Ion Barbu - După Melci

Unchiului meu Sache Soiculescu Si pornii la scotocit

al carui glas il imprumut aici. (Cu noroc, caci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Dintr-atatia frati mai mari: Ochi de bou, dar cu albeata:
Unii morti, Intre el si ce-i afar’
Altii plugari Strejuia un zid de var.
Dintr-atatia frati mai mici: -Ce sa fac cu el asa?
Prunci de treaba, Sa-l arunc nu îmi venea…
Scunzi, peltici, Vream sa vad cum se dezghioaca
Numai eu rasad mai rau Pui molatic, din ghioaca :
Dintr-atatia (prin ce har?) Vream sa vad cum iar invie
Ma brodisem sui, hoinar. Somnoros, din colivie…

Eram mult mai prost pe-atunci… Si de-a lungul, pe pamânt

M-asezai cuacest descant :
Când Paresim da prin lunci - “Melc, melc,
Cu pietrisul de albine, Cotobelc,
Ne parea la toti mai bine: Ghem vargat
Tanci ursuzi, Si ferecat;
Desculti si uzi Lasa noaptea din gaoace,
Fetiscane Melc natang si fa-te-ncoace
(Cozi plavane) Nu e bine sa te-ascunzi
Infasate-n lungi zavelci Sub paretii grei si scunzi
O porneau în turma bleaga Printre vreacuri cerne soare,
Sa culeaga Colti de iarba pe razoare
Ierburi noi, craite, melci… Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Era umed la bordei Melc, melc,
Si tuleam si eu cu ei. Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
I Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Tot asa o data, iar, Din cornoasele camesi!
La un sfant prin Faurar Scoate patru firisoare
Ori la sfintii Mucenici Stravezii, tremuratoare,
Tarla noastra de pitici Scoate umede si mici
Odihnea pe creasta, sus, Patru fire de arnici;
- Eu voinic prea tare nu-s. Si agata la festile
Rupt din fuga Ciufulite de zambile
Subt o gluga Sau la fir de margarint
De aluni, pe buturuga Inzauatul tau argint…
Odihnii
Si eu curand.. Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Vezi, atunci mi-a dat prin gând Ori de vrei si mai la vale,
Ca tot stand si alegand In tarlale
Jos pe vraful de foi ude -Tipareste brau de bale…”
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sa dau de el, Dupa ce l-am descantat
Melcul prost, incetinel… L-am pus jos
In ungher adânc, un gând Si-am asteptat…
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape Inserase mai de-a bine
Cheama Omul sa-l dezgroape… Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb… Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.
Nazdravana de padure
Jumulita de secure, Pe coliba singur paznic
Scurt, furis M-au lasat c-un vraf de pene…
Inghitea din luminis. Rar, le culegeam alene:
Din lemnoase vagauni, Mosul Iene
Capcauni Razbatea de prin poiene
Ii vedeam piezisi cum casca Sa-mi dea genele prin gene.
Buze searbade de iasca; Si trudie,
Langa vatra prigonit
Si intorsi Privegheam prelung taciunii…
Ochi bubosi Umbre dese,
Innoptau sub frunti pestrite Ca paunii,
De parose Imi roteau pe hornul sui
Si barboase Leasa ochilor verzui.
Joimarite.
Si-mi ziceam în gând:
Si cum stau sub vant si frig “Dar el,
Strans carlig, Melcul, prost, incetinel?
-Iscodind cu ochii treji Tremura-în ghioaca, varga,
Mai de sus de brana, drumul Nu cumva un vant sa-l sparga:
Unde seara tese fumul Roaga vantul sa nu-l fure
Multor mreji; Si sa nu mai biciuiasca
De sub vreascuri vazui bine Barbi de muschi, obraji de iasca,
Repezita inspre mine Prin padure.
O gusata cu gateji. Roaga vantul sa se-ndure”

Chiondoras De la jarul straveziu,

Cata la cale: Mai tarziu,
De pe sale, Somnoros venii la geam.
Când la deal si când la vale, (Era-înalt, nu ajungeam.)
Curgeau betele taras. Dar prin sticla petecita,
Iar din plosca ei de gusa Dar prin ghiata încâlcita,
De matusa Fulgera sul lung de har,
Un taios, un aspru: hârrsi.. Prapadenia de-afar’:
Podul lumii se surpase
Plans prelung cum scoate fiara, Iar pe case,
Plans dogit, Pana sus, peste colnic,
Când un sarpe-i musca ghiara, Albicioase
Muget aspru si largit Ori foioase
De vuia din funduri seara… Cadeau cepi de arbagic.
-Mi-a fost frica, si-am fugit!
Viu îmi adusei aminte.
II Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Toata noaptea viscoli… Urgisita,
Inca bine n-ajunsesem Când, pe coate,
Ca porni duium, sa vie Guri spurcate
O vifornita tarzie Sufla vapt
De Paresemi. Sa darâme
Vântura, stârnind gâlceava Din pamânt…
Alba pleava; Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Si cadeau si maruntei Baba Dochia-învalita
Bobi de mei… Cu opt sarici
(Ningea bine, cu temei). Sta covrig,
In bordei Sta, înghite
Si sughite Si l-am bocit:
Si se vaicara
De frig. - “Melc, melc, ce-ai facut
- Hei, e noaptea-aceea poate! Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Inapoi Prefacuta… Ea glumea!
La fulgii moi Ai crezut ca ploua soare,
Cumpenind a somn, pe coate, C-a dat iarba pe razoare,
Cu tot gandul, sus, la-el, Ca alunul e un cantec…
Soptii: - Astea-s vorbe si descantec!
“Melc incetinel,
Cum n-ai vrut sa iesi mai iute! Trebuia sa dormi ca ieri,
Nici vifornita, nici mute Surd la cânt si imbieri,
Prin paduri nu te-ar fi prins… Sa tragi alt oblon de var
Iar acum, când focu-i stins, intre trup si ce-i afar’…
Hornul nins, - Vezi?
Am fi doi s-alegem pene Iesisi la un descantec;
Si alene Iarna ti-a muscat din pântec…
Sa chemam pe mosul Iene Ai pornit spre lunci si crâng,
Din poiene, Dar pornisi cu cornul stâng,
Sa ne-nchida: Melc natâng,
Mie, gene; Melc natâng!”
Tie,
Cornul drept, Iar când vrui sa-l mai alint
Cel stâng, Intinsei o mâna-amara
Binisor, De plans mult….
Pe când se frâng si, dârdâind,
Lemne-n crâng, Doua coarne de argint
Melc natâng, Rasucit, se farâmara.
Melc natâng!” Ca e ciunt, nu m-am uitat…
Ci, în punga lui cu bale,
III Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Dintre pene si cotoare Leganat:
Gata nins,
Cum mija un pic de soare Punga mica de matasa…
Pe întins Iar acasa
(In câmpie L-am pus bine
Colilie Sus, în pod
Razboind cu lunecusul (Tot langa mine),
Din tapoi saltând urcusul), Ca sa-i cânt din când în când
Inaltat la dâmbii prinsi, Fie tare
Ma-intorsei subt alunis, … Fie-n gând:
“Melc, melc,
Il zarii langa culcusu-i Cotobelc,
De frunzis. Ploua soare
Era, tot, o scorojita Prin fâneturi si razoare,
Limba vanata, sucita, Lujerii te-asteapta-în crâng
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger! Dar n-ai corn
Zale reci, Nici drept,
Aspre benti ce se-întretaie, Nici stâng;
Sus, pe vreascurile seci, Sunt în sân la mosul Iene
Il prindeau: Din poiene:
O frunza moarta, cu pastaie. Cornul drept,
Si pe trupul lui zgarcit Cornul stâng…
M-am plecat
- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!”

(1921)