1.

ACCEPTIUNILE NOTIUNII DE DREPT

Cuvantul drept este folosit in mai multe acceptiuni. El deriva de la latinescul directus luat in sens metaforic (dirigo dirigere), ce inseamna drept. Cuvantul drept semnifica stiinta dreptului ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii, care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit. Dreptul nu este numai stiinta, el este si tehnica si arta. Dreptul ca ansamblu de norme care organizeza viata in comun, este o tehnica a convietuirii umane, destinata sa disciplineze comertul uman si sa apere societatea de excese. Dreptul imbina necesitatea si libertatea. Necesitatea, ca un domeniu specific dreptului, rezulta din scopurile generale ale vietii sociale, scopuri prefigurate in ansamblul normelor legale. Acest ansamblu alcatuieste dreptul obiectiv. Dreptul este principiul de directie, de coeziune sociala, el da societatii caracterul de definit, de coerenta. Cuvantul drept mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat. Acesta este dreptul subiectiv si el implica categoria de libertate. In vorbirea curenta, oamenii au in vedere in special sensul de drept ca un drept subiectiv (dreptul la vot, dreptul la concediu etc). Totalitatea normelor juridice in vigoare (active) dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat si continiuu, obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o forta exterioara, ca o indreptatire legitima a unor instante sociale special abilitate. Dreptul este insa si o arta, adica un ansamblu de mijloace pe care le intrebuinteaza organele care creeaza dreptul sau care aplica dreptul. Legiuitorul trebuie sa stie sa selecteze din ansamblul trebuintelor sociale pe cele care raspund unor nevoi reale. Judecatorul trebuie sa posede arta de a aplica legea in conformitate cu litera si spiritul sau, la fel si procurorul, avocatul sau organul administrativ. In afara termenului de drept se intrebuinteaza si termenul de juridic. Juridicul este un fenomen complex care functioneaza obiectiv pe un fundal social, constituind unul din modurile de reflectare pe plan social al existentei umane. Are un caracter unitar, desi are o compunere complexa. Juridicul defineste o parte componenta a realitaii sociale, alaturi de politic, etic, economic. Toate fenomenele juridice pot fi privite ca fenomene sociale, insa nu toate fenomenele sociale sunt si juridice.

2. DIMENSIUNEA SOCIALA A DREPTULUI Dreptul este un produs complex al societatii; normele sale intervin in procesul productiv, stabilind reguli generale pentru actul zilnic, repetat al producerii, al repartitiei si al schimbului de produse si activitati. Abordarea dimensiunilor sociale ale dreptului implica analiza locului dreptului si a realitatii juridice in societate, sistemul legaturilor sale cu celelalte evenimente (realitati) ale societatii. Realitatea juridica (juridicul) este o dimensiune inalienbila a realitatii sociale in conditii istorice determinate. Realitatea juridica sau juridicul este uneori denumita si sistem juridic sau suprastructura juridica. Are un continut bogat in care este cuprins: dreptul ca fenomen normativ (dreptul pozitiv). Astfel componentele juridicului sunt: constiinta juridica, dreptul si relatiile juridice. Constiinta juridica: joaca rolul unui receptor a al unui tampon. Constiinta juridica se structureaza pe doua paliere: o componenta rationala (ideologia juridica) si o componenta psihica (psihologia juridica). Partea institutionala dreptul, ca sistem de reglemantarii si institutii. Aceasta parte alcatuieste miezul juridicului, continutul sau, cadrul sau substantial. Dreptul: ca fenomen normativ, da expresie cerintelor structurilor sociale conducatoare sau conduse. Norma juridica nu este decat o sinteza intre ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie. Relatiile juridice: elemente relationale, sociologice. Sunt cuprinse aici raporturi juridice si situatiile juridice, cele care probeaza eficienta dreptului. Oamenii individual sau colectiv participa in calitate de subiecte de drept, valorificanduse si aparandu-si pe cale legala interese si drepturi. Rezulta ca dreptul ca sistem de norme si institutii, are o sfera mai restransa decat juridicul, ca parte componenta a realitatii sociale. Insa el apartine acestei realitati, are determinatii calitative ce tin de esenta socialului.

3.

FACTORII DE CONFIGURARE A DREPTULUI

Plecand de la examinarea rolului acestor factori, acestia sunt grupati in trei mari categorii: cadrul natural, cadrul social-politic si factorul uman. Cadrul natural: factor de configurare a dreptului. In toate componentele sale, mediul geografic, factori biologici, fiziologici, demografici acest factor influenteaza dreptul. Mediul geografic reprezinta un ansamblu de factori, care influenteaza viata sociala, dezvoltarea economica, posibilitatile dezvoltarii politice. Dreptul nu poate sa fie influentat de actiunea mediului fizic in care oamenii isi urmaresc si isi valorifica anumite interese si drepturi. Factorul demografic exercita, influenta asupra reglementarilor juridice.In desfasurarea circuitului juridic legiuitorul este nevoit sa ia in consideratie calitatile specifice bunurilor materiale, carora le acorda tratament juridic. Cadrul social-politic: influenteaza dreptul, constituindu-se ca un factor de configurare cu actiune specifica. Fiind un produs social, dreptul se afla intr-o permanenta si constructiva relatie cu interesele structurilor sociale. Acest factor de configurare are componente complexe a caror functionare conjugata nu poate ramane in niciun sistem de drept fara urmari. Dreptul intr-o societate cu adevarat democratica si libera, trebuie sa se supuna unei cenzuri proprii, insesi scopurile, valorile societatii, contribuind la definirea acelui orizont de idealitate si considerentele de oportunitate. Factorul uman: reprezinta zona centrala de interes pentru orice legiuitor. Reglementand comportamentul oamenilor in cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale, dreptul se raporteaza permanent la prezenta omului in societate, la capacitatea sa de a influenta si chiar de a transforma socialul. Dreptul priveste actiunea omului intr-un sistem de relatii dat. Dreptul trebuie sa inlature incertitudinea, sa ofere omului variante pozitive pentru stabilirea sensului existentei sale. Dreptul este implicat in procesul de adoptare a oamenilor la viata sociala, fiind in acest sens un model cultural. In acest proces de adoptare a omului, dreptul are o cauza eficienta, un fond, o forma si o cauza finala. In concluzie actiunea acestui factor de configurare a dreptului prezinta o importanta aparte. Factorii de configurare a dreptului reprezinta importante surse naturale si sociale din care acesta isi trage obiectul, subiectele, continutul, finalitatile si, intr-o oarecare masura, chiar forma.

4.

TIPOLOGIA DREPTULUI

Metoda tipologica are o larga aplicare in stiintele sociale si ea reprezinta o prima incercare de sinteza, este o sinteza partiala. Clasificarea tipurilor de drept trebuie sa plece de la considerarea atat a loturilor continutului dreptului, cat si de la trasaturile specifice ale modului de exprimare a acestui continut. 1. In raport de criteriul propus de Poirier dependenta de tipologia sistemelor de organizare sociala se poate constitui, pe baza metodei tipologico-clasificatoare, un tablou al sistemelor de drept in plan suprapus istoric: dreptul sclavagist, dreptul feudal, dreptul burghez, dreptul socialist. 2. Trebuie luat in vedere rolul puternic pe care-l joaca traditia in configurarea institutiilor de baza ale dreptului chiar in cadrul aceluiasi tip istoric de drept. Potrivit criteriului apartenentei dreptului la un bazin de civilizatie juridica, in dreptul comparat s-a realizat o alta tipologie familia de drept. Rene David analizeaza urmatoarele famili de drept: romano-germanica, anglo-saxona, dreptul socialist dreptul musulman, hindus, chinez, japonez si dreptul Africii negre si al Madagascarului. Diferentel specifice dintre aceste famili sunt de natura ideologica-juridica. 3. Dreptul comunitar european: integrarea economica vest-europeana a realizat treptat si un drept institutional si substantial comunitar. Din punct de vedere al vointei generale care comanda elaborarea normativa si contureaza ordinea juridica comunitara, tipul dreptului comunitae se imparte in drept originar si drept derivat. Cat priveste competenta normativa propriu-zisa trebuie remarcate cateva particularitati: - Adunarea parlamentara - Dreptul comunitar cunoaste si practica deciziilor luate de 6 ministri - Directivele - Pozitia dreptului jurisprudential Ordinea juridica comunitara se integreaza in ordinele juridice nationale iar dispozitiile sale creeaza in mod direct drepturi si obligatii pentru particulari, judecatorii nationali trebuind sa le garanteze respectarea.

5.

SISTEMUL DREPTULUI

Dreptul nu exista prin simpla alaturare a unui numar mai mare sau mai mic, de norme juridice. El exista ca un sistem. Caracteristica sistemului consta in prezenta obligatorie a unei structuri comune care reuneste elementele si care-si pune, in cele din urma amprenta pe aceste elemente. Notiunea sistemului dreptului In teoria dreptului este intrebuintata analiza de sistem, atat in ce priveste juridicul, ca dimensiune inalienabila a existentei umane, parte componenta a realitatii sociale, in ce priveste legislatia, dar si in privinta organiozarii dreptului, ca fenomen normativ, pe ramuri si institutii. Sistemul dreptului este rezultatul unitati ramurilor si al institutiilor dreptului. Apare ca o unitate obiectiv determinata, pe cand sistemul legislatiei reprezinta o organizare a legislatiei pe baza unor criterii alese de legiuitor. Norma juridica reprezinta elementul de baza al sistemului dreptului, ea formeaza sistemul juridic elementar. Norma juridica este legata de sistem, este masura sa inerenta, deriva din schema sa si implica functia pe care o va juca sistemul ca atare. Criterile de structurare a sistemului de drept Sistemului dreptului evoca unitatea dreptului si diferentierea sa, adica impartirea pe ramuri si institutii juridice. Cea mai larga grupare de norme juridice o reprezinta ramura de drept. Ramura de drept este ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniu al vietii sociale. Criterii in temeiul carora se structureaza ramurile sistemului de drept: - obiectul reglementarii juridice ca temei prioritar in structurarea ramurii de drept, constituie impreuna cu principiile comune, criterii obiective ale constructiei unei ramuri. - metoda reglementarii ca ansamblu de modalitatii prin care se dirijeaza conduita umana pe o cale socialmente utila, formeaza un criteriu subiectiv. Institutia juridica se defineste cao totalitate de norme juridice organic legate, apartinatoare unei ramuri de drept, norme ce reglementeaza un grup de relatii sociale inrudite.

6.

DIVIZIUNEA DREPTULUI IN DREPT PUBLIC SI PRIVAT

Dreptul pozitiv se imparte in drept public si drept privat. Aceasta diviziune a dreptului isi gaseste originea in dreptul roman. Dreptul public se refera la organizarea statului iar dreptul privat se refera la interesul fiecaruia. Ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect: - relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice, forma statului (dreptul constitutional). - organizarea puterii executive la nivel local si central (dreptul administrativ). - apararea sociala impotriva faptelor infractionale ce pun in pericol ordinea de drept (drept penal). Ramurile ce intra in competenta dreptului privat reglementeaza relatiile sociale, patrimoniale si persoanele nepatrimoniale la care participa particulari. Se califica uneori dreptul civil ca drept privat general, subliniindu-se prin aceasta insemnatate si pentru celelate ramuri ce compun dreptul privat. Distinctia intre dreptul public si cel privat este explicata prin influenta criteriului utilitatii sociale (utilitatea delimitarii domeniului public si a domeniului privat). In cazul dreptului public, oraganele de stat procedeaza la apararea drepturilor subiective din oficiu, iar in cazul dreptului privat, apararea acestor drepturi se face la sesizarea partii interesate).

7. DEFINITIA DREPTULUI Dreptul a primit numeroase definitii. Romanii au inceput prin a defini dreptul ca o arta a binelui si a echitatii, atat binele cat si echitatea fiind categorii etice. Scoala istorica, germana dreptul ca un produs istoric, astfel nu s-ar putea explica diversitatea conceptiilor juridice si a fenomenelor de drept diverse de la popor la popor si de la epoca la epoca. Respectand regulile oricarei definitii, intelegem sa formulam urmatoarea definitie: Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intrun climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, al apararii drepturilor esentiale ale omului si al statornicirii spiritului de dreptate.

8. STATUL SI SOCIETATEA CIVILA Societatea civila este alcatuita din ansamblul organismelor, structurilor si mecanismelor aflate in afara statului si, uneori, in opozitie cu statul. Societatea civila raspunde, in principal, dorintei de libertate a oamenilor. Teoria politico-juridica a subliniat insa faptul ca este gresit sa se considere ca organizatiile non-guvernamentale epuizeaza sfera conceptului de societate civila, in realitate, societatea civila cuprinde toate structurile aflate in afara statului. In ultimii ani s-a produs un fenomen extrem de interesant este vorba de tendinta ,,globalizarii societatii civile si aparitia unor organizatii non-guvernamentale supranationale. CONTINUTUL SI SCOPUL STATULUI Statul adopta mai multe criterii: - cel teritorial statul isi stabileste legaturile cu cetatenii, isi structureaza aparatul sau si isi dimensioneaza suveranitatea. - populatia care se raporteaza la stat prin legatura de cetatenie, o legatrua juridica ce fixeaza drepturi si obligatii reciproce. - forta publica denumita si puterea de stat sau putere de constrangere in ultima sa esenta statul inseamna forta. Ca instrument de organizare si conducere sociala, scopul statului este apararea interesului general sau menirea statului este fericirea cetatenilor. Recunoscandu-se posibilitatea unor transformarii viitoare in sistemul organizational, inclusiv in cel statal, se exprima, in general, increderea in posibilitatile sistemului industrial si post-industrial de a supravietuii, acesta avand resursele necesare de a deschide un nou subcapital al dezvoltarii sociale si statale.

9. PUTEREA DE STAT Este o forma istoriceste determinata si variabila de autoritate. In orice societate exista forme multiple de autoritate, de fixare si consolidare a unui sistem de valori morale, religioase, politice, juridice. - puterea de stat are caracter politic, are o sfera generala de aplicabilitate, are agenti specializati care o realizeaza si este suverana. Dintre acestea, cea care se distinge este suveranitatea este dreptul statului de a conduce societaea de a stabili raporturile cu alte state. Are doua laturi una interna si alta externa. Latura interna priveste puterea sa de comanda in interior si se concretizeaza in elaborarea unor norme cu caracter general-obligatoriu si in urmarirea aplicarii lor in practica sociala. Latura externa priveste comportamentul statului in societatea natiunilor, raporturile sale cu celelalte state. Suveranitatea nu trebuie considerata simpla putere si arbitrar, ea reprezinta o stare legala, constitutionala. EXERCITAREA PUTERII DE STAT. SEPARATIA, ECHILIBRUL, COOPERAREA PUTERILOR Intr-un stat democratic, puterea emana de la popor si apartine acestuia. Exercitarea puterii, organizarea canalelor prin care circula puterea, sunt incredintate statului, in planul activitatii statale are loc o divizare, o separare a puterilor. Potrivit conceptiei sale, in stat exista 3 puteri: - putere legiuitoare - putere executiva - putere judecatoreasca

10. INSTITUTIILE (ORGANELE) STATULUI Pentru realizarea functiilor sale, statul isi organizeaza un sistem de institutii de organe care dau expresie concreta puterilor publice. Elementul de baza al mecanismului statului il constituie organul de stat. Organul de stat este acea parte componenta a aparatului de stat, investita cu competenta si putere si care se caracterizeza prin aceea ca cei care o compun au o calitate specifica deputati, functionari sau magistrati. Activitatea lor este reglata normativ. Normele juridice dimensioneaza competenta organelor de stat atat cea materiala cat si cea teritoriala sau personala si determina limitele actiunii functionarului public. INSTITUTIILE STATALE JUDICIARE Institutiile judiciare alcatuiesc un sistem aparte. Autoritatea judecatoreasca. Organizarea judiciara are ca finalitate asigurarea respectarii drepturilor si a libertatilor fundamentale ale persoanei, asigurarea respectarii dreptului la un proces echitabil, intr-un termen rezonabil, optim si previzibil, precum si garantarea institutionala si procedurala privind liberul acces la justitie. JURISDICTII INTERNATIONALE Curtea Internationala de Justitie constituita in 1922, are sediul la Haga, este alcatuita din 15 judecatori alesi de Consiliul de Securitate si Adunarea Generala ONU, pentru un mandat de 9 ani, ce poate fi reinnoit. Curtea de Justitie a Comunitatii Europene are sediul la Luxemburg, este instanta suprema a Uniunii Europene, constituita in 1951. Are 27 de judecatori (cate unul pentru fiecare stat membru al UE), pentru un mandat de 6 ani. In structura jurisdictionala a UE functioneaza de asemenea Tribunalul de prima instanta si Tribunalul functiei publice. Curtea Eurpeana a Drepturilor Omului are sediul la Strasbourg, este instanta in structura Consiliului Europei. Conventia europeana a drepturilor omului a fost adoptata la 4 noiembrie 1950 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1953, are 45 de judecatori. Statele care ratifica Conventia se obliga sa accepte jurisdictia Curtii in materia protejarii drepturilor omului.

10

11. FORMA STATULUI

Exprima modul de organizare a continutului puterii, structura interna si externa a acestui continut.Laturile componente ale formei de stat sunt: Forma de guvernamant: impartita de Aristotel in monarhic, aristocratic, democratic. Avantajele acestei forme mixte constau intr-o mai mare egalitate si in trainicie. Forma de guvernamat constituie aspectul cel mai pregnant al statului, reprezinta modul de constituire a organelor centrale ale statului, exercitarea puterii prin intermediul acestor organe si impartirea competentei intre ele. Formele de stat se clasifica in republicii si monarhii. In monarhie conducatorul nu este ales, pe cand seful statului in republica este ales. Regimul politic reprezinta ansamblul metodelor si al mijloacelor de conducere a societatii, cu referire imediata la raporturile dintre stat si individ , la modul concret in care un stat asigura si garanteaza, in volum si intensitate , drepturile subiective. Forma de organizare sau structura de stat inseamna impartirea interna a statului in unitati administrativ-teritoriale sau in parti politice autonome si raporturile dintre stat, considerat ca intreg, si partile sale componente. In concluzie, Stiinta Dreptului urmeaza a studia problematica statului sub aspectul juridicitatii sale.

11

12. CORELATIA NORMELOR JURIDICE CU NORMELE ETICE

Problema legaturii dreptului cu morala, a raportului dintre drept si dreptate, a fundamentului si a legimitatii morale a reglementarilor juridice pozitive, au constituit aspecte centrale ale teoriei ai ale filosofiei dreptului. Dreptul si morala sunt intelese ca doua fatete ale unui fenomen: morala este etica subiectiva, iar dreptul apare ca etica obiectiva. In cadrul celorlalte orientarii, dreptul este desprins de orice alta realitate, el este o constructie reglementeaza acele relatii sociale care vizeaza buna desfasurare a raporturilor din societate si care constituie fundamentul intregii ordini sociale. Legatura dreptului cu morala ridica problema stabilirii criteriilor in baza carora o anumita relatie trece din reglementarea morala in cea juridica. Exista, o teorie inchegata a izvoarelor dreptului, in care sunt individualizate locul si rolul fiecarui izvor, intinderea si ponderea lor, variatiile in timp si spatiu.

12

13. NORMELE OBICEIULUI Reprezinta o categorie importanta a sistemului normelor sociale. Dreptul nu s-a desprins doar din moralasi moravuri ci si din obiceiuri, dreptul s-a dezvoltat in stransa legatura cu obiceiul. Obiceiul este definit ca o regula de conduita, statornicita in cadrul convietuirii umane printr-un uz indelungat. Alaturi de obiceiuri exista si uzurile care au un caracter conventional un mod anumit in care partile au inteles sa convina, asa cum rezulta dintr-o practica dovedita. Uzurile trebuie dovedite in fata instantelor, pe cand obiceiurile pot fi invocate direct in instanta, ca un drept pozitiv. Obiceiul leaga prin imperativele sale atat individul cat si societatea. - obisnuinta: este totdeauna repetarea unei vointe individuale - moda: este o repetare a unei vointe sociale, insa de origine individuala - obiceiul: e repetarea unei vointe regulate sociale generale - datina: e repetarea regulata a unei vointe sociale particulare NORMELE TEHNICE Sunt regulile care conduc procesul productiv. Ele sunt statornice intre oameni in cadrul participarii lor in viata economica si social-culturala. Nerespectarea normelor tehnice (tehnologice) determina in numeroase cazuri si consecinte juridice. Problema existentei unor norme tehnice se pune si in cadrul analizei complexului normativ juridic, in sensul ca, in cadrul diverselor componente ale sistemului normelor juridice. Majoritatea normelor de procedura- civila, penala, administrativa, au un caracter tehnic mai pronuntat. Consecintele juridice ale nerespectarii normelor tehnice intervin tot mai frecvent in procesul de organizare sociala.

13

14. NOTIUNEA SI TRASATURILE NORMEI JURIDICE Norma juridica este celula de baza a dreptului, este sistemul juridic elementar. Norma juridica este un etalon, un model de comportament, un program. Contine pretentiile si exigentele societatii fata de conduita membrilor sai in anumite categorii de relatii. Normele juridice impreuna cu relatiile juridice nascute in baza lor alcatuiesc ordinea de drept, parte componeneta a ordinii sociale. Comandamentul juridic intervine pentru a apara efectiv societatea si datorita exigibiltatii sale, previne sau combate comportamentul deviant. Normele juridice sunt in realitate mijlocul de realizare a idealului de justitie in conformitate cu vointa sociala ce se exprima in continutul prevederilor sale. Analiza normelor juridice degaja si concluzia ca acestea pot cuprinde, in afara regulilor de conduita si alte prevederi. Toate aceste prevederi sunt subordonate scopului functionarii eficiente a regulii de conduita. NORMA JURIDICA ARE UN CARACTER GENERAL SI IMPERSONAL Prin faptul ca norma juridica este generala si impersonala nu inseamna ca ea se va aplica de fiecare data pe intreg teritoriul tarii sau asupra intregii populatii. Nu se poate afirma ca o norma juridica este mai mult sau mai putin generala, mai mult sau mai putin impersonala pentru motivul ca are sau nu o sfera de aplicare ce coincide cu intregul teritoriu sau cu intreaga populatie. Generalitatea si impersonalitatea unei norme juridice nu presupune cuprinderea tuturor cazurilor si nici a tuturor situatiilor in care se poate afla un subiect. Exista norme juridice care reglementeaza drepturi si obligatii pentru organe unipersonale cum ar fi: Presedintele Curitii Supreme de Justitie, Procurorul General al tarii, Ministrul Justitiei. NORMA JURIDICA ARE CARACTER TIPIC Aceasta trasatura descinde din generalitatea normei de drept. Norma de drept urmareste o reducere si o egalizare a insusirillor semnificative ale relatiilor sociale si izolarea diferentelor individuale nesemnificative. NORMA JURIDICA IMPLICA UN RAPORT INTERSUBIECTIV Norma juridica nu este doar o prescriptie general-abstracta si tipica; ea imagineaza omul in raport cu semenii sai, reglementeaza comertul juridic. Norma juridica are in vedere schimbul just intre persoane aflate permanent in relatie. Iau nastere acte juridice unilaterale (testamentul, spre exemplu). NORMA JURIDICA ESTE OBLIGATORIE Are caracter obligatoriu, intervenind in domenii esentiale ale societatii. Obligativitatea comandantului juridic urca pana la imperativ in domeniul dreptului public si coboara pana la permisiv in dreptul privat. Norma juridica trebuie sa indeplineasca anumite conditii: sa corespunda structurii si necesitatiilor superioare ale societatii, sa fie recunoscuta ca efectiv obligatorie. Caracterul obligatoriu al normei juridice impune anumite precizari: a) Obligativitatea normei juridice este o trasatura intrinseca a tuturor normelor. b) Obligativitatea normei juridice nu rezulta nici din frecventa aplicarii in viata a normei juridice.
14

DEFINITIA NORMEI JURIDICE Norma juridica poate fi definita ca: o regula generala si obligatorie de conduita al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin constrangere.

15

15. STRUCTURA LOGICA A NORMEI JURIDICE Alcatuieste partea statica, interna si stabila a normei. Din punctul de vedere al structurii sale logice, norma juridica este alcatuita din urmatoarele elemente: - ipoteza - dispozitia - sanctiunea Ipoteza normei de drept descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia sau sanctiunea normei. In ipoteza poate fi definita calitatea subiectului (cetatean) sau poate fi caracterizat subiectul in mod generic. Dispozitia alcatuieste miezul normei juridice. In dispozitie sunt cuprinse drepturile si obligatiile subiectelor participante la raporturile sociale, conduita acestora. - dispozitia normei juridice poate sa prevada obligatia de obtinere de la savarsirea unei fapte. - dispozitia poate cuprinde, de asemenea, anumite permisiuni. - in raport cu modul in care este precizata conduita partilor, dispozitiile pot fi determinate sau relativ determinate. Sanctiunea contine urmarile nefavorabile care survin in conditiile nerespectarii dispozitiei sau a ipotezei, sau masurile de stimulare, de cointeresare a subiectului, in vederea promovarii conduitei dorite. Sanctiunile pot fi formale sau neformale. Sanctiunea are rolul de a descuraja comportarea particulara nelegala. Din punct de vedere al gradului de determinare, sanctiunile pot fi: - determinate - relativ-determinate - alternative - cumulative Dupa ramura de drept in care intervin, sanctiunile pot fi: - civile - disciplinare - administrative - financiare - penale Sanctiunile pentru a fi eficace trebuie sa se bazeze pe un sistem armonizat de valori si criterii.

16

16. STRUCTURA TEHNICO-LEGISLATIVA A NORMEI JURIDICE Constructia tehnico-legislativa a normei nu se suprapune totdeauna structurii logice a acesteia. In general, comandamentul normelor penale este subinteles (sa nu furi, sa nu omori, sa nu atentezi la demnitatea sau la onoarea semenilor tai). Elementele (ipoteza, dispozitia si sanctiunea) vor putea fi identifcate in fiecare caz in parte printr-o interpretare logica. Constructia tehnico-legislativa formeaza structura externa si dinamica a normei juridice. Structura normelor de drept international public sanctiunea normelor din dreptul international public prezinta unele caracteristici, determinate de pozitia specifica a dreptului international in raport cu dreptul intern.

17

17. CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE Problema clasificarii normelor juridice prezinta atat importanta teoretica, cat si semnificatii practice. Construite metodologic, tipologiile clasificatoare promoveaza explicatia asupra unor categorii cu vocatie de expansiune, cum este si categoria de norma juridica. Pentru a fi functionale, clasificarile trebuie, pe cat posibil, sa contina un numar limitat de criterii. Criteriul ramurii de drept: un criteriu pe baza caruia se realizeaza clasificarea normelor juridice, este cel al obiectului reglementarii juridice si al metodelor de reglementare. In baza acestui criteriu se disting norme juridice de drept civil, penal, drept administrativ, constitutional, comercial. Criteriul fortei juridice a actului normativ: un alt criteriu este acela al fortei juridice a actului normativ in care este cuprinsa norma juridica. Intalnim norme juridice cuprinse in legi, in decrete, in hotararii guvernamentale sau ordonante precum si in acte normative elaborate de organele administratiei locale. Legile (actul normativ de parlament) au forta juridica suprema. Criteriul structurii logice: din punct de vedere al modului de cuprindere a partilor structurale analizate, normele juridice pot fi complete si incomplete. Complete normele juridice care cuprind, in articolul din actul normativ in care sunt publicate toate partile constitutive (ipoteza, dispozitie, sanctiune) Incomplete unele reglementari fac referire si se completeaza cu reglementari prezente, fie in acelasi act normativ, fie in alte acte normative. Sunt clasificate in: - norme de trimitere - norme in alb Criteriul sferei de aplicare: dupa sfera aplicarii lor, normele juridice se clasifica in: - norme generale: se caracterizeza prin accea ca au sfera cea mai larga de aplicabilitate intrun domeniu sau intr-o ramura de drept. - norme speciale: sunt aplicabile unei sfere restranse de relatii, ele deroga de la dreptul comun. - norme de exceptie: completeaza norme generale sau speciale, fara ca exceptia prevazuta sa fie considerata a aduce atingere ordinii de drept. Criteriul gradului si al intensitatii incidentei: dupa gradul si intensitatea incidentelor, se disting normele-principii, denumite si norme cardinale. Criteriul modului de reglementare a conduitei: dupa caracterul conduitei impuse sau datorate, normele juridice se clasifica in: - norme onerative (sunt acele norme juridice care obliga subiectul sa savarseasca o anumita actiune). - norme prohibitive (obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni) - norme permisive (sunt acele norme juridice care nici nu obliga, nici nu interzic o anumita conduita). Normele organizatorice: sunt incluse in aceasta categorie normele care privesc organizarea institutiilor si a organismelor sociale. Urmaresc sa fundamenteze cadrul legal de functionare a institutiilor sa a celorlalte organisme sociale. Normele punitive si normele stimulative: o asemenea grupare are ca temei un criteriu impus de sociologia juridica: - sanctiunea negativa - sanctiunea pozitiva Actiunea normei juridice: coordonatele fundamentale ale actiunii normelor de drept sunt: - timpul - spatiul, persoana
18

18. ACTIUNEA IN TIMP A NORMEI JURIDICE Timpul normei juridice defineste durata acesteia, rezistenta sa. Intrarea in vigoare a normei juridice: in privinta actiunii in timp a normelor juridice, trei sunt momentele carea intereseaza: - intrarea in vigoare a normei de drept - actiunea normei - iesirea din vigoare a normei juridice Intrarea in vigoare a normei juridice este legata de: - orice noua reglementare, adresandu-se oamenilor trebuie sa fie cunoscuta de catre acestia. - nimeni nu se poate scuza invocand necunoasterea legii. - trebuie asigurate conditiile cunoasterii normei de drept. - trebuie ca normele juridice sa intre in vigoare la data aducerii lor la cunostinta publicului. - in conformitate cu art. 78 din Constitutia Romaniei, legile intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, daca nu se prevede o alta data. - functioneaza deci in aceasta materie, o prezumtie absoluta a cunosterii legii, ea nu poate fi rasturnata prin dovada cotrara. Principiile actiunii in timp a normei juridice: caracterul activ al normei juridice. - din momentul intrarii sale in vigoare norma juridica este activa. - ea functioneaza pentru viitor - norma juridica nici nu retroactiveaza, nici nu ultraactiveaza. - caracterul activ al normei juridice ridica interesante aspecte practice in domeniul dreptului privat. - in domeniul dreptului public este de principiu ca aplicarea imediata a normei noi este de stricta necesitate. - normele de drept public se aplica imediat, inlaturand normele vechi. Iesirea din vigoare a normei juridice: acest moment aduce in prim plan ideea limitelor in timp al actiunii (al efectelor) normelor juridice. Incetare activitatii normelor juridice are loc astfel: - ajungerea la termen determina si incetarea actiunii normelor juridice respective. - desuetudinea o norma se considera cazuta in desuetudine, atunci cand, desi ea este in vigoare, norma respectiva nu se mai aplica. Se mai numeste si perimaresau invechirea normei juridice. - abrogarea este cea mai importanta modalitate de scoatere din vigoare a unei norme juridice. Abrogarea reprezinta cauza de incetare a actiunii normei de drept datorata intrarii in vigoare a unei norme noi. Formele abrogarii exista doua forme: - abrogarea expresa poate fi directa sau indirecta - abrogarea tacita poarta denumirea si de abrogare implicita

19

19. ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE IN SPATIU SI ASUPRA PERSOANELOR Este de principiu faptul ca norma juridica este teritoriala si personala, in sensul ca ea actioneaza asupra teritoriului statului si asupra cetatenilor sai. Norma juridica romana se aplica asupra cetatenilor sai. Ea are incidenta si asupra cetatenilor straini aflati pe teritoriul Romaniei sau asupra apatrizilor. Se recunoaste stricta aplicatiune teritoriala a normelor juridice. Legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoana in cauza. In dreptul public se recunoaste stricta aplicatiune teritoriala a normei juridice. Teritorialitatea normei juridice nu este absoluta. Infiintarea unei misiuni diplomatice permanente se realizeaza prin consintamantul celor doua state care stabilesc relatii diplomatice, consintamant exprimat in acordul prin care misiunea si prin care se stabilestesi rangul sau. Misiunea diplomatica are sediu si personal. Cat priveste marginirea in spatiu si asupra persoanelor a actiunii normei juridice, intereseaza regimul juridic al consulilor. Functionarii consulari se bucura de privilegii si imunitati, mai restranse decat cele ale agentilor diplomatici care au: inviolabilitatea persoanei diplomatice, scutirea de impozite si taxe personale, vamale, de prestatii personale, imunitate de jurisdictie. O ultima problema care priveste actiunea asupra persoanelor a normei juridice se refera la regimul juridic al strainilor. Sunt cunoscute trei forme de reglementare, de catre state, a regimului juridic: - regimul national consta in recunoasterea pentru straini a acelorasi drepturi de care se bucura proprii sai cetateni. - regimul special - consta in acordarea pentru staini a unor drepturi, nominalizate in acorduri internationale sau in legislagii nationale. - clauza natiunii celei mai favorizate este un regim consacrat in acorduri bilaterale, un stat acorda strainilor un tratament la fel de avantajos ca acela conferit cetatenilor unui stat tert, considerat ca favorizat.

20

20. NOTIUNEA DE IZVOR DE DREPT Analiza izvoarelor de drept a pus in lumina doua acceptiuni ale acestei notiuni: Izvor de drept in sens material izvoarele materiale ale dreptului, denumite si izvoare reale, sunt concepute ca adevarate dat-uri ale dreptului, realitati exterioare acestuia si care determina actiunea legiuitorului sau dau nastereunor rguli izvorate din necesitatile practice. Sunt socotite izvoare ale dreptului, factorii de configurare ai dreptului, dreptul natural si ratiunea umana, constiinta juridica. Izvoarele materiale reprezinta factorii ce dau continut concret dreptului pozitiv, concentrand nevoile sale reale ale vietii si relevandu-se legiuitorului sub forma unor comandamente sociale. Izvor de drept in sens formal are caracteristica o anumita forma exterioara. Aceasta forma exterioara poarta si denumirea de izvoare formale sau forme de exprimare a normei juridice. S-a vorbit de mai multe tipuri de izvoare: - izvoare scrise - izvoare nescrise - izvoare oficiale - izvoare neoficiale - izvoare directe - izvoare indirecte Teoria juridica deosebeste aceste izvoare intre ele: - izvoare creatoare - izvoare interpretative - izvoare potentiale - izvoare actuale Studiul izvoarelor dreptului, al formelor sale de exprimare, a preocupat si continua sa preocupe gandirea juridica. Izvorele formale ale dreptului impuse de evolutia de pana acum a dreptului sunt urmatoarele: obiceiul juridic, practica judecatoreasca si precedentul judiciar, doctrina, contractul normatiov si actul normativ.

21

21. OBICEIUL JURIDIC (CUTUMA) Obiceiul este cel mai vechi izvor de drept. Obiceiul precede dreptului. Apare in treapta primitiva de dezvoltare a societatii, fiind expresia unor necesitati pe care orice societate le resimte, necesitati legate de conservarea valorilor comunitatii. La aparitia sa dreptul preia o serie de obiceiuri si le adapteaza relitatii specifice unei societati politice. Este rodul unei experiente de viata a unei comunitati, al repetarii unei practici. Pe cale de repetitie, ei ajung la convingerea ca regula respectiva este utila si necesar a fi urmata in viata de toate zilele. Nu toate obiceiurile create de societate devin izvoare de drept. Obiceiul trece din sistemul general al normelor sociale in sistemul izvoarelor dreptului prin doua momente: a) statul, prin organele sale legislative, sanctioneaza un obicei si-l incorporeaza intr-o norma oficiala; b) obiceiul, este invocat de parti, ca norma de conduita, in fata unei instante de judecata si aceasta il valideaza ca norma juridica. Cutuma reprezinta o practica atat de inradacinata incat oamenii socotesc ca prin ele isi exercita un drept pozitiv. Spiritul poporului alcatuieste adevarata sursa a dreptului, dreptul este astfel cutuma. Cutuma se intemeiaza pe cazuri concrete la care se face apoi referire, fiind evocate ca precedente. Se degaja astfel o notiune generala, alcatuita din ceea ce este comun unor cazuri concrete repetate. Aceasta este norma generala consacrata prin cutuma. Legiuitorul poate valida printr-o norma legala obiceiul sau poate face trimitere la acesta. Obiceiul in dreptul romanesc in tara noastra pozitia dreptului obisnuielnic s-a pastrat puternica pana la inceputul sec. al XIX- lea. El a alcatuit legea tarii sau obiceiul pamantului.

22

22. DOCTRINA Ca izvor de drept, cuprinde analizele, investigatiile, interpretarile pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic. Ea este stiinta juridica, are un rol teoretic-explicativ. Practica dreptului si practica legislativa n-ar exista si n-ar fi eficiente fara teoria juridica. Solutiile si interpretarile doctrinei sunt totdeauna fondate pe cazuri practice, pornesc de la fapte reale, apoi pe cale de generalizare, le interpreteaza teoretic si le explica. Sistemul actual al izvoarelor dreptului nu mai poate retine insa doctrina ca sursa creatoare nemijlocita de drept. Doctrina a jucat un rol importanta in Evul Mediu, aa vut un rol creator nemijlocit. In conditiile formarii de noi tipologii juridice, se reproduce intregulsistem al izvoarelor dreptului, fiind recunoscuta doctrina ca izvor de drept.

23

23. PRACTICA JUDICIARA SI PRECEDENTUL JUDICIAR Practica judecatoreasca denumita si jurisprudenta, este totalitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de catre instantele de toate gradele. Instantele de judecata solutioneaza anumite cauze ce se deduc in fata lor si pronunta hotarari pe baza legii. Cauzele judecate de tribunale sunt de drept privat sau de drept public. Judecatorul trebuie sa judece cauza si sa pronunte sentinta. El face acest lucru interpretand si aplicand o norma juridica. Rolul jurisprudentei este acela de a interpreta si aplica la cazuri concrete legea. Precedentul este autoritatea pe care o poate avea o decizie judiciara fata de cauzele analoge. Pe calea precedentului, jedecatorul poate pronunta decizii cu valoare generala. Decizia judecatorului devine sursa creatoare a dreptului. Deciziile date in interesul legii se impun prin forta argumentelor si calitatea motivatiei. Este recunoscut faptul ca nu numai tribunalele aplica dreptul ci si organele administrative. Sub forma precedentelor judecatoresti, jurisprudentei i se recunoaste totusi in mod indirect, rol creator.

24

24. CONTRACTUL NORMATIV Contractul este un act juridic individual, el stabileste drepturi si obligatii pentru subiecte determinate. Exista un gen de contracte care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte determinate, ci au in vedere reglementari cu caracter generic. Ele poarta si denumirea de contracte normative. In dreptul constitutional, contractul normativ treprezinta izvor de drept in materia organizarii si a functionarii structurii federative a statelor. In ramura dreptului muncii si al securitatii sociale, contractul normativ este izvor de drept, sub forma contractelor colective de munca. In dreptul international public, contractul normativ, sub forma tratatului, reprezinta izvorul principal de drept.

25

25. ACTUL NORMATIV JURIDIC Cuprinde in primul rand legea elaborata de parlament, dar nu se reduce la acesta. Exista un sistem al actelor normative. Actu normativ este izvor de drept creat de organe ale autoritatii publice, investite cu competente normative parlament, guvern, organe administrative locale. Actul normativ cuprinde norme general-obligatorii a caror aplicare poate fi realizata si prin interventiea fortei coercitive a statului. Pozitia actului normativ este determinta de necesitatea de a asigua securitatea si stabilitatea comertului juridic. Forma scrisa a actului normativ, mijloacele statale specifice de publicitate a continutului acestuia reprezinta garantii de certitudine a actului normativ, in raport cu alte izvoare de drept. Locul central in sistemul actelor normative il ocupa legile. Legea este actul normativ elaborat de parlament, organul puterii legiuitoare, care exprima vointa si interesele alegtorilor. Celelalte acte normative trebuie sa se subordoneze legilor.

26

26. PARTILE CONSTITUTIVE ALE ACTULUI NORMATIV Un act normativ este compus din urmatoarele partii: - expunerea de motive - titlul actului normativ - preambulul - forma introductiva - dispozitii sau principii generale - dispozitii de continut - dispozitii finale si tranzitorii Actele normative mai pot cuprinde si Anexe care fac corp comun cu legea si au aceeasi forta juridica. Necesitatea lor este determinata de faptul ca prin continutul sau sunt redate organigramele, tabele, schite etc.

27

27. FELURILE (GENURILE) INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE In teoria dreptului, interpretarea normelor juridice se clasifica in: - interpretare oficiala - interpretare neoficiala Interpretarea oficiala este obligatorie si mai poarta denumirea de forta juridica. Este realizata de catre organele de stat care au atributii fie in procesul elaborarii normelor juridice, fie in procesul aplicarii normelor juridice. Acest gen de interpretare costituie o interpretare lagala sau generala, iar actul normativ interpretativ va face corp comun cu actul interpretat. Interpretarea neoficiala mai poarta denumirea de interpretare doctrinara, este facultativa fara forta juridica. Organul de aplicare nu este legat de interpretarea continuta intr-o lucrare stiintifica. Ea se gaseste in pledoria avocatului, ea putand fi luata in consideratie sau putand fi respinsa de catre organul de aplicare.

28

28. METODELE INTERPRETARII NORMELOR JURIDICE In general se admite existenta urmatoarelor metode: Metoda gramaticala are ca obiect stabilirea sensului comandamentului cuprins in norma juridica prin analiza gramaticala a textului normei juridice. Interpretul va stabili sensul cuvintelor, modul de folosire a acestora in text etc. Interpretarea garmaticala priveste deci textul legii. Organul de aplicare uramareste si modul de imbinare a cuvintelor in propozitii si farze, precum si sensul unor conjunctii. Metoda sistematica priveste modalitatea de stabilire a sensului normei juridice prin incadrarea sa in economia actului normativ din care face parte sau prin raporatarea sa la economia altor acte normative. Metoda istorica urmareste sa explice intelesul normei juridice prin luare in consideratie a ceea ce se cheama occasio legis imprejurarile social-juridic care au stat la baza elaborarii si a adoptarii legii. Se recurge la compararea reglementarii actuale cu reglementarii anterioare in materie, la evocarea principiilor de drept si la sentimentul de echitate prezumat in fiecare norma de drept. Metoda logica este cel mai larg intalnit procedeu de interpretare a normei juridice. In realizarea metodei logice de interpretare, organul de aplicare se foloseste de o serie de argumente ale logicii formale. - interpretarea prin reducere la absurd inseamna stabilirea adevarului tezeu de demonstrat prin infirmareatezei care o contrazice. - argumentul se bazeaza pe legea logica a tertului exclus. Organul de aplicare (judecator, organ administrativ) trebuie sa observe, in activitatea sa, textul legii, litera sa, dar si spiritul sau. Lui nu ii este ingaduit sa faca distinctii acolo unde legea nu distinge. Analogia atunci cand organul de aplicare, fiind sesizat cu solutionarea unei cauze, nu gaseste o norma corespunzatoare, el face apel fie la o norma asemanatoare, fie la principiile de drept.

29

29. RAPORTUL JURIDIC Este acea legatura sociala reglementata de norma juridica continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti determinanti, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiunii statale. Raportul juridic se stabileste totdeauna intre oameni, fie intre parteneri persoane fizice, fie intre acestea si organele statului, sau intre organele statului. Raportul juridic este: - un raport social - un raport de suprastructura - un raport volitional - un raport valoric - o categorie istorica Clasificarea subiectelor raporturilor juridice Subiectele raporturilor juridice se clasifica in: - subiecte individuale persoana ca subiect - subiecte colective - statul subiect de drept - autoritatile publice - persoanele juridice

30

30. PERSOANA, SUBIECT DE DREPT Omul, ca fiinta socializata, este mai mult decat o simpla entitate biologica, este persoana. Dreptul tine cont de aceasta pozitie specifica a individului aflat in punctul de interferenta al multiplelor relatii sociale. Persoana cetatenii, strainii, apatrizii apare in raporturile juridice ca subiectul cu raza de participare cea mai larga. Cetatenii statului, pot sa participe la toate raporturile juridice, bucurandu-se, de capacitatea juridica generala. Persoana fizica apare ca subiect distinct in raporturile de drept civil, caz in care capacitatea sa juridica se imparte in capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. In anumite limite, pot participa ca subiecte de drept starinii si persoanele fara cetatenie.

31

31. FAPTUL JURIDIC Reprezinta o imprejuarare care are efecte judiciare, care creeaza, modifica sau stinge raporturi juridice. Sunt imprejurari de existenta carora normele de drept leaga consecinte juridice. Clasificarea faptelor juridice: Faptele juridice se clasifica in: - evenimente sunt imprejurari care nu depind de vointa oamenilor, dar ale caror rezultate produc consecinte juridice numai daca norma de drept statueaza acest lucru. - actiunile sunt manifestari de vointa ale oamenilor care produc efecte juridice ca urmare a reglementarii lor prin normele de drept. Actiunile sunt licite si ilicite. Aceasta categorie a faptelor juridice se caracterizeza prin faptul ca sunt savarsite de om cu discernamant. Este de ramarcat faptul ca, pentru nasterea unui raport juridic nu este suficient doar un singur fapt juridic ci o multitudine de fapte.

32

32. RASPUNDEREA JURIDICA. NOTIUNEA RASPUNDERII JURIDICE Dreptul nu ar putea actiona decat dupa ce s-a savarsit o fapta periculoasa. Declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartin, totdeauna unor instante sociale special abilitate. Raspunderea deriva din sanctiunea pe care legiuitorul o prevede in continutul normei. Raspunderea si sanctiunea apar, ca doua fete ale aceluiasi mecanism social. Sanctiunea nu vizeaza decat un aspect al raspunderii reactia societatii. Formele raspunderii juridice: exista mai multe feluri de raspundere juridica. - raspunderea juridica cu caracter politic - raspunderea civila se declanseaza in temeiul conditiilor fixate prin Codul Civil, poate fi contractuala sau delictuala. - raspunderea penala este un raport juridic penal, de constrangere, nascut ca urmare a savarsirii infractiunii, raport ce se stabileste intre stat si infractor, al carui continut il formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor de a-l constrange sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept. - raspunderea administrativa - raspunderea disciplinara Se poate constata existenta unor principii: legalitatea raspunderii, principiul raspunderii pentru vina, principiul raspunderii personale, prezumtia de nevinovatie.

33

33. CONDITIILE RASPUNDERII JURIDICE Pentru ca raspunderea juridica sa se declanseze este nevoie de existenta unor conditii. Conduita ilicita se intelege un comportament actiune sau inactiune care nesocoteste o prevedere legala. Caracterul ilicit al conduitei se stabileste in legatura nemijlocita cu o prescriptie cuprinsa intr-o norma juridica. Conduita ilicita prezinta in forme si intensitati diferentiate pericol social. Gradul de pericol social delimiteaza formele ilicitului juridic civil, administrativ, penal. Conduita ilicita poate sa se exprime in forme diferite: cauzarea de prejudicii, abaterea disciplinara, contraventia, infractiunea. Vinovatia este atitudinea psihica a celui care comite o fapta ilicita fata de fapta sasi fata de consecintele acesteia. Presupune recunoasterea capacitatii oamenilor de a actiona cu discernamant, de a-si alege modalitatea comportarii in raport cu un scop urmarit in mod aconstient. Formele vinovatiei sunt : intentia si culpa. Avem intentie directa si indirecta Legatura cauzala: intre fapta si rezultat este o conditie obiectiva a raspunderii. Pentru ca raspunderea sa se declanseze si un subiect sa poata fi tras la raspundere pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte anti-sociale, este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunii sale. Organul de stat abilitat sa stabileasca o anumita forma de raspundere trebuie sa stabileasca cu toata precizia legatura cauzala, retinand circumstantele exacte ale cauzei, elementele necesare procedurii actiunii, consecintele acesteia. Conditiile care s-au suprapus lantului cauzal si care au putut sa accelereze sau sa intarzie efectul, sa agraveze sau sa atenueze urmarile.

34