CARMEN XVII

StTeol 4/2008, pp. 237-267

IN SFINŢII PÃRINŢI AI BISERICII

Sf. PAULINUS de Nola

CARMEN XVII

Introducere
Sf. Paulin de Nola1 a fost un ilustru scriitor latin şi un renumit om
politic – senator, consul, guvernator – care, îndurerat de viaţa păgână şi
de moartea prematură a fiului său, s-a convertit, spre stupefacţia
aristocraţiei romane, la creştinism. Şi-a vândut averea şi a împărţit banii
la săraci, ducând o viaţă de monah, a fost ales episcop de Nola şi a
construit, pe mormântul martirului Felix, o celebră bazilică în care, după
obştescul sfârşit, a fost înhumat. Opera sa, în proză şi în versuri, editată
în Epistulae şi în Carmina, este reprezentativă pentru literatura creştină
de la cumpăna veacurilor al IV-lea şi al V-lea, în care a trăit. Prietenia Sf.
Paulin de Nola cu Sfântul Niceta este transfigurată în poemele Carmen
XVII şi Carmen XXVII, dedicate episcopului de Remesiana, care vizitase
Nola în 398 şi în 402, pentru a depune ofrande la mormântul Sfântului
Felix şi pentru a cunoaşte activitatea episcopului din Campania. Prin
aceste poeme Sfântul Paulin inaugurează, în literatura creştină, specia
lirică propemticon, cultivată de Horatius, Propertius, Ovidius şi alţi poeţi
latini. Aceste poeme au valoare multiplă, teologică, morală, estetică şi
reflectă profilul spiritual al Sfântului Niceta şi procesul de evanghelizare
al populaţiei din spaţiul Dunării de Jos.

1
Pentru viaţa şi opera Sf. Paulin de Nola, pe lângă numeroase istorii literare şi studii
monografice, recomandăm: P. FABRE, St. Paulin de Nole et l’amitié chretienne, Paris,
1949; R.P.H. GREEN, The poetry of Paulinus of Nola. A study of his latinity, Bruxelles,
1971; I.G. COMAN, Profilul misionar şi literar al Sf. Niceta de Remesiana, Bucureşti,
1979 (pp. 447-516). Vezi şi sinteza noastră „Paulinus din Nola”, în: Istoria literaturii
latine, vol. IV, Bucureşti, 1986, pp. 580-597.

237
SF. PAULINUS DE NOLA

Aria activităţii apostolice a Sf. Niceta de Remesiana a provocat

controverse aprinse în rândul exegeţilor. În cultura română, Vasile
Pârvan2, Nicolae Iorga3, Constantin C. Giurăscu4 şi Radu Vulpe5 au impus,
largo sensu, o arie misionară în sudul şi în nordul Dunării. Această largă
arie o susţine, în diasporă, Alois Tăutu6. La mijlocul secolului trecut,
Dionisie M. Pippidi7, într-un studiu doct şi riguros, a restrâns activitatea
apostolică a Sfântului Niceta, stricto sensu, numai în sudul Dunării.
Această lectură istoricizantă a câştigat numeroşi adepţi şi a fost
promovată, în ultima jumătate de secol, de tratatele noastre academice8.
Poemul Sfântului Paulinus Carmen XVII, cu titlul De reditu
Nicetae episcopi este sursa de bază a controversei de mai sus. În acest
lung poem – are 340 versuri, scrise în metru safic – poetul latin reflectă
artistic itinerariul Sfântului Niceta, care se întoarce de la Nola în Dacia.
Poetul exprimă urări de călătorie sub ocrotirea dumnezeiască,
menţionează date geografice şi etnografice şi mărturiseşte, cu precădere,
adoraţia sa faţă de activitatea de evanghelizare a Sfântului Niceta în
rândul populaţiei din zona balcanică. Poemul are o structură retorică şi o
compoziţie laxă. În exordium, reflectă durerea despărţirii, în narratio se
referă la etapele călătoriei, pe pământ şi pe apă, din Apulia până în Dacia.
După o călătorie terestră, de la Nola la Otranto9, urmează o călătorie pe
mare, de la Otranto la Salonic şi, apoi, o deplasare pe uscat de la Salonic
la Remesiana. În epilogus, întâlnim o încheiere patetică şi simbolică.

2
Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911.
3
Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, Bucureşti, 1928.
4
Istoria Românilor, I, ed. a II-a, Bucureşti, 1935: „Niceta din Remesiana a convertit la
creştinism pe daco-romanii de pe ambele maluri ale Dunării, pe goţi şi pe bessi. El
predică şi scrie în limba latină timp de aproape jumătate de veac şi poate fi socotit, pe
drept cuvânt, apostolul nostru naţional; cu atât mai mult cu cât prin naştere era daco-
roman” (p. 201).
5
Historie ancienne de la Dobroudja, Bucarest, 1938: „Sf. Niceta, a cărui activitate a avut
urmări hotărâtoare asupra creştinării populaţiei daco-romane din Dacia Carpatică,
stăpânită de barbari, şi-a întins activitatea până la Tomis” (p. 351).
6
A. TĂUTU, „Getul Sf. Niceta, episcop al Remesianei”, în: Buna Vestire (Roma) 1/1964.
7
„Niceta din Remesiana şi originile creştinismului daco-roman”, în: D.M. PIPPIDI,
Contribuţii la istoria veche a României, ed. a II-a, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1967, pp.
497-516.
8
D. PROTASE, „Creştinarea dacoromanilor”, în: Istoria Românilor, vol. II, Bucureşti,
Academia Română, 2001: „teza mai veche, după care Niceta din Remesiana ar fi predicat
şi la nordul Dunării” nu se poate susţine (p. 599).
9
Demetrio MARIN, „La testimonianza di Paolino di Nola sul cristianesimo dell’Italia
Meridionale”, în: Archivo storico pugliese 1974, pp. 160-190.

238
CARMEN XVII

Controversele exegeţilor se referă la ultima parte a drumului şi sunt

provocate de toponime şi etnonime. Lămurirea itinerariului care include
toponimele Tessalonica — v. 20 şi Tomitana <urbs> — v. 195 şi
interpretarea sferei semantice a etnonimelor Bessi — v. 206, Scytha — v.
246,, Getae — v. 249, şi uterque Dacus — v. 249, precum şi a sintagmei
Riphaeis Boreasin oris, — v. 201, sunt esenţiale pentru definirea ariei
creştinării populaţiei dacoromane de la Dunărea de Jos.
Renunţarea la ruta cea mai scurtă, peste Adriatica, prin Salonic şi
Naissus, pentru a trece prin Tesalonic, i-a determinat pe Burton10 şi
Pârvan să considere că acest itinerariu avea un scop teologic, să
întâlnească pe episcopul de Salonic pentru a-i face cunoscute rezultatele
vizitei sale la Nola. Era firesc să fie aşa dacă ne amintim că episcopul de
Salonic fusese numit de papa Damasus vicar pontifical şi că vizita
Sfântului Niceta la Nola avusese ecou la Roma (vezi Paulinus, Epistulae
XXIX, 14). Mai mult încă, episcopul de Salonic devenise, din anul 396,
mitropolit primat pentru provincia Illyricum. Aşadar, itinerariul sinuos al
lui Niceta nu poate fi înţeles decât în contextul său teologic.
Referitor la toponimul Tomis, exegeţii au socotit neverosimilă
această lectură şi au încercat să rezolve discordanţa cu un răspuns
filologic. Termenul Tomitanam <urbem>, prezent în manuscris, ar fi o
eroare de copist şi de aceea ar trebui emendat. Cu peste două secole în
urmă, Pagi11 a propus varianta Stobitanam <urbem>, întrucât de la
Salonic spre Scupi, trecerea prin Stobiae reprezintă cea mai scurtă cale
spre Remesiana. Această variantă de text, pe care Pârvan n-a cunoscut-o,
a fost adoptată de Pippidi. Pârvan însă, deşi ironizează ruta ocolită prin
Tomis, a explicat12 totuşi această rută prin scopul teologic al călătoriei de
întoarcere. Paulinus schiţează, aşadar, aria de influenţă apostolică a
Sfântului Niceta şi legăturile frăţeşti întru Hristos cu episcopii din
centrele menţionate.
Tot în perspectivă istoricizantă, trebuie înţeleasă şi ipoteza lui Gh.
Ştefan care consideră că Tomitanam <urbem> nu se referă la cetatea
dobrogeană, ci la localitatea Tomes, pe care Procopius o notează printre
posturile de apărare refăcute sau zidite de Iustinian în ţinutul Remesianei
(De aedif. IV, 4). D.M. Pippidi a pus la îndoială această ispititoare
propunere pe motiv că Procopius nu a precizat dacă fortăreaţa a fost

10
A. BURTON, Niceta of Remesiana, his life and works, Cambridge, 1905.
11
Apud D.M. PIPPIDI, „Niceta din Remesiana...”, p. 506.
12
V. PÂRVAN, Contribuţii epigrafice..., p. 163, nota 742.

239
SF. PAULINUS DE NOLA

zidită în sec. al VI-lea, sau exista încă la începutul sec. al V-lea ca urbs, nu
ca phroukíon13.
Sintagma Riphaeis Boreas in oris a provocat, de asemenea,
dispute. Unii exegeţi îi conferă statut de reper geografic, iar alţii îi
anulează orice valoare informativă. Ambiguitatea semantică a acestui
topos literar a determinat pe Iorga şi Pârvan să extindă aria misionară a
Sfântului Niceta şi la nordul Dunării. Regretatul Pippidi, prudent,
conclude că „avem de a face cu exagerări poetice a căror valoare pentru
istorie este nulă”14. De aceea, consideră D.M. Pippidi, aria de activitate a
Sfântului Niceta trebuie delimitată numai pe bază de toponime şi
etnonime precis identificabile. Acestea se referă la dieceza Remesiana,
adică la „imediata apropiere de scaunul episcopal” (p. 512).
Disputele privind etnonimele Bessi (v. 205), Scytha (v. 245), Getae
(v. 249) şi uterque Dacus (v. 249) au aceleaşi direcţii polare, sudul şi
nordul Dunării. Sintagma uterque Dacus a aprins, în gradul cel mai înalt,
imaginaţia exegeţilor. Precizăm că Bessii15 şi Geţii, identificabili cu Goţii,
locuiau atât în sudul, cât şi în nordul Dunării. Tot la fel şi dacoromanii.
Sintagma uterque Dacus a fost interpretată largo sensu sau stricto sensu
ca toate celelalte etnonime. Interpretarea stricto sensu se limitează la
locuitorii din Dacia Mediteranea şi Dacia Ripensis, ambele în sudul
Dunării. Aşadar, aria misionară a Sfântului Niceta se întindea exclusiv în
sudul Dunării. În nordul Dunării, stăpânirea hunilor nu sprijinea
misionarismul creştin. Fer. Ieronim, în Epistulae 197, 2, vorbeşte totuşi
de începutul creştinării hunilor16, dar Macarie din Magnesia afirmă că
neamurile din nordul Dunării nu cunosc cuvântul Evangheliei17. Aceste
opinii contradictorii dobândesc valoare numai în relaţie cu alte izvoare
arheologice sau epigrafice18. În sec. al IV-lea, creştinismul avea enclave19

13
D.M. PIPPIDI, „Niceta din Remesiana...”, p. 506, nota 38.
14
D.M. PIPPIDI, „Niceta din Remesiana...”, p. 512.
15
Pentru răspândirea bessilor în Balcani, vezi V. PÂRVAN, Contribuţii epigrafice..., p. 162,
n. 723, dar şi D.M. PIPPIDI, „Niceta din Remesiana...”, p. 513 şi notele aferente 60-64.
16
PL 22: «deposuit pharetras Armenius, Huni discunt Psalterium, Scythiae frigora
fervent calore fidei» (p. 870).
17
Pentru mărturia lui Macarie, în relaţie cu alte izvoare ale creştinismului daco-roman,
vezi D.M. PIPPIDI, „În jurul izvoarelor literare ale creştinismului daco-roman”, în: D.M.
PIPPIDI, Contribuţii..., pp. 480-496.
18
Pentru epigrafia creştină referitoare la Dacia, vezi Emilian Popescu, Christianitas
Daco-Romana. Florilegium studiorum, Bucureşti, 1994.
19
Dacă originea apostolică a creştinismului din nordul Dunării este ipotetică (vezi
EUSEBIUS DIN CAESAREEA, Hist. Eccl. III, 1-3), prezenţa creştinilor în sec. al II-lea, după

240
 CARMEN XVII

certe la nordul Dunării (vezi, printre alte surse, activitatea lui Ulfila şi a
Sf. Martir Sava). În urma acestei sumare prezentări a stadiului cercetării
poemului scris de Sf. Paulin de Nola pentru Sfântul Niceta putem formula
opiniile noastre:

1. Controversele de mai sus, captivante prin argumentare, sunt

rezultatul unor lecturi istoricizante care limitează universul literar
autonom al poemului la referentul său. Reducerea poemului la nivelul
unei surse istorice ignoră însă autonomia artei şi sărăceşte procesul
receptării. Sf. Paulin de Nola nu este istoric, ci poet care transfigurează
realitatea istorică într-un imaginar artistic în care elementele reale şi
metareale se acomodează funcţional într-un poem cu structură literară şi
cu finalitate teologică.
2. Poetul latin nu şi-a propus să prezinte itinerariul cel mai scurt al
Sfântului Niceta şi nici aria misionară a eparhiei sale, ci să reflecte aria
influenţei Sfântului Niceta şi solidaritatea centrelor creştine din Balcani
pe care Niceta urma să le viziteze, cu scop teologic, în drumul său de
întoarcere la Remesiana. Trebuie, aşadar, să disociem universul imaginar
autonom de referentul său istoric pentru a evita analize inadecvate. În
perspectiva acestei disocieri, considerăm că înlocuirea toponimului
Tomitanam <urbem>, prezent în toate manuscrisele, cu toponimul
Stobitanam <urbem>, propus de Pagi şi susţinut de Burn şi Pippidi, este
neavenită. Această emendaţie ignoră autonomia universului literar şi
reprezintă o deturnare a strategiei subiective, argumentative, a poetului
latin.
3. În plan istoric, interpretarea largo sensu a lui Pârvan şi cea
stricto sensu a lui Pippidi se exclud, desigur, dar în planul imaginarului
poetic aceste date sunt complementare. Episcopul Niceta, aureolat cu
glorie apostolică, a colaborat, fără îndoială, cu episcopii din alte dieceze,
în sud sau în nord, în vest sau în est. Hotarele misionare ale Sfântului
Niceta, reflectate în poemul Sf. Paulin de Nola includ spaţii concentrice –
aria oficială (Remesiana), aria ipotetică şi verosimilă (vizite la episcopii

colonizarea Daciei înfrânte în războiul cu Traian, este o realitate dezvăluită de izvoarele

literare la cumpăna sec. II-III, mai întâi de TERTULLIANUS, Adversus Iudaeos, VII şi apoi
de ORIGENES, In Matth. Comment. Series 39 şi Ad. Matth. 24, 9. Aceste texte literare
sunt complementare, nu contradictorii, iar dovezile arheologice, rare pretutindeni în
lumea romană pentru acest secol, vor confirma în viitor, mărturiile literare. (vezi D.M.
PIPPIDI, „În jurul izvoarelor literare ale creştinismului daco-roman”, în: D.M. PIPPIDI,
Contribuţii..., p. 480-496).

241
16
SF. PAULINUS DE NOLA

vecini) şi aria mitologică (toponime poetice). Aceste spaţii interferente

reflectă, în ultimă instanţă, aria reală şi virtuală a creştinismului daco-
roman la Dunărea de Jos.
4. Exegezele viitoare trebuie să unifice lectura istoricizantă cu
lectura literară în care elementele reale, elementele ipotetice şi
elementele mitologice reflectă artistic activitatea apostolică a episcopului
de Remesiana. Acest poem creştin, pe lângă funcţiile sale cognitive,
psihologice şi estetice, are şi funcţie axiologică. În acest sens, reprezintă
un loc geometric în care interferează orizontul mental roman şi cel
barbar. Oglindeşte, în lumina sistemului de valori romane, lumea
alomorfă barbară din Balcani, de care Roma se apropie tot mai mult
pentru a o civiliza prin creştinism. În ultimă instanţă, transfigurează
interferenţa dintre Romanitas şi Barbaricum.

Carmen XVII. Ad Nicetam redeuntem in Daciam20

Jamne abis, et nos properans relinquis?
Quos tamen sola regione linquis,
Semper adnexa sine fine tecum
Mente futuros?

Jamne discedis revocante longe

Quam colis, terra? sed et hic resistis
Sancte Niceta: quoniam et profectum
Corde tenemus.

I, memor nostri, remaneque vadens

Spiritu praesens, animis vicissim
Insitus nostris, trahe, ferque tecum
Quos geris in te.

O nimis terra et populi beati!

Quos modo a nobis remeans adibis;
Quos tuo accedens pede visitabit
Christus et ore.

Ibis Arctoos procul usque Dacos,

Ibis Epiro gemina videndus,

20
Am reprodus textul latin din PL 61 şi CSEL 29.

242
CARMEN XVII

Et per Aegeos penetrabis aestus

Thessalonicen.

Appulis sed nunc via prima terris

Te vehet, longo spatiosa plano,
Qua Canusino medicata flagrant
Vellera fuco.

Ast ubi paulum via proferetur,

Det, precor, mites tibi Christus aestus,
Et levis spiret sine nube siccis
Aura Calabris.

Sicut antiqui manibus prophetae

Per sacramentum crucis, unda misso
Dulcuit ligno, posuitque tristes
Merra liquores;

Sic tibi coelum modo temperetur,

Et levi sudo tenuatus aer,
Flatibus puris placide salubres
Spiret in auras.

Qui solet flatu gravis e palustri,

Anguium tetros referens odores,
Solvere in morbos tumefacta crasso
Corpora vento.

Quem potens rerum Dominus fugari,

Sive mutari jubeat: suoque
Nunc sacerdoti bona sanitatis
Flabra ministret.

Sicut Aegypto pereunte quondam

Noctis et densae tenebris operta,
Qua Dei vivi sacra gens agebat,
Lux erat orbi.

Quae modo in toto species probatur

243
SF. PAULINUS DE NOLA

Orbe, cum sanctae pia pars fidei

Fulgeat Christo; reliquos tenebris
Obruat error.

Sic meo, qua se feret actus ora,

Cuncta Nicetae Dominus secundet:
Donec optato patriam vehatur
Laetus ad urbem.

Perge, Niceta, bene qua recurris,

Prosperos Christo comitante cursus,
Quem tui dudum populi fatigant
Nocte dieque.

Te reposcentes, ut ager levandis

Cum satis imbrem sitit, utque molles
Cum suas matres vituli represso
Lacte requirunt.

Unde nos justis precibus tuorum,

Qui suum recte repetunt parentem,
Cogimur victo, licet inrepleti,
Cedere voto.

Et quia spes jam rapitur tenendi,

Urget affectus placitis favere:
Jam vias illas licet oderimus
Quae rapiunt te:

Odimus quamvis, sed easdem amamus.

Odimus quod te retrahunt: amamus
Quod tuum nobis procul attulerunt
Cernere vultum.

Quas prius stringi superante amore,

Nunc tibi sterni faciles precamur
Praevio terris pelagoque summi
Nomine Christi.

244
CARMEN XVII

Qui tibi factis iter omne campis,

Arduos montes reprimat, cavasque
Impleat valles, salebras adaequet,
Jungat hiatus.

Te per Hydruntum Lupiasque vectum,

Innubae fratrum simul et sororum
Ambient, uno Dominum canentes
Ore catervae.

Quis mihi pennas daret ut columbae,

Ut choris illis citus interessem:
Qui Deum Christum duce te canentes
Sidera pulsant?

Sed licet pigro teneamur aegri

Corporis nexu, tamen evolamus
Mentibus post te, Dominoque tecum
Dicimus hymnos.

Nam tuis intus simul implicati

Sensibus, vel cum canis, ac precaris:
Cum tua de te prece cumque voce
Promimur et nos.

Inde jam terris subeunte ponto

Adriae stratus sinus obsequetur,
Unde procumbet, zephyroque leni
Vela tumescent.

Ibis illabens pelago jacenti,

Et rate amata titulo salutis, armata
Victor antemna crucis ibis, undis
Tutus, et austris.

Navitae laeti solitum celeusma

Concinent versis modulis in hymnos,
Et piis ducent comites in aequor
Vocibus auras.

245
SF. PAULINUS DE NOLA

Praecinet cunctis, tuba ceu resultans,

Lingua Nicetae modulata Christum,
Psallet aeternus citharista toto
Aequore David

Audient Amen tremefacta cete,

Et sacerdotem Domino canentem
Laeta lascivo procul admeabunt.
Monstra natatu.

Undique alludent patulo verentes

Ore delphines, sine voce quamquam,
Aemula humanis tamen eloquentur
Gaudia linguis.

Nam Deo quid non sapit atque vivit,

Cujus et verbo sata cuncta rerum?
Hinc Dei laudem maris ima noscunt
Mutaque clamant.

Testis est nobis veteris prophetae

Bellua, ad nutum Domini profundo
Excita, ut mersum caperet, deinque
Redderet haustum.

Sed modo ad nostrum ferus ipse vatem

Auribus tantum pia devorabit
Cantica: impastam saturabit alvum
Carmine pastus.

Qua libet pergas iter, et per undas,

Perque tellurem, licet, et per hostes,
Ibis armatus galea salutis,
Vertice Christo.

Advolet missus Raphael, ut olim

Tobiae Medis; ita prosequendo
Ipse Nicetae comes usque Dacos

246
CARMEN XVII

Angelus adsit.

Ducat hunc aeque famulum suum dux

Ille, qui quondam profugum minacis
Fratris a vultu Deus in salutem
Duxit Iacob.

Namque Niceta fugitivus aeque est;

Quod semel fecit patriarcha, semper
Hic facit, mundo fugiens ad alti
Moenia coeli:

Et gradus illos, quibus ille vidit

Angelos versa vice commeantes,
Iste contendit superante nubes
Scandere vita:

Per crucis scalas properans in astra

Qua Deus nitens ad humum coruscis
E thronis spectat varios labores,
Bellaque mentis.

Tuque, Niceta, bene nominatus

Corporis victor, velut ille dictus
Israel, summum quia vidit alto
Corde satorem,

Unde Nicetes meus approbatur

Israelites sine fraude verus,
Qui Deum cernit solidae fidei
Lumine Christum.

Hic Deus noster, via nostra semper,

Sit comes nobis, sit et antecessor:
Semitis lumen, pedibusque nostris
Sermo lucerna.

Qua per obscuri vada caeca secli,

Luminis veri face dirigamur,

247
SF. PAULINUS DE NOLA

Donec optatos liceat salutis

Tangere portus,

Quos modo undosum petimus per aequor,

Dum vagae mentis fluitamus aestu:
Terreo, tamquam fragili carina,
Corpore vecti.

Sed gubernaclo crucis hanc regente

Nunc ratem, in nobis pia vela cordis
Pandimus, Christo referente littus
Flamine dextro.

Ergo dux idem modo prosequatur

Te via, qua nunc properas revertens
Ire Niceta, patrioque reddat
Limine tutum.

Sed freto emenso superest viarum

Rursus in terra labor, ut veharis
Usque felices, quibus es sacerdos
Praestitus oras.

Tu Philippaeos Macedum per agros

Per Tomitanam gradieris urbem,
Ibis et Scupos patriae propinquos
Dardanus hospes.

O quibus jam tunc resonabit illa

Gaudiis tellus ubi tu rigentes
Edoces Christo fera colla miti
Subdere gentes!

Quaque Riphaeis Boreas in oris

Alligat densis fluvios pruinis,
Hic gelu mentes rigidas superno
Igne resolves.

Nam simul terris animisque duri,

248
CARMEN XVII

Et sua Bessi nive duriores,

Nunc oves facti duce te gregantur
Pacis in aulam.

Quasque cervices dare servituti,

Semper a bello indomiti negarunt,
Nunc jugo veri domini subactas
Sternere gaudent.

Nunc magis dives pretio laboris

Bessus exsultat: quod humi manuque
Ante quaerebat, modo mente coelo
Colligit aurum.

O vices rerum! Bene versa forma!

Invii montes prius, et cruenti,
Nunc tegunt versos monachis latrones
Pacis alumnos.

Sanguinis quondam, modo terra vitae est,

Vertitur coelo pia vis latronum,
Et favet Christus supera occupanti
Regna rapinae.

Mos ubi quondam fuerat ferarum,

Nunc ibi ritus viget angelorum:
Et latet justus, quibus ipse latro
Vixit in antris.

Praeda fit Sanctis vetus ille praedo,

Et gamit versis homicida damnis:
Jure nudatus, spoliante Christo,
Criminis armis.

Interit casu satanae vicissim

Invidus Cain, redivivus Abel
Pascit effusi pretio redemtos
Sanguinis agnos

249
SF. PAULINUS DE NOLA

Euge, Niceta, bone serve Christi,

Qui tibi donat lapides in astra
Vertere, et vivis sacra templa saxis.
Aedificare.

Avios saltus, juga vasta lustras,

Dum viam quaeris, sterilemque silvam
Mentis incultae superans in agros
Vertis opimos.

Te patrem dicit plaga tota Borrae

Ad tuos fatus Scytha mitigatur,
Et sui discors fera te magistro
Pectora ponit.

Et Getae currunt, et uterque Dacus:

Qui colit terrae medio, vel ille
Divitis multo bove pilleatus
Accola ripae.

De lupis hoc est vitulos creare,

Et bovi junctum palea leonem
Pascere, et tutis cava viperarum
Pandere parvis.

Namque mansueto pecori coire

Bestias pulsa feritate suades,
Qui feras mentes hominum polito
Imbuis ore.

Orbis in muta regione per te

Barbari discunt resonare Christum
Corde Romano, placidamque casti
Vivere pacem.

Sic tuo mitis lupus est ovili,

Pascitur concors vitulas leoni,
Parvus extracto trucibus cavernis
Aspide ludit.

250
CARMEN XVII

Callidos auri legulos in aurum

Vertis, et Bessos imitaris ipse,
E quibus vivum fodiente verbo
Eruis aurum:

Has opes condens Domino parenni,

His sacrum lucris cumulans talentum,
Audies: Intra Domini perennis
Gaudia laetus.

His, precor, cum te domus alma sancto

Ceperit fratrum numerosa coetu
In choris, et nos pietate cari
Pectoris abde.

Nam Deo grates, quod amore tanto

Nos tibi adstrinxit per operta vincla,
Vis ut internam valeat catenam
Rumpere nulla.

Unde complexi sine fine carum

Pectus, haeremus laqueo fideli;
Quaque contendas, comites erimus
Mente sequaci.

Caritas Christi bene fusa coelo,

Cordibus nostris ita nectit intus,
Ut nec abjuncto procul auferamur
Orbe remoti:

Nulla nos aetas tibi labis unquam,

Orbis aut alter, neque mors revellet;
Corporis vita moriente, vita
Vivet amoris.

Dum graves istos habitamus artus,

Mente te semper memori colemus:
Tu petes simus simul in perenni

251
SF. PAULINUS DE NOLA

Tempore tecum.

Namque te celsum meritis, in altum

Culmen imponet pretiosa virtus:
Inque viventum super urbe magnis
Turribus addet.

Nos locis, quantum meritis diremti,

Eminus celsis humiles patronis,
Te procul sacris socium catervis
Suspiciemus.

Quis die nobis dabit hoc in illa,

Ut tui stemus lateris sub umbra,
Et tuae nobis requietis aura
Temperet ignem?

Tunc, precor, nostri nimium memento

Et patris sancti gremio recumbens,
Roscido nobis digito furentem
Discute flammam.

Nunc abi felix tamen et recedens

Semper huc ad nos animo recurre;
Esto nobiscum, licet ad paternam
Veneris urbem.

Non enim unius populi magistrum,

Sed nec unius dedit esse civem
Te Deus terrae, patria ecce nostra
Te sibi sumit.

Nunc tuos aequa pietate utrisque

Divide affectus, et amore nobis,
Civibus vultu, gemina morare
Civis in ora.

Forsan et major patria haec habenda,

Non manufactis ubi contineris

252
CARMEN XVII

Pectorum tectis; hominesque vivam

Incolis urbem.

Sicut antistes, ita dignus almi

Hospes es Christi, quia Christianis
Mentibus consors, habitas herile
Accola templum.

Jam vale nobis, et in omne nostri

Diligens aevum, bonus usque finem
Duc bonum cursum, positamque justis
Sume coronam.

Traducere
Pleci acum şi, grăbindu-te ne laşi?
Totuşi cei pe care îi laşi într-o regiune solitară21
Vor fi mereu cu tine prin cugete unite
Fără de capăt.

Pleci acum departe, căci te cheamă ţara22

Pe care o cultivi? Dar şi aici rămâi
O, Sfinte Niceta, deoarece, chiar plecat, noi te
Păstrăm în suflet.

Mergi, amintindu-ţi de noi şi, plecând,

Rămâi prezent cu duhul răsădit în sufletele
Noastre; trage şi du cu tine pe cei care
Îi porţi în tine.

Norocos pământul şi fericite popoarele23

Pe care, plecând de la noi, le vei ajunge.
Pe acestea, atingându-le cu piciorul şi graiul
Hristos vizita-le-va.

21
Referire la Calabria, regiune în care se afla Nola, reşedinţa episcopului Paulinus.
22
Sfântul Niceta şi-a desfăşurat activitatea în Dacia, în sudul Dunării la Remesiana.
23
Popoarele pe la care va trece, cu pasul şi graiul, nu constituie aria sa misionară, ci
itinerariul întoarcerii la Remesiana.

253
SF. PAULINUS DE NOLA

Vei merge departe până la Dacii de sub Ursă24,

Te vei duce să fii văzut de Epirul geamăn25
Şi vei pătrunde prin valurile Egee până la
Tesalonic26.

Dar acum te petreci pe prima cale largă,

Prin ţarini din Apulia27, printr-o câmpie lungă,
Pe unde <localnicii> fierb în purpură canusină28
Lâna lucrată.

Când calea fi-va parcursă în parte,

Mă rog să-ţi dea Hristos o mare blândă
Şi-un vânt uşor , fără nor, să sufle-n
Uscata Calabrie29.

Cum, prin misterul crucii, s-a îndulcit apa,

Când toiagul30 a fost scufundat de mâinile
Vechiului profet şi Mara a preschimbat
Tristele ape.

Tot astfel acum, prin tine, cerul se potoleşte

Şi văzduhul, subţiat sub bolta senină,
Respiră calm, prin pură suflare, boarea
Cea sănătoasă.

<Văzduhul>, cu suflu greoi, aducând mirosuri

24
Sintagma usque Arctos Dacos este o metaforă care desemnează ţinuturile arctice, adică
Dacia nordică, dimensiune mitologică a călătoriei Sfântului Niceta, nicidecum aria sa
misionară.
25
„Epirul geamăn” este ţinutul din nord-vestul Greciei divizat de Vespasian în Epirus
vetus şi Epirus novus.
26
Tesalonic este vechiul nume al Salonic-ului de astăzi.
27
Apulia, provincie din sudul Italiei, azi Puglia, străbătută, în antichitate de via Traiana.
28
Canusia (azi Canossa), localitate în Apulia. Fuscus Canusium — plantă marină care se
folosea pentru vopsirea în roşu a textilelor.
29
Referire la zona aridă a Calabriei, sufocată de soare. Regiunea Catalaniei era renumită
şi prin câmpii vaste şi prin mlaştini.
30
Aluzie la toiagul cu care Moise a îndulcit apa amară de la Mara în deşert (Iş 15, 20), cf.
şi Paulinus N., Epist. 37, 1.

254
CARMEN XVII

Urâte de şerpii din mlaştini, care dezleagă

Adesea-n microbi31 trupuri umflate de vânturi
Vătămătoare.

Stăpânul cel puternic al lumii

Să poruncească să fie gonit şi să se schimbe
Iar buna suflare a sănătăţii să-l slujească acum
Pe preotul său.

Precum demult, când Egiptul era în ruină32,

Lumina era acoperită de beznele nopţii preadense,
Pe unde păşea ginta cea sacră33 a Domnului
Veşnic.

Lumina34 care acum e mărturisită în lume

Căci partea pioasă a sfintei credinţe
Fulgeră întru Hristos, iar rătăcirea ascunde-n beznă
Pe ceilalţi,

Tot astfel Domnul îl va ajuta pe Niceta

În toate, pe oricare ţărm îşi va duce pasul
Cât va merge vesel, după dorinţă, spre părinteasca
Cetate.

Du-te, Niceta, cu bine, pe calea de întoarcere,

Căci Hristos însoţeşte paşii tăi rodnici
Pe unde neamurile tale se ostenesc şi ziua
Şi noaptea,

Să te cheme în ajutor precum ogorul

Când însetează după ploaie sau precum tinerii
Viţei când îşi caută mamele lor cu lapte
În uger.

31
Referire la bolile de malarie provocate de mlaştini.
32
Referire la celebrele plăgi abătute asupra Egiptului.
33
Ginta cea sacră este poporul evreu, ales de Dumnezeu şi scos din robia egipteană sub
conducerea lui Moise.
34
Lumina simbolizează Evanghelia Mântuitorului Hristos care începe să fie propovăduită
în întreaga lume.

255
SF. PAULINUS DE NOLA

De aceea şi noi, deşi fără voie, suntem strânşi

Să cedăm dorinţei venite de la rugile drepte
Ale <fiilor> tăi care cer, pe bună dreptate, pe-al lor
Părinte;

Şi pentru că deja speranţa de a te ţine ne este

Răpită, iubirea ne face să ne supunem dorinţei,
Chiar dacă urâm căile care te poartă, acum,
Departe;

Oricât le urâm, în estimp, noi şi le iubim.

Le urâm pentru că te răpesc, dar noi te iubim
Pentru că ne vor da să vedem de departe
Chipu-ţi.

Constrânşi de iubirea victorioasă, rugămu-ne

Să ţi se deschidă toate cele prielnice,
Cât numele lui Hristos te călăuzeşte pe uscat
Şi pe mare.

Pentru tine, <Domnul> schimbând câmpiile în cale,

Să comprime munţii abrupţi şi să umple
Văile adânci, să niveleze hârtoape şi să unească
Hăuri,35

Şi pe tine, care ai mers prin Hydrunt şi prin Lupiae36

Să te înconjoare cete de fraţi şi surori fecioare
Care cântă, în cor, cu o singură voce, pe
Domnul.

Cine ar putea să-mi dăruie aripi ca unei columbe

Să ajung mai degrabă la acele coruri
Care, îndrumate de tine, cântând pe divinul Hristos

35
Metaforă care exprimă, cu forţă poetică, puterea divinităţii de a schimba configuraţia
fizică a lumii.
36
Hidruntum (azi Otranto) şi Lupiae (azi Lece) sunt localităţi cu viaţă monahală
înfloritoare. Poetul, din necesităţi metrice, utilizează un hysteron proteron, căci
întâlneşte în calea sa, mai întâi localitatea Lece şi apoi Otranto.

256
 CARMEN XVII

Atinge-vor stele37?

Chiar dacă am fi ţinuţi de laţul cel greu

Al unui trup bolnav, vom zbura cu mintea
În urma ta şi vom cânta cu tine, pentru Domnul,
Imnuri.

Căci implicaţi adânc în simţirile tale,

Când cânţi şi te rogi, ne vom dezveli
Odată cu ruga <pornită> din tine şi-odată
Cu glasu-ţi.

De aici, călătorind pe uscat şi pe mare,

Se va supune valul domol, adriatic,
Unda se va înclina şi pânzele se vor umfla
În molcomul zefir.

Vei merge fără să te scufunzi în marea calmă

Şi în corabia întărită cu semnul salvării38,
Triumfător sub antena crucii, ocrotit de
Vânturi şi valuri.

Veseli corăbierii vor intona obişnuitul

Cântec39 <al vâslaşilor> în versuri modulate în imnuri,
Şi ca însoţitori, chema-vor cu voci pioase
<Prielnice> vânturi.

Pentru toţi, precum o tubă răsunătoare,

Limba modulată a lui Niceta, <slăvind> pe Hristos,
Va intona, pe toată marea, psalmii lui David40, citaredul
Fără de moarte.

37
Hiperbolă, cf. Verg. Aen. 3, 619.
38
Imaginea crucii, formată din catarg şi din pânze este frecventă la scriitorii creştini (vezi
Paulinus N, Epist., 23, 30).
39
Cântecul <vâslaşilor> — celeuma — regla cadenţa pe care cârmaciul, numit cheleustes —
o intona, de aici cântecul înseamnă imn creştin.
40
David, profet şi rege al Ierusalimului, este autor al Psalmilor (vezi Vechiul Testament,
Psalmii).

257
17
SF. PAULINUS DE NOLA

Vor asculta Amen-ul41 delfinii tremurători,

Iar pe sacerdotul care slăveşte pe Dumnezeu
Îl vor urma de departe, veseli, peştii cei mari,
Cu slobode jocuri.

Pretutindeni vor sălta delfinii viguroşi

Cu gura largă şi, deşi fără glas, totuşi
Îşi vor dezvălui, cu limbă de om, bucuriile lor
Înfocate.

Ce făptură nu simte şi nu trăieşte pentru Dumnezeu

Prin cuvântul Căruia sunt toate seminţele lucrurilor?
De aceea, adâncurile cunosc lauda Dumnezeului mării
Şi mute o strigă.

Martor e pentru noi monstrul vechiului profet42

Ieşit din adânc la un semn al Domnului,
Ca să prindă pe cel scufundat şi apoi pe cel înghiţit
Să-l reverse.

Dar acum, chiar şi un sălbatic cu urechile

La preotul nostru va devora cântecele
Atât de pioase: hrana prin cântec a săturat
Nesăturatul pântec.

Să-ţi urmezi drumul pe unde îţi place

Şi pe ape, şi pe pământ şi printre duşmani,
Vei merge, înarmat cu coiful salvării,
Hristos fi-va-n creştet,

Să zboare în ajutor Raphael43, trimis de cer,

Precum odată fost-a lui Tobie44, la Mezi, şi urmându-te
Până la Daci să-i fie însoţitor lui Niceta,
Îngerul însuşi.

41
Amen-ul, metonimie pentru cântecul bisericesc.
42
Profetul Iona, înghiţit de un chit, trimis de Dumnezeu, a fost revărsat teafăr, după trei
zile şi trei nopţi (vezi Iona 2, 1).
43
Îngerul Raphael a fost trimis, spre ajutor lui Tobie (vezi Tob 3, 17).
44
Personaj biblic, vezi Tob.

258
CARMEN XVII

Să-l aibă în pază pe-acest slujitor chiar Dumnezeu,

Care demult a dus la salvare pe Iacob45
Când acesta fugise din privirea
Trufaşului frate.

Căci Niceta este, deopotrivă, fugar;

Ceea ce patriarhul a făcut o singură dată
Acesta face mereu, fugind din lume în cetatea
Înaltelor ceruri.

Şi cu o viaţă peste nori, se străduieşte

Să urce vestitele trepte de unde acela
Vede îngerii care zboară într-o parte
Şi-n alta.

Grăbindu-se, pe scările crucii, spre astre

Pe unde Dumnezeu, luminând, spre pământ, priveşte
Din tronul Său lucitor feluritele munci şi războaiele
Minţii.

Şi tu, Niceta, bine numit învingător46 al trupului,

Precum fu numit acel Israel
Pentru că a văzut în adâncul sufletului său pe
Semănătorul47 din ceruri.

De Care Niceta al meu a fost judecat

Fără greşeală, ca adevărat israelit
Care contemplă pe divinul Hristos în lumina
Curatei credinţe.

Acest Dumnezeu al nostru, calea noastră de totdeauna,

Să ne fie Tovarăş şi Mergător Înainte
Şi cuvântul Său să fie lumină pe cărări şi lampă

45
Iacob, fiul lui Isaac a fugit, din pricina fratelui său Esau, la unchiul său Laban, în
Mesopotamia, la care a slujit 14 ani şi a primit în căsătorie, pe rând, pe fiicele unchiului
său, numite Lia şi Rahila (Fc 28, 10).
46
Niceta înseamnă, în limba greacă, „învingătorul”.
47
Metafora „Semănător” – Sator — este comună pentru scriitorii creştini.

259
SF. PAULINUS DE NOLA

Paşilor noştri.

Prin vadurile oarbe ale veacurilor obscure,

Să fim conduşi de facla adevăratei lumini,
Ca să ne fie permis să atingem porturile dorite
Ale salvării,

Pe care acum le cerem pe mare unduitoare,

Cât timp plutim în fierberea minţii rătăcitoare,
Purtaţi într-un trup pământesc ca într-o
Luntre fragilă.

Dar acum, când un cârmaci al crucii conduce corabia,

Întindem în noi pânzele pioase ale inimii,
Căci pe cei fericiţi Hristos îi duce acasă
Cu vânt prielnic48.

Aceeaşi călăuză să te urmeze pe calea

Pe unde acum te grăbeşti să te întorci,
O, Niceta, şi să te readucă teafăr
În pragul străbun.

Dar, după străbaterea mării, iarăşi rămâne

Truda căilor pe uscat, ca să ajungi la
Fericitele ţărmuri la care tu ai fost hărăzit ca
Preot.

Tu vei păşi prin ogoarele filipice49

Ale macedonenilor şi prin cetatea tomitană,50
Şi, oaspete al Dardaniei51, vei ajunge la Scupi52, vecini

48
Imagine similară în PAULINUS N., Epist., 23, 30.
49
Referire la localitatea Philipi din Macedonia. Cuvântul Macetum este o formă sincopată
pentru Macetorum (cf. LUCANUS, Phar. 2, 647 şi Statius, Silv., 4, 5).
50
Toponim controversat. Mulţi exegeţi, printre care Pagi şi Burn, consideră că toponimul
trebuie emendat cu toponimul Stobitanam <urbem>. Aceeaşi ipoteză o susţine şi D.M.
PIPPIDI: „presupun că Tomitanam nu poate fi decât o greşeală de copist pentru
Stobitanam, etapă inevitabilă pe drumul dintre Tessalonic şi Scupi” (vezi studiul D.M.
PIPPIDI, „Niceta din Remesiana...”, pp. 497-516.)
51
Unii exegeţi, bazaţi pe sintagma Dardanus hospes, cred că Sfântul Niceta ar fi mers şi
la Troia.

260
CARMEN XVII

Ai patriei tale.

O, de câte bucurii va răsuna atunci

Acel pământ unde tu înveţi neamuri aspre53
Să-şi supună sălbatice grumazuri
Blândului Hristos!

Pe unde Boreas54, pe ţărmul ripheic55,

Leagă fluvii du gheţuri groase,
Aici tu dezlegi, cu focul din ceruri, minţile
Înţepenite de geruri.

Căci totodată besii56 cei duri, prin ţarini

Şi prin suflete mai năprasnici ca viforul,
Acum, oi păstorite de tine, se adună-n
Lăcaşul păcii.

Grumazurile pe care ei, neînfrânţi în război,

Au refuzat să le supună sclaviei,
Se bucură acum să le plece sub jugul
Adevăratului stăpân.

Acum mai bogat prin preţul trudei sale,

Bessul exultă: aurul pe care înainte
Îl cată-n pământ cu mâna57, îl culege
Din ceruri cu mintea.

O, ce schimbare! Ce-nfăţişare bine rânduită!

Munţi neumblaţi înainte şi sălbateci
Ocrotesc acum tâlhari schimbaţi în monahi,

52
Scupi, cetate în Moesia Superior, azi Skoplie, vecină cu Remesiana.
53
Strofele 197-276 transfigurează, în mod antologic, activitatea misionară a Sfântului
Niceta şi dau seama de talentul poetic al Sfântului Paulin.
54
Boreas, vântul de nord (cf. şi v. 245).
55
Sintagma „pe ţărmul rifeic” are funcţie poetică şi se referă la zona nordică, nu la sciţii
şi sarmaţii din nordul Dunării sau al Pontului Euxin. Prin conotaţiile sale metaforice, nu
este relevant pentru aria misionară a Sfântului Niceta.
56
Bessi sunt o seminţie tracă şi locuiesc între Haemus şi Dunăre.
57
Referire la îndeletnicirea de culegători de aur din râuri sau din mine.

261
SF. PAULINUS DE NOLA

Vlăstari ai păcii.

Cândva pământ al sângelui, acum al vieţii,

Puterea pioasă a lotrilor se îndreaptă spre cer,
Iar Hristos se alătură tâlharilor58 care stăpânesc
Celesta împărăţie.

Unde fusese cândva năravul de fiare,

Acum stă-n putere rânduiala de îngeri
Şi omul cel drept se ascunde în grota în care
Trăit-a tâlharul.

Prădătorul cel vechi ajunge pradă sfinţilor,

Iar ucigaşul se plânge de pagubele aduse,
Gol cu adevărat de armele fărădelegii, când
Hristos îl dezbracă.

Piere, la rândul său, prin căderea Satanei

Pizmaşul Cain şi reînviatul Abel59
Paşte mieii răscumpăraţi cu preţul
Vărsatului sânge.

Slavă, o, Niceta, bun slujitor al lui Hristos

Care ţi-a dăruit harul să preschimbi
Pietre în astre şi să înalţi, din stâncă vie,
Temple sfinţite.

Tu străbaţi codrii neumblaţi şi creste întinse

Când cauţi calea şi, înfrângând pădurea stearpă
A minţii necultivate, tu o preschimbi în
Ogoare mănoase.

Toate ţinuturile lui Boreas te numesc „tată”,

La cuvintele tale scitul se îmblânzeşte
Şi, călcându-şi firea, părăseşte, sub îndrumarea ta,

58
Privind ajutorul dat de Hristos tâlharilor, vezi PAULINUS N., Epist., 25, 5.
59
Cain şi Abel sunt fiii lui Adam şi ai Evei. Cain l-a ucis, din invidie, pe Abel. Aici Abel e
simbolul lui Hristos, cf. PAULINUS N., Epist., 12, 2 şi 38, 3.

262
CARMEN XVII

Sălbatice simţiri.

Şi geţii aleargă şi dacul din ambele ţinuturi60,

Cel care cultivă pământul în ţara de mijloc
Şi cel cu căciulă şi cu boi mulţi, vecin al
Mănosului ţărmur.

Aceasta înseamnă să uneşti viţei cu lupi

Şi să pască în iarbă leul cel unit cu
Boul şi să deschizi borta viperelor
Cu mică pază.

Căci tu îndemni să se alăture blândei

Turme fiarele, după alungarea cruzimii,
Tu care îmbraci minţile barbare ale oamenilor în
Vorbă măiastră.

Prin tine, într-un ţinut tăcut al lumii,

Barbarii învaţă să cânte, cu inimă
Romană, pe Hristos şi să trăiască puri
În pacea blândă.61

Astfel lupul este blând în ţarcul tău

Şi viţelul paşte liniştit cu leul,
Copilul se joacă cu aspida scoasă din
Groaznica grotă.

Tu schimbi pe iscusiţii culegători de aur

În aur şi-i imiţi pe ei prin ei înşişi
Şi scoţi din ei, cu verbul care sapă,
Aurul vieţii.

Adunând bogăţii pentru Domnul cel veşnic,

Sporind talantul cel sfânt cu aceste câştiguri,
Tu vei auzi: „intră vesel în bucuria

60
Expresia uterque Dacus, controversată. Referire la Dacia Malvensis şi Dacia
Mediteranea, ambele în sudul Dunării, nu la dacii din sudul şi din nordul Dunării.
61
Cf. HORATIUS, Carmina, I, 10 v. 1-4.

263
SF. PAULINUS DE NOLA

Domnului veşnic.”

Când casa cea rodnică, numeroasă prin ceata

Sfântă a fraţilor, te va fi primit în ceruri;
Rogu-te să ne uneşti acestora şi pe noi prin credinţa
Inimii tale alese.

<Să fim> mulţumitori lui Dumnezeu care ne-a unit

Cu tine prin atâta iubire cu lanţuri ascunse
Încât nici o forţă nu ar putea să rupă
Lăuntrica verigă.

Strânşi, fără sfârşit, la pieptul tău scump,

Să rămânem uniţi cu lanţul credinţei
Şi oriunde te vei îndrepta îţi vom fi tovarăşi
Cu mintea smerită.

Harul lui Hristos, bine răspândit în cer,

Ne leagă în inimile noastre, astfel încât
Noi cei retraşi, dar nu separaţi, venim
Atât de departe.

Nici un timp, nici o ruină, nici un

Alt pământ şi nici moartea nu te va smulge;
Când se va stinge viaţa trupului, trăi-va
Viaţa iubirii.

Cât timp locuim în aceste mădulare greoaie,

Te vom cinsti mereu cu mintea amintitoare62
Tu vei cere să fim în templul cel veşnic
Împreună cu tine.

Căci virtutea cea preţioasă te va aşeza pe tine,

Ridicat prin merite, într-o înaltă culme
Şi te va pune în marile turnuri peste cetatea
Celor în viaţă.

62
Sintagmă similară în PAULINUS N., Epist., XI, 49.

264
CARMEN XVII

Noi, despărţiţi prin locuri cât şi prin merite,

Mult prea umili faţă de cereştii stăpâni,
Te vom privi de departe, tovarăş al cetelor
Sfinte.

Cine da-ne-va nouă, în ziua aceea,

Să stăm la umbra coapsei tale?
Şi care suflare a liniştii tale potoli-va
Flacăra noastră?

Atunci, te rog, aminteşte-ţi mereu de noi,

Şi, odihnindu-te în braţul Sfântului Părinte,
Cu degetul înrourat63 înlătură flacăra
Care ne mistuie.

Du-te, acum, fericit şi totuşi revenind,

Să te întorci mereu cu sufletul la noi;
Fii cu noi, chiar dacă vei fi sosit
În urbea străbună.

Căci Domnul nu te-a dăruit să fii păstorul

Unui singur popor şi nici cetăţeanul
Unei singure ţări; iată, patria noastră
Te ia pentru sine.

Acum, împarte iubire cu egală credinţă

La unii şi la alţii şi cu dragoste pentru noi
Şi cu faţa spre concetăţenii tăi, rămâi cetăţean
În ambele ţărmuri64.

Poate şi această patrie mai mare65 trebuie preţuită

Unde tu te adăposteşti în pereţii inimilor
Refăcuţi de mână de om şi locuieşti între oameni,
Vie cetate.

63
Epitet metaforic din expresia digito roscido, ne aminteşte de parabola lui Lazăr (vezi
PAULINUS N., Epist., XXXI, 188).
64
Expresia gemina civis in ore alude poetic la statutul de „cetăţean” al Nolei şi al
Remesianei.
65
Sintagma maior patria se referă poetic la Dacia şi Campania.

265
SF. PAULINUS DE NOLA

Precum episcopii, astfel eşti gazdă demnă

A lui Hristos Cel rodnic pentru că tu, părtaş,
Locuieşti în inimi creştine lângă templul
Lui Dumnezeu.

Acum, sănătate, şi iubitor în tot timpul,

Tu, preabunule, petrece viaţa ta fericită
Până la sfârşit şi primeşte coroana cea hărăzită
Celor drepţi.

(trad. din lb. latină de Traian DIACONESCU)

Summary: St. Paulinus of Nola, Carmen XVII:

Paulinus of Nola’s poem Carmen XVII lends literary expression to the
personality of bishop Nicetas of Remesiana; it testifies to the extent of the missionay
influence exerted by the latter, and as such is an important document for the
Christianization of Balkan-living Dacian-Romanians. The author of the present study
now publishes the first complete bilingual (Latin-Romanian) edition which offers a
prose equivalent of the Latin original phraseology, in both letter and spirit. This
translation is offered to the Romanian readership in order to better understand the
literary architecture as well as the historical references of this theological poem,
which is a Christian propempticon.
The translator provides a literary reading, as opposed to the traditional
historicizing exegeses. He dissociates the autonomous poetic universe from the
historical referent. In such a literary perspective, controversial toponyms and
ethnonyms become functional elements within a poetic imaginary that must be
understood as autonomous. Nicetas’ poem describes neither an objective historical
itinerary, nor Nicetas’ official diocese area, but it transfigures a subjective itinerary,
chosen by the poet in order to evoke instances of Balkan area Christianization and
Nicetas’ providential missionary activity. In this poem, the literary and theological
goal pursued by the author’s argumentative strategy is paramount.
Both toponyms and ethnonyms hold a definite argumentative function. This is
why the emendation of the toponym Tomitanam urbem as Stobitanam urbem, to
comply with historicizing criteria, is wrong as this text variant does not appear in
any manuscript, nor does it reflect the poem’s theological and poetic spirit. The
route via Thessaloniki and Tomis testifies to the pontifical system of collaboration
with the local bishops. Also, the ethnonyms Bessi, Scytha, Getae and uterque Dacus
are ambiguous, for these populations lived both south and north of the Danube. The
phrase Riphaeis Boreas in oris is doubtlessly a poetic hyperbole, but with a
suggestive literary function.

266
CARMEN XVII

The translator favours a literary, integrative lecture, instead of the

historicizing reading, whether stricto sensu or largo sensu. In this perspective, also
based on the dissociation between the autonomous literary plan and its objective
referent, controversial data may be placed into three categories:
1. factual elements,
2. hypothetical elements, and
3. mythological elements.
All these elements forming the poem’s imaginary universe are not mutually
exclusive, but rather complementary. They define the Occidental horizon of
expectation in the civilizing process of the lower Danube population, by means of
Christianization, and ultimately express the interference between Romanitas and
Barbaricum.

267