Pierduti in rai

Copyright

Pierduți în rai / Romulus Călin.

ISBN eBook ePUB: 978-606-071-864-2

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [email protected]

[email protected]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărții, folosiți-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii Titlu / Subtitlu carte, un link către această carte și Editura Letras.

Cuprins

Copyright

Un paradis în destrămarea lumii interlope

Pierduți în rai

Un paradis în destrămarea lumii interlope

Lumea interlopă este o realitate specifică de o anume complexitate umană și dinamism, dar este, totuși, o zonă mai puțin abordată de scriitorii români.

Așadar, ca mod de abordare literară, tematica interlopă ar fi, oarecum, singulară, deși putem să ne raportăm la câteva modele de acest gen, gândindu-ne, cel puțin, la câțiva scriitori de referință: Eugen Barbu cu romanul Groapa, iar, mai nou, în literatura actuală, demn de amintit AG Stoian, cu romanul Cele șapte zile și tangențial la prozatorul de largă respirație, Radu Aldulescu. Sunt și alții, dar cu mai puține ecouri critice, însă cu destul ecou în rândul cititorilor.

Facem această discuție încercând să implicăm receptarea critică a acestor romane gen thriller, întrucât nu putem omite cel puțin un studiu critic al lui Anghel Stoica, La granița cu lumea interlopă, un titlu relevant, îngrădind oarecum semnificațiile de natură etică și estetică ale acestor cărți căutate totuși de cititori pentru subiectele lor palpitante, dincolo de banalul cotidian.

Romulus Călin își intitulează cartea Pierduți în rai, sporind interesul cu atât mai mult cu cât curiozitatea este menținută la un nivel înalt pentru un lector, bănuind că în carte s-ar ascunde o poveste care nu e la îndemâna oricui.

Cartea dezvăluie o poveste halucinantă care se întinde pe un spațiu epic de mare anvergură, mutând acțiunea din Italia în America, de acolo pe Coasta de Azur, dând o mare libertate de mișcare personajelor. Totul este guvernat de puterea banului, de luxul exorbitant, de mirajul fericirii întemeiat pe surogatul averii, în final, o viață de lux care ascunde contrastul dintre esență și aparență.

Credem că firul epic este specific unui thriller, cel puțin acesta este pulsul lecturii. Maris, o tânără franțuzoaică, își așteaptă iubitul, pe Rico, traficant de droguri, pe deasupra posesor al unei averi considerabile. Rico pregătește logodna cu frumoasa franțuzoaică, extaziată de mașina Ferrari, primită cadou de logodnă, dar pe care Rico o vinde, ulterior, lui Brad Baxter, un soldat american. Rico face acest gest pregătindu-i logodnicei o altă surpriză, un iaht mult mai valoros. Gestul este făcut deliberat, complicând acțiunea, întrucât Rico, prin această tranzacție, o descoperă pe logodnica lui Brad, Ally, pe care o răpește, o droghează, pregătind în același timp un transport de droguri extasy, produse într-un laborator aflat la subsolul unui vile. Schimbarea de planuri aduce după sine o precipitare a acțiunii, întrucât Rico îl împușcă pe Brad, aruncându-l în lacul Como, dar este salvat de Attimo, unchiul lui Rico, fără ca el să bănuiască acest lucru. La rândul lui, Brad, fiind ofițer american, își cheamă în ajutor camarazii, dar nu reușesc să dea de Ally și nici să descopere laboratorul de extasy, întrucât acesta a fost transformat în cramă de vin, imediat ce marfa a fost încărcată și transportată în diferite destinații. Între timp, Maris este în așteptarea iahtului pe care Rico îl pregătește să i-l ofere cadou de logodnă după vânzarea mașinii Ferrari.

Dar Brad, după ce află că Maris este logodnica lui Rico, îi va dezvălui adevărul despre el. Fata îl va sprijini pe Brad în toată această urmărire și prindere a mafiotului. Astfel că totul se termină cu nunta dintre Brad și Ally, oferind un happy-end, ca triumf al binelui asupra răului.

Am insistat pe acest fir epic detaliat cu scopul de a scoate la lumină câteva valori etice și estetice ale acestui roman modern, nu numai prin conținutul ideatic, dar și prin limbaj. Cum frumusețea unei scriituri stă în limbaj, despre care se spune că gândește înainte de toate mitologic, Romulus Călin excelează într-o frazare coerentă, curată, alertă, încărcată de lumini și umbre, în ciuda faptului că lipsesc pasajele descriptive care ar fi împins epicul în imagini, dând mai multă pulsație feerică, potențând probabil scenele de eros.

Autorul este mai puțin preocupat de erosul în sine, cât mai ales de dizolvarea idilei într-un fast prin care escamotează deliberat profunzimea sentimentelor. Nu vom afla, astfel, câtă trăire autentică au eroii cărții, când vraja banilor este mai puternică, atracția bunurilor costisitoare care estompează iubirea, asemenea lăzii de zestre, colorată strident din basmele populare, întrucât nici una dintre cele două frumuseți feminine din roman nu probează adâncimi sufletești. Acțiunea se precipită, iar eroii sunt prinși ca într-o pânză de păianjen într-un joc al aparențelor care ascunde esența, care sugerează anularea valorilor umane sub imperiul banului.

Cartea de mare actualitate a prozatorului Romulus Călin se dovedește a fi scrisă pentru tinerii care cred în miracolul îmbogățirii peste noapte, dar tocmai acest suport narativ are un efect debusolant, de contracarare și de dezvăluire a aparențelor înșelătoare. Oricâtă desfătare ar aduce cartea prin lectura ei, un cititor avizat descoperă că viața trebuie trăită pe alte coordonate, nu prin moșteniri spectaculoase și prin practici mafiote, în spatele cărora se ascund drame puternice, victime nevinovate de pe urma cărora apar mormane de dolari sau euro.

Până la urmă, scriitorul dă un sens etic cărții, tocmai prin acest triumf al binelui.

Romanul Pierduți în rai este o delectare pentru un lector degustând lectura într-un concediu pe un iaht sau la umbra unui palmier, sau, de ce nu, într-un șezlong pe Coasta de Azur.

Dacă se înscrie sau nu într-un orizont de așteptare, romanul transpune, totuși, în fapt literar o realitate cutremurătoare pe care puțini o cunosc. Ceea ce a scris Romulus Călin devine o scriere necesară, ca semnal pentru cei care cred în mirajul îmbogățirii peste noapte sau în fastul unui mariaj fără prea multe motive temeinice.

Presupunem că aceasta ar fi fost intenția artistică a tânărului prozator, intenție percepută ca o tendință în literatura de actualitate, cu prisosință, salutată de publicul tânăr și nu numai.

—Elena Netcu

Pierduți în rai

Italia. Lacul Como.

Soarele cald o mângâia, iar adierea vântului îi flutura părul blond. Ochii ei albaștri erau vrăjiți de peisajul ce împletea munții falnici cu lacul liniștit. Se opri pentru o clipă, contemplând la minunatul tablou al naturii, apoi privi cu recunoștință la imaginea din colierul ei. Era îndrăgostită. De asta își putea da seama oricine, chiar la prima vedere.

Inspiră profund parfumul florilor și își desfăcu de la gât eșarfa din mătase roșie asortată la rochia albă vaporoasă de vară.

Păși agale pe străduța pietruită, printre casele provinciale cu obloane din lemn și jardiniere colorate. Coborî către terasa de pe malul feericului lac unde domnea serenitatea.

Maris intră în cafeneaua lui Attimo, un domn la a treia tinerețe, care o salută cu entuziasm.

—Bine ai venit! Soarele se bucură și azi la vederea ta! Dorești un ceai?

—Ești prea bun cu mine, Attimo. Da, aș dori un ceai, te rog, răspunse Maris cu o voce suavă.

Se așeză pe un scaun din lemn cu spătar înalt și mânere rotunde, apoi își întoarse privirea spre un velier de pe luciul apei, unde se desfășura o petrecere cu șampanie și canțonete.

Îndrăgostiții dansau purtați de ritmul muzicii, iar Maris îi privi cu simpatie. Își aminti de prima întâlnire cu Rico, iubitul ei, un prosper om de afaceri în vârstă de 40 de ani. S-au cunoscut pe Coasta de Azur, unde era în vacanță cu părinții săi, la proprietatea pe care aceștia o dețineau. Maris era mult mai tânără. Avea doar 22 de ani, dar când iubirea plutea în aer, diferența de vârstă era un detaliu nesemnificativ.

De pe aleea îngustă își făcu apariția în mare viteză o mașină roșie decapotabilă, ce părea condusă de un pilot profesionist. Bolidul se opri cu scârțâit de roți chiar în fața terasei. Din el coborî un bărbat îmbrăcat într-o ținută lejeră, cu părul negru dat pe spate și cu ochelari fumurii în degrade.

—Ciao, frumoaso! Îți mai amintești de mine?

Maris fugi spre el, i se aruncă în brațe, apoi îl sărută cu patos. Cu un zâmbet larg, bărbatul arătă cu ambele mâini spre Ferrari.

—Îți place mașina?

—Da, e minunată! E a mea?

O sărută scurt și-i întinse cheile.

—Da, e a ta!

—Ha, ha! Mulțumesc, Rico. Ce-am făcut să merit acest minunat cadou?

—Fiecare veste bună vine însoțită de una mai puțin plăcută și sper să fii de acord cu propunerea mea.

Maris, puțin întristată, cu buzele țuguiate, așteptă răspunsul. Rico îi luă fața în palme și șopti:

—Te rog, nu mai veni la această terasă. Poți merge să te plimbi oriunde în altă parte a lacului, mai ales acum, că ai și o bijuterie care să te însoțească.

Zâmbi și o mângâie pe părul auriu. Maris se lăsă purtată de emoția momentului.

—Sunt de acord, atât timp cât bijuteria roșie e a mea!

Cei doi îndrăgostiți se urcară în mașină și Maris demară în trombă. Noul ei bolid răspundea foarte bine la comenzi și părea că zboară pe asfaltul șerpuit.

Soarele se apropia de vârful muntelui și lumina toată valea Lacului Como, iar ei se simțeau liberi și aventuroși.

După veritabilul test drive în jurul lacului, Maris zâmbea neîncetat și se îndrepta bucuroasă spre casă. Intrarea pe domeniu era străjuită de două uși solide din fier forjat cu modele florale. În dreapta era un post de control. Paznicul le deschise și pătrunseră în grădinile pline de flori multicolore. Rico și Maris lăsară gardul înalt din piatră cioplită în urmă, trecură pe lângă un foișor și aruncară