CURS 1 DREPT PROCESUAL CIVIL-TRAIAN BRICIU October 2, 2013

Procedură civilă

Examen: 1 subiect de teorie (tratare exhaustivă a problematicii respective, poate fi o comparație,

analiză descriptivă), 10 întrebări grilă deschisă cu 1, 2, 3, 4 sau nicio variantă corecta (nu se punctează
parțial), 1 speță

Bibliografie:
1. V.M. Ciobanu, Traian Briciu, Claudiu Dinu, Curs de drept procesual civil 2012, ed.
Național
2. Codul de procedură civilă comentat coordonat de V.M. Ciobanu, ed. Universul Juridic
(există doar primul volum deocamdată)
3. M. Tăbârcă, Tratat de drept procesual civil, ed. Universul Juridic
4. Codul de procedură civilă comentat sub coordonarea prof. Boroi, ed. Hamangiu
5. Codul de procedură civilă comentat de Deleanu

Forma, materia și metoda procesului civil

1. Forma procesului civil. Procesul civil cuprinde 3 elemente: începe prin sesizarea
insanței, continuă cu dezbaterile și se finalizează prin hotărâre.
Sesizarea: procesul civil, spre deosebire de procesul penal, NU începe ex officio, fiind
manifestarea unor interese, de regulă, private; ca regulă, nu vor exista pronunțări/învestiri din oficiu,
instanța se va pronunța dacă i se solicită aceasta de către partea interesată. Sunt și situații excepționale
când instanța se învestește din oficiu, însă valorile ocrotite în acez caz nu sunt tipice pentru procesul
civil, spre exemplu:
a) art. 165 coroborat cu art. 111 NCC, dispoziție prin care se arată că cererea de punere sub
interdicție se poate face de către instanță, din oficiu;
b) art. 918 NCPC (în materia divorțului) instanța se va pronunța, chiar dacă părțile nu au
cerut, asupra exercitării autorității părintești, a contribuției părinților, a drepturilor care pot fi exercitate,
precum și asupra numelui pe care soții îl vor purta după divorț;
c) art. 17 Cod de procedură penală/civilă, soluționarea civilă a laturii civile atunci când
partea vătămată este un minor fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă
Dezbaterile: reprezintă cea mai amplă parte a procesului (administrarea de probe, discutarea de
excepții și aspecte de punere a concluziilor pe fond);
Hotărârea: este actul final și cuprinde 2 componente:
1) o componentă care are valoarea unui comandament-dispozitivul hotărârii (obligația pusă
în sarcina părților de către instanță) caracterizată prin executio;

1
 CURS 1 DREPT PROCESUAL CIVIL-TRAIAN BRICIU October 2, 2013

2) o componentă de raționament logic care o explică pe prima – cognitio sau

considerentele;
Prin O.G. nr. 13/1998, abrogată prin O.U.G. nr. 290/2000, s-a prevăzut că hotărârile nu se mai
motivau decât în cazul în care erau atacate (s-a renunțat la acest lucru în 2001).

2. Materia procesului. Este compusă din conflictul dintre părți, raportul litigios dedus
judecății care, de fapt, reprezintă radicalizarea unei contradictorialități latente, permanent existentă în
societate. Toată lumea este într-un raport de contradictorialitate latentă, atunci când acesta devine acut,
intervine procesul.

3. Metoda procesului. Persoana care vrea să deducă judecății o cauză, de regulă, angajează
un avocat, iar avocatul face o primă încadrare a cauzei.

Întâmpinarea reprezintă actul prin care pârâtul își exprimă poziția față de pretențiile
reclamantului.
Judecătorul, chiar dacă trebuie să afle adevărul, este supus el însuși legii, așadar, pentru a
ajunge la rezultatul final, judecătorul se supune legii, iar nu propriei conștiințe, art. 7 NCPC principiul
legalității. Acesta NU se poate pronunța pe cale de reglementare! Adică, judecătorul aplică legea la
cazuri particulare, el nu se poate substitui legiuitorului creând drept, întrucât s-ar cauza un exces de
putere prevăzut de art. 5 alin. (4). Textul are și neajunsuri din moment ce fiecare judecător poate să
interpreteze legea cum dorește, fără a fi ținut de interpretările altor judecători, fapt care duce la o
practică neunitară. Există totuși un element de corecție a practicii neunitare: recursul în interesul legii,
prin care ÎCCJ stabilește care este interpretarea corectă a unui text de lege, interpretare care devine
obligatorie pentru celelalte instanțe. Astfel judecătorii de la ÎCCJ ajung să fie un fel de legiuitor, însă,
prin intermediul unui RIL NU se creează o lege, ci se dă o interpretare legii, legiuitorul putând
modifica oricând un text de lege, iar recursul în interesul legii devine caduc în acest caz.
*Când se ridică o problemă nouă de importanță deosebită în fața unei instanțe care judecă în
ultimul grad, această instanță poate sesiza ÎCCJ pentru dezlegarea problemei de drept noi și dificile.
După dezlegarea problemei dată către soluționare ÎCCJ, instanța de fond soluționează cauza în
conformitate cu interpretarea dată de ÎCCJ.
Există și situații în care legea dă posibilitatea judecătorului să aibă o apreciere suverană
asupra unor elemente, spre exemplu:
1) strămutarea unei cauze, această hotărâre nu se motiveză, este un drept suveran de
apreciere
2) în cazul recursului art. 498 NCPC
3) ordonanța președințială, în acest caz judecătorul motivează, dar beneficiază de o
apreciere largă

2
 CURS 1 DREPT PROCESUAL CIVIL-TRAIAN BRICIU October 2, 2013

4. Procesul este o activitate înfăptuită de instanțe, părți și angajații instanței (spre exemplu:
grefieri) în vederea înfăptuirii justiției, pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale
persoanelor, fie în vederea pronunțării unor hotărâri judecătorești, fie pentru executarea unor hotărâri
sau a altor titluri.
Caracteristici:
a) justiția se înfăptuiește de către instanțe;
b) justiția presupune și realizarea unor interese legitime, iar nu numai a unor drepturi;
c) procesul are 2 părți: partea de judecată, cognitio, materializată prin pronunțarea unei
hotărâri și partea de executare, executio, reprezentând punerea în aplicare a hotărârilor sau a altor
titluri;
d) nu se apără doar drepturi, ci și interese;
e) noțiunea de proces nu se referă numai la ceea ce se întâmplă în instanță;

În ceea ce privește cele două faze ale procesului, uneori, este posibil să existe numai una dintre
acestea, spre exemplu: atunci când un dintre părți execută de bunăvoie obligația sa și astfel nu mai este
nevoie de faza de executare.
Faza judecății are mai multe etape:
1. fază scrisă: cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare;
2. etapa cercetării judecătorești: judecătorul administrează probele propuse de părți și
rezolvă cereri, se invocă excepții;
3. faza de dezbatere a procesului: părțile pun concluzii finale, în contradictoriu;
4. faza deliberării: instanța adoptă soluția, după care o pronunță;
5. faza căilor de atac;

Izvoarele procedurii civile și normele de procedură civilă

1. Izvoare procedurii civile

1) Consituția, spre exemplu: dreptul la apărare, accesul liber la justiție, independența
instanțelor
2) Tratate și convenții internaționale la care România este parte (CEDO art. 6 paragraful
1), spre exemplu: Convenția de la Haga 1954
3) Norme de drept comunitar: Regulamentul 1215/2011, se aplică atunci când există un
element de extraneitate
4) Codul de procedură civilă, spre deosebire de VCPC, NCPC este mai amplu, preluând
foarte mult din doctrină, structura nu diferă mult, păstrând tradiția procesuală, fiind inspirat, în
principal, din regulile procedurale elvețiene, are 7 cărți.
*Domeniul de aplicare al codului de procedură civilă rezultă din cuprinsul art. 2. Astfel, codul
de procedură civilă are aplicare generală, adică reprezintă dreptul comun în materie civilă, dar și în alte
3
 CURS 1 DREPT PROCESUAL CIVIL-TRAIAN BRICIU October 2, 2013

materii, dacă legile care le reglementează nu sunt contrare; nu există procedură contencioasă sau
contravenționlă, ci acestea sunt derogări de la procedura civilă, codul se aplică și în materie penală
atunci când regulile procedurii penale lasă nereglementată o anumită situație.
5. Alte legi: contencios administrativ, legea expertizei tehnice, legea contravențională,
legea dialogului social pentru litigii de muncă și securitate socială, Legea societăților, legea fundațiilor
și asociațiilor etc.
2. Raportul dintre normele procesuale poate fi sintetizat prin adagiul specialia
generalibus derogant, generalia specialibus non derogant, adică regula specială derogă de la regula
generală. Când regula specială nu prevede, se completeză cu dreptul comun. O normă specială
anterioară nu poate fi abrogată printr-o normă generală ulterioară decât dacă se prevede acest lucru în
mod expres, spre exemplu: art. 83 lit. k) din Legea de punere în aplicare 76/2013.

3. Clasificarea normelor de procedură. Există 3 categorii de norme:

1. norme de organizare judecătorească: stabilesc organizarea sistemului judiciar, în
ansamblu, precum şi compunerea şi constituirea completelor de judecată; normele de organizare se
regăsesc atât în Codul de procedură (incompatibilitățile, spre exemplu), cât şi în Legea 304/2004 sau
Legea 303/2004;
2. norme de competenţă: stabilesc atribuţiile statului, fie în raport cu alte organe alte
statului, fie între ele; atribuţii între instanţe de grad diferit sau de acelaşi grad, dar distribuite teritorial
diferit
3. normele de procedură propriu-zise: care stabilesc regulile de judecată, formele actelor şi
termenele în care actele pot fi făcute, sunt cele mai multe, se regăsesc în mare parte în Codul de
procedură, dar şi în legi speciale;

*Clasificarea cererilor are o anumită importanţă practică atunci când se referă la caracterul
reglementar:
- dreptul procesual civil este un drept reglementar, astfel, foarte multe dintre normele sale
sunt imperative, deşi ne aflăm în sfera dreptului privat, are rolul de a ordona lucrurile
- există şi norme dispozitive, însă sunt numite norme de ordine publică şi norme de ordine
privată
- normele dispotive permite părților să deroge în avans, iar normele de procedură civilă se
caracterizează prin posibilitatea invocării
- pentru normele dispozitive, încălcarea sa poate fi invocată numai de către partea
vătămată şi numai la termenul imediat următor încălcării respective, spre deosebire de normele
imperative a căror încălcare poate fi invocată de oricine şi oricând
- normele de organizare sunt, în general, norme de ordine publică
a) există norme de incompatibilitate absolută, spre exemplu: judecătorul care a pronunţat o
hotărâre nu poate judeca în apel sau recurs

4
 CURS 1 DREPT PROCESUAL CIVIL-TRAIAN BRICIU October 2, 2013

b) există norme de incompatibilitate reglativă, spre exemplu: judecătorul este soţul unei
părţi, judecătorul s-a antepronunţat

- norme de competenţă:
a) norme de competenţă generală, sunt norme absolute
b) norme de competenţă materială, care sunt tot absolute
c) norme de competenţă teritorială, care au caracter relativ, având caracter de ordine
publică numai atunci când legea prevede aceasta, spre exemplu: capacitatea persoanelor (divorţ,
declararea morţii)

- norme de procedură propriu-zisă:

a) de ordine publică
b) de ordine privată
- se deosebesc în funcţie de interesul ocrotit, valoarea pe care o protejează
- spre exemplu: termenele de apel şi de recurs (de ordine publică)
- spre exemplu: în materia probelor se prevede în mod expres că sunt permise convenţiile
asupra acestora art. 256 (de ordine privată), art. 315 (persoane care nu pot fi ascultate ca martori)

Aplicarea în timp a legii

1. Neretroactivitatea legii. Procesul civil nu presupune un act, ca în civil, ci o succesiune

de acte care au legătură între ele, generând efecte unele asupra altora.

1) Conform Noului Cod de procedură civilă, procesele în curs de judecată, precum şi

executările silite începute sub legea veche, rămân supuse legii vechi; prin urmare, legea sub care a
început procesul va guverna acest proces până la capăt, indiferent de schimbările care apar pe parcurs
(conform vechiului cod se aplică legea nouă).

2) În ceea ce priveşte competenţa: procesele în curs la data schimbării competenţei printr-o

lege nouă vor fi judecate în continuare de instanţele legal învestite sub legea veche (la fel ca în
vechiul cod), în plus, rămân investite instanţele chiar şi în caz de casare cu trimitere, spre deosebire de
vechiul cod care prevedea faptul că în cazul căsărilor cu trimitere se trimit la instanţele competente
conform noii legi.

3) În ambele coduri este prevăzut faptul că în cazul în care se desfiinţează o instanţă legal
învestită, dosarele se trimit instanţei competente potrivit legii noi.

5
 CURS 1 DREPT PROCESUAL CIVIL-TRAIAN BRICIU October 2, 2013

4) Hotărârile sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor sub legea căruia a început
procesul, indiferent de modificările ulterioare, spre deosebire de vechiul cod care prevedea că
hotărârile sunt supuse căilor de atact de la momentul pronunţării fiecăreia.

5) În ceea ce priveşte probele se pun următoarele probleme:

Adminsibilitatea probelor: în ceea ce priveşte admisibilitatea şi puterea doveditoare a
probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale se aplică legea care era în vigoare la data producerii ori
săvârşirii faptelor ce fac obiectul probaţiunii (nu se aplică în cazul unui delict civil, nu poate fi vorba de
probe preconstituite, în cazul tuturor celorlalte probe care nu sunt preconstitute sau nu sunt prezumţii
legale se aplică regula de la momentul începutului procesului, regula generală).

Administrarea probelor: legea de la momentul solicitării administrării probelor se aplică numai

în ceea ce priveşte administrarea acestora, este singura derogare de la regula generală (potrivit căreia se
aplică regula de la începutul procesului), art. 26 alin. (2).

Puterea doveditoare