CONDUITA ASISTENTULUI MEDICAL ÎN RELAŢIA CU PACIENŢII

Responsabilitatea fundamentala a asistentei medicale este întreită: să pastreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să
promoveze sănătatea.
Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă; în exercitarea ei s-au cerut întotdeauna
multiple calităţi, cele de ordin moral considerate de fiecare dată ca având importanţa majoră. Faptul că medicului şi
asistentei medicale i se încredintează viaţa unui om, recunoscându-i-se în acelaşi timp dreptul de "a decide" anumite
măsuri în scopul vindecării şi al promovării sănătăţii individului, instituie pentru aceasta profesie importante cerinţe
morale. Actul medical, exercitat pe un solid temei ştiintific, implică în acelaşi timp din partea celui care-l efectuează -
o puternică angajare etică. După cum afirma şi celebrul Rabellais, ştiinţa fară conştiinţă este ruina sufletului.
Profesiunea medicală, dacă o iubeşti cu adevarat, este suficientă pentru a-ţi umple viaţa; asistenta medicala este
preţuită atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.
Etica medicală se constituie ca o teorie a moralei, ca o ştiinţă ce studiază ansamblul de cerinţe, deprinderi, atitudini şi
obiceiuri morale specifice activităţii medicale şi care se manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei
medicale. Etica medicală înseamnă de fapt înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluţii când datoria o cere şi
acţionarea în consecinţă. Deontologia desemnează acea parte a eticii care se ocupă cu studiul datoriilor morale, al
originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componentă esenţială a conştiinţei morale a oamenilor. Prin
conduita etică şi deontologică înţelegem ansamblul de atitudini şi acţiuni cerute de normele morale şi cele tehnico-
profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul exigenţelor societăţii.
W. Osler aprecia că practica medicală este o artă bazată pe ştiinţa, iar pentru a fi desavarsită, arta şi meşteşugul
medicinei trebuie să izvorască din dragoste. Profesorul M. Voiculescu arată că actele medicale trebuie analizate nu
numai în privinţa realizării tehnice, dar tot atât de mult în lumina eticii medicale, a corectitudinii lor morale, a celei
mai înalte responsabilităţi faţă de om. St. M. Milcu duce chiar mai departe acest aspect, aratând că pierderea valorii
morale a ştiinţei medicale echivalează cu o monstruozitate şi devine o primejdie pentru oameni.
Moralitatea este o calitate universal valabilă şi obligatorie a tuturor cadrelor ce activează în domeniul sanitar.
Îngrijirile asistentului medical trebuie să urmarească întotdeauna promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnavirilor,
satisfacerea nevoilor pacientului în vederea recăpătării independenţei cât mai curând posibil, alinarea suferinţelor.
Adesea, asistentul medical trebuie să amintească colegilor săi că obiectivul primar al îngrijirilor medicale este să
întreţină, să susţină pacientul, şi nu cel al dezvoltarii cunoştiinţelor medicale prin promovarea unor tehnici care
daunează pacientului.
Omul modern are dreptul la sănătate, fapt care conduce la concluzia că orice îndeplinire a actului medical fără
competenţă maximă, cu mediocritate, dar mai ales fără o conştiinţă morală autentică, atrage dupa sine încalcarea
acestui drept.
Toate îngrijirile medicale trebuie să aibă ca punct de pornire promovarea binelui. Hipocrate,"părintele medicinei",
scria: "în boli să urmărim doua fapte: să fim de folos, ori să nu vătămăm. "Nu trebuie să-i provocăm
pacientului mai mult rău decât a suferit deja. Trebuie să ne gândim că devotamentul este uitarea de sine,
iubirea aproapelui fără nici o recompensă decât aceea pe care o aduce binele cu el.
S-a spus pe drept cuvânt că, în profesia medicală, îţi trebuie vocaţie de preot. Ca asistent medical trebuie să înveţi să
ai dragostea de a usura mizeriile fizice. La omul bolnav, mizeria fizică e legata de cea morală, iar asistentul medical
este menit a le uşura pe amândoua.
Hipocrate face din prima cerinţă morala a intregii profesiuni medicale, exprimând-o sintetic astfel: "Cel care ştie a se
dovedi omenos cu oamenii arată în ce masură iubeşte arta sa. " Deşi foarte vechi , jurământul lui Hipocrate
constituie temelia eticii medicale, simbolul înaltei responsabilităţi şi profundului umanism al profesiunii noastre
medicale. Acest juramant demonstrează apropierea deontologică a codurilor de conduită: "fă bine", "consider în
beneficiul pacienţilor mei", "respectă confidenţialitatea", "nu voi face rău".
Profesia ta - de asistent medical - va fi întotdeauna eroică, dificilă, nelinistită, dar uneori şi sublimă.
Întotdeauna viaţa te pune să alegi. Ţi se deschid Înainte două drumuri: binele sau răul, viaţa sau moartea,
frumosul sau grotescul. Fiecare clipă din viaţa ta lasa o inscriptie în marea carte a universului. Alege să faci
binele şi să salvezi vieţi.
"Să nu uiti niciodată că secretul ce ţi se încredinţează în ceea ce priveste o maladie este ceva sfânt, care nu poate fi
trădat, destăinuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdonţiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasa
socială, de credinţe religioase. Înaintea ta toţi să fie trataţi deopotrivă, căci toţi oamenii sunt trataţi deopotrivă de
legile firii ". Prof. B. Masci

Medicina este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază corpul omenesc şi

funcţionarea lui în scopul conservării şi restabilirii sănătăţii. Medicina modernă
furnizează servicii de sănătate integrate;
Personalului medical îi revine sarcina de a decela interacţiunea între diverse
probleme şi de a realiza o conlucrare bună cu pacientul;
Responsabilitatea nu revine exclusiv personalului medical, ci şi pacientului;
Personalul medical trebuie să găsească un mod de abordare diferenţiat pentru
fiecare pacient. Rezultatele actului medical sunt influenţate de modelul pe
care îl utilizează în comunicare şi comportament personalul medical şi
pacientul. experienţe, valori, preferinţe,
dreptul la informaţie medicală: actului medical, investigaţiilor, a consecinţelor
fiecărei decizii medicale, de a opta pentru o investigaţie sau alta, tratament,
riscuri, a şanselor de reuşită a unei intervenţii sau a unui tratament, a
impactului asupra calităţii vieţii.
claritate mesaj relaţia de informare este bidirecţională
situaţie particulară - îngrijirea paliativă: aspecte psihologice, spirituale şi
emoţionale Pentru o abordare adecvată a pacientului în context bio-psiho-
social trebuie avute în vedere următoarele criterii:
• Considerarea pacientului ca un întreg-abordare holistică
• Cunoaşterea pacientului dincolo de antecedentele sale patologice
• Abordarea empatică a pacientului – formă a inteligenţei emoţionale
• Stabilirea unei relaţii de încredere între personalul medical şi pacient
( schimb permanent de informaţii)
•Adaptarea tratamentului în funcţie de starea pacientului, menajând
convingerile, valorile şi circumstanţele de viaţă ale acestuia Prin actul medical
are loc producerea unei realităţi noi: condiţia umană ameliorată; are loc
naşterea efectivă a valorii, pregătită prin cunoaştere şi făurită prin acţiune.
„Actul medical, dacă este cu siguranţă în majoritatea cazurilor un act ştiinţific,
dacă el este în grade diferite un act social, este întotdeauna un fapt psihologic.
Acesta este caracterul său – dacă nu cel esenţial, cel puţin mai constant, cel
care asigură medicinei de-a lungul timpului şi în toate locurile, extraordinara
sa unitate... Este o dramă cu două personaje.” (Portes) Considerând omul ca o
unitate corp-minte-spirit, actul medical va trebui să se adreseze întregului şi
atunci toate valorile umane coroborate cu altruismul, compasiunea, respectul
pentru viaţă în completare cu ştiinţa vor putea asigura starea de bine a
pacientului. „Demnitatea medicinei şi greutatea responsabilităţii este
înălţimea morală a problemelor ce ne sunt câteodată propuse şi a căror soluţie
cere multă conştiinţă, mai multă conştiinţă decât ştiinţă. Medicina nu este o
ştiinţă abstractă, ci una practică – dar ea nu se aplică materiei. Supunerea ei
specială şi exclusivă la om este ceea ce o face incomparabilă.” Forgue Astfel,
îngrijirea medicală apare ca o împletire a cunoştinţelor despre boala în sine cu
arta stabilirii relaţiilor interumane – arta comunicării. Actul medical are şi o
funcţie socială adresându-se individului, dar şi comunităţii din care el face
parte, pe toate faţetele ei. Asistenta medicală participă la actul medical, în
primul rând, dintr-un impuls ce ţine de morală, acela de a ajuta omul – ca apoi
să-şi utilizeze cunoştinţele în vederea tămăduirii bolii. Apare astfel aşa-zisa
„conştiinţă morală nativă sau cultivată”, fără legi scrise, care poate fi la un
moment dat subiectivă şi diferită de la o persoană la alta. Considerând actul
medical ca un contract cu pacientul, Portes spunea: „Dintre toate contractele,
actul medical este fără îndoială cel al cărui conţinut moral şi psihologic este
cel mai bogat şi cel mai greu de sesizat prin concepte pur juridice.” În procesul
de îngrijire se fundamentează relaţia pacient – asistent medical, o relaţie
foarte complexă, ale cărei probleme nu au fost întotdeauna clar formulate, dar
mai ales nu au fost clar rezolvate.
Este de remarcat şi faptul că încrederea pacientului în ştiinţa medicală este
mijlocită de încrederea în cei care îl tratează şi îngrijesc. În actul terapeutic se
face balansarea aproape imperceptibilă între subiectiv şi obiectiv, ajutând
omul de lângă tine, dar vazând în el un capitol de patologie, iar relaţia asistent
medical – pacient interferează cu psihologia comportamentului interpersonal.

Persoana „intră în boală” cu un anumit tip de sistem nervos şi de

temperament, cu un anumit caracter şi o anumită inteligenţă şi ereditate, cu
complexe şi păreri preconcepute, cu un anume orizont cultural. Bolnavul ia
diverse atitudini faţă de boală, dar în acelaşi timp şi faţă de echipa medicală:
încredere, stimă, simpatie, dar, posibil, şi îndoială, teamă, dispreţ, ură. Or,
tratamentul trebuie acordat necondiţionat. Comunicarea este cel mai
important lucru în stabilirea relaţiei cu pacientul, iar „a şti să asculţi” este
prima condiţie a unui dialog.
O atitudine apropiată faţă de bolnav nu înseamnă umilinţă, dar ea implică
păstrarea confidenţialităţii destăinuirilor. Sigur că există cazuri când apare
obligativitatea divulgării unor secrete, dar trebuie ştiut când şi cui se impune a
fi făcută aceasta. Relaţia de îngrijire medicală pacient – asistent medical nu se
reduce la modul simplist „eu – tu”, ci se extinde în ambele părţi: familia
pacientului, de o parte, echipa medicală, de cealaltă. Se creează astfel
legătura ca suport de sprijin pentru bolnav pe plan psihic, dar şi ca ajutor în
îngrijirea bolnavului (îngrijiri primare sau prin educaţie sanitară, până la
îngrijiri mai complexe ce pot continua şi la externare). Nu trebuie pierdut din
vedere că pacientul are dreptul de a primi asistenţă medicală de calitate,
indiferent de educaţie, statut social, rasă, religie sau apartenenţă etnică. Se
pune întrebarea când, cum şi cât din adevăr şi detalii asupra bolii trebuie
comunicate pacientului. Forma sub care urmează a-i fi prezentată realitatea
este în funcţie de personalitatea bolnavului şi de natura bolii. Sunt pacienţi
care nu vor să ştie şi la care se poate face relatarea unor date aproximative,
însă sunt cazuri unde trebuie acordat timp bolnavului pentru a-şi accepta
boala sau când se pune problema protecţiei contra diagnosticului.
Considerăm că familiei trebuie să i se comunice diagnosticul, dar şi aici cu
anumite rezerve. Dr. doc. Andrei Athanasiu propune mai multe tipuri de
atitudini în relaţia pacient – echipa medicală, care trebuie adoptate în funcţie
de caz şi de pacient:
• tutore autoritar: fără explicaţii, aşteptându-se o ascultare fidelă din partea
pacientului;
•mentor: oferă cunoştinţe de expert;
bun părinte;
• avocat al adevărului, înainte de toate. „Am făcut tot ce omeneşte este
posibil?” este o expresie deseori întâlnită... Atitudinea este esenţială, iar
răspunderea în cadrul actului medical este mult mai mare pentru că vine în
faţa legii, a eticii, dar mai ales în faţa conştiinţei.
Cinstit şi corect este să se ia atitudine critică asupra unui act medical
defectuos efectuat de către oricare dintre membrii echipei medicale. Pentru a
exista împăcare cu eul lăuntric, trebuie să existe convingerea că profesional
totul în cuprinsul actului medical şi în desfăşurarea procesului îngrijire a fost
corect, prompt şi eficient. În plus, toate cunoştinţele trebuie ameliorate
continuu, deoarece în această profesie nu se poate spune: „Nu am ştiut!” În
altă ordine de idei, oricare ar fi tipul de relaţie: fie pacient – asistent, fie
asisent – restul echipei medicale, trebuie înţeles că „autoritate” nu înseamnă
lipsa politeţii, iar „amabilitate” nu semnifică slăbiciune.
Bamk, eminent psihiatru francez, a subliniat legătura reciprocă dintre nivelul
moral al medicinii unei epoci şi realizările sale clinice, făcând observaţia:
„Decadenţa eticii şi a respectului faţă de om, utilitarismul cu vederi scurte,
precede decadenţa ştiinţei înseşi.”
Va mulţumesc! Medicina este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază
corpul omenesc şi funcţionarea lui în scopul conservării şi restabilirii sănătăţii.
Medicina modernă furnizează servicii de sănătate integrate