Ma-ntorc , nebuna, in patul singuratatii
Jelesc, ma doare ca sunt in pragul mortii,
Dar tot in jurul meu se ofileste
Iar in obraji culoare-mi paleste.
Aud cum toate se sfarsesc intr-o secunda
Vad undeva o gaura rotunda
In jurul meu totul e-ntunecat
Si mi se pare, totusi, atat de abstract!
Unde mintea-mi spune sa ma duc,
In acel intuneric absolut?
Sau sa aleg lumina care ma orbeste?
Ce, oare, sufletu-mi pofteste?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu