CLORURA DE SODIU

CLORURA DE SODIU [NaCl] este indispensabila vietii oamenilor si animalelor.

Participand la formarea unor sucuri digestive, NaCl este introdusa zilnic in
organism sub forma de sare de bucatarie. Solutia de clorura de sodiu cu
concentratia de 0,9%, avand aceeasi concentratie cu plasma sangvina, se foloseste in
medicina ca ser fiziologic. Actiunea antiseptica a clorurii de sodiu si-a gasit aplicatie
la conservarea alimentelor si pieilor.

In industrie, clorura de sodiu este considerata cea mai importanta materie prima
anorganica. Constituie substanta de baza a unei ramuri industriale, care o
prelucreaza pentru obtinerea sodiului, clorului, acidului clorhidric, hidroxidului de
sodiu, carbonatului de sodiu etc. In acelasi timp NaCl este utilizata si in industria
lacurilor, vopselelor, hartiei, maselor plastice, textila si altele.

Tara noastra, dispunand de mari zacaminte de sare la Slanic Prahova, Ocnele Mari,
Ocna Dejului, Ocna Muresului, Praid, Tg. Ocna etc. a creat o puternica industrie
clorosodica. Cele mai importante uzine clorosodice se gasesc la Govora, Borzesti,
Turda si Ocna Muresului.

In industria metalurgica este folosita ca reductor, iar in electronica se foloseste la

fabricarea lampilor cu vapori de sodiu. De asemenea, NaCl este utilizata si in
industria chimica organica si in industria farmaceutica.În industria metalurgică este
folosită ca reductor, iar în electronică se foloseşte la fabricarea lămpilor cu vapori
de sodiu. De asemenea, NaCl este utilizată şi în industria chimică organică şi în
industria farmaceutică.

Importanta combinatiilor complexe

Combinatiile complexe,compusii de coordinatie sau,
simplu,complexi sunt combinatiile care contin un
atom sau un ion central (de obicei un metal) de care
sunt legati prin legaturi covalente coordinative
molecule neutre sau ioni (asa-numitii liganzi).
In functie de suma sarcinilor ionului central si a
gruparilor care-l inconjoara , combinatia complexa
poate fi un anion , un cation sau o molecula neutra.
Ex: aNH4i+ ; a Fe(CN)64i- ; aPtCl4(NH3)2i.
Numarul de molecule sau ioni (liganzi) care se leaga
de ionul central poarta numele de numar de
coordinatie. Astfel,in ionul complex aFe(CN)6i 4- ,
numarul de coordinatie este 6 ; iar in aAg(NH3)2iOH ,
numarul de coordinatie este 2. In general numarul de
coordinatie are valori cuprinse intre 2 si 6 si foarte rar
valoarea 7 sau 8 ca atom central poate functiona
aproape oricare din elementele sistemului periodic,
dar cea mai mare tendinta de a forma complexi o au
metalele tranzitionale. La randul lor liganzii pot fi
foarte diferiti de la ioni monoatomici simpli pana la
substante organice cu structuri foarte complicate ca
liganzi in acesti compusi apar fie molecule neutre
ex:NH3 , H2O , H2N - H2C - CH2 - NH2 (etilendiamina) ,
C5H5N (piridina);fie ioni ex: F -, Cl -, Br - , SO 2-3 ,SCN -
Sarcina ionului complex se stabileste tinand seama de
sarcina ionului central , precum si de sarcinile
liganzilor.Astfel,daca liganzii sunt molecule
neutre,sarcina ionului complex este data de sarcina
ionului central.In complexul aCu(NH3)4iSO4 , datorita
faptului ca NH3 e o molecula neutra, iar ionul Cu are 2
sarcini pozitive, ionul va aparea incarcat
astfel:aCu(NH3)4i 2+. Daca liganzii sunt ionici, sarcina
ionului complex va fi egala cu suma algebrica dintre
sarcina atomului central si sarcinile liganzilor.Astfel,
in complexul K2aHgI4i, mercurul are sarcina 2+ , cei
patru ioni I - totalizeaza 4 sarcini negative , deci
sarcina ionului complex va fi data de suma -4+2s -2 .
Ionul se va scrie aHgI4 i2-.
Sarcina ionului complex este neutralizata intotdeauna
de ioni de semn contrar ex: aCu(NH3)4i 2+2(OH) - ; 4K
+aFe(CN) i 4- .
6
Pentru ca un ion metalic sa formeze combinatii
complexe, trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii : sa aiba un volum ionic mic si sa posede
orbitali liberi in care sa poata accepta electronii
neparticipanti ai ligandului , stabilindu-se astfel
legaturi covalente coordinative intre ionul central si
atomul de nemetal din liganz.
 OBTINEREA UNOR COMBINATII COMPLEXE
EXPERIENTA 1 : Se introduc intr-o eprubeta 2 - 3 ml
dintr-o solutie de CuSO4 si apoi se adauga o solutie
apoasa de NH3 pana la aparitia precipitatului de
culoare verde-albastru.Se adauga in continuare o
solutie de amoniac pana la dizolvarea precipitatului.
Se observa ca in eprubeta culoarea solutiei se
schimba in albastru intens. Ecuatia reactiei care a
avut loc este: CuSO4 + 4 NH3 s aCu(NH3)4 iSO4 .

EXPERIENTA 2 : Intr-o eprubeta cu 1 - 2 cm3 de solutie

de CuSO4 de concentratie 0,1 M turnati cateva
picaturi de solutie de NaOH 1M . Se formeaza un
precipitat albastru , gelatinos de Cu(OH)2 . Se adauga
in picaturi solutie de NH3 1M, agitand eprubeta . Se
observa disparitia precipitatului si colorarea solutiei
in albastru intens datorita formarii combinatiei
complexe hidroxidul de tetraaminocupru (II). Ecuatiile
reactiilor care au avut loc sunt : CuSO4 + 2 NaOH s
Cu(OH)2 Na2SO4
Cu(OH)2 + 4 NH3 saCu(NH3)4i(OH)2 .

PROPRIETATILE COMBIATIILOR COMPLEXE

Combinatiile complexe in functie de natura atomului
central precum si de aceea a liganzilor manifesta
stabilitate atat in stare solida cat si in solutie.
Majoritatea combinatiilor complexe sunt solubile in
apa sau in solventi organici . Unele au o solubilitate
redusa altele sunt intens colorate . Foarte multe
dintre aceste combinatii se comporta ca electroliti, iar
in solutie apoasa se disociaza dupa scheme ca:
K4aFe(CN)6i 4K + +a Fe(CN)6 i 4-
aAg(NH3)2 iCl aAg (NH3)2i + + Cl -

Dar ionii complexi sufera la randul lor o disociere

secundara insa intr-o masura foarte mica :
aFe(CN)6 i 4- Fe2+ +6 CN-
aAg(NH3)2 i + Ag + +2 NH3
Fiind aici cazul unor reactii de echilibru aplicand
legea actiunii maselor se gasesc relatiile:
KsaFe 2+i*aCN -i6 / aFe(CN)6 i 4- s 1*10-37 ioni-g/ l

Ks aAg+i*aNH3i 2 / aAg(NH3)2 i + s 9*10-8 ioni-g/ l

Acestea sunt constantele de disociere ale ionilor

complexi denumite si constante de instabilitate , ele
exprima stabilitatea ionilor complecsi.

STRUCTURA COMBINATIILOR COMPLEXE

Liganzii din jurul unui ion metalic pot fi identici sau
diferiti.
Pentru ca o specie ( neutra sau ionica )sa poata
functiona ca ligand , ea trebuie sa contina atomi cu
cel putin o pereche de electroni neparticipanti pe
care sa ii puna in comun cu ionul metalic ( legatura
coordinativa ). Acesti atomi se numesc atomi
donori .Atomii donori pot fi :
anionii halogenura;
atomii de azot din moleculele de amoniac;
atomii de carbon din anionii cianura CN –
atomii de oxigen din moleculele de apa
Numarul de atomi donori care interactioneaza cu
ionul metalic poarta denumirea de numar de
coordinare.Liganzii ocupa pozitii bine determinate in
spatiu, fiecarui numar de coordinare asociindu-i-se
una sau mai multe geometrii de coordinare .
In ionii complecsi aAg(CN)2i - , aAg(NH3)2 i si aCuI2 - i
ionii metalici au numarul de coordinare 2 si liganzii
sunt dispusi liniar .
In ionii complecsi aCoCl4i 2- si aNi(CN)4 i 2-, ionii
metalici au numerele de coordinare 4.In primul
liganzii ( anionii clorura ) sunt dispusi in varful unui
tetraedru regulat .
In cazul ionului complex aNi(CN)4 i 2-, cei 4 liganzi
respectiv anionii cianura(CN -) sunt dispusi in varfurile
unui patrat .
 Deci pentru numarul de coordinare 4 sunt posibile
doua geometrii de coordinare ambele frecvent
intalnite : tetraedica si plan-patrata .

Clorofila
Clorofila (din geacă cloros-verde) este un pigment de culoare verde esenţial în
procesul de fotosinteză prin intermediul acesteia avand loc transformarea energiei
luminoase în energie.

Rolul clorofilei
În frunze clorofila se găseşte legată de o proteina, plastina cu care formează o
cromoproteidă denumită cloropastină cu o mare stabilitate comparativ cu clorofila
pură. Clorofila se află în membrana tilacoidelor din cloroplaste unde se pare că
formează fotosisteme (denumite fotosistemul I şi II, respectiv P680 şi P700 după
lungimea de undă absorbită) împreună cu pigmenţii. În cadrul acestor fotosisteme
clorofila se pare că îndeplineşte 2 funcţii:

• Absorbţia luminii

• Transferul energiei către cuplul clorofilei din centrul reactiv al

fotosistemului .Lumina absorbită de către clorofilă determină eliminarea
unui electron cu un potenţial energetic foarte mare electron care în final va
reveni la clorofilă dar cu un potenţial energetic mult mai mic. In cadrul
acestei reacţii clorofila joacă rol de catalizator, molecula de clorofilă oxidată,
revenind din nou la forma iniţială prin recaptarea unui electron.

Structură chimica
Are la bază inelu porfirinic acelasi care stă şi la baza hemului însă ca ion central
este magneziului.
Clorofila a Clorofila b Clorofila c1 Clorofila c2 Clorofila d

Formulă C55H72O5N4 C54H70O6N4

C55H70O6N4Mg C35H30O5N4Mg C35H28O5N4Mg
moleculară Mg Mg
Radicalul de -CH=CH -CH=CH2 -CH=CH2 -CH=CH2
2 -CHO
la C3

Radicalul C7 -CH3 -CHO -CH3 -CH3 -CH3

Radicalul C8 -CH2CH3 -CH2CH3 -CH2CH3 -CH=CH2 -CH2CH3

Radicalul - -CH2CH2COO- -CH=CHCOOH -CH=CHCOOH -

C17 CH2CH2CO Fitil CH2CH2CO
 O-Fitil O-Fitil
Legătura
Simplă Simplă Dublă Dublă Sinplă
C17-C18
Majoritatea Diferite specii de Diferite specii de Cianobacter
Răspîndire Universal
plantelor alge alge ii

Hemul(hemoglobina)
Hemoglobina este pigmentul respirator (pigmentul roşu) a tuturor vertebratelor
fiind prezentă în eritrocite unde are rol în transportul oxigenului (oxihemoglobină)
şi a CO2 (carbohemoglobină).Constituită dintr-o componentă proteică numită
globină şi o componentă prostetică colorată hemul un nucleu porfirinic cu 11 duble
legături conjugate.Molecula hemoglobinei este un ansamblu alcătuit din 4
subunităţi proteice formate dintr-un lanţ proteic strans asociat cu grupul
hemic.Fiecare lanţ proteic adoptă o conformaţie de alfa helix identică cu globina din
alte proteine ex:mioglobina.
structura.Gruparea hemică are un atom de fier cuplat cu inelul porfirinic. Atomul
de fier realizează o legătură puternică cu proteina globulară prin intermediul
nucleului imidazolic al unei molecule de histidină, proteină situată de obicei în
planul inferior comparativ cu planul hemul.
Planul superior este ocupat de o legătură reversibilă cu oxigenul din heterociciclu,
configuraţia compusului format fiind cea de tip octaedrică.Atunci când oxigenul nu
este legat , locul său este luat de o moleculă de apă, conformaţia fiind a unui
octaedru neregulat. Fierul are 2 ioni : Fe 2+ şi Fe3+, însă Fe 3+ nu poate lega
O;legarea O se face şi cu oxidarea de către oxigen a Fe la Fe3+, deci fierul trebuie să
existe în forma de oxidare +2 pentru a lega oxigenul. La om hemoglobina are o
conformaţie de tetramer, numită hemoglobina A , formată din 2 lanţuri α şi 2
lanţuri β, formate fiecare din 141, respectiv 146 aminoacizi. Hemoglobina A se
numerotează α1β 2, subunităţile fiind legate prin punţi de sare, legături de hidrogen
şi interacţii hidrofobe astfel: α1β1 α1β2.
Ionii de Fe 2+ ţi Fe3 + conţin respectiv 24 25 e- (configuraţia electronică este [Ar]3d6
4s2 , [Ar]3d5 4s2d) .

Hemoglobină umană
1.În embrion:

• Gower 1

• Gower 2

• Hemoglobina Portland
2.În fetus:

• Hemoglobina F
3.La adult:

• Hemoglobina A - Tipul cel mai des întînit.

• Hemglobina A2 - Lanţurile δ se sintetizează cam din al III-lea semestru de

sarcină şi al adulţi reprezintă cam 2,5%

• Hemoglobina F - La adulţi hemoglobina F este restransă la o populaţie

limitată de hematii numite celule F.

• Hemoglobina S - Tipul de hemoglobină întalnită la hematiile în formă de

seceră(anemia falciformă).

Degradarea hemoglobinei
Atunci cînd are loc moartea hematiilor, membrana lor se rupe hemoglobina este
hidrolizată iar recuperat.Ciclul porfirinic se desface iar fragmentele sunt
metabolizate de ficat.În urma procesului rezultă o moleculă de CO pentru fiecare
moleculă de hemoglobină metabolizată.Procesul este unul natural şi reprezintă o
sursă de CO pentru corpul uman, monoxid care se elimină prin aerul
expirat.Produsul de metabolizare final este bilirubina, un pigment de culoare
galbenă a cărui nivel semnifică distrugerea hematiilor.Dacă ritmul de degradare a
hemoglobinei este prea rapid ea poate bloca anumite capilare mai ales capilarele din
rinichi determinand apariţia unor boli.Scăderea hemoglobinei neasociată cu
scăderea numărului de hematii poartă denumirea de anemie. Anemia are drept
principală cauză deficienţa de Fe.Ca urmare a acestei deficienţe scade sinteza de
hemoglobină, hematiile vor fi de tip hipocrom (sărace în pigment) si microcitic (mai
mici decat în mod normal).În hemoliză (distrugere a hematiilor mai rapidă decat
sinteza)icterul asociat este cauzat de metabolitul bilirubină şi de hemoglobina
circulantă care poate determina blocaj renal.Hemoglobinopatiile sunt mutaţii la
nivelul lanţului globinei, cele mai des întalnite fiind anemia falciformă (siclemia)şi
talasemia, tot în cadrul globinopatiilor sunt şi porfiriile, caracterizate de erori în
sinteza hemului. La nivel mai mic se pare că hemoglobina A se combină cu glucoza
pe care o leagă într-un anumit situs formand compusul HbA1c(hemoglobina
glucosilat, sau glicată). Pe măsură ce concentraţia glucozei creşte procentul de HbA
trasnformată în HbA1c creşte şi el.La diabetici, unde glucoza are valori foarte mari
şi compusul tinde către valori mari, procentul său fiind reprezentativ pentru nivelul
glucozei sanguine datorită timpului de viaţă a hematiilor 50-55 zile.