Semiologie-C1, C2

Actul medical consta in recunoasterea, diagnosticarea si tratarea unei

afectiuni aparute ca urmare a unui dezechilibru intre organism si mediu sau intre
elementele proprii organismului.
Semiologia face parte din domeniul actului medical si sta la baza lui.
Semiologia se ocupa de descrierea simptomelor diferitelor afectiuni si de prezentarea
diverselor metode de investigare clinica sau de laborator care le pot pune in
evidenta.
Cercetarea simptomatologiei specifice afectiunilor nu poate fi facuta fara o
cercetare a fiziologiei, fiziopatologiei, autonomiei…
Anamneza sau discutia cu pacientul joaca un rol important si ea singura
poate pune un diagnostic de probabilitate.
1).Varsta-patologia diferitelor organe sau sisteme recunoaste o
predominare a unor afectiuni pentru o anumita perioada de viata. Nou-nascutii pot
prezenta o serie de cualformatiuni congenitale: lipsa unuia sau a mai multor
segmente, lipsa unui organ sau organe supranumerale. Traumatismele obstreticole
pot afecta in principal aparatul locomotor. In perioada copilariei pot apare
avitaminoze poliinfectioase si traumatisme. In aceasta perioada se pot evidentia
tulburari neuromotorii si neuropsihice.
Pubertatea este etapa in care puterea de rezistenta a organismului este
diminuata, favorizand aparitia bolilor infectioase grave. In aceasta perioada apar
profunde transformari endocrine, permitand aparitia unor afectiuni endocrino-
metabolice. In aceasta perioada pot apare sau accentua deficientele fizice, in special
ale coloanei vertebrale.
Tineretea si varsta adulta se caracterizeaza prin cresterea frecventei
traumatismelor, afectiunilor datorate vaselor. Odata cu inaintarea in varsta incep sa
apara leziuni degenerative sau de uzura. In cadrul tulburarilor de menopauza, cand
se face o noua seglare a sistemului endocrin pot aparea o serie de afectiuni ale
aparatului locomotor (osteoporoza), ale aparatului cardiovascular (hiperteus),
afectiuni psihice (nevroze), metabolice (ingrasare).
Batranetea se caracterizeaza prin incetinirea activitatii tuturor aparatelor si
sistemelor, organismul devenind foarte vulnerabil la fenomenele nocive din mediu.
2).Sexul este important prin faptul cand exista afectiuni cu predilectie
pentru un sex: la barbat-spondilita, ulcerul, traumatismele; la femeie-afectiuni
endocrine si boli legate de perioada fertila a femeii.
3).Profesiune si conditii de munca: conditiile in care bolnavul isi
desfasoara profesiunea pot explica aparitia unor pozitii vicioase, leziuni accidentale,
boli profesionale. Intoxicatiile profesionale pot fi raspunzatoare de afectiuni
respiratorii, cardiovasculare si digestive.
4).Locul nasterii si conditiile de viata: acestea dau informatii privind
microclimatul unde s-a dezvoltat pacientul. In functie de zona geografica pot apare
afectiuni ca: gusa, reumatismele…
5).Antecedentele eredo-colaterale (antecedente de familie): trebuie
cercetate pe o intindere cat mai larga in cadrul familiei bolnavului, dat fiind faptul ca o
serie de afectiuni ereditare au caracter recesiv. Se va insista pe aceste antecedente
in cazul unor boli infectioase (TBC; sifilis; boli ale aparatului locomotor-anchiloze; boli
ale sangelui; boli ale sistemului circulator-varicele). Consemnarea diferitelor date
obtinute din cercetarea antecedentelor eredo-colaterale trebuie facuta in amanunt.
 2

In afara aflarii bolilor descendentilor pacientului se va incerca sa se

determine existenta oricariu alt factor care ar fi putut duce la aparitia la descendenti a
anumitor afectiuni. Acestea sunt iradierile conditiilor de alimentatie ale gravidelor,
precum si diferite viroze sau traumatisme suferite de gravide.
6).Antecedente personale: reprezinta informatii primite de la bolnav
referitoare la evolutia si dezvoltarea lui normala si patologica de la nastere si pana la
consult. Informatiile obtinute se refera la varsta nasterii (prematura sau sarcina
prelungita), varsta la care au aparut dintii si varsta la care a mers, varsta la care a
aparut prima menstruatie, informatii urmate de cele despre avorturi, sarcini, varsta
menopauzei. Antecedentele patologice se refera la totalitatea afectiunilor de care a
suferit subiectul. Acestea pot fi: bolile copilariei (varicela), focare de infectie
(amigdalita, sinuzita), afectiuni digestive (ulcer, gastrita), afectiuni cardiovasculare.
Se iau informatii privitoare la consumul si cantitatea de alcool si tutun. Daca subiectul
a suferit de unele boli, ne vom interesa de tratamentul efectuat, durata bolii sau
eventualele interventii chirurgicale.

Istoricul afectiunilor prezente

Consemnarea istoricului bolii pentru care bolnavul cere asistenta medicala

cuprinde 3 etape:
1).descrierea caracteristicilor modului in care a debutat afectiunea;
2).descrierea caracteristicilor modului in care aceasta a evoluat;
3).relatarea tratamentului efectuat, precum si a rezultatelor obtinute
prin acesta.
Examenul general al bolnavului: indiferent de localizarea afectiunii,
examenul general si amanuntit al pacientului este obligatoriu. Bolnavul va fi examinat
dezbracat. Sunt necesare conditii optime de examen, temperatura, luminozitate,
aerisire. Examinarea se face pentru a obtine un bilant general al bolnavului. Este
gresit sa se examineze de la inceput regiunea bolnava. Examenul general aduce
informatii privind starea normala sau patologica a tuturor organelor si aparetelor
organismului. In cadrul examenului general se cerceteaza:
• greutatea si inaltimea dau informatii privind predispozitia la unele afectiuni:
subiectii inalti sunt predispusi la deficiente ale coloanei vertebrale; persoanele
ponderate pot avea afectiuni cardiovasculare sau articulare la membrele
inferioare.
• tegumentul se examineaza cu atentie pentru eventualele cicatrici, exeme, eruptii,
noduli, ce pot fi expresia unor afectiuni interne.
• tesutul celular subcutanat: ne intereseaza repartitia corporala, consistenta si
eventualele lipoame.
• ganglionii: prezenta adenopatiei (ganglionilor palpabiliganglionii nu se
palpeaza in mod normal) se poate datora unor boli sistemice generale, ale
sangelui, infectii.
• examenul O.R.L.: se cauta eventualele malformatii congenitale sau infectioase,
localizandu-se la sinusurile fetei, faringe sau la urechea medie.
• examenul oftalmologic poate da informatii despre microcirculatia arteriala si
venoasa prin fundul de ochi sau despre sindroame neurologice.
• examenul aparatului cardiovascular: se ia pulsul, tensiunea arteriala. Se
controleaza pulsul la nivelul diferitelor segmente ale organismului, la pedioasa,
tibiala posterioara, femurala, radiala si carotidiana.
 3

• examenul aparatului respirator: se cerceteaza starea anatomica si functionala a

toracelui, respectiv plamanului, prin auscultatie si percutie.
• examenul aparatului digestiv: se noteaza diferite infectii de la acest nivel:
colecistite, colite, apendicita, hemoroizi sau ulcer.
• examinarea aparatului urogenital: se controleaza diureza si starea aparatului
genital; la barbat-prostata; la femeie-aparatul genital intern.
• examenul endocrin: important pentru eventuale dereglari hormonale care se pot
manifesta prin afectiuni ale altor organe si aparate (hipertiroidia manifestata prin
afectiuni ale aparatului cardiovascular).
• examenul neurologic: aduce informatii privind sensibilitatea, reflexele, examenul
staticii si examenul mersului.
• examenul psihic: se testeaza puterea de intelegere si de receptare a pacientului,
pentru a putea conduce tratamentul.
• examenul aparatului locomotor aduce informatii despre starea scheletului,
articulatiilor, respectiv integritatea si mobilitatea sistemului muscular.

Examenul local legat de afectiunea pentru care se prezinta pacientul:

pentru diagnostic cautam simptomele specifice afectiunilor. Acestea pot fi subiective
si obiective (calculate de medic). Pentru descoperirea simptomelor obiective se
folosesc: inspectia, palparea, percutia si auscultatia.
Semiologie-C3

Semiologia deficientelor fizice

Examenul unei deficiente fizice respecta aceleasi norme de examen ale

bolnavilor cu afectiuni ale altor aparate si sisteme.
Anamneza-toate informatiile obtinute de la pacient.
1).Varsta: la nou-nascut este importanta de observat existenta unor
malformatii congenitale, deficiente fizice. Acum trebuie sa se descopere o luxatie
congenitala sau torticolis congenital. Traumatismele obstreticalefracturi de
clavicula ce pot duce la asimetria umerilor; fracturi ale humerusului sau
femuruluiasimetria membrelor, torticolis obstretical (forceps). In perioada copilariei,
datorita carentelor vitaminice, rezulta semne de rahitism: deficiente de membre
inferioare: genu recurvatum sau modificari ale tibiei. Datorita igienei defectuoase pot
rezulta deficiente ale picioarelor: picior plat sau addus. Pubertatea: diagnosticarea,
recuperarea. Datorita tulburarilor endocrine scade tonusul muscular al aparatului
locomotor, in consecinta apar modificari grave ale pozitiei segmentelor aparatului
locomotor, cu aparitia scoliozelor, cifozelor, picioarelor plate, genu valgum. La viata
adulta, datorita traumatismelor si a leziunilor degenerative rezulta deficiente fizice
greu de vindecat numai prin kinetoterapie.
2).Sexul: la femei, datorita conformatiei bazinului, apar tot mai frecvent
lordozele lombare accentuate in ortostatism de purtarea tocurilor inalte si lordoza in
trimestrul III de sarcina.
3).Profesiunea: influenteaza aparitia deficientelor fizice, mai ales daca
anumite meserii sunt incepute prea timpuriu: cele care solicita pozitia stand prelungit
duc la picior plat sau lordoza; in cele cu activitate asimetrica pot apare cifoze sau
scolioze. Exista sporturi ce pot predispune la deficiente fizice: scrima-scolioza; boxul-
cifoza.
4).Antecedente eredo-colaterale: anomalii morfologice ce se pot
transmite si mosteni: luxatia congenitala de sold, piciorul plat congenital sau
predispozitia pentru anumite deviatii ale coloanei.
5).Antecedente personale: interogatoriul pacientului, in cazul unui copil,
trebuie inceput cu informatii privind nasterea, eventualele traumatisme obstreticale,
evolutia in prima copilarie. La adulti-informatiile privind pubertatea cu toate
manifestarile ei si eventualele afectiuni sau traumatisme suferite de subiect.
6).Istoricul afectiunii: relatarea facuta de bolnav privind o deficienta fizica
are unele caracteristici:
-descoperirea deficientei poate fi intamplatoare cu ocazia unui consult
pentru o alta afectiune: deficienta de coloana descoperita in timpul unei auscultatii
pulmonare;
-descoperirea deficientei cu ocazia unui control medical periodic:
gradinita, scoala, armata;
-descoperirea deficientei prin observarea proprie sau a celor din
anturaj;
-descoperirea deficientei ca sechela a unei alte afectiuni sau
traumatism.
Descrierea evolutiei deficientei este foarte importanta: rar o deficienta este
corectata spontan; de obicei ea se poate agrava, compensa prin alte deficiente sau
complica cu alte afectiuni. Tratamentul si recuperarea efectuate de subiect pentru
 2

deficientele sale trebuie bine cunoscute, pentru a se vedea efectele, evolutia si

eventualul prognostic al deficientei.

Examenul general

Indiferent de localizarea deficientei fizice, acest examen este obligatoriu.

Subiectul va fi examinat dezbracat, iar daca este copil, asezat pe o masa la nivelul
examinatorului.
Greutatea si inaltimea se masoara pentru a observa predispozitia pentru
anumite deficiente, cat si pentru evolutia ulterioara a acestora pe parcursul
recuperarii. Examinarea tuturor aparatelor si sistemelor poate da informatii despre
cauza deficientei fizice si chiar prognosticul lor:
-examenul oftalmologic: miopieaparitie deficientelor pe cap si gat
inclinat inainte sau a cifozei;
-examenul O.R.L.: malformatie a etajului superior al aparatului
respirator: nas sau faringe; deficienta a toracelui, surditate unilateralacap inclinat
lateral;
-examenul neurologic: pareze sau paraliziideficiente fizice.

Examenul local

Pacientul cu deficiente fizice poate acuza diverse simptome: durerea,

impotenta functionala.
Durerea are diferite aspecte legate de locul aparitiei, intensitate,
caracteristici, evolutie:
-in piciorul plat, pacientul se plange de dureri la nivelul piciorului si
gambei, ce pot apare in urma folosirii unei incaltaminte necorespunzatoare sau
ortostatism prelungit;
-in tulburarile de statica, pacientul acuza dureri la nivelul spatelui (in
ortostatism, sezand sau decubit);
-pozitia vicioasa poate aparea si in probleme legate de imbracaminte.

Semnele obiective

Examenul clinic obiectiv foloseste dintre metodele clasice doar inspectia si

palparea, la care se adauga metode specifice: determinarea mobilitatii active si
pasive si efectuarea unor masuratori.
Pentru o examinare corecta sunt necesare unele instrumente: metrul de
croitorie, goniometrul, ciocan de reflexe, masa de consultatie, sursa de lumina, creion
dermatograf.
Inspectia va interesa aspectul tegumentului si al tesutului adipos, al retelei
venoase superficiale. Se pot evidentia tulburari trofice, vasomotorii, edemul, atrofia
musculara, diformitatile. Se face din spate, lateral si fata, static si dinamic. Subiectul
va face anumite miscari-ridicari pe varfuri, aplecari inainte-pentru a pune mai bine in
evidenta anumite deficiente ale coloanei vertebrale.
Palparea: prin aceasta se obtin informatii privind caracterul tegumentului
(umiditate, temperatura), hipo-, hiper- sau atonia musculara, raportarea reperelor
osoase si durerea provocata.
 3

Determinarea mobilitatii active si pasive: mobilitatea va fi cercetata la

nivelul tuturor articulatiilor, sistematic, in toate planurile si intreaga amplitudine de
miscare; se noteaza deficitul de mobilitate pentru fiecare articulatie.
Masuratorile: se efectueaza masuratori de lungime, grosime, perimetrul
toracic, masurarea amplitudinii articulare prin goniometrie, a sagetilor in deviatiile
coloanei vertebrale (folosind firul cu plumb).
Se completeaza aceste metode daca este cazul cu: analize de laborator,
radiografii si orice alte informatii ce pot ajuta la diagnosticarea si evaluarea
recuperarii.
Semiologie-C4

Semiologia afectiunilor ortopedico-traumatice

La bolnavii post traumatici se urmareste schema de examinare atat prin

formularea unui diagnostic, cat si prin a contura principalele directii de orientare ale
recuperarii.
Anamneza: se stabileste primul contact cu pacientul; este cunoscut din
punct de vedere social, educatorial, psihologiceste important pentru programele de
recuperare.
Varsta orienteaza modalitatile procesului de recuperare locala. Astfel, la
tineri repararea tisulara sau formarea calusului este mai rapida decat la varstnici. Ne
orienteaza asupra posibilitatilor de a aparea diferite complicatii determinate de
traumatism sau imobilizarea prelungita. De asemenea, varsta ne da informatii asupra
ritmului si intensitatii metodologiei de recuperare. Ea poate diferentia un traumatism:
la tineri sunt mai frecvente entorsele si luxatiile; la batrani sunt mai frecvente
fracturile. La copil o fractura poate fi incompleta (“in lemn verde”).
Profesiunea: si conditiile concrete de munca si viata trebuie cunoscute
pentru a aprecia directia principala de orientare a metodologiei recuperatorii, pentru a
recastiga capacitatea de munca.
Antecedentele personale: informatii despre intreaga patologie a
pacientului, influentand procesele de reparare locala: boli metabolice (diabetul),
leziuni preexistente. Ele dau inforatii asupra capacitatii de adaptare la programul
recuperator.
Istoricul sechelarului post traumatic cuprinde:
-conditiile in care s-a produs accidentul: cadere accidentala sau in
urma unei ameteli ce denota si o afectiune vasculara, vestibulara sau cerebrala;
-tratamentele urmate: interventii chirurgicale, gipsuri, imobilizari;
-evolutia ulterioara a leziunilor initiale;
-aparitia complicatiilor: infectii, tromboflebite.
In cadrul examenului observator se folosesc metode clasice de examinare:
inspectie, palpare, masuratori, examenul static si dinamic, abilitatea.

Inspectia:
• Tipul constitutional si greutatea pacientului: precizari pentru ortostatismul si
mersul celor cu sechele;
• Pozitia sau atitudinea segmentului lezat sau pozitia revelatoare pentru
diagnostic: “ghiara” cubitala (paralizia muschiului cubital), “mana in gat de
lebada” (paralizia muschiului radial);
• Deformatii articulare: marire de volum cu pierderi de subarticulatii la nivelul
tesuturilot moi sau cicatrici mutilante.
• Aspectul tegumentului si al tesutului adipos: culoarea (modificari de
echimoza, hematom, staza veno-capilara, ischemie, hiperemie, inflamatie);
troficitatea pielii si fanerelor (dupa depistare pielea este descuamata, fire de
par rupte si unghii casante); reteaua venoasa superficiala (varice,
tromboflebita); edemul (indica locul tramatismului, iar consistenta lui il poate
deosebi de celelalte tipuri).
 2

Palparea:
• Temperatura tegumentelor-procese inflamatoare sau sindromul AND
(tegumente reci);
• Gradul de suplete al pielii si tesutului adipos: uscaciunea pielii (tulburari
trofice) sau tegumente umede in sindromul AND;
• Modificari de consistenta a tesuturilor moi: hipotonie musculara; cordon
tromboflebitic; retractia tendinoasa; miozite calcare; zone de fluctoanta
(senzatie lichidiana);
• Depistarea punctelor dureroase la presiune: poate pune diagnosticul pentru
locul exact al traumatismului sau al sechelei;
• Controlul pulsatiilor arteriale: pentru a depista eventualele compresiuni sau
intreruperi arteriale;
• Urmarirea continuitatii liniei osoase, a raportului intre reperele osoase pentru
a depista dezaxarile osoase sau articulare;
• Mobilitatea articulara normala in cazul luxatiilor sau rupturilor ligamentare. In
fractura se pune in evidenta mobilitatea in focarul de fractura;
• Crepitatiile tesutului moale apar in sinovita, hematoame subcutanate si
emfizem subcutanat. Cele osoase apar la frecarea capetelor osoase
fracturate.

Masuratori: se fac in sechelele post traumatice; ele completeaza

diagnosticul si orienteaza terapia. Se fac comparativ fata de membul sanatos,
folosind un centimetru de croitorie pentru a masura:
• circumferinta articulara: crescuta in artrita, hidartroza, hemartroza;
• circumferinta segmentului: crescuta in edem si scazuta in atrofii musculare;
• lungimea membrului traumatizat sau a segmentului de membru implicat in
luxatii si fracturi.
• goniometria: are rol in diagnosticare si obiectivizarea actului recuperator. Cu
ajutorul acestei metode se determina mobilitatea activa si pasiva.
Limitele miscarii intr-o articulatie pot fi date de afectiunile diferitelor straturi:
-piele: cicatrici retractile;
-muschi, tendon: retracturi sau contracturi;
-ligamente: scurtari operatorii;
-capsula articulara: in retractie sau rezectie;
-capete osoase articulare si fracturi sau distrugeri de cartilaj;
-spatiul articular: existenta unui corp strain intraarticular.
Testingul muscular are rol in diagnosticare si orientarea recuperarii:
scaderea sau pierderea fortelor musculare normale-cauza neurogena (paralizii) sau
miogena (atrofiile de imobilizare).

Statica si mersul: in traumatismele membrelor inferioare aprecierea

staticii este obligatorie pentru evaluarea deficitului functional si stabilirea
metodologiei de recuperare. Se observa atat statica bipodala, cat si cea unipodala.
Mersul se cerceteaza pentru evidentierea coordonarii, a mobilitatii
articulare in cadrul unghiurilor utile, a tuturor fortelor musculare a membrelor
inferioare, a gradului si tipului de schiopatare.
 3

Abilitatea: se observa gestica la nivelul membrelor superioare. Testarea

se face cerand pacientului sa execute unele actiuni obisnuite: incheiatul si
descheiatul unui nasture, scrisul, deznodarea…
Examenul clinic al sechelarului post traumatic se completeaza cu
examenul neurologic (sensibilitate si reflexe), examenul cardio-vascular, examenul
psihologic si examinarile paraclinice (radiologice, biochimice si electro-miografice).
Semiologie-C5

Aparatul cardiovascular

Aparatul cardiovascular cuprinde 3 compartimente: inima, sistemul arterial

si sistemul venos.

Afectiuni cardiace:

1).Anamneza: pacientii cardiaci sunt mai sensibili si mai speriati de

boala lor (se va face cu mult tact):
• Varsta-la copiii mici cele mai frecvente sunt cardiopatiile congenitale (defectul de
sept atrial, canal arterial); la scolari predomina cardiopatiile reumatismale; la tineri
poate aparea hipertensiune esentiala (de cauze necunoscute); la adulti incepe sa
apara arteroscleroza, care duce la cardiopatie ischemica (dupa varsta a 3-a).
• Sexul-unele afectiuni cardiace (arteroscleroza) predomina la barbati, iar la femei
predomina stenoza mitrala; la barbati infarctul miocardic poate apare cam dupa 40
de ani, pe cand la femei incidenta este crescuta dupa 50 de ani.
• Profesiunea-unele profesiuni pot predispune la unele boli cardiace, astfel cele
stresante (manager) pot predispune la infarcte miocardice.
• Antecedente profesionale-se noteaza orice afectiune infectioasa sau virotica care
ar putea afecta cardul; se cerceteaza afectiuni endocrine, boala suprarenalelor
(hipertensiune in pusee).
• Conditii de viata si munca-un regim alimentar bogat in lipide si glucide poate
predispune la aparitia arterosclerozei coronariene; fumatul si etilismul cronic pot
favoriza aparitia tensiunii arteriale si a infarctului miocardic; stresul asociat cu
consumul de cafea si fumat provoaca coronaropatii si hipertensiune arteriala.
• Istoricul bolii-in recunoasterea unei afectiuni este foarte important modul cum
aceasta a debutat (afectiuni cu debut brusc), in plina sanatate (infarctul miocardic)
sau altele cu evolutie lunga; bolile cronice pot evolua cu pusee de acutizare
(hipertensiune arteriala); informatii privind durata bolii, tratamentele efectuate si
eficacitatea lor (situatia de aparitie a bolii: oboseala, stres, suparare, bucurie…).
Simptomele mai frecvente care apar in afectiunile cardiace:
-dispnee de efort (disfunctie respiratorie datorata scaderii capacitatii
functionale a cordului);
-dispnee parexistica (aparitia spontana a unor accese de sufocare
brutala in timpul unui efort moderat sau chiar in repaus);
-palpitatiile (senzatie speciala de percepere a batailor inimii);
-durerea precordiale (cu diverse caracteristici: sediu, intensitate,
conditii de aparitie, iradiere…).
2).Examenul obiectiv:
• Inspectia: pacientul in ortostatism, sezand, decubit lateral, genupectorala. Prin
inspectie se poate observa o bombare a regiunii precordiale, care poate apare in
cazul unor pericardite si in cazul megaliilor. Se poate observa o bombare punctiforma
ritmica si sincrona cu bataile inimii in regiunea varfului inimii (impuls apical=soc
apexian).
• Palparea: pentru o palpare corecta pacientul va fi pozitionat in decubit lateral
stang. Palparea se va face aplicand fata palmara a mainii in regiunea precordiala sau
numai a 2 degete in regiunea apexiana. Prin palpare se apreciaza locul exact al
 2

socului apexian; intensitatea socului apexian poate fi diminuata la obezi si crescuta la

persoanele mai slabe sau cele cu hipertrofie a ventriculului stang.
• Percutia: se determina aria proiectiei cardiace la inaltimea peretelui toracic. La
nivelul inimii se percepe un sunet mat. Limitele matitatii cardiace sunt reprezentate
de limita superioara; marginea inferioara a coastei a 4-a stangilimita dreapta; limita
stangalinia curba cu concavitatea exterioara care uneste limita superioara cu
sediul socului apexian; limita inferioaralinia hepato-apicala care reprezinta linia
care uneste marginea superioara a coastei a 6-a dreapta cu socul apexian. C
Cresterea ariei matitatii inimii apare in orice afectiune care poate duce la
hipertrofie sau dilatatie cardiaca. Scaderea pana la disparitia matitatii cardiace poate
apare in emfizemul pulmonar, cand o lama de plaman se poate interpune intre inima
si peretele toracic.
• Auscultatia: cea mai importanta metoda este auscultatia inimii. Se efectueaza in
repaus si in apnee. Se face pe toata aria cardiaca, insistand pe focarele de
auscultatie.
• Metode complementare de explorare:
-EKG;
-Vectorocardiograma (grafica fortelor bioelectrice ale inimii);
-Fenocardiograma (fenomenele acustice);
-Apexocardiograma (graficul impulsului apical);
-Radioscopia inimii;
-Angiocardiografia (evidentierea radiografica a circulatiei coronatriene);
-Scintigrama;
-Punctia (biopsie miocardica sau pericardica).

Afectiuni arteriale:

1).Anamneza:
• Varsta: arteriopatiile sunt inexistente in copilarie si frecvente la batrani.
• Sexul: mai frecvente la barbati.
• Antecedente: personale-fumatul (factor agravant al arteriopatiilor); eredo-
colaterale-aduc informatii asupra transmiterii cardiopatiilor.
• Istoric: debutul brusc sau lent. Simptome principale: durere si parestezii
(furnicaturi, intepaturi, amorteli); durerea se prezinta sub forma claudicatiei
intermitente; durerea acuta (ghiara) la nivelul maletului (partea superioara a
tricepsului).
2).Examenul clinic:
• Inspectia: modificari de culoare: palid, cianotic, hiperemic.
• Palparea: importanta pentru punerea in evidenta a pulsului (existenta, simetria,
ritmul, frecventa); in afectiuni arteriale (masuratori: tensiunea, oscilometria,
arteriografia).

Venele

Pentru a folosi un limbaj adecvat trebuie cunoscuti anumiti termeni:

 obliterarea lumenului venosflebotromboza;
 cele 2 procese se asociazatromboflebite;
 dilatatia anormala a unui segment poate apare pe un traiect mai lung al unei
venevenectazie;
 dilatatia poate fi localizatavarice;
 3

Majoritatea afectiunilor venoase afecteaza membrele superioare sau

membrele inferioare:
-mai frecvente la femei datorita nasterilor;
-cei mai importanti factori de favorizare a afectiunilor venoase sunt
reprezentate de nastere si lehuzie;
-principala manifestare este durerea la nivelul musculaturii
posterioara a gambei prin manevra Homans;
-metode complementare: determinarea presiunii venoase si
flebografie.
Semiologie-C6

Semiologia afectiunilor reumatismale

Examinarea reumaticului cuprinde aceleasi etape: anamneza, examenul

clinic general si cel local.
Anamneza:
1) Varsta este in reumatisme criteriu pentru diagnostic: reumatismul articular acut
(RAA)-specific vietii tinere; reumatismul degenerativ-viata a III-a.
2) Sexul feminin este predispus la unele afectiuni-poliartrita reumatoida; sexul
masculin este predispus la spondiloartropatie;
3) Antecedente personale: reumatismul articular acut necesita obligatoriu in el
existenta unor multiple infectii amigdaliene. Se noteaza existenta unor altor infectii ce
pot da diverse forme de reumatism: infectia gonococicaartrita gonoreica.
4) Antecedente eredo: informatii privind susceptibilitatea organismului la unele
afectiuni infectioase sau auto-imune.
5) Istoricul bolii: pacientul descrie durerea, redoarea articulara, tumefierea, astenia
musculara si reducerea capacitatii functionale.
Durerea musculo-scheletica este cel mai frecvent simptom. Trebuie stiut
daca ea intereseaza una sau mai multe articulatii, felul debutului, durata, intensitatea
(variatia diurna), iradierea, migrarea, factorii de ameliorare sau de agravare.
Reumatismul articular acut cuprinde articulatii mari-2/3 zile fiecare-trecand
de la una la alta. Redoarea articulara are durata variabila, de obicei matinala.
Dureaza cateva minute in bolile degenerative si cateva ore in cele inflamatorii.
Tumefierea este insotita de durere, parestezii, caldura, hiperemie; cu
durata de cateva ore sau perioade lungi de timp.
Astenia musculara-oboseala si slabiciune, insotite de impotenta
functionala. Poate fi pusa in evidenta fie prin imposibilitatea executarii unei miscari,
fie prin incapacitatea de a tine un obiect in mana.
Tot la istoric se iau informatii despre medicatia folosita, alte tratamente
efectuate; este important pentru stabilirea evolutiei si a atitudinii ulterioare.

Examenul clinic general: se examineaza toate aparatele si sistemele-pot

apre afectiuni ca o expresie a bolii reumatice:
1) Tegumentele: psoriazis, alopecie specifice, lupus eritematos diseminat; leziuni
eritematoase faciale in forma de “fluturi”- lupus eritematos diseminat (boala de
colagen). Edemul, telangectazii (vase de sange vizibile la suprafata pielii). Modificari
de consistenta-in sclerodermie, noduli cutanati (la nivelul articulatiilor in poliartrita
reumatoida si guta).
2) Mucoasele prezinta ulceratii sau uscaciune (sclerodermie).
3) Aparatul respirator-acumulare de lichid pleural-serozita-specifica lupusului
eritematos si uneori poliartritei reumatoide.
4) Examenul neurologic evidentiaza parestezii la nivelul extremitatilor legate de
afectiunile reumatismale.
5) Examenul cardio-vascular evidentiaza afectiuni cardiace de origine reumatismala
(miocardita reumatismala), valvulara (stenoza mitrala), endocardita infectioasa.
6) Ganglionii:adenopatie specifica reumatismelor cu etiologie auto-imuna.
 2

7) Examenul digestiv: afectiuni corelate cu unele boli reumatismale-hepatomegalia

(in bolile imune), splenomegalia, dureri abdominale datorate unui lupus eritematos
(afectarea tesutului conjunctiv din intestine).
Examenul local cuprinde examinarea articulatiilor si a muschilor:
Articulatiile: tumefierea evidenta vizual sau palpatoriu, produsa prin
acumularea de lichid, aparitia unor ganglioni, noduli sau hipertrofii ale straturilor
osoase;
-caldura locala-prin palpare;
-durerea provocata-presiune la nivelul articulatiei sau a unor puncte
specifice;
-deformari articulare produse prin excrescente osoase, subluxatii,
contracturi musculare;
-impotenta functionala datorata unor cauze intraarticulare (distrugerea
de cartilaj, sinovite) sau cauze extraarticulare, contracturi musculare, scurtari
tendinoase;
-crepitatiile din cauze articulare sau teno-sinoviale;
-instabilitatea articulara-miscari posibile in alte planuri decat cele
fiziologice.
Investigatii paraclinice: se practica analiza lichidului sinovial, artroscopia,
examenul histologic la nivel de sinoviala, piele, vas, ganglioni; radiografie osteo-
articulara; investigari izotopice, sangvine; tomografie, RMN, arteriografie.
Semiologie-C7, C8

Semiologia aparatului respirator

Semnele si simptomele caracteristice unei afectiuni respiratorii sunt

importante pentru recunoasterea unui anumit tip de patologie pentru evaluarea
recuperarii, stabilirea pronosticului si recunoasterea urgentelor afectiunilor
respiratorii.
Anamneza:
• Varsta-ofera indicatii despre incidenta, debutul si evolutia diferitelor afectiuni
respiratorii. In copilarie: infectii acute respiratorii (laringita). Viata adulta: afectiuni
cronice (bronsita cronica, astmul bronsic). Viata a III-a: TBC-ul pulmonar, neoplasm
bronho-pulmonar.
• Antecedente eredo-colaterale-predispozitii familiale (TBC-ul pulmonar).
• Antecedente personale-rinite cronice, deviatii de septbronsite cronice sau
emfizem pulmonar; bronsite repetateastmul bronsic; diabetul zaharataparitia
TBC-ului pulmonar si agravarea lui.
• Conditii de munca si viata-efort crescut, alimentatie inadecvata si
etilismaparitia TBC-ului; fumatulbronsita acuta si cronica+cancer; profesiunea
boli profesionale.
• Istoricul bolii-toate datele privind aparitia simptomelor, momentul de debut,
evolutia, tratamentul efectuat.
Examenul general:
-simptome generale care asociate cu alte semne pot orienta catre
unele afectiuni respiratorii;
-subfebrilitate si transpiratii nocturne, astenie fizica si inapetentaTBC;
-febra crescuta brusc+junghi toracicpneumonie.
Examenul aparatului respirator:
• Simptome subiective:
-a).durerea toracica-apare datorita unor afectiuni ale cutiei toracice
(nevralgii intercostale) sau ale organelor intratoracice (formatiuni pleuro-pulmonare).
Cea de cauza respiratorie apare in pneumonie, traheita acuta, pneumotorax spontan;
-b).dispneea este o tulburare de respiratiemodificarea ritmului si
amplitudinii; acumulare de CO2. Cauze:
-extrapulmonare-afectiuni cardio-vasculare, nervoase, boli ale sangelui;
-pulmonare-restrictiva-sindroame ventilatorii restrictive; reduc suprafata de
schimb gazos (pneumonie); obstructiva-impiedica circulatia aerului (laringita, astmul
bronsic);
-dispneea mixta apare in sindroame mixte-restrictiv si obstructiv;
pneumoconioze si neoplasmul bronhopulmonar;
-c).tusea-act reflex sau voluntarexpulzarea violenta si sonora a
aerului intrapulmonar si a eventualelor secretii patologice sau corpuri straine. Cauze:
iritari la nivelul aparatului respirator sau altor organe;
-d).sputa-rezultat al expectoratieiprodus patologic, secretie seroasa
si mucoasa a epiteliului cailor aeriene, exsudat alveolar si uneori sange.
• Simptome obiective:
-a).inspectia tegumentelor: nuante caracteristice-cianoza
(pneumotorax), paliditate (TBC), roseata fetei (mai ales a unui pomet-pneumonie).
Inspectia toracelui-deformatii toracice si miscari respiratorii.
 2

Pozitia subiectului: specifica pentru unele afectiuni: sezand la marginea

patului-insuficienta respiratorie; decubit lateral pe partea bolnava-pleurezie
abundenta.
-b).palparea-conformatia toracelui, miscari respiratorii, vibratii, frecatura
pleurala; frecventa, amplitudinea si sincronismul miscarilor respiratorii.
-c).percutia-sonoritatea, matitatea sau submatitatea ariei pulmonare.
-d).auscultatia-direct sau indirect. La omul sanatos--.suflul tubor,
murmurul vezicular, aria pulmonara.
Masuratori toracice:
-diametrul transvers-perimetrul toracicaxilar, mamelonar, xifoidian;
-diametrul antero-posterior: unghiul dintre rebordurile costale; este
marit in emfizemul pulmonar;
-masurarea gibozitatii costale.
Explorarea functionala a aparatului respirator:
-spirometrie-VC, VIR, CV, VER, CPT-volume;
-debite-ventilatie maxima si de repaus; VEMS.

Semiologia afectiunilor neurologice

Sistemul nervos are 2 componente: componenta centralamaduva

spinarii, trunchiul cerebral, cerebel, diencefal, emisfere cerebrale; componenta
perifericanervi spinali si plexurile nervoase. Patologia acestor structuri poate avea
manifestari specifice sau comune.
Anamneza:
• Varsta-exista boli specifice anumitor varste: miopatia-afectiune neuro-
musculara, apare in copilarie sau adolescenta; hemiplegia-in HTA, mai frecventa
intre 40 si 60 de ani; peste 60 de ani este hemiplegia de cauza aterosclerotica.
• Sexul-predomina unele afectiuni la barbati sau la femei: la barbati-mai frecvent
apare paralizia generala progresiva si tabesul (sifisul III); la femei-miastenia.
• Antecedente eredo-colaterale: indicatii privitoare la aceeasi afectiune
neurologica prezenta si la alti membrii ai familiei, transmisa genetic.
• Antecedente personale: factori predispozanti sau determinanti ai sindroamelor
neurologice; bolile infectioasenevrite sau polinevrite, sifilisul poate afecta si
sistemul nervos; meningite si tabes. Traumatismele medularehemiplagii sau
paraplegii.
• Istoricul bolii: prezinta modul de debut al bolii. Unele boli au debut acut
(poliomielita), iar altele au debut lent, insidios (scleroza in placi). Tot aici se
urmareste evolutia bolii-continua sau in puseuri, tratamentul urmat si efectul lui
asupra bolii.
Examenul general: se noteaza talia, greutatea, starea diferitelor sisteme si
aparate. Tegumentul si mucoasele pot fi modificate ca aspect si culoare. Aparitia
unei eruptii veziculare pe traiectul unui nerv indica zona zoster.
Sistemul osteoarticular poate prezenta modificari patologice: macrocefalia
(hidrocefalia). Coloana vertebrala poate prezenta afectiuni ce pot determina
sindroame radiculareosteomielita coloanei sau spina bifida. Aparatul respirator
poate fi afectat in cazul leziunilor bulbare prin afectarea centrilor respiratorii sau
compresiune a maduvei cervicale cu afectarea nervului frenic. Aparatul cardio-
vascularinsuficienta circulatorie cerebrala tranzitorie. Aparatul digestivafectat
prin pareza intestinala cu constipatie in paraplegii sau hemiplegii.
 3

Examenul obiectiv:
• Inspectia: informatii despre atitudinea pacientului, tulburari de echilibru,
motilitatea activa si involuntara, troficitatea musculara si coordonarea.
Atitudinea-deficienta poate fi determinata de paralizii, hipertonii musculare,
atrofii musculare, miscari involuntare si chiar dureri. In boala Parkinson pacientul are
o atitudine rigida, capul usor flectat, corpul, membrele superioare si cele inferioare in
usoara flexieaspect de “semn de intrebare”, tremuraturi ale membrelor, barbiei si
limbii.
Echilibrul-rezulta din activitatea coordonata a sistemului extrapiramidal,
aparatului vestibular, sensibilitatea profunda constienta si inconstienta. In sindromul
vestibular cu leziune usoara bolnavul poate mentine pozitia verticala, dar marindu-si
baza de sustinere, el are tendinta de cadere pe partea leziunii, mai ales cand are
ochii inchisi. Pentru evidentierea tulburarilor de echilibru se foloseste proba
Romberg.
Motilitatea-cercetarea ei se face activ, cat si pentru motilitatea involuntara,
unde pot apare miscari localizate la anumite regiuniticuri nervoase.
Coordonarea-se testeaza prin proba index-nas, marionetelor (pronatia si
supinatia antebratelor) si calcai-genunchi (decubit dorsal).
• Palparea: se evidentiaza tulburarea de sensibilitate care apare la bolnavii
neurologici.
• Percutia: se evidentiaza reflexele cutanate si osteotendinoase.
Examene complementare:
-examenul oftalmologic, examenul LCR-ului, examenul EEG, examenul
electromiografic, examenul computer-tomografic si RMN.
Semiologie-S2

Palparea este metoda semiologica bazata pe informatiile pe care le

obtinem cu ajutorul simtului tactil si simtul volumului (stereometrie). Este o tehnica
veche, de pe timpul lui Hipocrate si a fost permanent perfectionata.
Prin palpare obtinem informatii despre proprietatiile fizice ale pielii
(temperatura, umiditate, turgescenta), ale muschiilor, oaselor, articulatiilor, organelor
si eventualelor formatiuni (tumori). Prin palpare putem aprecia localizarea,
dimensiunile, forma, raporturile, caracterele suprafetelor, consistenta, mobilitatea,
sensibilitatea diferitelor zone, organe, formatiuni.
Prin palpare putem pune in evidenta eventualele puncte sau zone
dureroase (durere provocata).
Tehnica palparii:
a).pozitia pacientului:-ortostatism
-decubit dorsal
-decubit lateral
-pozitie genupectorala (pentru tuseu rectal)
-pozitie ginecologica (pentru tuseu vaginal)
b).pozitia examinatorului: obligatoriu in partea dreapta a pacientului, cu
privirea catre fata pacientului, cu antebratul cat mai aproape de linia orizontala. Mana
examinatorului trebuie sa fie calda, fara inele, sa nu fie transpirata sau umeda,
unghiile sa fie taiate.
c).obligatoriu musculatura pacientului va fi relaxata;
d).palparea se face prin aplicarea fetei palmare a mainii si a degetelor pe
suprafata de examinat.
Metoda de palpare:
a).superficiala-se face prin aplicarea fetei palmare a mainii si degetelor
usor fara apasare pe regiunea examinata. Este etapa preliminara a palparii profunde.
Palparea superficiala ne aduce la cunostiinta date cu caracter general, orientativ
(temperatura, eventuale denivelari, eruptii cutanate, cicatrici de la suprafata pielii);
b).profunda-este palparea propriu-zisa; se va exercita asupra regiunii
cercetate o anumita presiune, incercand sa patrundem in profunzime pentru a obtime
informatii despre localizare, forme, dimensiuni, consistenta organelor sau tesuturilor
subcutanate. Palparea profunda are urmatoarele variante:
-monomanuala: se face cu o singura mana; se foloseste pentru
suprafete mici, pentru formatiuni mici (ganglioni limfatici), pentru localizarea unor
puncte dureroase;
-bimanuala: se face cu ambele maini; se cauta sa se cuprinda intre
maini organul sau formatiunea respectiva (rinichi, tumora);
-palparea penetranta se face cu ajutorul a 2-3 degete intr-un spatiu
limitat, pentru reperarea punctelor dureroase;
-palparea prin balotare: o mana loveste ritmic organul sau
formatiunea, impingand-o pe aceasta spre cea de a doua mana, care realizeaza
palparea propriu-zisa;
-palpari specifice: tuseul rectal se face cu un singur deget (index); se
obtin informatii despre ltima portiune a tubului digestiv si despre organele din
vecinatate (prostata, vezica urinara, uter, ovar). Tuseul vaginal este o palpare
 2

bimanuala, aceasta realizandu-se intre 2 degete de la o mana introduse in vagin si

cealalta mana asezata pe abdomen.
c).palparea tegumentelor-se simte turgescenta, temperatura, denivelarile,
eventualele cicatrici, umiditatea pielii. Turgescenta sau elasticitatea este a proprietate
a tegumentului care depinde de afluxul de sange, limfa si de gradul de inbibitie cu
lichide.
Pe suprafata corpului exista regiuni calde cu temperaturi peste 35,5 grade
(fruntea, axila, regiunea inghinala); regiuni caldute cu temperaturi intre 33,5-35,5
grade (partea inferioara a toracelui, flancurile,fata interioara a coapselor si bratelor);
regiuni reci cu temperaturi sub 33,5 grade (palma, fata si planta).
d).palparea tesutului adipos-putem palpa formatiuni nodulare formate din
grasime situate subcutanat, acestea numindu-se lipoame;
e).palparea muschiilor-informatii despre dezvoltarea sistemului muscular,
tonusul muscular, integritatea anatomica a muschiului (rupturi);
f).palparea oaselor-informatii despre raporturile intre diversele repere
osoase. Raporturile anormale pot semnifica afectiuni (luxatii, fracturi…). Crepitatia
este un semn atat palpatoriu, cat si auscultatoriu; poate aparea in afectiuni ale
tesuturilor moi (sinovite, hematoame subcutanate) si in afectiuni osoase post-
traumatice (fractura).
g).palparea ganglionilor-in mod normal ganglionii limfatici nu se
palpeaza. Palparea ganglionilor se face bilateral si simetric cu ultimele 4 degete ale
fiecarei maini.
Semiologie-S3

Percutia

Percutia este metoda de investigatie clinica care consta in a lovi ritmic,

adica a percuta suprafata corpului uman cu scopul de a obtine sunete, cu ajutorul
carora putem evalua starea fizica a teritoriului percutat.
Prin percutie punem in vibratie structura percutata, iar vibratiile se transmit
la ureche ca sunet de percutie ce se asculta optim la o distanta de 50 cm.
Sunetul depinde de structura, capacitatea vibratorie, elasticitatea
tesuturilor, dar cel mai important de cantitatea de aer pe care o contine organul. Prin
percutie putem investiga organe ce contin aer si organe care nu contin aer, dar se
gasesc in vecinatatea organelor cu aer.
Percutia se poate face in 2 feluri:
a).percutia directa: consta in lovirea unui anumit teritoriu cu suprafata
palmara, cu marginea cubitala sau cu degetele flectate de la o mana sub forma de
ciocan. Sunetul obtinut are intensitate scazuta, este difuz deoarece forta percutorie
se distribuie in suprafata si pune in vibratie un teritoriu extins.
b).percutia indirecta sau mediata consta in lovirea cu un ciocanel a unui
corp solid, o placuta, asezata pe suprafata corpului. Initial ciocanelul avea capul de
cauciuc, iar placuta era din metal, sidef, fildes, plastic. In practica ciocanelul este
inlocuit cu mediusul mainii drepte, flectat sub forma de ciocan, iar placuta cu falanga
a II-a a mediusului mainii stangi. Aceasta percutie este percutia digito-digitala.
Sunetul obtinut este distinct, deoarece sfera de percutie este strict limitata la
dimensiunile placutei.
Tehnica percutiei digito-digitale: se aplica degetul mijlociu de la mana
stanga pe suprafata corpului in contact intim, dar fara a apasa foarte tare. Cu degetul
mijlociu de la mana dreapta se aplica lovituri asupra falangei a II-a a mediusului
mainii stangi. Aceste lovituri trebuie sa fie ritmice, egale ca forta si perioada.
Intensitatea loviturii variaza in functie de rezultatul dorit. Daca dorim sa obtinem
informatii despre un organ situat superficial, forta loviturii va fi mica si vom executa o
percutie superficiala. Pentru organele in profunzime forta va fi cat se poate de mare
si vom face o percutie profunda.
In cazul percutiei superficiale forta se propaga in adancime pe o distanta
de 4-5 cm, iar in suprafata pe o portiune de 2-3 cm2. In cazul percutiei profunde forta
coboara in adancime pana la 5-6 cm, iar suprafata acopera o portiune de 3-4 cm2.
Prin percutie putem delimita 2 organe cu consistenta diferita (marginea
superioara si inferioara a ficatului; limita inferioara a plamanilor; limitele splinei,
inimii). Percutia care are ca scop delimitarea topografica a diferitelor organe se
numeste percutie topografica.
Semiologie-S4

Auscultatia

Auscultatia este metoda de investigatie clinica cu ajutorul careia percepem

fenomene acustice, care sunt produse de functionarea in conditii normale sau
patologice ale organelor interne.
Metodele auscultatiei: directa si indirecta.
Auscultatia directa sau imediata se realizeaza prin aplicarea direct pe
zonele unde se proiecteaza organele pe care dorim sa le investigam in mod direct si
cat mai intim cu pielea pacientului.
Avantajele metodei: metoda simpla; usor de aplicat; nu necesita aparatura;
zgomotele percepute sunt distincte.
Dezavantajele metodei: incomoda; obositoare atat pentru pacient, cat si
pentru examinator; este neigienica in cazul bolnavilor nengrijiti sau cu afectiuni
contagioase; unele zone nu sunt accesibile urechii in mod intim (axila, fosele supra si
infraclaviculare, gatul).
Auscultatia indirecta sau mediata se face cu ajutorul stetoscopului. Initial
stetoscopul era o palnie (un trunchi de con) care la extremitatea cu diametrul mai mic
avea un disc cu o gaura centrala=placa auriculara, pe care se punea urechea. Avea
15-20 cm si era din lemn sau plastic (monoauricular).
In prezent auscultatia se face cu stetoscoape biauriculare, formate din o
piesa metalica (cutia de rezonanta), prevazuta cu o membrana si cu o palnie. Cu
ajutorul membranei se face auscultatia optima a sunetelor sonore, iar cu palnia
auscultatia optima a sunetelor joase. Piesa metalica se continua cu un tub flexibil de
plastic sau cauciuc, care se divide in 2 ramuri; acestea se continua cu 2 tuburi din
metal, care se termina fiecare cu cate o oliva din plastic.
Fiecare stetoscop “aude” in mod diferit acelasi sunet. Un pacient, in timp se
asculta cu acelasi stetoscop.
Avantajele metodei: amplifica zgomote neclare; permite localizarea cu
precizie a fenomenelor acustice; este o metoda comoda pentru pacient si pentru
examinator; respecta conditiile de igiena; permite precizarea anumitor detalii.
Conditii: presa metalica se aseaza perpendicular pe piele. Se exercita o
presiune moderata, pentru ca tegumentul pacientului sa fie intins sub palnie. In
timpul auscultatiei nu se ating partile sensibile ale stetoscopului. Olivele trebuie
adaptate canalului auditiv extern al examinatorului; trebuie sa fie cat mai etanse cu
acesta.
Cu aceasta metoda se investigheaza aparatul respirator si cardiovascular.
Rar pot fi investigate si cavitatile abdominale, articulatiile (eventualele cracmente).
Semiologie-S5

Aparatul respirator

1) Inspectia:-tegumente: cianoza fetei; paliditatea fetei (TBC acut); roseata fetei;

-starea generala a bolnavului-buna sau relativa;
-pozitia subiectului-la marginea patului, in sezand, in decubit cu multe
perne sub cap; decubit pe partea bolnava;
-degete hipocratice;
-deformitatiile toracice;
-modificarea dinamicii respiratorii (lipsa miscarilor respiratorii la nivelul
unui hemitorace).
2) Palparea:-modificari de forma;
-starea tegumentului;
-adenopatia satelita;
-puncte dureroase-frecatura pleurala;
-miscari respiratorii;
-vibratii vocale.
3) Percutia:-relaxarea musculaturii toracice;
-in mod normal cand percutam toracele in zona de proiectie a
plamanilor avem sonoritate.
Proiectia pulmonara: varful plamanului pe fata anterioara se gaseste la 3
cm deasupra claviculei si la 5 cm de linia mediana. Pe fata posterioara se gaseste in
dreptul vertebrei C7. Hilul plamanului se gaseste la nivelul spatiului 3 intercostal, de-
o parte si de alta parasternal. Baza plamanului-o linie conventionala ce trece prin
varful scapulelor.
Marginea anterioara a plamanului drept porneste de la articulatia sterno-
claviculara, apoi coboara oblic, ajungand la 1-1,5 cm distanta de articulatia costo-
sternala si coboara pana la cartilajul costal 6, unde se continua cu marginea
inferioara.
Marginea inferioara a plamanului drept porneste de la cartilajul costal 6,
trece prin marginea inferioara a coastei a 6-a, pana la linia medio-claviculara. De aici
coboara pe coasta a 7-a pana la linia axilara anterioara. De aici merge pe coasta a 9-
a pana la linia scapulara.
Marginea anterioara si inferioara a plamanului stang porneste de la
articulatia sterno-claviculara, cartilajul costal 4, urmareste scobitura cardiaca, trece
pe partea externa a coastei a 6-a pana la nivelul liniei axilare anterioare, de unde
coboara oblic pe coasta a 7-a si de aici merge pe coasta a 9-a pana la linia
scapulara.
4) Auscultatia:-in mod normal la plamani auscultam suflul tubal si murmurul
vezicular.
Suflul tubal: pe fata anterioara (deasupra sternului) si pe fata posterioara
(in spatiile inter-scapulo-vertebrale). Patologic, suflul tubal poate aparea si in alte
zone, de obicei in cazul cavernelor TBC, caz in care poarta denumirea de suflu
cavernos.
Murmurul vezicular: oriunde avem proiectia plamanului la exterior, se
aude murmurul vezicular-tragerea aerului prin alveole. Patologic, murmurul vezicular
poate fi diminuat, poate sa lipseasca sau poate fi accentuat.
 2

Zgomote care se aud in anumite boli pulmonare:

-daca sunt produse in caile aeriene poarta denumirea de raluri;
-daca sunt produse in cavitatiile pleurale poarta denumirea de frecaturi
pleurale.
Raluri:-umede-crepitante;
-buloase;
-cavernoase.
-uscate-ranflante (ca un sfornait);
-sibilante (ca tiuitul vantului).
5) Masuratori toracice: diametre.
6) Explorari functionale: spirometru.

Aparatul cardiovascular

1) Inspectia:-regiunea precordiala (bombarea toracelui): socul apexianlovirea

peretelui toracic de varful inimii; regiunea precordiala se gaseste in spatiul 5
intercostal stang pe linia medio-claviculara. In cazul palpitatiilor inimii socul este mult
mai vizibil.
2) Palparea se face in decubit dorsal sau lateral stang;
-senzatie-ca pe spatele unei pisici care toarce (freamat aparut in leziuni
valvularestenoza mitrala);
-se face cu toata mana sau cu 2 degete (la socul apexian).
3) Percutia: se determina aria proiectiei cardiace la inaltimea peretelui toracic:
-matitate relativa-inglobeaza matitatea absoluta;
-matitate absoluta a inimii.
Aria matitatii relative:
-limita superioara-marginea superioara a coastei a 3-a stangi;
-limita stanga-linia curba cu convexitatea spre exterior, care uneste
limita superioara cu zona socului apexian;
-limita dreapta-marginea dreapta a sternului;
-limita inferioara-linia hepato-apicala (linia care uneste marginea
superioara a coastei a 6-a drepte cu socul apexian).
Aria matitatii absolute:
-limita superioara-marginea inferioara a coastei a 4-a stangi;
-limita dreapta-marginea sternala stanga;
-limita stanga-linia curba cu concavitatea spre exterior, care uneste
linia superioara cu socul apexian;
-limita inferioara-linia hepato-apicala.
4) Auscultatia cordului se face pe toata matitatea relativa si se insista pe anumite
zone (focare de auscultatie).
Pe fata anterioara a toracelui exista cateva focare de auscultatie:
-focarul aortic-in spatiul 2 intercostal parasternal drept;
-focarul pulmonarei-in spatiul 2 intercostal stang;
-focarul tricuspidian-sub stern (zona xifoidiana);
-socul apexian-in spatiul 5 intercostal stang, pe linia medio-claviculara.
Pe fata posterioara a toracelui:
-focarul atriului stang se gaseste in varful scapulei.
Zgomote:
-inceputul sistolei ventriculare;
-inceputul diastolei;
 3

-perceput la 95% din tineri , datorat miocardului ventricular la tineri,

este foarte elastic si distensia brusca a acestuia in timpul diastolei produce zgomotul
3, care la adulti dispare. Prezenta zgomotului 3 la adulti este patologica si poarta
denumirea de galopin insuficienta ventriculara.

Semiologia afectiunilor arteriale

1) Inspectia:-modificari de culoare: paloare, cianoza, tulburari trofice, gangrena,

ulcer, dansul arterial (in insuficienta aortica, pulsatii ample ale arterelor carotide),
semnul Mussett (in insuficienta aortica, oscilatii ritmice ale capului sincrone cu bataile
inimii); secretia sudorala dispare pe zonele unde circulatia este afectata; aspectul
arterelor superficiale (temporala, carotida comuna, humerala).
2) Palparea:-pulsul arterial (temporala, carotida, radiala, humerala, axilara,
pedioasa, tibiala, posterioara, poplitee, femurala)-se face cu 2-3 degete asezate in
lungul arterei.
3) Auscultatia arterelor ne da informatii despre suflul la nivelul arterelor, tensiunea
arteriala; oscilometrul in arteropatii periferice.

Venele

1) Inspectie: cordon albastru, violaceu in cazul venelor inflamate-ca in tromboflebita,

la palpare ruleaza (fuge de sub degete);
-teritorii limitrofe (ulceratii, modificari de culoare);
-turgescenta jugularelor (semn in insuficienta ventriculara dreapta).
2) Palparea: impastarea, edemul, durerea.
Semiologie-S6

Inspectia aparatului locomotor

Inspectia aparatului locomotor ne aduce informatii privind:

• tegumentele si tesuturile;
• modificarea retelei venoase constrictoare;
• tulburarile vaso-motorii;
• edemul: intindere, mobilitate, duritate si nuanta tegumentului.
Edemul post traumatic este cu atat mai evident cu cat regiunea
traumatizata este mai putin invelita in tesuturi moi (1/3 distala a tibiei sau a
antebratului).
• tulburari trofice: deformatii unghiale, eczeme sau ulcerul trofic (ulcer varicos);
• fistula;
• hipotrofia si atrofia musculara;
• hipertrofia musculara-fiziologica (la sportivi);
• atitudini vicioase si diformitati (cifoza, lordoza,…).

Palparea obtine informatii privitoare la:

• caracterul tegumentului;
• modificarile retelei venoase superficiale (varice);
• hipotonia musculara;
• hipertonia musculara: tonusul poate fi crescut fiziologic (la sportivi), dar si
patologic (tonusul muscular crescut dupa traumatisme musculare=contractura
musculara);
• edemul si impastarea: la edem ne intereseaza daca este dur, cartonat sau
moale, daca este insotit de leziuni trofice; impastarea reprezinta o senzatie
tactila specifica (ca atunci cand punem mana pe o punga cu sare)disparitia
elasticitatii normale si ingrosarea plicii cutanate prinsa intre police si index;
• hemohidartroza se poate evidentia prin palparea articulatiei;
• raporturile reperelor osoase-palparea reperelor osoase ne ofera informatii
privind sensibilitatea, volumul si raporturile normale ale reperelor osoase
(reperele osoase se pot inspecta, se pot palpa sau pot fi vazute pe radiografie);
• fluctuenta: senzatia pe care o avem la palparea unei colectii lichidiene
circumscrise. Apare de obicei in loburile unde inspectia a pus in evidenta o
marire de volum cu sau fara semne de inflamatie (rubor, dulor, calor);
• durerea provocata: palparea unei regiuni in anumite puncte poate determina
pacientului durere caracteristica pentru anumite afectiuni; palparea interliniei
articulare a genunchiului si aparitia dureriisemn de afectare a meniscurilor;
palparea focarului de fractura;
• crepitatia: un semn atat palpatoriu, cat si auscultatoriu; o intalnim in cazul
tesuturilor moi, care au colectii lichidiene (hematom) si in fracturi.

Auscultatia se face rar pentru aparatul locomotor. Se ausculta articulatiile

in miscare; se cauta sa se deceleze cracmente, pocnituri, care de obicei insotesc
procese (artroze) si sunt zgomote de frecare.
Testarea sensibilitatii: ne intereseaza sensibilitatea superficiala, tactila,
dureroasa si termica, sensibilitatea profunda articulara si vibratorie si sensibilitatea
 2

stereognozica. Astfel se determina zone normale, zone cu hipestezie, cu hiperestezie

sau cu anestezie.
Testarea reflexelor: reflexele osteotendinoase (bicipital, stiloradial, tricipital,
rotulian, ahilean) si cele cutanate (abdominale-inferior, mijlociu, superior;
cremasterian; cutanat plantar).
a).Reflexul stiloradial: informatii despre C5-C6; se ia percutand apofiza
stiloida a radiusului; raspunsul reflex este flexia antebratului pe brat, insotita uneori
de flectarea degetelor si a mainii. Cand luam reflexul, antebratul trebuie sa fie in
usoara pronatie.
b).Reflexul tricipital: informatii despre C7; se ia percutand tendonul
tricepsului brahial deasupra olecranului; ca raspuns avem extensia antebratului pe
brat.
c).Reflexul rotulian sau patelar: corespunde lui L3-L4; se ia percutand
tendonul sub rotula; ca raspuns avem extensia gambei pe coapsa.
d).Reflexul ahilean: informatii despre S1-S2; se ia percutand tendonul lui
Ahile; ca raspuns avem flexia plantara a piciorului.
In mod normal Babinski este negativ si se traduce prin flexia halucelui
(uneori insotita si de flexia celorlalte degete). Patologic, Babinski pozitiv-se produce
extensia halucelui. Mai putem intalni la Babinski extensia halucelui asociata cu
rasfrangerea degetelor in evantai-Dupre.
Masuratori antopometrice: se fac cu centimetrul, cu taliometrul, cu
compasul antopometric, cu pelvimetrul.
Cu centimetrul si taliometrul se determina inaltimea, perimetrul si lungimea
unor segmente. Determinarea lungimii se face pentru a vedea eventualele alungiri
sau scurtari ale segmentelor. La perimetre ne intereseaza daca stanga si dreapta au
aceeasi grosime; eventuale edeme, inflamatii de articulatii, hipertrofii…
Cu compasul-masurarea diametrelorpentru diagnostic.
Testingul articular: goniometrie.
Testingul muscular: metoda celor 5 forte.