Povestirea

Sadoveanu continua traditia marilor povestitori inceputa de Ion

Neculce si ridicata la rang de nobila arta de Ion Creanga. Dintre speciile literare
cultivate, povestirea ramane o permanenta sadoveniana atat pentru o tema
singulara ca razboiul, cat si pentru teme fundamentale precum vanatoarea,
pescuitul, calatoria.
Povestirea este o specie a genului epic, in varsuri sau in proza, o
naratiune subiectivizata, in care relatarea este facuta din unghiul povestitorului,
implicat ca narator, ca participant sau doar ca mesager al intamplarii .
Povestirea are dimensiuni mai reduse decat nuvela si mai intinse
decat schita.
In povestire, accentul cade pe intamplarile prezentate, pe actul
nararii si se acorda mai putin atentie personajelor.
Actiunea este mai destinsa, mai putin tensionata decat in nuvela.
Relatia explicita povestitor ascultator ii confera oralitate,
aparenta de dialog intre narator si cititorul ascultator ; folosirea persoanei I.
Respecta un ceremonial al spunerii (adresarii): dialogul presupune
un sistem de conventii (aparitia povestitorului, pretextul care declanseaza
povestirea - captarea atentiei, cucerirea ascultatorilor, verificarea atentiei,
formulele de adresare).
Presupune o atmosfera (de petrecere, sfat , intimitate) ; naratorul
regizeaza o anumita tensiune, construieste suspansul pe tot parcursul povestirii,
pentru a capta atentia si a mentine interesul receptorului.
Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului, vag istoric,
de cele mai multe ori mitic, iar principala modalitate de expunere este evocarea.
Spatiul desfasurarii actiunii este este fictiv si se numeste topos
literar.
Dupa continut si destinatie, povestirea poate fi: satirica, magica,
romantica, filozofica, fantastica, pentru copii.
Povestirea in rama (povestirea in povestire, povestire cu sertare sau povestirea
cu cadru) este o categorie a genului epic, care presupune includerea unei
povestiri in interiorul alteia prin tehnica narativa numita insertie ; un personaj al
naratiunii principale intrerupe firul actiunii printr-o istorisire proprie, preluand, in
raport cu aceasta, rolul de narator.
Modelul naratiunii cu cadru este oriental (O mie si una de
nopti) si occidental, cultivat din Renastere pana in epoca moderna : lit. italiana
Decameronul de Giovanni Boccaccio, lit. engleza Povestirile din Canterbury de
Geoffrey Chauser.
Termenul de povestire deriva din verbul a povesti ,
iar identificarea cu naratiunea se bazeaza pe sinonimia verbelor a
povesti / a nara .

Prof. C. Marin

Instanta narativa = autoritatea care sustine discursul epic, adica autorul,

naratorul personajele si cititorul.
*In unele opere, autorul este si narator, in altele, vocea narativa
poate fi personaj -narator sau narator martor.
*Exemplu: narator-martor Povestirile Haralambie, Balaurul,
Istorisirea Zahariei Fantanarul din vol. Hanu-Ancutei.

Hanu-Ancutei
Mihail Sadoveanu
Intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanu-Ancutei. Dar asta s-a
intamplat intr-o departata vreme, demult, in anul cand au cazut de Santilie ploi
naprasnice si spuneau oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri, deasupra
Moldovei. Iar niste paseri cum nu s-au mai pomenit s-au involburat pe furtuna,
vaslind spre rasarit, si mos Leonte, cercetand in cartea lui de zodii si talmacind
semnele lui Iraclie- imparat, a dovedit cum ca acele paseri cu pene ca bruma s-au
ridicate ratacite din ostroavele de la marginea lumii si arata veste de razboi intre
omparati si bielsug de vita de vie.
Apoi, intr-adevar, Imparatul- Alb si-a ridicat mulcalii lui impotriva limbilor
pagane, si, ca sa se implineasca zodiile, a daruit Dumnezeu rod in podgoriile di
Tara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde sa puie multul. S-au pornit din partile
noastre carausii ca sa aduca vin spre munte, s-atuncea a fost la Hanu-Ancutei
vremea petrecerilor si a povestilor.
Taberele de cara nu mai istoveau. Lautarii cantau fara oprire. Cand cadeau unii,
doborati de truda si de vin, se ridicau altii de prin cotloanele hanului.
Si-atatea oale au farmat bautorii, de s-au crucit doi ani muierile care se duceau
la targ la Roman. Si, la focuri, oameni incercati si mesteri frigeau hartane de
berbeci si de vitei, ori parpaleau clean si mreana din Moldova. Iar Ancuta cea
tanara, tot ca ma-sa de sprancenata si de vicleana, umbla ca un spiridul incolo sincoace, rumana la obraji, cu catrinta-n brau si cu manecile suflecate: impartea
vin si mancari, rasete si vorbe bune.
Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han era
cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am
vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici
habar n-aveau dinspre partea hotilor...
Pe vremea de care vorbesc, era insa pace in tara si intre oameni buna-voire.
Portile stateau deschise ca la domnie. Si printre ele, in zile line de toamna, puteai
vedea valea Moldovei cat batea ochiul si paclele muntilor pe paduri de brad pana
la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele inspre taramul celalalt si
toate ale departarii se stergeau si luneacau in tainice neguri, - focurile luminau
zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrele zabrelite. Conteneau cate
un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile...
Contextul operei si al receptarii. Publicat in 1928, volumul Hanu-Ancutei
reprezinta pentru creatia sadoveniana trecerea spre maturitatea artistica, opera
de sinteza a elementelor intalnite in povestirile anterioare.
Hanu-Ancutei are forma povestirii in rama deoarece noua naratiuni de sine
statatoare sunt prinse intr-o alta naratiune, prin insertie.
Instantele comunicarii narative. In povestirea cadru care deschide ceremonialul
de la han, naratorul (a carui identitate ramane pana la sfarsit misterioasa) face
parte din cercul ascultatorilor.

Prof. C. Marin

Infatiseaza cititorilor un turnir al povestirii, o intrecere tacita intre

povestitori. Acest turnir este marea intamplare a ciclului narativ Hanu-Ancutei.
Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune, care
confera iluzia autenticitatii. Aceasta voce narativa este delegata de autor spre a-l
reprezenta.
Alti naratori : naratorul-personaj (participa la actiune, de cele mai multe
ori este personaj principal).
Naratorul - martor (are mai degraba statutul de observator decat
de participant activ).
Naratorul - colportor (relateaza o intamplare in care se
implica afectiv, cunoscand-o din marturia unui arpopiat care a trait-o direct si in
numele caruia pretinde ca vorbeste).
Diversitatea tipurilor de naratori prezenti in textul operei confera
acestuia caracter polifonic si varietate diegezei.
Drumetii de la han, pe rand ascultatori si povestitori, apartin unor categorii
sociale diferite, autorul construind astfel un univers sociogonic : *comisul Ionita
(Iapa lui Voda) ; *calugarul Gherman (Haralambie) ; *mos Leonte Zodierul
(Balaurul) ; *capitanul de mazili Neculai Isac (Fantana dintre plopi) ; *Ienache
Coropcarul (Cealalta Ancuta) ; *ciobanul (Judet al sarmanilor) ; *Negustorul
Damian Cristisor (Negustor lipscan) ; *orbul rapsod si calic orb (Orb sarac) ;
*matusa Salomia si Zaharia Fantanarul (Istorisirea Zahariei fantanarul).
Arta narativa. In Hanu-Ancutei spatiul este ambivalent : spatiul inchis configurat
prin han si cercul calatorilor , spatiul deschis, lasand sa patrunda alti drumeti si
provocandu-i la actul istorisirii . Este deopotriva un spatiu fizic, concurand realul,
si un spatiu fictional in care se naste si traieste naratiunea.
In textul narativ se disting : timpul din istorie (cosmic, mitic, legendar, istoric,
psihologic) ; timpul din discurs , al trairii, al eventimentelor ; timpul lecturii, al
receptarii textului, al regasirii.
Acestor trei timpuri interne le corespund trei timpuri externe : timpul istoric,
timpul autorului si timpul cititorului.
Istorie (diegeza) - termen care desemneazaintr-o opera literara continutul ei
narativ constituit intr-un univers autonom,cu legi proprii corespondent planurilor
vietii.
Actul nararii situeaza povestirile intr-un plan al trecutului, evocand vremea
celeilalte Ancute . Intamplarile se petrec in vremea veche, iar structura este
epico-lirica tradand incarcatura emotionala a intamplarilor narate, drumetii
povestitori implicandu-se in mod direct.
Unitatea povestirii Hanu-Ancutei
deriva din simbolistica hanului - un
depozitar al traditiilor, loc de popas si de petrecere, martor al evenimentelor
narate, dar si scena pentru desfasurarea spectacolului povestirii. Personajele
sunt tarani moldoveni, care stiu manui vorba , iar Ancuta, aceasta si cealalta ,
constituie simbolul acestor locuri . Ritualul povestirii ramane acelasi pe tot
parcursul turnirului , lautarii canta intre doua povestiri, iar inaintea fiecareia
creeaza un moment de liniste, o atmosfera de vraja si de emotie care gradeaza
suspansul ; se servesc pui fripti pe tigla,placinte fierbinti, se bea vin in cani noi,
dupa ce se spargeau cele vechi pentru spargerea ghinionului. personajele comune
tuturor povestirilor comisul Ionita si Ancuta.
Diversitatea : cele noua povestiri au subiecte se sine statoare. Fiecare povestire
este o alta specie literara :snoava(Iapa lui Voda) ; legenda(Judet al sarmanilor) ;

Prof. C. Marin

portret prin naratiune(Orb sarac) ; reportaj(Negustor lipscan) ; idila (Fantana

dintre plopi) ; aventura(Cealalta Ancuta).

Negustor lipscan
- a saptea povestire Hanul se deschide in noapte pentru a permite carelor incarcate cu marfa de
la Lipsca ale negustorului Damian Cristisor sa-si faca loc in curtea imprejmuita cu
ziduri groase ca la domnie. Motivul calatorului strain apare frecvent in operele lui
Sadoveanu si permite asezarea in dialog a doua civilizatii, cea arhaica de tip
moldav si cea occidentala.
Damian Crisisor povesteste despre cele vazute pe alte meleaguri, la Neamt
si la Frantuz. Astfel, drumetii de la han afla ca prin acele tari, oamenii umbla cu
trenul, un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de
fier...si umbla singura cu foc ; ma afla ca in tara nemteasca sunt case de 4/5
etaje asezate unele peste altele,ca beau bere, un fel de lesie amara, ca ulitele
sunt facute dintr-o singura bucata de piatra . Naivitatea calatorilor de han se
impleteste cu mirarea ; astfel Mos Leonte isi face cruce si-i deplange pe strainii
care n-au gustat nici pui la tagla , nici sarmale, nici bors, nici crap la protap
si nici miel fript talhareste si tavalit prin mojdei . Deasemenea, strainii acestia
merg la scoala si fete si baieti laolalta.
Om de lume, negustorul cunoaste obiceiurile oamenilor, ale locurilor, stie sa
adreseze cuvant si sa iasa din incurcaturi, este inarmat cu toate documentele de
trecere dintr-un tinut in altul, pentru a nu avea probleme cu vamesii. Povestea
celor trei baidere rosii, spune multe despre deprinderile oamenilor.
In povestirea Negustor lipscan , naratorul este si personaj al
intamplarilor, iar prezentarea evenimentelor desi se face la persoana intai, tonul
este usor detasat, propriu mai degraba unei analize a faptelor si care se justifica
prin valoarea de reportaj a povestirii. Din perspectiva negustorului, cele povestite
tin de un real trait, firesc, in vreme ce pentru ascultatori, toate minunatiile auzite
de la Damian Cristisor par mai degraba rodul imaginatiei, par fictive, insa
interventia negustorului in text este cu atat mai remarcabila cu cat surprinde
reticenta oamenilor locului la realitati straine de traditiile si obiceiurile stravechi,
arhicunoscute in vecinatatea carora au trait de secole.
Naratiunea se imbina cu dialogul, care antreneaza relatarea negustorului
lipscan. Modalitatile nararii sunt relatarea si povestirea. Relatia narator/receptor
se realizeaza prin alternanta pers. I/pers. aII-a.
In privinta registrelor stilistice, se remarca prezenta elementelor de limbaj
popular baider (fular), lesie , tavalit , mojdei , iritici , zgardarita .
Atitudinea negustorului difera de cea a drumetilor de la han, tradand diferenta
sociala si mai ales culturala.
Negustor Lipscan este o povestire deoarece este o naratiune
subiectivata (relatare din perspectiva povestitorului, erou al intamplarii), care
relateaza un singur fapt epic, imaginea civilizatiei apusene asa cum a perceputa
in calatoriile sale.
Hanu- Ancutei este o povestire in rama deoarece naratorul si
receptorii/drumetii de la han sunt prezenti in acelasi spatiu hanul, in acelasi
timp o toamna aurie , iar popasul transformat intr-o sarbatoare a spiritului, in
care fiecare incearca sa-l intreaca pe celalalt in arta povestirii.

Prof. C. Marin

Prof. C. Marin