Pârghii În Organismul Uman
Pârghii În Organismul Uman
Pârghii În Organismul Uman
Pârghiile de gradul I sunt pârghii de echilibru deoarece realizează echilibrul static. Forţa rezistentă este
reprezentată de greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează, iar forţa activă este
reprezentată de inserţia pe segmentul osos a muşchiului care realizează mişcarea.
Identificarea pârghiilor de gradul I în organismul uman:
în situaţia în care piciorul este fixat pe sol (la mers, alergare, momentul bătăii în săritură, cădere de la
înălţime), segmentul gambei este tot o pârghie de ordinul I cu punctul de sprijin la mijloc.
Pârghiile de gradul II sunt pârghii de forţă deoarece au rolul de a multiplica forţa. Aceste pârghii au, de
obicei, formă de pană.
Identificarea pârghiilor de gradul II în organismul uman:
incisivii
caninii
piciorul având ca rezistenţă greutatea corpului transmisă prin tibie; greutatea corpului este aplicată la
nivelul articulaţiei tibio-tarsiene, astfel încât forţa o vor da muşchii inseraţi prin tendonul lui Ahile pe
calcaneu; punctul de sprijin, când stăm pe vârful picioarelor, se află la extremitatea metatarsienelor în
contact cu solul;
segmentul membrului superior în timpul executării flotărilor.
Pârghiile de gradul III sunt pârghii de deplasare, ele utilizând o forţă mare pentru a învinge o forţă mică,
în schimb deplasează mult punctul de aplicaţie a forţei rezistente. Acest tip de pârghii este cel mai
frecvent întâlnit în corpul uman.
La acest tip de pârghii punctul de aplicaţie al forţei active – locul de inserare a muşchiului – se află întru
punctul de sprijin – articulaţia – şi punctul de aplicaţie a forţei rezistente.
Identificarea pârghiilor de gradul III în organismul uman:
antebraţul în flexie funcţionează ca o pârghie de gradul al III-lea când muşchii flexori se contractă pentru
a-l ridica; bicepsul se contractă producând o forţă care are punctul de aplicaţie pe antebraţ. În acest caz,
braţul forţei active este de aproximativ 8 ori mai mic decât braţul forţei rezistente, rezultă că forţa activă
trebuie să fie de 8 ori mai mare decât forţa rezistentă;
coastele, în timpul respiraţiei, la inspiraţie şi expiraţie. Articulaţia costo – vertebrală reprezintă punctul de
sprijin, zonele de inserţie a muşchiului pe corpul coastei reprezintă punctul de aplicaţie al forţei active iar
partea anterioară a coastelor reprezintă rezistenţa;
gamba acţionează ca o pârghie de gradul III, la fotbal, în cazul unui voleu, piciorul nu este fixat pe sol,
deci punctul de aplicaţie al forţei active se află la mijloc iar rezistenţa este reprezentată de un ansamblu
de forţe (greutatea mingii, greutatea piciorului etc.). Spre exemplu, însumând greutatea piciorului,
greutatea gambei, greutatea obiectului lovit (mingii), forţa de contracţie a extensorilor gambei pe coapsă,
precum şi valorile acceleraţiei rezultate din pendularea gambei spre înainte, rezultă că o minge de fotbal
poate fi lovită cu o forţă de aproximativ 2 kN chiar de un individ neantrenat;
Trebuie să reţinem faptul că, în organismul uman, aceeaşi pârghie poate să-şi schimbe gradul în
raport cu poziţia în care acţionează segmentele: antebraţul, în mişcarea de flexie, se comportă ca o
pârghie de gradul III, iar în poziţia stând pe mâini, ca o pârghie de gradul I.
EX.