Basme. Fratii Grimm

Cronologie

1785 – Se naște Jacob Ludwig Carl Grimm, în orașul Hanau situat în apropiere de Frankfurt, Germania, într-o familie cu nouă copii, dintre care au supraviețuit doar șase. Părinții lui erau Philipp Wilhelm Grimm, jurist, și Dorothea Grimm, născută Zimmer, fiica unui consilier orășenesc din Kassel.

1786 – Se naște Wilhelm Carl Grimm, fratele lui Jacob Ludwig Carl Grimm, alături de care își petrece copilăria în orașele germane Hanau și mai apoi Steinau.

1796 – Moare tatăl lor, fapt care îi va afecta nu doar pe cei doi frați, Jacob, acum în vârstă de unsprezece ani, respectiv, Wilhelm în vârstă de zece ani, ci întreaga familie, care trăiește cu greu, de la o zi la alta.

1798 – Frații Jacob și Wilhelm se mută la Kassel, pentru a urma școala secundară.

1802 – Încep studiile de drept la Universitatea Marburg.

1806 – Influențați de Clemens Brentano și de Achim von Armin, cei doi frați încep să adune povești populare.

1808 – Moare mama lor, iar cei doi frați rămân singurul sprijin al fraților lor. Se angajează ca bibliotecari la Kassel.

Încep să lucreze la un dicționar german de referință (Deutsches Wörterbuch – carte în 33 de volume) care, însă, a rămas neterminat până la sfârșitul vieților lor.

1812 – Frații Grimm publică primul volum din colecția de basme Kinder - und Hausmärchen („Povești pentru copii și familie"), care conține 86 de povești.

1814 – Publică al doilea volum, care conține alte 70 de povești.

1819 – Cei doi frați își susțin doctoratul la Universitatea Marsburg, uimind comisia de examinare cu lucrările lor în domeniul lingvisticii, folclorului și studiilor medievale. Jacob Grimm scrie „Gramatica limbii germane și „Dicționarul limbii germane (împreună cu Wilhelm Grimm), însă lucrarea din urmă nu va fi niciodată terminată.

1835 – Frații Grimm scriu două volume de povești pe motive populare germane. Fondatorul școlii mitologice în folcloristică, Jacob Grimm scrie un important studiu intitulat „Mitologia germană" (2 vol.). De asemenea, corespondează cu Josef Haltrich, directorul Gimnaziului din Sighișoara, pe marginea culegerii basmelor populare săsești din Transilvania.

1841 – Cei doi frați se angajează la Universitatea din Berlin, unde își dezvoltă activitățile politice și educaționale.

1850 – Ambii renunță la postul din cadrul Universității din Berlin, dedicându-se studiilor și cercetărilor.

1859 – Moare la Berlin Wilhelm Carl Grimm, la vârsta de 74 de ani, după o viață pe care și-a dedicat-o scrisului.

1863 – Moare, tot la Berlin, și Jacob Ludwig Carl Grimm, fratele mai mare al lui Wilhelm, care la rândul lui, a fost un scriitor, folclorist și lingvist desăvârșit.

1896 – În orașul natal al celor doi frați celebri este înălțată o statuie în cinstea lor, chiar în piața centrală. Din 1985, acolo se organizează Festivalul poveștilor Fraților Grimm, iar din 2006, Hanau s-a autointitulat Orașul Fraților Grimm.

Iată unele dintre cele mai citite și mai cunoscute opere ale lor: Scufița Roșie, Muzicanții din Bremen, Frumoasa adormită, Baba Dochia, Gâsca de aur, Croitorașul cel viteaz, Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa, Hansel și Gretel, Căsuța din pădure, Prințul fermecat, Prichindel, Fata moșului cea cuminte și harnică și fata babei cea haină și urâtă ș.a.

Cronologie

Cenușăreasa

A fost odată un om bogat, dar nu i-a priit bogăția, căci nevasta i-a căzut bolnavă la pat. Când și-a dat seama că i se apropie sfârșitul, femeia a chemat-o la căpătâi pe singura lor fiică și i-a zis cu limbă de moarte:

– Draga mamei, caută să fii bună și smerită, și Domnul te va ajuta. Iar eu am să te veghez din ceruri.

Cu aceste vorbe, femeia a închis ochii pe vecie și după trei zile a fost înmormântată. Fata se ducea zi de zi la mormântul maicii sale și plângea amarnic.

Când a venit iarna cea geroasă, peste mormânt s-a așternut un giulgiu alb, iar în primăvară, când soarele a strălucit din nou pe cer și a topit zăpada, omul și-a luat altă femeie de nevastă.

Femeia asta le-a adus în casă și pe cele două fete ale ei. Fetele, nici vorbă, arătau bine, însă erau rele și haine la suflet. Biata orfană nu mai avea loc în casă de răul lor.

– Te pomenești că toanta asta are de gând să-mpartă iatacul cu noi! bodogăneau ele. Cine vrea să mănânce n-are decât să muncească! Cară-te la bucătărie, că acolo ți-e locul!

I-au luat straiele cele frumoase, au pus-o să îm­brace o vechitură de rochie cenușie și i-au dat să încalțe o pereche de saboți.

– Uite-o ce gătită-i, zici că e prințesă! o luară ele în zeflemea. Apoi o alungară la bucătărie.

Aici, fata s-a văzut nevoită să trebăluiască din zori și până în noapte: se scula dis-de-dimineață, căra apă de la fântână, aprindea focul în vatră, gătea pentru toți și spăla rufele. Ca și cum toate astea n-ar fi fost destul, cele două surori nu mai știau ce să năs­cocească, doar s-o necăjească pe biata fată. Când mai să scoată treburile la capăt, ele aruncau mazăre și linte în cenușă, tot într-o bătaie de joc, iar mezina trebuia să le aleagă bob cu bob. Seara, fata cădea frântă de oboseală, dar, cum nu avea un pat în care să doarmă, se cuibărea în cenușa vetrei, că măcar îi ținea de cald. Și pentru că era mai tot timpul murdară de cenușă, au poreclit-o în derâdere Cenușăreasa. Și așa i-a rămas de-atunci numele.

Într-o bună zi, tatăl lor se pregătea să plece la târg și le-a întrebat pe cele două fete vitrege ce daruri ar vrea să le aducă.

– Rochii frumoase, răspunse una dintre ele.

– Giuvaiere, zise cealaltă.

– Iar ție, fata tatei, ce să-ți aduc?

– Adu-mi, tată, o rămurică, prima care se va prinde de pălăria ta, la în­toarcerea acasă. Atâta vreau! Pe aia s-o rupi și să mi-o aduci!

La târg, omul a cumpărat pentru fiicele vitrege rochii frumoase și giu­vaiere. În drum spre casă, când trecea printr-un desiș, o rămurică de alun i-a agățat pălăria de pe cap. Atunci și-a amintit de rugămintea mezinei, a rupt-o și a luat-o cu sine. Ajuns acasă, a împărțit darurile dorite, iar Cenu­șă­resei i-a dat rămurica de alun.

Fata îi mulțumi din suflet, iar către seară se duse la mormântul mamei sale, sădi acolo crenguța și plânse apoi cu atâta jale, încât lacrimile curgeau șiroaie pe pământ și-o udară. Și așa crenguța crescu mare, ajungând un alun de mai mare dragul.

De trei ori pe zi venea sărmana fată la mormântul măicuței sale, plângea cu lacrimi amare și se ruga; și de fiecare dată zărea o pasăre albă care venea în zbor și se așeza pe vreo creangă. Și ori de câte ori se gândea Cenușăreasa la o dorință, pasărea îndată i-o împlinea.

Într-o bună zi, împăratul acelor meleaguri s-a gândit să facă un mare bal care să țină trei zile și trei nopți. Pofti la bal toate fetele frumoase din împărăție, pentru ca fiul său să-și poată alege mireasa. Când au aflat cele