221 - Curs Drept Constitutional - AP 2018 PDF

INTRODUCERE
Modulul “Drept Constituţional și instituții politice” are ca scop analizarea şi

explicarea fenomenelor şi instituţiilor legate de puterea de stat și explică formele în care se
organizează şi se exercită puterea, mai exact organele care sunt chemate să exercite puterea
politică şi normele care apar în procesul instaurării, exercitării şi menţinerii puterii de stat..
Aceste aspecte, specifice dreptului constituţional, se realizează tradiţional în sistemul de
învăţământ superior din ţara noastră atât în cadrul facultăţilor cu profil juridic, cât şi politic
sau de filozofie.
Pe lângă oferirea un suport concret, de tip didactic pentru pregătirea studenţilor,
lucrarea de faţă îşi propune şi să facă unele precizari cu caracter metodologic, considerate
utile mai ales în contextul unui învăţământ desfăşurat la distanţă. Ea reprezintă, în egală
măsură, rezultatul cristalizării pe parcursul timpului a unor constante relevate în noianul
întrebărilor puse de studenţi la fiecare început de an universitar şi doreşte să aducă
răspunsurile necesare şi adecvate. În mod special, scopul său este acela de a familiariza
studenţii anului întâi cu exigenţele universitare şi de a le pune la îndemână un instrument de
lucru atât de necesar la început de drum.
Obiectivele generale ale modulului:
- să poată opera cu terminologia dreptului constituţional;
- să sesizeze specificul normelor şi izvoarelor de drept constituţional;
- să înţeleagă fenomenul constituţionalismului şi conotaţiile socio-politico-juridice
ale Constituţiei, izvor fundamental al dreptului constituţional;
- să surprindă care sunt cauzele apariţiei drepturilor şi modalităţile de clasificare ale
acestora;
- să poată opera cu noţiuni specifice instituţiilor politice;
- să sesizeze modalitatea de organizare a puterii;
- să înţeleagă noţiunea de partid politic, rolul, scopul, tipologia şi formele de
organizare ale acestora;
- să surprindă care sunt cele mai importante forme de exprimare a suveranităţii
poporului (dreptul de vot şi referendumul precum şi diferitele tipuri de scrutin şi de sisteme
electorale);
1
- să definească statul şi să identifice elementele statului, organizarea statală şi
caracterele statului;
- să cunoască normele privitoare la organizarea şi funcţionarea principalelor
autorităţi prin care se exercită puterea de stat (Parlament, Guvern, Şeful Statului, Autoritatea
Judecătorească) şi celelalte organe cu atribuţii constituţionale (Curtea Constituţională,
Avocatul Poporului);
- să poată soluţiona o speţă concretă, pe baza conceptelor teoretice asimilate.
Modulul este structurat în 14 unităţi de învăţare, care îşi propun să prezinte şi explice
sintetic elementele şi conceptele de bază ale dreptului constituţional și instituțiilor politice. În
finalul modulului se prezintă o bibliografie generală ce poate fi utilizată pentru aprofundarea
cunoştinţelor prezentate în cele zece unităţi de învăţare ale acestuia.
La începutul fiecărei unităţi de învăţare, studenţii vor fi întâmpinaţi de obiectivele
specifice unităţii, după care vor întâlni noţiunile de bază, conceptele, explicarea conceptelor
de drept constituţional, dar şi aplicaţii practice care să permită nu numai înţelegerea teoriei
dreptului constituţional, dar şi dezvoltarea unor abilităţi necesare unui practician.
Fiecare unitate este structurată la rândul ei, în aşa fel ca să cuprindă, pe lângă textul de
bază şi elemente grafice, teme de reflecţie, teste de autoevaluare, lucrări de verificare şi
bibliografie, toate acestea având menirea de a veni în sprijinul asimilării şi însuşirii
cunoştinţelor de bază de către studenţi.
La sfârşitul anumitor unităţi de învăţare, studenţii vor găsi o temă de control, care
constituie evaluarea continuă. Evaluarea finală se face prin examen. Aprecierea nivelului de
pregătire a studentului, având ca bază cele două tipuri de evaluare, se stabileşte de către tutore
şi se anunţă la începutul anului.
Temele de control se transmit tutorelui prin intermediul platformei eLis, sectiunea
Teme online.
. Pentru o identificare corectă, acestea trebuie să conţină neapărat numele complet al
studentului şi denumirea modulului.
Durata medie de studiu individual
Timpul mediu necesar parcurgerii unei Unități de învățare este 2-4 ore.
Evaluarea studenților
Componenţa notei finale:

 ponderea evaluării finale (examen) 70 %;
 ponderea evaluărilor pe parcurs (teme de control, verificări pe parcurs) 30 %.
2
CUPRINS
1: SOCIETATE, STAT, DREPT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA

POLITICĂ.................................................... .........................................................................................................4
2: NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI..............................................20
3. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ...........................................31
4. DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)...............................................38
5.CETĂŢENIA ROMÂNĂ....................................................................................................................................43
6. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR

ROMÂNI................................................................................................................................................................57
7. PUTEREA DE STAT................................................................................................................................ ..........65
8. PARTIDELE POLITICE....................................................................................................................................71
9. STATUL............................................................................................................................... ..............................76
10. SISTEMUL ELECTORAL...............................................................................................................................91
11. PARLAMENTUL.............................................................................................................................................98
12. INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT................................................................................................................119
13. AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ.......................................................................................................127
14. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN ROMÂNIA......................................................134
3
SOCIETATE UMANĂ, STAT, DREPT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI
INSTITUŢIA POLITICĂ
Unitatea de învăţare 1
SOCIETATE UMANĂ, STAT, DREPT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI
INSTITUŢIA POLITICĂ
CUPRINS
1.1. Societatea umană, statul, dreptul, politica morala

1.2. Dreptul constituţional
1.3. Instituţia politică
1.4. Raporturile juridice de drept constituţional
1.5. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional
1.6. Normele de drept constituţional
1.7. Structura normei de drept constituţional
1.8. Izvoarele formale ale dreptului constituţional
1.9. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept
1.10. Temă de control Unitatea 1
1.11. Bibliografie pentru Unitatea 1
Obiectivele unităţii de învăţare 1
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

 identificaţi ce stă la baza construirii unei societăţi şi a unui stat;
 înţelegeţi distincţia dintre drept, politică şi morală;
 definiţi dreptul constituţional şi instituţia politică
 definiţi raportul de drept constituţional;
 înţelegeţi structura şi specificul normei de drept constituţional;
 identificaţi subiectele şi izvoarele dreptului constituţional;
 conştientizaţi rolul dreptului constituţional în sistemul de drept.
Durata de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore
4
1.1. Societatea umană
Societatea umană, care interesează, are multiple sensuri şi nu este o sumă aritmetică, ci un complex
de oameni, grupuri, stări, realităţi.
 Deosebirile faţă de societatea animală constau în:
 calitatea fiinţei umane de a fi conştientă (raţională) şi
 caracterul său organizat.
 Dintre structurile sale organizate, cea care s-a impus, este cea mai importantă şi rezistă este statul.
Statul
Accepţiunile
noţiunii de Statul este cea mai importantă instituţie (politică) a unei societăţi.
stat  Este cunoscut sub două accepţiuni:
 una largă, ca suma a trei elemente (teritoriu, populaţie şi suveranitate);
 una restrânsă, ca formă organizată (instituţionalizată) a puterii politice (a poporului).
 Este produsul istoriei societăţii umane, existând state feudale, capitaliste, socialiste.
 Structurile şi funcţiile statului au evoluat, dar esenţa sa a rămas aceeaşi – o putere de comandă sau un
instrument de organizare a societăţii.
 Statul are multiple funcţii (legislativă, executivă, jurisdicţională, interne, externe, economice, culturale etc.)
care şi ele au evoluat de-a lungul istoriei.
 O problemă teoretică de mare importanţă este legitimitatea statului – statul este rezultatul convenţiei
sociale (un rău necesar).
 Statul este o persoană juridică în raporturile juridice în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect
de drepturi şi obligaţii.
Dreptul
Dreptul este strâns legat de stat.

 Statul şi dreptul au apărut deodată şi din aceleaşi cauze.
 Statul creează dreptul, iar dreptul delimitează configuraţia şi limitează acţiunile statului.
 Statul asigură eficienţa dreptului.
 Dreptul are două accepţiuni:
 obiectivă şi
Accepţiunile
noţiunii de  subiectivă.
drept
 Dreptul obiectiv – totalitatea sistematizată a normelor juridice (jus).
 Dreptul obiectiv pozitiv – totalitatea normelor juridice în vigoare.
 Dreptul subiectiv este puterea unei persoane în temeiul căreia aceasta poate avea
o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte.
 Dreptul obiectiv se împarte (este sistematizat) în ramuri de drept, care se pot grupa în două
categorii:
 drept public reprezintă un ansamblu sistematizat de norme juridice care privesc relaţii
sociale cu statul şi colectivităţile publice, în calitatea lor de persoane juridice de drept public. În dreptul
public prevalează voinţa statului şi interesul general (dreptul constituţional, dreptul administrativ,
dreptul penal, dreptul internaţional public etc.);
5
 drept privat (dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii etc.) reprezintă un ansamblu de
norme juridice aplicabile persoanelor fizice şi celor juridice şi raporturilor juridice dintre ele. Între
aceste persoane juridice se poate enumera şi statul, dar nu în calitatea sa de reprezentant al interesului
general şi purtător al autorităţii statale.
Distincţia dintre ele nu trebuie absolutizată. Există chiar ramuri de graniţă cum este dreptul mediului.
 În sensul cel mai larg, legea este sinonimă cu dreptul.
 În sens restrâns, legea este unul din izvoarele dreptului, care la rândul său este un ansamblu sistematizat de
norme juridice (legi şi alte acte normative).
 Se observă o tendinţă de constituţionalizare a dreptului, ca urmare a supremaţiei constituţiei.
Temă de reflecţie 1.1.
Identificaţi şi analizaţi asemănările şi deosebirile dintre dreptul public şi dreptul privat.
Politica
Politica este greu de definit şi este multifuncţională.

 Terminologic, politica este o formă de activitate socială ce include ansamblul problemelor care interesează
statul şi maniera de a-l conduce.
 Sfera politicii presupune participarea la treburile statului, determinarea formelor, funcţiilor şi conţinutului
activităţii sale.
 Conţinutul politicii este determinat de starea socială a unui stat.
Morala
Morala este o formă a conştiinţei sociale, care cuprinde reguli de comportament ale indivizilor.
 Ea se cristalizează în societatea umană şi trebuie să stea la baza statului şi dreptului.
 Regulile morale sunt mai aproape de dreptul natural, iar acolo unde ele există totul este clar, coordonat,
hotărât dinainte spre deosebire de lumea politică (Alexis de Tocqueville).
 În Constituţie există numeroase trimiteri la regulile de morală.
Identificaţi textele din Constituţia României, revizuită în 2003, care fac trimitere la morală.
1.2. Dreptul constituţional

 Este ramura cea mai importantă a dreptului, pentru că reglementează cele mai importante valori ale unei
societăţi.
 El a apărut mai târziu (în sec. XVIII) decât celelalte ramuri de drept, în Italia, la Ferrara (1797). La Paris
prima catedră de drept constituţional a apărut în 1834, iar în România în 1837.
 În legătură cu definirea dreptului constituţional, ca ramură a sistemului de drept există o diversitate de
opinii. Astfel:
6
 Dreptul constituţional este definit ca acea ramură de drept care reglementează:
Dreptul  forma statului;
constituţional -
ramură de  organizarea, funcţionarea şi raporturile juridice dintre puterile politice;
drept
 limitele puterilor publice, organizarea politică a statului etc.
 În unele definiţii apar o serie de elemente de nuanţă cum ar fi:
 respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti;
 reglementarea relaţiilor sociale ce apar în procesul organizării şi exercitării puterii, ori al
organizării puterii care ar cuprinde exercitarea puterii, sau în exercitarea puterii.
Dreptul constituţional poate fi definit ca acea ramură de drept care cuprinde norme juridice ce
reglementează relaţiile sociale fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat.
1.3. Instituţia politică
Pentru a înţelege această noţiune se porneşte de la noţiunea de instituţie de drept, care are multe accepţiuni şi
sensuri:
Într-un sens restrâns (care este şi cel juridic), prin instituţie de drept se înţelege un grup de norme juridice
Instituţie reunite datorită obiectului comun de reglementare.
juridică vs.
Instituţie  Instituţia de drept, în acest sens, este o parte a unei ramuri de drept.
politică
 În această disciplină interesează instituţiile politice, care reprezintă o parte a instituţiilor
de drept.
 În alte cuvinte, instituţia politică este o instituţie de drept care se referă la putere.
Într-un sens larg, instituţiile politice cuprind sensul restrâns al acestora, viaţa şi aplicarea normelor juridice, care
le constituie, precum şi formele organizatorice, care le realizează.
Spre exemplu, sunt instituţiile politice: Preşedintele României, Guvern, Parlament, primul-ministru etc.
 Există astfel o strânsă legătură între dreptul constituţional şi instituţiile politice, dar şi o
serie de deosebiri, care ar putea să pună sub semnul întrebării asocierea lor.
 Totalitatea instituţiilor politice şi conţinutul politic, care se adaugă lor, apropie sensibil
semnificaţia acestora de regimul politic.
Analizaţi categoria de instituţie politică şi identificaţi în cadrul conţinutului acesteia elementele

juridice şi cele politice.
Test de autoevaluare 1.1.

Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:
1. În cuprinsul dreptului public se regăsesc următoarele ramuri ale dreptului:

a. dreptul de procedură penală, dreptul constituţional, dreptul muncii
b. dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internaţional public
c. dreptul administrativ, dreptul constituţional, dreptul penal
7
1. Potrivit lui Hans Kelsen, statul poate fi caracterizat ca:
a. ordine de conduită a oamenilor, o ordine juridică de constrângere
b. suma voinţelor individuale ale indivizilor
c. putere de comandă, produsul istoriei societăţii umane
3. Din punct de vedere al momentului de apariţie al statului şi dreptului
a. statul a apărut înaintea dreptului, creându-l pe acesta din urmă
b. dreptul a apărut după stat, configurând şi limitând acţiunile statului
c. statul şi dreptul au apărut deodată şi din aceleaşi cauze
4. Dreptul subiectiv este puterea unei persoane în temeiul căreia aceasta:
a. poate avea o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte
b. poate avea o conduită fără a fi obligat să respecte drepturile celorlalţi
c. poate avea o conduită şi poate obliga pe ceilalţi să i-o respecte fără a fi nevoie să apeleze la forţa
coercitivă a statului
5. Dreptul constituţional poate fi definit:
a. ca acea ramură de drept privat care cuprinde norme juridice ce reglementează relaţiile sociale
fundamentale ce apar între stat pe de o parte şi persoane fizice sau juridice pe de altă parte
b. ca acea ramură de drept public care cuprinde norme juridice ce reglementează relaţiile sociale
fundamentale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat
c. ca o instituţie de drept care se referă la putere
Răspunsuri la testul de autoevaluare 1.1.: 1. c; 2. a; 3. c; 4. a; 5. b.

I. 1. Analizaţi şi comentaţi schema următoare:
Morală
Stat Politică
Drept
Stare naturală
a omului Societatea Drept Drept
umană obiectiv subiectiv
Drept Instituţii politice

constituţional
2. Comparaţie între dreptul public şi dreptul privat
II. Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:
8
1. Factorii ideologici care stau la baza societăţii umane presupun:
a. influenţarea structurii instituţionale şi a proceselor decizionale din cadrul societăţii
b. influenţarea opiniilor şi atitudinii membrilor societăţii, precum şi exercitarea puterii în societate
c. existenţa unui sistem de valori, structurant pentru respectiva comunitate umană
2. Prin instituţie politică, în sens restrâns, se înţelege:
a. un grup de norme juridice reunite datorită obiectului comun de reglementare
b. este o instituţie de drept care se referă la putere
c. orice instituţie a statului
2. Dreptul obiectiv reprezintă:
a. totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat
b. totalitatea regulilor de conduită instituite sau sancţionate de stat, reguli ce exprimă voinţa poporului
ridicată la rangul de lege, a căror aplicare este realizată de bunăvoie şi, în ultimă instanţă prin forţa coercitivă a
statului
c. aptitudinea subiectului de drept de a avea o anumită conduită şi a pretinde unui terţ îndeplinirea unei
acţiuni sau abţinerea de la o anumită activitate
3. Dreptul privat:
a. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile raporturilor juridice care privesc statul, autorităţile
publice şi raporturile lor cu persoanele particulare
b. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile persoanelor particulare, fizice sau juridice şi
raporturilor dintre ele
c. cuprinde totalitatea normelor juridice aplicabile raporturilor juridice în care cel puţin unul dintre
subiecte este statul sau o autoritate publică
4. Referirile la ipostazele morale din Constituţia României iau forma:
a. bunelor moravuri, bunei credinţe, moralei publice
b. moralei private şi publice, obiceiului, bunelor moravuri
c. bunei credinţe, moralei publice, bunelor maniere
Răspunsuri:
I. 1. se va analiza schema, stabilindu-se corelaţiile dintre drept, stat, politică, morală

2. se vor stabili deosebirile dintre dreptul public şi dreptul privat pornind de la cele trei criterii:
metoda reglementării juridice, obiectul reglementării juridice, interesul guvernanţilor
II. Răspunsuri la întrebările - grilă: 1. c; 2. b; 3. b; 4. b; 5. a
1.4. Raporturile juridice de drept constituţional
Raporturile juridice de drept constituţional reprezintă obiectul de reglementare al dreptului constituţional,

adică al normelor juridice, care formează această ramură de drept, înţeleasă în accepţiunea sa de jus.
Raporturile juridice de drept constituţional sunt acele relaţii sociale, care apar în procesul de instaurare,
Definiţia menţinere şi exercitare a puterii în stat.
raportului
juridic de Normele ce reglementează aceste relaţii formează dreptul constituţional.
drept  Dificultăţi:
constituţional
9
a) Prima dificultate constă în înţelegerea diferită a noţiunilor de instaurare, menţinere şi exercitare a
puterii de stat are ca efect existenţa mai multor opinii:
 Dreptul constituţional este o “teorie despre puterea de stat, care este organizată şi funcţionează pe baza
dreptului”.
 În procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat apar o serie de relaţii sociale, de cea mai
mare importanţă, care sunt reglementate de normele de drept constituţional.
 Expresia de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat este mult mai cuprinzătoare decât cele de:
 exercitare a puterii;
 organizare şi exercitare a puterii (organizarea se regăseşte în exercitare).
 Înfăptuirea puterii sau realizarea puterii desemnează întreaga activitate statală, fiind astfel noţiuni prea largi.
b) A doua dificultate constă în rezolvarea problemei dacă toate relaţiile sociale reglementate de
Raporturile de Constituţie sunt raporturi juridice de drept constituţional. Au fost exprimate următoarele opinii:
drept
constituţional -  Există opinia că prin constituţie s-ar reglementa, alături de relaţii sociale de drept constituţional şi altele de
raporturi cu
drept civil, administrativ, penal etc.
dublă natură
juridică  În opinia noastră, toate relaţiile sociale reglementate în constituţie sunt raporturi juridice de drept
constituţional. Argumentarea acestei opinii este însă diferită. Astfel:
 Într-o opinie se consideră că, prin constituţie nu sunt reglementate relaţii sociale, ci
aceasta consfinţeşte esenţa statului, bazele acestuia (economică, socială), iar relaţiile de repartiţie, de
proprietate etc. sunt reglementate de alte ramuri de drept. Se scoate în evidenţă ceea ce este principal
pentru existenţa puterii în stat. Relaţiile sociale reglementate privesc, astfel, fenomene sociale, care
stau la “temelia” puterii în stat şi ca atare ele nu pot fi reglementate, în totalitatea lor, decât în
constituţie şi în dreptul constituţional (care reglementează instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii
în stat). Relaţiile sociale astfel reglementate se leagă între subiecte de drept, motiv pentru care este
necesară reglementarea şi a conduitei acestora în sensul consolidării şi dezvoltării bazelor puterii de
stat.
 Într-o altă opinie se arată că, prin constituţie sunt reglementate relaţii sociale de natură
diferită (civilă, penală, administrativă etc.). Reglementarea lor prin constituţie are ca efect, dobândirea
şi a calităţii de raporturi de drept constituţional, pentru că principiile din constituţie trebuie respectate şi
de parlament.
 Aceste principii sunt adevărate obligaţii constituţionale, garantate prin mijloace specifice dreptului
constituţional (controlul de constituţionalitate a legilor, revocarea parlamentarilor etc.).
Relaţiile sociale de drept constituţional se clasifică în două categorii:
 cu dublă natură juridică;
 cele specifice acestei ramuri de drept.
Temă de reflecţie
Analizaţi categoriile de instaurare, menţinere şi exercitarea puterii.

F
Obiectul de
reglementare
al dreptului Formează obiectul de reglementare al dreptului constituţional relaţiile sociale, care se nasc în
constituţional
procesul de instaurare şi menţinere a puterii în stat şi care privesc bazele puterii de stat (economice, politice,
sociale etc.) şi bazele organizării puterii de stat (teritoriul şi populaţia). Sunt tot relaţii sociale de drept
10
constituţional şi cele care se nasc în activitatea de exercitare a puterii în stat, care este o activitate de conducere
la nivel superior a fiecărui stat şi care se realizează de parlament.
Temă de reflecţie
Daţi exemple din ambele categorii de relaţii sociale ce sunt cuprinse în obiectul dreptului constituţional
(cele specifice dreptului constituţional şi cele cu o dublă natură juridică).
Identificaţi în Constituţia României, revizuită în anul 2003 normele care reglementează relaţiile sociale
exemplificate de către dvs.
1.5. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional

Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional sunt oamenii luaţi individual sau grupaţi în forme
Definiţie şi
trăsături organizate, dar cu condiţia ca statul să le recunoască această calitate.
Trăsăturile subiectelor de drept constituţional sunt:
 unul din subiecte este întotdeauna deţinătorul puterii de stat (politice) sau parlamentul;
 subiectele acţionează în mod necesar în raporturile juridice ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi
exercitare a puterii în stat.
Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional – forme organizate sunt:
 poporul;
 statul;
 autorităţile publice;
 partidele şi alte formaţiuni politice;
Subiectele – luate individual sunt:
 cetăţenii;
 străinii;
 apatrizii.
Poporul
 Într-o opinie i se contestă calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept
constituţional.
 În alte opinii se susţine că, poporul este subiect de drept, dar unii autori consideră că,
doar pentru raporturile juridice internaţionale, iar alţi autori pentru raporturile juridice de drept
constituţional.
 În opinia noastră, poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constituţional.
Statul apare ca subiect direct sau indirect de drept constituţional (prin organele sale).
Organele statului (autorităţile publice) - Organele legiuitoare apar întotdeauna ca subiecte ale raporturilor de
drept constituţional.
 Celelalte organe apar ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional doar dacă
îndeplinesc condiţiile pentru a fi subiect al raporturilor de drept constituţional.
 Organele interne ale parlamentelor pot fi şi ele asemenea subiecte.
Partidele, formaţiunile şi alte organizaţii politice, ca forme organizate prin care cetăţenii pot participa la
guvernare - pot participa la raporturile ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii.
Cetăţenii:
11
 Ca persoane fizice (pentru realizarea drepturilor lor);
 Ca persoane învestite cu anumite demnităţi sau funcţii publice (în raporturile de
reprezentare);
 organizaţi în circumscripţii electorale (în alegerile parlamentare sau prezidenţiale).
Cetăţenii străini şi apatrizii în raporturile juridice referitoare la cetăţenie, dreptul de azil etc.
Test de autoevaluare
1. Raporturile juridice de drept constituţional sunt:

a. acele relaţii sociale, care apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii de stat
b. acele relaţii sociale care apar în cadrul şi în legătură cu instituţiile politice
c. acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele constituţiei
2. Bazele puterii de stat sunt elemente :
a. intrinseci statului (economice şi sociale), care generează şi determină puterea de stat în conţinutul său
b. exterioare statului, care condiţionează organizarea puterii de stat
c. exterioare statului, care presupun adoptarea unor reguli care să asigure atingerea scopurilor sociale
3. Activitatea de exercitare a puterii de stat se realizează:
a. de către instituţiile politice ale statului
b. de către Parlament
c. de către Parlament şi de către Guvern
4. Trăsăturile subiectelor de drept constituţional sunt următoarele:
a. apar într-o relaţie reglementată de constituţie în care unul dintre subiecte este statul ca subiect de drept
public
b. unul din subiecte este întotdeauna deţinătorul puterii de stat sau parlamentul şi subiectele acţionează în
mod necesar în raporturile juridice de drept constituţional
c. unul din subiecte este întotdeauna numai deţinătorul puterii de stat (politice) şi subiectele acţionează în
mod necesar în raporturile juridice ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
5. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional sunt:
a. oamenii luaţi individual, poporul, statul, autorităţile publice, partidele şi alte formaţiuni politice,
unităţile administrativ – teritoriale şi circumscripţiile electorale
b. poporul, statul, autorităţile publice, partidele şi alte formaţiuni politice, unităţile administrativ –
teritoriale şi circumscripţiile electorale, organizaţiile neguvernamentale, cetăţenii, străinii şi apatrizii
c. oamenii luaţi individual sau grupaţi în forme organizate, dar cu condiţia ca statul să le recunoască
această calitate
6. Străinii şi apatrizii pot apărea ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional în raporturile ce se nasc cu
privire la:
a. protecţia generală a persoanelor şi a averilor
b. aplicarea drepturilor fundamentale ale omului
c. acordarea cetăţeniei române şi a azilului politic
12
1.6. Normele de drept constituţional
Normele de drept constituţional sunt acele reguli de drept care reglementează conduita oamenilor în relaţiile
Definiţia
sociale ce apar în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat.
normelor de
drept  Toate normele din Constituţie sunt de drept constituţional, pentru că ele consfinţesc esenţa statului.
constituţional
 Este respinsă teoria bivalenţei noţiunii de drept constituţional, care susţine că acesta ar cuprinde şi alte
ramuri de drept (lato sensu) sau ar avea un obiect mai limitat (stricto sensu).
 Nu putem fi de acord:
- cu existenţa mai multor drepturi constituţionale (public, administrativ, constituţional, jurisdicţional,
“demotic”);
- cu ideea că dreptul constituţional ar cuprinde norme cu caracter de consacrare, iar acestea nu ar avea
structura logico – juridică a oricărei norme, pentru că i-ar lipsi sancţiunea, pentru că dreptul
constituţional nu ar fi o veritabilă ramură de drept.
Temă de reflecţie
Analizaţi forţa juridică a normelor de drept constituţional şi consecinţele juridice ce decurg din aceasta .
1.7. Structura normei de drept constituţional
Normele de drept constituţional cunosc două tipuri de structuri: tehnico – legislativă şi logico – juridică
(formală).
 Structura tehnico – legislativă este identică cu cea a oricărei alte norme juridice.
 Structura logico – juridică cunoaşte un specific:
- nu este la fel de făţişă ca în cazul altor norme juridice;
- nu este un element indispensabil fiecărei norme juridice; nu înseamnă că fiecărei norme
juridice nu îi corespunde o sancţiune, numai că cea de drept constituţional are un specific.
 Specificul sancţiunii normei de drept constituţional:
- poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme;
- nu se întâlneşte în alte ramuri de drept (are caracter specific);
- ea trebuie raportată, uneori, la întregul sistem de drept.
 Normele de drept constituţional se clasifică în:
- cu aplicare mijlocită (de emitere a unei legi);
- cu aplicare nemijlocită (ex.: principiul egalităţii).
Temă de reflecţie
Analizaţi specificul sancţiunilor din dreptul constituţional.
13
Enumeraţi şi explicaţi specificul subiectelor de drept constituţional după schema următoare:
Deţinătorul puterii
Trăsături Apar în raporturile privind

instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii
Raportul juridic Subiecţii

de drept raporturilor
constituţional juridice de drept Persoane fizice
constituţional
Luate individual
Grupate
Cetăţenii străini Poporul

Cetăţenii şi apatrizii
Statul
Demnitari sau
funcţionari publici Organele statului
În raporturile
privind Partidele, formaţiunile
Pentru realizarea cetăţenia, şi alte organizaţii
drepturilor lor dreptul de azil politice
Organizate în
circumscripţii
electorale
Explicaţi specificul normelor de drept constituţional după schema următoare:
14
Norma de drept Structura tehnico - legislativă
Norma juridică constituţional
Structura logico - juridică

(specifică)
ipoteză
dispoziţie
Sancţiune
(specifică)
O singură sancţiune Nu se întâlneşte în alte

pentru mai multe ramuri de drept. Are Trebuie raportată la
norme juridice de caracter specific întreg sistemul de
drept constituţional drept
1.8. Izvoarele formale ale dreptului constituţional

Definiţia Izvoarele formale ale dreptului sunt formele de exprimare ale normelor juridice, determinate de modul
izvoarelor de
drept de edictare sau sancţionare a lor de către stat.
constituţional Izvoarele formale ale dreptului constituţional sunt identificate în funcţie de:
- organul emitent (autorităţile reprezentative) şi
- conţinutul normativ al actului (izvorului) şi anume relaţiile sociale care apar în procesul de instaurare,
menţinere şi exercitare a puterii în stat.
Obiceiul este izvor formal de drept.
- Nu trebuie confundat obiceiul (cutuma) constituţional cu constituţia cutumiară.
- Poate exista obicei contra legem (Italia).
- Cutuma constituţională este apreciată datorită supleţei sale, oportunităţii sale datorită modului său de
formare şi de adaptare imediată la realităţile sociale, actualităţii sale.
- Sub imperiul constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938 obiceiul era considerat izvor de drept.
- Constituţiile din 1948, 1952 şi 1965 îl consideră izvor de drept doar în mod excepţional numai în
anumite ramuri de drept şi când legea o spunea expres. În prezent, obiceiul ar putea fi considerat izvor
formal de drept şi de drept constituţional (vezi art. 41 din Constituţie).
Hotărârile de guvern nu sunt izvoare formale ale dreptului constituţional, datorită menirii şi poziţiei
guvernului în sistemul statal, de a executa legea.
Regulamentele camerelor parlamentului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional (a se vedea,
în acest sens deciziile nr. 45/1994 şi 46/1994 ale Curţii Constituţionale).
Sunt izvoare formale ale dreptului constituţional:
 Constituţia;
 legile de modificare a constituţiei;
 legea, ca act juridic al parlamentului;
15
 ordonanţele;
 tratatul internaţional.
Constituţia şi legile de modificare a Constituţiei sunt întotdeauna izvoare formale ale dreptului
constituţional.
Legea - ca act juridic al Parlamentului, doar acele legi (indiferent dacă sunt ordinare sau organice) care
îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi izvor formal al dreptului constituţional.
Regulamentele Camerelor Parlamentului.
Ordonanţele Guvernului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional în aceleaşi condiţii ca şi
legea - act juridic al Parlamentului.
Tratatul internaţional poate fi izvor de drept constituţional dacă îndeplineşte atât condiţiile de a fi
instrument internaţional (licit, aplicaţie directă, ratificat etc.), dar şi cele de a fi izvor formal al dreptului
constituţional.
Temă de reflecţie 1.8
Precizaţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească instrumentele internaţionale pentru a fi izvoare

formale ale dreptului constituţional.
1.9 Locul dreptului constituţional în sistemul de drept
Este examinat în funcţie de:

 importanţa relaţiilor sociale reglementate - Dreptul constituţional reglementează cele mai
importante relaţii sociale, cele fundamentale şi care apar în procesul de instaurare, menţinere şi
exercitare a puterii.
 valoarea formelor juridice, prin care voinţa guvernanţilor devine drept (norme juridice) şi
care reglementează aceste relaţii, dar şi a intereselor ocrotite.
De aceea, relaţiile sociale sunt reglementate, în primul rând, prin constituţii. Ambele aspecte
fundamentează locul dreptului constituţional, ca principală ramură a sistemului de drept.
Consecinţe:
 regula conformităţii întregului drept cu constituţia şi
 orice modificare în dreptul constituţional (constituţie) trebuie să conducă, în mod
obligatoriu, la modificarea altor norme din celelalte ramuri de drept, în mod direct sau
mijlocit.
Ierarhizaţi izvoarele dreptului menţionând în dreptul fiecăruia şi organul emitent şi identificaţi în

cuprinsul ierarhiei realizate izvoarele formale ale dreptului constituţional.
Explicaţi izvoarele de drept constituţional, după schema următoare:
16
Izvoare formale ale Constituţia şi legile de revizuire a constituţiei
dreptului constituţional
Legea - ca act juridic al parlamentului
Ordonanţele
Identificare Regulamentele camerelor
Obiceiul
Tratatul internaţional
Organul Conţinutul normativ (relaţii

emitent reglementate)
Răspunsuri la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 1.1. - 1. a, 2. c, 3. b, 4. c, 5. c, 6. c.
Test de autoevaluare 1.2. – se va explica specificul normelor de drept constituţional
Test de autoevaluare 1.3 – se va comenta schema privind subiectele de drept constituţional
Test de autoevaluare 1.4. – se va comenta schema privind izvoarele de drept constituţional
1.10. Temă de control
I. 1. Analizaţi şi explicaţi următoarea schemă:
Obiectul de Economică Teritoriul

Dreptul Bazele Bazele
reglementare al
constituţional puterii organizării
dreptului
Socială puterii Populaţia
constituţional
Cu dublă natură
Relaţii sociale Norma juridică Raporturi juridice de drept
din procesul de de drept constituţional de instaurare,
instaurare, constituţional menţinere şi exercitare a
menţinere şi puterii
exercitare a Specifice
puterii dreptului
constituţional
Înţelegerea diferită a noţiunii de Dacă toate relaţiile sociale

instaurare, menţinere şi exercitare reglementate de Constituţie sunt
a puterii raporturi juridice de drept
constituţional
17
1. Normele de drept constituţional sunt:

a. acele reguli de drept ce reglementează relaţiile sociale ce se stabilesc între deţinătorul puterii de stat
şi oamenii în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
b. acele reguli de drept care reglementează conduita oamenilor în relaţiile sociale ce apar în procesul de
instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
c. acele reguli de drept cuprinse în conţinutul constituţiei
2. Trăsăturile sancţiunii normei de drept constituţional sunt:
a. poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme; are caracter specific; ea trebuie
raportată, uneori, la întregul sistem de drept
b. poate să lipsească sancţiunea; are caracter specific; ea trebuie raportată, uneori, la întregul sistem de
drept
c. poate exista o singură sancţiune pentru mai multe asemenea norme; are caracter specific; ea trebuie
raportată, întotdeauna, la întregul sistem de drept
3. Normele de drept constituţional se clasifică în:
a. cele cu aplicare mijlocită (de emiterea unei legi) şi cele cu aplicare nemijlocită (ex. principiul
egalităţii)
b. cele care dau reglementări de principiu şi cele care reglementează direct relaţiile sociale
c. cele care sunt întâlnite în constituţie şi cele care sunt întâlnite în alte izvoare ale dreptului
4. Izvoarele formale ale dreptului constituţional sunt identificate în funcţie de:
a. organul emitent (autorităţile reprezentative) şi de forma actului normativ
b. organul emitent şi de conţinutul normativ al actului (izvorului)
c. relaţiile sociale care trebuie să apară în procesul de instaurare, menţinere şi exercitare a puterii în stat
5. Obiceiul poate fi considerat:
a. izvor de drept
b. izvor numai de drept constituţional
c. izvor formal de drept şi al dreptului constituţional
Răspunsuri :
I. 1. se va analiza schema privind raporturile de drept constituţional, obiectul de reglementare al
dreptului constituţional
2. se vor identifica şi explica izvoarele de drept constituţional
II. 1. b, 2. a, 3. a, 4. b, 5. a, 6. c.
Cărţi:
1. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 1,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
18
2. Coord. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
3. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,
4. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
5. ANGHEL, I., Tratatul internaţional şi dreptul intern, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
6. DEACONU, Şt., Tratatele României cu vecinii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
7. NĂSTASE, A., Tratatele României 1990-1999 (evidenţa cronologică, clasificarea pe domenii),
Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000;
8. POPA, N., Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
9. VIDA, I., Legistica formală-introducere în tehnica şi procedura legislativă, ediţia a 3-a, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2006;
10. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
Articole:
1. ANGHEL I. M., Consideraţiuni referitoare la obligaţiile care revin României în urma ratificării
Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 10/2005;
2. ANGHEL, I., Implicaţiile pe care le are asupra statului român intrarea în vigoare a Tratatului de aderare
la Uniunea Europeană, Dreptul nr. 7/2007;
3. ANGHEL, I., Practica recentă din România în domeniul ratificării/aderării la tratate internaţionale prin
ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Dreptul nr. 11/2006;
4. POPESCU, C. L., Actele şi procedura prin care statul român îşi exprimă consimţământul de a fi legat
din punct de vedere juridic prin tratatele internaţionale, Dreptul nr. 9/1996;
5. TĂNĂSESCU, E. S., Influenţa CEDO asupra dreptului constituţional, Revista de Ştiinţe juridice nr. 8
(2)/1996;
6. TĂNĂSESCU, E. S., Despre autoritatea constituţională a unui tratat european, Sfera Politicii nr. 120-
122/2006.
Legislaţie:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia
217A(III) sin 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955;
2. Pactul internaţional cu privira la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice, ratificate prin Decretul nr.212/1974, publicat în Buletinul Oficial
nr.146 din 20 noiembrie 1974;
3. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea
nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 135 din 13 mai 1994.
19
NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI
NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI
CUPRINS
2.1. Trăsăturile Constituţiei
2.2. Definiţia Constituţiei
2.3. Regimul juridic al Constituţiei
2.3.1. Apariţia Constituţiei
2.3.2. Adoptarea Constituţiei
2.3.3. Modificarea Constituţiei
2.3.4. Abrogarea şi suspendarea efectelor juridice ale Constituţiei
2.4. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
2.6. Bibliografie Unitatea 2

 definiţi Constituţia
 cunoaşteţi cauzele apariţiei Constituţiei
 identificaţi modurile de adoptare şi de rigidizare a Constituţiei;
 înţelegeţi cauzele şi consecinţele suspendării şi abrogării Constituţiei.
20
2.1. Trăsăturile Constituţiei
În toate sistemele constituţionale, constituţia s-a impus ca lege fundamentală.
 Ea stă la baza organizării şi funcţionării statului.
 Adoptarea ei este un eveniment important; constituţia excede juridicului, fiind o realitate politico –
statală; în constituţie sunt reglementate şi consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi
statale.
Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii, ele fiind diferite datorită:
 conţinutului;
 a forţei juridice;
 a procedurilor de adoptare sau de modificare.
Constituţia are un caracter istoric, chiar dacă apare mai târziu decât legea. Ea este efectul unei noi ideologii
politice şi juridice, numita constituţionalism, care a creat importante transformări politice, economice şi sociale,
începând cu secolul XVIII.
 La începuturile sale constituţia este concepută cu scopul de a limita puterile guvernanţilor, concepţie
completată ulterior cu necesitatea sistematizării sale într-o lege care să aibă o eficienţă juridică superioară
celorlalte legi.
 În secolul XX s-a renunţat la această concepţie, pentru că dispăruseră cauzele care o determinaseră –
absolutismul monarhic – şi s-a considerat că, prin constituţii ar trebui reglementată organizarea politică a
statului.
 În prezent, s-a încetăţenit concepţia că, esenţa constituţiei ar fi, pe lângă organizarea politică a statului şi
garantarea drepturilor cetăţenilor.
 Pentru definirea constituţiei este necesară (i) descoperirea trăsăturilor caracteristice ale acesteia; (ii) o
analiză a definiţiilor date în literatura română şi străină.
 Trăsăturile caracteristice ale noţiunii de constituţie sunt următoarele:
 caracterul de lege;
Trăsăturile  lege fundamentală;
constituţiei
 priveşte puterea de stat;
 reglementează relaţiile sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii în stat;
 forţa juridică supremă (regula conformităţii);
 forma scrisă;
 solemnitatea adoptării constituţiei;
 forma sa sistematică;
 stabilitatea;
 necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare şi modificare.
2.2. Definiţia Constituţiei
 În unele definiţii se face distincţia dintre sensul material şi formal al constituţiei, însă o definiţie trebuie să
le cuprindă pe amândouă.
 Se mai utilizează, pentru definirea constituţiei, metoda enumerării, care prezintă inconvenientul că, lipsa
unui element din enumerare poate să ducă la concluzia că, acel act nu este o constituţie.
21
Constituţia poate fi definită ca fiind legea fundamentală a unei colectivităţi organizate statal, care conţine
norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii
sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii în stat.
Identificaţi şi comentaţi trăsăturile definitorii ale constituţiei, pornind de la afirmaţia lui Thomas
Paine: „Nu există constituţie dacă ea nu poate fi pusă într-un buzunar”.

1. Sunt considerate trăsături ale constituţiei următoarele:

a. lege fundamentală; priveşte puterea de stat; reglementează relaţiile sociale fundamentale şi esenţiale pentru
instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii în stat; forţa juridică supremă (regula conformităţii); solemnitatea
adoptării
b. caracterul istoric; realitate politico – statală; aşezământ politic şi juridic fundamental
c. lege organică; forţa juridică supremă (regula conformităţii); forma scrisă; solemnitatea adoptării constituţiei;
forma sa sistematică; stabilitatea; necesitatea unor proceduri specifice pentru adoptare şi modificare
2. Constituţia poate fi definită ca fiind:
a. legea fundamentală a unei colectivităţi organizate statal, care conţine norme juridice cu forţă juridică
supremă, adoptate potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii sociale de drept constituţional
b. legea de bază a unui stat, care conţine norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate potrivit unei
proceduri specifice şi care reglementează relaţii sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi
exercitarea puterii în stat
c. legea unei colectivităţi organizate statal, care conţine norme juridice cu forţă juridică supremă, adoptate
potrivit unei proceduri specifice şi care reglementează relaţii sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea,
menţinerea şi exercitarea puterii în stat
3. Terminologic, cuvântul constituţie vine de la:
a. latinescul „constitutio” (aşezare cu temei, stare de lucru)
b. “constitutio principis” (lege imperială)
c. termenul „constituire”
4. Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii, ele fiind diferite datorită:
a. organului care are dreptul sa le adopte
b. conţinutului, a forţei juridice şi a procedurilor de adoptare sau de modificare
c. conţinutului şi formei
2.3. Regimul juridic al Constituţiei
2.3.1. Apariţia Constituţiei
Momentul si cauzele apariţiei constituţiei
a) Momentul apariţiei constituţiei scrise nu este acelaşi cu cel al apariţiei constituţiei cutumiare, cu
toate că au aceeaşi cauză de apariţie – lupta burgheziei de a prelua şi puterea politică.
 În ceea ce priveşte prima constituţie din lume sau din Europa există o diversitate de opinii.
22
 Nu poate fi reţinută totuşi ideea că, momentul apariţiei constituţiei este cel al cuceririi puterii politice de
către burghezie, pentru că ar fi ignorate actele cu caracter constituţional adoptate anterior. Momentul apariţiei
constituţiei cutumiare este de fapt cel al începerii procesului formării ei, pentru că acesta este continuu (se
poate observa chiar şi în prezent – Afganistan, Irak).
 Exemplul tipic este Anglia unde primele acte constituţionale au fost:
 Magna Charta Libertatum (1215);
 Bill-ul drepturilor (1628);
 Habeas Corpus Act (1679);
 Bill-ul drepturilor (1689);
 Legea succesiunii la tron (1700);
 Legea parlamentului (1911, 1931 şi 1949).
Prima
constituţie  Prima constituţie scrisă din lume a fost cea americană federală din 1789.
scrisă din lume  Anterior statele federate îşi adoptaseră constituţii la 1776 (Virginia), 1777 (New Jersey)
 În Europa prima constituţie scrisă este cea franceză de la 1791.
 Au existat altele, considerate de unii autori ca anterioare, anume:
 Constituţia suedeză de la 1350;
 Constituţia poloneză din 1791.
 Criteriul pentru alegerea celei franceze a fost influenţa sa asupra altor constituţii din alte state: Suedia
(1809), Norvegia (1814), Olanda (1815) etc.
Cauzele b) Cauzele apariţiei constituţiei constau în:

apariţiei  dorinţa îngrădirii puterii absolute monarhice;
constituţiei
 ajungerea la putere a burgheziei, care a sistematizat regulile constituţionale anterioare.
Constituţia cutumiara si constituţia scrisă
 Normele constituţionale pot fi sistematizate într-un act unic ori în mai multe acte, la care uneori se adaugă
reguli cutumiare (obiceiuri).
 În prezent nu există constituţie cutumiară pură, dar denumirea s-a păstrat datorită tradiţiei.
 Constituţia cutumiară este rezultatul, experienţa practicii şi tradiţiei în domeniul relaţiilor sociale
fundamentale statale ale unui popor. Exemple sunt:
 Constituţia britanică, a căror acte au fost deja enumerate;
 Noua Zeelandă;
 Israel.
 Constituţia scrisă apare ca o reacţie împotriva cutumei (obiceiului).
 Cutuma era considerată incertă, incompletă, greu de dovedit întinderea şi numărul cutumelor, în continuă
mişcare.
 Cutumele nu erau limite redutabile pentru puterea constituită.
 Burghezia dorea reguli scrise, clare, fără incertitudini, permanente şi intangibile (dacă nu erau revizuite),
superioare guvernanţilor.
 Ele ofereau precizie burgheziei, care avea nevoie de aşa ceva în lupta sa contra feudalismului cutumiar.
Au existat multe teorii care au justificat apariţia Constituţiei. Trei sunt foarte importante:
 teoria contractelor scrise;
Teorii ce
justifică 23
apariţia
constituţiei
scrise
 teoria domniei legii (prima formă a teoriei statului de drept);
 teoria contractului social (J.J. Rousseau).
Contractele scrise, domnia legii şi contractul social trebuiau înscrise într-un document cu forţă juridică supremă
şi care să îndeplinească şi celelalte trăsături ale unei legi fundamentale, pentru că numai aşa puteau să fie
favorabile burgheziei şi să-i sprijine scopurile în menţinerea şi exercitarea puterii, deja instaurate.
Care sunt premisele ce au stat la baza apariţiei constituţiei scrise? Comentaţi-le pe scurt.
2.2.3. Adoptarea Constituţiei

Adoptarea, modificarea, suspendarea efectelor şi abrogarea constituţiei trebuie să valorifice supremaţia acesteia.
Autoritatea  Adoptarea constituţiei presupune lămurirea noţiunii de “adunare constituantă”, care trebuie diferenţiată de
competentă să cea de “putere constituantă”, pentru că puterea constituantă poate aparţine şi unei singure persoane.
adopte
constituţia Cele două noţiuni trebuie diferenţiate şi de noţiunea de “parlament” datorită funcţiilor lor diferite.
Adunarea constituantă are menirea doar de a adopta constituţia, iar parlamentul doar legile, altele decât
constituţia.
 Adoptarea constituţiei presupune examinarea:
 iniţiativei adoptării - trebuie să aparţină organismului statal, politic, social care ocupă
locul cel mai înalt într-o societate ori poporului;
 autoritatea competentă să adopte constituţia - adunarea constituantă originară sau
instituită;
 modurile de adoptare şi procedura solemnă utilizată.
 Constituanta română din 1991 a fost o adunare instituită, pentru că anterior exista o constituţie, cea din
1965.
 Modurile de adoptare a constituţiei sunt: constituţia acordată (ocroyată), statutul, pactul şi convenţia. După
Moduri de
adoptare a al doilea război mondial şi doar temporar, a fost utilizat şi modul constituţiei parlamentare.
constituţiei
 Constituţia acordată (de origine franceză) este adoptată de monarh, ca stăpân absolut şi
acordată poporului. Este cea mai rudimentară.
 Statutul (constituţia plebiscitară). Este o variantă mai evoluată a primei, este adoptată de
rege şi aprobată prin plebiscit (care nu trebuie confundat cu referendumul).
 Pactul este o convenţie între rege şi popor (reprezentat prin parlament).
 Convenţia este adunarea special aleasă (desemnată) pentru adoptarea constituţiei. Ea este
o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, pentru că naţiunea decide deasupra
parlamentului.
- Adunarea constituantă putea decide în dezacord cu cei care au desemnat-o.
- Pentru îndreptarea acestei situaţii s-au propus ca metode:
 referendumul;
 insurecţia, care nu a putut fi acceptată datorită
caracterului său violent şi care este dincolo de drept.
Exemplu ar putea fi referendumul din 8 decembrie 1991
pentru adoptarea Constituţiei României.
24
 Constituţia parlamentară adoptată datorită condiţiilor existente după al doilea război
mondial.
Care sunt dezavantajele modurilor de adoptare a constituţiei, cunoscute de-a lungul timpului?
2.2.4. Modificarea Constituţiei

În legătură cu modificarea constituţiei trebuie examinate: iniţiativa revizuirii, autoritatea competentă, procedura
de urmat.
 De regulă, autoritatea care a adoptat constituţia o poate şi revizui. Autoritatea competentă diferă de la un
sistem constituţional la altul şi de felul constituţiei. Procedura de revizuire este asemănătoare uneori cu cea de
adoptare, dar nu identică. În ţara noastră ea este prevăzută în art. 151 din Constituţie.
 În funcţie de procedura de modificare, constituţiile sunt:
 rigide; se modifică conform unei proceduri specifice
 suple; se modifică conform unei proceduri asemănătoare cu cea pentru legi.
 Rigidizarea s-a realizat în practica constituţională prin mai multe modalităţi (reguli constituţionale).
Modalităţi de  O primă modalitate este aceea a imposibilităţii modificării, în total sau în parte, a
rigidizare a constituţiei după adoptarea sa;
constituţiei
 A doua modalitate constă în aceea că, modificarea constituţiei nu se poate realiza o
perioadă prestabilită de chiar însăşi constituţie.
 A treia modalitate constă în utilizarea unor proceduri greoaie de revizuire.
 A patra modalitate prin care se interzice orice procedură de revizuire, în caz de ocupaţie
militară, parţială sau totală.
Identificaţi modalităţile de asigurare a rigidităţii unei constituţii şi exemplificaţi procedeele folosite

pentru asigurarea rigidităţii şi a stabilităţii constituţiilor române.
2.4. Abrogarea şi suspendarea efectelor juridice ale Constituţiei

 Suspendarea în total sau în parte şi temporară a efectelor constituţiei intervine, de regulă, în:
 perioade de criză politică;
 este fundamentată pe teoria necesităţii;
 nu are justificare, pentru că înlătură starea de legalitate, iar guvernanţii renunţă la formele
democratice de conducere, guvernând prin decrete – legi.
 este uneori interzisă de constituţii (în România – 1866 şi 1923).
 suspendarea se realizează prin proclamarea stării de urgenţă, de asediu, de necesitate şi ca
urmare a unor lovituri de stat.
 Abrogarea se realizează, tot prin constituţie sau prin legi cu forţă juridică egală cu cea a unei constituţii.
25
Comparaţie între Constituţia României, Constituţia Franţei şi Constituţia SUA privind modificarea
constituţiei şi încadrarea în cele două tipuri de constituţii flexibilă sau rigidă.

1. Prima constituţie scrisă din lume a fost:

a. cea americană federală
b. constituţia statului Virginia
c. prima constituţie scrisă a Franţei
2. Caracteristicile constituţiei scrise sunt:
a. precizie, certitudine, claritate, superioritate faţă de celelalte legi în sistemul de drept;
b. certitudine, claritate, precizie;
c. precizie, certitudine, claritate, lege fundamentală, limită redutabilă pentru puterile constituite şi
rigiditate.
3. Constituţia scrisă apare ca o reacţie:
a. împotriva cutumei (obiceiului)
b. împotriva feudalismului cutumiar
c. împotriva teoriei contractelor scrise, domniei legii şi contractului social
4. Puterea constituantă poate fi de două feluri:
a. putere constituantă parlamentară şi putere constituantă instituită
b. putere constituantă originară şi putere constituantă instituită
c. putere constituantă originară şi putere constituantă parlamentară
5. Modurile de adoptare a constituţiei, întâlnite de-a lungul timpului, sunt:
a. constituţia acordată, statutul, constituţia pact, constituţia convenţie
b. constituţia acordată, constituţia plebiscitară, pactul, constituţia convenţie, constituţia parlamentară
c. constituţia acordată, constituţia referendară, constituţia parlamentară, constituţia convenţie
6. Clasificarea constituţiilor în suple sau rigide se face în funcţie de:
a. de procedura de adoptare
b. de procedura de modificare
c. caracterul scris sau cutumiar
7. Prin suspendarea constituţiei se înţelege:
a. încetarea în total sau în parte a efectelor constituţiei
b. scoaterea din vigoare, în total sau în parte, pe o anumită perioadă de timp determinată, a dispoziţiilor
constituţionale
c. intrarea în vigoare a prevederilor constituţionale
8. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor ordinare
b. care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
9. Pot iniţia revizuirea Constituţiei României:
26
a. Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, guvernul, 250 000 cetăţeni cu drept de vot
b. o pătrime din deputaţi şi senatori, preşedintele României la propunerea Guvernului, 500 000 de
cetăţeni cu drept de vot
c. Preşedintele României la propunerea Guvernului, o pătrime din deputaţi, 500 000 de cetăţeni cu drept
de vot
2.4. Răspunsuri la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 2.1.:1. a; 2. b; 3. a; 4. b.

Test de autoevaluare 2.2.:1. a; 2. b; 3.b; 4. b; 5. b; 6. b; 7.b. 8. a; 9. c.
Temă de reflecţie 2.1. – se vor enumera trăsăturile constituţiei
Temă de reflecţie 2.2. – se vor enumera premisele apariţiei constituţiei
Temă de reflecţie 2.3. – se vor identifica modurile de adoptare a constituţiei şi dezavantajele fiecăruia
Tema de reflecţie 2.4. – se vor efectua comentarii după schema următoare:
imposibilitatea modificării
nemodificarea o perioadă prestabilită

Modalităţile de rigidizare
utilizarea de proceduri greoaie
interzicerea revizuirii
Temă de reflecţie 2.5. – se vor încadra constituţiile în flexibile şi rigide
I.1. Explicaţi regimul juridic al unei constituţii, după schema următoare:
27
prevăzută de constituţie
Iniţiativa adoptării
neprevăzută de constituţie
Autoritatea competentă instituită

(Adunarea constituantă)
originară
Moduri de adoptare Constituţia acordată

a constituţiei
Statutul
Pactul
Convenţia
Constituţia parlamentară
2. Comparaţie între constituţia scrisă şi constituţia cutumiară
1. Autoritatea care are iniţiativa adoptării constituţiei:

a. este menţionată doar în constituţiile scrise
b. poate fi menţionată în constituţiile scrise
c. este întotdeauna poporul.
2. Partea scrisă a constituţiei engleze este formată din:
a. Dreptul statutar – statute law
b. Dreptul cutumiar – convenţiile constituţionale
c. Dreptul precedentelor
d. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
A – a+b
B – a+c
C – a+d
2. Necesitatea constituţiei scrise este explicată de următoarele teorii:
a. Ideea contractelor scrise
b. Teoria contractului social
c. Ideea clauzelor solemne
d. Teoria solemnităţii adoptării
A – a+c
B – b+d
C – a+b
3. Prin putere constituantă se înţelege:
a. Individul sau grupul care încarnează, la un moment dat, ideea de drept într-un stat sau
poporul
b. Organul care, beneficiind de o autoritate politică specială are dreptul de a adopta
constituţia
28
c. Poporul sau guvernământul de fapt
4. Constituţiile flexibile sunt acelea:
a. Care se modifică după aceeaşi procedură care este folosită şi pentru modificarea legilor
ordinare
b. Care se modifică după alte reguli decât cele obişnuite
c. Care conţin o serie de principii ce limitează puterile fiecăruia din organele sale
Răspunsuri:
I. 1. – se va explica regimul juridic al constituţiei
2. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre constituţia scrisă şi constituţia cutumiară
II. 1. b; 2. C; 3.C; 4. a; 5. a
Cărţi:
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU Gh.,
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. MURARU, I., Constituţie şi constituţionalism, Studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1995;
7. TĂNĂSESCU, E. S., „Sur la constitution européenne ou l’émergence d’un droit constitutionnel
européen”, în L’évolution des concepts de la doctrine classique du droit constitutionnel, (coord.
VRABIE, G), Editura Institutul European, 2007, Iaşi ;
8. * * *, Despre constituţie şi constituţionalism - Liber amicorum Ioan Muraru, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006.
Articole:
1. DELEANU I., Sancţiunea supremaţiei constituţiei, Dreptul nr. 7-8/1991;
2. ŞANDRU, C., Despre revizuirea Constituţiei, Dreptul nr. 3/1994;
3. CRISTE, M., Deciziile interpretative ale Plenului Curţii Constituţionale, Dreptul nr. 5/1995;
4. DELEANU, I., Revizuirea Constituţiei – propunerea legislativă a cetăţenilor, Dreptul nr. 11/2000;
5. DUCULESCU, V., Câteva aspecte teoretice şi practice privind problematica revizuirii Constituţiei,
Dreptul nr. 4/2002;
6. GUŢAN, B. S., Reformele constituţionale din Marea Britanie, noul parlament şi executiv scoţian,
Revista de drept public nr. 2/2002;
29
7. IORGOVAN, A., Din nou despre revizuirea Constituţiei (teze şi antiteze), Revista de drept public nr.
2/2004;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Noua Constituţie elveţiană – o constituţie a mileniului trei ...,
Revista de Drept Public nr. 1/1999;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
10. TĂNĂSESCU. E. S., Revizuirea Constituţiei, Curierul judiciar nr. 10/2003.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Constituţia Franţei
3. Constituţia SUA
4. Actele Constituţionale ale Regatului Unit al Marii Britanii
5. Ordonanţa de urgenţă nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de
urgenţă
30
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ.
CUPRINS
3.1. Noţiunea şi definirea controlului constituţionalităţii legilor
3.2. Clasificarea controlului constituţionalităţii legilor
3.3. Constituţionalizarea dreptului, consecinţă a controlului constituţionalităţii
legilor

 definiţi controlul constituţionalităţii legilor
 analizaţi comparativ diferite tipuri de control de constituţionalitate;
 identificaţi consecinţele controlului de constituţionalitate
31
3.1. Noţiunea şi definirea controlului constituţionalităţii legilor
 Controlul constituţionalităţii legilor este una din garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei. Acest
control se include în principiul legalităţii, pentru că actele normative trebuie să fie elaborate conform unei
proceduri prestabilite şi a Constituţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, legea trebuie respectată de toate
organele statului. Constituţionalitatea legii înseamnă exigenţa de legalitate a legii, în raport cu cea a constituţiei,
care este şi ea o lege.
Controlul este înţeles ca:
 activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia şi ca
 instituţie a dreptului constituţional, care cuprinde reguli reunite datorită aceluiaşi obiect de
reglementare.
Acte supuse  Sunt supuse controlului numai:
controlului  legea, ca act juridic al parlamentului;
de
constituţiona  actele normative cu forţă juridică egală cu cea a legii (ordonanţe, decrete – legi).
litate
 Nu se supun acestui control:
 actele administrative, pentru că autorităţile administraţiei publice emit aceste acte în
Acte care nu executarea legii, iar detalierea dispoziţiilor constituţionale se face prin lege.
sunt supuse
controlului  actele administrative se supun controlului judecătoresc, în cadrul contenciosului
de administrativ;
constituţiona
litate  proiectele de legi, pentru că ele nu sunt legi şi pot fi retrase de iniţiator, până la începerea
dezbaterilor.
 Există o serie de cauze care determină neconcordanţe între constituţie şi legi, chiar dacă ele sunt de
Cauzele
apariţiei neînţeles datorită similitudinii celor care le adoptă şi anume:
controlului  contradicţiile sociale;
de
constituţio  contradicţii între grupurile politice;
nalitate  rigidităţi exagerate a constituţiei;
 nerespectarea regulilor de tehnică legislativă;
 armonizarea intereselor federale cu cele ale statelor federate.
 Multitudinea organelor care realizează controlul înseamnă dorinţa de a găsi o soluţie la o întrebare care este
controlul cel mai eficient.
Comentaţi necesitatea existenţei controlului constituţionalităţii legilor.
3.2. Clasificarea controlului constituţionalităţii legilor

 Există mai multe clasificări ale controlului:
 în funcţie de organul competent să-l realizeze;
A) prin opinia publică (elementar; reacţie populară în faţa violării constituţiei, este
violentă situată în afara dreptului şi deci, inacceptabilă); politic; jurisdicţional
(considerat cel mai eficient);
B) parlamentar, politic (exercitat de un organ politico – statal, independent de
parlament) şi jurisdicţional (realizat prin instanţe ordinare sau jurisdicţii speciale);
32
C) prin adunările legiuitoare şi prin organe din afara lor (politice; judecătoreşti;
politico – jurisdicţionale).
D) în opinia noastră clasificarea ar fi în: politic şi jurisdicţional.
Controlul politic cuprinde:
 cel realizat de legiuitor;
 de organe de stat din sfera lui (care au numai această sarcină sau o au şi pe aceasta alături
de altele).
Controlul parlamentului este considerat:
 de unii ca un autentic control, pentru că el este cel mai în măsură să aprecieze
conformitatea legii cu constituţia;
 alţii consideră că acesta este un autocontrol şi deci nu prezintă nici o garanţie, sancţiunea
nerealegerii fiind prea îndepărtată.
 primul organ care l-a realizat a fost” Senatul conservator” francez, începând cu 1799. Îl
prevedea art. 12 din Statutul lui Cuza şi art. 43 din Constituţia noastră din 1965. În
prezent este întâlnit mai rar.
Controlul jurisdicţional cuprinde:
 controlul realizat de anumite organe, altele decât cele judecătoreşti, dar care utilizează
proceduri asemănătoare celor judecătoreşti, precum şi
 controlul realizat prin organe judecătoreşti.
Interes prezintă ultimul care a fost justificat, dar şi contestat.
 A fost justificat plecând de la:
 menirea judecătorilor de a interpreta şi aplica legea, deci şi constituţia;
 separaţia puterilor în stat, care implică colaborarea şi controlul dintre puteri şi
separarea lor rigidă;
 exigenţa verificării, de către judecător (datorită menirii sale, a limitelor, în care trebuie
să acţioneze parlamentul). Acest lucru ar fi posibil datorită garanţiilor şi principiilor care
guvernează procesele judiciare.
 A fost contestat plecând de la:
 interpretarea rigidă a separaţiei puterilor în stat, care presupune independenţa totală a
puterilor;
 împrejurarea că statul este singurul judecător al actelor sale şi nu poate remite această
posibilitate unui organ, care nu are responsabilitatea guvernării. De altfel, dacă s-ar
recunoaşte judecătorului acest drept, s-ar crea din el o autoritate politică şi este foarte grav
dacă ar exista, astfel, autorităţi oficioase.
 Totuşi acest tip de control s-a impus, în practica multor state, exercitându-se în temeiul unor
dispoziţii exprese şi clare, ori în temeiul dreptului judecătorilor, pe care singuri şi le-au arogat.
 El a pornit de la vestita speţă Marbury versus Madison soluţionată de Curtea Supremă
Americană în 1803, prin care acesta şi-a asumat abuziv dreptul de a controla conformitatea legii cu
constituţia.
 Acest tip de control se găseşte şi în prezent în SUA şi este cunoscut sub denumirea de model
american.
33
Controlul jurisdicţional, realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti.
 Este cunoscut sub denumirea de model european şi a fost fundamentat de Hans Kelsen, care a
înfiinţat, în anul 1920, primul organ de acest tip în Austria (Tribunalul constituţional).
 Cu puţin timp înainte, conform teoriei kelseniene, un tribunal asemănător s-a înfiinţat şi în Cehia.
 În prezent, există astfel de organe în Italia, Ungaria, Polonia, Franţa şi în România.
Alte clasificări ale controlului de constituţionalitate:
 în funcţie de înscriere sau nu în constituţie: explicit şi implicit;
 în funcţie de timpul în care se efectuează: anterior şi posterior adoptării şi promulgării legilor;
 în funcţie de procedurile folosite: pe cale de acţiune şi pe cale de excepţie (de
neconstituţionalitate). Cel pe cale de acţiune este un control ofensiv, iar cel pe cale de excepţie este
unul defensiv şi presupune existenţa unui proces ordinar în care să se ridice excepţia, care se va judeca
de organul competent.

Comentaţi decizia Curţii Supreme de Justiţie a SUA în cazul Marbury contra Madison – 1803 stabilind
importanţa acesteia în ceea ce priveşte controlul constituţionalităţii legilor
Clasificaţi controlul constituţionalităţii legilor folosind diverse criterii şi prezentaţi pe scurt

avantajele şi dezavantajele acestor forme de control.
opinia publică
activitate realizată de un politic
organ de stat
jurisdicţional
Controlul parlamentar
constituţionalităţii legilor
politic
instituţie
de judecătoresc
drept
adunări legiuitoare
organe din afara celor

legiuitoare
3.3. Constituţionalizarea dreptului, consecinţă a controlului constituţionalităţii legilor
Constituţionalizarea dreptului este principalul efect al controlului de constituţionalitate şi care se manifestă prin
acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii legale.
 Acest proces presupune o anumită durată în timp şi afectează toate ramurile de drept.
Sensurile  El constă în “interpretarea progresivă a normelor din constituţie şi a celor de rang inferior
fenomenul
ui de constituţiei şi se manifestă prin existenţa a două fenomene:
constituţio  unul ascendent, de sporire cantitativă a normelor constituţionale;
nalizare
 altul descendent, de aprofundare a acestor norme” (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).
34
 Primul fenomen presupune ridicarea în rang constituţional a unor norme din alte ramuri
de drept;
 Cel de-al doilea prin impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct
aplicabile.
Procesul de constituţionalizare este mai pregnant în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

1. Controlul constituţionalităţii legilor:

a. reprezintă consecinţa juridică a supremaţiei constituţiei, specifică legii fundamentale
b. presupune ca elaborarea actelor normative să se facă de organele competente, după procedura
prestabilită, cu respectarea dispoziţiilor din actele normative
c. presupune verificarea conformităţii întregului drept cu constituţia, autorităţile competente a efectua
controlul, procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate după realizarea acestei proceduri
2. În România pot forma obiectul controlului de constituţionalitate:
a. hotărârile de guvern, ordonanţele de urgenţă, legile, indiferent de momentul adoptării, regulamentele
parlamentare
b. ordonanţele guvernului, proiectele de legi, regulamentele parlamentare, hotărârile judecătoreşti
c. ordonanţele guvernului, legile, regulamentele parlamentare, tratatele internaţionale
3. Neconcordanţa dintre legile obişnuite şi Constituţie se datorează:
a. respectării normelor de tehnică legislativă prea rigide
b. existenţa unor contradicţii dintre forţele sociale care formează guvernanţii
c. flexibilităţii constituţiilor şi posibilităţii rapide de modificare
4. În decizia Marbury vs. Madison, Curtea Supremă a SUA:
a. a decis că instanţa supremă nu poate adresa executivului injoncţiunea solicitată de Marbury, întrucât
dispoziţiile legii de organizare judecătorească sunt contrare constituţiei SUA
b. a precizat că ea nu este competentă a se pronunţa asupra solicitării lui Madison de a cere executivului
de a pronunţa injoncţiunea
c. a recunoscut dreptul preşedintelui învins în alegeri de a face numiri după expirarea mandatului
5. Modelul european al controlului constituţionalităţii legilor presupune că:
a. hotărârea produce efecte doar între părţile litigiului pendinte
b. activitatea de verificare a conformităţii întregului drept cu constituţia se realizează de către un organ
specializat, special creat în acest scop
c. este exclusiv un control posterior, realizat pe cale de excepţie
6. Multiplicarea normelor constituţionale se realizează prin:
a. colectarea de către legea fundamentală a normelor şi principiilor specifice altor norme de drept cărora
le acordă valoare constituţională
b. impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct aplicabile, care ţin seama de
specificitatea domeniului la care sunt aplicate, dar care tind să impună standarde cu o forţă juridică mai
mare
c. deducerea unor noi norme juridice pe baza celor deja existente, prin anularea normelor juridice
contrare constituţiei
35
Test de autoevaluare 5.1.:1. c, 2. c, 3. b, 4. a, 5. b, 6. a
3.5. Test de autoevaluare

I. 1. Cauzele şi obiectul controlului constituţionalităţii legilor
2. Apariţia controlului de constituţionalitate în SUA şi în România (cauzele Marbury vs. Madison
şi Afacerea tramvaielor din Bucureşti)
1. Controlul constituţionalităţii legilor este înţeles ca:

a. activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia
b. o consecinţa a supremaţiei constituţiei
c. o metodă de asigurare a legalităţii actelor normative
2. Sunt supuse controlului constituţionalităţii:
a. legea ca act juridic al parlamentului şi actele normative emise de guvern
b. legea, ca act juridic al parlamentului, precum şi actele normative cu forţă juridică egală cu cea a legii
(ordonanţe, decrete – legi)
c. actele normative in vigoare şi sentinţele judecătoreşti
3. Controlul constituţional realizat prin intermediul opiniei publice prezintă următoarele caracteristici:
a. elementar, reacţie populară în faţa violării constituţiei, este o insurecţie violentă situată în afara
dreptului
b. este realizat prin instanţe ordinare sau jurisdicţii speciale
c. este justificat, complet şi diversificat
4. Controlul jurisdicţional, realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti este cunoscut sub denumirea de:
a. model european
b. model american
c. model kelsenian
5. Clasificarea controlului constituţionalităţii legilor în control explicit şi control implicit se face în funcţie
de:
a. de înscriere sau nu în constituţie
b. în funcţie de timpul în care se efectuează
c. în funcţie de procedurile folosite
6. Constituţionalizarea dreptului se manifestă prin:
a. acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii legale
b. ridicarea în rang constituţional a unor norme din alte ramuri de drept
c. conformitatea întregului drept cu constituţia
Răspunsuri:
I. 1. se vor analiza cauzele şi obiectul controlului
36
2. se vor explica cele două speţe
II. 1. a, 2. b, 3. a, 4. a, 5. a, 6. b.
Cărţi:
2. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole, Editura
5. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. - S., ENACHE, M., IANCU, Gh. –
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
6. DELEANU, I. – Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
Articole:
1. BENKE, K. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale în unele state europene şi în
România, Dreptul nr. 9/2006;
2. CONSTANTINESCU, M., BERZESCU, M. – Controlul constituţionalităţii şi legile anterioare
Constituţiei României Dreptul nr. 1/1994;
3. COSTACHE, R. – Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii Marbury v. Madison 24 februarie
1803, AUBD nr. 3/2004;
4. DEACONU, Şt. – Apariţia controlului de constituţionalitate a legilor – experienţa americană, situaţia în
România, AUBD nr. 3/2005,
5. DELEANU, I. – Unele observaţii cu privire la constituţionalitatea ordonanţelor de urgenţă, Curierul
judiciar 6/2006;
6. IONESCU, C. – Controlul politic al constituţionalităţii legilor. De la practica medievală la epoca
modernă, Revista de drept public nr. 1/2006;
7. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M. - Despre blocul constituţionalităţii, Dreptul nr. 8/1999;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU E. S. - Blocul de constituţionalitate, concept specific sistemului
constituţional francez, Dreptul nr. 4/1998;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. – Despre constituţionalizarea dreptului român, Revista de drept
public nr. 1-2/1996;
10. POPESCU, C. L. – Constituţionalizarea formală prin revizuirea constituţională a normelor care
consacră valorile revoluţiei române din decembrie 1989, Dreptul nr. 1/2005;
11. POPESCU, C. L. – Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale, Dreptul nr. 11/2005;
12. POPESCU, C.L. – Excepţia de neconstituţionalitate. Titular al dreptului de sezină. Avocatul poporului,
Curierul judiciar 9/2006;
13. TĂNĂSESCU, E.S. - Considérations sur la constitutionnalisation du droit civil roumain, AUB 1999;
14. TĂNĂSESCU, E.S. - L’exception d’inconstitutionnalité en droit comparé, AUBD nr. 2/2010;
15. TĂNĂSESCU, E.S. - La crise economique de 2009 vue par la CCR, AUBD nr. 3/2010.
37
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)
CUPRINS
4.1. Premise istorice;
4.2. Dezvoltarea constituţională a României până în 1944;
4.2.1. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 şi
legea electorală;
4.2.2. Constituţia din 29 iunie 1866;
4.2.3. Constituţia din 29 martie 1923;
4.2.4. Constituţia din 28 februarie 1938;
4.2.5. Actele constituţionale cu caracter tranzitoriu din 1940 – 1944;
4.3. Dezvoltarea constituţională a României până la adoptarea Constituţiei din 1948;
4.4. Dezvoltarea constituţională a României din anul 1948 până la 22 decembrie
1989;
4.5. Regimul constituţional din România stabilit după 22 decembrie 1989.
4.6. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare;
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4

 înţelegeţi cum au apărut şi dezvoltat actele constituţionale în România;
 identificaţi tipul Constituţiilor Române;
 analizaţi comparativ diferitele Constituţii ale României.
38
4.1. Premise istorice
Constituţia în România a apărut mult mai târziu decât constituţiile din alte state.
 Înlăturarea dominaţiei otomane a permis Ţărilor Române o dezvoltare, dar această dezvoltare a
fost mai lentă.
 Slăbirea dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române începe prin pacea de la Kuciuk – Kainargi
(1774), continuă apoi prin Convenţia de la Akkerman (1817), convenţie ale cărei prevederi sunt reluate
şi consemnate în Tratatul de la Adrianopol (1829).
 Perioada premergătoare apariţiei constituţiei române s-a caracterizat şi prin puternice frământări
şi mişcări care au fost forma de manifestare a luptei pentru înfăptuirea unităţii de stat a poporului
român, pentru înlăturarea orânduirii feudale, pentru revendicări cu caracter democratic.
 Un loc deosebit în cadrul premiselor istorice ale primei Constituţii din România îl ocupă
înfăptuirea în 1859 a statului unitar naţional, prin unirea Munteniei şi Moldovei sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza.
 Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante precum cea
agrară şi cele politice, administrative şi culturale, care au avut ca urmare crearea şi dezvoltarea unor
instituţii statale.
4.2. Dezvoltarea constituţională a României până în 1944. Premise istorice.
4.2.1. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858 şi legea electorală.
Acestea reprezintă prima Constituţie a României;
4.2.2. Constituţia din 29 iunie 1866. Premise istorice. (a se vedea art. 101 şi 102 din
Constituţie).
4.2.3. Constituţia din 29 martie 1923. Premise istorice. Doctrina timpului a contestat-o datorită
faptului că la adoptarea sa nu s-ar fi respectat procedura de modificare prevăzută de
Constituţia din 1866.
4.2.4. Constituţia din 28 februarie 1938. Premise istorice. Cea mai nedemocratică din această
perioadă, pentru că instituţionaliza dictatura regală a lui Carol al II – lea. Aceasta a şi fost
suspendată în 1940.
4.2.5. În perioada 1940 - 1944 au fost adoptate o serie de alte acte constituţionale cu caracter
tranzitoriu.
Dezvoltarea constituţională a României Statutul dezvoltator al Convenţiei de la

până în 1944 Paris
Constituţia din 1866
Actele constituţionale
1940 - 1944
Explicaţi procedura de revizuire a Constituţiei din 1923.

39
4.3. Dezvoltarea constituţională a României în perioada 1944 până la adoptarea Constituţiei din
1948.
 Decretul nr. 1626/1944 pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiei din
1866 şi cu modificările Constituţiei din 29 martie 1923.
 Decretul nr. 1849/1944 referitor la urmărirea şi sancţionarea tuturor celor care au
contribuit la dezastrul ţării, ca urmare a războiului contra naţiunilor unite.
 Legea nr. 86/1945 – Statutul Naţionalităţilor Minoritare.
 Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
 Decretul nr. 2218/1946 privind exercitarea puterii legislative.
 Legea nr. 363/1947 pentru constituirea Statului Român în republică populară, prin care a
dispărut principiul separaţiei puterilor în stat.
Decretul nr. 1626/1944

Dezvoltarea constituţională a României în
perioada 1944 până la adoptarea
Constituţiei din 1948 Decretul nr. 1849/1944
Legea nr. 86/1945
Legea nr. 187/1945
Decretul nr. 2218/1946
Legea nr. 363/1947
4.4. Dezvoltarea constituţională a României din anul 1948 până la 22 decembrie 1989.
Constituţia din 13 aprilie 1948

Dezvoltarea constituţională a României din
anul 1948 până la 22 decembrie 1989
Constituţia din 24 septembrie 1952
(Constituţiile socialiste)
Constituţia din 21 august 1965
4.5. Regimul constituţional din România stabilit după 22 decembrie 1989.
Regimul constituţional din România Decretul - lege nr. 2/1989

stabilit din 22 decembrie 1989
Decretul - lege nr. 8/1989
40
Daţi exemple de acte cu caracter tranzitoriu şi constituţional întâlnite de-a lungul timpului în istoria
constituţională română şi comentaţi-le pe scurt.

1. Statutul lui Cuza încredinţa puterea de stat:

a. domnitorului şi reprezentanţei naţionale, care avea o structură bicamerală (adunarea ponderatoare şi
adunarea electivă)
b. adunării elective
c. domnului
2. În primul articol al Constituţiei române din 29 iunie 1866 se arată că:
a. “Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”
b. “nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor”
c. “puterea este împărţită între organele statului”
3. Constituţia din 1923 stabileşte în ce priveşte puterile statului că puterea legislativă se exercită:
a. colectiv de rege şi reprezentanţa naţională
b. de adunarea deputaţilor şi senat
c. de rege şi o exercită prin guvern
4. Dispoziţiile constituţiei de la 1938 consacră:
a. drepturi şi libertăţi egale pentru toţi
b. dictatura regală şi reglementează restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
c. trăsăturile şi valorile fundamentale ale statutului
5. Prin Legea nr. 363 din 20 decembrie 1947:
a. se instituie "ca formă de stat" republica socialistă
b. se instituie "ca formă de stat" republica populară
c. se consolidează monarhia
6. Actele cu caracter constituţional adoptate după 22 decembrie 1989 au avut un caracter:
a. definitiv
b. tranzitoriu, la momentul adoptării lor stabilindu-se o perioadă fixă în care ele erau în vigoare
c. tranzitoriu, ele rămânând în vigoare şi după adoptarea Constituţiei, cu condiţia ca ele să nu contravină
noii Constituţii.

Test de autoevaluare 4.1. : 1. a, 2. a, 3. a, 4. b, 5. b, 6. b.
I. 1. Comparaţi Constituţiile române începând cu Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 1858
şi până în prezent, având în vedere următoarele criterii: cine a adoptat constituţia (puterea constituantă),
41
procedura de adoptare, caracteristicile statului, puterile statului, drepturile fundamentale, sistemul
electoral, precum şi dispoziţiile referitoare la modificarea, suspendarea şi abrogarea Constituţiei.
2. Identificaţi cele mai importante modificări aduse în anul 2003 prin revizuirea Constituţiei din 1991
Cărţi:
2. MURARU, I., IANCU, Gh., Constituţiile române, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,
1995;
4. TĂNĂSESCU, E. S. - „Despre aproximarea legislativă în viziunea lui Constantin C.Angelescu”, în
Constantin C. Angelescu – Centenar 2005 – Simpozion comemorativ, Institutul European, colecţia
ACADEMICA, 2006, Iaşi.
Articole:
1. TĂNĂSESCU E.S. - Modern constitutionalism and the sources of the Romanian Constitution of 1866,
AUBD nr. 2/2006.
42
CETĂŢENIA ROMÂNĂ
Unitatea de învăţare nr. 5

CETĂŢENIA ROMÂNĂ
CUPRINS
5.1. Istoricul şi noţiunea de cetăţenie
5.2. Natura juridică a cetăţeniei
5.3. Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele
juridice privitoare la cetăţenie
5.4. Dobândirea cetăţeniei romane
5.5. Pierderea cetăţeniei române
5.6. Dovada cetăţeniei române
5.7. Procedura de dobândire a cetăţeniei române
5.8. Cetăţenia de onoare
 definiţi cetăţenia
 cunoaşteţi teoriile privind natura juridică a cetăţeniei;
 înţelegeţi principiile cetăţeniei române;
 identificaţi modalităţile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române;
 explicaţi modalităţile procedurale de soluţionare a cererilor privitoare la
cetăţenia română;
43
5.1. Istoricul şi noţiunea de cetăţenie
 Primul document care a folosit noţiunea de cetăţenie este Declaraţia franceză a drepturilor omului şi
cetăţeanului din 26 august 1789, care a legat-o de participarea obligatorie a persoanei la viaţa politică (ca o
funcţie publică).
 Cetăţenia interesează şi alte ramuri de drept decât dreptul constituţional şi anume dreptul internaţional
(public şi mai ales privat), dreptul civil, dreptul familiei etc.
 Pentru a determina conţinutul, trebuie arătat că legile şi constituţiile conferă numai cetăţenilor toate
drepturile, în timp ce persoanele care nu au această calitate (străinii, inclusiv apatrizii) nu au decât o parte
din aceste drepturi, altele decât cele exclusiv politice, deoarece numai cetăţenii pot şi au dreptul să exercite
puterea şi astfel numai ei participă la guvernare. În acelaşi timp, numai cetăţenii pot exercita toate
îndatoririle fundamentale. Fiecare stat este obligat să determine prin legislaţia proprie care sunt cetăţenii săi.
 În doctrina juridică noţiunea de cetăţenie este înţeleasă:
 într-un sens juridic (care interesează dreptul constituţional);
Sensurile
noţiunii de  într-un sens politic, atunci când este privită ca o apartenenţă a unui individ la o colectivitate
cetăţenie umană (naţiune, popor), organizată statal.
 În acelaşi timp, în dreptul constituţional cetăţenia are două accepţiuni:
 de instituţie juridică, adică o grupare de norme juridice;
 de condiţie juridică, pe care o au acele persoane, care au calitatea de cetăţean.
 Pentru a defini cetăţenia trebuie pornit de la faptul că:
 aceasta are un conţinut şi o finalitate, care se corelează cu realităţile economice, sociale şi
culturale concrete dintr-o societate dată;
 ea reprezentând expresia relaţiilor social – economice, politice şi juridice, dintre persoanele fizice
şi stat;
 cetăţenia nu este astfel o simplă legătură politică sau juridică între individ şi colectivitate organizată
statal, ci o integrare organică în sânul colectivităţii.
 titlul de cetăţean dovedeşte apartenenţa persoanei la stat;
 ca membri ai colectivităţii umane organizate statal cetăţenii se bucură de toate drepturile şi
libertăţile fundamentale prevăzute de constituţie şi care sunt garantate în exercitarea lor efectivă
de Constituţie şi legi, prin mijloace materiale, juridice etc.
 În vederea definirii cetăţeniei mai trebuie remarcat că numai persoanele fizice au cetăţenie, nu şi persoanele
juridice sau bunurile.
Definiţia Cetăţenia română constituie acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social –
cetăţeniei economice, politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la acel stat şi atribuind
române
persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de constituţie şi de legi.
Stabiliţi deosebirile între noţiunile de naţionalitate şi cetăţenie.
5. 2. Natura juridică a cetăţeniei
 Natura juridică a cetăţeniei este una din cele mai controversate probleme referitoare la cetăţenie.
44
 Ea a fost considerată:
 un “statut personal”;
 o “situaţie juridică a persoanei”;
 un “raport juridic dintre individ şi stat”;
 o parte a “stării civile a persoanei”;
 un “contract tacit sinalagmatic”;
 un “raport contractual” etc.
 Împărtăşim opinia exprimată în literatura juridică potrivit căreia cetăţenia este un element al capacităţii
juridice.
Explicaţi pe scurt natura juridică a cetăţeniei.
5.3. Reglementarea juridică a cetăţeniei române şi principiile ce se degajă din normele juridice
privitoare la cetăţenie
 Normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale dreptului constituţional, ele formând o instituţie a
acestei ramuri de drept.
Sediul  Normele privitoare la cetăţenie se găsesc în Constituţie, care este izvorul principal al dreptului
materiei constituţional, în art. 5.
 La 1 martie1991 a fost adoptată Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, care a abrogat Legea nr. 24/1971.
Legea cetăţeniei române a fost modificată de mai multe ori.
 La data de 6 noiembrie 1997, a fost adoptată, de către Consiliul Europei, la Strasbourg, Convenţia
europeană asupra cetăţeniei şi care a fost ratificată de România, prin Legea nr. 396/2002 (Monitorul Oficial
nr. 490 din 9 iulie 2002), cu trei rezerve.
Analiza normelor juridice care formează instituţia juridică a cetăţeniei, permite formularea unor principii care
stau la baza cetăţeniei române. Aceste principii sunt:
Principiile  Fiecare persoană fizică are dreptul la o cetăţenie, iar conform art. 3 pct. 1 din Convenţie, fiecare
cetăţeniei
române stat este obligat să determine prin propria legislaţie, care sunt cetăţenii săi. Nimeni nu poate fi, în mod arbitrar,
privat de cetăţenia sa.
 Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de constituţie şi legi, unele
dintre ele fiind doar ale cetăţenilor români şi anume:
 dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în autorităţile reprezentative (art. 34, 35 din
Constituţia);
 dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României şi de a circula liber
pe acest teritoriu (art. 25 (2) din Constituţie);
 dreptul de a ocupa orice demnitate publică sau de a fi angajat în orice funcţie publică,
pentru care îndeplineşte condiţiile cerute de lege (art. 16(3) din Constituţie);
 dreptul de a nu fi extrădat şi expulzat decât în anumite condiţii după aderarea României
la Uniunea Europeană, conform art. 19 (1) din Constituţie;
 dreptul de a fi protejat diplomatic de către statul român, atunci când se află în străinătate.
(art. 1 din Legea cetăţeniei române şi art. 17 din Constituţie).
 Numai cetăţenii sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi legile ţării.
45
 Unele obligaţii, prevăzute de Constituţia şi legile româneşti, aparţin în exclusivitate
cetăţenilor români, pentru că numai ei pot fi titularii tuturor drepturilor şi obligaţiilor. Persoanele care
nu au această calitate nu sunt ţinute a îndeplini anumite îndatoriri, ce revin numai cetăţenilor români.
Aceste obligaţii sunt:
 fidelitatea faţă de ţară;
 contribuirea la cheltuielile publice;
 exercitarea cu bună credinţă a drepturilor şi îndatoririlor şi respectarea acestora;
 apărarea ţării.
 Cetăţenii români sun egali în faţa legii (drepturi şi îndatoriri) fără deosebire de rasă, culoare, sex,
limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere sau întemeiată pe orice
altă împrejurare şi indiferent de modul în care au dobândit cetăţenia.
 Cetăţenia e în exclusivitate o problemă de stat.
 Căsătoria nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor. De asemenea, declararea
nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei nu produc nici un efect asupra cetăţeniei soţului, care a dobândit
cetăţenia română în timpul căsătoriei.
 Schimbarea cetăţeniei unuia din soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei române a celuilalt
soţ. Cetăţenia română se dobândeşte fără să aibă în vedere că potrivit legii unui alt stat o persoana era şi cetăţean
al acelui stat.
Explicaţi pe scurt principiile care stau la baza cetăţeniei române.
5.4. Dobândirea cetăţeniei române

Dobândirea cetăţeniei, se face pe baza a două sisteme şi anume:
1. sistemul care are la bază principiul jus sanguinis (dreptul sângelui), care se utilizează în Franţa, Belgia,
Sisteme de
dobândire Italia, ţările scandinave etc.; în acest sistem, copilul devine cetăţeanul unui stat dacă se naşte din părinţi care,
a cetăţeniei
amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv.
2. sistemul jus loci sau jus soli (dreptul locului, adică al teritoriului pe care s-a născut o persoana fizică), care
se utilizează în SUA, Marea Britanie, America Latină etc.; în acest sistem, copilul devine cetăţeanul unui
stat dacă se naşte pe teritoriul statului respectiv.
Moduri de
dobândire În dreptul român a fost adoptat sistemul care are la bază sistemul jus sanguinis.
a cetăţeniei Legea cetăţeniei române stabileşte patru moduri în care cetăţenia română poate fi dobândită.
române
Modurile de naştere
dobândire a
cetăţeniei
adopţie
repatriere
la cerere
46
a) Dobândirea cetăţeniei române prin naştere
 Legea cetăţeniei române, în art. 5, stabileşte că este cetăţean român copilul care se naşte (pe teritoriul
României), din părinţi cetăţeni români. De asemenea, este cetăţean român copilul născut pe teritoriul statului
român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român.
b) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
 Conform art. 6 din lege, cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie,
prin adopţie dacă:
 cel puţin unul dintre soţi care adoptă este cetăţean român sau;
 atunci când adopţia se face de o singură persoană, dacă acesta este cetăţean român;
 adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani;
 dacă adoptatul este major este necesar şi consimţământul acestuia
 În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului va fi hotărâtă, de
comun acord, de către adoptatori.
 Legea cetăţeniei române prevede, în art. 6, alin. 2, o soluţie nouă faţă de reglementarea legală anterioară,
pentru cazul în care adoptatorii nu cad de acord asupra cetăţeniei copilului adoptat, instanţa judecătorească
competentă să încuviinţeze adopţia va decide, ţinând seama de interesele copilului.
 În cazul în care copilul a împlinit vârsta de 14 ani, în vederea încuviinţării adopţiei este necesar şi
consimţământul lui, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public.
c) Dobândirea cetăţeniei române prin repatriere
 Acest mod de dobândire a cetăţeniei române a răspuns necesităţii de a se da o reglementare corespunzătoare
situaţiilor în care persoanele, care au fost cetăţeni români au pierdut cetăţenia română ca urmare a stabilirii lor în
străinătate, dar doresc să se reintegreze în societatea românească.
 În cazul repatrierii este vorba de persoane (foştii cetăţeni români), care sunt legate de poporul român şi
care, din diferite motive, au întrerupt pentru anumite perioade de timp contactul lor cu societatea românească.
 Persoana care a pierdut cetăţenia română o redobândeşte ca efect al repatrierii dacă, dorind să se integreze în
societatea românească îşi exprimă dorinţa în acest sens şi a obţinut aprobarea de repatriere.
 Acordarea cetăţeniei române în acest caz, se face fără condiţia renunţării la cetăţenia străină deţinută de
cel care solicită repatrierea, sau de soţul sau soţia sa, după caz.
 În situaţia în care părinţii care au cerut repatrierea nu cad de acord asupra cetăţeniei copiilor lor, tribunalul
de la domiciliul copilului va decide, ţinând seama de interesele acestuia.
 Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani trebuie să-şi exprime consimţământul, în forma unei declaraţii
autentice date în faţa notarului public.
 Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei, care se repatriază poate cere şi el dobândirea
cetăţeniei române, în condiţiile Legii nr. 21/1991.
 Legea nr. 21/1991, în art. 10 şi 11, prevede şi soluţionează două situaţii speciale şi tranzitorii şi anume:
 a repatrierii foştilor cetăţeni români care, înainte de data de 22 decembrie 1989, au pierdut
cetăţenia română din diferite motive şi care cer redobândirea ei. Aceştia o pot dobândi la cerere, pe
baza unei declaraţii autentificate date, în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale
României, iar în ţară, în faţa notarului public, chiar dacă au o altă cetăţenie şi nu îşi stabilesc
domiciliul în România şi
 a repatrierii celor care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi cărora li s-a
“ridicat” cetăţenia română, fără voia sau din motive neimputabile lor, precum şi descendenţilor
47
acestora pana la gradul III. Legea nu defineşte noţiunea de “ridicat” Considerăm că, această noţiune
ar trebui să fie interpretată în sensul cuprinderii în ea a tuturor situaţiilor “sancţionatorii” aplicate
celor, care săvârşeau fapte contrare orientărilor vechiului regim.
 Prin modificarea Legii nr. 21/1991, realizată în anul 1999, în art. 4 al legii nu se mai prevede
repatrierea ca mod de dobândire a cetăţeniei române. Cu toate acestea repatrierea este reglementată în art. 11
din lege, în partea care reglementează “acordarea la cerere”, iar motivaţia, care apare ca nefericită, ar putea
consta în aceea că, atât dobândirea cetăţeniei la cerere cât şi cea prin repatriere, se face pe baza formulării unor
cereri motivate.
d) Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere
 Acest mod de dobândire a cetăţeniei priveşte pe cetăţenii străini sau apatrizii (persoanele fără cetăţenie), care
îşi manifestă dorinţa de a se integra în societatea românească.
 Condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române la cerere sunt:
 s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe
acest teritoriu, locuieşte în mod legal, continuu şi statornic pe teritoriul statului român de cel
puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani;
 dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate faţă de statul şi de poporul român;
 a împlinit vârsta de 18 ani;
 are asigurate în România mijloacele legale de existenţă;
 este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru
o infracţiune, care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
 cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în
măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
 cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.
 Termenele prevăzute de lege pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul: este o
personalitate recunoscută pe plan internaţional, este cetăţean al unui stat membru al Uniunii
Europene, a dobândit statutul de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare, a investit în
România sume care depăşesc 1 milion de euro.
 Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani
dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi. În cazul în care numai unul dintre părinţi
dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului.
În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând
seama de interesele acestuia. În cazul copilului, care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar
consimţământul acestuia, care trebuie dat în faţa unui notar public.
e) Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul României

 Potrivit legii române, copilul găsit pe teritoriul român este cetăţean român dacă nici unul din părinţi nu este
cunoscut.
 Această soluţie se întemeiază tot pe principiul jus sanguinis, prezumându-se că cel puţin unul din părinţi a
fost cetăţean român.
Care este principiul dobândirii cetăţeniei române de copilul găsit pe teritoriul României?
48
Test de autoevaluare 5. 2.
Comentaţi pe scurt care sunt implicaţiile cetăţeniei Uniunii Europene în ceea ce priveşte cetăţenia română.
5.5. Pierderea cetăţeniei române

Moduri de pierdere a cetăţeniei române
Modurile de pierdere a cetăţeniei române sunt:
Moduri de  Retragerea;
pierdere a
 aprobarea renunţării la cetăţenia română;
cetăţeniei
române  alte cazuri legale.
a. Retragerea cetăţeniei române

 Apare ca o sancţiune, atât în legislaţiile străine cât şi în cea română dinaintea anului 1948 şi se aplică
cetăţenilor români.
 Se poate retrage cetăţenia română celui care:
a. aflat în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român
sau lezează prestigiul României;
b. aflat în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile
diplomatice sau cu care este în stare de război;
c. a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase;
d. este cunoscut ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a
săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.
 În primul rând se constată că nu se poate retrage cetăţenia română decât persoanelor, care se află în afara
graniţelor ţării.
 Cetăţeanului român care domiciliază pe teritoriul României i se poate retrage cetăţenia română decât atunci
când a obţinut-o în mod fraudulos sau are legături cu grupări teroriste.
 Legea nu îngăduie retragerea cetăţeniei române cetăţeanului român care a dobândit-o prin naştere.
 Retragerea cetăţeniei române se pronunţă numai împotriva persoanei vinovate, aflate în una din situaţiile
prevăzute de lege şi menţionate mai înainte.
 Nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.
 Procedura retragerii cetăţeniei române este aceeaşi ca cea pentru acordarea acesteia, cu excepţia
fazei de depunere a jurământului.
 Sesizarea comisiei pentru cetăţenie se poate face, în scris, de oricine (autoritate sau
persoană) are cunoştinţă de existenţa vreunui motiv pentru retragerea cetăţeniei. Sesizarea trebuie, în
mod obligatoriu, să fie însoţită de dovezile pe care se bazează.
 Preşedintele Comisiei dispune prin rezoluţie solicitarea punctului de vedere al autorităţilor
competente cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei; invitarea persoanei
care a formulat sesizarea, precum şi a oricărei alte persoane care ar putea da informaţii utile soluţionării
cererii; citarea persoanei pentru care se solicită retragerea cetăţeniei.
 Retragerea cetăţeniei se face de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie prin
ordin, la propunerea Comisiei pentru Cetăţenie, propunere bazată pe raportul motivat al acesteia.
49
 Ordinul preşedintelui ANC de admitere sau de respingere a sesizării de retragere a
cetăţeniei se comunică persoanei în cauză, precum şi persoanei care a făcut sesizarea, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire.
 Ordinul poate fi atacat în termen de 15 zile de la data comunicării, la secţia de contencios
administrativ şi fiscal a curţii de apel de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului.
 Produce efecte doar faţă de cel ce a formulat cererea, pierderea cetăţeniei române
realizându-se la data emiterii ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de aprobare
a retragerii cetăţeniei române.
b. Renunţarea la cetăţenia română

 Este un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei.
 A fost reglementată, ca mod de pierdere a cetăţeniei, deoarece se pot ivi situaţii în care o persoană, cetăţean
român, doreşte să se stabilească în străinătate şi să obţină cetăţenia statului unde se stabileşte.
 Legea prevede că se poate aproba renunţarea la cetăţenia română numai cetăţeanului român, care a împlinit
vârsta de 18 ani.
 Legea nr. 21/1991 dispune că, se poate aproba renunţarea la cetăţenia română celui care:
a. nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;
b. nu este urmărit pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau având
astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor.
c. A dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.
 Cererea de renunţare la cetăţenia română se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică
şi se rezolvă potrivit procedurii prevăzute de lege pentru acordarea cetăţeniei române, cu excepţia fazei de
depunere a jurământului de credinţă.
 Se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, la propunerea Comisiei pentru
cetăţenie, pe baza unui raport motivat.
 Nu produce efecte decât faţă de cel ce o face, nu şi faţă de soţ sau copii, aşa cum de altfel am precizat şi la
principiile cetăţeniei române.
 Legea română prevede că:
 în cazul în care ambii părinţi (sau unul, dacă numai acesta este cunoscut sau în viaţă) obţin
aprobarea renunţării la cetăţenia română, iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori
părăseşte împreună cu ei ţara, copilul pierde cetăţenia român odată cu părinţii săi;
 dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite, copilul o pierde pe ultima dintre
aceste date;
 copilul minor care, pentru a domicilia în străinătate, părăseşte ţara după ce ambii părinţi au
pierdut cetăţenia română, pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară;
 în toate situaţiile de mai sus, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere
consimţământul, care trebuie să fie dat în forma unei declaraţii autentice, în faţa notarului public;
 produce efecte de la data eliberării adeverinţei de renunţare la cetăţenia română;
 Cererea de renunţare la cetăţenia română se taxează potrivit legii.
c. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române
50
 Privesc însă numai copiii minori, copii care de regulă urmează condiţia juridică a părinţilor (fireşti sau
adoptatori).
 Aceste situaţii sunt:
 Adopţia unui copil minor, cetăţean român, de către cetăţeni străini.
 Stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României.
 Anularea, declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor străin de către
cetăţeni români.
 Legea nr. 21/1991 prevede că, pentru toate aceste situaţii de pierdere a cetăţeniei române, în alte cazuri decât
cele de retragere sau de renunţare la cetăţenia română, se aplică procedura reglementată de legea cetăţeniei
române pentru retragerea sau renunţarea la cetăţenia română.
5.6. Dovada cetăţeniei române
 Dovada cetăţeniei române se face prin buletinul de identitate (cartea de identitate), paşaport sau certificat
constatator legal eliberat.
Dovada cetăţeniei române Buletin sau carte de identitate, paşaport

sau certificat constatator legal eliberat
(regulă)
Certificat de naştere şi actul de identitate

al părinţilor
(copii sub 14 ani)
Certificat de naştere (copii sub 14 ani

găsiţi pe teritoriul României)
Actul de trecere a frontierei române

(pentru cei aflaţi în străinătate)
Test de autoevaluare 5. 4.
Prezentaţi regulile referitoare la dovada cetăţeniei.
5.7. Procedura de dobândire a cetăţeniei române

 Procedura de acordare a cetăţeniei române este reglementată în Capitolul III din Legea nr. 21/1991 şi se
aplică în cazurile de acordare a cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere.
 Se declanşează la cererea în limba română a persoanei care solicită cetăţenia română, cerere care se face
personal sau în cazuri temeinic justificate prin mandatar cu procură specială şi autentică.
 Cererea va trebui să fie însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale şi va trebui depusă la
sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie sau pentru cazurile de la art. 10 alin. 1 şi 11 la misiunile
diplomatice sau la oficiile consulare ale României.
 Urmează trei faze, toate cu caracter administrativ.
51
Faza de examinare a cererii de acordare a
Procedura de dobândire a
cetăţeniei române la cerere sau prin repatriere
cetăţeniei române
Faza de acordare a cetăţeniei române
Faza jurământului de credinţă

(dobândirea cetăţeniei)
A. Faza de examinare a cererii
 Cererea este examinată de o comisie pentru cetăţenie, entitate fără personalitate juridică din cadrul
Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC).
 Comisia, cu activitate permanentă, este compusă dintr-un preşedinte şi 20 de membri, personal din cadrul
ANC; lucrările Comisiei nu sunt publice, se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de
preşedinte, iar în lipsa acestuia de către un membru desemnat de acesta.
 Membrii Comisiei şi preşedintele sunt numiţi prin ordin al ministrului justiţiei pentru un mandat de 2 ani şi
pot fi revocaţi pe toată durata mandatului prin ordin al ministrului justiţiei.
 Cererea este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei.
 În cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită
prin rezoluţie completarea dosarului;
 Dacă în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va
respinge ca nesusţinută.
 Solicitarea de relaţii de la orice autorităţi şi citarea oricărei persoane, care ar putea da relaţii sau informaţii
folositoare.
 Dacă se constată de către Comisie necesitatea audierii unor persoane care ar putea da informaţii utile în
vederea soluţionării cererii, dispune citarea acestora.
 Comisia, dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei române, stabileşte într-un termen ce
nu va depăşi 6 luni programarea persoanei la interviu pentru verificarea cunoştinţelor de limba română, istorie şi
civilizaţie, cunoaşterea Constituţiei şi a imnului naţional.
 Comisia va întocmi un raport, care va cuprinde, în mod obligatoriu, alături de alte menţiuni neobligatorii,
menţiunea dacă cererea întruneşte sau nu condiţiile legale pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române.
Raportul se înaintează preşedintelui ANC.
B. Faza de acordare a cetăţeniei
 Preşedintele ANC emite ordinul pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române, la cerere sau prin
repatriere:
Acordarea  dacă sunt îndeplinite condiţiile legale în acest sens;

cetăţeniei  comunică petiţionarului ordinul de acordare sau de redobândire de îndată, prin
române
scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
 comunică petiţionarului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ordinul
de respingere a cererii sale, întrucât cererea sa nu îndeplineşte aceste condiţii, în cazul contrar.
 ordinul de respingere a cererii poate fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare
la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
 Dacă preşedintele aprobă prin ordin cererea, se acordă cetăţenia română petiţionarului.
52
C. Faza jurământului de credinţă faţă de România. Efecte
 Legea face deosebire între: “acordarea cetăţeniei” prin ordin al preşedintelui ANC, care are ca efect
necesitatea depunerii jurământului de credinţă şi “dobândirea cetăţeniei”, care coincide cu depunerea
jurământului de credinţă şi care are ca efect obţinerea cetăţeniei române, pe data depunerii jurământului.
 Jurământul de credinţă trebuie depus:
 în termen de 3 luni de la data comunicării acordării cetăţeniei române persoanelor, care
domiciliază în ţară, în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop şi a
preşedintelui ANC.
 În cazul acordării cetăţeniei române unei persoane, cu păstrarea domiciliului în străinătate,
aceasta va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau a oficiului consular al
României din ţara, în care acesta domiciliază, în termen de 3 luni de la comunicarea ordinului.
 După depunerea jurământului de credinţă Comisia pentru cetăţenie va elibera persoanei căreia i s-a acordat
Dobândirea
cetăţenia română certificatul constatator al îndeplinirii procedurii de depunere a jurământului de credinţă şi al
cetăţeniei
române dobândirii cetăţeniei române de la data depunerii jurământului.
 Jurământul de credinţă are ca efect juridic dobândirea cetăţeniei române pe data depunerii sale (art. 20 din
lege).
5.8. Cetăţenia de onoare
 Se acordă numai unor străini, pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române. Noţiunea de străin
este înţeleasă în sensul legii române.
 Se acordă de către Parlamentul României, la propunerea Guvernului, fără îndeplinirea vreunei formalităţi
sau proceduri, în afară de cele specifice celor două categorii de autorităţi publice (art. 36 din lege).
 Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile şi libertăţile recunoscute
cetăţenilor români, cu excepţia drepturilor exclusiv politice şi a dreptului de a ocupa o demnitate sau o funcţie
publică (art. 16 alin. 3 din Constituţie).
I. 1. Care sunt deosebirile între procedura de dobândire şi cea de pierdere a cetăţeniei române ?
2. Retragerea cetăţeniei române
1. Cetăţenia română constituie:

a. legătura ce se stabileşte între o persoană fizică sau juridică şi statul român
b. acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente social – economice, politice şi
juridice dintre persoana fizică şi stat, dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei
fizice posibilitatea de a fi titularul drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie şi de legile
României
c. originea etnică a persoanei fizice
53
2. Din punctul de vedere al naturii juridice, cetăţenia reprezintă:
a. un element al capacităţi juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
b. un element al capacităţi de folosinţă cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional
c. situaţia juridică a persoanei
3. Schimbarea cetăţeniei române a unuia dintre soţi:
a. nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei române a celuilalt soţ
b. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ
c. are ca efect schimbarea cetăţeniei celuilalt soţ, doar dacă din căsătoria soţilor a rezultat cel puţin
un copil minor
4. Conform sistemului jus sangvinis, copilul dobândeşte cetăţenia unui stat dacă:
a. se naşte pe teritoriul acelui stat
b. se naşte pe teritoriul acelui stat şi părinţii îşi dau acordul ca minorul să dobândească cetăţenia acelui
stat, chiar dacă nici unul dintre ei nu are cetăţenia acelui stat
c. se naşte din părinţi care, amândoi sau numai unul, au cetăţenia statului respectiv
5. Potrivit legii române, dobândirea cetăţeniei române are la bază principiul:
a. jus loci
b. jus sangvinis
c. jus soli
6. Legea cetăţeniei române prevede că aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române la cerere se face prin
ordin al preşedintelui ANC la propunerea:
a. primului-ministru
b. comisiei pentru cetăţenie
c. ministrului justiţiei
7. Retragerea cetăţeniei române apare ca:
a. un mod amiabil de rezolvare a unor probleme ce ţin de statutul juridic al persoanei
b. o sancţiune faţă de săvârşirea unei fapte penale;
c. o sancţiune.
Răspunsuri
I. 1. se vor identificare asemănările şi deosebirile de procedură între dobândirea şi pierderea
cetăţeniei române
2. se vor reda cazurile de pierdere a cetăţeniei române
II. 1. a, 2. a, 3. a, 4. c, 5. b, 6. b, 7.b, 8. c, 9.c
Cărţi:
1. CĂLINOIU, C., DUCULESCU, V., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţie revăzută şi
completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
2. DĂNIŞOR, D. C., Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H.
Beck, Bucureşti, 2007;
3. DELEANU, I. Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
4. DISSESCU, C. G., Dreptul constituţional, Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1900;
54
5. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1998;
6. IONESCU, C. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura All Beck, Ediţia 2, Bucureşti, 2004;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., (coordonatori), Constituţia României-comentariu pe articole,
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., IANCU, GH., DEACONU, ŞT., CUC, M.H., Cetăţenia
europeană, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
10. ŞTEFAN, T., ANDREŞAN-GRIGORIU, B., Drept comunitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
(cap. IX – secţiunile 8 şi 9 – „cetăţenia europeană”).
Articole:
1. ANGHEL, I.M., Ratificarea Convenţiei Europene asupra cetăţeniei – prin Legea nr. 396/2002 şi
consecinţele acesteia în legătură cu Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, Dreptul, nr. 12/2002;
2. ANGHEL, I. M., Problema dublei cetăţenii în legislaţia română, în Dreptul, nr. 2/1999;
3. DEACONU, Şt., Naţionalitatea şi cetăţenia în dreptul românesc, în Dreptul, nr. 12/1999;
4. DRĂGANU, T., Natura juridică a cetăţeniei, Studia Universitatis Babeş – Bolyai, Series
JURISPRUDENTIA, 1968;
5. IANCU, Gh., Apariţia şi evoluţia noţiunii de cetăţenie în dreptul constituţional, Revista de drept
public, nr. 2/1995;
6. PANAGIOTIS, G., în Semnificaţia cetăţeniei europene în contextul comunitar, Revista română de
drept comunitar nr. 4/2007;
7. RADULESCU, O., ROSENBERG, P., TUDOR, A., Dreptul de folosinta special asupra terenurilor
intravilane dobandit de cetatenii straini, apatrizi ori persoane juridice straine, Dreptul nr. 11/2006;
8. VASILE, M., Condiţia existenţei stării de pericol necesare pentru expulzarea infractorului străin sau
apatrid, Curierul Judiciar nr. 2/2007.
Legislaţie:
1. Constituţia României
2. Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în M. Of., Partea I, nr. 9 din 6.03.2000, cu
modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la
6 noiembrie 1997, publicată în M. Of., Partea I, nr. 490 din 9.07.2002;
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 421 din 05.06.2008;
5. Legea nr. 362/2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New
York la 28 septembrie 1954, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1146 din 19.12.2005;
6. Ordonanţă de urgenţă nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor
statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, publicată in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 646 din 21.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare;
55
7. Lege nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către
cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 1008 din 14.11.2005.
56
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
ROMÂNI
CUPRINS
6.1. Noţiunea de drepturi şi îndatoriri fundamentale
6.2. Principiile constituţionale ale drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale
6.3. Inviolabilităţile
6.4. Drepturile şi libertăţile economice, sociale şi culturale
6.5. Drepturile şi libertăţile social – politice
6.6. Drepturile garanţii
6.7. Îndatoririle fundamentale
6.8.Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
Obiectivele unităţii de învăţare ale Unităţii 6

 definiţi noţiunile în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
 înţelegeţi principiile şi mecanismul de formare a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale;
 identificaţi categoriile şi generaţiile de drepturi;
 cunoaşteţi conţinutul şi particularităţile fiecărui drept fundamental;
 sesizaţi specificul îndatoririlor fundamentale.
57
6.1. Noţiunea de drepturi şi îndatoriri fundamentale
 Terminologia tehnică a drepturilor trebuie cunoscută şi înţeleasă, pentru a se evita confuziile ce se produc
între drepturile omului şi cele fundamentale şi nu sunt cunoscute alte noţiuni: libertate publică, drept şi libertate,
îndatorire fundamentală etc.
 Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective, esenţiale pentru cetăţeni, drepturi stabilite de
Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi.
Trăsăturile Drept subiectiv

drepturilor
fundamentale
Drept esenţial
Înscris în Constituţie
Trăsăturile îndatoririlor fundamentale sunt
Obligaţie de drept public

Trăsăturile îndatoririi
fundamentale
Esenţială pentru popor
Înscrisă în Constituţie
Asigurată în realizarea lor prin forţa

coercitivă a statului
:
Identificaţi elementele definitorii ale noţiunilor de drept fundamental şi de îndatorire fundamentală.

Definiţi aceste noţiuni.
Analizaţi corelaţia dintre reglementările internaţionale şi cele interne privind drepturile omului.
Sfera drepturilor presupune analiza celor trei generaţii de drepturi.
Sfera drepturilor Generaţia I: drepturile civile şi politice
Generaţia II: drepturile economice, sociale

şi culturale
Generaţia III: drepturile de solidaritate
58
Clasificarea drepturilor fundamentale se face în funcţie de conţinutul lor în cinci categorii:
 Enumerarea nu reprezintă o clasificare, deoarece toate au aceeaşi valoare juridică.
 Egalitatea este un principiu constituţional al drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Inviolabilităţile
Clasificarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale
Drepturile şi libertăţile economice,
sociale şi culturale
Drepturile exclusiv politice
Drepturile şi libertăţile social-politice
Drepturile garanţii
6.2. Principiile constituţionale ale drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale.
Principiile constituţionale ale Universalitatea

drepturilor şi libertăţilor
fundamentale
Neretroactivitatea
Egalitatea
Funcţiile şi demnităţile publice se pot

ocupa de persoane care au numai
cetăţenia română şi domiciliul în ţară
Protecţia cetăţenilor români în străinătate

şi obligaţiile lor
Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură în

România de protecţia juridică generală a
persoanelor şi a bunurilor
Cetăţenii români nu pot fi extrădaţi şi

expulzaţi
Prioritatea reglementărilor internaţionale
Accesul liber la justiţie
Caracterul de excepţie al restrângerii

exercitării unor drepturi sau al unor
libertăţi
59
Identificaţi şi explicaţi pe scurt principiile constituţionale ale drepturilor şi îndatoririlor fundamentale.
6.3. Inviolabilităţile
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor asigură viaţa, posibilitatea de mişcare liberă,
siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa domiciliului persoanei fizice. Acestea sunt:
a. Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (art. 22).

b. Libertatea individuală (art. 23).
c. Dreptul la apărare (art. 24).
d. Dreptul la liberă circulaţie (art. 25).
e. Dreptul la viaţă intimă, familială şi privată (art. 26).
f. Inviolabilitatea domiciliului (art. 27).
Care sunt deosebirile dintre libertatea individuală si siguranţa persoanei ?
6.4. Drepturile şi libertăţile economice, sociale şi culturale.

Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă,
educaţie şi posibilitatea protecţiei acestora.
Acestea sunt: Dreptul la învăţătură (art. 32), Dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 33), Dreptul la
muncă şi la protecţie socială a muncii (art. 38 şi 39), Dreptul la grevă (art. 40), Dreptul la
proprietate (art. 41 şi art. 135), Dreptul la moştenire (art. 42), Dreptul la un nivel de trai decent (art.
43), Dreptul la căsătorie (art. 44), Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă (art. 45),
Dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială (art. 46).
6.5. Drepturile şi libertăţile social – politice.
Acele drepturi şi libertăţi care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni, fie pentru
rezolvarea unor probleme sociale şi spirituale, fie pentru participarea la guvernare (libertăţi de opinie).
Acestea sunt:
a. Libertatea constituţiei (art. 29).
b. Libertatea de exprimare (art. 30).
c. Dreptul la informaţie (art. 31).
d. Libertatea întrunirilor (art. 36).
e. Dreptul de asociere (art. 37).
f. Secretul corespondenţei (art. 28).
Comparaţie între dreptul de asociere şi libertatea întrunirilor.

60
6.6. Drepturile garanţii
Acele drepturi care, prin conţinutul lor joacă, în principal, rolul de garanţii constituţionale.
Acestea sunt: - Dreptul la petiţionare (art. 47)

- Dreptul persoanei vătămate la o autoritate publică (art. 48).
6.7. Îndatoririle fundamentale

a. Fidelitatea faţă de ţară (art. 50).
b. Îndatorirea de respectare a Constituţiei şi a legilor (art. 51).
c. Îndatorirea de apărare a ţării (art. 52).
d. Îndatorirea de a contribui la cheltuielile publice (art. 53).
e. Îndatorirea de exercitare a drepturilor şi a libertăţilor cu bună – credinţă (art. 54).
6.8.Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare
Test de autoevaluare 6.1. – se vor stabili corelaţiile dintre dreptul intern şi dreptul internaţional în
materia drepturilor omului art. 11 si 20 din Constituţia României
Test de autoevaluare 6.2. – se vor explica principiile fundamentale
Test de autoevaluare 6.3. – se vor stabili corelaţiile între libertatea individuală şi siguranţa persoanei
Test de autoevaluare 6.4. – se vor stabili asemănările şi deosebirile dintre dreptul de asociere şi
libertatea întrunirilor

I. 1. Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
2. Generaţiile de drepturi
1. Potrivit principiului constituţional prevăzut de art. 16 alin. 3 din Constituţia României, funcţiile şi demnităţile
publice pot fi ocupate de persoanele care :
a. au dublă cetăţenie (printre care şi cea română)
b. au dublă cetăţenie şi reşedinţa în România
c. au cetăţenia română şi domiciliul în ţară
2. Drepturile care, prin conţinutul lor, pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare
sunt:
a. dreptul de asociere, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
b. dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
c. libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere
3. În funcţie de conţinutul lor drepturile şi libertăţile cetăţeneşti sunt clasificate astfel:
61
a. private, publice şi politice
b. inviolabilităţile, drepturile şi libertăţile social - economice şi culturale, drepturile exclusiv
politice, drepturile şi libertăţile social - politice
c. în libertăţi primordiale sau primare şi libertăţi secundare sau complementare
4. Dreptul de asociere presupune:
a. asocierea liberă a cetăţenilor fără nici un fel de restricţii, în partide politice, sindicate şi în alte
forme de asociere
b. asocierea liberă a oamenilor în partide politice, sindicate şi în alte forme de asociere
c. asocierea liberă a cetăţenilor în partide politice, sindicate şi în alte forme de asociere
5. Drept de vot au:
a. toţii cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor
b. cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor şi care nu sunt exceptaţi de
constituţie
c. cetăţenii de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor, fără nici o restricţie
6. Dreptul la grevă are drept scop:
a. apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor
b. apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale şi politice ale cetăţenilor
c. protecţia socială a muncii
7. Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns în următoarele condiţii:
a. pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a
libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi
naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav
b. ori de câte ori situaţia o impune
c. numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii,
a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei
penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav
8. Principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale presupune:
a. toţi cetăţenii beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate prin constituţie şi
prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de către acestea
b. toţi oamenii beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate prin constituţie şi
prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de către acestea
c. toţi cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile fundamentale consacrate prin constituţie şi prin
alte legi
Răspunsuri:
I. 1. se va caracteriza dreptul persoanei vătămate
2. se vor analiza generaţiile de drepturi
II. 1. c, 2. 3. b, 4. c, 5. b, 6. a, 7. c, 8. a
62
Cărţi:
1. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, C.H.
2. CHIRIŢĂ, R., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentarii şi explicaţii, ed. a 2-a, Ed. C.H.
5. DUCULESCU, V. - Protecţia juridică a drepturilor omului: mijloace interne şi internaţionale,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., – Interpretarea
Constituţiei. Doctrină şi practică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M.- „Prioritatea reglementărilor internaţionale” în Studii
constituţionale, Ed.Actami, Bucureşti, 1995;
10. GEAMĂNU, G., Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977;
11. MANOLACHE, O., Drept comunitar, Cele patru libertăţi fundamentale. Politici comunitare, ediţia
a II-a, Editura All Beck, 1999;
12. SELEJAN-GUŢAN, B. - Protecţia europeană a drepturilor omului, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006;
13. NĂSTASE, A., - Drepturile omului, religie a sfârşitului de secol, I.R.D.O., Bucureşti, 1992;
14. POPESCU, C. L, - Protecţia internaţională a drepturilor omului- surse, instituţii, proceduri,
Editura All Beck, Bucureşti 2000;
15. RENUCCI, F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009;
16. VOICU, M. - Protecţia europeană a drepturilor omului. Teorie şi jurisprudenţă, Edura Lumina Lex,
Bucureşti, 2001.
Articole:
1. ANDREESCU, L., Libertatea academică şi libertatea de exprimare, Noua Revistă de Drepturile Omului
nr. 2/2009;
2. IOSIF CHIUZBAIAN, G.- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului izvor de drept, Revista de
Drepturile Omului, Anul IV, nr. 4/1994;
63
3. DRĂGHICI, S., Dreptul fundamental între definiţie şi efecte juridice, Noua Revistă de Drepturile
Omului nr. 1/2009;
4. DICEY, A., Dreptul la liberate personală, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 1/2009;
5. GERGELY D., Delimitările conceptuale ale discriminării directe în legislaţia din România: excepţii
permise sau derogări interzise?, Noua Revistă de Drepturile Omului nr. 4/2010;
6. HALLER, I., Dreptul la educaţie în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi
cazuisticii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Noua Revistă de Drepturile Omului nr.
2/2009;
7. MURARU, I. - Dispoziţiile Constituţiei şi exigenţele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului,
Revista de Drepturile Omului, Anul VII, nr. 4/1997;
8. MURARU, I. - Prevederile Constituţiei României privind relaţia dintre reglementările internaţionale şi
cele interne din domeniul drepturilor omului, Revista de Drepturile Omului, nr. 1-4/1991.
9. NICOLAE, R., Limita art. 6 alin. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului în materie fiscală, Noua
Revistă de Drepturile Omului nr. 3/2010
64
Organizarea statală a puterii
PUTEREA DE STAT
CUPRINS
7.1. Raportul dintre puterea de stat-stat-puterea politică
7.2. Separaţia şi echilibrul puterilor în stat
7.3. Raporturile dintre legislativ şi executiv
7.4. Raporturile dintre legislativ şi puterea judecătorească

 identificaţi raporturile dintre stat, puterea de stat şi puterea politică;
 explicaţi principiul separaţiei puterilor în stat;
 înţelegeţi intervenţia legislativului în activitatea executivului;
 înţelegeţi intervenţia executivului în activitatea legislativului;
 stabiliţi raporturile dintre legislativ şi puterea judecătorească.
65
7.1. Raportul dintre stat-puterea de stat-puterea politică
 Pentru înţelegerea fenomenului de putere este necesar să fie examinată relaţia popor – putere politică –
stat – putere de stat. Unicul deţinător al puterii politice este poporul, care nu o poate exercita direct, iar, pe
cale de consecinţă, instituţionalizează (creează) statul, în accepţiunea sa de sumă a autorităţilor publice
(statale). Statul, pentru a-şi realiza scopurile, este înzestrat cu putere de stat.
Puterea de  Puterea statală este forma de organizare statală a puterii poporului (sau a puterii politice). Dacă această
stat organizare se realizează prin mai multe grupe (categorii, autorităţi, puteri) de organe de stat, cu funcţii
(împuterniciri) şi trăsături clar definite şi caracterizate prin autonomie organizatorică şi funcţională, precum şi
prin echilibru reciproc şi colaborare, suntem în prezenţa separaţiei/echilibrului puterilor. Această stare este
specifică sistemelor de guvernământ democratice. Dacă ea se caracterizează printr-o exercitare unitară şi
uniformă, realizată de organe de stat aflate sub controlul unuia singur, de regulă investit cu puteri supreme, ne
aflăm în prezenţa fenomenului de unicitate sau confuzie a puterilor în stat.
Trăsăturile puterii de Caracterul de putere

stat
Caracterul de putere de constrângere
Caracterul social
Necesitatea de a exprima şi realiza voinţa

guvernanţilor ca voinţă general - obligatorie
Caracterul organizat
Suveranitatea
Explicaţi relaţia popor-putere politică, stat - putere de stat. Definiţi aceste categorii.
7.2. Separaţia şi echilibrul puterilor
 În procesul de exercitare a puterii de stat se observă o anumită separare a funcţiilor (competenţelor)

autorităţilor publice care nu implică o separare în cadrul puterii unice politice. Această separare presupune
echilibru şi colaborarea dintre “puterile”, care realizează funcţiile separate.
 Conform teoriei separaţiei puterilor în stat, cel care deţine puterea este înclinat să abuzeze de ea, de aceea
puterea trebuie să fie îngrădită. Îngrădirea trebuie făcută prin divizarea puterii unice (absolute monarhice), în
trei puteri (legislativă, executivă şi judecătorească), pentru ca “puterea să fie înfrântă de putere”.
Teoria a evoluat în timp, astazi manifestându-se mai ales prin echilibrul si colaborarea dintre autoritatile statului
însarcinate cu realizarea celor trei forme de manifestare a puterii de stat.
66
Identificaţi şi explicaţi principalele ideii ale teoria separaţiei puterilor în stat.
7.3. Raporturile dintre legislativ şi executiv
a) Raporturile Parlament – Executiv – presupun implicarea legislativului în activitatea şefului de stat şi a

Implicarea
guvernului şi, invers, implicarea celor două autorităţi în activitatea adunării reprezentative.
legislativului
în activitatea Implicarea legislativului în activitatea executivului:
executivului
1) În raporturile cu şeful statului, Parlamentul:
 primeşte jurământul Preşedintelui; (82 alin 2)
 poate prelungi mandatul acestuia, în caz de război sau catastrofă; (83 alin 3)
 poate hotărî punerea sub acuzare a şefului de stat pentru înaltă trădare; (96)
 ascultă mesajele şefului de stat; (65 alin 2 lit a)
 ratifică tratatele internaţionale încheiate de şeful de stat în numele României şi negociate de Guvern;
(91 alin 1)
 aprobă declararea de către şeful de stat a mobilizării parţiale sau generale a forţelor armate; (92 alin 2)
 încuviinţează instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă; (93 alin 1)
 poate suspenda din funcţie Preşedintele României în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care acesta a
încălcat prevederile Constituţiei; (95)
 stabileşte indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României.(101)
2) În raporturile sale cu Guvernul, Parlamentul:

 acordă votul de încredere asupra programului şi a întregii liste a Guvernului; (103 alin 3)
 retrage încrederea acordată; (113 alin 1)
 poate cere informaţii şi documente privind activitatea Guvernului; (111 alin 1)
 prin deputaţi şi senatori se pot pune întrebări şi adresa interpelări; (112)
 apreciază asupra răspunderii politice a Guvernului, poate cere urmărirea penală a membrilor Guvernului
pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor; stabileşte prin lege cazurile de răspundere şi pedepsele
aplicabile membrilor Guvernului; (109)
 abilitează Guvernul pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. (115 alin
1)
Compatibilitatea calităţii parlamentare cu cea de membru al Guvernului este şi ea un aspect al implicării
reciproce. (105 alin 1)
Implicarea executivului în activitatea legislativului:

Implicarea
executivului
în activitatea 1) Preşedintele României
legislativului
 promulgă legile, putând cere, o singură dată reexaminarea legii; (77)
 poate dizolva Parlamentul, în condiţiile art. 89.
67
2) Guvernul
 are iniţiativă legislativă; (74)
 poate solicita adoptarea, cu procedură de urgenţă, a proiectelor sau propunerilor legislative; (76 alin 3)
 îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, asupra unei declaraţii de
politică generală, sau proiect de lege acestea considerându-se aprobate dacă Guvernul nu este demis;
(114)
 poate fi abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice; (art. 115 alin. 1)
Principiul separaţiei puterilor în stat este sau nu înscris în Constituţia României în vigoare?
7.3. Raporturile dintre legislativ şi puterea judecătorească

 Raporturile dintre legislativ şi puterea judecătorească implică, în primul rând, principiul independenţei
judecătorilor şi supunerii lor numai legii. Prin urmare, intervenţia în sfera justiţiei a celorlalte autorităţi ale
statului contravine principiului separaţiei puterilor în stat. Aceasta nu exclude însă anumite raporturi
constituţionale:
- organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează potrivit legii; (art. 126)
- Constituţia nominalizează numai Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, sistemul judecătoresc fiind stabilit
prin lege; (art. 126)
- contenciosul electoral parlamentar este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun;
- acolo unde judecarea excepţiei de neconstituţionalitate este de competenţa instanţelor judecătoreşti,
justiţia intervine practic în activitatea legislativă.
Analizaţi raporturile dintre legislativ şi puterea judecătorească.

1. Trăsături generale ale puterii de stat sunt:

a. caracterul de putere; putere politică; putere socială; putere de a exprima şi realiza voinţa
guvernanţilor ca voinţă de stat; caracterul organizat; suveranitatea puterii de stat;
b. suveranitatea puterii de stat; caracterul de putere; putere socială; putere de a exprima şi realiza
voinţa guvernanţilor ca voinţă de stat; caracterul organizat; putere de constrângere;
c. putere politică; putere socială; putere de a exprima şi realiza voinţa guvernanţilor ca voinţă de stat;
caracterul organizat; supremaţia puterii de stat.
2. Categoria putere apare în diferite exprimări ca:
a. putere de stat, putere politică, putere publică, puteri publice, suveranitate de stat;
b. putere de stat, putere politică, putere publică, autoritate publică, suveranitate de stat;
68
c. putere de stat, putere politică, putere publică, puteri publice, şi uneori suveranitate.
3. Exercitarea puterii politice este încredinţată:

a. întotdeauna de către stat – înţeles în accepţiunea sa juridică restrânsă – poporului;
b. de către popor, statului – înţeles în accepţiunea sa juridică restrânsă – cu excepţia cazurilor în care
poporul o exercită direct, prin referendum;
c. întotdeauna, de către popor, statului (înţeles în accepţiunea sa juridică restrânsă).
Răspunsuri la testul de autoevaluare 7.1.: 1. b; 2. c; 3. b.
I. 1. Explicaţi evoluţia separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
2. Identificaţi raporturile dintre legislativ şi executiv
1. Potrivit concepţiei lui Montesquieu între cele trei puteri (puterea legislativă, puterea executivă privitoare la
chestiuni care ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la chestiunile care ţin de dreptul civil)
trebuie să existe următoarea relaţie:
a. să se exercite separat, independent şi trebuie să colaboreze între ele;
b. să se exercite separat, independent, dar să nu se autolimiteze, echilibrându-se şi trebuie să colaboreze
între ele;
c. să se exercite separat, dar nu independent, să se autolimiteze, echilibrându-se şi trebuie să colaboreze
între ele.
2. Ce anume a determinat ca în prezent separaţia / echilibrul puterilor să nu se mai realizeze între “puteri”, ci
între majoritate şi opoziţie parlamentară ?
a. instaurarea regimurilor politice totalitare;
b. introducerea votului universal, secret, direct şi liber exprimat;
c. apariţia partidelor politice şi a rolului lor în configurarea instituţiilor politice şi juridice.
3. Constituţia României reglementează câteva structuri necesare garantării libertăţilor publice şi bunei
funcţionări a autorităţilor statale. În acest sens, sunt prevăzute:
a. Parlament, Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b. Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia Juridică a Camerelor Parlamentare;
c. Avocatul Poporului, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi.
4. Conform Constituţiei actuale a României implicarea executivului în activitatea Parlamentului poate interveni
în următoarele situaţii:
a. promulgarea legilor de către Preşedinte care poate cere o singură dată reexaminarea legii; iniţiativa
legislativă; poate fi abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, etc.;
b. controlează activitatea Parlamentului; cu prilejul promulgării legilor; iniţiativa de revizuire a
constituţiei;
c. aprobarea legilor de către Preşedinte care poate cere o singură dată reexaminarea legii; iniţiativa
69
legislativă; poate fi abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, etc.
5. Potrivit Constituţiei României revizuită în 2003, poporul exercită puterea:
a) prin reprezentanţi
b) prin referendum
c) prin referendum şi prin reprezentanţi
Răspunsuri:
III. 1. se va analiza evoluţia principiului separaţiei şi echilibrului puterilor

2. se va identifica intervenţia executivului în activitatea legislativului şi intervenţia legislativului în
activitatea executivului
IV. Răspunsuri la întrebările - grilă: 1. c; 2. c; 3. a; 4. a; 5. c
Cărţi:
2. APOSTOL TOFAN D., Puterea discreţionară şi excesul de putere al autorităţilor publice, Editura
All Beck, Bucureşti, 1999;
3. DĂNIŞOR, D.C., Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H.
6. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. II,
8. GHEORGHE, G., Separaţia puterilor în stat. Teorie şi realitate, Editura S.E., Bucureşti, 1976;
9. MONTESQUIEU, Despre spiritul legilor, I, ES, Bucureşti, 1964;
10. PÂRVULESCU, C., Montesquieu – Despre spiritul legilor, în Laurenţiu Ştefan Scarlat (coord.)
Dicţionar de scrieri politice fundamentale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000;
11. POPA, N., Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1996;
Articole:
1. IONESCU, C., Principalele forme de interferenţă a instituţiilor de guvernare în statul de drept, în
Studii de drept românesc, nr. 2/1995;
2. MURARU, I. CONSTANTINESCU, M., Rolul Curţilor Constituţionale în asigurarea echilibrului
puterilor în stat, în Dreptul nr. 9/1996;
2. MURARU, I., Hotărâri judecătoreşti generatoare de conflicte constituţionale, în Pandectele Române,
nr. 9/2007;
5. ENACHE, M., Funcţiile statului în lumina principiului separaţiei puterilor, în RDP nr. 1-2/1996;
70
PARTIDELE POLITICE
PARTIDELE POLITICE
CUPRINS
8.1. Definiţia şi funcţiile partidelor politice
8.2. Categorii şi variante de partide politice
8.3. Organizarea şi funcţionarea partidelor politice
8.5 Bibliografie pentru Unitatea 8

 definiţi partidul politic;
 stabiliţi funcţiile partidului politic;
 identificaţi categorii şi variante de partide politice;
 explicaţi organizarea şi funcţionarea partidului politic.
71
8.1. Definiţia şi funcţiile partidelor politice
Definiţia Partidele politice pot fi definite ca asociaţii libere ale cetăţenilor, prin care se urmăreşte, pe baza unei platforme
partidului
(program), definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, asociaţii care au şi îşi afirmă clar şi deschis,
politic
vocaţia şi aptitudinea guvernării.
 Apariţia partidelor politice este în strânsă corelaţie cu:

 apariţia şi dezvoltarea parlamentarismului;
 ideea de reprezentare în viaţa politică.
 Trăsăturile partidelor politice:
 asociaţii;
 libere;
 constituite din cetăţeni;
 cuprind membri de partid;
 scopul este de a cuceri şi a exercita puterea, prin exprimarea voinţei politice a cetăţenilor.
 Partidele politice sunt asociaţii înfiinţate în temeiul dreptului fundamental de asociere.
Definiţi partidul politic.
Funcţiile  Funcţiile partidelor politice:

partidului
politic  definire şi exprimare a voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea
teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei;
 formarea opiniilor, selectarea candidaţilor, coordonarea aleşilor
 functii electorale, functii de control si funcţii de definire si exprimare a pozitiilor politice.
Care sunt funcţiile partidului politic?

F
8. 2. Categorii şi variante de partide politice

 partide confesionale, religioase, naţionale, de clasă şi etnice;
Categorii de  partide democratice, liberale, conservatoare, social – democrate, de stânga, de centru şi de dreapta;
partide politice
 partide de cadre şi de mase;
 partide suple şi rigide;
 partide de unice, unificate şi dominante;
Sistemele de partide: partidul unic, bipartidismul şi multipartidismul.
72
Identificaţi după următoarea schemă categoriile şi variantele de partide politice:
Categorii şi variante de Confesionale, religioase,

partide politice naţionale, de clasă şi etnice
Democratice, liberale,
conservatoare, social –
democratice, de stânga, de centru
şi de dreapta
De cadre şi de mase
Suple şi rigide
Unice, unificate, dominante
Analizaţi categoria de pluralism politic şi comentaţi aplicabilitatea sa de-a lungul timpului în

reglementările constituţionale ale statului român.
8.3. Organizarea şi funcţionarea partidelor politice
 În România partidele politice au avut o bogată istorie între cele două războaie mondiale şi după decembrie
1989. În prezent, organizarea şi funcţionarea partidelor politice în România este reglementată prin Legea
partidelor politice nr.14/2003 publicată în Monitorul Oficial nr.25 din 17 ianuarie 2003.
 Finanţarea partidelor politice este reglementată de Legea nr. 334/2006, republicată în M. Of., Partea I, nr.
510 din 22.07.2010.
Cine se poate pronunţa asupra neconstituţionalităţii sau nelegalităţii partidelor politice?

Identificaţi trăsăturile partidului politic între celelalte asociaţii, precum şi faţă de alte grupări politice,
după schema următoare:
73
Trăsăturile partidelor Asociaţie
politice
Liber constituită
Din cetăţeni
Cuprind membri de partid
Scopul de a cucerii şi
exercita puterea

Test de autoevaluare 8.1. – se va analiza noţiunea de pluralism politic, având în vedere toate
reglementările constituţionale.
Test de autoevaluare 8.2. – se va comenta schema privind trăsăturile partidelor politice.
II. 1. Enumeraţi şi explicaţi funcţiile partidelor politice
2. Analizaţi organizarea partidelor politice în România
1. Trăsăturile specifice partidelor politice sunt:

a. reprezintă o asociaţie; este rezultatul unei asocieri libere; asocierea este formată numai din cetăţeni;
funcţionează pe baza unei platforme (program); are drept scop exprimarea voinţei politice a cetăţenilor;
b. este persoană juridică de drept public; este formată numai din cetăţeni români cu domiciliul în ţară, are
drept scop exprimarea voinţei politice a cetăţenilor;
c. reprezintă o asociaţie (persoană juridică de drept privat); este rezultatul unei asocieri libere; asocierea
este formată numai din cetăţeni; funcţionează pe baza unei platforme (program); are drept scop
exprimarea voinţei politice a cetăţenilor.
2. Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie:
a. demisie din partidul al cărui membru a fost, dar numai după aprobarea din partea acestui partid;
b. de drept demisie din partidul al cărui membru a fost;
c. nu constituie demisie, el putând să figureze ca membru al ambelor partide.
3. Partidele politice se organizează şi funcţionează pe criteriul:
a. administrativ-teritorial;
b. al locului de muncă al membrilor;
c. desfăşurării de activităţi politice în cadrul agenţilor economici sau al instituţiilor publice, precum şi
administrativ-teritorial.
4. Caracteristica partidelor confesionale o reprezintă:
a. exprimă interesele unei clase sociale;
74
b. criteriu de constituire, şi anume credinţele religioase;
c. interesele reprezentate, şi anume ale diferitelor regiuni ale unui stat unitar sau ale diferitelor părţi ale
unui teritoriu naţional neajuns încă la unificare.
5. Partidele politice îndeplinesc mai multe funcţii. Constituţia României statuează că funcţia esenţială a
acestuia este:
a. contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor;
b. contribuie la educarea politică a cetăţenilor şi încurajează participarea acestora la viaţa publică;
c. stimulează participarea cetăţenilor la scrutinuri şi organizează iniţiativa legislativă a cetăţenilor.
Răspunsuri :
I. 1. se vor analiza funcţiile partidelor politice
2. se va analiza organizarea partidelor politice
II. 1. a, 2. b , 3. a, 4. b, 5. a.

Cărţi:
11. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. II,
15. DUVERGER, M., Les partis politiques, Armand Colin, Paris, 1976;
16. NEGULESCU, P.P., Partidele Politice, Editura Garamond, (reeditare nedatată), Colecţia Etos şi logos.
17. Partidele Politice, editată de Centrul de drept constituţional şi instituţii politice şi Regia Autonomă
Monitorul Oficial, Bucureşti, 1993.
Articole:
7. CONSTANTINESCU, M., ENACHE, M., Opoziţia parlamentară, Revista de drept public nr. 2/2001;
8. DĂNIŞOR, D.-C., Pluralismul şi partidele politice conform art. 8 din Constituţia României, în
Pandectele Române, nr. 5/2008;
10. PONTHOREAU, M.C., L’opposition comme garantie constitutionnelle, Revue de droit public nr.
4/2002;
11. PONTHOREAU, M.C., Les droits de l’opposition en France. Penser une opposition présidentielle,
Pouvoirs nr. 108/2004;
12. SADOUN, M., Opposition et démocratie, Pouvoirs nr. 108/2004.
Legislaţie:
1. Legea nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.25 din 17 ianuarie 2003;
2. Legea nr. 334/2006, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 510 din 22.07.2010;
3. Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, publicată în Monitorul Oficial nr. 39
din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.
75
STATUL
STATUL
CUPRINS
9.1. Noţiunea de stat

9.2. Legitimitatea şi funcţiile statului
9.3. Elementele statului
9.3.1. Populaţia
9.3.2. Teritoriul
9.3.3. Suveranitatea
9.4. Noţiunea de formă de guvernământ
9.5. Structura de stat
9.6. Caracterele constituţionale ale statului român
9.7. Noţiunea de organizare administrativ-teritorială

 definiţi noţiunea de stat;
 cunoaşteţi teoriile privind legitimitatea statului;
 identificaţi elementele statului;
 definiţi noţiunile de structură de stat şi formă de guvernământ;
 enumeraţi şi explicaţi caracterele statului român;
 explicaţi noţiunea de organizare administrativ-teritorială.
4. Durata de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 3 ore
76
1) Noţiunea de stat
Între instituţiile politice ale unei societăţi, statul este cea mai importantă. Importanţa şi necesitatea statului
pentru organizarea şi conducerea societăţii rezultă cu prisosinţă din caracterul său istoric, forma sa depinzând de
transformările sociale şi istorice care s-au produs de-a lungul timpului. Statul este un instrument de organizare şi
conducere socială, prin care grupurile sociale şi-au promovat interesele şi în care şi-a găsit expresia concentrată
întreaga societate.
Din punct de vedere juridic statul reprezintă:
 ordine juridică, mai mult sau mai puţin centralizată şi care se găseşte în strânsă legătură cu ordinea
internaţională. Cel care a fundamentat statul privit din punctul de vedere juridic a fost Hans Kelsen,
susţinătorul teoriei normativiste, care caracteriza statul ca fiind o ordine normativă de constrângere,
diferită de ordinea naturală, dotată cu putere de comandă, care emite “imperative” în virtutea raportului
de subordonare, ce există între indivizi şi stat şi care are o organizare şi o voinţă distinctă de voinţa
indivizilor şi deasupra lor.
 persoană juridică, titulară de drepturi şi obligaţii.
 un concept interdisciplinar (interesează dreptul public intern şi pe cel internaţional).
 subiect de drept (se accentuează capacitatea de conducere a sa şi competenţele sale normative. Statul
este caracterizat, din acest punct de vedere prin capacitatea sa juridică, adică prin aptitudinea sa de a fi
subiect de drept în diferite raporturi juridice de drept public sau privat).
 instituţie politică (cea mai importantă a societăţii şi prin care puterea politică se poate realiza –
Maurice Hauriou).
Din definiţiile date în doctrină se pot desprinde elementele de conţinut ale unei definiţii a noţiunii de stat (chiar
dacă statul poate comporta o multitudine de definiţii) şi anume:
 formă de organizare politică a unei colectivităţi umane constituită istoric;
 teritoriul – ca localizare geografică;
 existenţa unor guvernanţi investiţi cu atribuţii de conducere şi de exercitare a autorităţii publice în
numele poporului (puterea de stat).
Definiţia
statului Se poate defini statul ca fiind cea mai importantă instituţie politică a societăţii, modalitate de organizare a
puterii politice, care realizează puterea sa de comandă, prin intermediul guvernanţilor şi în numele poporului.
Apariţia statului modern

Formele (tipurile) statului reprezintă etape ale apariţiei statului modern şi sunt:
 statul feudal suveran;
 statul absolutist;
 statul de drept şi national;
 statul de drept şi social.
Statul feudal se caracterizează prin:
 fărâmiţare feudală şi dorinţa de unitate politică;
 existenţa raporturilor de dependenţă şi de supuşenie dintre popor şi monarh.
Statul absolutist se caracterizează prin:
 concentrarea puterii la nivel central;
 suveranul absolut produce şi impune dreptul, justiţia şi nu este supus regulilor juridice;
77
 statul devine tot mai teritorializat, iar doctrinele naţionaliste sedimentează populaţia;
 exercitarea puterii devine o preocupare constantă;
 constituţia şi legea devin expresii formale ale statului;
 apar germenii secularizării statului şi a puterii sale.
Statul de drept şi naţional caracterizat prin:
 stabilirea frontierelor sale culturale şi naţionale (apare principiul naţionalităţilor);
 se formează naţiunea (unitatea culturală) şi statele naţionale;
 apare sensul clar al suveranităţii de stat (legat de naţiune şi de cetăţenie);
 apare democratizarea puterii politice.
Statul de drept şi social se caracterizează prin:
 expansiunea puterii politice şi a democraţiei;
 apar noi generaţii de drepturi;
 evoluţia sistemului politic şi apare domnia legii;
 apare constituţionalismul şi constituţionalizarea sistemului politic;
 politica se circumscrie unor reguli juridice;
 apare garantarea drepturilor sociale şi economice;
 statul îşi asumă noi sarcini în economie şi în politicile sociale.
. Identificaţi principalele momente ale apariţiei statului modern. Care sunt formele (tipurile) de stat?
9.2. Legitimitatea şi funcţiile statului
 Conceptul de legitimitate a statului presupune stabilirea puterii constituante originare şi care stabileşte
“competenţa competenţelor”. Nu există un criteriu pentru analiza legitimităţii, pentru că există atâtea legitimităţi
câte state sunt. Contractul social schimbă temeiul legitimităţii statului şi scopurile sale. În epoca modernă
legitimitatea statului rezultă din democraţie (procesul electoral) şi principiul majorităţii. Legitimitatea statului se
mai bazează şi pe principiul legalităţii, prin invocarea teoriei puterii constituante originare, care a fost la
începuturile statului (precum cuvântul în Biblie).
 Din punct de vedere juridic funcţiile statului:
 se concretizează prin acte juridice;
 exprimă legătura dintre un tip de activitate şi finalitatea sa şi nu pot fi separate.
 sunt diverse datorită diversităţii exigenţelor umane.
 Se pot clasifica după multe criterii şi sunt:
 interne şi externe;
 economice, culturale, sociale, represive etc.;
 legislative, executive şi jurisdicţionale (cea mai cunoscută).
Care sunt principalele idei privind legitimitatea statului?
78
1. Din punct de vedere juridic statul reprezintă:

a. un produs al evoluţiei sociale a civilizaţiilor;
b. colectivitate umană istoric constituită şi organizată pe un anumit teritoriu, care politic se structurează între
guvernanţi şi restul populaţiei;
c. o ordine juridică mai mult sau mai puţin centralizată şi care se găseşte în strânsă legătură cu ordinea
internaţională.
2. Statul feudal se caracterizează prin:
a. fărâmiţare feudală şi dorinţa de unitate politică; existenţa raporturilor de dependenţă şi de supuşenie dintre
popor şi monarh;
b. concentrarea puterii la nivel central;
c. expansiunea puterii politice şi a democraţiei.
3. Funcţiile statului au fost clasificate după multe criterii. Ele sunt:
a. interne şi externe; economice, culturale, sociale, represive etc.; legislative, executive şi jurisdicţionale;
b. intrinseci si extrinseci statului;
c. morale, politice, de constrângere.
4. Potrivit lui Platon, noţiunea de formă de stat cuprinde:
a. forma de guvernământ
b. structura de stat
c. regimul politic
d. puterea politică organizată
Care dintre variante este cea corectă:
A. a+b+d
B. a+b+c
C. b+c+d
5. Statul modern se caracterizează prin aceea că:
a. puterea poporului se exercită într-un cadru teritorial determinat şi cu privire la o comunitate de oameni
organizată
b. puterea poporului este instituţionalizată într-o entitate distinctă de cea a guvernanţilor
c. puterea instituţionalizată a poporului se exprimă în forme juridice create şi aplicate în conformitate cu reguli de
competenţă şi de procedură preexistente
d. puterea de stat se diferenţiază tot mai clar de celelalte forme de putere existente în cadrul colectivităţii
Care variantă este cea corectă:
A. a+c+d
B. a+b+c
C. b+c+d
79
9.3. Elementele statului
9.3.1. Populaţia
 Statul este analizat, din punctul de vedere sociologic (mai puţin juridic) ca fiind compus din:
Elementele  populaţie;
statului
 teritoriu;
 suveranitate (sau putere).
Populaţia:
 Este un element absolut indispensabil statului, datorită caracterului social al puterii.
 Termenul este vag şi nu trebuie confundat cu poporul sau naţiunea.
 Poporul este o colectivitate umană care locuieşte la un moment dat, pe un teritoriu sau pe alte teritorii
şi care prezintă aceeaşi identitate lingvistică, culturală, etnică şi religioasă.
 Naţiunea este poporul de ieri, de azi şi de mâine, poporul în istorie şi se identifică cu conceptul
cultural, de unitate culturală.
 Are o sferă de cuprindere mai largă decât poporul şi naţiunea, pentru că poate cuprinde şi alte categorii
de oameni, necuprinşi în cele două categorii, de exemplu minorităţile naţionale, egali cu ceilalţi membri
ai populaţiei prin cetăţenia comună, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii.
 Regrupează pe toţi cetăţenii unui stat (alături de cetăţenii străini şi apatrizii), cetăţeni care:
 au o legătură specifică cu puterea politică instituţionalizată;
 au un statut juridic aparte (faţă de cetăţenii străini şi apatrizii).
Explicaţi noţiunea de populaţie.
9.3.2. Teritoriul
 Delimitează cadrul geografic al statului, în care se exercită puterea politică instituţionalizată (puterea de
stat).
 Este elementul material al statului, în timp ce populaţia este elementul personal.
 Delimitarea geografică a teritoriului se face prin intermediul frontierelor şi cuprinde:
 solul;
 subsolul;
 coloana de aer, care se ridică deasupra solului, cuprins între frontiere.
Explicaţi noţiunea de teritoriu şi natura sa juridică.
9.3.3. Suveranitatea
 Noţiunea a apărut odată cu statul şi este legată de puterea de stat şi de independenţa statului. Termenul
de suveranitatea este plurisemantic. În decursul istoriei au fost emise numeroase şi diferite concepţii cu privire
la suveranitate, care au mers de la afirmarea şi justificarea sa ca realitate şi principiu, până la negarea sa, pentru
80
că ar fi ceva învechit, demodat şi chiar până la considerarea suveranităţii ca o sursă de conflicte. Ideile şi
concepţiile despre suveranitate s-au materializat în mai multe teorii:
 Teoriile teocratice.
 Teoria contractului social
 Teoria referitoare la titularul suveranităţii
 Suveranitatea poporului – teoria afirma că titularul suveranităţii este poporul (“puterea constituantă”) şi
parlamentul; poporul se supune legii adoptate de parlament
 Suveranitatea naţionala – titularul suveranităţii a fost declarată naţiunea.
Explicaţi pe scurt noţiunea de suveranitate. Care sunt principalele teorii referitoare la suveranitate?
9.4. Noţiunea de formă de guvernământ

 Forma de guvernământ este determinată de modul de constituire, organizare şi funcţionare a organelor
supreme ale statului (în principal şeful statului).
Tipurile formei de guvernământ
Monarhia - şeful statului este un monarh desemnat, de regulă, pe cale ereditară.
Republica – şeful statului este desemnat prin alegeri libere, directe sau indirecte.
Identificaţi şi prezentaţi pe scurt formele de guvernământ.

Comentaţi şi explicaţi următoarea schemă:
Tipuri de forme de Monarhia absolută

guvernământ
limitată
parlamentar dualistă
parlamentar
contemporană
Republica parlamentară
prezidenţială
81
9.5. Structura de stat
 Structura de stat este organizarea de ansamblu a puterii de stat în raport cu teritoriul. Ea indică dacă un stat
Definiţia
structurii de este format din unul sau mai multe state membre.
stat
 Statul unitar şi statul federal sunt formele structurii de stat, care nu trebuie confundate cu asociaţiile de
stat (confederaţiile, uniunile personale, uniunile reale, uniunile inegale şi alte uniuni).
Definiţi conceptul de structură de stat.
Asociaţiile de state
 uniuni de două sau mai multe state suverane şi independente;
 nu creează un nou stat;
 forme ale relaţiilor de drept internaţional;
 se constituie pe baza unor instrumente internaţionale.
Identificaţi şi explicaţi pe scurt asociaţiile de state şi clasificaţi-le.
Identificaţi deosebirile dintre structura de stat şi asociaţia de state.
9.6. Caracterele constituţionale ale statului român
 România - stat suveran şi independent

Constituţiile române au consacrat în formulări din ce în ce mai clare, suveranitatea şi independenţa României. În
Constituţia României din 8 decembrie 1991, revizuită, reglementarea ei se regăseşte în art. 2, care îmbină
suveranitatea populară cu cea naţională (vezi explicaţii anterioare).
 România - stat unitar şi indivizibil
România are toate trăsăturile unui stat unitar:
 pe teritoriul său este organizată o singură formaţiune statală;
 există un singur rând de autorităţi publice centrale (un singur Parlament, un singur Guvern şi o singură
Curte Supremă de Justiţie);
 există o singură organizare administrativ – teritorială;
 există o singură cetăţenie, cea română.
 administraţia publică locală se fundamentează pe principiul autonomiei locale.
Statul român şi componentele sale sunt indivizibile, în sensul că, nu pot fi segmentate (împărţite) sau divizate,
parţial sau total, în orice scop. Acest caracter, care se regăseşte încă din Constituţia română din anul 1866,
priveşte toate elementele constitutive ale statului: teritoriul, populaţia şi puterea de stat (suveranitatea).
82
 România - stat naţional
Caracterul naţional identifică o trăsătură a statului care defineşte unul din elementele sale componente –
populaţia. La baza constituirii statului român a stat noţiunea de naţiune, formarea statului român modern fiind
rezultatul unui îndelungat proces istoric.
Pe teritoriul statului român se află şi minorităţi naţionale, care nu fac parte din naţiunea română, alături de care
totuşi au trăit, au luptat, au muncit şi au murit. Sunt însă formate din persoane, care sunt cetăţeni ai statului în
care trăiesc şi faţă de care acesta din urmă trebuie să aibă obligaţii foarte importante, prevăzute, în România, în
art. 6 din Constituţie.
Caracterul naţional al statului român urmareşte să sublinieze originile istorice ale statului şi naţiunii române,
existenţa unei legături strânse între stat şi naţiunea română, fără a se putea aduce vreun prejudiciu niciunei
persoane care deţine cetăţenia română, indiferent de naţionalitatea sa.
 România - stat de drept
Statul de drept a apărut mai târziu în istoria societăţii, ca o replică la statul despotic, atunci când s-a considerat
că şi guvernanţilor trebuie să li se opună regulile juridice. Fundamentat în secolul XIX în doctrina germană,
dar el apare însă din secolul XVIII, ca o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În acest din urmă
secol sursa primordială a statului de drept a fost şcoala dreptului natural. În democraţiile actuale, statul de
drept a devenit fundamentul societăţii. Statul de drept semnifică subordonarea statului faţă de drept.
Conţinutul complex al statului de drept constă în:
 domnia dreptului;
 valorificarea la dimensiunile lor reale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
 realizarea echilibrului/colaborării reciproce a autorităţilor publice;
 realizarea accesului liber la justiţie.
 România - stat social
Statul trebuie să intervină pentru realizarea interesului general, adică să aibă o atitudine activă şi nu pasivă, cum
cere doctrina clasică liberală. Statul trebuie să protejeze pe cel slab; să sprijine sectoarele economice necesare
promovării interesului general; să asigure funcţionarea serviciilor publice şi a protecţiei sociale. Caracterul de
stat social al statului român rezultă din natura statului şi din funcţiile sale. Tehnicile de intervenţie a statului
sunt multiple şi sunt detaliate în alte ramuri ale dreptului. Esenţială este stabilirea gradului intervenţiei în
fiecare etapă a dezvoltării economice şi sociale, grad care nu trebuie nici să exacerbeze intervenţia, dar nici să
transforme statul într-un simplu “partener de afaceri” sau “simplu observator”.
 România - stat democratic
Presupune ca autorităţile publice să îşi întemeieze activitatea pe voinţa poporului, exprimată prin alegeri libere
şi corecte. Implică:
 un sistem pluralist;
 responsabilitatea guvernanţilor;
 obligaţia de a se conforma legilor;
 exercitarea imparţială a justiţiei de către judecători independenţi şi inamovibili;
 domnia dreptului;
 exercitarea suveranităţii de către popor;
 asigurarea participării poporului la rezolvarea treburilor publice;
 aplicarea principiului separaţiei / echilibrului şi colaborării autorităţilor publice;
83
Identificaţi în cuprinsul Constituţiei textele ce consacră caracterele statului român şi comentaţi-le pe

scurt.

Explicaţi caracterele statului român, după următoarea schemă:
Caracterele constituţionale Suveran şi independent

ale statului român
Unitar şi indivizibil
Naţional
Stat de drept
Social
Democratic
9.7. Noţiunea de organizare administrativ-teritorială
 Organizarea şi delimitarea teritoriului sunt administrative, prin natura lor, iar pe plan local îşi desfăşoară
activitatea şi alte organe ale statului, alături de cele executive şi anume cele judecătoreşti. Cele două noţiuni
de “organizare” şi de “delimitare” sunt folosite de Constituţie şi lege (art. 3 alin. 3 din Constituţie şi art. 3
din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale).
 Problema stabilirii diferenţei dintre organizarea administrativ – teritorială şi structura de stat :
 Acestea au fiecare un conţinut şi un sens propriu, dar şi un factor comun al celor două instituţii
juridice - teritoriul.
 Deosebirea principală constă însă “… în faptul că prima se referă la organizarea puterii la nivelul
statului în întregul său, în timp ce organizarea administrativă a teritoriului are în vedere crearea pe
teritoriul statului a unui număr de unităţi în scopul unei mai eficiente conduceri de stat pe plan
local”.
Definiţia Putem defini organizarea administrativă a teritoriului ca fiind delimitarea teritoriului în unităţi geografice, având
organizării o anumită suprafaţă delimitată prin lege şi condiţionată de componenta populaţie, de dezvoltarea economico –
administrative
a teritoriului socială, delimitare realizată în scopul exercitării unitare a puterii de stat, pe întreaga ţară.
84
Organizarea administrativă a teritoriului României
În anul 1968 s-a adoptat Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului, în vigoare şi azi, deşi
a suportat mai multe modificări succesive. Conform art. 3 alin. (3) din Constituţia României şi Legii nr. 2/1968
(republicată în Buletinul Oficial nr. 54-55 din 27 iulie 1981), teritoriul României este organizat în următoarele
unităţi:
 judeţul;
 oraşul;
 comuna.
Judeţele, oraşele şi comunele sunt persoane juridice şi în acest sens au capacitate juridică, un patrimoniu
distinct şi iniţiativă în ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale, exercitându-şi autoritatea în
limitele administrativ – teritoriale legal stabilite.
Judeţul
 Este o unitate administrativă complexă din punctul de vedere economic şi social – cultural.
 Formată din mai multe oraşe şi comune.
 În stabilirea numărului judeţelor au fost avute în vedere mai multe criterii: suprafaţa, numărul de
locuitori, căile de comunicaţie, potenţialul economic, posibilitatea valorificării resurselor materiale
locale.
 În prezent există un număr de 40 de judeţe.
 Suprafaţa unui judeţ este în medie de 6100 km2, iar populaţia în medie de 450.000 locuitori.
Oraşul
 Este un centru de populaţie mai dezvoltat din punctul de vedere economic, social – cultural şi edilitar –
gospodăresc.
 Oraşele au un număr mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa economică social – politică şi
cultural – ştiinţifică a ţării.
 Cele care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii sunt organizate şi declarate prin lege ca municipii.
 Municipiile pot avea subdiviziune administrativ – teritoriale.
Comuna
 Este unitatea administrativă, pe teritoriul căreia trăieşte populaţia rurală unită prin comunitate de
interese şi tradiţii;
 alcătuită din unul sau mai multe sate şi cătune, în funcţie de condiţiile economice, social – culturale,
geografice şi demografice, conform Legii nr. 69/1991, modificată şi republicată în anul 1996.
Staţiunile balneo – climaterice
Nu constituie unităţi administrative distincte, ci sunt acele oraşe şi comune (sate şi cătune), care datorită
condiţiilor climaterice, hidrografice sau aşezării lor, prezintă importanţă pentru ocrotirea sănătăţii şi asigurarea
ordinii cetăţenilor.
Identificaţi rolul populaţiei în organizarea administrativă a teritoriului. Definiţi noţiunea de organizare

administrativ teritorială.
85
Există deosebiri între împărţirea administrativ teritorială a României şi organizarea administrativ

teritorială?
Test de autoevaluare 9.1. - 1. b; 2. a; 3. a; 4. B; 5. A.

Test de autoevaluare 9.2. - se vor stabili deosebirile dintre cele două noţiuni
Test de autoevaluare 9.3. - se vor stabili caracterele statului român
Test de autoevaluare 9.4. - se vor explica deosebirile dintre cele două noţiuni
Temă de reflecţie 9.1. – se vor identifica formele de stat
Temă de reflecţie 9.2. – se vor analiza teoriile privind legitimitatea statului
Temă de reflecţie 9.3. – se va explica noţiunea de populaţie
Temă de reflecţie 9.4. – se va explica noţiunea de teritoriu
Temă de reflecţie 9.5. – se vor analiza teoriile referitoare la suveranitate
Temă de reflecţie 9.6. – se vor prezenta formele de guvernământ
Temă de reflecţie 9.7. – se va defini noţiunea de structură de stat
Temă de reflecţie 9.8. – se vor analiza asociaţiile de state
Temă de reflecţie 9.9. – se vor identifica textele constituţionale
Temă de reflecţie 9.10. – se va analiza rolul populaţiei în organizarea administrativ teritorială
I.1. Pluralismul politic constituie o caracteristică a statului român ori o valoare supremă a acestuia ?
Argumentaţi.
2. Comentaţi şi explicaţi eleméntele statului şi caracterele constituţionale ale statului român, după
schema următoare:
86
Elementele statului (abordare Populaţia
sociologică)
Teritoriul Inalienabil
Indivizibil
Esenţa statului
Suveranitatea
(titularul suveranităţii)
Manifestare de
voinţă
Instrument de
Legitimitatea
constrângere statului
Funcţiile statului
(exemplificativ) Interne şi externe
Economice,
culturale, sociale,
represive
Legislative
Executive
Judecătoreşti
1. Caracterele teritoriului statului sunt:

a. inalienabilitatea şi suveranitatea;
b. inalienabilitatea si indivizibilitatea;
c. inalienabilitatea, indivizibilitatea şi suveranitatea.
2. Prin suveranitate a poporului înţelegem:
a. dreptul poporului de a decide singur asupra sorţii sale, de a-şi stabili linia politică a statului şi
alcătui autorităţile (organele) sale, precum şi de a controla activitatea acestora;
b. dreptul fiecărei naţiuni la autodeterminare şi la dezvoltarea independentă, fie că posedă sau nu o
organizare proprie a statului;
c. dreptul statului de a decide singur asupra politicii sale interne şi externe.
3. Republica parlamentară se caracterizează prin:
a. alegerea şefului de stat de către cetăţeni, direct şi liber exprimat, la fel ca şi alegerea Parlamentului;
b. alegerea şefului statului prin intermediul colegiilor electorale;
87
c. alegerea şefului de stat de către parlament în faţa căruia de altfel şi răspunde, nuanţat desigur.
4. În România forma monarhică a fost înlocuită cu forma republicană de guvernământ prin:

a. Constituţia din 1938;
b. Legea nr. 363 /1947;
c. Constituţia din 1948.
5. Statul federativ se caracterizează prin:
a. existenţa unei singure formaţiuni statale unice şi a unui singur rând de organe centrale de stat;
cetăţenii au o singură cetăţenie;
b. statul este format din două sau mai multe state membre, din unirea cărora apare un subiect unitar de
drept; există două rânduri de organe centrale de stat;
c. statul este format din unul sau mai multe state membre, există două rânduri de organe centrale de
stat, cetăţenii putând avea una, respectiv două cetăţenii.
6. Asociaţiile de state pot da naştere la :
a. state noi, constituind subiecte de drept noi;
b. state noi întrucât constituie forme ale structurii de stat;
c. nu pot da naştere la state noi întrucât nu constituie forme ale structurii de stat.
7. Art. 1 al Constituţiei române prevede următoarele caractere ale statului român:
a. stat naţional, independent, unitar şi indivizibil;
b. stat naţional, suveran, independent şi unitar;
c. stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, stat de drept, democratic şi social, având
formă republicană de guvernământ.
8. Caracterul indivizibil al statului se referă la :
a. teritoriu, populaţie, suveranitate;
b. teritoriu, origine etnică, cetăţenie;
c. teritoriu, administraţie, cetăţenie.
9. Caracterul democratic este determinat de:
a. autorităţile publice se întemeiază pe voinţa poporului, exprimată în alegeri libere şi corecte, cu
proclamarea şi garantarea liberalităţilor publice;
b. domnia evidentă a dreptului, realizarea colaborării şi controlului reciproc al puterilor publice, cu
posibilitatea înlăturării şefului statului de către şeful Guvernului, atunci când situaţia o impune;
c. activitatea statului de participant la realizarea binelui comun, de susţinerea celor dezavantajaţi de
destin şi şansă, de sprijinire a sectoarelor economice în criză, cu sprijinirea prioritară a sectorului de stat
în detrimentul celui particular.
10. Constituie unitate administrativ-teritorială:
a. regiunea;
b. municipiul;
c. staţiunea balneo-climaterică.
Răspunsuri:
III. 1. – se va explica noţiunea de pluralism politic
2. – se va analiza schema respectivă
88
IV. 1. b; 2. a; 3.c; 4. b; 5. c; 6. c; 7. c; 8. a; 9.a; 10.b.
Cărţi:
9. ARISTOTEL, Politica, Editura Antet, Bucureşti, 1996;

10. CONSTANTINESCU, M., IORGOVAN, A., MURARU, I., TĂNĂSESCU, S., Constituţia României
revizuită, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;
14. DRĂGANU, T., Introducere în teoria şi practica statului de drept, Editura Dacia, Cluj Napoca,
1992;
15. GILEA C., Teoria statului de drept, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
16. IONESCU, C., Tratat de drept constituţional contemporan, Editura All Beck, Bucureşti, 2003;
17. IONESCU, C., Drept constituţional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
18. IORGOVAN, A. - Tratat de drept administrativ, vol. I, Introducere. Organizarea administrativă.
Funcţia publică, ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
19. KELSEN, H.- Teoria generală a statului, traducere de J. H. Vermeulen, Tiparul Oltenia, Bucureşti,
1928;
20. LIJPHART, A., Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în treizeci şi şase de
ţări, Editura Polirom, 2006;
21. MACHIAVELLI, N., Principele, Editura Minerva, Bucureşti, 1994;
22. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, E. S., ENACHE, M., IANCU Gh.,
Interpretarea Constituţiei. Doctrină şi practică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
25. MURARU, I., IANCU, G. ş.a., Constituţiile române, Ed. RAMO, 1993.
26. NEGULESCU, P., ALEXIANU, G., Tratat de drept public, Tom I, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1942;
Articole:
11. DELEANU I., Sancţiunea supremaţiei constituţiei, în Dreptul nr. 7-8/1991;
12. POIANĂ, I. LASCU, I. Statul de drept şi starea de necesitate, în Dreptul, nr. 10/1999;
13. CRĂCIUNESCU, D.A., Dimensiunea competenţelor Uniunii Europene şi suveranitatea
comunitară, Revista română de drept comunitar nr. 3/2009;
14. DAUSES, M., Prioritatea dreptului comunitar european în raport cu dreptul intern al statelor
membre ale Uniunii Europene, Revista Dreptul nr. 6/2003;
89
15. DEACONU, Ş., Uniunea Europeană după Tratatul de reformă de la Lisabona, Revista română de
drept comunitar nr. 5/2009;
16. DUCULESCU, V., Principiul subsidiarităţii – principiu fundamental al Tratatului constituţional
european, Revista de drept comercial nr. 1/2004;
17. ORLIN, T.S., Evoluţia limitărilor suveranităţii pentru o nouă comunitate globală – Limitarea
Leviathanului prin dreptul internaţional, Revista română de drept internaţional nr. 8/2009 şi nr.
9/2009;
18. ALBI, A., ELSUWEGE, P. Van, The EU Constitution, national constitutions and sovereignty: an
assessment of a European constitutional order, European Law Review no. 6/2004;
19. CRAIG, P., The treaty of Lisbon, process, architecture and substance, European Law Review no.
33(2)/2008;
20. EMERI, C., Les systèmes polyarchiques européens, Revue française de droit constitutionnel nr. 9/1992;
21. LAUDER, K.H., Towards a Legal Theory of Supranationality – The Viability of the Network
Concept, European Law Journal no. 1/1997;
22. LINDSETH, P., The Maastricht Decision ten years later: Parliamentary democracy, separation of
powers, and Schmittian interpretation reconsidered, RSC nr. 18/2003, EUI Working Paper,
European University Institute, 2003;
23. MACCORMICK, N., Questioning post-sovereignty, European Law Review no. 29(6)/2004.
90
SISTEMUL ELECTORAL
SISTEMUL ELECTORAL
CUPRINS
10.1. Noţiunea de sistem electoral
10.2. Drepturile exclusiv politice
10.3. Scrutinul
10.4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare
10.5. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale

 definiţi noţiunea de sistem electoral;
 explicaţi drepturile exclusiv politice;
 identificaţi tipurile de scrutin;
 explicaţi organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
91
10.1. Sistemul electoral
 Normele juridice prin care sunt reglementate relatiile sociale care privesc alegerea prin vot a deputatilor si
senatorilor, a sefului de stat si a autoritatilor locale alcatuiesc sistemul electoral.
10.2. Drepturile exclusiv politice

 Drepturile fundamentale exclusiv politice, care au o sferă mai restrânsă decât sfera drepturilor electorale ale
cetăţenilor, sunt:
 dreptul de vot;
 dreptul de a fi ales.
În sistemul juridic românesc nu este reglementat dreptul de revocare.
Dreptul de vot
Presupune lămurirea trăsăturilor votului:
 Universalitatea votului - Trebuie diferenţiată de votul restrâns, care la rândul său îmbracă două
aspecte: votul cenzitar şi votul capacitar. (Censurile pot fi: de avere; de domiciliu; de sex; de vârstă;
profesional etc.). Votul capacitar - alegătorul poate participa la alegeri doar dacă dovedea un anumit
grad de instruire.
O persoană poate vota în România dacă:
 este cetăţean român;
 are vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv;
 este în deplinătatea facultăţilor mintale;
 are aptitudinea morală de a vota (sunt consideraţi a nu avea aptitudini morale cei condamnaţi,
prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale, pe toată perioada
stabilită prin hotărârea judecătorească de condamnare).
 are deplinătatea facultăţilor mintale (nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintali puşi sub
interdicţie, prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă).
 Egalitatea votului - concretizare a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor (art. 16 din
Constituţie). În conţinut presupune:
 fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat (egalitatea
de valoare a fiecărui vot)
 circumscripţiile electorale, pentru alegerea aceluiaşi organ de stat, să fie egale ca număr de
locuitori (“norma de reprezentare”).
Presupune şi înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale care alterează egalitatea votului cum ar fi:
 Geografia electorală presupune crearea unor circumscripţii electorale inegale ca număr de
locuitori pentru alegerea aceluiaşi organ de stat. Prin acest procedeu se pot crea circumscripţii
mari ca număr de locuitori, care pot cuprinde adversari ai partidelor de guvernământ şi în care
se alege un număr egal sau mai mic de parlamentari decât în circumscripţii mai mici.
 Colegiile electorale. Conform acestui sistem, corpul electoral este grupat legal, în vederea
alegerilor, în două sau mai multe categorii, în funcţie de avere, denumite colegii electorale.
Aceste colegii electorale, inegale ca număr de alegători, fie aleg acelaşi număr de parlamentari,
fie un număr diferit de parlamentari dacă colegiile sunt egale.
92
 Votul plural - Constă în faptul că anumite categorii de cetăţeni, într-o singură circumscripţie,
pe lângă votul pe care îl au toţi alegătorii, mai dispun şi de unul sau mai multe voturi
suplimentare, pentru alegerea aceluiaşi organ sau autoritate de stat. Aceste categorii de cetăţeni
trebuie să îndeplinească anumite condiţii de avere, număr de copii, titluri ştiinţifice etc. pentru
a beneficia de votul plural.
 Votul multiplu - asemănător votului plural, numai că, potrivit acestuia, alegătorul care trebuie
să îndeplinească anumite condiţii, dispune de mai multe voturi pentru acelaşi organ sau
autoritate de stat, dar în circumscripţii electorale diferite, putând astfel să voteze de mai multe
ori în aceste circumscripţii.
 Prima electorală - Procent, legal stabilit, de mandate (un plus de mandate), care se atribuie
automat grupării declarate majoritară, peste ceea ce i se cuvenea proporţional cu voturile obţinute
şi care a realizat un anumit procent în alegeri, nu neapărat de peste 50%.
 Caracterul direct al votului - Presupune că alegătorul poate şi trebuie să îşi exprime opţiunea sa
personal şi nu prin intermediari sau reprezentanţi. În unele sisteme constituţionale, este admis şi votul
indirect, cu mai multe faze, prin care alegătorii nu îşi aleg ei reprezentanţii (electorii), ci desemnează, în
acest scop un număr de intermediari (alegători de gradul al doilea).
 Caracterul secret al votului - Este trăsătura constituţională care dă posibilitatea alegătorului de a-şi
manifesta opţiunea sa cu privire la candidaţii propuşi astfel încât această opţiune să nu fie cunoscută de
alţii sau supusă vreunei presiuni. Votul este public dacă scrutinul se realizează la vederea tuturor.
 Caracterul liber al votului - Este liber exprimat, în cazul participării la vot, prin aceea că, alegătorul are
posibilitatea de a-şi manifesta liber opţiunea pentru o anumită listă sau un anumit candidat. Unele
sisteme electorale folosesc votul obligatoriu, care se fundamentează pe ideea calităţii de alegător privită
ca o funcţie publică (Italia, Grecia, Luxemburg, Australia, Chile, Brazilia, Belgia). În ţara noastră, votul
obligatoriu a funcţionat sub regimul Constituţiilor din 1923.
Dreptul de a fi ales
 Condiţiile impuse pentru ca acest drept să poată fi exercitat nu trebuie confundate cu
incompatibilităţile. Condiţiile constituţionale sunt prevăzute în art. 37 din Constituţie.
Identificaţi şi explicaţi pe scurt drepturile electorale fundamentale. Care sunt trăsăturile constituţionale
ale votului?
În dreptul românesc există drept de revocare ? Examinaţi-l.
10.3. Scrutinul
 Reprezintă modalitatea prin care alegătorii desemnează autorităţile publice reprezentative. Există trei tipuri
de scrutin:
 majoritar (uninominal şi de listă);
93
 cu reprezentarea proporţională (la nivel naţional; la nivel de circumscripţie, sistemul d’Hondt);
 mixt (echilibrat, preponderent majoritar şi preponderent cu reprezentare proporţională).
Sistemul d 'Hondt este un scrutin - reprezentare proporţională - sau o modalitate de repartizare a

resturilor?
10.4. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare
Reglementare: Legea nr. 35/2008, pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea
Legii nr. 67/2004, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004, privind Statutul
alesilor locali, publicată în Monitorul Oficial nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
Operaţiunile electorale sunt:
 Stabilirea datei alegerilor;
 Stabilirea numărului, delimitarea şi numerotarea circumscripţiilor electorale;
 Alcatuirea listelor electorale şi a cărţilor de alegător:
 Permanente;
 Speciale.
 Stabilirea componentei birourilor electorale:
 Central (BEC);
 De circumscripţie;
 Al secţiei de votare.
 Stabilirea secţiilor de votare;
 Înregistrarea candidaturilor:
 Stabilirea buletinelor de vot, a semnelor şi ştampilelor electorale;
 Campania electorală;
 Desfăşurarea votării;
 Stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri:
 La secţii;
 La circumscripţiile electorale
 Pe ţară.
10.5. Organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale

Reglementare: Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Presedintelui Romaniei, publicată în Monitorul Oficial nr.
887 din 29 septembrie 2004.
 Aceleaşi operaţiuni electorale, cu unele nuanţări legate de:
 Candidaturi.
 Rolul Curţii Constituţionale în supravegherea acestor alegeri.
 Stabilirea rezultatelor alegerilor.
94
Definiţi conceptul de prag electoral şi analizaţi necesitatea existenţei sale. Identificaţi în reglementările
sistemelor electorale ale statelor moderne prezenţa pragului electoral. Comentaţi pe scurt aceste
reglementări în legislaţia românească.
I. 1. Explicaţi tipurile de scrutin, după schema următoare:
Uninominal
Tipuri de scrutin Majoritar
De listă
Reprezentare
proporţională La nivel de ţară
Apropiată
Mixte
2. Analizaţi şi explicaţi care sunt procedeele de alterare a egalităţii votului.

1. Teoria mandatului imperativ presupune:

a. parlamentarii pot acţiona numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date de alegătorii lor, iar în cazul în
care încalcă aceste instrucţiuni alegătorii pot să-I revoce după o motivare solidă;
b. parlamentarii primesc un mandat dat de întreaga naţiune fără să li se stabilească dinainte de către
alegători obligaţiile, ei fiind autorizaţi de către naţiune să o reprezinte;
c. parlamentarii pot acţiona numai potrivit instrucţiunilor obligatorii date de alegătorii lor, iar în cazul în
care încalcă aceste instrucţiuni alegătorii pot să-i revoce fără vreo motivare.
2. Sistemele electorale au individualizat trei sisteme diferite de atribuire a mandatelor:
a. sistemul uninominal, sistemul de listă şi sistemele mixte;
b. sistemul majoritar, reprezentarea proporţională şi sistemele mixte;
c. sistemul majoritar, reprezentarea proporţională şi sistemul cu două tururi de scrutin.
3. Alegerile parlamentare se organizează şi se desfăşoară pentru desemnarea:
a. primarilor şi consilierilor locali;
b. deputaţilor şi a senatorilor;
c. şefului de stat.
4. Listele electorale sunt de două feluri:
a. obişnuite şi speciale;
95
b. permanente şi anuale;
c. permanente şi speciale.
5. Sistemul reprezentării proporţionale:
a) Asigură reprezentarea minorităţilor politice în fiecare circumscripţie
b) Presupune atât scrutin de listă, cât şi uninominal
c) Presupune fie unul, fie două tururi de scrutin
6. În exercitarea atribuţiilor sale, Biroul Electoral Central lucrează legal după cum urmează:
a. în prezenţa majorităţii absolute membrilor săi; hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi
şi se aduc la cunoştinţă în şedinţă secretă;
b. în prezenţa majorităţii membrilor săi; emite hotărâri, care se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi;
hotărârile se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică;
c. în prezenţa majorităţii absolute membrilor săi; hotărârile se iau cu votul a 50 % plus unu dini membri
prezenţi; hotărârile se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică.
7. Votul egal se realizează dacă:
d) Fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat
e) Fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea a organe diferite
f) Circumscripţiile electorale pentru alegerea aceluiaşi organ sunt egale ca număr de locuitori
Varianta corectă este:
A. a+c
B. a+b
C. b+c
8. Alegerea Preşedintelui României se poate desfăşura:
a. în două tururi de scrutin, dacă în primul tur nici un candidat nu a obţinut majoritatea absolută a votului
alegătorilor înscrişi în listele electorale, prin scrutin de listă;
b. într-un singur tur de scrutin, fiind desemnat câştigător cel ce a obţinut cel mai mare număr de voturi;
c. în două tururi de scrutin, dacă în primul tur nici un candidat nu a obţinut cel puţin majoritatea votului
alegătorilor înscrişi în listele electorale, prin scrutin uninominal.
Răspunsuri:
I. 1. se vor prezenta tipurile de scrutin
2. se vor analiza procedeele de alterare a egalității votului
II. 1. c, 2. b, 3. b, 4. c, 5. c; 6. 7. A; 8. c.
Cărţi:
1. BARBU, C., Sisteme electorale, Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

2. BÎRSAN, C., Convenţia europeană a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I, Editura
All Beck, Bucureşti, 2005;
5. IANCU, Gh., Sistemul electoral, Editura RAMO, Bucureşti, 1998;
96
6. IONESCU, C., Regimuri politice contemporane, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, 2006;
7. LIJPHART, A., Democraţia în societăţile plurale (trad. de L. – D. Dîrdală), Iaşi, Editura Polirom,
2002;
8. MARTIN, P., Sistemele electorale şi modurile de scrutin, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1999;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României - comentariu pe articole, Editura
11. RADU, A., BUTI, D., Sistemul politic românesc, Bucureşti, Editura ProUniversitaria, 2010;
12. RADU, A., Sisteme politice contemporane, Forme de guvernare în 29 de state, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2010;
13. TĂNĂSESCU, E.S., Legile electorale – comentarii şi explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;
Articole:
1. MURARU, I., Drepturile electorale ale cetăţenilor români, în revista Drepturile omului nr. 1/1992;
2. FĂRCAŞ, A., Reglementarea alegerilor pentru Parlamentul European, Revista română de drept
comunitar nr. 1/2006;
3. AVRIL, P., Un homme, une voix ?, Pouvoirs nr. 120/2006;
4. DE CAZALS, M., La dématérialisation du vote: un nouvel horizon pour la démocratie
représentative?, Revue de droit public nr.1/2008;
5. COLLIARD, J.C., Les systèmes électoraux dans les Constitutions des pays de l’Union européenne,
Cahiers du Conseil Constitutionnel nr. 13/2002;
6. DELPEREE, F., Le contentieux électoral en Europe, Cahiers du Conseil Constitutionnel nr. 13/2002;
8. FATIN-ROUGE STEFANINI, M., Les discriminations positives en matière électorale aux États-Unis
et en France, Cahiers de droit constitutionnel nr. 23/2007;
9. GHEVONTIAN, R., La notion de sincérité du scrutin, Cahiers du Conseil Constitutionnel nr. 13/2002;
10. GUISELIN, E.P., L’âge, variable juridique des élections politiques, Revue de droit public nr. 1/2009;
11. HERIN, J.L., Les exclus du droit de vote, Pouvoirs nr. 120/2006;
12. MAYER, N., Qui vote pour qui et pourquoi?, Les modèles explicatifs du choix électoral, Pouvoirs nr.
120/2006;
13. PERRINEAU, P., Les usages contemporains du vote, Pouvoirs nr. 120/2006.
97
PARLAMENTUL
PARLAMENTUL
CUPRINS
11.1. Funcţiile Parlamentului;
11.2. Structura Parlamentului;
11.3. Organizarea internă a Parlamentului;
11.4. FuncţionareaParlamentului;
11.4.1. Legislatura
11.4.2. Sesiunea
11.4.3. Şedinţele
11.4.4. Sistemul de vot
11.5. Deputaţii şi senatorii;
11.5.1. Drepturi şi îndatoriri
11.5.2. Incompatibilităţi şi imunităţi
11.5.3. Răspunderea şi sancţiunile parlamentarilor
11.6. Actele Parlamentului
11.6.1. Tipuri de acte
11.6.2. Legea ca act juridic al Parlamentului
11.6.3. Regulamentele Parlamentare
11.6.4. Hotărârea ca act juridic al Parlamentului
11.6.5. Moţiunile şi actele structurilor parlamentare
11.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare;
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 11

 stabiliţi diferenţa între structura Parlamentului şi organizarea sa internă;
 identificaţi funcţiile Parlamentului;
 explicaţi categoriile de acte ale Parlamentului;
 realizaţi distincţia dintre incompatibilităţile şi imunităţile parlamentare
98
11.1. Funcţiile Parlamentului
 Împuternicirile parlamentului trebuie să valorifice poziţia statală pe care acesta o ocupă şi trebuie să fie
specifice înfăptuirii, la cel mai înalt nivel, a conducerii statale, pentru că este ales direct de către cetăţeni;
reprezintă voinţa poporului. Ca urmare, funcţiile parlamentului sunt de conducere (deliberative).
 Parlamentul este puterea legislativă, unicul organ legiuitor. Au fost exprimate si rezerve pentru că,
Parlamentul nu este singurul care “face” legi, el împarte această funcţie cu guvernul (iniţiativa legislativă,
legislaţia delegată), (limite ale funcţiilor parlamentului).
 Parlamentul are funcţii de control. Se pune întrebarea dacă parlamentul poate avea funcţia de
constituantă, precum şi funcţii jurisdicţionale. Funcţia constituantă şi funcţia legislativă nu se confundă,
pentru că parlamentul doar legiferează. Parlamentul poate avea funcţii constituante, dar dacă le primeşte numai
prin dispoziţii constituţionale exprese. O altă problemă este dacă parlamentul are o funcţie jurisdicţională.
Răspunderea şefului de stat sau miniştrilor, urmată de posibilitatea suspendării sau demiterii lor din funcţie, are
prin excelenţă, un caracter politic. Pe cale de consecinţă, parlamentul nu are funcţii jurisdicţionale.
 Parlamentul are o competenţă, în principiu, nelimitată. Această opinie se fundamentează pe caracterul său
larg şi direct reprezentativ, adică prin aceea că este investit cu împuterniciri direct de către popor. Această
competenţă trebuie însă să fie prevăzută în constituţie.
Funcţiile parlamentului pot fi clasificate în funcţie de criteriul conţinutului acestora în:
 legislativă (adoptarea legilor);
 stabilirea principalelor direcţii ale activităţii social – economice, culturale, statale şi juridice;
 alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi statale;
 controlul parlamentar;
 exercitarea conducerii în politica externă;
 organizarea şi funcţionarea proprie.
1. Funcţia legislativă - Legiferarea rămâne funcţia principală a parlamentului. Această funcţie legislativă constă
în edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv iar, în caz de litigii şi pentru puterea jurisdicţională.
Legea are două accepţiuni:
 una largă ca act juridic normativ;
 una restrânsă ca act al parlamentului, la care trebuie să ne referim. În această accepţiune adoptarea
legilor aparţine numai parlamentului ca unica autoritate legiuitoare a ţării (art. 58 din Constituţie).
Executivul se implică în funcţia legislativă, în diferite modalităţi, iar aceste implicări şi consideră limitări ale
puterii legiuitoare. Limitările parlamentului rezultă şi din determinarea domeniului rezervat legii (liste de
materii, care prin natura lor trebuie reglementate numai prin lege).
2. Funcţia de stabilire a principalelor direcţii ale activităţii social – economice, culturale, statale şi juridice
- Parlamentul poate decide în problemele cele mai importante, prevăzute în Constituţie. Această funcţie se
realizează prin lege şi se exercită:
 fie de parlament în întregul său;
 fie de una din adunările (Camerele) parlamentului, în cazul structurii bicamerale.
În realizarea acestei funcţii parlamentului îi revin următoarele atribuţii:
 adoptarea bugetului;
 aprobarea programului guvernului;
 declararea mobilizării generale sau parţiale;
99
 reglementarea alegerilor;
 reglementarea organizării şi desfăşurării referendumului;
 organizarea şi funcţionarea organelor de stat, precum şi a partidelor politice;
 organizarea forţelor armate şi a apărării naţionale;
 stabilirea regimului juridic al stării de asediu şi a celei de urgenţă;
 stabilirea infracţiunilor şi pedepselor;
 acordarea amnistiei;
 reglementarea cetăţeniei;
 stabilirea regulilor privind statutul şi capacitatea persoanelor fizice şi juridice;
 stabilirea sistemului general al impozitelor şi taxelor;
 emisiunea de monedă;
 stabilirea regimului proprietăţii şi al moştenirii;
 stabilirea regulilor generale privind raporturile de muncă, sindicatele şi securitatea socială;
 organizarea învăţământului;
 organizarea administrativă a teritoriului;
 stabilirea statutului funcţionarilor publici;
 stabilirea procedurilor jurisdicţionale etc.
3. Funcţia de alegere, formare, avizare a formării, numire sau revocare a unor autorităţi statale - Exprimă
o anumită preeminenţă a parlamentului faţă de alte autorităţi publice, în special faţă de executiv. Parlamentele:
 aleg şi revocă şefi de state (republica parlamentară), şefi de guverne;
 aprobă componenţa guvernelor sau revocă guverne (moţiuni de încredere, moţiuni de cenzură);
 numesc în funcţii înalţii funcţionari, aleg şi revocă judecători.
4. Funcţia de control parlamentar - Controlul parlamentar este necesar, deplin şi diferenţiat. Se exercită fie
direct, de către întregul parlament, fie de una din camerele sale (în sistemul bicameral), fie prin alte mijloace şi
forme de control. El este:
 necesar deoarece parlamentul, căruia poporul îi deleagă funcţia deliberativă, trebuie să constate direct,
cum sunt respectate şi aplicate constituţia şi legile, cum autorităţile publice îşi realizează rolul ce-l au în
mecanismul statal;
 deplin, pentru că se întinde asupra întregii activităţi desfăşurate, potrivit constituţiei şi legilor;
 diferenţiat atât în funcţie de natura activităţii controlate cât şi de poziţia în sistemul statal a autorităţii
controlate. Aceasta explică nuanţările din dispoziţiile constituţionale, precum şi diversitatea formelor şi
mijloacelor de control.
5. Funcţia de conducere în politica externă – Parlamentul este competent să:
 ratifice şi denunţe tratatele internaţionale;
 declare starea de război;
 suspende sau înceteze ostilităţile militare.
6. Funcţia de organizare internă şi funcţionare autonomă: - Parlamentul are următoarele principale atribuţii:
 Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor.
 Adoptarea regulamentului de organizare şi funcţionare.
 Alegerea organelor interne ale camerelor parlamentului.
 Aprobarea bugetului propriu.
100
 Alte atribuţii privind statutul deputaţilor sau senatorilor.
Care sunt caracteristicile controlului parlamentar, formele şi mijloacele prin care se realizează ?

Explicaţi funcţiile Parlamentului după următoarea schemă:
Funcţiile legislativă
Parlamentului
de stabilire a principalelor direcţii
ale activităţii social - economice,
culturale, statale şi juridice
de control parlamentar prin dări de seamă, mesaje,

rapoarte şi programe
prin comisii parlamentare
prin întrebări şi interpelări
prin dreptul parlamentarilor de

a cere şi obţine informaţiile
necesare
prin rezolvarea de petiţii
prin Avocatul Poporului
de conducere în politica externă
de organizare internă proprie şi validarea sau anularea alegerii

funcţionare parlamentarilor
adoptarea regulamentelor
alegerea organelor interne ale

camerelor parlamentului
aprobarea bugetului propriu
alte atribuţii privind statutul

parlamentarilor
101
11.2. Structura Parlamentului
Parlamentele pot fi formate:

 fie dintr-o singură adunare (structura unicamerală);
 fie din două sau mai multe adunări (structura bicamerală sau multicamerală).
Structura Structura parlamentului este în strânsă legătură cu structura de stat. În unele sisteme constituţionale,
Parlamentului considerându-se inutilă şi fără importanţă o a doua cameră a parlamentului, aceasta a fost suprimată (Danemarca
1953, Suedia 1969). Într-un sistem bicameral, camerele pot avea aceeaşi legitimitate, precum şi aceeaşi
competenţă sau competenţe diferite. Cea de a doua cameră se poate prezenta sub patru ipostaze:
 camera aristocraţiei;
 camera federală;
 camera democratică;
 camera economică.
Justificarea şi criticile bicameralismului în statele unitare

 Cât priveşte justificarea bicameralismului în statele unitare:
Justificarea şi
criticile  ingeniozitatea constituţională;
bicameralismului  ponderare în activitatea legislativă, temperează avântul camerei reprezentative, de
deputaţi (aleasă prin vot universal şi direct);
 contrapondere, balanţă, chiar frână;
 se înlătură despotismul parlamentului;
 chibzuinţă în adoptarea legii;
 se evită surpriza, votarea pripită;
 se asigură timpul pentru ca opinia publică să ia cunoştinţă şi să reacţioneze;
 reduce conflictele dintre parlament şi guvern.
 Cât priveşte criticile în legătură cu sistemul bicameral în statele unitare:
 este ilogică faţă de unitatea statului şi a naţiunii;
 poate înmulţi conflictele constituţionale.
 În opinia noastră structura bicamerală a parlamentului în statele unitare:
 trebuie să fie o garanţie solidă că parlamentul nu se va îndepărta de la mandatul dat;
 trebuie găsite criterii care să unească cele două camere, dar să le şi diferenţieze,
conferindu-le fiecărei camere un statut propriu.
Parlamentul României este format din două camere, Camera Deputaţilor şi Senatul, ambele alese prin vot
universal, egal, direct şi liber exprimat şi, în principiu, au aceleaşi atribuţii cu unele nuanţări. Urmare a
revizuirii Constituţiei din 2003 competenţele legislative ale celor două camere ale Parlamentului sunt diferenţiate
după cum rezultă din tabelul alăturat:
102
Legi organice
COMPETENŢA
COMPETENŢA DECIZIONALĂ COMPETENŢA DECIZIONALĂ
DECIZIONALĂ
CAMERA DEPUTAŢILOR SENAT
ŞEDINŢĂ COMUNĂ
1. Art. 3 alin. 2 Art. 31 alin. 5 Art. 67 alin. 1
Regimul frontierei Servicii publice de radio şi TV Jurământul parlamentarilor
Frontierele ţării sunt consfinţite prin Serviciile publice de radio şi de Deputaţii şi senatorii intră în
lege organică, cu respectarea televiziune sunt autonome. Ele exerciţiul mandatului de la data
principiilor şi a celorlalte norme trebuie să garanteze grupurilor întrunirii legale a Camerei din
general admise ale dreptului sociale şi politice importante care fac parte, sub condiţia
internaţional. exercitarea dreptului la antenă. validării alegerii şi a depunerii
Organizarea acestor servicii şi jurământului. Jurământul se
controlul parlamentar asupra stabileşte prin lege organică.
activităţii lor se reglementează prin
lege organică.
2. Art. 5 alin. 1 Art. 37 alin. 3 (în legile cu caracter Art. 68 alin. 3
Regimul cetăţeniei instituţional) Incompatibilităţi pentru
Cetăţenia româna se dobândeşte, se Incompatibilităţi la asocierea în parlamentari
păstrează sau se pierde în condiţiile partide politice Alte incompatibilităţi se
prevăzute de legea organică. Nu pot face parte din partide stabilesc prin lege organică.
politice judecătorii Curţii
Constituţionale, avocaţii poporului,
magistraţii, membrii activi ai
armatei, poliţiştii si alte categorii de
funcţionari publici stabilite prin
lege organică.
3. Art. 12 alin. 4 Art. 55 alin. 1 Art. 72 alin. 3 lit. c)
Stema şi sigiliul ţării Regimul instituţiei Avocatului Statutul deputaţilor şi al
Stema ţării şi sigiliul statului sunt Poporului senatorilor, stabilirea
stabilite prin legi organice. Avocatul Poporului este numit de indemnizaţiei şi a celorlalte
Senat, pe o durată de 4 ani, pentru drepturi ale acestora
apărarea drepturilor şi a libertăţilor
cetăţenilor. Organizarea şi
funcţionarea instituţiei Avocatului
Poporului se stabilesc prin lege
organică.
4. Art. 41 alin. 2 Art. 72 alin. 3. lit. e)
Protecţia proprietăţii private Prin lege organică se reglementează
Proprietatea privată este garantată şi organizarea Guvernului şi a
ocrotită în mod egal de lege, indiferent Consiliului Suprem de Apărare a
de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii Ţării;
pot dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor numai în condiţiile
rezultate din aderarea României la
Uniunea Europeană şi din alte tratate
internaţionale la care România este
parte, pe bază de reciprocitate, în
condiţiile prevăzute prin legea
organică, precum şi prin moştenire
legală.
5. Art. 48 alin. 2 Art. 72 alin. 3. lit. k)
Regimul dreptului persoanei vătămate Prin lege organică se reglementează
de o autoritate publică organizarea şi funcţionarea
Condiţiile şi limitele exercitării acestui Consiliului Superior al
drept se stabilesc prin lege organică. Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public
şi a Curţii de Conturi;
6. Art. 60 alin. 1 Art. 72 alin. 3. lit. j1)
Prelungirea mandatului Camerelor Prin lege organică se reglementează
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt contenciosul administrativ;
alese pentru un mandat de 4 ani, care
poate fi prelungit, prin lege organică, în
103
COMPETENŢA
DECIZIONALĂ
ŞEDINŢĂ COMUNĂ
caz de război sau de catastrofă.
7. Art. 72 alin. 3. lit. a) Art. 72 alin. 3. lit. m)
Prin lege organică se reglementează Prin lege organică se reglementează
sistemul electoral; organizarea şi organizarea generală a
funcţionarea Autorităţii Electorale învăţământului;
Permanente
8. Art. 72 alin. 3. lit. b) Art. 72 alin. 3. lit. n)
Prin lege organică se reglementează Prin lege organică se reglementează
organizarea, funcţionarea şi finanţarea organizarea administraţiei locale, a
partidelor politice; teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală
9. Art. 72 alin. 3. lit. d) Art. 79 alin. 2
Prin lege organică se reglementează Consiliul Legislativ
organizarea şi desfăşurarea Înfiinţarea, organizarea şi
referendumului; funcţionarea Consiliului Legislativ
se stabilesc prin lege organică.
10. Art. 72 alin. 3. lit. f) Art. 101 alin. 3

Prin lege organică se reglementează Componenţa Guvernului
regimul stării de mobilizare parţială sau Guvernul este alcătuit din prim-
totală a forţelor armate şi al stării de ministru, miniştri şi alţi membri
război; stabiliţi prin lege organică.
11. Art. 72 alin. 3. lit. g) Art. 104 alin. 2

Prin lege organică se reglementează Incompatibilităţi ale funcţiei de
regimul stării de asediu şi al stării de mebru al Guvernului
urgenţă; Alte incompatibilităţi se stabilesc
prin lege organică.
12. Art. 72 alin. 3. lit. h) Art. 116 alin. 3

Prin lege organică se reglementează Înfiinţarea de autorităţi
infracţiunile, pedepsele şi regimul administrative autonome
executării acestora; Autorităţi administrative autonome
se pot înfiinţa prin lege organică.
13. Art. 72 alin. 3. lit. i) Art. 117 alin. 2

Prin lege organică se reglementează Sistemul de apărare
acordarea amnistiei sau a graţierii Structura sistemului naţional de
colective; apărare, organizarea armatei,
pregătirea populaţiei, a economiei
şi a teritoriului pentru apărare,
precum şi statutul cadrelor militare,
se stabilesc prin lege organică.
14. Art. 72 alin. 3. lit. j) Art. 117 alin. 3

Prin lege organică se reglementează Serviciile secrete, de poliţie şi alte
statutul funcţionarilor publici; componente ale forţelor armate
Prevederile alineatelor (1) şi (2) se
aplică, în mod corespunzător,
poliţiei şi serviciilor de informaţii
ale statului, precum şi celorlalte
componente ale forţelor armate.
15. Art.72 alin. 3. lit. l) Art. 125 alin. 3 (pentru procedură -

Prin lege organică se reglementează Camera Deputaţilor)
regimul juridic al proprietăţii si al Organizarea şi funcţionarea Înaltei
moştenirii Curţi de Casaţie şi Justiţie
Compunerea Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, regulile de
104
COMPETENŢA
DECIZIONALĂ
ŞEDINŢĂ COMUNĂ
funcţionare, competenţa şi
procedura de judecată se stabilesc
prin lege organică.
16. Art.72 alin. 3. lit. o) Art. 125 alin. 4
Prin lege organică se reglementează Înfiinţarea de instanţe specializate
regimul general privind raporturile de Este interzisă înfiinţarea de instanţe
muncă, sindicatele, patronatele şi extraordinare. Prin lege organică
protecţia socială pot fi înfiinţate instanţe specializate
în anumite materii, cu posibilitatea
participării, după caz, a unor
persoane din afara magistraturii.
17. Art. 72 alin. 3. lit.p) Art. 140 alin. 4
Prin lege organică se reglementează Organizarea şi funcţionarea Curţii
statutul minorităţilor naţionale din Constituţionale
România Curtea Constituţională se înnoieşte
cu o treime din judecătorii ei, din 3
în 3 ani, în condiţiile prevăzute de
legea organică a Curţii.
18. Art. 72 alin. 3. lit.r)
Prin lege organică se reglementează
regimul general al cultelor
19. Art. 83 alin. 3
Prelungirea mandatului Preşedintelui
României
Mandatul Preşedintelui României poate
fi prelungit, prin lege organică, în caz
de război sau de catastrofă.

Explicaţi structura Parlamentului, după următoarea schemă:
Structura unicamerală
Parlamentului
bicamerală Camera aristocratică
Camera federală
Camera democratică
Camera economică
105
11.3. Organizarea internă a Parlamentului
 Camerele parlamentului sunt organisme colegiale, cu o compoziţie numeroasă, care lucrează şi decid
numai în plenul lor. Ca munca parlamentară să fie eficientă şi activitatea să fie pregătită se organizează şi
formaţiuni restrânse de lucru, parţiale şi închise, care constituie organizarea internă a camerelor. Cuprinde:
 birouri;
 comitete;
 comisii;
 grupuri.
 Structura internă se organizează potrivit regulamentului fiecărei camere. Ele sunt alese, numite, formate de
Organizarea
inernă a către fiecare cameră, fără amestecul executivului (guvernul). Organizarea internă a camerelor parlamentului
Camerelor cuprinde:
 birouri;
 comitete;
 comisii.
Grupurile politice parlamentare
Partidele sunt resortul esenţial şi principal al parlamentului şi fără partide nu există un regim parlamentar.
Grupările politice reunesc parlamentari ai aceluiaşi partid sau proferând aceleaşi idei. Constituirea grupurilor
parlamentare este, în general, o facultate. Constituirea grupurilor politice parlamentare implică şi acordarea de
drepturi sau înlesniri pentru membrii acestora. Grupurile parlamentare funcţionează pe baza unor reguli
cutumiare, stabilite prin statute sau prin regulamente parlamentare. În Parlamentul României, deputaţii şi
senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecărei Camere (art. 61 din
Constituţie).
Opoziţia parlamentară
Un sistem democratic permite însă reflectarea, în deciziile parlamentare şi a opoziţiei. Opoziţia, care poate fi
majoritatea de mâine, ocupă un rol oficial în cadrul parlamentului. În unele sisteme constituţionale şeful opoziţiei
este o veritabilă funcţie, fiind considerat omologul primului – ministru. Minoritatea parlamentară trebuie să fie
protejată, iar intervenţiile sale să fie exprimate în conţinutul deciziilor luate de către parlament.
Definiţi rolul opoziţiei parlamentare.
Birourile şi comitetele
Fiecare cameră sau parlamentul în întregul său îşi aleg birouri denumite uneori permanente:
 Sunt formate din deputaţi, respectiv senatori.
 Sunt alese pe durata unei legislaturi sau numai a unei sesiuni.
 Cuprind, de regulă, un preşedinte, vicepreşedinţi, secretari şi chestori.
 Au atribuţii referitoare la buna organizare şi desfăşurare a lucrărilor camerei, sprijinirea activităţii
deputaţilor sau senatorilor.
106
Comisiile parlamentare
Au rol de pregătire a lucrărilor, precum şi în exercitarea funcţiilor parlamentare, în special a celor legislative şi
a celor de control. În raporturile lor cu camera parlamentară decizia aparţine numai camerei sau parlamentului,
care nu pot fi înlocuite de nimeni.
Clasificarea comisiilor parlamentare
 Comisiile parlamentare pot fi clasificate pe criteriul timpului, pentru care sunt alese:
 Permanente - alese pe durata mandatului camerei (parlamentului) sau a sesiunii; specializate
pe domenii de activitate corespunzător unor ministere sau departamente.
 Temporare (ad - hoc) - pot fi alese pentru orice probleme determinate sau domenii de
activitate. Atribuţiile lor se limitează la scopul înfiinţării. De regulă sunt alese comisii
temporare pentru redactarea unor proiecte de legi sau pentru exercitarea unui control
aprofundat în anumite domenii de activitate (ele se regăsesc aici sub denumiri ca “de anchetă”,
“speciale” etc.). Trebuie să li se stabilească atât atribuţiile cât şi modul de lucru. În lipsa unor
dispoziţii exprese, comisiile temporare li se aplică aceleaşi reguli ca şi comisiilor
permanente.
 Există comisii parlamentare comune, pentru ambele camere şi proprii fiecărei camere (comisii
speciale, comisii de anchetă, comisii de mediere).
 În unele state este prevăzută obligaţia de a face parte dintr-o comisie, în altele în care parlamentarii pot
face parte numai din cel mult două comisii. De asemenea, în unele sisteme există şi membri supleanţi.
 Reguli privind funcţionarea comisiilor parlamentare - înscrise în regulamentele Camerelor:
 Privesc comisiile permanente, pentru că acestea au rolul cel mai important.
 Reguli specifice comisiilor temporare, dar numai în măsura în care ele derogă sau completează
pe cele privind comisiile permanente.
 Şedinţele comisiei sunt convocate de către preşedintele sau vicepreşedintele acesteia, cu o
perioadă prestabilită înainte.
 Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să participe la aceste şedinţe.
 Şedinţele nu sunt publice, dar pot fi invitate să participe şi alte persoane. Comisia însă poate
hotărî ca şedinţa să fie publică.
 Cvorumul de lucru este cel puţin jumătate plus unu din membrii săi şi se hotărăşte cu votul a
cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
 Votul este, de regulă, deschis, dar comisia poate hotărî şi vot secret.
 Regulamentele prevăd că zilele rezervate activităţii în comisie se stabilesc de Camere,
conform programului săptămânal.
 Sesizarea comisiilor se face de către biroul permanent al camerei.
 Comisiile pot ţine şedinţe comune cu aprobarea camerelor.
6.3. Dezvoltarea
Clasificaţi constituţională
comisiile a României în perioada 1944 până la adoptarea Constituţiei din 1948.
parlamentare.
107
11.4. Funcţionarea Parlamentului
11.4.1. Legislatura
 Prin legislatură se înţelege perioada de timp, pentru care este ales parlamentul (sau camerele) şi în care îşi
Definiţia
legislaturii exercită împuternicirile sale. Legislaturile pot fi de 4 sau 5 ani. Unele camere ale parlamentului se pot reînnoi la
2 sau 3 ani, câte o treime, (Senatul SUA). În general legislatura începe cu data când au loc alegerile de deputaţi
şi senatori şi încetează la data efectuării alegerilor pentru noul parlament. De obicei, legislatura se încheie la
expirarea termenului, afară de cazul când camerele sunt dizolvate mai înainte sau se autodizolvă. Unele
constituţii prevăd posibilitatea prelungirii legislaturii de către parlament, în cazul în care se constată existenţa
unor împrejurări care fac imposibilă efectuarea alegerilor (starea de război, starea de asediu, calamităţi naturale).
11.4.2. Sesiunea
Camerele parlamentare îşi desfăşoară activitatea periodic în sesiuni:
Tipuri de  ordinare în care camera (adunarea, parlamentul) este obligată a se întruni (art. 61(1) din Constituţie);
sesiuni
 extraordinare, care se pot ţine ori de câte ori este nevoie, în afara sesiunilor ordinare (art. 63(2) din
Constituţie).
Convocarea în sesiuni şi durata lor:
 Dreptul de a convoca aceste sesiuni a aparţinut guvernului (executivului în general). Pe parcurs,
parlamentul şi-a dobândit dreptul de a decide singur când să se reunească în sesiune. Adunările pot fi convocate
în sesiuni fie de către preşedinţii camerelor, fie de către alte organisme (birouri, comitete). Convocările pot fi:
 la datele stabilite de parlament, de lege sau de constituţie (uneori obligatoriu, conform art.
114 din Constituţie);
 la cererea (de regulă a şefului statului, în prima şedinţă, după alegeri);
 de drept, în situaţii excepţionale (stare de asediu şi stare de urgenţă).
 Convocarea sesiunilor se poate face şi de către şeful de stat, iar aceasta apare ca o imixtiune în autonomia
parlamentară.
 Durata sesiunilor este:
 fie stabilită explicit prin lege;
 fie, de regulă, durează până la epuizarea problemelor înscrise pe ordinea de zi.
Definiţi legislatura şi sesiunile.
11.4.3. Şedinţele
 În cadrul sesiunilor, camerele parlamentului lucrează în şedinţe (separate şi comune). Constituţia
nominalizează situaţiile în care Camerele lucrează în şedinţe comune.
 Şedinţele sunt publice cu excepţia situaţiilor când se hotărăşte şedinţă secretă.
Ordinea de zi şi programul de activităţi al camerelor
 Ordinea de zi este aprobată de parlament, datorită autonomiei sale funcţionale.
 Conform Regulamentului Senatului proiectul ordinii de zi şi programul se întocmesc de Biroul
permanent. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, proiectul ordinii de zi şi programul se
întocmesc de Biroul permanent al camerei Deputaţilor şi se supun aprobării Comitetului ordinii de zi.
108
11.4.4. Sistemul de vot
Asupra problemelor discutate, camerele parlamentului hotărăsc prin vot, care poate fi:
 Deschis – se exprimă prin:
 ridicarea de mâini;
 apel nominal;
 ridicare în picioare;
 vot electronic.
 Secret:
 buletine de vot;
 prin bile;
 electronic.
Se stabileşte pentru fiecare problemă în parte şi felul votului, afară de cazul în care chiar prin regulamentele de
organizare şi funcţionare nu se stabileşte şi caracterul votului. (exemplu art. 34 din Regulamentul şedinţelor
comune ale Camerei deputaţilor şi Senatului, prevede votul secret cu bile pentru acordarea votului de încredere
Guvernului).

Comentați schema următoare:
Funcţionarea Legislatura
parlamentului (mandat)
Sesiunea
Şedinţele
11.5. Deputaţii şi senatorii

 Membrii parlamentului poartă, de regulă, denumirea de deputaţi sau senatori. În structura bicamerală, o
cameră este denumită adunarea sau camera deputaţilor, camera reprezentanţilor şi cealaltă senat. Deputaţii şi
senatorii sunt aleşi prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat, numiţi sau pot reprezenta unele categorii
sociale minoritare (art. 4 din Legea privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României), soluţie preluată
de către Constituţie în art. 59(2). Senatorii pot fi aleşi, de drept, şi numiţi.
 Alegerea parlamentarilor le conferă o mai mare independenţă faţă de executiv, un prestigiu aparte, ei sunt
mai aproape de sursa puterii decât miniştrii, iar camera din care fac parte are atribuţii mai importante. În
România (şi aceasta este regula) deputaţii şi senatorii intră în deplinătatea drepturilor şi îndatoririlor de la
data alegerii, confirmată prin certificatele doveditoare a alegerii, sub rezerva validării alegerii. Calitatea de
deputat sau de senator încetează la data întrunirilor legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de
pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
109
11.5.1. Drepturile şi îndatoririle parlamentarilor
 Drepturile şi îndatoririle parlamentarilor sunt stabilite atât prin constituţie cât şi prin regulamentele
camerelor. În funcţie de conţinutul lor pot fi grupate în:
 drepturi şi îndatoriri, care privesc organizarea internă a adunărilor;
 cele pe care le au în cadrul raportului de reprezentare şi a responsabilităţilor faţă de alegători.
 În funcţie de timpul în care pot fi exercitate, drepturile şi îndatoririle deputaţilor şi senatorilor pot fi
clasificate în:
 drepturi şi îndatoriri, pe care deputaţii le exercită în timpul şedinţelor;
 cele pe care le exercită între şedinţe.
 În funcţie de actul normativ în care sunt cuprinse acestea se pot clasifica în:
 drepturi şi îndatoriri prevăzute de Constituţie;
 cele prevăzute în legi.
Care sunt drepturile şi obligaţiile deputaţilor şi senatorilor în Parlamentul României?
11.5.2. Incompatibilităţi şi imunităţi

Incompatibilităţile constau în: imposibilitatea exercitării concomitente a unor funcţii sau demnităţi;
parlamentarul trebuie să se concentreze numai asupra activităţii parlamentare.
Imunitatea parlamentară urmăreşte punerea parlamentarului la adăpost împotriva unor urmăriri judiciare
abuzive sau şicanatorii şi nu pentru înlăturarea răspunderii parlamentarului. Există două categorii de imunităţi
parlamentare:
 inexistenţa răspunderii (iresponsabilite), care priveşte activitatea legală de exercitare a
mandatului său (discursuri, opinii, vot);
 inviolabilitatea, care cuprind reguli speciale privind percheziţia, reţinerea, arestarea sau
trimiterea în judecată, penală sau contravenţională, a deputaţilor sau senatorilor.
Definiţi incompatibilitatea şi imunitatea parlamentară şi identificaţi formele acesteia în Constituţia

României.
11.5.3. Răspunderea şi sancţiunile parlamentarilor

Deputaţii şi senatorii au o serie de obligaţii referitoare la respectarea regulamentelor. În cazul încălcării acestora
pot fi sancţionaţi potrivit regulamentelor. Procedura de aplicare a sancţiunilor este prevăzută tot de
regulamente.
11.6. Actele Parlamentului
11.6.1. Tipuri de acte
110
Parlamentul adoptă:
 legi;
 regulamente;
 hotărâri;
 declaraţii;
 moţiuni;
 mesaje;
 apeluri.
Între actele parlamentului există deosebiri:
 de denumire;
 de conţinut;
 de forţă juridică;
 privind procedurile de adoptare.
Constituţia stabileşte doar actele prin care organele statului îşi exercită atribuţiile nu şi caracterul acestor acte
sau clasificarea lor. În activitatea parlamentelor se întâlnesc unele manifestări de voinţă lipsite de efecte juridice
şi care nu se încadrează în categoria actelor juridice. Acestea sunt acte cu caracter exclusiv politic. Ele cuprind
manifestări de voinţă, în scopul de a produce anumite efecte sociale, afirmaţii de principiu sau luări de atitudine,
lipsite de efect juridic imediat, dar care, prin faptul că emană de la organele situate pe cele mai înalte trepte ale
Actele politice
ale aparatului de stat, se bucură de un deosebit prestigiu şi de o largă influenţă în viaţa socială şi politică. Aceste acte
Parlamentului sunt:
 declaraţia;
 mesajul;
 apelul.
Actele juridice Clasificarea actelor juridice ale Parlamentului
ale Prin Constituţii sunt nominalizate următoarele acte juridice ale Parlamentului:
Parlamentului
 legile;
 regulamentele Camerelor;
 hotărârile;
 moţiunile.
În funcţie de faptul dacă conţin sau nu norme juridice, actele pot fi clasificate în două categorii şi anume:
 acte juridice cu caracter normativ - legile şi regulamentele Camerelor, fără excepţie, precum şi
hotărârile cu caracter normativ.
 acte juridice cu caracter individual (nenormativ) - hotărârile individuale (care cuprind drepturi şi
obligaţii în sarcina unor subiecte de drept determinate) şi moţiunile.
11.6.2. Legea ca act juridic al parlamentului

Termenul de lege este folosit în două accepţiuni:
Accepţiunile
termenului de  o accepţiune largă (lato sensu), care exprimă orice act normativ;
lege
 o accepţiune restrânsă (stricto sensu), prin care se desemnează actul juridic al parlamentului. Ambele
accepţiuni sunt corecte şi în mod curent utilizate.
111
În definirea legii se au în vedere două aspecte şi anume conţinutul actului normativ (criteriul material) şi
procedura sa de adoptare (criteriul formal). Definiţia legii ca act juridic al parlamentului conduce la
identificarea domeniului rezervat legii. Legea reglementează cele mai generale şi mai importante relaţii
sociale. Practic legea nu poate reglementa totalitatea relaţiilor sociale, deşi ideal aşa ar trebui să fie. S-a impus
deci o selecţie valorică a relaţiilor ce revin spre reglementare legii, sau numai legii, selecţie ce a impus în timp
categoria de domeniu rezervat legii.
Clasificarea legilor
Tipuri de legi
Tradiţional legile sunt clasificate în:
 legi constituţionale - de revizuire a Constituţiei sunt acele legi, care conţin reglementări ale relaţiilor
sociale fundamentale şi esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii de stat. Sub aspect
procedural ele se adoptă cu cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere şi sunt
aprobate prin referendum;
 legi organice - care reglementează în domeniile prevăzute de art. 73, precum şi în alte domenii din
Constituţie. Sub aspect procedural ele se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.;
 ordinare - reglementează relaţii sociale de mai mică importanţă, iar procedural sunt adoptate cu votul
majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.
Introducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi, a dus la clasificarea legilor în patru categorii:
 legi constituţionale;
 legi referendum (adoptate prin referendum);
 legi organice;
 legi obişnuite, ordinare.
Supremaţia legii - “Acea caracteristică a ei care îşi găseşte expresia în faptul că normele pe care le stabileşte nu
trebuie să corespundă nici unor alte norme în afară de cele constituţionale, iar celelalte acte juridice emise de
organele statului îi sunt subordonate din punctul de vedere al eficacităţii lor juridice.” Supremaţia legii
reprezintă o condiţie a unităţii întregului sistem de izvoare ale dreptului.
Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii
Opinii exprimate în doctrină:
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin caracterele generale ale puterii şi îndeosebi prin
deplinătate şi suveranitate.
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin poziţia în sistemul statal a autorităţii eminente
(parlamentul).
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin supremaţia Constituţiei. Este exactă, dar nu este
motivată.
 Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin cauzele care o determină şi o explică şi care
generează conţinutul şi forma legii, precum şi poziţia sa supraordonată în sistemul normativ, opinia pe
care o împărtăşim.
Supremaţia legii în raport cu supremaţia constituţiei
Argumente care justifică examinarea supremaţiei legii:
 nu întotdeauna şi peste tot s-a făcut distincţie (cât priveşte supremaţia) între Constituţia şi lege;
 constituţia este documentul politic şi juridic fundamental, care cuprinde principiile întregii vieţi
economice, politice, sociale, culturale şi juridice. Legea dă reglementări unor relaţii sociale din anumite
compartimente ale vieţii;
112
 vasta reţea de norme juridice se elaborează în baza, în aplicarea şi executarea legii, se raportează
direct, mai întâi la lege, urmărindu-se permanent conformitatea cu ea;
 în practică şi în teorie referirile se face numai la lege.
Consecinţe juridice ale supremaţiei legii
Din supremaţia legii în sistemul normativ rezultă o serie de consecinţe juridice, privind legea ca atare, care vor
fi explicate şi care sunt:
 elaborarea legii;
 modificarea, suspendarea şi abrogarea legii;
 conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de organele statului şi privind normele
existente în sistemul constituţional.
Elaborarea legii
Este prestabilită prin Constituţie şi lege. În procedura de elaborare a legii, intervin, cu titluri diferite, organisme
politice, sociale şi statale, precum şi cetăţenii. Determinantă este participarea parlamentului, care este de fapt
autoritate legiuitoare. Procedura de elaborare a legilor este în directă legătură cu clasificarea legilor. În
procedura de elaborare a legilor trebuie nominalizate numai operaţiunile de care parlamentul ia cunoştinţă direct,
astfel spus numai acelea prevăzute de Constituţie şi regulamentele Camerelor Parlamentului şi anume:
 iniţiativa legislativă - Cuprinde posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi,
corelată cu obligaţia parlamentului de a le examina, dezbate şi a se pronunţa asupra lor. Prin Legea nr.
24/2000 sunt reglementate regulile de tehnică – legislativă pentru întocmirea şi depunerea iniţiativelor
legislative.
 sesizarea Camerei competente – vezi tabelul de mai sus.
 examinarea şi avizarea proiectului de lege de către comisiile parlamentare - Comisiile
parlamentare examinează iniţiativa legislativă şi pot propune adoptarea sa, eventual cu amendamente
sau respingerea proiectului. Ele nu pot însă propune un alt text decât cel prezentat de către iniţiatori.
Asupra iniţiativei legislative hotărăşte numai Parlamentul.
 includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a şedinţelor camerelor - Iniţiativa legislativă implică
obligaţia includerea ei pe ordinea de zi a şedinţelor Camerei. La întocmirea proiectului ordinii de zi,
biroul camerei trebuie să aibă în vedere proiectele de legi şi propunerile legislative înregistrate.
 dezbaterea proiectului de lege în Plenul fiecărei Camere - După votare sau dupa expirarea
termenului prevazut pentru examinarea proiectului sau propunerii legislative de camera prima sesizata
proiectul sau propunerea se trimite celeilalte Camere a Parlamentului.
 votarea proiectului de lege în fiecare Cameră - Votarea intervine în fiecare Cameră după discutarea
amendamentelor, rezervelor sau declaraţiilor, după caz, ori după constatarea că, la acea iniţiativă, nu
au fost formulate asemenea propuneri
 (medierea şi concilierea) - Sistemul parlamentar bicameral implică votarea unei legi de către ambele
camere, în conţinut şi formă identice.
 semnarea legii de către preşedinţii Camerelor - Semnătura atestă respectarea procedurii de elaborare
a legilor.
 promulgarea şi publicarea legii - legea este înaintată şefului de stat pentru promulgare. Şeful statului,
preşedinte de republică, este obligat să promulge legea dacă ea a fost adoptată regulamentar.
Publicarea legilor este operaţiunea prin care acestea, de regulă, intră în vigoare. Legea poate să prevadă
113
o altă dată de intrare în vigoare, dar cu respectarea principiului neretroactivităţii legii.
 aprobarea legii prin referendum - În procedura de legiferare, unele sisteme constituţionale au
instituţionalizat referendumul. Referendumul este legislativ sau constituţional, iar fiecare la rândul
său poate fi aprobativ, abrogativ, de modificare ori de completare a actului normativ respectiv.
Explicaţia referendumului constă în aceea că, legiferarea trebuie să se desfăşoare sub controlul
permanent al poporului.
Alte reguli constituţionale privind elaborarea legii
Din Constituţie şi din regulamentele Camerelor rezultă unele situaţii, în care procedura de elaborare a legii, aşa
cum am prezentat-o, cunoaşte anumite nuanţări:
 adoptarea proiectelor de legi sau propunerile legislative cu procedură de urgenţă.
 angajarea răspunderii Guvernului - procedura se desfăşoară conform Regulamentului şedinţelor
comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
 legile adoptate în şedinţe comune.
Alte aspecte privind legea ca act juridic al Parlamentului:
Modificarea, suspendarea şi abrogarea legii - Procedurile de modificare, suspendare şi abrogare a legii trebuie
să pună în valoare supremaţia acesteia. Modificarea, suspendarea şi abrogarea legii se realizează tot printr-o lege,
adoptată la rândul său cu majoritatea prevăzută de Constituţie, conform principiului simetriei în drept.
Deosebirile dintre constituţie şi legi:
 de conţinut;
 de formă;
 de forţă juridică.
Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de către organele statului
Supremaţia legii fundamentează (şi se fundamentează) chiar pe principiul legalităţii, pentru că, într-o accepţiune
restrânsă, legalitatea înseamnă respectarea legii, ca act juridic al parlamentului.
 Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice este o consecinţă a supremaţiei legii.
 Conformitatea tuturor actelor juridice cu legea este asigurată prin o serie de garanţii (îndatorirea
constituţională de respectare a legii, controlul judecătoresc al legalităţii).
11.6.3. Regulamentele parlamentare

Potrivit principiului autonomiei regulamentare, fiecare Cameră a Parlamentului îşi adoptă câte un regulament
propriu de organizare şi funcţionare, precum şi un regulament al şedinţelor comune. Regulamentul este supus
obligaţiei de publicare, sub semnătura preşedintelui camerei, sau a ambilor preşedinţi, în cazul celui al
şedinţelor comune. Regulamentul poate face obiectul controlului de constituţionalitate.
Care este natura juridică a Regulamentelor parlamentare ?
11.6.4. Hotărârea, ca act juridic al parlamentului

Hotărârile pot avea atât caracter normativ cât şi caracter nenormativ.
114
11.6.5. Moţiunile şi actele structurilor parlamentare
Moţiunile - privesc, în general, poziţia faţă de guvern în cadrul raporturilor parlament – guvern şi dreptul
parlamentului de a control activitatea guvernului. Moţiunile sunt simple (art. 111(2) – din Constituţie) şi de
cenzură (art. 112 şi 113 din Constituţie).
Actele structurilor parlamentare – acestea sunt acte ale structurilor din cadrul organizării interne a
parlamentului. În România preşedinţii Camerelor emit decizii pentru convocarea în sesiune a Camerelor sau
pentru asigurarea conducerii Camerei pe perioada lipsei preşedintelui acesteia. Cât priveşte comisiile
permanente, aşa cum am mai arătat deja, ele emit:
 avize;
 rapoarte.
Identificaţi
6.7. şi explicaţi
Răspunsuri regulile
la testele constituţionale referitoare la moţiunea de cenzură.
de autoevaluare
Test de autoevaluare 11.1. - se vor identifica funcțiile parlamentului
Test de autoevaluare 11.2. - se va analiza schema respectivă privind structura parlamentului
Test de autoevaluare 11.3. - se va analiza funcționarea parlamentului
Temă de reflecţie 11.1. - se vor stabili formele și caracteristicile controlului parlamentar
Temă de reflecţie 11.2. - se va stabili rolul opoziției parlamentare
Temă de reflecţie 11.3. - se vor clasifica comisiile parlamentare
Temă de reflecţie 11.4.- se vor defini legislatura și sesiunile
Temă de reflecţie 11.5.- se vor identifica drepturile și obligațiile senatorilor și deputaților
Temă de reflecţie 11.6.- se vor stabili deosebirile dintre incompatibilități și imunități
Temă de reflecţie 11.7.- se va explica natura juridică de hotărâri a regulamentelor parlamentare
Temă de reflecţie 11.8. - se vor explica regulile referitoare la moțiunea de cenzur
I. 1. Incompatibilităţile şi imunităţile parlamentarilor
2. Explicaţi actele Parlamentului după următoarea schemă:
Actele politice declaraţia

parlamentului
mesajul
apelul
juridice normative legile constituţionale
organice
ordinare
nenormative referendare
hotărârile 115 regulamentele
moţiunile hotărârile
1. Controlul parlamentar în România poate fi exercitat prin una din următoarele forme:
a. control exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului; control exercitat
prin comisiile parlamentare asupra activităţii preşedintelui României;
b. control exercitat prin întrebări şi interpelări; control exercitat prin avocatul poporului;
c. dreptul deputaţilor de a cere şi obţine informaţiile necesare de la senatori; control exercitat prin rezolvarea
petiţiilor cetăţenilor; control exercitat prin Avocatul Poporului.
2. Controlul parlamentar prezintă următoarele caracteristici:
a. este necesar, deplin, diferenţiat;
b. este politic, indirect şi supraordonat;
c. este politico-jurisdicţional, direct şi deplin.
3. Menirea constituţională a Avocatului Poporului este:
a. de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, îndeosebi în raport cu autorităţile publice şi în special cu cele
executive;
b. de a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, îndeosebi în raport cu autorităţile judecătoreşti;
c. de a media conflictele ce pot să apară între stat şi cetăţeni.
4. Camerele parlamentului reprezintă:
a. organe de lucru ale parlamentului;
b. organisme colegiale, cu o compoziţie numeroasă, care lucrează şi decid numai în plenul lor;
c. grupări parlamentare, cu o compoziţie numeroasă, care lucrează şi decid numai în plenul lor.
5. Imunitatea parlamentară are drept scop:
a. înlăturarea răspunderii politice a parlamentarului;
b. punerea parlamentarului la adăpost împotriva unor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii şi nu
înlăturarea răspunderii parlamentarului;
c. punerea parlamentarului la adăpost împotriva unor urmăriri judiciare abuzive sau şicanatorii pe perioada
exercitării mandatului.
6. Inexistenţa răspunderii reprezintă una dintre formele imunităţii parlamentare care:
a. cuprinde reguli speciale privind reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecată penală, în
cazul în care deputaţii sau senatorii sunt învinuiţii de crime sau delicte;
b. pune parlamentarul la adăpost pentru tot ce priveşte activitatea legată de exercitarea mandatului său
(discursuri, opinii, vot);
c. cuprinde reguli speciale privind trimiterea în judecată civilă a parlamentarilor.
7. Clasificarea legilor române în legi de revizuire a Constituţiei, legi organice şi legi ordinare se realizează în baza a
trei criterii. Acestea sunt:
a. conţinutul actului normativ, forţa juridică a normelor sale, procedura de adoptare;
b. conţinutul actului normativ, organul competent să adopte actul normativ, forţa juridică a normelor sale;
c. organul căruia îi aparţine iniţiativa legislativă, organul competent să adopte actul normativ, procedura de
adoptare.
8. Parlamentul adoptă:
a. legi, regulamente, hotărâri;
b. legi, regulamente, ordonanţe, moţiuni, mesaje, apeluri;
c. legi, regulamente, hotărâri, declaraţii, moţiuni, mesaje, apeluri.
116
Răspunsuri: 1.b, 2.a, 3.a, 4.b, 5.c, 6.b, 7.a, 8.c.
Cărţi:
6. MURARU, I., IANCU, Gh., Constituţiile române, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti,
1995;
8. CONSTANTINESCU, M., IORGOVAN, A., MURARU, I., TĂNĂSESCU, E.S., Constituţia
României revizuită, AllBeck, Bucureşti, 2004;
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Ordonanţa guvernamentală. Doctrină şi jurisprudenţă,
Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000;
10. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Drept parlamentar românesc, Editura Actami, Bucureşti,
1999.
12. ALEXIANU, G. Curs de drept constituţional, vol. I, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1930;
13. DRĂGANU, T., Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până la 1916,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991;
14. ENACHE M., Controlul parlamentar, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
16. MURARU, I. - liber amicorum - Despre constituţie şi constituţionalism –Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
17. MURARU, I. CONSTANTINESCU, M., Studii constituţionale, Editura Actami, Bucureşti, 1998;
18. TĂNĂSESCU, E.-S., (coord.), Răspunderea în dreptul constituţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2007;
19. TĂNĂSESCU, E.-S., DEACONU, Şt., (coord.), Perspective juridice privind instituţia
Parlamentului, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
20. VARGA, A., Constituţionalitatea procesului legislativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007;
21. VIDA, I., Procedura legislativă, Bucureşti, 1999;
22. ZLĂTESCU, V. D., Introducere în legistica formală. Tehnică legislativă, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
1996;
Articole:
1. CONSTANTINESCU, M., ENACHE, M., Parlamentarismul raţionalizat şi stabilitatea
guvernamentală, în Dreptul nr. 7/2001;
2. CONSTANTINESCU, M., VIDA, I., Procedura de învestire a Guvernului, în Dreptul, nr. 11/2000;
3. DRĂGANU, T., Câteva consideraţii critice asupra sistemului bicameral instituit de Legea de
revizuire a Constituţiei adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, în Revista de Drept Public nr.
4/2003;
117
4. ENACHE, M., Câteva reflecţii privind funcţiile Parlamentului, în Dreptul, nr.7/1998;
5. ENACHE, M., Evoluţia funcţiei de control parlamentar în constituţiile Statului Român, în Dreptul
nr. 6/1998;
6. ENACHE, M., Parlamentul – Organ de legiferare, în Revista de Drept Public nr. 1-2/1997;
7. IONESCU, C., Actele Parlamentului, în Dreptul nr. 9/1995;
8. IONESCU, C., Analiza fundamentelor teoretice şi politice ale controlului parlamentar. Studiu de
drept comparat, în Revista de Drept Public nr. 3/2006;
9. IONESCU, C., Rolul reprezentanţei naţionale în sitemul constituţional, în Dreptul, nr. 11/1997;
10. IONESCU, C., Unele reflecţii pe marginea art. 74 din Constituţia României, republicată, în Revista
de Drept Public nr. 2/2010;
11. LASCU, I., Consideraţii referitoare la imunitatea parlamentară şi la răspunderea ministerială, în
Dreptul nr. 6/2008;
12. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Aprobarea ordonanţei de urgenţă, în Dreptul nr. 7/1998;
13. POPESCU, S, CIORA, C., PRELIPCEANU, T., Intervenţiile legislative asupra unei legi organice, în
Dreptul nr. 12/2007;
14. ŞERBAN, A., Dizolvarea Parlamentului în republicile semiprezidenţiale, în Curierul Judiciar, nr.
7/2009;
15. TĂNĂSESCU, E. S. - Despre aproximarea legislativă în viziunea lui Constantin C.Angelescu, în
Constantin C. Angelescu – Centenar 2005 – Simpozion comemorativ, Institutul European, colecţia
ACADEMICA, 2006, Iaşi
16. ZLĂTESCU, I. M., Rolul Parlamentului în sistemul conducerii statului, în Dreptul nr. 8/1992.
Legislație:
1. Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în
Monitorul Oficial 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în
Monitorul Oficial nr. 139 din 31 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată în Monitorul
Oficial al României, nr. 516 din 8 iunie 2004;
6. Regulamentul Senatului;
7. Regulamentul Camerei Deputaţilor
118
INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT
INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT
CUPRINS
12.1. Consideraţii generale
12.2. Evoluţia instituţiei şefului de stat în România
12.3. Rolul, funcţiile i atribuţiile şefului de stat în alte sisteme constituţionale
12.4. Rolul, funcţiile şi atribuţiile Preşedintelui României
12.5. Desemnarea Şefului de stat
12.6. Durata mandatului Şefului de stat. Numărul mandatelor
12.7. Răspunderea Şefului de stat
12.8. Actele Şefului de stat

 identificaţi funcţiile Şefului de stat;
 stabiliţi modurile de desemnare a Şefului de stat;
 analizaţi răspunderea Şefului de stat;
 cunoaşteţi actele Şefului de stat.
119
12.1. Consideraţii generale
 Explicarea instituţiei şefului de stat trebuie realizată în funcţie de structura executivului şi de locul şefului
de stat în acest executiv. Acest loc exprimă şi relaţia popor, parlament, şef de stat. Am arătat deja că în unele
state executivul este format dintr-un organ statal unic, adeseori un preşedinte, care-şi legitimează
împuternicirile pe votul universal. Suntem evident în regimurile prezidenţiale pure, în care preşedintele dispune
de o echipă care-l ajută în atribuţiile sale de guvernare, dar membrii acestei echipe sunt de fapt funcţionari şi nu
guvernanţi.
 Într-un al doilea grup de state puterea executivă este realizată de două organe de stat - şef de stat şi guvern.
Acest sistem este legat de dezvoltarea regimului parlamentar în Anglia. El a rezultat din slăbirea progresivă a
coroanei şi din creşterea corelativă a puterii miniştrilor care nu erau la origine decât simpli auxiliari ai
monarhului. Alături de şeful de stat, care personifică naţiunea, a apărut cabinetul, mai exact spus un grup de
funcţionari cu misiunea de a asigura concret gestiunea afacerilor publice. Această structură a puterii executive,
devenită deseori dualistă, se regăseşte în multe ţări considerate a avea un “regim de cabinet”. Evoluţia
cabinetului este definitivă acolo şi atunci când, unul dintre membrii acestuia ocupă o poziţie juridică superioară
şi când alături de şeful de stat există şi un şef de guvern (prim-ministru, preşedinte).
 În unele ţări, funcţia de şef de stat a fost îndeplinită de organe colegiale, denumite prezidii, consilii de stat,
consilii prezidenţiale. Asemenea organisme au existat în România (l947-l974) în alte ţări foste socialiste
(Bulgaria, Ungaria, Polonia). Pentru ţara noastră vom da explicaţiile cuvenite. Pentru celelalte state vom observa
că, fundamentate pe unicitatea puterii, organismele menţionate erau considerate organe ale puterii de stat şi nu
organe executive.
 În fine, un exemplu de regim colegial, considerat unic, este regimul elveţian.
12.2.Evoluţia instituţiei Şefului de stat în România
În istoria statală românească au existat trei categorii de şef de stat:

 domn (specific ţării noastre);
 rege;
Categorii de  preşedinte.
Şef de stat
Într-o anumită perioadă de timp (1948 – 1974) această demnitate a avut caracter colegial. Domnul a fost
considerat şef de stat sub imperiul constituţiilor de la 1864 şi 1866 (până în anul 1884). Regele a fost şeful
statului român sub imperiul constituţiilor de la 1866 (după anul 1884), 1923 şi 1938, până la 30 decembrie 1947.
În baza Legii nr. 363/1947 se instaurează un şef de stat colegial. Constituţia din 1948, încredinţează funcţia de
şef de stat unui alt organ colegial, Prezidiului Marii Adunări Naţionale, menţinut şi de Constituţia din 1952. În
anul 1974 s-a creat funcţia de preşedinte de republică, îndeplinită de o singură persoană. După revoluţia din
decembrie 1989, prin Decretul – Lege nr. 2/1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de preşedinte al consiliului. Decretul – Lege încredinţează
atribuţiile de şef de stat preşedintele consiliului. Prin Decretul – Lege nr. 92/1990 privind alegerea parlamentului
şi a Preşedintelui României, funcţia de şef de stat este încredinţată Preşedintelui României, ales prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Această soluţie este consacrată şi prin Constituţia actuală a
României.
120
12.3. Rolul, funcţiile şi atribuţiile Şefului de stat în alte sisteme constituţionale
Atribuţiile şefului de stat (împuternicirile) depind de structura, funcţiile şi raporturile dintre puterile publice,
garanţiile constituţionale, durata mandatului organelor reprezentative, modul de desemnare a şefului de stat
(ereditar, alegere), responsabilitatea acestuia (Ioan Muraru).
Atribuţiile şefului de stat ar putea fi următoarele:
 reprezentarea statului;
 semnarea tratatelor;
 aprobarea unor acte normative elaborate de anumite organe de stat;
Atribuţiile  semnarea legilor şi a altor acte în vederea publicării;
Şefului de stat
 prezidarea şedinţelor unor organe de stat;
 acordarea unor calităţi şi titluri;
 numiri în funcţii superioare;
 acordarea graţierii (de regulă individuală);
 proclamarea stării de asediu sau de urgenţă;
 primirea scrisorilor de acreditare etc.
Această enumerare nu este limitativă, ea fiind deosebit de utilă şi pentru stabilirea domeniilor în care şeful de stat
intervine prin acte juridice cu caracter normativ sau individual.
12.4. Rolul, funcţiile şi atribuţiile Preşedintelui României
Atribuţiile Preşedintelui Atribuţii privind legiferarea

României
Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor
publice
Atribuţii privind alegerea, formarea, avizarea formării,

numirea sau revocarea unor autorităţi publice
Atribuţii în domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii

publice
Atribuţii în domeniul politicii externe
Alte atribuţii
12.5. Desemnarea Şefului de stat
Moduri de Desemnarea şefului de stat se face în funcţie de forma de guvernământ şi este legată de funcţiile şi
desemnare a raporturilor şefului statului cu celelalte autorităţi publice. Există patru moduri de desemnare a şefului de
Şefului de stat
stat:
 pe cale ereditară;
121
 prin alegere de către parlament;
 prin alegere de către un colegiu electoral;
 prin alegere prin vot universal.
Care sunt modalităţile de desemnare a şefului de stat?
12.6. Durata mandatului Şefului de stat. Numărul mandatelor.
 În formele de guvernământ monarhice “mandatul” este pe viaţă. În celelalte forme de guvernământ,

mandatul şefului de stat este limitat. De regulă aceeaşi persoană poate ocupa funcţia de şef de stat pentru cel
mult două mandate.
 Investirea unei persoane cu calitatea de şef de stat presupune depunerea jurământului.

Explicaţi pe scurt rolul, funcţiile şi atribuţiile preşedintelui în România.
12.7. Răspunderea Şefului de stat
 Răspunderea şefului statului nu este cunoscută în formele de guvernământ monarhice, datorită, în primul
rând procedurii de contrasemnare a actelor normative (art. 87 din Constituţia română din 1923 şi art. 44 din
Constituţia română din 1938). În formele de guvernământ republicane, şeful statului nu este în afara
Răspunderea
Şefului de stat responsabilităţii, chiar în condiţiile existenţei contrasemnăturii, răspunderea putându-se angaja pentru alte
motive.
 Imunitatea. Şefii de stat se bucură de imunitate în condiţiile prevăzute de constituţii.
 În România Preşedintele se bucură de inexistenţa răspunderii şi de inviolabilitate. Răspunderea Preşedintelui
României este:
 politică - se angajează pentru fapte grave, prin care se încalcă Constituţia; aparţine şi Preşedintelui
interimar; daca propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, demiterea Preşedintelui României
se poate decide numai de către un referendum şi care se organizează în cel mult 30 de zile.
 juridică – este penală si civilă (se angajează în aceleaşi condiţii ca pentru orice cetăţean al României).
Un şef de stat, preşedinte, poate fi făcut răspunzător ? Dacă da, în ce condiţii?
12.8. Actele Şefului de stat
Actele prin care şeful statului îşi exercită atribuţiile sunt denumite decrete. Ele pot fi cu caracter normativ sau
caracter individual. Decretele trebuie contrasemnate, cel care contrasemnează luându-şi răspunderea
122
îndeplinirii prevederilor acelui act contrasemnat. Contrasemnarea este o condiţie de valabilitate a actului.
Constituţia României prevede reguli referitoare la contrasemnătură în art. 99(2).
Dezbateţi pe scurt rolul Preşedintelui de mediator între puterile statului. Exemplificaţi situaţii în care
Preşedintele şi-a exercitat funcţia de mediator între puterile statului.
Test de autoevaluare 12.1. – se vor dezbate şi exemplifica situaţiile în care Preşedintele are funcţia
de mediator.
Temă de reflecţie 12.1. – se vor identifica modalităţile de desemnare a Şefului de stat
Temă de reflecţie 12.2. – se vor explica pe scurt rolul, funcţiile şi atribuţiile Şefului de stat
Temă de reflecţie 12.3. – se vor stabili condiţiile în care un Preşedinte poate răspunde
I. 1. Stabiliţi modalităţile de desemnare a Şefului de stat
2. Analizaţi funcţiile Şefului de stat după următoarea schemă:
Atribuţiile şefului de Reprezentarea statului

stat
Semnarea tratatelor
Aprobarea unor acte normative elaborate de anumite

organe de stat
Semnarea legilor şi a altor acte în vederea publicării
Prezidarea şedinţelor unor organe de stat
Acordarea unor calităţi şi titluri
Numiri în funcţii superioare
Acordarea graţierii (de regulă individuală)
Proclamarea stării de asediu sau de urgenţă
Primirea scrisorilor de acreditare
123
1. În istoria statală românească au existat următoarele categorii de şef de stat:

a. domnitor şi preşedinte;
b. domn, rege şi preşedinte;
c. domn, principe, rege şi preşedinte.
2. Preşedintele României are următoarele atribuţii :
a. reprezentarea statului; semnarea tratatelor; aprobarea unor acte normative elaborate de anumite organe
de stat;
b. atribuţii privind legiferarea; atribuţii privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice; atribuţii
privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea unor autorităţi publice; atribuţii în
domeniul apărării ţării şi asigurării ordinii publice; atribuţii în domeniul politicii externe;
c. de reprezentare; de apărare; de ordin ceremonial; de arbitraj.
3. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte este validat de:
a. Curtea de Conturi;
b. Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună;
c. Curtea Constituţională.
4. Durata mandatului de preşedinte în România este de :
a. de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă;
b. pe parcursul a două mandate de 5 ani;
c. cel mult 8 ani, cu posibilitate de prelungire prin lege organică în caz de război sau catastrofă.
5. Preşedintele poate emite următoarele acte:
a. ordonanţe preşedinţiale;
b. decrete cu caracter normativ sau individual;
c. hotărâri de aplicare a legilor.
6. Răspunderea penală a Preşedintelui României intervine:
a. pentru crima de înaltă trădare;
b. pentru crima de genocid;
c. pentru crime de război.
Răspunsuri:
II. 1. se va identifica modalităţile de desemnare a Şefului de stat
2. se va analiza schema privind atribuţiile Şefului de stat
II. 1.c , 2. b3. c, 4. b, 5. b, 6. a.
Cărţi:
1. APOSTOL TOFAN, D., Instituţii administrative europene, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
124
2. CĂLINOIU, C., DUCULESCU, V., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţie revăzută şi
completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005;
3. CONSTANTINESCU, M., IORGOVAN, A., MURARU, I., TĂNĂSESCU, E.S., Constituţia României
revizuită, Editura All Beck, Bucureşti, 2004;
4. DĂNIŞOR, D. C., Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I. Teoria generală, Editura C. H. Beck,
Bucureşti, 2007;
5. DELEANU, I. Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006;
6. DISSESCU, C. G., Dreptul constituţional, Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1900;
7. DRĂGANU, T., Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol. I, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1998;
8. IONESCU, C. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura All Beck, Ediţia 2, Bucureşti, 2004;
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., (coordonatori), Constituţia României-comentariu pe articole,
10. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol. 2, Editura
11. SELEJAN-GUŢAN, B., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, Editura
Hamangiu, 2008;
12. VIDA, I., Puterea executivă şi administraţia publică, Editura R.A. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1994.
Articole:
1. APOSTOL-TOFAN, D., Răspunderea preşedintelui de republică în unele state europene cu privire
specială asupra regimului constituţional românesc, în Analele Universităţii Bucureşti, seria Drept,
nr. III-IV/2008;
2. CARP, R., Reflecţii pe marginea statutului juridic al decretelor emise de Preşedintele României, în
3. COMAN – KUND, Fl., Scurtă privire introspectivă asupra „puterii executive” a Uniunii
Europene. Consiliul, Comisia şi agenţiile executive comunitare, în Analele Universităţii Bucureşti,
seria Drept, nr. I-II/2008;
4. CONSTANTINESCU, M., VIDA, I. Promulgarea legii, în Dreptul, nr. 6/2000;
5. DEACONU, Şt., Preşedintele României şi raporturile sale constituţionale cu Parlamentul, în
Dreptul, nr. 3/2009;
6. DIMA, B., Raporturile dintre şeful statului şi primul-ministru în România. O abordare
comparativă, în Revista de drept public nr. 3/2006;
7. DUCULESCU, V., Instituţia şefului de stat şi răspunderea Preşedintelui în România, în Revista de
drept public nr. 2/2009;
8. GUŢAN, M., Convenţia de la Paris din 1858 şi debuturile executivului modern în România, în
Acta Universitatis Lucian Blaga din 2004;
9. IONESCU, C. Rolul şi funcţiile Preşedintelui României în sistemul constituţional românesc, în
Dreptul, nr. 11/1996;
10. IORGOVAN, A, Regimul juridic al decretelor prezidenţiale şi al răspunderii Preşedintelui
României pentru emiterea acestora, în Revista de drept public nr. 1/2005;
125
11. MURARU, I. Interpretarea dispoziţiilor constituţionale privind răspunderea şefului de stat în
România, în Răspunderea în dreptul constituţional, (Coord. S. -E. Tănăsescu) Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2007;
12. TOMESCU, C., Raporturile dintre şeful statului şi primul ministru în ţările Uniunii Europene, în
126
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ
CUPRINS
13.1. Consideraţii generale şi terminologie
13.2. Specificul activităţii jurisdicţionale
13.3. Principiile constituţionale de realizare a justiţiei
13.4. Organele judecătoreşti
13.5. Raporturile cu legislativul şi executivul

 identificaţi principiile constituţionale de realizare a justiţiei;
 stabiliţi care sunt organele judecătoreşti;
 analizaţi raporturile autorităţii judecătoreşti cu celelalte puteri.
13.1. Consideraţii generale şi terminologie
 Denumirea de autoritate judecătorească evocă foarte clar justiţia, ca funcţie (activitate) şi ca sistem.
Prin justiţie tradiţional se înţelege:
a. sistemul organelor judecătoreşti;
b. activitatea de soluţionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de muncă etc.
Semnificaţia
 În timp, faţă de sensul tradiţional, justiţia şi-a îmbogăţit conţinutul în sensul efectuării controlului
termenului
justiţie asupra modului cum guvernanţii acţionează în limitele constituţiei şi dreptului, adică în realizarea
127
principiului legalităţii. Statul de drept a devenit de neconceput fără justiţie. Funcţiile justiţiei au fost şi sunt
încredinţate unor autorităţi distincte, investite cu puteri statale care-i dau eficienţă şi care trebuie să fie
independente şi imparţiale, instanţele judecătoreşti. S-au dezvoltat şi activităţi înfăptuite şi de alte
organisme decât instanţele judecătoreşti care presupun folosirea aceleaşi proceduri judecătoreşti. Pentru
a lega aceste activităţi cu justiţia se utilizează (în legislaţie şi doctrină) denumirea de activitate
jurisdicţională, care cuprinde atât aceste activităţi cât şi justiţia.Justiţia rămâne însă partea substanţială a
activităţii jurisdicţionale. Este necesară individualizarea justiţiei, faţă de restul activităţii jurisdicţionale
(care împrumută trăsăturile şi principiile justiţiei).
 Ansamblul judecăţilor (hotărârilor judecătorilor) formează jurisprudenţa, care limpezeşte textele
obscure. Întrebarea este până unde poate merge jurisprudenţa în interpretarea textelor obscure ale legii.
Rolul justiţiei este de a aplica dreptul şi nu de a crea drept. În urma judecăţii se dau hotărâri, în care se
stabilesc drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept (participanţi în proces), se aplică sancţiuni, se
stabilesc despăgubiri, se dau ordine de executare atât părţilor în proces, cât şi autorităţilor publice.
Hotărârile judecătoreşti trebuie să fie respectate şi executate de către cetăţeni şi autorităţile publice.
Prezentaţi raportul dintre justiţie şi activitatea jurisdicţională.

Care este rolul jurisprudenţei în acoperirea lacunelor legii ?
13.2. Specificul activităţii jurisdicţionale
 Justiţia (în general activitatea jurisdicţională) este o activitate de rezolvare a litigiilor, în litera şi
spiritul constituţiei, legilor, obiceiului, convenţiilor şi contractelor. Judecătorul care înfăptuieşte justiţia
caută să afle adevărul, în procesul respectiv, pentru a identifica exact încălcarea legii, victimele,
cauzalitatea, răspunderea şi responsabilii.
13.3. Principiile constituţionale de realizare a justiţiei
Principiul legalităţii - Acest principiu este de esenţa statului de drept şi cuprinde două aspecte:
legalitatea instanţelor judecătoreşti şi legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor.
Garanţii ale independenţei judecătorilor sunt:
Principiile
 condiţiile de recrutare;
realizării
justiţiei  inamovibilitatea;
 avansarea;
128
 controlul activităţii judecătorilor.
Principiile constituționale de realizare a justiției sunt următoarele:
Principiile constituţionale Principiul legalităţii

de realizare a justiţiei
Justiţie este unică şi egală pentru toţi
Folosirea limbii oficiale şi a limbii materne în justiţie
Dreptul la apărare
Organizarea activităţii jurisdicţionale pe trei grade de jurisdicţie

(fond, apel şi recurs)
Prezumţia de nevinovăţie
Independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii
Care sunt garanţiile independenţei judecătorilor?
13.4. Organele judecătoreşti
Organele judecătoreşti sunt:

 instanţele judecătoreşti
 Ministerul public, care cuprinde procurorii, organizaţi în parchete şi care în mod generic intră
în categoria magistraţilor;
 Consiliul Superior al Magistraturii, care este autoritatea creată în vederea exercitării a două
funcţii, prevăzute de Constituţie.
Sistemul instanţelor judecătoreşti este format în general din:
 judecătorii;
 tribunale;
 curţi de apel;
129
 curţi supreme etc.
Organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti sunt stabilite prin lege.
13.5. Raporturile cu legislativul şi executivul
Raporturile autorităţii jurisdicţionale cu Parlamentul:

 organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai potrivit legii, prin
care se stabileşte competenţa şi procedura potrivit căreia îşi desfăşoară activitatea;
 prin lege se stabilesc infracţiunile şi pedepsele.
 În unele state autoritatea judecătorească (justiţia) poate interveni în activitatea legislativă prin
controlul constituţionalităţii legilor.
Raporturile autorităţii judecătoreşti cu executivul:
 numirea şi avansarea magistraţilor aparţine executivului (şefului de stat, ministrului justiţiei
etc.), prin proceduri care să pună în evidenţă numai competenţa profesională a celor în cauză;
 controlul legalităţii actelor administrative de către justiţie.
Autoritatea judecătorească se poate implica în activitatea legislativului şi executivului, dacă da, cum?
I. 1. Parlamentul poate avea atribuţii jurisdicţionale?

9. Comentaţi schema următoare:
Sistemul Instanţele judecătoreşti Judecătorii

organelor
judecătoreşti
Tribunale
II. Răspundeți la următoarele întrebări-grilă: Curţi De apel
Supreme
Ministerul Public
130 Parchete
Consiliul Superior al
1. Principiul legalităţii:
a. este de esenţa statului de drept şi cuprinde două aspecte: legalitatea instanţelor judecătoreşti şi
legalitatea infracţiunilor şi a pedepselor;
b. nu excede justiţiei, având aplicare în principal în domeniul civil;
c. nu excede justiţiei, având aplicare în principal în domeniul penal.
2. Considerarea unei persoane nevinovate atât timp cât nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de
condamnare reprezintă conţinutul:
a. principiul dreptului la apărare;
b. principiul justiţiei unice şi egale pentru toţi;
c. principiul prezumţiei de nevinovăţie.
3. Principiul independenţei judecătorului şi supunerea lui numai legii presupune că:
a. judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale;
b. judecătorul se supune numai legii şi soluţiilor date în procesele anterioare;
c. judecătorul se supune numai legii şi ordinelor date de ministrul justiţiei.
4. Inamovibilitatea constă în :
a. recrutarea judecătorilor numai pe bază de concurs;
b. recrutarea judecătorilor prin numire de către ministrul de justiţie;
c. judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat
fără consimţământul său.
5. Controlul hotărârilor judecătoreşti trebuie efectuat în următoarele condiţii:
a. numai de către Înalta Curte de Casatie si Justiţie şi numai după proceduri jurisdicţionale;
b. numai de către instanţe judecătoreşti şi numai după proceduri jurisdicţionale;
c. numai de către ministrul justiţiei în conformitate cu prevederile exprese ale legii.
6. Organele judecătoreşti reglementate de Constituţia României sunt:
a. Înalta Curte de Casatie si Justiţie şi celelalte instanţe prevăzute de lege;
b. instanţele judecătoreşti şi parchetele;
c. instanţele judecătoreşti; Ministerul public care cuprinde procurorii, în parchete, care în mod generic
intră în categoria magistraţilor; Consiliul Superior al Magistraturii.
7. Între autoritatea jurisdicţională şi Parlament se stabileşte următoarea relaţie:
a. numirea şi avansarea magistraţilor aparţine parlamentului, prin proceduri care să pună în evidenţă
numai competenţa profesională a celor în cauză; controlul legalităţii actelor parlamentului de către
justiţie;
b. organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti se realizează numai potrivit legii, prin care se
stabileşte competenţa şi procedura potrivit căreia îşi desfăşoară activitatea; prin lege se stabilesc
infracţiunile şi pedepsele;
c. prin lege se stabilesc infracţiunile şi pedepsele; controlul legalităţii actelor parlamentului de către
131
justiţie.
Răspunsuri: I. 1. – se va stabili dacă Parlamentul are atribuții jurisdicționale

2. se va analiza schema
II.1.a , 2.c, 3.a, 4.c, 5.b, 6.a, 7b.
Cărţi:
1. ALEXANDRU, I., Ministerul Public, între executiv şi justiţie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2002;
2. APOSTOL TOFAN D., Puterea discreţionară şi excesul de putere al autorităţilor publice,
Editura All Beck, Bucureşti, 1999;
3. CIOBANU, V., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, volumul I, Teoria generală,
Editura Naţional, Bucureşti, 1996;
4. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul
comparat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
6. LEŞ, I., Instituţii judiciare contemporane, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007;
7. LEŞ, I., Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, Ed. ALL BECK, Bucureşti,
2005;
8. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., –
9. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole,
10. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol.
2, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
11. TEODORESCU, A., Responsabilitatea administraţiei publice pentru daune, Institutul de Arte
Grafice E. Mârvan, Bucureşti, 1942.
Articole:
1. ALBU, E., Ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Cerere adresată instanţei de Contencios
Administrativ pentru anularea acesteia. Problema admisibilităţii unei asemenea acţiuni, în
Curierul Judiciar, nr. 10/2010;
2. ANDREESCU, M., Competenţa instanţelor judecătoreşti de a cenzura actele juridice
neconstituţionale, în Curierul Judiciar, nr. 3/2009;
132
3. ANDREESCU, M., Competenţa instanţelor judecătoreşti de a cenzura actele juridice emise
cu exces de putere, în Curierul Judiciar, nr. 4/2009;
4. ANDREESCU, M., Constituţionalitatea recursului în interesul legii şi a deciziilor pronunţate,
în Curierul Judiciar nr. 1/2011;
5. BARBU, E, BARBU, S. G, Dimensiunea constituţională a răspunderii magistraţilor – scurte
consideraţii, în Răspunderea în dreptul constituţional, (Coord. S. -E. Tănăsescu) Editura C.H.
6. BARBU, S. G., Funcţiile procurorului în protecţia libertăţilor individuale – analiza din
perspectivă constituţională în Despre constituţie şi constituţionalism – Liber amicorum Ioan
Muraru, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006;
7. BOAR, A., Judecătorul – putere şi răspundere, în Dreptul, nr. 1/1998;
8. IORGOVAN, A, Regimul juridic al decretelor prezidenţiale şi al răspunderii Preşedintelui
României pentru emiterea acestora, în Revista de drept public nr. 1/2005;
9. MIHĂILĂ, C., Consideraţii referitoare la posibilitatea instanţei judecătoreşti de a pronunţa o
hotărâre care să ţină loc de act administrativ, în Dreptul, nr. 3/2010;
10. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Categoria constituţională „Act administrativ”, în
Revista Palatul de Justiţie nr. 7/1998;
11. POPESCU, C.-L., Calificarea europeană şi naţională a procurorului român drept
„magistrat”, în Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 1/2005;
12. ŞERBAN, D.-D., Explicaţii privind admisibilitatea declinării de competenţă între un organ
administrativ-jurisdicţional şi o instanţă de judecată, în Dreptul nr. 8/2010;
13. VESMAŞ, D.- M., Unele consideraţii teoretice privind controlul politico-juridic asupra
executivului şi administraţiei publice româneşti contemporane, în Acta Universitatis Lucian
Blaga din 2004.
133
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN ROMÂNIA
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN ROMÂNIA
CUPRINS
14.1. Trăsăturile Curţii Constituţionale

14.2. Organizarea Curţii Constituţionale
14.3. Actele supuse controlului de constituţionalitate
14.4. Procedura în faţa Curţii Constituţionale
14.5. Actele şi efectele juridice ale actelor Curţii Constituţionale

 stabiliţi trăsăturile Curţii Constituţionale;
 identificaţi actele supuse controlului de constituţionalitate;
 analizaţi efectele juridice ale actelor Curţii Constituţionale;
 cunoaşteţi procedura în faţa Curţii Constituţionale.
14.1. Trăsăturile Curţii Constituţionale
 Controlul constituţionalităţii legilor este încredinţat de Constituţia României unei autorităţi publice
denumită Curte Constituţională. Din Constituţie şi legea de organizare şi funcţionare a Curţii
Trăsăturile Constituţionale rezultă trăsăturile ce o caracterizează:

Curţii
Constituţionale
134
 este o autoritate publică. Curtea este o autoritate publică (fără însă să fie o “putere” în stat),
chiar dacă nu este cuprinsă, firesc, printre autorităţile publice enumerate în Titlul III al
Constituţiei;
 este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România;
 este independentă faţă de orice autoritate publică. În activitatea sa Curtea Constituţională se
supune numai Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare;
 scopul curţii este de a garanta supremaţia Constituţiei;
 Poate fi considerată “o autoritate publică politico – jurisdicţională. Caracterul politic rezultă din modul
de desemnare a membrilor Curţii Constituţionale, precum şi din natura unor atribuţii. Caracterul
jurisdicţional rezultă din principiile de organizare şi funcţionare (…), precum şi din alte atribuţii şi
proceduri.”
Identificaţi şi explicaţi pe scurt trăsăturile Curţii Constituţionale a României.
14.2. Organizarea Curţii Constituţionale
 Curtea Constituţională este formată din 9 judecători. Numirea judecătorilor se face de Camera
Deputaţilor (trei), de Senat (trei) şi de Preşedintele României (trei), numai cu acordul prealabil exprimat în
scris al candidatului. Curtea se reînnoieşte cu o treime din judecători din 3 în 3 ani. Mandatul
judecătorilor este de 9 ani şi nu poate fi nici prelungit şi nici reînnoit. Judecătorii răspund disciplinar
pentru încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor expres prevăzute de art. 40 din Legea nr. 47/1992. Judecătorii
Curţii nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată contravenţională sau penală decât cu aprobarea Biroului
permanent al Camerei care i-au ales sau a Preşedintelui României, după caz, şi la cererea procurorului
general.
Preşedintele Curţii Constituţionale - i se aplică prevederile legale referitoare la judecători, cu unele
circumstanţieri. Este ales dintre membrii Curţii de aceştia. Preşedintele Curţii are atribuţiile prevăzute de
art. 11 din Legea nr. 47/1992 şi art. 6 din Regulament.
Plenul Curţii Constituţionale
 Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea jurisdicţională în plen. Cvorumul de lucru este de două
treimi din numărul judecătorilor Curţii. Plenul adoptă acte cu votul majorităţii judecătorilor. Şedinţele
plenului se convoacă şi sunt conduse de preşedintele Curţii. Şedinţele de judecată sunt în principiu publice,
cu excepţia cazurilor în care s-a hotărât de plen, că şedinţa este secretă.
135
În ce constă independenţa Curţii Constituţionale a României şi care este scopul acesteia ?
14.3. Actele supuse controlului de constituţionalitate

Actele supuse
controlului de  legile;
constituționalitate  iniţiativele de revizuire a Constituţiei;
 regulamentele Camerelor Parlamentului;
 ordonanţele;
 tratatele internaţionale;
 iniţiativa legislativă populară;
 hotărârile plenului camerelor.
14.4. Procedura în faţa Curţii Constituţionale
 Stabilită, pe larg, în Legea nr. 47/1992 şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii

Constituţionale. Potrivit art. 16 din lege, procedura se completează cu regulile din Codul de procedură
civilă, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale,
compatibilitatea hotărându-se exclusiv de către Curte. Câteva reguli generale de procedură:
 sesizarea Curţii Constituţionale se face numai în scris şi motivat;
 plenul Curţii hotărăşte şedinţa secretă;
 părţile au acces la lucrările dosarului; autorităţile publice, instituţiile, regiile autonome,
societăţile comerciale şi orice alte organizaţii au obligaţia să comunice Curţii la cererea
acesteia, informaţiile, documentele şi datele pe care le deţin;
 cererile adresate Curţii sunt scutite de taxa de timbru.
14.5. Actele şi efectele juridice ale actelor Curţii Constituţionale
 Constituţia nominalizează două acte juridice şi anume decizia şi avizul consultativ. Legea organică
precizează deciziile; hotărârile; avizele.
Efecte juridice ale actelor Curţii Constituţionale
 Deciziile emise în exercitarea controlului de constituţionalitate a legilor sunt obligatorii pentru toate
subiectele de drept.
 Cât priveşte iniţiativa de revizuire a Constituţiei, decizia Curţii Constituţionale nu poate depăşi forţa
juridică a unui aviz.
 În situaţia obiecţiei de neconstituţionalitate, legea care ar fi declarată neconstituţională este obligatoriu
returnată în Parlament pentru a fi pusă de acord cu prevederile Constituţiei. În situaţia excepţiei de
136
neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale este de asemenea definitivă şi obligatorie; ca urmare,
prevederea legală declarată neconstituţională nu mai poate fi aplicată, iar legea se transmite la Parlament
pentru a fi pusă de acord cu prevederile Constituţiei în termen de maxim 45 de zile.
 Deciziile Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea regulamentelor Parlamentului se
comunică obligatoriu acestuia pentru a fi reexaminate.
 Efectele juridice ale deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unui partid politic
constau în radierea partidului politic din evidenţa partidelor legal constituite, de la Tribunalul Bucureşti.
 Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie apreciate nuanţat, în funcţie de situaţiile în care intervin.
Unele nu pot depăşi efectele juridice ale unui aviz.
Realizaţi o comparaţie între cele două modalităţi ale controlului constituţionalităţii legilor: anterior şi
posterior promulgării.
În ce constă modelul european şi cel american de control al constituţionalităţii legilor?
Test de autoevaluare 14.1. – se vor compara cele două modele: modelul american şi modelul
european
Temă de reflecţie 14.1. – se vor analiza trăsăturile Curţii Constituţionale
Temă de reflecţie 14.2. – se va argumenta independenţa Curţii şi scopul acesteia
Temă de reflecţie 14.3. – se va realiza comparaţia între cele două modalităţi de control: cel
anterior şi cel posterior
I 1. Care sunt efectele juridice ale actelor Curţii Constituţionale? Argumentaţi-vă poziţia faţă de
efectele deciziei Curţii Constituţionale în cadrul controlului anterior promulgării legii.
2. Procedura în faţa Curţii Constituţionale
137
1. Competenţa Curţii Constituţionale poate fi stabilită astfel:
a. de către parlament;
b. nu poate fi contestată de nici o autoritate publică, aceasta fiind singura în drept să hotărască asupra
competenţei sale;
c. de către instanţele de drept comun.
2. Actele ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională sunt:
a. legile, iniţiativa de revizuire a Constituţiei, regulamentele Parlamentului, ordonanţele şi hotărârile
Guvernului;
b. legile, iniţiativa de revizuire a Constituţiei, hotărârile Parlamentului, ordonanţele şi hotărârile
Guvernului;
c. legile, iniţiativa de revizuire a Constituţiei, regulamentele Parlamentului, ordonanţele Guvernului,
iniţiativele legislative populare.
3. Excepţia de neconstituţionalitate se judecă:
a. pe două grade de jurisdicţie, în primă instanţă în complet format din 3 judecători şi în recurs în complet
format din 5 judecători;
b. de către plenul Curţii Constituţionale, cu votul majorităţii judecătorilor;
c. de către plenul Curţii Constituţionale, cu votul majorităţii calificate a judecătorilor.
4. Curtea Constituţională în exercitarea atribuţiilor sale:
a. întotdeauna trebuie să fie sesizată, ea nu se poate sesiza din oficiu;
b. oricând se poate sesiza şi din oficiu;
c. trebuie să fie sesizată, existând o singură excepţie - controlul constituţionalităţii iniţiativelor de
revizuire a Constituţiei - situaţie în care Curtea se poate sesiza din oficiu.
5. Actele Curţii Constituţionale sunt:
a. decizii, avize obligatorii, hotărâri;
b. decizii, hotărârii, avize consultative;
c. hotărârii, decrete, decizii.
6. Decizia de neconstituţionalitate a unor prevederi dată în cadrul controlului excepţiei de neconstituţionalitate
produce următoarele efecte:
a. scoate din vigoare prevederile considerate neconstituţionale;
b. determină neaplicarea prevederilor legale considerate neconstituţionale;
c. obligă la reexaminarea de către Parlament a prevederilor legale considerate neconstituţionale.
Răspunsuri:
I. 1. se vor analiza efectele deciziilor Curţii Constituţionale
2. se va analiza procedura în faţa Curţii Constituţionale
II. 1. b, 2. c, 3. b, 4. c, 5. b, 6. c.
138
Cărţi:
1. CĂLINOIU, C., DUCULESCU, V., DUCULESCU, G., Drept Constituţional comparat, ed. a
IV-a, vol I, Lumina Lex, Bucureşti, 2007;
2. CONSTANTINESCU, M., IORGOVAN, A., MURARU, I., TĂNĂSESCU, E.S., Constituţia
României revizuită, AllBeck, Bucureşti, 2004;
3. DELEANU, I., Justiţia Constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995;
4. DELEANU, I., Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi în dreptul
comparat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006;
7. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S., Drept constituţional şi instituţii politice, ediţia a 13-a, vol.
2, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
8. MURARU, I., TĂNĂSESCU, E. S. (coord.), Constituţia României-comentariu pe articole,
9. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., TĂNĂSESCU, S., ENACHE, M., IANCU G., –
10. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Curtea Constituţională a României, Editura Albatros,
Bucureşti, 1997;
11. MURARU, I. - liber amicorum - Despre constituţie şi constituţionalism –Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2006;
12. MURARU, I., CONSTANTINESCU, M., Studii constituţionale, Ed. Actami, Bucureşti, 1998;
13. MURARU, I., MURARU, A., VLĂDOIU, N., BARBU, S. G., Contencios constituţional, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2009;
Articole:
1. APOSTOL-TOFAN, D., Legea educaţiei, Conflict juridic de natură constituţională între

Parlament şi Guvern (notă la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1431/2010 şi nr. 1525/2010),
în Curierul Judiciar nr. 1/2011;
2. BENKE, K., Discuţii în legătură cu ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a posteriori cu
privire la legile sau ordonanţele care nu mai sunt în vigoare, în Dreptul, nr. 2/2010;
3. CRISTE, M., Scurtă prezentare comparativă a jurisdicţiei constituţionale în ţările Uniunii
Europene, în Dreptul, nr. 4/2010;
4. DRĂGANU, T., Efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale în lumina prevederilor
Constituţiei revizuite, în Revista de drept public, nr. 1/2004;
139
5. FRENŢIU, G.-C., Necesitatea schimbării jurisprudenţei Curţii Constituţionale în privinţa
controlului de constituţionalitate al normelor abrogate, în Dreptul, nr. 7/2010;
6. MURARU, I. Constantinescu, M., Rolul Curţilor Constituţionale în asigurarea echilibrului
puterilor în stat,, în Dreptul nr. 9/1996;
7. MURARU, I., Hotărâri judecătoreşti generatoare de conflicte constituţionale, în Pandectele
Române, nr. 9/2007;
8. PAPA, A.-D., Trăsături comune şi specifice excepţiei de nelegalitate şi celei de
neconstituţionalitate, în Revista de drept public nr. 2/2010;
9. POPA, N., Conflict juridic de natură constituţională (decizia Curţii Constituţionale nr.
1228/12.11.2008), în Revista de drept public, nr. 1/2009;
10. TĂNĂSESCU E.-S., Criza economică din 2009 şi Curtea Constituţională a României, în
Analele Universităţii din Bucureşti, Seria Drept, nr. III/2010;
Legislaţie:
1. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul
Oficial al României nr. 101 din 22 mai 1992, republicată.
140

221 - Curs Drept Constitutional - AP 2018 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

221 - Curs Drept Constitutional - AP 2018 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

221 - Curs Drept Constitutional - AP 2018 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTRODUCERE

Modulul “Drept Constituţional și instituții politice” are ca scop analizarea şi

Durata medie de studiu individual

Componenţa notei finale:

1: SOCIETATE, STAT, DREPT, POLITICĂ, MORALĂ. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA

2: NOŢIUNEA DE CONSTITUŢIE. REGIMUL JURIDIC AL CONSTITUŢIEI..............................................20

3. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR. TEORIA GENERALĂ...........................................31

4. DEZVOLTAREA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (1864 - PREZENT)...............................................38

6. DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR

7. PUTEREA DE STAT................................................................................................................................ ..........65

10. SISTEMUL ELECTORAL...............................................................................................................................91

12. INSTITUŢIA ŞEFULUI DE STAT................................................................................................................119

13. AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ.......................................................................................................127

14. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN ROMÂNIA......................................................134

1.1. Societatea umană, statul, dreptul, politica morala

Obiectivele unităţii de învăţare 1

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

Durata de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore

Dreptul este strâns legat de stat.

Temă de reflecţie 1.1.

Identificaţi şi analizaţi asemănările şi deosebirile dintre dreptul public şi dreptul privat.

Politica este greu de definit şi este multifuncţională.

Temă de reflecţie 1.2.

1.2. Dreptul constituţional

1.3. Instituţia politică

Temă de reflecţie 1.3.

Analizaţi categoria de instituţie politică şi identificaţi în cadrul conţinutului acesteia elementele

Test de autoevaluare 1.1.

1. În cuprinsul dreptului public se regăsesc următoarele ramuri ale dreptului:

Răspunsuri la testul de autoevaluare 1.1.: 1. c; 2. a; 3. c; 4. a; 5. b.

1.10. Temă de control Unitatea 1

Drept Instituţii politice

2. Comparaţie între dreptul public şi dreptul privat

II. Răspundeţi la următoarele întrebări-grilă:

I. 1. se va analiza schema, stabilindu-se corelaţiile dintre drept, stat, politică, morală

1.4. Raporturile juridice de drept constituţional

Raporturile juridice de drept constituţional reprezintă obiectul de reglementare al dreptului constituţional,

Analizaţi categoriile de instaurare, menţinere şi exercitarea puterii.

1.5. Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional

1. Raporturile juridice de drept constituţional sunt:

1.7. Structura normei de drept constituţional

Analizaţi specificul sancţiunilor din dreptul constituţional.

Trăsături Apar în raporturile privind

Raportul juridic Subiecţii

Cetăţenii străini Poporul

Structura logico - juridică

O singură sancţiune Nu se întâlneşte în alte

1.8. Izvoarele formale ale dreptului constituţional

Temă de reflecţie 1.8

Precizaţi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească instrumentele internaţionale pentru a fi izvoare

1.9 Locul dreptului constituţional în sistemul de drept

Este examinat în funcţie de:

Temă de reflecţie 1.9.

Ierarhizaţi izvoarele dreptului menţionând în dreptul fiecăruia şi organul emitent şi identificaţi în

Explicaţi izvoarele de drept constituţional, după schema următoare:

Identificare Regulamentele camerelor

Organul Conţinutul normativ (relaţii

Răspunsuri la testele de autoevaluare

Test de autoevaluare 1.1. - 1. a, 2. c, 3. b, 4. c, 5. c, 6. c.