Miride

Cinstitele Daruri pe sfântul disc, cu miridele împrejur.

Miridele (gr. μερίδα, ἡ — merida, i = parte, porţie) sunt părticele mărunte de pâine, scoase de către preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie și așezate pe disc, alături de Sfântul Agneț, în cinstea sfinților și pentru pomenirea căpeteniei bisericești (arhiereul locului), a cârmuirii țării, a ctitorilor și a credincioșilor vii și morți ale căror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de creștini.

Istoric

În secolul al IX-lea apare și, mai apoi, ia o mare amploare ritualul scoaterii miridelor. În Biserica primară, participarea credincioșilor la Sfânta Jertfă consta în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În condițiile în care împărtășania a devenit tot mai rară s-a simțit nevoia unei participări mai intime la Sfânta Jertfă. Astfel apare practica scoaterii miridelor pentru credincioși ca o substituire a împărtășaniei. Venind la slujbă, credincioșii aduceau câte o prescură pentru fiecare nume de pomenit, din care se scotea o miridă. Cu timpul s-a îngăduit să fie adusă o prescură pentru mai multe nume.

Din secolul al XI-lea avem primele mențiuni despre scoaterea miridelor în cinstea Maicii Domnului și a sfinților ca expresie a simbolismului eclezial al Proscomidiei. Ritualul miridelor se va dezvolta foarte mult în secolele următoare ajungându-se chiar la exagerări și la diferențe importante de la o regiune la alta în principal în legătură cu sfinții pomeniți impunându-se intervenția autorității bisericești.

Ca urmare, în secolul al XIV-lea, patriarhul Filotei al Constantinopolului redactează o Diataxă (rânduială) liturgică (tradusă în același secol în slavonă și răspândită în Bisericile bulgară, sârbă, română și rusă) în care sistematizează și fixează rânduiala Proscomidiei, eliminând exagerările și reușind să stabilească ordinea în acest domeniu.

Felurile miridelor

• o miridă pentru Maica Domnului, la dreapta Agnețului;
• nouă miride în stânga Agnețului: una pentru cetele îngerești, șase pentru diferite cete ale sfinților, una pentru sfinții Ioachim și Ana și pentru sfinții zilei, una pentru sfântul a cărui Liturghie se săvârșește (Ioan Gură de Aur sau Vasile cel Mare);
• trei miride în fața Agnețului: una pentru episcopul locului, alta pentru ocârmuitori, alta pentru ctitori;
• miride pentru cei vii și cei morți care se pomenesc.

Bibliografie

• Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• Ene Braniște, Liturgica specială, ed. a II-a, București, 1985, p. 292.