What do you think?
Rate this book
The Bible: The New Testament Read by Gregory Peck- The King James Version KJV
All 27 books of the New Testament (King James Version), beautifully read by Gregory Peck. 16 CDs, completely unabridged.
Audio CD
First published January 1, 367
About the author
Anonymous
791k books3,241 followersBooks can be attributed to "Anonymous" for several reasons:
* They are officially published under that name
* They are traditional stories not attributed to a specific author
* They are religious texts not generally attributed to a specific author
Books whose authorship is merely uncertain should be attributed to Unknown.
See also: Anonymous
* They are officially published under that name
* They are traditional stories not attributed to a specific author
* They are religious texts not generally attributed to a specific author
Books whose authorship is merely uncertain should be attributed to Unknown.
See also: Anonymous
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 334 reviews
June 17, 2022
sama książka całkiem ok ale fandom toksyczny;/
October 2, 2022
wiedziałam od samego początku że główny bohater umrze więc nie miałam żadnej przyjemności z czytania, ludzie, nie spojlerujcie.
December 29, 2022
IMO niewarte hypeu
December 29, 2022
Chujowe. Toksyczni bohaterzy i wątek denerwujacy. Nie było Smuta
January 30, 2023
mój ulubiony fragment to ten w którym nawalony w trzy dupy jezus z ziomkami po grubej imbie wali wode wierząc ze to wino
February 4, 2024
Troche słabo, bo główny bohater ginie i nagle zmartwychwstaje po 3 dniach XDD Ale fabuła git
Edit: jednak jedna gwiazdka bo katechetka z 1lo mn wkurza (pani skrobak ogar pls)
Edit: jednak jedna gwiazdka bo katechetka z 1lo mn wkurza (pani skrobak ogar pls)
January 29, 2023
typowa książka z tik toka w dodatku przehajpowana
July 21, 2023
Nie zasługuje na swoją popularność 💀
January 28, 2023
było mi tak przykro że główny bohater umiera, ale ten plot twist...
January 28, 2023
Ludzie mowile ze to będzie super spice smut. Nie był😭
January 28, 2023
Stary Testament jest lepszy niż Gra o tron
March 3, 2023
Najgorsza książka fantasy. Prawdziwa jazda zaczyna się w Nowym Testamencie. Moce głównego bohatera są nieprzemyślane i bezużyteczne. Stary Testament jest brutalny, a fabułę ma pokroju większości książek na wattpadzie (bardzo przewidywalne). Bardzo fajnie pokazane są najróżniejsze choroby psychiczne, na przykład główny bohater jest przekonany że istnieje naraz pod postacią trzech istot. Postać szatana jest potraktowana po macoszemu, uważam że ludzie za bardzo się na niego uwzięli. Moją ulubioną postacią jest matka Jezusa, która oszukała cały świat, że niby zaszła w ciążę bez utraty dziewictwa (imo fajny wątek), aczkolwiek niepokojące jest że jej syn jest przekonany że zapłodnił ją pod inną postacią ( kinda kazirodztwo). Józef biedny wykorzystywany frajer, ale typ to hotuwa więc wybaczam mu jego naiwność. Dobra książka jeśli masz ochotę na trudne sprawy na papierze.
January 28, 2023
Dupy nie urywa. Bohaterowie mają zły opis i tak trochę za dużo fantazy w tym, Trochę klimat Adama silvery po roku w Rosji
January 29, 2023
Liczylam na smuta, opisy chujowe
May 7, 2021
Pretty homophobic, misogynistic and has very toxic undertones in its portreyal of relationships. It gets two stars tho because it wonderfully reflects how homophobic, misogynistic and toxic was the time when it was written.
Would recommend to a historian and nobody else.
Other than that it was poorly written and I would, definetly, not call it a page turner.
Would recommend to a historian and nobody else.
Other than that it was poorly written and I would, definetly, not call it a page turner.
Read
January 4, 2023Toksyczny fandom
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 25, 2023
Dupy nie urywa. Spodziewałam się romansu między Jakubem i Jezusem a go nie dostałam.
February 3, 2023
Jest to dzieło, w którym znajdujemy każdy możliwy motyw. Motyw miłości? Motyw fałszywej wiary? Motyw zdrajcy? Wszystko tam jest. Idealna jako księga do której można się odwołać na maturze. Adam Mickiewicz powinien się uczyć.
January 28, 2023
Język tej książki był dla mnie bardzo niezrozumiały i ta nadzieja też niezbyt. Do tego główny bohater był bardzo męczący i ogólnie założenia tegoż utworu.
Widać, że Pan autor nie miał pomysłu na to, co zrobić z bohaterem, plus jest to do bólu przewidywalne i od początku wiedziałem, jak to się skończy. Nuda nad nudami zaspoilerowane w cholere .Jedynym Plusem były momenty, gdzie płakałem ze wzruszenia zastanawiając się, czy nie dostanę kiedykolwiek takiego pierdolca w życiu, że odkryje jakieś yeti czy cokolwiek co odnajdzie sens życia.
Niestety nawet nie uświadczyłem tutaj zabawy niczym wydry w rzece. Hypu i braku logiki w otoczce wzruszek jest tu aż za nad to. A za to plot twistów i nieprzewidywalności i oryginalności szukać tu tyle, co na grzybobraniu w zimie - powodzenia. A liczyłem na dziecięcy plac zabaw chociaż...Sad
Widać, że Pan autor nie miał pomysłu na to, co zrobić z bohaterem, plus jest to do bólu przewidywalne i od początku wiedziałem, jak to się skończy. Nuda nad nudami zaspoilerowane w cholere .Jedynym Plusem były momenty, gdzie płakałem ze wzruszenia zastanawiając się, czy nie dostanę kiedykolwiek takiego pierdolca w życiu, że odkryje jakieś yeti czy cokolwiek co odnajdzie sens życia.
Niestety nawet nie uświadczyłem tutaj zabawy niczym wydry w rzece. Hypu i braku logiki w otoczce wzruszek jest tu aż za nad to. A za to plot twistów i nieprzewidywalności i oryginalności szukać tu tyle, co na grzybobraniu w zimie - powodzenia. A liczyłem na dziecięcy plac zabaw chociaż...Sad
October 2, 2024
Książka zdecydowanie dla starszych czytelników o mocnych nerwach, dużo zabijania, jakieś potopy, apokalipsy, typ umiera, potem wstaję po 3 dniach i jeszcze jakiś kamień umie przesunąć. Masakra, nie polecam, dużo się dzieje, a zarazem tak mało. Zmarnowany potencjał.
March 30, 2015
Of course you don't evaluate Scripture when you are done reading through it, the way you can do with other books. But you can evaluate translations. My base translation is the KJV, but I frequently alternate with other versions for my regular reading. This read smoothly, and was not unlike the KJV.
March 16, 2016
"Lucrurile sfinte" au reprezentat întotdeauna un subiect sensibil pentru opinia publică, dar şi pentru individ, luat ca atare, deoarece, nu de puţine ori, acesta se complace într-o anumită stare atunci când religiozitatea i se pare ceva general-acceptat ori -dimpotrivă!- atunci când refuză -iniţial dintr-o pornire subiectivă şi superficială pe care ori o abandonează, ori o urmează- nevoia lui de divinitate.
Mie-mi vine cu atât mai greu să scriu despre Evanghelii, cu cât trăiesc într-o societate postmodernă în care lumea ideilor pur-abstracte este, în genere, umbrită de influenţele care se abat asupra mediului social sau de momentele din realitatea mediată a individului.
Mă străduiesc (dar nu cred că o să mă pot ţine de cuvânt) să vorbesc detaşat, preluând vocea unei conştiinţe sobre, care judecată aşa-zisa moralitate antică din perspectiva contemporană (atât cât s-au exercitat -voluntar sau nu- influenţele contemporane asupra mea).
Tema mea de acum e reprezentată exclusiv de mesajul Evangheliilor.
Asupra Vechiului Testament resimt o aversiune aparte, bazată nu pe antisemitism (sunt socialist la nivel de convingeri şi simt nevoia să arăt asta), deoarece capacitatea mea hermeneutică -destul de antrenată şi de migăloasă, îmi place să cred- nu a reuşit, deşi s-a străduit, să intercepteze vreun dram de moralitate sau vreun lucru detaşat de anomalie care -ipotetic- ar fi putut dăinui progresului. Din contra: textele religioase nu au reuşit nicicând să aducă pacea, ci au adus războiul. Ei, asta cu privire la Vechiul Testament (care nu face subiectul acestui eseu).
Citind Noul Testament, mi s-a spulberat şi ultima iluzie pe care o aveam asupra vreunei nuanţe de moralitate în ceea ce-l priveşte pe legendarul Iisus Hristos.
Îmi veţi reproşa că sunt arogant, în mod cert (şi eu aş fi făcut-o, dacă n-aş fi citit chestiunea în cauza), dar citit-aţi (măcar) Noul Testament?
Mă rog, ideea iniţială era să nu-mi pierd cumpătul. Căzut-am în păcat.
Trebuie să menţionez că am primid ediţia pe care am citit-o de la un prieten de confesiune (ceva) baptistă. Tipărită în Germania (dar în limba română, ca mijloc de "informare" în masă, distribuită apoi -în mai multe limbi- în întreagă Europa), am avut grijă să o compar cu alte ediţii pentru a evita citirea unui element de propagandă confesională.
Mulţi dintre noi ştim -fără doar şi poate- că nu există nimic omenesc în Dumnezeul Vechiului Testament. Ei bine, după ce am citit Noul Testament, rogu-vă să-mi permiteţi să afirm că nici în Iisus Hristos nu există nimic omenesc. Tot ceea ce a băgat individului pe gât Biserica, filmele alea cu patimile, icoanele, Hristosul răstignit sunt totalmente nişte inepţii scornite cu varii scopuri. *chiar rog a se citi Noul Testament*. Omul, o ştim, este o fiinţă care empatizează cu "cei aflaţi în suferinţă", îi compătimesc şi-i iubesc.
Ba bine că nu-i deloc aşa. În textele celor patru evanghelişti, Iisus nu numai că nu se arată simţitor, dar manifestă tendinţe de aroganţă şi de -o, ce mare!- megalomanie.
E drept că n-am trăit în Iudeile şi Galileile de sub stăpânirea romană, însă, cu toate acestea, refuz să cred că un popor pagan -aşadar, nu se mai pune problema iudeilor, "civilizaţi" de către români- s-ar fi putut adapta moralei (specific hitleriste, a propos) conform căreia elementele neroditoare trebuie înlăturate: "deci orice pom care nu va face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc" (Matei; 4; 10). Sesizăm, desigur, metafora. Şi ne punem întrebarea: care-i obârşia "pomului care nu face rod bun" dacă nu aşa-zisul Tată? Ce-ar însemna asta?! O revoltă a Sfintei Treimi împotriva propriei ei convingeri?! Împotriva Creaţiei?! *Nu, nu ţin neapărat să mă raportez tot în "acelaşi cerc strâmt". Dar, aşa, pentru a sesiza detalii...*
Intrând mai adânc în Evenghelii, îi înţeleg pe literaţii Evului Mediu, pe clasici, pe romantici şi chiar pe modernii care au scris bazându-se pe arhicunoscutele "Fericiri" (Luca; 6; 20-23). "Fericirile" reprezintă un aspect al Bibliei care au atins posteritatea (şi, din punctul meu de vedere, vor dăinui veşnic): nevoia omului educat sentimental/intelectual de a avea un sprijin în suferinţă. Motivul e des întâlnit în arte, iar nu puţini sunt artiştii care vrut-au să ajungă la biruinţă prin suferinţă: ori au lăsat că urmă a trecerii lor pe pământ opere de o valoare inestimabilă, ori au atârnat în grindă (da! e o stare critică!). Compătimirea o merită, orişicare ar fi avut să fie destinul lor.
Pe de altă parte, se observă lesne folosirea anumitor verbe în Evanghelii, care sar în ochi prin duritatea lor critică: "s-au înspăimântat", "s-au temut". Se observă formă de plural a verbelor. Ei bine, ele fac referire la aşa-numita "mulţime". Ce rol joacă "mulţimea" în Evanghelii? Joacă rolul cel mai însemnat, căci în jurul ei planează toate. Se mi se permită să fac o schimbare la nivelul conjuncţiei, în legendara replică a lui Lăpuşneanul: "proşti ŞI mulţi".
Scopul meu nu e acela de a scrie un tratat sumar cu privire la Noul Testament (sunt prea indignat în subiectivitatea mea de care doream să mă detaşez), ci acela de a releva imaginea reală -aşa cum o redă Biblia- a lui Iisus.
Biserica şi mişcările religioase l-au proictat pe acesta ca un ambasador al păcii eterne. Tertipul ieftin a mers -om bun!- în Evul Mediu, când strămoşul tău -ca şi al meu, de altfel- era şerb şi tot ce ştia, ştia din gura popii. Sigur, exemplele de "oameni ai lui Dumnezeu", bonomi, care au avut intenţii evolutive sunt numeroase. Dar scopul -aruncând o privire de ansamblu- nu a fost cel scontat. Genocidul spaniolilor în America în numele creştinătăţii?! Inchiziţia?! Dar (!), rog a se face distincţia între religia creştină că formă primară a definirii lumii şi "opera" care a ieşit prin folosirea de către reprezentanţii acestui curent religios a mişcărilor confesionale ulterioare.
În fapt, rămăsesem la pace. *N-ai cum să nu te abaţi când vorbeşti de de-astea: sunt prea multe de zis şi scrii în delir*
Vorbele-i aparţin celui care ar fi trebuit să fie Mântuitor: "Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia."
Sigur! Un cititor al acestui text scris de un diletant al adevărului că formă a iluziei vremelnice, va deschide Biblia la pasajul citat şi-mi va reproşa că vorbele lui Iisus pot fi interpretate în text ca produs al unui sentiment de revoltă împotriva orânduirii. Se prea poate, e drept! *Deşi ar trebui să fim al dracului de permisivi.* Însă cum rămâne cu smerenia "celor ce plâng", "celor săraci în duh"? Dacă scopul Bibliei a fost introducerea paradoxului că formă a expresivităţii (ce ştim noi?!), ce pot eu obiecta?! Pledoaria mea ar fi în van, dar -ni se spune!- să întoarcem şi celălalt obraz.
O altă problematică a Bibliei -a religiei creştine în general, adică- pe care eu nu am reuşit s-o dibuiesc niciodată, pentru că mi s-a părut pe cât de paradoxală, pe atât de josnică, este aceea a folosirii -chiar în BIBLIE- a conceptului de "popor". Am reflectat nu de puţine ori asupra relaţiei dintre Geneză - concept de "popor" (avut-am insomnii), iar termenii relaţiei sunt atât de scârnăvi încât se exclud reciproc. Cum?! Păi bine! Dumnezeu a creat, în "Geneza", omul. Cum se poate ca ulterior să se vorbească de "popor"? Se va găsi o minte luminată să-şi pună problema în felul următor (dacă plecăm de la premisa creaţionistă): gruparea oamenilor în societăţi distincţie, care nu colaborează, ci concurează detaşat între ele, a determinat, în sfera limbajului, apariţia conceptului amintit. Să admitem, domnul meu! Dar cu ce drept se poate vorbi de un "popor ales"?! Înţeleg faptul că Biblia a fost scrisă de evrei (repet: nu sunt antisemitist), însă e de-a dreptul paradoxal faptul. "Veţi fi urâţi de toate popoarele pentru Numele Meu" (Matei; 24; 9). Numai mie-mi aduce a ceva... Auschwitz?!
Cea din urmă problematică pe care o expun aici (destul de comună, de altfel) este relaţia dintre (atât de ambigua) Sfânta Treime şi Evanghelii. Scrie negru pe alb că Tatăl şi Fiul dialoghează. Aşadar: o conştiinţa care întruchipează trei conştiinţe, dar care are o intenţie comună, clară, permite a se comunica în plan real între două dintre cele trei conştiinţe distincte, dar nu prea?! Ah?! Expresivitate, nu?! Bine, dar cum rămâne cu acel "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Matei; 27;46). Vedem, desigur, şi repetiţia.
Pe lângă asta, mă surprinde caracterul confuz al prorocirilor. Nu de puţine ori, Iisus săvârseste anumite acte "pentru a se împlini Scripturile". Cum dumnezeule mare se poate interpreta asta?! Adică Tatăl Tău -care eşti şi tu, de altfel- le-a orânduit pe toate, acestea au mers strună până la venirea ta, apoi tu săvârşeşti anumite fapte pentru a "se împlini Scripturile"?! Destul de ambiguu. Lucrul acesta mă face să cred că textele celor patru evanghelişti au fost scrise în mod special pentru "a se împlini scripturile".
În concluzie, iezuiţii (eu îi admir, pe bune!) au fost destul de dibaci în prelucrarea Evangheliilor astfel încât acestea să reziste Evului Mediu. Dar pentru modernitate... nu prea. Duşmanul creştinismului, oricât se arată el cumatru, azi, este PROGRESUL...
Andrei Tamaş,
15 martie 2016
Mie-mi vine cu atât mai greu să scriu despre Evanghelii, cu cât trăiesc într-o societate postmodernă în care lumea ideilor pur-abstracte este, în genere, umbrită de influenţele care se abat asupra mediului social sau de momentele din realitatea mediată a individului.
Mă străduiesc (dar nu cred că o să mă pot ţine de cuvânt) să vorbesc detaşat, preluând vocea unei conştiinţe sobre, care judecată aşa-zisa moralitate antică din perspectiva contemporană (atât cât s-au exercitat -voluntar sau nu- influenţele contemporane asupra mea).
Tema mea de acum e reprezentată exclusiv de mesajul Evangheliilor.
Asupra Vechiului Testament resimt o aversiune aparte, bazată nu pe antisemitism (sunt socialist la nivel de convingeri şi simt nevoia să arăt asta), deoarece capacitatea mea hermeneutică -destul de antrenată şi de migăloasă, îmi place să cred- nu a reuşit, deşi s-a străduit, să intercepteze vreun dram de moralitate sau vreun lucru detaşat de anomalie care -ipotetic- ar fi putut dăinui progresului. Din contra: textele religioase nu au reuşit nicicând să aducă pacea, ci au adus războiul. Ei, asta cu privire la Vechiul Testament (care nu face subiectul acestui eseu).
Citind Noul Testament, mi s-a spulberat şi ultima iluzie pe care o aveam asupra vreunei nuanţe de moralitate în ceea ce-l priveşte pe legendarul Iisus Hristos.
Îmi veţi reproşa că sunt arogant, în mod cert (şi eu aş fi făcut-o, dacă n-aş fi citit chestiunea în cauza), dar citit-aţi (măcar) Noul Testament?
Mă rog, ideea iniţială era să nu-mi pierd cumpătul. Căzut-am în păcat.
Trebuie să menţionez că am primid ediţia pe care am citit-o de la un prieten de confesiune (ceva) baptistă. Tipărită în Germania (dar în limba română, ca mijloc de "informare" în masă, distribuită apoi -în mai multe limbi- în întreagă Europa), am avut grijă să o compar cu alte ediţii pentru a evita citirea unui element de propagandă confesională.
Mulţi dintre noi ştim -fără doar şi poate- că nu există nimic omenesc în Dumnezeul Vechiului Testament. Ei bine, după ce am citit Noul Testament, rogu-vă să-mi permiteţi să afirm că nici în Iisus Hristos nu există nimic omenesc. Tot ceea ce a băgat individului pe gât Biserica, filmele alea cu patimile, icoanele, Hristosul răstignit sunt totalmente nişte inepţii scornite cu varii scopuri. *chiar rog a se citi Noul Testament*. Omul, o ştim, este o fiinţă care empatizează cu "cei aflaţi în suferinţă", îi compătimesc şi-i iubesc.
Ba bine că nu-i deloc aşa. În textele celor patru evanghelişti, Iisus nu numai că nu se arată simţitor, dar manifestă tendinţe de aroganţă şi de -o, ce mare!- megalomanie.
E drept că n-am trăit în Iudeile şi Galileile de sub stăpânirea romană, însă, cu toate acestea, refuz să cred că un popor pagan -aşadar, nu se mai pune problema iudeilor, "civilizaţi" de către români- s-ar fi putut adapta moralei (specific hitleriste, a propos) conform căreia elementele neroditoare trebuie înlăturate: "deci orice pom care nu va face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc" (Matei; 4; 10). Sesizăm, desigur, metafora. Şi ne punem întrebarea: care-i obârşia "pomului care nu face rod bun" dacă nu aşa-zisul Tată? Ce-ar însemna asta?! O revoltă a Sfintei Treimi împotriva propriei ei convingeri?! Împotriva Creaţiei?! *Nu, nu ţin neapărat să mă raportez tot în "acelaşi cerc strâmt". Dar, aşa, pentru a sesiza detalii...*
Intrând mai adânc în Evenghelii, îi înţeleg pe literaţii Evului Mediu, pe clasici, pe romantici şi chiar pe modernii care au scris bazându-se pe arhicunoscutele "Fericiri" (Luca; 6; 20-23). "Fericirile" reprezintă un aspect al Bibliei care au atins posteritatea (şi, din punctul meu de vedere, vor dăinui veşnic): nevoia omului educat sentimental/intelectual de a avea un sprijin în suferinţă. Motivul e des întâlnit în arte, iar nu puţini sunt artiştii care vrut-au să ajungă la biruinţă prin suferinţă: ori au lăsat că urmă a trecerii lor pe pământ opere de o valoare inestimabilă, ori au atârnat în grindă (da! e o stare critică!). Compătimirea o merită, orişicare ar fi avut să fie destinul lor.
Pe de altă parte, se observă lesne folosirea anumitor verbe în Evanghelii, care sar în ochi prin duritatea lor critică: "s-au înspăimântat", "s-au temut". Se observă formă de plural a verbelor. Ei bine, ele fac referire la aşa-numita "mulţime". Ce rol joacă "mulţimea" în Evanghelii? Joacă rolul cel mai însemnat, căci în jurul ei planează toate. Se mi se permită să fac o schimbare la nivelul conjuncţiei, în legendara replică a lui Lăpuşneanul: "proşti ŞI mulţi".
Scopul meu nu e acela de a scrie un tratat sumar cu privire la Noul Testament (sunt prea indignat în subiectivitatea mea de care doream să mă detaşez), ci acela de a releva imaginea reală -aşa cum o redă Biblia- a lui Iisus.
Biserica şi mişcările religioase l-au proictat pe acesta ca un ambasador al păcii eterne. Tertipul ieftin a mers -om bun!- în Evul Mediu, când strămoşul tău -ca şi al meu, de altfel- era şerb şi tot ce ştia, ştia din gura popii. Sigur, exemplele de "oameni ai lui Dumnezeu", bonomi, care au avut intenţii evolutive sunt numeroase. Dar scopul -aruncând o privire de ansamblu- nu a fost cel scontat. Genocidul spaniolilor în America în numele creştinătăţii?! Inchiziţia?! Dar (!), rog a se face distincţia între religia creştină că formă primară a definirii lumii şi "opera" care a ieşit prin folosirea de către reprezentanţii acestui curent religios a mişcărilor confesionale ulterioare.
În fapt, rămăsesem la pace. *N-ai cum să nu te abaţi când vorbeşti de de-astea: sunt prea multe de zis şi scrii în delir*
Vorbele-i aparţin celui care ar fi trebuit să fie Mântuitor: "Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia."
Sigur! Un cititor al acestui text scris de un diletant al adevărului că formă a iluziei vremelnice, va deschide Biblia la pasajul citat şi-mi va reproşa că vorbele lui Iisus pot fi interpretate în text ca produs al unui sentiment de revoltă împotriva orânduirii. Se prea poate, e drept! *Deşi ar trebui să fim al dracului de permisivi.* Însă cum rămâne cu smerenia "celor ce plâng", "celor săraci în duh"? Dacă scopul Bibliei a fost introducerea paradoxului că formă a expresivităţii (ce ştim noi?!), ce pot eu obiecta?! Pledoaria mea ar fi în van, dar -ni se spune!- să întoarcem şi celălalt obraz.
O altă problematică a Bibliei -a religiei creştine în general, adică- pe care eu nu am reuşit s-o dibuiesc niciodată, pentru că mi s-a părut pe cât de paradoxală, pe atât de josnică, este aceea a folosirii -chiar în BIBLIE- a conceptului de "popor". Am reflectat nu de puţine ori asupra relaţiei dintre Geneză - concept de "popor" (avut-am insomnii), iar termenii relaţiei sunt atât de scârnăvi încât se exclud reciproc. Cum?! Păi bine! Dumnezeu a creat, în "Geneza", omul. Cum se poate ca ulterior să se vorbească de "popor"? Se va găsi o minte luminată să-şi pună problema în felul următor (dacă plecăm de la premisa creaţionistă): gruparea oamenilor în societăţi distincţie, care nu colaborează, ci concurează detaşat între ele, a determinat, în sfera limbajului, apariţia conceptului amintit. Să admitem, domnul meu! Dar cu ce drept se poate vorbi de un "popor ales"?! Înţeleg faptul că Biblia a fost scrisă de evrei (repet: nu sunt antisemitist), însă e de-a dreptul paradoxal faptul. "Veţi fi urâţi de toate popoarele pentru Numele Meu" (Matei; 24; 9). Numai mie-mi aduce a ceva... Auschwitz?!
Cea din urmă problematică pe care o expun aici (destul de comună, de altfel) este relaţia dintre (atât de ambigua) Sfânta Treime şi Evanghelii. Scrie negru pe alb că Tatăl şi Fiul dialoghează. Aşadar: o conştiinţa care întruchipează trei conştiinţe, dar care are o intenţie comună, clară, permite a se comunica în plan real între două dintre cele trei conştiinţe distincte, dar nu prea?! Ah?! Expresivitate, nu?! Bine, dar cum rămâne cu acel "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Matei; 27;46). Vedem, desigur, şi repetiţia.
Pe lângă asta, mă surprinde caracterul confuz al prorocirilor. Nu de puţine ori, Iisus săvârseste anumite acte "pentru a se împlini Scripturile". Cum dumnezeule mare se poate interpreta asta?! Adică Tatăl Tău -care eşti şi tu, de altfel- le-a orânduit pe toate, acestea au mers strună până la venirea ta, apoi tu săvârşeşti anumite fapte pentru a "se împlini Scripturile"?! Destul de ambiguu. Lucrul acesta mă face să cred că textele celor patru evanghelişti au fost scrise în mod special pentru "a se împlini scripturile".
În concluzie, iezuiţii (eu îi admir, pe bune!) au fost destul de dibaci în prelucrarea Evangheliilor astfel încât acestea să reziste Evului Mediu. Dar pentru modernitate... nu prea. Duşmanul creştinismului, oricât se arată el cumatru, azi, este PROGRESUL...
Andrei Tamaş,
15 martie 2016
November 2, 2016
A zombie invasion, Jesus healing people with spit, prophet-slave-girls, wizards ... When you read the bible as literature and not scripture you will notice that the Bible isn't a very Christian book, and you will realize that Christianity in the generations after Jesus was even more diverse than it is to day.
The first third of the NT is the gospels, four quite different accounts of the life of Jesus. Mark is the story about a foul-tempered wizard. Luke is the oriental fairy tale of a mystic, interspersed with obscure parables on theology. Matthew is about the absolutist who demanded complete subjugation to the Jewish law and turning the other cheek. Luke is a mystery story about the identity of Jesus.
Q: Which is the only gospel where Jesus speaks ethics. A: Matthew. Q: What are the ethics of Matthew. A: Complete subjugation (Islam) to Jesus's interpretation of the Jewish law. Q: Wait a minute, Jesus was a tolerant lefty who liked non-violence, equality and all that stuff? A: Cherry-picking! According to Matthew Jesus was an extremist crack pot who went out of all bounds both in being nice to the poor and in insisting everyone should follow Jewish law to perfection.
Q: Was Mary the mother of Jesus? A: Depends on which gospel you read. Q: Was Jesus born in Bethlehem? A: Depends on the gospel. Q: Did Jesus have siblings? A: Yes. Q: Was Jesus god? A: Depends on the gospel! (Matthew never says Jesus is god. Perhaps the Jesus of Mathew is a prophet, or god temporarily possessed Jesus? Why would Jesus otherwise cry out "My God, my God, why have you abandoned me?" when he hung on the cross? ... By the way there is a Zombie invasion after Jesus dies in Matthew."
Leaving the gospels we get to acts of the apostles which is a kind of adventure-novel about the religion maker Paul. This book should be seen as fiction, as its Paul knows magic and founded dozens of churches. The story also features a couple of Greek slave girls who can see in to the future, and a bunch of genuine gentile wizards (who are way inferior to Paul).
After acts we get to the genuine (and forged) letters by Paul. In these we get a fifth account about Jesus. Paul never actually met Jesus during his first stay at earth, but Jesus occasional speaks to Paul in visions. As you progress through the epistles it becomes clear that the Jesus of Paul is about as similar to the Jesus of Matthew as professor Dumbledore is to Saruman. It is like Paul never actually heard the story about Jesus, but only knew it via misunderstood clichés.
The new testament drops pretty severely in quality after Paul's first few letters, and there is not much to comment upon until we reach the apocalypse, which is in a word strange.
The first third of the NT is the gospels, four quite different accounts of the life of Jesus. Mark is the story about a foul-tempered wizard. Luke is the oriental fairy tale of a mystic, interspersed with obscure parables on theology. Matthew is about the absolutist who demanded complete subjugation to the Jewish law and turning the other cheek. Luke is a mystery story about the identity of Jesus.
Q: Which is the only gospel where Jesus speaks ethics. A: Matthew. Q: What are the ethics of Matthew. A: Complete subjugation (Islam) to Jesus's interpretation of the Jewish law. Q: Wait a minute, Jesus was a tolerant lefty who liked non-violence, equality and all that stuff? A: Cherry-picking! According to Matthew Jesus was an extremist crack pot who went out of all bounds both in being nice to the poor and in insisting everyone should follow Jewish law to perfection.
Q: Was Mary the mother of Jesus? A: Depends on which gospel you read. Q: Was Jesus born in Bethlehem? A: Depends on the gospel. Q: Did Jesus have siblings? A: Yes. Q: Was Jesus god? A: Depends on the gospel! (Matthew never says Jesus is god. Perhaps the Jesus of Mathew is a prophet, or god temporarily possessed Jesus? Why would Jesus otherwise cry out "My God, my God, why have you abandoned me?" when he hung on the cross? ... By the way there is a Zombie invasion after Jesus dies in Matthew."
Leaving the gospels we get to acts of the apostles which is a kind of adventure-novel about the religion maker Paul. This book should be seen as fiction, as its Paul knows magic and founded dozens of churches. The story also features a couple of Greek slave girls who can see in to the future, and a bunch of genuine gentile wizards (who are way inferior to Paul).
After acts we get to the genuine (and forged) letters by Paul. In these we get a fifth account about Jesus. Paul never actually met Jesus during his first stay at earth, but Jesus occasional speaks to Paul in visions. As you progress through the epistles it becomes clear that the Jesus of Paul is about as similar to the Jesus of Matthew as professor Dumbledore is to Saruman. It is like Paul never actually heard the story about Jesus, but only knew it via misunderstood clichés.
The new testament drops pretty severely in quality after Paul's first few letters, and there is not much to comment upon until we reach the apocalypse, which is in a word strange.
February 1, 2023
Książki fantastyczne to mój ulubiony gatunek lecz ta wyjątkowo nie przypadła mi do gustu. Fabuła straszna bohater na końcu umiera a potem zmartwychwstaje (nie ma to żadnego sensu). Ciężko napisana i fandom toksyczny bardzo nie polecam :(
January 28, 2023
Nie polecam, nie ciekawa, zero akcji i w kółko gadka o jakiś zwierzętach. Od początku wiedziałam że główny bohater umrze i w dodatku ciężka w **** 😡😡
January 30, 2023
Od samego początku wiedziałam że główny bohater umrze bo ludzie ciągle mi spoikerowali, ogólnie nie mam nic do książki ale nie mam pojęcia co autor miał na myśli pisząc biografię w której pojawia się element fantastyki jako zmartwychwstanie. Trochę to nielogiczne zważając na czasy w których główny bohater żył
March 15, 2023
Słabe, nie wiem co autor miał na myśli. Lubię fantastykę, ale ta pozycja jest bardzo dziwna i napisana niezrozumiałym językiem. Nie polecam, szkoda pieniędzy i drzew. Pozdrawiam.
April 16, 2024
Fabuła lepsza niż Adama Mickiewicza. Bohaterowie z dwubiegunowością aczkolwiek główny bohater to strszany playboy rodem z wattpada. Wszystkie laski przed nim klękają a on i tak woli klękać przed ojcem ten wątek jest pojebany nie wiem co autor miał na myśli (imo przesada i z lekka obrzydliwe). Jego przyjaciele to zdradzieckie szmaty Judasz wgl jak dla mnie do wyjebania postać niepotrzebne. Scena morderstwa bardzo słabo opisana widać że autor ma braki. W starym testamencie nic sie nie dzieje bo główny bohater jeszcze nie żyje. Józef jest naiwny bo jej wierzył a ona go zdradziła z jakims typem co ma się za anioła i wgl Maryja wmowila typowi że jest w ciąży ale jest dziewica . absurd a on i tak w to uwierzył lol
Displaying 1 - 30 of 334 reviews