichid (≤
1ml) în grosimea stratului dermic al pielii. Este utilizată în scop diagnostic pentru testări
imunologice (de ex. reacţia la tuberculină sau testarea la diferiţi alergeni).
44
aceasta cale de administrare a medicatiei.

a. Pregatirea:
 pacientului:
felul in care poate participa la procedură ei, precum si orarul de
administrare,
- intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic,
- explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite,
- cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă
a braţului şi a coapsei,
- stabiliţi locul pentru injecţie evitand zonele pigmentate, decolorate sau
infectate,
- poziţionaţi pacientul in funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit
dorsal, poziţie şezandă sau semişezandă.
b. Efectuarea
 Verificaţi prescripţia medicală.
 Obţineţi informaţii suplimentare despre medicament, dozare, efectele posibile.
 Intervievaţi pacientul pentru a identifica profilul alergologic al acestuia precum şi
experienţa legată de testare.
 Spălaţi-vă mainile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă.
 Efectuaţi diluţia necesară şi stabiliţi doza corectă conform procedurii standard, acolo
unde este cazul.
 Aspiraţi soluţia in seringă respectand procedura.
 Eliminaţi aerul din seringă.
 Dezinfectaţi zona aleasă şi lăsaţi pielea să se usuce.
 Indepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune.
 Intindeţi pielea din zona injecţiei folosind policele mainii nedominante.
 Poziţionaţi seringa astfel incat acul să fie aproape paralel (tangent) cu pielea pacientului
şi cu bizoul orientat in sus.
 Introduceţi acul in straturile cele mai superficiale ale pielii, aproximativ 4mm, astfel
incat varful să fie vizibil prin piele.
 Injectaţi lent soluţia impingand pistonul, fără să aspiraţi.
 Observaţi formarea la locul inoculării, a unei papule albe cu diametrul de 5-6 mm.
 Extrageţi rapid acul fără să masaţi locul.
 Se arunca acul cu seringa in containerele speciale.
 Indepărtaţi mănuşile de unică folosinţă.
45
 Ajutati pacientul sa adopte o pozitie confortabila şi in repaus la pat.
 Menţineţi zona injecţiei accesibilă observaţiei.
 Supravegheaţi atent pacientul după testarea sensibilităţii la anumite medicamente
(antibiotice, anestezice) sau alergeni.
 Citiţi reacţia locală după 20 - 30 de minute sau 48 - 72 de ore (in funcţie de situaţie).
 Anunţaţi medicul şi interveniţi de urgenţă in caz de complicaţii.
Observaţii:
 Nu se dezinfecteaza locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină – alcoolul
inactivează tuberculina.
 În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină,
Hemisuccinat de Hidrocortizon, cardiotonice
RESURSE NECESARE
b. Materiale
 Tavă medicală/cărucior,
 Substanţa sau medicamentul prescris,
 Seringi sterile de 1 ml cu dozaj corespunzător,
 Ace sterile fine, cu bizoul scurt,
 Comprese sau tampoane cu dezinfectant,
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor.

- Colectaţi materialele folosite in containere speciale, conform PU
- Acul se aruncă necapişonat
- Spălaţi-vă mainile după indepărtarea mănuşilor
46
a. Monitorizare pacient: 15-30 minute dupa efectuare, observand starea locala, starea generala si
monitorizand functiile vitale.
 Medicamentul este administrat respectand cele cinci reguli: pacientul identificat,
medicamentul prescris, doza corectă, calea adecvată, timpul potrivit.
 Pacientul este liniştit, relaxat iar la locul inoculării nu apar reacţii majore de sensibilizare.
Rezultate nedorite:
 Varful acului nu pătrunde in derm şi soluţia se scurge in afară se pătrunde cu aproximativ
1 mm mai profund in grosimea dermului.
 Acul pătrunde prea adanc, determinand o infiltraţie difuză fără să se formeze papulă albă
delimitată - se retrage uşor acul şi se repoziţionează in grosimea dermului.
 La locul testării apar reacţii pozitive sau intens pozitive: vezicule, ulceraţii, necroza
ţesutului - se anunţă medicul.
 Lipotimie, risc de accidentare prin cădere dacă pacientul nu rămane in repaus la pat - se
lămureşte pacientul despre obligativitatea menţinerii repausului la pat 30 de minute după
injecţie.
 Reacţie anafilactică sau şoc anafilactic care ameninţă viaţa - se anunţă medicul; se
intervine de urgenţă conform protocolului.
INJECTIA SUBCUTANATA
DEFINIȚII
 Injecţia subcutanată este manevra prin care medicaţia este introdusă cu ajutorul unui ac
ataşat la seringă in ţesutul adipos subcutanat. Această cale de administrare a
medicamentelor este preferată atunci cand se doreşăte absorbţia lentă şi continuă a
substanţei (de ex. pentru administrarea insulinei sau heparinei).


a. Pregatirea:
 pacientului:
47
administrare,
- aşezaţi pacientul in funcţie de starea sa in poziţie şezandă cu mana
sprijinită pe şold sau in decubit dorsal
b. Efectuarea
 Stabiliţi locul de elecţie : injecţia se poate efectua pe faţa externă a braţului, faţa
supraexternă a coapsei, regiunea supra şi sub spinoasă a omoplatului, regiunea
deltoidiană, flancurile peretelui abdominal, regiunea subclaviculară);
 Verificaţi prescripţia medicală;
 Spălaţi-vă pe maini, cu apă şi săpun;
 Dezinfectaţi-vă mainile;
 Imbrăcaţi mănuşi de unică folosinţă;
 Incărcaţi seringa cu soluţia medicamentoasă prescrisă;
 Eliminaţi bulele de aer din seringă;
 Schimbaţi acul cu altul capişonat, adecvat;
 Dezinfectaţi locul de elecţie;
 Pliaţi tegumentul intre police şi index fixandu-l şi ridicandu-l de pe planurile profunde;
 Pătrundeţi cu rapiditate in tegument cu bizoul acului in sus in stratul subcutanat la 45°;
 Verificaţi poziţia acului prin aspirare;
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă;
 Retrageţi acul cu rapiditate după aplicarea tamponului cu dezinfectant langă ac;
 Nu recapsulaţi acul;
 Masaţi locul injecţiei exercitand o uşoară presiune;
 Indepărtaţi-vă mănuşile.
 Aşezaţi pacientul intr-o poziţie comodă in repaus.
 Observaţi in permanenţă faciesul pacientului, tegumentele, comportamentul (posibil
frison, agitaţie).
RESURSE NECESARE
b. Materiale
 Tavă medicala/cărucior pentru tratament;
 Seringi şi ace sterile adecvate;
 Medicamentul de injectat;
48
 Soluţii dezinfectantate;
 Tampoane de vată sau comprese de tifon;
 Recipiente pentru colectarea deşeurilor.

 Colectaţi materialele folosite in containere speciale, conform PU (precauţiunilor
universale) ;
 Acul se aruncă necapişonat;
 Spălaţi-vă mainile după indepărtarea mănuşilor.

 Medicamentul este injectat lent in zona selectată cand nu se aspiră sange;
 Pacientul prezintă răspuns favorabil la medicamentul injectat, fără efecte adverse
secundare; facies relaxat, comportament adecvat.
Rezultate nedorite:
 Acul inţeapă un vas de sange atunci cand este introdus in ţesutul subcutanat - in acest caz
acul şi seringa cu soluţia respectivă se aruncă şi se pregătesc altele pentru injectare in alt
loc.
 Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare - se aplică comprese reci sau
gheaţă.
 Durere violentă prin atingerea unei terminaţii nervoase sau distensie bruscă a ţesutului.
 Ruperea acului – daca acul este vizibil, se extrage; daca nu: se anunta imediat medicul.
INJECTIA INTRAMUSCULARA
DEFINIȚII
 Injectia intramusculara (IIM) este manevra terapeutica prin care substantele
medicamentoase sunt introduse în tesutul muscular striat. Calea intramusculara asigura
un efect sistemic rapid si absorbtia unui volum mare din medicatie (pâna la 5 ml).Datorita
inervatiei senzoriale reduse a tesutului muscular injectia intramusculara permite
administrarea chiar si a unor substante iritante.
49

a. Pregatirea:
 pacientului:
administrare,
- intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic,
- stabiliţi locul de elecţie: cadranul supero-extern fesier, deasupra marelui
trohanter; faţa externă a coapsei, in treimea mijlocie, faţa externă a
braţului in muşchiul deltoid,
- poziţionaţi pacientul in funcţie de locul ales şi de starea sa: decubit
ventral,decubit lateral cu membrul inferior de deasupra relaxat, poziţie
şezandă,ortostatism,
- asiguraţi-vă că zona nu este contractată şi nu prezintă noduli.
b. Efectuarea
 Verificaţi prescripţia medicală;
 Spălaţi-vă mainile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă;
 Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii;
 Eliminaţi bulele de aer din seringă;
 Schimbaţi acul cu altul capişonat;
 Inspectaţi locurile posibile pentru injecţie;
 Dezinfectaţi larg zona aleasă;
 Indepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune;
 Intindeţi pielea, la locul ales, intre policele şi indexul mainii nedominante;
 Introduceţi rapid acul in ţesutul muscular, in unghi de 90° ţinand seringa in mana
dominantă intre police şi celelalte degete;
 Fixaţi amboul acului cu mana nedominantă şi prindeţi partea externă a pistonului cu
mana dominantă;
 Aspiraţi lent, trăgand pistonul inapoi pentru a verifica dacă acul este intr-unvas de sange;
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă: 10 secunde pentru fiecare ml de soluţie,dacă nu s-a
aspirat sange;
 Extrageţi rapid acul adaptat la seringă fixand amboul;
 Masaţi locul injecţiei cu un tampon cu dezinfectant , exercitand o uşoară presiune.
50
 Ajutaţi pacientul să se imbrace şi să adopte o poziţie comodă;
 Incurajaţi pacientul să facă exerciţii fizice pentru membrul inferior;
 Evaluaţi locul injecţiei după 2 - 4 ore de la administrare, dacă este posibil.
Observaţii:
 Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită,
furuncule etc.
 Se evită injectarea repetată în acelaşi loc.
 Se schimbă periodic locul.
 Poziţia acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea acului de la seringă.
RESURSE NECESARE
b. Materiale:
 Tavă medicală/cărucior,
 Fiolă sau flaconul cu medicamentul prescris,
 Prescripţia medicala sau F.O.C.G.,
 Seringi şi ace sterile: mărimea depinde de cantitatea de medicament prescris şi de
caracteristicile anatomice ale pacientului,
 Comprese sau tampoane cu dezinfectant,
 Mănuşi nesterile,
 Containere speciale pentru colectarea materialelor folosite.

 Aruncati materialele folosite in containere speciale conform PU,
 Acul se aruncă necapişonat,
51
 Medicamentul este injectat lent in zona selectată, cand nu se aspiră sange.
 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat; faciesul este
relaxat, comportamentul liniştit.
Rezultate nedorite:
 Acul inţeapă un vas de sange atunci cand este introdus in ţesut - se schimbă poziţia acului
sau se inţeapă in alt loc.
 Acul intampină rezistenţă datorită contactului cu osul in cazul pacientului denutrit,
casectic - se recomandă in astfel de situaţii folosirea unor ace mai scurte şi mai groase
pentru a preveni riscul ruperii acestora la contactul cu osul.
 Zona devine roşie, indurată sau dureroasă după injectare - se aplică comprese reci sau
gheaţă.
 Apar ameţeli, furnicături sau alterarea funcţiei musculare in zona injecţiei,determinate cel
mai adesea de iritaţia nervului sciatic sau a unui ram al acestuia - se respectă locul de
elecţie
 Paralizie prin inţeparea nervului sciatic - se recomandă respectarea cadranului supero-
extern fesier pentru injectare
 Embolie prin injectarea intr-un vas de sange a soluţiei uleioase : se anunţă imediat
medicul ; se intervine de urgenţă conform protocolului.
INJECTIA INTRAVENOASA
DEFINIȚII
 Injectia intravenoasa – introducerea unei substante medicamentoase (cristaline, izotonice
sau hipertonice) in circulatia sanguina prin abord venos. Poate avea scop terapeutic sau
explorator (introducerea de substante de contrast radiologic). Este folosita pentru
obtinerea efectelor rapide ale medicatiei si/sau cand medicamentele pot provoca afectari
tisulare.

52
a. Pregatirea:
 pacientului:
administrare,
- intervievaţi pacientul pentru a identifica un potenţial alergic, verificaţi
locurile de elecţie, evitand zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată
sau cu infecţie,
- pozitionati pacientul in decubit dorsal sau in pozitie semisezanda.
b. Efectuarea
 Stabiliti locul pentru injectie: venele de la plica cotului , venele de pe partea dorsală a
mainii, venele de pe partea posterioară a gambei.
 Verificaţi prescripţia medicală.
 Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou.
 Spălaţi-vă mainile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă.
 Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard.
 Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinand seringa in poziţie verticală.
 Schimbaţi acul cu altul capişonat.
 Legaţi garoul, palpaţi traiectul venei.
 Dezinfectaţi larg zona aleasă pentru injecţii.
 Indepărtaţi capacul de la ac prin tracţiune.
 Efectuaţi puncţia venoasă conform procedurii.
 Verificaţi poziţia acului prin aspirare.
 Desfaceţi garoul dacă acul este in venă.
 Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observand locul puncţionat şi reacţiile pacientului
 Extrageţi rapid acul adaptat la seringă.
 Comprimaţi locul injecţiei cu tampon cu dezinfectant, 3 - 5 minute pentru hemostază
completă.
53
 Observaţi locul injecţiei pentru controlul sangerarii.
 Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă.
 Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat in scop explorator.
 Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul dacă
apar reactii adverse.
RESURSE NECESARE
b. Materiale
 Tavă medicală/cărucior;
 Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă;
 Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt;
 Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament
prescris;
 Comprese sau tampoane cu dezinfectant;
 Materiale pentru puncţia venoasă.

 Colectaţi materialele folosite in containere speciale, conform PU.
 Acul se aruncă necapişonat.

54
 Medicamentul este injectat lent cand vena este corect puncţionată.
 Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat in acest scop.
 Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat in scop explorator.
Rezultate nedorite:
 Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe
iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone) - injectaţi lent soluţia.
 Senzaţia de uscăciune in faringe şi valul de căldură - injectaţi soluţia foarte lent si
comunicaţi cu pacientul.
 Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără indepărtarea garoului -
aplicaţi comprese umede reci.
 Ameţeli, lipotimie, colaps - anunţă medicul.
 Reactii anafilactice la solutiile injectate in scop explorator - anunţă medicul; se intervine
de urgenţă conform protocolului.
55
SAPTAMANA 6
ÎNGRIJIRI SPECIALE ÎN BOLILE APARATULUI RESPIRATOR
Unele boli respiratorii au caracter infecţios, altele sunt cronice (bronşite cronice, emfizem
pulmonar), altele constituie urgenţe: embolia pulmonară, hemoptiziile, edemul pulmonar.
Obiective
Asigurarea condiţiilor de spitalizare
- saloane luminoase, bine aerisite, suficient încălzite la 20° sau mai mult
- umidificarea aerului în saloane
- asistenta aeriseşte salonul, are grijă să se folosească aspiratoarele de praf şi ştergerea umedă la
curăţirea salonului
- pacientii infecţioşi se vor izola în saloane speciale, separate.
Alimentaţia
- hidrozaharată în perioadele febrile
- se evită tutunul, grăsimile, alcoolul.
Alimentatia pacientilor cu afectiuni pulmonare trebuie sa fie adaptata perioadei de
evolutie a bolii. In perioadele febrile, dieta pacientului sa fie alcatuita din alimente lichide si
pastoase, bogate in vitamine, in special in vitamina C. Mai tarziu, cand fenomenele acute se
linistesc, va primi o dieta mixta, hipercalorica, dar alcatuita din alimente usor digerabile. Trebuie
asigurat si aportul cantitativ de lichide, luand in considerare si pierderile prin expectoratie, daca
aceasta este abundenta. Supravegherea bilantului hidric are o importanta deosebita la pacientii
varstnici, care se deshidrateaza foarte repede.
Pacientii cu expectoratii fetide si abundente, de obicei sunt lipsiti de pofta de mancare. In
preajma meselor, asistenta medicala ii va ajuta sa-si faca toaleta cavitatii bucale si ii va servi cu
alimente hipercalorice, pregatite cu un surplus de corective. Preferintele culinare ale acestor
pacienti trebuie satisfacute.
Modul in care pacientul primeste alimentele are de multe ori aceeasi importanta ca si regimul
propriu-zis. Distribuirea si servirea alimentelor se executa intotdeauna de asistenta medicala.
In legatura cu servirea meselor pacientilor, asistenta medicala va tine seama de urmatoarele:
 Orarul si repartizarea meselor – intervalele dintre mese trebuie astfel stabilite, ca
perioadele de flamanzire din cursul noptii sa nu fie mai maripregatirea de 10 ore. Astfel micul
dejun se va servi dimineata cat mai devreme, iar ultima masa cat mai tarziu, dar cu 2 ore inaintea
culcarii. Restul meselor se vor stabili la intervale aproximativ egale, in functie de regulamentul
interior al sectiei si legat de programul de tratament si de odihna al pacientilor.
Orarul de alimentatie preconizat nu poate fi aplicat mecanic la toti pacientii, astfel cei in stare
grava, febrili, vor fi alimentati in perioadele cand temperatura lor scade sau cand se amelioreaza
durerile, in momentele cand se simt mai bine.
Asistenta medicala va nota in foaia de observatie orarul de alimentatie si cantitatile
consumate de pacienti.
 Pregatirea servirii meselor – alimentatia pacientilor nu trebuie sa fie deranjata de nimic.
- nu se vor efectua tratamente dureroase sau suparatoare inaintea mesei.
- se vor indeparta din salon factorii desgustatori pentru ca nu cumva sa deranjeze pofta de
mancare a pacientilor.
56
- saloanele vor fi aerisite, puse in ordine, iar obiectele care ar putea deranja, ca:
scuipatoarele, urinarele, tavitele renale, etc., vor fi scoase din salon.
- pacientii cu aspect neplacut sau cei care ar varsa in timpul mesei vor fi izolati de restul
pacientilor cu un paravan.
- asistenta medicala ii va ajuta sa se spele pe maini.
Asistenta medicala va imbraca un halat curat, isi va aranja boneta in asa fel ca parul sa nu
cada in mancare si isi va spala mainile.
 Distribuirea meselor trebuie facuta curat, operativ si estetic pentru imbunatatirea poftei de
mancare a pacientului.
 Ordinea de servire a mesei pacientilor – asistenta medicala va servi intai regimul comun,
apoi regimurile tip.
Dupa ce pacientii care se pot alimenta singuri au primit masa, asistenta se va ocupa pe rand
de pacientii care trebuie alimentati de ea; acestia mananca incet si cer multa rabdare si
perseverenta.
Supravegherea funcţiilor vitale şi combaterea simptomelor majore de boală

- se măsoară temperatura
- se notează pulsul, respiraţia, diureza
- se combat durerile toracice: antiinflamatoare, antalgice; tusea cu codeină
- oxigenoterapie: 6l pe minut
- expectorante: mucosolvan, acetilcisteină
- bronhodilatatoare: miofilin, hemisuccinat
- în infecţii bronşice, pneumonii, se administrează antibiotice.
Îngrijirea pacienţilor cu astm bronşic

- pacientul va fi adus în poziţie şezândă, va fi sprijinit;
- se anunţă medicul imediat;
- în criză de astm se pregătesc pentru abord intravenos ace, seringi, fiole de miofilin,
hemisuccinat de hidrocortizon; antihistaminice: romergan;
- se practică oxigenoterapia;
- în cazuri severe: respiraţie asistată.
Asistenta asigură condiţiile de microclimat: aerisire salon, căldură suficientă, hidratează
pacientul, ajută alimentarea acestuia.
Se va diferenţia criza de astm bronşic cu cea de astm cardiac, în care pacientul prezintă
tahipnee, tahicardie, dispnee inspiratorie.
Interventiile asistentei medicale in cazul pacientului febril sunt:

- administrarea de medicamente antitermice conform prescriptiilor medicale;
- aplicarea de comprese reci la nivelul moletilor, plicii bratelor si pe frunte, realizarea de
impachetari reci (cearsafuri);
- calculeaza bilantul ingesta-excreta pe 24 ore, mai ales pentru lichide;
- administreaza lichide in cantitati crescute pentru a evita deshidratarea (pentru fiecare grad
de febra se mai adauga 500 ml lichide);
- mentinerea integritatii tegumentelor prin stergerea transpiratiilor si realizarea unei toalete
corespunzatoare;
57
- va linisti pacientul, explicandu-i ca febra este o manifestare normala in cadrul bolii, ce se
va remite destul de rapid.
Interventiile asistentei medicale in ingrijirea pacientului care prezinta tuse:

- supravegheaza pacientul pentru a observa caracteristicile tusei si simptomele care o
insotesc;
- noteaza observatiile facute pentru a informa medicul cu privire la: frecventa, orar,
prezenta sau absenta expectoratiei;
- in prima etapa cand tusea este neproductiva si frecventa, ea poate obosi pacientul, ii poate
tulbura somnul si de aceea ea trebuie sa fie calmata prin administrarea de antitusive
prescrise de medic;
- educa pacientul asupra eficientei tusei in eliminarea secretiilor de la nivelul aparatului
respirator;
- hidrateaza pacientul prin administrare de lichide in cantitate crescuta, administrand
concomitent si mucolitice, expectorante, fluidifiante, pentru a lichefia mucozitatile
aderente la bronhii si a favoriza eliminarea lor;
- indeparteaza cauzele care au favorizat iritatia faringiana prin asigurarea unor conditii de
mediu corespunzator si eliminarea unor factori nocivi (fumatul);
- aplica pe pieptul pacinetului comprese calde cu scopul de a favoriza circulatia la acest
nivel;
- sa educe pacientul sa-si stapaneasca voluntar tusea iritativa printr-o inspiratie ampla cu
apnee fortata;
- sa invete pacientul sa tuseasca cu batista la gura, pentru a nu imprastia germeni in jur prin
intermediul picaturilor Pflugge;
- daca pacientul prezinta secretii, asistenta medicala va pozitiona pacientul in asa fel incat
sa-i fie favorizata expectoratia, folosindu-se la nevoie provocarea tusei artificiale/asistate
(pacientul sta in pozitie semisezanda, se comprima brusc si sacadat, ventral ,baza
toracelui, dupa o inspiratie fortata in timp ce pacientul face un efort de tuse.
Acces de tuse
Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului care expectoreaza:

- hidratrea – este eficace pentru functionalitatea sistemului muco-ciliar; la un pacient cu o
hidratare adecvata, o tuse slaba poate disloca secretiile;
58
- umidificarea – consta in adaugarea vaporilor de apa in aerul inspirat, pastreaza caile
aeriene umede si permite debarasarea secretiilor, se realizeaza cu pulverizatoare sau
recipiente cu apa asezate pe o sursa de caldura.
- nebulizarea – consta in adaos de umiditate sau medicamente la aerul inspirat; se
realizeaza prin pulverizare sau cu ajutorul aerosolilor.
- tapotamentul – consta in lovirea peretelui toracic cu mana, ritmic pe toate suprafata
toracelui, timp de 1-2 minute.
- vibratia – pacientul este rugat sa inspire adanc pe gura si sa expire lent pe nas; in timpul
expiratiei se aplica cu mana, pe peretele toracic, o presiune usoara oscilatorie; dupa 5
expiratii, pacientul este rugat sa tuseasca si sa expectoreze;
- drenajul postural – este un procedeu pozitional care permite eliminarea secretiilor,
pozitia pacientului schimbandu-se la 20-30 minute.
Tapotament
Alte interventii ale asistentei medicale in ingrijirea pacientului care expectoreaza:

- pregateste materialele necesare captarii sputei;
- educa pacientul sa nu inghita sputa si sa nu o imprastie, colectand-o in vasul primit in
acest scop;
- strange si masoara expectoratia abundenta;
- in cazul pacientilor imobilizati, foloseste aspiratia orofaringiana sau nazofaringiana cu
ajutorul sondei Nelaton si a dispozitivului de aspiratie;
- sputa va fi prezentata la vizita medicului pentru a observa aspectul macroscopic.
Colectarea sputei se face timp de 24 ore. Pentru determinari cantitative se utilizeaza vase
gradate, acoperite cu placi de sticla care permit evaluarea cantitatii eleminate. In vas se va turna
o cantitate fixa de substanta dezinfectanta, solutie de lizol 5% sau permanganat de potasiu aprox.
100 g, cantitate care trebuie scazuta din cantitatea totala din vas cand se fac determinari
cantitative. Cand sputa se colecteaza pentru aprecierea aspectului cantitativ, este bine sa fie
expectorata in scuipatoare emailate cu capac, dezinfectate si bine curatate inainte de utilizare. In
acest caz nu este voie sa se adauge nici o alta substanta in vas care ar putea denatura aspectul
sputei.
Asistenta medicala trebuie sa ajute pacientul in anumite cazuri prin asezarea intr-o pozitie
care ii usureaza tusea si favorizeaza eliminarea sputei. Cand expectoratia este abundenta, efortul
facut oboseste pacientul. Asistenta medicala cu ajutorul unor tampoane confectionate din
59
comprese sterile si cu o pensa Kocher sterila va curata cavitatea bucala de sputa aderenta, apoi
pacientul isi va clati cavitatea bucala cu apa.
Sputa va fi prezentata la vizita medicului pentru a observa aspectul macroscopic.
Asistenta medicala trebuie sa supravegheze pacientul, sa observe simptomele asociate ca:
tuse, dispnee, cianoza, manifestari pe care le va aduce la cunostinta medicului.
Asistenta medicala recolteaza expectoratia pentru examinari de laborator, sub
recomandare medicala. Recoltare sputei pentru examinari de laborator: macroscopice, citologice,
bacteriologice sau parazitologice. Recotarea se face dimineata, pe nemancate, se colecteaza sputa
acumulata in cursul noptii in cutii Petri sterile, recipiente cu gura larga, pahare conice,
scuipatoare speciale dezinfectate. Pregatirea pacientului: se instruieste pacientul asupra modului
cum trebuie sa tuseasca, sa nu inghita sputa, sa expectoreze direct in recipientul pregatit si sa nu
arunce in vasul colector corpuri straine.
Recipientele colectoare se trimit la laborator imediat dupa recoltare, respectand conditiile
de asepsie.
Daca pacientul expectoreaza putin, se poate recolta sputa timp de 2-3 zile, in recipiente
inchise care se pastreaza la rece si la intuneric.
Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu hemoptizie abundenta

Asistenta medicala asigura: confortul pacientului, repaus absolut la pat in pozitie
semisezanda, va linisti pacientul care adesea este anxios. Va ajuta pacientul, incat sa nu faca
efort inutil, cand va expectora sange i se va apropia un recipient de capacitate bucala pentru a
colecta cantitatea de sputa eliminata, in scopul evaluarii de sange.
Igiena corporala se va face reducand la minimum mobilizarea pacientului.
La indicatia medicului, asistenta medicala va recolta sange pentru determinarea grupului
sanguin, hemograma si hematocrit, va masura frecvent pulsul, tensiunea arteriala, le va nota in
foaia de temperatura, va supraveghea faciesul pacientului, starea lui generala, va administra
medicatia hemostatica prescrisa de medic.
Daca este necesara administrarea de sange prin transfuzie, asistenta medicala va
administra sange izogrup, izoRh.
In zilele urmatoare, se va asigura in continuare confortul fizic, ingrijirile igienice,
alimentatia compusa din lichide reci: lapte, compot.
Daca medicul recomanda examenul sputei, nu se va recolta expectoratie care contine
sange.
Pregatirea pacientului pentru diferite investigatii se va face numai dupa oprirea
sangerarii.
Pacientul va fi pregatit pentru examinari complementare: radiografie, bronhoscopie, etc.
Interventiile asistentei medicale in favorizarea respiratiei pacientului:

- va dezobstrua caile respiratorii aeriene superioare;
- va administra la nevoie oxigen in doza de intretinere, stabilita de medic;
- va asigura pacientului pozitia semi-sezanda ridicand extremitatea cefalica a patului sau
sprijinindu-l pe perna;
- umidifica aerul din incapere pentru a evita uscarea mucoaselor;
- invata pacientul exercitii de respiratie: respiratia profunda – favorizeaza oxigenarea si
ventilatia adecvata a pacientilor anxiosi, creste volumul curent si diminueaza spatiul
mort, pacientul efectueaza o inspiratie profunda si o expiratie prelungita cu buzele
60
stranse; respiratia diafragmatica – pacientul este asezat in pozitie semisezanda, cu
genunchii flectati, sustinuti in regiunea poplitee cu o patura rulata, mainile pacientului
sunt plasate cu fata palmara pe abdomen sau coaste, pacientul va inspira adanc pe nas cu
gura inchisa, in timpul expiratiei isi va contracta muschii abdominali, va tine buzele
stranse si se va concentra asupra coborarii abdomenului.
Timpul acordat exercitiului de respiratie va creste progresiv, de la 5 la 10 minute si va fi
efectuat de 3-4 ori pe zi.
Rolul AM in profilaxie
Profilaxia bolilor infectioase in general, presupune masuri cu caracter general, indreptate

impotriva spectrului de morbiditate al zonei respective (ceea ce impune o buna informare asupra
situatiei epidemiologice din ultimii ani), incepand cu calendarul vaccinarilor si terminand cu
supravegherea si controlul preventiv al factorilor cu potential epidemiogen si actiunile de
educatie sanitara.
Rolurile cele mai importante in profilaxie sunt constituite din:
 educatia sanitara a populatiei, in special la persoanele expuse riscului
impacientirilor: batrani, pacienti imunodeprimati, pacienti cronici, alcoolici si chiar la cei
cu diabet. Aceasta se va efectua in cadrul dispensarizarii, asistentei medicale de circa
revenindu-i obligatia ca in cursul vizitelor medicale la domiciliu sau a prezentarii
pacientilor la cabinetul medical, sa-i sfatuiasca despre necesitatea conservarii starii de
sanatate:
- sa lamureasca pacientul asupra efectului daunator al fumatului si alcoolului;
- sa evite aglomeratiile in anotimpul rece, existand riscul contactarii unor germeni
patogeni, in special anaerobi – implicati in cea mai mare proportie in supuratiile
pulmonare;
- sa trateze cu seriozitate infectiile cailor aeriene superioare, ce adesea pot genera
complicatii pentru o pneumonie;
- sa aiba o alimentatie echilibrata, bogata in vitamine, cu un aport crescut de vitamina C,
care are un rol important in cresterea imunitatii organismului;
- sa efectueze un tratament corespunzator in cazul infectiilor bronsice, pulmonare repetate
- sa combata sedentarismul prin plimbari si miscari in natura.
cresterea imunitatii organismului prin administrarea de imunoglobuline umane specifice
(standard), care:
- reprezinta partea purtatoare de anticorpi a proteinelor serice;
- sunt extrase din plasma sau sange transplacentar;
- se administreaza i.m., toleranta generala si locala fiind foarte buna.
vaccinarea profilactica, vaccinul pneumococic este recomandat sa fie efectuat pentru
protectie cat mai mare impotriva infectiei pneumococice.
- este un vaccin pneumococic polivalent
- contine polizaharide capsulare purificate de Streptococcus pneumoniae, 23 de serotipuri;
- se gaseste sub forma de suspensie injectabila;
- se administreaza in special varstnicilor, pacientilor cu boli cronice, pacientilor
imunodeprimati, persoanelor institutionalizate (camine, aziluri, inchisori);
- imunitatea se instaleaza in 10-15 zile dupa vaccinare si dureaza aproximativ 5 ani.
61
Asistenta medicala trebuie sa cunoasca indicatiile si contraindicatiile administrarii
vaccinului precum si reactiile adverse, si il va inocula conform prescriptiilor medicale.
Trebuie mentionata importanta profilaxiei si a promovarii sale prin toate mijloacele, stiut
fiind faptul ca este mai usor sa previi o boala decat sa o vindeci.
Este de dorit evitarea factorilor predispozanti, stabilirea prompta a diagnosticului si
instituirea precoce a antibioterapiei corespunzatoare tulpinii izolate si identificate.
SAPTAMANA 7
INGRIJIREA PACIENTILOR CU CARDIOPATII
DEFINITII:
 Cardiopatie - denumire generică a afecțiunilor cardiace
 Cardiopatia ischemica este o tulburare miocardica datorata unui dezechilibru intre
fluxul coronarian, (aportul sanguin de substante nutritive si oxigen necesare pentru o
buna functionare a inimii), ce este scazut prin afectarea arterelor inimii si necesitatile
miocardice.
Particularităţile procesului de nursing

 asistentul medical va supraveghea îndeaproape activitatea pacientului coronarian,
urmărind identificarea factorilor ce preced şi precipită declanşarea unei crize anginoase;
 în momentul sesizării iminenţei crizei de angină pectorală, activitatea pacientului va fi
redusă la minimum, vizând reducerea necesarului de oxigen pentru miocard;
 pe baza datelor culese prin aprecierea şi evaluarea pacientului şi a funcţiei
cardiovasculare, asistentul medical va formula diagnosticele de nursing pe baza cărora îşi
va organiza activitatea de îngrijire.
 asistentul medical are un rol important în evaluarea unui pacient cu pericardită: identifică
semnele şi simptomele specifice, urmăreşte evoluţia acestora în timp, supraveghează
permanent starea generală a pacientului, comunică medicului orice schimbare survenită
în evoluţia acestuia.
 asistentul medical va formula diagnosticele de nursing pe baza cărora îşi va organiza
activitatea de îngrijire.
 asistentul medical va evalua starea generală a pacientului cu insuficienţă cardiacă
urmărind:
o respiraţia,
o activitatea inimii,
o starea de conştienţă a pacientului,
o aspectul extremităţilor,
o debitul urinar orar. În urma aprecierilor făcute, asistentul medical va
stabili diagnosticele de nursing pe baza cărora îşi va organiza activitatea.
Educaţia pentru sănătate a pacientului cardiac:

• reducerea activităţilor zilnice ale pacientului, fiind permise doar cele ce nu necesită consum
energetic crescut şi nu se însoţesc de disconfort toracic, dispnee, fatigabilitate;
62
• alternarea perioadelor de activitate cu cele de odihnă;
• asigurarea suportului emoţional în timpul perioadelor stresante;
• evitarea meselor copioase, se recomandă mese mici sub raport cantitativ, de mai multe ori pe zi;
• evitarea băuturilor ce conţin cafeină – pot produce tahicardie şi precipita un episod de angină
pectoral;
• evitarea oricărui efort fizic în primele două ore după masa;
• evitarea medicamentelor pentru slăbit, decongestionantelor nazale sau a oricăror medicamente
ce pot determina tahicardie;
• renunţarea la fumat;
• evitarea expunerilor la frig (îmbrăcăminte corespunzătoare pe timpul iernii);
• managementul eficient al crizei de angină pectorală:
- pacientul va fi învăţat să poarte tot timpul cu sine nitroglicerina, în recipiente de sticlă
colorată bine închise;
- nitroglicerina va fi ţinută întotdeauna la îndemână;
- nu se recomandă deschiderea fără motiv a recipientului cu tabletele de nitroglicerină;
- dacă nu sunt folosite timp de 5 luni, tabletele vor fi înlocuite cu altele proaspete;
- dacă tabletele de nitroglicerină sunt proaspete ele pot determina o senzaţie de arsură
atunci când sunt aşezate sublingual;
- pacientul nu va înghiţi saliva până când tableta nu este complet dizolvată;
- uneori este necesară administrarea a 2 –3 tablete de nitroglicerină pentru reducerea
senzaţiei de disconfort toracic
• pacientul cu insuficienţă cardiacă va trebui să-şi modifice stilul de viaţă în raport cu resursele
sale biologice;
• pacientul va respecta programul de odihnă şi va evita situaţiile stresante ;
• va respecta tratamentul medicamentos prescris;
• regim hiposodat cu evitarea exceselor alimentare;
• va cunoaşte şi învăţa să identifice din timp semnele ce indică o agravare a disfuncţiei cardiace:
- creşterea în greutate,
- pierderea aptitului,
- dispneea de effort,
- tusea seacă iritativă, persistentă,
- micţiuni frecvente în timpul nopţii.
63

Tehnici Si Ingrijiri Facultate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici Si Ingrijiri Facultate

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tehnici Si Ingrijiri Facultate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Saptamani (14 de scoala: 7 on-line si 7 practica):

2 Mobilizarea pacientului imobilizat la pat

3 Masurarea si notarea pulsului

4 Recoltarea sumarului de urina

6 Ingrijiri speciale in bolile aparatului respirator

7 Ingrijirea pacientilor cu cardiopatii

Calitatile unui bun ascultator sunt:

Regurile ascultării active

Principiile stilului comunicarii verbale sunt:

Semne premonitorii ale comportamentului violent:

Cauzele comportamentului violent

Factori ce contribuie la dezvoltarea comportamentului violent:

Abordarea pacienţilor violenţi

Examinarea unui pacient potenţial violent:

Managementul pacienţilor violenţi:

Managementul verbal – tehnici de negociere:

2. Managementul non-verbal limbajul corpului

Imobilizarea fizică – criterii de aplicare

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

2. Schimbarea poziţiei din decubit lateral in decubit dorsal

4. Reaşezarea pacientului in decubit dorsal din poziţia şezand

5. Readucerea pacienţilor alunecaţi din poziţie semişezand sau şezand

6. Efectuarea primilor paşi

POZIȚII ALE PACIENTULUI

Poziție laterală de siguranță

SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP A PACIENTULUI

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

a) Dezbracarea si imbracarea bluzei la pacientul care se poate ridica in poziţie şezandă

b) Dezbrăcarea şi imbrăcarea bluzei pacientului imobilizat

c) Dezbracarea şi imbrăcarea pantalonilor

REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII:

NOTAREA EFECTUARII PROCEDURII

SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

B. SCHIMBAREA LENJERIEI PATULUI

c) Schimbarea cearşafului plic (in ambele situaţii de mai sus):

REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII

NOTAREA EFECTUARII PROCEDURII

PACIENTII CARORA I SE ADRESEAZA

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII

NOTAREA EFECTUARII PROCEDURII

PACIENTII CARORA I SE ADRESEAZA:

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

- Drenajul postural este o componentă a igienei bronhice. Poate fi insotit de tapotamentul

REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

REPREZENTAREA GRAFICĂ A PULSULUI IN FOAIA DE TEMPERATURĂ:

REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII

NOTAREA EFECTUARII PROCEDURII

MASURAREA SI NOTAREA FRECVENTEI RESPIRATIEI

DESCRIEREA PROCEDURII/TEHNICII DE NURSING

REPREZENTAREA GRAFICĂ A RESPIRATIEI

RESURSE MATERIALE NECESARE

REORGANIZAREA LOCULUI EFECTUARII

NOTAREA EFECTUARII PROCEDURII

MASURAREA SI NOTAREA TEMPERATURII CORPORALE

METODA DIGITAL - ”NO TOUCH”

REPREZENTAREA GRAFICĂ A TEMPERATURII