1.

CARACTERIZAREA GENERALĂ A
CULTURII ALIMENTARE A JAPONIEI
1.1.ASPECTE PARTICULARE ALE
CULTURII CONSUMULUI ÎN JAPONIA

Spania se află pe locul 12 al economie la nivel mondial, a înregistrat, în anul calendaristic

2016, un PIB de 1.242 miliarde dolari, conform datelor publicate de Fondul Monetar
Internațional (FMI), clasându-se după Canada şi Coreea de Sud (țările UE fiind luate separat în
acest calcul).
Spania este ţara care a dat lumii paella şi sangria. Care se mândreşte cu Picasso şi Dali.

Cultura spaniolă este un amestec de tradiţii si influenţe diverse, de la cele latine si iberice,
la catolicismul romano-catolic sau universul islamic maur, o lume eclectica de minoritaţi şi
legende, cu o istorie indelungată şi fascinanta.

Din punct de vedere vestimentar de exemplu, de-a lungul istoriei diferitele regiuni ale
Spaniei au adoptat porturi regionale specifice, şi chiar daca în prezent cei mai mulţi spanioli se
îmbracă la fel ca şi ceilalţi europeni, s-au pastrat şi aceste valori şi tradiţii in diverse regiuni. În
Extramadura şi in alte mici localitaţi din Castilia portul tradiţional a ramas şi astăzi auster şi
simplu, în timp ce în Andaluzia hainele purtate la diverse ocazii festive sunt pretenţioase şi
bogate, poate chiar ostentative pentru ochii străinilor. Barcelona este la randul ei unul dintre cele
mai elegante şi stilate orase din Europa, deşi mai puţin extravagant decat Paris sau Milano.

Spaniolii nu se grăbesc, nu obișnuiesc să fie punctuali și se odihnesc după-amiaza. Iau

cina târziu în noapte. Apreciază cultura şi modestia. Nu le place să stea la coadă.
Femeile şi bărbaţii sunt afectuoşi, se strâng în braţe şi se sărută pe obraji când se întâlnesc.
Numele de familie al unui copil este compus din numele de familie al tatălui şi numele de
familie al mamei. Prin căsătorie, femeia nu ia numele de familie al soţului.
Între colegi folosesc numele de familie, iar între prieteni prenumele. Celor mai în vârstă se
adresează cu Don sau Dona, în semn de respect. Într-un cadru formal folosesc pronumele de
politețe Senor, Senora sau Senorita.
Bucataria spaniola este alcatuita dintr-o mare varietate de feluri de mancare, varietate
datorata diferentelor de geografie, cultura si clima dintre regiunile acestei tari. Istoria bogata a
Spaniei, si influentele culturale au dus la nasterea unei bucatari unice cu litreralmente mii de
retete si arome. Radacinile ei sunt mediteraneene iar pestele si fructele de mare sunt ingrediente
de baza.

Peninsula contine doua tipuri culinare majore. Satele din nord si nord-vest au o dieta cu
multa grasime animala. Celalalt tip este precursor al dietei mediteraneene si se intalneste in
partea iberica a peninsulei.Ingredientele de baza sunt uleiul de masline si cele importate din
america latina , piper ,rosii, fasole, etc.
 Dupa degustarea unor delicatese culinare , poti spune ca Spania este un popor picant. Se
spune ca preparatul de top al mancarurilor iuti din Spania, care se numeste "Pescadilla a la
diabolo", este facut sa-l descopere pe Nichipercea. Acest preparat nu este recomandat
persoanelor fara putin antrenament in acest sens.

Arta culinara in Spania se bazeaza, in primul rand, pe ulei de masline si usturoi. Spania are
o gastronomie tipic mediteraneana si mancarurile preferate si gatite de spanioli se gasesc, din
acest motiv, si la alte popoare vecine. Spania ofera, din punct de vedere al varietatii meniului,
mancaruri pentru cele mai rafinate gusturi, dar si mancaruri simple, populare, cu o savoare
deosebita. Sa mananci in Spania poate fi o experienta de neuitat.
Spania este prin excelenţă ţara sărbătorilor. Prima dată specială pentru sfârşitul de an este 22
decembrie, ziua extragerilor pentru Loteria de Crăciun, la care participă practic toţi spaniolii, şi
care este o ocazie în plus pentru o sărbătoare în plină stradă.
Următoarele date importante, care sunt fără îndoială cele mai familiale, sunt 24 şi 25
decembrie: 'Nochebuena' şi Ziua de Crăciun. Întreaga familie se reuneşte în jurul mesei de pe
care nu lipsesc felurile tradiţionale, precum cele din carne de oaie sau dorada, dar şi dulciurile
specifice acestei perioade, ca de exemplu 'turron' (nuga din miere, zahăr, albuş şi migdale),
'polvorones' (prăjiturele din făină, unt, zahăr, drojdie şi migdale măcinate) şi marţipan.
Conform tradiţiei, în Spania, masa nu se serveşte mai devreme de ora nouă sau zece. După
aceea, oamenii participă la slujba de la miezul nopţii, numită 'La Misa Del Gallo' (Misa
cocoşului).
Pe 28 decembrie, spaniolii sărbătoresc ziua Sfinţilor Inocenţi (având la origine uciderea
pruncilor de către regele Irod), care deşi aminteşte de un eveniment sângeros, este plină de
obiceiuri mai curând hazlii şi distractive, asemănătoare cu ziua de 1 aprilie din România. De
asemeni, pe această dată copiii se bucură de numeroase jocuri şi petreceri.
Pe 31 decembrie, cu ocazia ajunului Anului Nou ('Nochevieja' sau 'Noaptea veche') ,
spaniolii obişnuiesc să mănânce carne de porc, întrucât acest animal este considerat un simbol al
norocului în următorul an. În timp ce se aşteaptă ca ceasul să bată ora 12 noaptea, se împart câte
12 boabe de strugure fiecărei persoane prezente, urmând ca ele să fie mâncate pe rând, la miezul
nopţii, la fiecare bătaie care marchează apropierea orei 12. Potrivit credinţei spaniole, dacă cele
12 boabe sunt mâncate la timp, atunci anul următor va fi plin de noroc.
Ciclul sărbătorilor de iarnă ia sfârşit la 5-6 ianuarie, când se organizează mari parade care îi
celebrează pe cei Trei Regi în calea lor către Bethleem. Îmbrăcaţi somptuos, Regii aruncă
bomboane copiilor ce asistă la sărbătoare. Potrivit tradiţiei, copiii primesc darurile de Crăciun,
aduse de către cei trei Magi sau Regi, în ziua de 6 ianuarie, de Epifanie, Bobotează sau Noaptea
Regilor.
Spaniolii aşează în centrul sărbătorii de Crăciun din familie scenele nativităţii, scene
reprezentând Naşterea lui Hristos, numite 'nacintiento' (naştere) sau 'belen' (Bethleem). Aceste
mici scene ale nativităţii îşi fac apariţia, în preajma Crăciunului, şi în marile pieţe publice,
precum şi în biserici. Deşi pomii de Crăciun au căpătat o oarecare popularitate în ultimul timp,
scenele nativităţii rămân simbolul consacrat al Crăciunului în Spania.
 1.2.FACTORI DETERMINANŢI ŞI CARACTERISTICI DEFINITORII
ALE CULTURII ALIMENTARE A JAPONIEI
Ingredientul esential este uleiul de masline, iar 50% din productia mondiala de masline
vine din Spania.
Mesele zilnice inca se mai prepara traditional din ingrediente proaspete cumparate zilnic
din piata locala. Acesta practica este mai comuna in ariile rurale decat in orase, unde
supermarketurile au inceput sa inlocuiasca pietele in aer liber.
Gatitul traditional spaniol graviteaza deseori in jurul gratarului in aer liber, intr-un cuptor
de caramizi sau lut.
Simplitatea mancarurilor spaniole se datoreaza mirodeniilor precum ofranul, cu gustul
sau rafinat. Pentru condimentarea supelor si salatelor se foloseste uleiul de masline care este,
potrivit dieteticienilor, cea mai sanatoasa grasime alimentara.
Cel mai adesea se prepara mancaruri din peste, fructe de mare, pastaioase si orez.
Compozitiile sunt completate de rosii, ardei, cartofi, oua, usturoi, ceapa, masline, migdale si
vinAgricultura asigură ¾ din necesitățile populației în produse alimentare. Japonia trebuie să-și
importe 60% din alimente, sub aspect caloric.
Spania este o ţară cu un potenţial agricol mare, dacă avem în vedere suprafaţa totală
cultivată, de peste 20 milioane hectare. La acestea se adaugă 9 milioane hectare de păşuni şi
aproape 14 milioane hectare de păduri. Factorul restrictiv în competitivitatea cu celelalte state ale
UE îl reprezintă condiţiile climatice vitrege din multe zone ale Spaniei. Terenurile necultivate
din zonele aride însumează 5 milioane hectare. Şi totuşi, Spania reprezintă o mare forţă agricolă.
Ea este recunoscută prin calitatea vinurilor, dar mai ales a producţiei de măsline prin care domină
piaţa mondială.
Spania era considerată o ţară agrar-industrială în care predominante sunt fermele
comerciale medii şi marea proprietate funciară. Cerealele reprezintă o sursă de export importantă
pentru economia spaniolă. De asemenea, deosebit de dezvoltată este cultura de legume,
zarzavaturi, bumbac, tutun, sfeclă de zahăr, plante citrice şi, nu în ultimul rând, viticultura, cu
renumitele vinuri de Xeres, Malaga, Alicante.
Sectorul zootehnic este deosebit de bine reprezentat în economia spaniolă, în special prin
creşterea şi exportul de ovine, cornute mari şi porcine. O dezvoltare impresionantă a cunoscut-o
pescuitul, fapt care a condus şi la neînţelegeri puternice cu celelalte state membre ale Uniunii
Europene.
Tapas:
 Scurt istoric
În română termenul “tapa” se traduce prin “capac”, derivă din “tapar” – a acoperi, a ascunde
iar legenda spune că în secolul al XVI-lea proprietarii localurilor în Castilla, dându-şi seama că
mirosul puternic al brânzei maturate poate acoperi gustul vinului alterat sau de proastă calitate,
au răspândit obiceiul de a acoperi paharele cu o bucăţică de brânză. Alţii îl consideră iniţiatorul
acestui obicei pe regele Alfonso al X-lea care, călătorind în Cádiz, s-a oprit pentru o mică gustare
la hanul din localitate. Cum pe terasă bătea un vânt nărăvaş iar hangiul dorea să protejeze
paharul de vin al majestăţii sale, acesta a sosit acoperit cu o feliuţă de jamon. Regelui, aparent, i-
a plăcut această asociere astfel încât, comandând al doilea pahar de vin, a solicitat că acesta să fie
însoţit de o nouă „tapa”, un capac ca cel dinainte. În a două jumătate a secolului XVI termenul
tapa se folosea în Spania, ca o traducere a franţuzescului étape, pentru a face referire la
staţionarea soldaţilor aflaţi în marş de mai mult de o zi. “Tapa” era locaţia unde aceştia se
aprovizionau, “tapear” era acţiune de aprovizionare propriu-zisă şi “montar tapa” reprezenta
pregătirea şi planificarea aprovizionării.
Astăzi tapa a căpătat valenţe noi. Deoarece în Spania localnicii iau cina destul de târziu (de cele
mai multe ori după orele 21 ) nu este neobişnuit ca, ieşind de la serviciu, să se oprească pentru un
pahar de vin într-unul dintre multele baruri unde, alături de băutură, li se servesc adesea gratuit
aceaste mici gustări ce potolesc foamea. În funcţie de zonă ele pot purta denumiri diferite. Li se
mai spune banderillas ( diminutivul de la bandera - steag ), bocas sau pinchos (pintxos în bască )
pentru că cele mai multe sunt fixate cu o scobitoare. În unele locuri fiecărui “pincho” i se
asociază o scobitoare de formă sau culoare specială, astfel încât la final, numărând scobitorile de
fiecare fel să se poate socoti nota. Mai multe tapas pot constitui media ración ( o jumătate de
porţie ) sau una ración(o porţie întreagă), caz în care acestea pot înlocui cu succes masa de seară.
 Mod de obţinere
In general, tapas sunt gustari robuste si nepretentioase. Se bazeaza mult pe imaginatie si
creativitate in utilizarea diverselor ingrediente; aromele si gusturile sunt robuste, dar prezentarea
este ingrijita, cat mai aproape de impecabil. Ele se consuma intre mesele principale, menirea lor
fiind aceea de a permite corpului sa “supravietuiasca” pana la urmatoarea masa.

 Descrierea senzorială
Tapas sunt niste gustari – calde sau reci – care se servesc dintr-o inghititura.

Tapas pot fi foarte simple (gen masline umplute; o felie de paine prajita cu somon, bachlahau
(cod),anshoa,, rulade, salate, jamon iberico etcc pana la felii de bagheta unse cu diverse paste si
alte combinatii delicioase!

 Asocierea în consum (cu alte preparate sau băuturi)

Tapas este adesea asociat cu vinul

.
  Ocaziile de consum
Le puteţi consuma ca fel principal, asta deşi cei mai mulţi spanioli le consideră aperitive pe care
le consumă cu un pahar cu vin în faţă.

 Notorietatea la nivel internaţional

Tapas sunt foarte apreciate si pentru abilitatea de a aduce oamenii impreuna, la discutii,
glume si cantece; aceste gustari au un rol social extrem de important si apreciat de spanioli.
Tapas sunt o caracteristica importanta a culturii culinare spaniole si a fost deja exportata in
America de Sud, SUA si Canada.

Paella:
 Scurt istoric
Denumirea vine de la vasul in care se gateste acest fel de mancare, similar in mai multe
limbi: patella in Latina, paele in franceza si paella in catalana. Pana sa atinga gustul desarvasit
pentru care este cunoscuta in prezent, paella a trecut prin cateva etape definitorii. Utilizarea
orezului in bucatariile din Valencia a devenit foarte frecventa incepand cu secolul al XIII-lea.
Initial, era folosit sub forma de gris si faina. Ulterior, arabii au introdus cultivarea cerealei in
zona mediteraniana, proces care s-a raspandit cu repeziciune, gratie caracteristicilor potrivite ale
solului.
De la sfarsitul secolul al XIII-lea şi inceputul secolului al XIV-lea, orezul incepe sa fie gatit
mai ales in combinatie cu carnea de pui sau de peste.
Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea paella s-a definitivat. Forma actuala a acestui fel de
mancare a fost data de fermierii din munti, care obisnuiau sa amestece orezul cu carne de iepure
sau de melc. Pentru ca munceau de dimineata pana seara la camp, barbatii carau cu ei doar
ingredientele necesare pentru un pranz: paine, orez, sare, ulei, vin si cateva instrumente de
mancat. Lucrand mereu in aer liber, aveau posibilitatea de a vana iepurii ce le ieseau in cale.
Gateau ce vanau, impreuna cu ingredientele aduse de acasa si condimentele pe care le gaseau in
preajma: rozmarin, cimbru etc. Traditional, barbatii sunt cei care gatesc paella, in aer liber. Din
Valencia, unde s-a nascut reteta pentru Paella, s-a raspandit cu repeziciune in imprejurimi. Mai
tarziu, gratie dezvoltarii economice accentuate, paella a suferit transformari: vasul in care era
gatita s-a imbunatatit, a aparut carnea de pui printre ingrediente, sofranul, s-a schimbat modul de
prezentare si de proportionare a ingredientelor pentru a putea fi gatita mai usor etc.
 Mod de obţinere
Ingrediente: orez, carne si legume, dar secretul sta in felul in care acestea se combina si
ordinea in care sunt puse la paellera (tigaia de paella). Primele care ajung pe foc sunt legumele,
calite in ulei de masline cat sa se inmoaie, dar niciodata sa se arda. Aromele deja amestecate prin
calire sunt inobilate apoi de supa de pui sau vin alb sec in unele regiuni. Abia acum se pune
orezul cu bob lung si amestec de sofran care se lasa sa fiarba incet, iar spre final la foc iute, astfel
incat la baza vasului sa se formeze acea crusta crocanta. Carnurile, prajite sau fierte separat, se
adauga abia la final pentru a le lasa gustul intact.

 Descrierea senzorială
Paella este o mancare traditionala valenciana, un amestec colorat de orez si diverse tipuri de
carne, asezonat cu numeroase plante aromatice. Intr-o farfurie aburinda, mirosul dulce de sofran
se imbina cu aromele marii si prospetimea legumelor. Asa se simte si se gusta paella –un fel de
mancare pe baza de orez, gatit in toate regiunile Spaniei, dar si in restaurantele cu specific
spaniol din lume.

 Asocierea în consum (cu alte preparate sau băuturi)

Paella este adesea asociat cu bautura tradiţională spaniolă sangria.

 Ocaziile de consum
Paella este un produs care face parte din alimentaţia cotidiană a spaniolilor. Acesta poate
fi consumat la prânz sau la cină, fiind o mâncare pe care o pregateşti rapid.
 Notorietatea la nivel internaţional
Datorită popularității în Spania, paella a devenit un aliment popular în restaurantele
spaniole din întreaga lume. Paella a inceput sa fie gatita in Valencia la petreceri: aniversari,
evenimente sociale, devenind foarte populara in zilele de duminica. Initial, acest fel de mancare
era cunoscut ca "orez valencian", dar incet incet a luat numele vasului in care era gatit.

Gazpacho:
 Scurt istoric
Ne întoarcem în timp, până în Evul Mediu, când Peninsula Iberică făcea parte din Al-Andalus,
teritoriul din vestul Europei ocupat de către musulmani. Gazpacho era atunci mâncarea ţăranilor
săraci care, într-un vas din lut numit dornillo, amestecau firimituri vechi de pâine cu ulei de
măsline, câţiva căţei de usturoi, sare, apă şi puţin oţet. Se spune că, de fapt, această reţetă ar veni
pe filieră mediteraneeană, de pe vremea când legiunile romane străbăteau drumurile imperiului –
obiceiul de a pune oţet în mâncare aparţine romanilor.

Revenind în Evul Mediu, maurii au adăugat supei de bază ardei şi câteodată migdale. Nu peste
mult timp avea să apară ceea ce cunoaştem astăzi drept preparat tradiţional spaniol. În perioada
marilor descoperiri geografice, Cristofor Columb a adus cu el din America roşia. S-a adăugat şi
castravetele, care fusese adus din Asia cu multe secole în urmă, şi care devenise popular în
întreaga Europă – despre Carol cel Mare se spune, de pildă, că avea propria grădină cu castraveţi.
Gazpacho a ajuns cunoscut în rândurile lumii bune din Europa abia în secolul al XIX-lea, când
împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, se căsătorea cu ducesa din Granada, Eugenie de Montijo.
Bineînţeles că spanioloaica şi-a adus cu ea întreaga zestre – tradiţiile şi obiceiurile, nu numai
averea şi titlurile nobiliare. Aşa că supa cea rece era şi ea pe masa francezilor.
În Spania au rămas populare până astăzi mai multe varietăţi ale acestei supe reci. În regiunea
Granadei şi Malaga, oamenii servesc ajoblanco, un gazpacho fără roşii, dar cu mult usturoi,
migdale şi struguri. În Cordoba, supa rece de roşii este una mult mai cremoasă, datorită stropului
de smântână adăugat. Salmorejo, căci aşa se numeşte, se serveşte cu jambon Serrano, specific
spaniol, dar şi cu ouă fierte. Mult mai puţin cunoscutul gazpacho verde îl întâlnim în regiunile
Huelva şi Sierra Morena, unde la putere sunt ierburile tăiate mărunt: coriandrul, menta, busuiocul
şi, bineînţeles, pătrunjelul.

Gazpacho nu a întâlnit nicicând bariere sociale, căci în orice casă iberică ai intra, într-o zi de
vară, vei găsi un bol cu supă rece, numai bună pentru a te răcori. În trecut, spaniolii îi atribuiseră
şi calităţi medicinale, fiind recomandat în cazul problemelor digestive. Cât despre etimologia
cuvântului nu se ştie mare lucru, specialiştii fiind tentaţi să creadă că derivă din termenul maur
de caspa, care înseamnă rămăşită sau fragment, aluzie la firimiturile de pâine folosite. Aşadar, se
recomandă ca arşiţa de vară să o învingeţi cu un gazpacho rece, cum de multe ori o făcea chiar
Don Quijote.

 Mod de obţinere
Gazpacho este o supă de origine spaniolă din roşii, a cărei caracteristică este că se serveşte
rece-gheaţă. O supă gazpacho veritabilă are drept principal ingredinet roşiile, dar ea se poate
pregăti şi din ale legume.

Pe lângă roşii, gazpacho mai conţine ardeii graşi, ceapă, castraveţi şi uleiul de măsline.

Gazpacho e gătită de obicei într-un vas de lut şi adus la masă alături de crutoane de pâine cu
usturoi şi mici castroane de legume crude.

 Descrierea senzorială
Gazpacho, este o supă preparată cu legume (castraveti, ceapă, ardei) și fructe (roșii) crude și
servită rece. Cum nu presupune fierbere, e numai bună în zilele toride de vară. Pe cît de rapid se
face, pe atât este de gustoasă.

 Asocierea în consum (cu alte preparate sau băuturi)

Serveşte gazpacho cu diferite garnituri, după preferinţă: mentă, busuioc, pătrunjel, mărar,
măsline, legume tăiate în cubuleţe mici, sparanghel, crutoane etc.

 Ocaziile de consum
Este ideală pentru zilele toride de vară, dar cu toate acestea, supa gazpacho poate fi servită şi
fierbinte, iarna.

 Notorietatea la nivel internaţional

De indata ce au inceput sa fie notabile rezultatele turismului, gazpacho a capatat o
popularitate de nedescris in intreaga lume. Mai mult decat atat, pe masura ce tehnologia avansa,
bucatarii au putut sa stabileasca o temperatura optima la care sa pastreze supa si sa toace
ingredientele mult mai fin si mai usor.

Sangria:
 Scurt istoric
Sangria este băutura alcoolică răcoritoare pe care întotdeauna o asociem cu relaxarea și cu
vacanțele de vară. Gustul dulce și proaspăt al fructelor se îmbină perfect cu mirodeniile și mai
ales cu ingredientul principal: vinul.

Dacă ne uităm strict la Spania, putem vorbi despre perioada în care romanii au pătruns în
regiune în 200 i. Hr. Aici au început să planteze viță de vie care a dezvoltat în scurt timp o
adevărată industrie. Datorită culturilor abundente de struguri roșii, comerțul cu vinul spaniol a
prosperat iar Roma s-a bucurat în totalitate de licoare.

În plus, la momentul respectiv apa potabilă nu era o normalitate așa că oamenii turnau alcool
în orice fel de băutură că să neutralizeze bacteriile. Cel mai probabil, sangria din acea vreme era
un mix desaturat cu ierburi și mirodenii, pentru a masca gustul apei.

În Epoca Medievală, o băutură foarte populară care aduce aminte de sangria a fost hippocras,
preparată cu vin și mirodenii precum ghimbir sau scorțișoară.

 Mod de obţinere
Sangria este o băutură alcoolică originară din Spania și Portugalia. În forma ei tradițională,
sangria se prepară din vin roșu și fructe proaspete, tăiate bucățele, însă, de-a lungul timpului, la
acestea au început să se adauge brandy, zahăr, suc de fructe și apă minerală.

De obicei, spaniolii pregătesc sangria cu vin Rioja și alte tipuri de vin roșu dar băutura se poate
pregăti și cu vin alb, numit Sangria Blanco. Adăugarea vinului Cava formează varianta
carbogazificată a Sangria Blanco.

Rețeta clasică de sangria este foarte simplă, proaspătă și delicioasă, prin urmare îți va fii foarte
ușor să faci ce combinații îți plac pentru a-ți pune propria amprenta pe băutură.Ai nevoie de vin
roșu sec, o linguriță de zahăr, sucul stors de la o portocală, sucul stors de la o lămâie, o portocală
tăiată în fâșii subțiri, o lămâie tăiată în fâșii subțiri, două piersici curățate și tăiate în bucăți şi o
cană de apă mineral

Combină toate ingredientele în afară de apa minerală într-o carafă de sticlă și amestecă bine cu
o lingură de lemn cu coadă lungă. Lasă vasul în frigider peste noapte.

Înainte de consum, nu uita să adaugi apă minerală.

 Descrierea senzorială
Sangria este o bautura plina de vitamine, care se cere sa fie consumata rece. Te va face sa iti
schimbi starea de spirit si iti va oferi energie.
În spaniolă, sangria înseamnă “sângerare”, de la cuvântul sangre - sânge și se referă la culoarea
roșiatică închisă a băuturii.

 Asocierea în consum (cu alte preparate sau băuturi)

Ideal, sangria se servește alături de mâncarea iute, deoarece complimentează foarte bine
gustul picant sau usturoiat.

 Ocaziile de consum
Sangria se serveste in Spania si Portugalia, in timpul verii, iar in partile sudice si estice ale tarilor
respective, tot timpul anului. In aceste locuri, aceasta bautura este populara printre turisti, in
baruri, pub-uri si restaurante, unde se serveste de regula in carafe de 1 litru sau alte recipiente
suficient de incapatoare pentru o sticla de vin si ingredientele care se mai adauga. Un capac sau
un alt fel de sita ajuta ca fructele si cuburile de gheata sa nu cada in pahar. Printre spanioli si
portughezi, sangria este o bautura populara, servita la intalniri mai putin formale, ca un punch,
dintr-un bol special. Sangria este adesea servita cu o lingura de lemn, folosita pentru a lua
fructele de pe fundul bolului sau al carafei.

 Notorietatea la nivel internaţional

Sangria se consuma in mod obisnuit si in Mexic, Puerto Rico, Republica Dominicana, Chile si
Argentina si in restaurantele cu specific mexican si argentinian.

Sangria imbuteliata poate fi cumparata in cateva tari. In limbaj UE, aceasta bautura este incadrata
in categoria “vinurilor aromate”. O poti gasi si in supermaketurile din Romania, in sticlele cu
etichete Corrido sau Don Simon.

2. ELEMENTE DISTINCTIVE ALE CULTURII ALIMENTARE A SPANIEI

2.1.PRODUSE/PREPARATE CULINARE TIP “GOURMET”

 CABRALES, rafinament picant al Spaniei

Cabrales este branza cu mucegai a spaniolilor, facuta de catre taranii din nordul Spaniei.
Aceasta se face din lapte nepasteurizat de vaca. Are denumire de origine protejata si poate fi
facuta doar in Asturias. Aceasta branza este produsa in cantitati limitate, prin metode
traditionale.

 Scurt istoric
Peninsula Spaniola contine doua tipuri culinare majore. Satele din nord si nord-vest au o dieta cu
multa grasime animala. Celalalt tip, din sud, este precursor al dietei mediteraneene si se
intalneste in partea iberica a peninsulei.

Mai tarziu chorizo a devenit una dintre principalele embleme culinare ale Spaniei. Chorizo sunt
carnatii afumati, cu tocatura mare, facuti din carne de porc si condimentati cu usturoi, verdeturi,
boia si alte condimente. Chorizo exista in multe varietati regionale si se mananca aproape cruzi
(putin afumati), la gratar sau in tocane.

 Mod de obţinere
Cabrales, una dintre cele mai rafinate sortimente de brânză albastră din Spania, este
fabricată în principal din lapte de vacă integral sau dintr-un amestec de două sau trei tipuri de
lapte: de vacă, de oaie și de capră, maturarea durând cel puțin două luni în peșterile naturale din
Principatul Asturias. La fabricarea ei, laptele este coagulat treptat, prin adăugarea unor cantități
de cheag, compoziția fiind apoi păstrată la o temperatură de 22-23 C, pentru coagularea acidului
lactic mixt, proces care necesită de obicei 2-3 ore.
După drenarea zerului, bucățile de brânză sunt plasate în matrițe cilindrice, unde sunt lăsate
timp de 2-4 zile. Sărarea bucăților de brânză se efectuează în două etape, prin presărarea la
suprafață, la intervale de 12 ore. După încă alte 12 ore, acestea sunt scoase din matrițe, fiind apoi
lăsate în aer liber timp de aproximativ două săptămâni, înainte de a fi așezate în peșterile naturale
din zonă, pentru maturare. Peșterile sunt alocate producătorilor sau grupurilor de producători
contractual. În multe cazuri, dreptul de a le folosi este transferat din generație în generație.
Umiditatea relativă în peșteri este de 90%, iar temperatura este de 8-12 C. Aceste condiții
favorizează dezvoltarea naturală a concentrațiilor de tip Penicillinum, care dau brânzei arome
ușor picante și vene albastre. Prin urmare, nu este necesar, ca în majoritatea brânzeturilor
albastre, să se adauge spori de Penicillinum. Pentru maturarea corectă, brânza trebuie să rămână
pe rafturile de lemn în peșteră timp de 2-5 luni, fiind întoarsă și curățată în mod regulat. În mod
tradițional, Cabrales trebuie ambalată în frunze de arțar (Acer pseudoplatanus), dar această
practică a fost întreruptă, fiind necesară o hârtie specială. Ambalarea este completată cu eticheta
producătorului și mențiunea DOP, logotipul Consiliului de reglementare și numărul de serie al
șarjei.
 Descrierea senzorială
Brânza Cabrales are o aromă echilibrată, care variază în funcție de tipul de lapte utilizat.
Însă gustul nu trebuie să fie nici prea sărat, nici amar, nici intens astringent. Accentul mediu
picant apare mai ales când este fabricată din lapte de oaie, de capră sau din amestecuri, însă,
întotdeauna, are un gust persistent, penetrant și intens, variind în funcție de tipul de lapte folosit.
Deoarece, în această brânză, microorganismul esențial este Penicillium, activitatea lipolitică
eliberează compuși de mare complexitate, determinând un miros este curat și plăcut care
amintește de alune, migdale etc. Textura trebuie să fie cremoasă, cu o granulație foarte fină,
aproape imperceptibilă. Crusta naturală este moale, subțire, cremoasă, maroniu-portocalie sau
cenușie, pe care pot apărea pete roșiatice sau galbene, cauzate de creșterea microbiană. Procentul
de grăsime pe substanța uscată nu trebuie să fie mai mic de 45%, iar umiditatea trebuie să fie de
minim 30%.
 Ocaziile de consum


  CREMĂ CATALANĂ verişoara cremei de zahar ars
 Scurt istoric
Originea acestei creme este disputata atat de catalani, dar si de francezi si englezi, deopotriva,
care pretind ca acest dulce isi are originea in tarile lor.
Istoria spune ca a fost inventata din greseala la Cambridge in secolul al XVII-lea cand maicutele
au vrut sa pregateasca o budinca unui episcope care venea in vizita. Dar pentru ca budinca a iesit
prea lichida si neavand timp sa o refaca, maicutele au hotarat sa ii adauge zahar caramelizat
deasupra. Cand episcopul a gustat din ea, zaharul era inca fierbinte, asa ca acesta a exclamat
“Crema!”, care in catalana inseamna crema, dar si “arde!”.
In trecut era numita crema cremada (crema arsa) sau crema de Sant Josep, deoarece constituia
desertul traditional pe mesele din ziua de Sf. Iosif (19 martie).
 Mod de obţinere
Crema catalana se face din oua, lapte si amidon, se aromatizeaza cu scortisoara si coji de
citrice si se fierbe pe aragaz. Beneficiaza si ea de un strat de zahar caramelizat deasupra;
 Descrierea senzorială
Crema catalana este un desert interesant, racoritor, cu un gust complex. In afara de nebunia
de arome, ceea ce o face deosebita este contrastul intre zaharul cald şi crema rece.
 Ocaziile de consum
Aceasta crema nu se mananca numai simplă, ci se foloseste si la umplerea diferitelor foietaje,
prajituri sau torture. Exista chiar si o delicioasa inghetata de crema catalana.

3.3 PREPARATE CULINARE – SIMBOL

CHURROS
Sunt specifice Spaniei şi Portugaliei, acolo unde au fost preparate pentru prima dată, dar
se gătesc şi în Filipine sau în America de Sud. Sunt delicioase simple, cu zahăr vanilat sau
scăldate într-un sos dulce.
 Scurt istoric
Originile acestui desert sunt neclare. Unele teorii susţin că cei care au adus reţeta de churros în
Peninsula Iberică au fost navigatorii portughezi. După ce s-au întors din China, în timpul
dinastiei Ming, navigatorii au adus şi noi tehnici de gătit, aluatul de churros fiind printre ele.
Aluatul a fost preluat şi de spanioli, care i-au dat forma stelată. O altă teorie susţine că churros au
fost preparate pentru prima dată de păstorii spanioli, ca un substitute la produsele proaspete de
panificaţie. Aluatul de churros era uşor de făcut şi de prăjit în aer liber, acolo unde păstorii îşi
petreceau cea mai mare parte a timpului.
 Mod de obţinere
Realizate cu făină de grâu și bază de apă, această dulceață are o formă în mod tradițional
cilindric și este cu zahăr și scorțișoară. Prin faptul că aluatul său este prăjit în ulei vegetal, se
ajunge, de asemenea, la obținerea unei cruste crocantă în exterior, dar menține miezul moale in
interior.
  Descrierea senzorială
Un desert de inspirație mexicană, churros seamănă cu gogoșile noastre, dar textura și gustul sunt
schimbate de influența latino-americană, lucru care vă garantează că experiența desertului va fi
una inedită. Garantă că poftele voastre în materie de dulce vă vor fi satisfăcute.
 Ocaziile de consum

În Spania, churros sunt fie foarte subţiri şi, uneori, împletite, fie lungi şi mai groase. Se
mănâncă la micul dejun, înmuiate în sos de ciocolată sau sos din lapte condensat.

TOCANA DIN COADA DE TAUR (ROBO DE TORO)

 Scurt istoric
Robo de toro (coadă de taur, in spaniolă) este numele unui fel de mâncare medieval andaluză,
născut in jurul oraşului Cordoba (secolul XVI) , unde se gătea aproape ritualic din coada
taurilor ucişi in coridă.
 Mod de obţinere
Punem ulei într-o oala de presiune și trecem bucățile de coada de taur prin faina, după
care le punem la prăjit. Le prăjim putin pe toate părțile iar apoi le punem pe un platou.
In același ulei unde am prăjit bucățile de carne, vom pune la călit prima data ceapa tocata
mărunt și prazul. Dupa 3-4 minute adaugăm morcovul și îl lăsăm câteva minute sa se moaie
putin. Adaugam și ardeii grași tăiat cuburi, după ce le-am călit putin adăugăm vinul. Lăsam sa
fiarbă legumele fără capac pana se evapora alcoolul în totalitate iar apoi adăugăm bucățile de
carne. Saram după gust. Acoperim oala de presiune și din momentul în care începe sa iasă
aburul, lăsăm pe foc 45 minute.
Daca nu aveți oala de presiune lăsați la fiert circa 2 ore.
Dupa ce a expirat timpul, punem carnea pe un platou și toate legumele cu tot cu zeama o
vom trage la robot pana se formeaza un sos fin. Gustam din nou de sare, apoi adăugăm bucățile
de carne în sosul respectiv și mai fierbem la oala de presiune circa 10 minute. Carnea trebuie sa
stea total acoperita în sos pana la servire căci altfel se va usca.

 Descrierea senzorială
Tocana andaluză din coadă de taur se gateşte îndelung, cu legume, vin şi mirodenii, pentru a
obţtine o carne moale si un sos consistent si catifelat cu un gust pregnant.

 Ocaziile de consum
Robo de toro se serveşte simplu, ca atare, cu pâine proaspătă sau cu cartofi fierţi.
 4.MENIURI TIPICE ŞI PREOCUPĂRI PENTRU ALIMENTAŢIA SĂNĂTOASĂ

4.1EXEMPLIFICAREA UNOR MENIURI PENTRU MIC DEJUN, PRÂNZ ŞI CINĂ

Micul dejun, lucru pentru care noi nu acordăm foarte multă importanţă, făcând parte din
rutină, însă Spaniolii au o cultură proprie când vine vorba de preparatele pe care le servesc la
micul dejun. Aceștia consideră că micul dejun trebuie să fie unul simplu și destul de ușor
digerabil, pentru ca organismul să îl poată absorbi fără probleme după abstinența de peste noapte.
De fapt, la fel ca și în cazul cuvântului englezesc pentru micul dejun (breakfast) și denumirea
spaniolă a acestei mese, desayuno, are aceeași semnificație de a rupe postul de peste noapte.
Spania este, însă, foarte fragmentată cultural, fiecare zonă având propria gastronomie și propriile
tradiții. Cu toate acestea, un lucru este sigur: ouăle sunt iubite de spanioli, însă aproape
niciodată nu sunt servite la micul dejun.

Variante regionale de mic dejun

Aragonezii preferă să consume magdalene (un fel de brioșe cu aromă de citrice) alături de o
cafea cu lapte (cafe con leche sau cortado, acesta din urmă fiind cu mai puțin lapte) și zumo de
naranja (suc de portocale). Aceștia servesc și un al doilea mic dejun (la merienda) în jurul orei
11, când consideră că organismul poate digera mai bine mâncarea. Atunci, ei aleg să mai
consume o cafea, pe care o beau în timp ce mănâncă un bocadillo (un sandviș cu șuncă și
legume).

În Catalonia, micul dejun constă în Pan a la Catalana sau Pan con tomate, care este pâine
prăjită, peste care se întinde un sos făcut din roșii coapte, usturoi, ulei de măsline, piper negru și
uneori chiar brânză, șuncă sau cârnați.

Zona Madridului este cunoscută pentru churros, un fel de gogoașă lunguiață, prăjită și consumată
cu ciocolată caldă cremoasă. Deși churros au fost create mai degrabă ca o gustare de după
amiază, este uneori consumată și la micul dejun.

Un preparat de dimineață, consumat cu precădere în Postul Paștelui, este torrijas, felii de pâine
(de obicei veche de câteva zile) înmuiată în lapte sau vin, apoi dată prin ou și prăjită. Aceasta
seamănă cu pâinea prăjită franțuzească (french toast).

Indiferent de zonă, spaniolii sunt convinși că micul dejun este o masă la care consumi alimente
cât mai simple și mai ușor digerabile, pentru ca organismul să își regleze metabolismul, urmând
ca alimentele mai sățioase să fie consumate pe parcursul zilei.
 Prânzul tradiţional spaniol începe cu Gazpacho, o supă rece de roșii, sau, dacă mergi cu
prietenii sau familia, poți alege Raciones. Acestea sunt tot un fel de tapas, dar porții ceva mai
mari, pe care le poți împărți cu cei de la masă. Îți poți continua prânzul cu celebra Paella, un
amestec savuros de orez cu șofran. Poți alege una simplă, cu fructe de mare, cu pui sau legume.

Dacă îți plac fructele de mare, atunci alege un platou de Mariscos, pe care spaniolii chiar știu să
le gătească.

Spaniolii, spre deosebire de alți europeni care preferă un sandwich sau o gustare frugală la prânz,
respectă această masă a zilei, pe care, ca și noi, o consideră cea mai importantă. Menú del Día
conține trei feluri: un starter (salată sau supă sau paste), felul principal (cărnuri sau peste, cu
diverse feluri de cartofi, după caz), un desert, pâine, apă sau vin (incluse în preț). Din el a derivat
Menú de Peregrino despre care vom vorbi un pic mai jos și care este un fel de variantă low cost
(uneori și low quality) al meniului zilei.

În general, la prânz, pelerinii mănâncă un bocadillo, cumpărat sau asamblat personal, la un popas
în natură, pentru a nu pierde vremea și a nu încărca stomacul cu prea multă mâncare, în condițiile
în care continuă să meargă până pe la 2-4 după amiaza (alții și mai mult).

Cina, Spaniolii iau cina cam după 10 seara (22), dar albergue, de obicei, se închide pe la
22-22,30, așa că pelerinii vor mînca un Menú de Peregrino pe la orele 19-20 (mai devreme nu
gătește nimeni în Spania).
Menú de Peregrino:Felul întâi

- Ensalada mixta (Salată mixtă cu salată,ceapă, roșii, sparanghel alb (deseori), ton
(deseori)), Ensalada ruso (Salată rusească (varianta rusească a salatei de boeuf fără
carne)), Menestre de Verduras (Supă cremă de legume) Macaroni con tomate
(Paste(macaroane, spaghete etc) cu sos de roșii), Lentejas (Supă de linte ce poate conține
carne de porc)

Fel principal (însoțit de cartofi prăjiți (patatas fritas) sau variațiuni pe bază de cartofi, rareori orez
sau legume fierte)

- Huevos fritos (Ouă prăjite), Pollo (Pui), Bistec (Friptură de vită, mai rar),Lomo (Spate de
porc), Pescado (Pește), Desert Flan (Crème caramel),Yogurt (Iaurt), Fruta (Fructe), Tarta
(de manzana, chocolate, de la casa) Prăjitură (de mere, ciocolată sau specialitatea casei)
Băuturi

- Vino e/o agua (Vin și/sau apă), spun și/sau pentru că în unele locuri le primești pe
ambele, dar uneori poți doar opta între ele. Trebuie să întrebi.

4.2EXEMPLIFICAREA UNOR MENIURI PENTRU DIVERSE SĂRBĂTORI

Pe 31 decembrie, cu ocazia ajunului Anului Nou ("Nochevieja" ori "Noaptea veche") ,
spaniolii obisnuiesc sa manance carne de porc , intrucat acest animal este considerat un simbol al
norocului in urmatorul an.In timp ce se asteapta ca ceasul sa bata ora 12 noaptea, se impart cate
12 boabe de strugure fiecarei persoane prezente , urmand ca ele sa fie mancate pe rand , la
miezul noptii , pe masura ce ornicul bate fiecare dintre cele 12 ore.Potrivit credintei spaniole,
fiecare boaba de strugure are darul de a indulci fiecare dintre cele 12 luni ale anului.Dupa 12
noaptea, oamenii ies in oras, sarbatorind noul an in baruri, cluburi de noapte sau la petreceri intre
prieteni pana cand se face dimineata.
De-a lungul si latul intregii Spanii , gospodinele pregatesc pentru Craciun o larga varietate de
mancaruri din peste , miel , dar si friptura de curcan , umpluta cu carne de porc , slanina , sunca ,
ciuperci , nuci sau ceapa. In unele zone, se serveste "Pavo Trufado de Navidad" , curcan umplut
cu trufe.Mancarurile de Craciun , asemeni bucatariei spaniole , difera de la o regiune la alta.De
exemplu, in zona de nord-est a Galitiei , masa de Craciun trebuie neaparat sa includa o friptura
din porc de lapte, dar si delicatese ale marii, precum scoici, raci si crabi.
Pe langa traditionalele castane prajite, de Craciun sunt in mare voga dulciuri precum martipanul ,
nugaua si Turron , o prajitura cu migdale.
Ajunul si ziua Craciunului in Spania
Potrivit unui obicei adanc inradacinat, spaniolii isi petrec ajunul Craciunului acasa, in mijlocul
familiei.Odata cu lasarea intunericului, se aseaza o lampa in dreptul unei ferestre , se aprind
lumanari in jurul scenelor nativitatii sau la altarul familiei dedicat Maicii Domnului. Conform
traditiei, in Spania , masa nu se serveste mai devreme de ora noua sau zece.

4.3EVIDENŢIEREA PREOCUPĂRILOR PENTRU DIETA SĂNĂTOASĂ

Spania e o tara cu oameni veseli si pasionali, care traiesc intens adrenalina coridelor, isi pun cu
patima sentimentele in flamenco si se relaxeaza pe plaje insorite. Nici mancarea nu avea cum sa
nu exprime aceleasi trairi intense. In tara unde uleiul de masline, fructele de mare si
portocalele sunt ingrediente principale, legea o fac condimetele de lux precum sofranul si
ardeiul rosu picant sau cele banale ridicate la rang de delicatesa -usturoiul si rozmarinul.
Fructe si legume: intalnim pe meleaguri hispanice un adevarat "paradis" al fructelor, astfel ca
daca te plimbi prin pietele lor specifice iti va iesi in cale paleta larga de culori specifice varietatii
de fructe: banane, portocale, mango, avocado, capsuni si multe alte fructe, pe care ei le folosesc
si in mancare, nu numai ca desert. Ca legume, hispanicii folosesc foarte mult si ingrediente aduse
din America: fasole, cartofi, rosii, etc.

Uleiul de masline – cel mai sanatos aliment gras, daca putem spune asa. Este o sursa de grasimi
monosaturate si nu ne afecteaza organismul intr-un mod nociv ca grasimile saturate sau trans, si
este un ingredient de baza al bucatariei spaniole.
Peste: reprezinta un simbol al acestei tari si totodata o imagine a ceea ce inseamna sa mananci
sanatos. Carnea de peste este cea mai recomandata in orice dieta de catre nutritionisti, chiar daca
este slab sau gras, componentele lui nutritive sunt de neinlocuit si cu adevarat "pretioase" pentru
buna functionare a organismului. Putem spune ca este o tara norocoasa care se bucura din plin de
aceste "comori ale naturii".

Carnea de pasare – este una dintre tipurile de carne recomandata in dieta, precum si carnea rosie
in cantitati moderate, ceea ce respecta si spaniolii cu strictete.

Si vinul este unul dintre "alimentele" recomandate in dieta, iar spaniolii nu fac exceptie de la
acest produs, evident in cantitate moderata.

Autorităţile spaniole au grijă să educe populaţia în privinţa unei alimentaţii corecte. De la

programe în şcoli, până la pagini de internet unde sunt prezentate pe larg beneficiile preparatelor
sănatoase în mesele de zi cu zi.
Conform unui studiu recent, 94% dintre spaniolii intervievaţi se preocupă ca tot ceea ce mănâncă
să fie extrem de sănătos, iar atunci când merg la cumpărături, 79% preferă să cumpere legume,
68%, fructe, 21%, produse lactate şi carne de peşte.
Oferta de preparate cu specific mediteranean este extrem de mare. Pieţele din toată Spania
abundă de produse apetisante şi mai ales sănătoase. Peştele şi fructele de mare nu lipsesc
niciodată de pe mesele spaniolilor.
Spaniolii încearcă să elimine mesele luate în restaurantele de tip fast-food, iar mai mult decât
atât, elevii sunt educaţi să evite astfel de preparate.
Pentru condimentarea supelor şi salatelor, în bucataria spaniola se foloseşte uleiul de măsline
care este, potrivit dieteticienilor, cea mai sănătoasă grăsime alimentară. Cel mai adesea se
prepară mâncăruri din peşte, fructe de mare, păstăioase şi orez. Compoziţiile sunt completate de
roşii, ardei, cartofi, ouă, usturoi, ceapă, măsline, migdale şi vin, bucataria spaniola fiind foarte
sanatoasa.

5.PREOCUPĂRI ALE SPANIEI PENTRU PROMOVAREA PROPRIEI CULTURI

ALIMENTARE LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Spania este o ţară cu o cultură foarte bogată şi cu valori culturale bine închegate. Prezenţa
unor reprezentaţi la diverse festivaluri, târguri şi expoziţii este una extrem de importantă pentru
promovarea culturii şi a valorilor sale culturale.
Participarea Spaniei la astfel de evenimente în toate ţările lumii arată faptul că aceasta are
interese în a-şi face cunoscute anumite aspect ale culturii sale în alte ţări străine.
 Din punct de vedere al culturii alimentare, Spania are foarte multe de arătat întregii lumi,
de la cunscutele preparate tradiţionale până la extravaganţele în gastronomie, chiar şi tradiţiile
legate de consum.
Putem enumera mai jos cateva dintre festivalurile din ţara noastră dar şi din străinătate
unde Spania a fost prezentă:
 Zilele culturii spaniole in Timisoara
Organizat de către Asociația Via Rumania Cultura cu sprijinul Ambasadei Spaniei la București, a
Primăriei Municipiului Timișoara și a Consulatului Onorific al Spaniei la Timișoara, în fiecare
an pe parcursul a 4 zile, festivalul promovează marea diversitatea a culturii spaniole prin
intermediul multitudinii de activități ce fac parte din program.
Acest festival a început în anul 2012, fiind pentru prima data în România cand s-a organizat un
eveniment ce are ca tematică apropierea între cele două culturi.

Scopul şi obiectivele proiectului:

• Formarea publicului prin organizarea în spaţii publice a unor expoziţii, prezentări, ateliere,
dezbateri între specialişti români şi spanioli pe teme de interes

• Promovarea valorilor culturale locale în interiorul diasporei spaniole;

• Dezvoltarea cooperări culturale între cele două țări vizate;

• Promovarea municipiului Timişoara şi a realităţii locale in faţa liderilor de opinie spanioli.

• Atragerea unor parteneri strategici precum instituţii culturale şi de învăţământ, autorităţi locale
şi regionale, companii şi lideri de opinie;

• Atragerea partenerilor media şi a unui număr mare de comunicatori care să mediatizeze

proiectul.

 Petrecere cu specialități spaniole în Parcul Kiselef de 1 Mai

În Parcul Kiseleff organizatorii au pregătit de 1 Mai o serie de preparate spaniole: bocadillo,

sandwich cu multă carne făcută la plită, sandwich cu jamon serrano, chipsuri din somon cu sos
1.000 de insule, dar şi hamsii prăjite şi şprot prăjit. Bineînţeles, nu a lipsit sangria, băutură
specific spaniolă. La târgul din Parcul Kiseleff au fost servite şi plăcinte de toate felurile, dar şi
clătite proaspete cu dulceaţă şi ciocolată.