Tema-1 Managementul Riscurilor
Tema-1 Managementul Riscurilor
Tema-1 Managementul Riscurilor
Primele manifestări ale riscului au apărut concomitent cu apariţia vieţii pe pământ. Atunci
când strămoşii noştri au atacat un animal, ei şi-au asumat un risc ce era legat de viaţa lor, adică
posibilitatea de a fi ucis de animal în cazul în care omul nu o va face primul.
O astfel de judecată l-a făcut pe marele Solomon(640-558 î.e.n.), unul din cei şapte înţelepţi ai
Greciei Antice, să scrie: „Orice acţiune, orice întreprindere işiare riscul ei şi nimeni nu ştie unde
va ajunge atunci când începe ceva...".
De asemenea, aproape totdeauna s-a arătat că riscul este ceva firesc vieţii, însoţitorul
permanent ai oricărui act uman.
"Dacă nu se expune la primejdii, omul nu vede fericirea, dacă însă riscă şi dacă trăieşteo vede”
(Mahabharata 1,5613).
„Cu cât un lucru este mai important, cu atât este mai plin de risc” (SyrusPublilius).
Aceste şi multe alte expuneri ale riscului ne demonstrează vechimea existenţei şi influenţei
sale asupra vieţii omului.
Iniţial, deci, riscul a apărut drept categorie istorică, atunci, când la om s-a ivit simţul fricii în
faţa morţii, reprezentând un pericol posibil, conştientizat de om.
Drept categorie economică riscul reprezintă un eveniment care poate avea loc sau nu. Adică
o probabilitate că evenimentul preconizat va avea loc sau nu în urma acţiunii anumitor factori sau
împrejurări. Ca rezultat al îndeplinirii acestui eveniment, consecinţele pot fi de trei tipuri:
a) negative, ce se manifestă prin daună, eşec, faliment, pierdere;
b) zero, prin care nu se obţine nici pierdere, nici câştig;
c) pozitive, ce se manifestă prin câştig, beneficii etc.
Dar ce este, totuşi, riscul?
Multitudinea definiţiilor tratează în mod diferit această noţiune, autorii ei fiind influenţaţi de
diferite sisteme social-economice existente.
Noi vom analiza doar câteva dintre aceste definiţii:
1. Adam Smith în opera sa „Avuţia naţiunii şi cauzele îmbogăţirii” a marcat că
„realizările celui mai mic venit întotdeauna sunt legate de un nivel mai mare sau mai
mic de risc”.
2. Piter Heine în lucrarea sa „Modalitatea de gândire economică”, afirmă că „venitul
apare din cauza incertitudinii, în lipsa căreia totul ce se referă la obţinerea venitului, ar
fi bine cunoscut, toate posibilităţile sale de obţinere ar fi epuizate şi, evident, venitul
avea să fie egal cu zero”.
3. IotephShumpeter în lucrarea sa „Teoria dezvoltării economice”, afirmă că „dacă
riscurile nu se iau în considerare,atunci ele devin sursă de pierderi, pe de o parte, şi
sursă de venit, pe de altă parte”.
Abordarea riscului a fost făcută şi de cele mai vestite şcoli ale gândirii economice, aşa ca cea
clasică şi neoclasică.
În teoria clasică, riscul este tratat ca o probabilitate matematică de pierderi, care pot apărea
în cazul primirii unei decizii incorecte. În acest caz, riscul apare ca o daună, pagubă care este
consecinţa unei decizii greşite.
În anii 30 ai sec. XX, economiştii A Marshal şi A Pigu au elaborat bazele teoriei neoclasice
ale riscului, care constau în urătoarele: antreprenorul, activând în condiţii de incertitudine,
primeşte un profit care este o variabilă neconstantă şi, încheind contractul, trebuie să se conducă
de două criterii:
- Mărimea venitului preconizat;
- Mărimea abaterilor posibile de la venitul preconizat.
Definiţiile contemporane ale noţiunii de risc îl tratează în următorul mod:
-Riscul este un eveniment posibii şi nedorit, previzibil sau imprevizibil, producător de
pierderi materiale sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni şi raporturile dintre om
şi natură (Ion Stoian).
-Academicianul Costin Ckiriţescu şi dr. Emilian M. Dobrescu definesc noţiunea de risc drept
„examinarea în termeni probabilistici a posibilităţii de obţinere a unor rezultate favorabile sau
nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor şi probabil a cărei producere ar putea provoca
anumite pierderi. Poate fi natural: cutremur, inundaţie, epidemie etc., social-politic: grevă, război,
criză de guvern, schimbarea regimului politic; economic: fluctuaţiile preţurilor sau valutare,
neplata unor mărfuri livrate”.
-În domeniul comercial, riscul reprezintă un eveniment viitor posibil, a cărui producere poate
provoca pierderi materiale, adică este o categorie socială, economică, politică sau naturală care se
caracterizează prin următoarele trăsături:
— este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflân-du-se în incertitudine;
— este un eveniment păgubitor; efectele lui odată produse nu mai pot fi înlăturate;
— apare în pericolul activităţii umane sociale, economice, politice şi în raporturile
dintre om şi natură.
De fapt, multitudinea acestor tratări îşi are explicaţia în complexitatea fenomenului riscurilor,
precum şi în punctul de vedere aplicat - teoretic sau practic. Însă ţinem să menţionăm că
majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscurilor.
În viziunea noastră, riscul este un eveniment posibil, previzibil sau imprevizibil, inevitabil în
activitatea antreprenorială, care poartă probabilitatea de obţinere a câştigului sau pierderilor în
urma luării unei decizii.
În mod structurat, riscul poate fi descris prin intermediul următoarelor caracteristici:
pericol, supunerea riscului, sensibilitatea faţă de risc şi gradul de interconexiune cu alte riscuri.
Pentru a folosi strategia „judoului antreprenorial”, trebuie să se facă mai întâi o analiză a
industriei, producătorilor, furnizorilor, a obiceiurilor lor, mai ales cele proaste, şi a politicii lor.
Apoi trebuie studiate pieţele, pentru a calcula locul în care o strategie alternativă ar avea cel mai
mare succes şi ar întâmpina cea mai mică rezistenţă.
„Judoul antreprenorial” necesită o anumită inovaţie. De regulă, nu este suficient să oferi
acelaşi produs/serviciu la preţuri mai mici. Trebuie ca produsul sau serviciul să aibă ceva care să-
l deosebească de cel deja existent.
I. „Breşele ecologice". Această strategie aspiră la obţinerea controlului, monopolului într-o
zonă limitată, impunând firmele să se facă imune la concurenţă. Cei care practică această
strategie nu sunt mari, dar se aleg cu bani. Cel mai important lucru în această strategie este
să fii atât de discret, în ciuda faptului că produsul este esenţial procesului, încât nimeni să
nu fie tentat să concureze.
Există trei strategii de acest gen, fiecare având cerinţele, limitele şi riscurile ei:
1. Strategia barierei;
2. Strategia calificării în specialitate;
3. Strategia pieţei.
Strategia barierei se referă la nişte produse noi, dar care au un grad înalt de utilitate pentru
consumator, iar preţul nu este factorul primordial. Firmele care utilizează această strategie devin
monopoliste pe o piaţă limitată.
Spre exemplu: firma „Alcon” a obţinut o enzimă folosită în chirurgia oftalmogică, pe care
a patentat-o şi a obţinut o poziţie de „barieră". Piaţa totală pentru acest preparat este atât de
mică,încât nu merită efortul altor firme de a concura în acest domeniu. Nu s-ar fi făcut mai
multe operaţii de ochi, chiar dacă ar fi existat un produs mai ieftin. Prin urmare, un
concurent n-ar fi putut face altceva decât să scadă preţul pentru toată lumea, ceea ce i-ar fi
adus un profit mai mic.
Sursa:Peter F. Drucker„Inovaţia şi sistemul antreprenorial". Editura Enciclopedică.
Bucureşti, 1993. pag.152.
Poziţia de barieră are şi nişte cerinţe stringente, precum: produsul trebuie să fie esenţial pentru
un proces, deoarece riscul de a nu-l folosi este mult mai mare decât costul produsului; piaţa trebuie
să fie atât de limitată, încât oricine o ocupă primul trebuie s-o domine.
Limitele folosirii acestor strategii: este o poziţie fundamental statică. O data breşa ocupată,
practic nu mai există dezvoltare, iar compania care se ocupă de acest produs nu poate să mai
dezvolte afacerea sau să o controleze. Indiferent cât de bun sau ieftin este produsul, cererea
depinde de solicitarea procesului pentru care produsul-barieră este doar un ingredient.
Strategia calificării în specialitate.Spre deosebire de breşa companiilor-„barieră”, această
breşă este foarte mare şi unică, fiind obţinută prin dezvoltare şi specializare de clasă.
Cerinţe: ea trebuie să apară la începutul unei industrii, al unui nou obicei, al unei noi pieţe
sau al unei noi tendinţe, cu implementarea unor elemente cu adevărat inovatoare. O astfel de breşă
nu se găseşte din întâmplare, antreprenorul căutând locul unde se poate dezvolta o asemenea breşă,
care poate să-i asigure noii întreprinderi controlul; această breşă nu necesită o meserie unică şi
diferită, de aceea nu va fi ameninţată nici de consumatori, nici de furnizori, pentru că nici unul
dintre ei nu vrea să producă/elaboreze ceva care îi cute complet străin; totuşi ea necesită o
perfecţionare continuă, pentru a rămâne în poziţie de conducere.
Limitele: vederea îngustă necesară păstrării poziţiei de control; dependenţa de alte firme pentru
a-şi introduce produsul pe piaţă (forţa firmelor producătoare de aparatură electrică pentru auto-
mobile se datoreşte şi faptului că existenţa lor este necunoscută producătorilor de anvelope etc.);
momentul în care specialitatea încetează să mai fie specialitate şi devine universală.
Exemplu: oricine cunoaşte mărcile importante de automobile, dar puţini ştiu numele
companiilor care furnizează sistemele electrice şi de iluminare pentru aceste maşini .Nimeni
din afara industriei automobilelor nu ştie că firma „A.O.Smith" din Milwaukeeconstruieşte
de ani de zile şasiul automobilelor americane şi că firma „Bendix", confecţionează frâneie
acestora.
Sursa:Peter F. Drucker „Inovaţia şi sistemul antreprenorial". Editura Enciclopedică.
Bucureşti, 199î.peg.î 54.
Bibliografie:
1. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din 3
ianuarie 1992 cu modificările ulterioare
2. JonsGary „Comportament organizaţional”, 1998
3. Negoiescu Gheorghe „Risc şi incertitudine în economia de piaţă”, Galaţi, 1995
4. Stoian Ion „Comerţ Internaţional”, editura Caraiman, Bucureşti, 2000
5. Dicţionar economic de management. Editura Diacon Coreşti, Bucureşti, 1992
6. Dima I.T. „Riscul managerial"// Tribuna economică nr. 20. 2000
7. Лапуста М. Г. Риски в предпринимательскойдеятельности. Москва, 1996.
8. Бал.дин К. Б., Воробьев С. Н. Управлениерисками.Москва: изд-во ЮНИТИ, 2005.
9. Peter F. Drucker, Inovaţia şi sistemul antreprenoriaî. Editura Enciclopedică.
Bucureşti,1993.