Bunul dac

MARIA-ELEONORA POP

BUNUL DAC

EDITURA VIRTUALĂ

BUCUREŞTI

2013

Cărţile digitale protejează pădurile şi mediul.

Această versiune este validată EPUB.

Ediţie digitală produsă de www.editura-virtuala.ro.

Copyright

Bunul Dac

Copyright ©2013 Maria-Eleonora Pop

Publicată în Librăria Editurii Virtuale

Servicii editoriale: Editura Virtuală

www.editura-virtuala.ro

Tel./Fax: (+40)755-335-237/(+40)318-178-309

E-mail: [email protected]

ISBN ePub: 978-606-93390-2-2 (Editura Virtuală)

ISBN Print: 978-606-8317-30-4

Colecţia Scrieri esoterice

Toate drepturile de reproducere, integral sau parţial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizată în sisteme de căutare sunt rezervate. Reproducerea se poate face doar cu acordul scris al autorului, cu excepția unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor și prezentărilor.

Această carte în format digital (e-book) este protejată prin copyright şi este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sau comercializarea sub orice formă, precum şi alte fapte similare săvârşite fără permisiunea scrisă a deţinătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislaţiei cu privire la protecţia proprietăţii intelectuale şi se pedepseşte penal şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare

Această carte digitală este destinată lecturii private şi nu poate fi revândută sau oferită gratuit altor persoane. Dacă doriţi să oferiţi această carte, vă rugăm să cumpăraţi un exemplar pentru fiecare destinatar. Dacă aţi primit această carte în dar sau aţi descărcat-o gratuit, cumpăraţi un exemplar de la Librăria Editurii Virtuale. Vă mulţumim pentru că respectaţi munca autorului.

Cuprins

BUNUL DAC

Copyright

CAPITOLUL I: AMINTIRI

CAPITOLUL II: COPII SFINŢI. ALEŞII

CAPITOLUL III: LUPTA ÎNGERILOR SFINŢI

„Dedic această carte celui mai drag prieten, celui mai frumos înger, acelui suflet pe care îl iubesc şi sper să îmi fie alături pentru veşnicie, Belgharbi Mokhtar"…

Cartea mea vorbeşte de la suflet pentru suflet; ea transmite tuturor mesajul de a ne trezi din visul adânc în care ne complăcem să trăim şi de a învăța să privim cu ochii minţii adevărul... Acel adevăr care doare, care răneşte, care ne întristează, dar care ne şi fascinează, ne umple sufletul de lacrimi de nostalgie şi de SPERANŢĂ. Tot ceea ce am scris aici este doar amintirea unei lumi de mult uitate şi închisă în mintea noastră...

CAPITOLUL I: AMINTIRI

MOTTO: „În viaţă trebuie să ştii cum să rămâi... Nu e important să ştii să trăieşti, ci ceea ce înţelegi din toate câte aduni... "

Bunul dac privea trist şi din colţul ochiului îi curgea ascunsă o lacrimă de dor şi jale Sufletul lui plângea şi striga în tăcerea surdă a întunericului de nepătruns: de ce? de ce? Ca un ecou, pietrele răspundeau: de ceeeee? de ceeeeeeeeeee? Apa izvorului susura şi ea tristă, iar trupul ei se scurgea la vale în mii şi mii de picuri cristalini coloraţi în curcubeu: de ce? de ce?

Totul plângea şi ofta de parcă era sfârşitul. Poate că aşa a şi fost: sfârşitul! Pământul s-a cutremurat şi măicuţa sfântă şi-a lepădat straiele de natură, îmbrăcând acel chip cioplit de om

— Ce s-a întâmplat, tată?

Dar bunul tace şi ochii lui, altădată plini de viaţă şi de iubire, acum privesc reci, nepăsători, spre nicăieri...

— Tată! Tată! repetă măicuţa Geea, ce s-a întâmplat?

— Nimic, copilă sfântă, nimic... Am văzut doar o altă lume... ce va să vie, dar noi n-om fi atunci cu ei... Multă durere, multă tristeţe, suflete rele, pline de ură... Îngeri războinici, fără credinţă. Ce vor distruge tot ce-i frumos... şi bietul Soare ce ne e templu distrus va fi şi neputincios! Dar e o speranţă, nu văd decât una: iubirea curată şi fără minciună, din suflet de înger… Lumină se cheamă, iar tu îi ești mamă!

Plouă mărunt peste streaşina casei străbune. Plouă cu lacrimi de dor şi amintirea clipelor de odinioară îmi inundă, cald, sufletul rătăcit în astă lume, în acest univers plin de uitare şi neştiinţă. Încet-încet, amintirile mi se perindă prin gând şi revăd clar copilăria minunată din vremea celor sfinţi... Deodată ploaia se opreşte şi un curcubeu plin de pace îmi zâmbeşte şăgalnic printre norii speriaţi.

În creştetul munţilor de nepătruns era ascunsă, tainic, casa bunicilor; de jur împrejurul ei se înălţa falnic un lanţ de brazi înalţi şi stejari aşezaţi sub formă de scut. Era o căsuţă mică, simplă, dar plină de veselie şi glasuri cristaline de copii năstruşnici, aceştia fiind cei trei nepoţi: Raluk, Ioan şi Decebal.

În fiecare zi, inima munţilor se umplea de arome binecuvântate care umpleau mintea şi sufletul de pofte care mai de care mai apetisante... Cea mai dorită era plăcinta cu mere, coaptă pe vatră de buna Nana. Mi Nana era un mănunchi de vise şi împliniri Dacă vroiai să înveţi un descântec sau un leac, Nana le ştia cu siguranţă pe toate. Chiar şi bunul „pălea" în faţa ştiinţei ei, spunea ea plină de tâlc, şi noi, copiii, o credeam şi o priveam fascinaţi!

Copiii erau lăsaţi în grija bunului pentru a-i „pregăti de „marele pas, adică de „iniţiere. Nu erau fraţi, doar veri. Ioan era cel mai mare, Raluk - cea mezină. Între cei trei copii exista o legătură sufletească atât de puternică, încât nu putea fi descrisă în cuvinte. Ioan îşi atribuise rolul de „mare şef. Decebal era „înţeleptul", iar Raluk - soarele ce aducea zâmbetul în sufletul celui mai întristat rătăcitor.

În acea zi, ei pândeau atenţi să nu apară cumva buna în livadă; timp de o lună veniseră zilnic să le ţină de urât cireşilor cei bătrâni; le spusese buna odată că, dacă le vor citi câte ceva, cireşele se vor coace repede; de aceea ei veneau în fiecare zi să privească cireşele, ca nu cumva acestea să se coacă şi ei să nu ştie...

Desigur, le citeau şi câte un basm sau le recitau câte o poezie... Uneori le cântau balade sau le cântau din frunză; astăzi, încă de cu zori, buna dacă le spuse că, în sfârşit, cireşele sunt coapte şi bune de mâncat, dar... Dar încă nu pot fi culese până nu se va uni ziua cu noaptea, că atunci se lasă peste toate dulceaţa tainicei iubiri. Aşa că cei trei copii aşteptau să fie ocupată buna pentru a da fuga la cireşe.

Au căutat-o în toată casa, în ogradă... Nicăieri! S-au gândit că e plecată şi au dat năvală în livadă... Când colo, ce să vezi? Buna culegea de zor cireşe şi începuse să cânte de se scuturau pomii. Copiii au rămas blocaţi preţ de câteva clipe, apoi au fugit repede la cireşul unde era cocoţată buna şi au întrebat-o:

— Bine, buni, dar cum a rămas cu sfatul tău?

Buna prinse a râde în hohote, apoi spuse:

— Năzdrăvanii mei, am uitat să vă spun: cireşele e bine să le culegi şi în plină zi, atunci când soarele e plin de dragoste şi toată natura îşi revarsă dulceaţa în toate şi tot!...

Bătrânul înţelept avea o vorbă: dacă te plictiseşti, înseamnă că degeaba trăieşti! N-ai înţeles nimic de la viaţă. Nici de ce vulturul cutează să sfideze înălţimile, nici de ce bradul cutează să-şi păstreze corola verde, nici de ce pietrele se încăpățânează să rămână nemişcate în apa de izvor, nici de ce ziua nu uită să alunge noaptea, nici de ce gândul cutează să învingă orice neputinţă.

Tot el avea o altă vorbă: cât trăieşti, să fugi de omul frumos care e mieros şi politicos