Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie -Istorie

OLTENIA STUDII ŞI COMUNICĂRI. ARHEOLOGIE-ISTORIE In memoriam Toma Rădulescu 1948-2022 Vol. XXIX / 2022 MUZEUL OLTENIEI CRAIOVA Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie – Istorie Oltenia. Journal for Studies in Archaeology – History Ilustrația de pe copertă: Clădirea Secției de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova Cover Image: The Building of the Department of History – Archaeology of the Museum of Oltenia Craiova COMITETUL ȘTIINȚIFIC / SCIENTIFIC COMMITTEE Radu Băjenaru Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București - Institute of Archeology „Vasile Pârvan”, Bucharest Sorin Liviu Damean Universitatea din Craiova - University of Craiova Adrian Ioniță Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București - Institute of Archeology „Vasile Pârvan”, Bucharest Viorel Emanuel Petac Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române - Numismatic Cabinet of the Library of the Romanian Academy Constantin C. Petolescu Membru corespondent al Academiei Române - Corresponding member of the Romanian Academy Adrian Popescu Departamentul de Monede și Medalii, Muzeul Fitzwilliam, Universitatea din Cambridge - Department of Coins & Medals, The Fitzwilliam Museum, University of Cambridge. Vlad Vintilă Zirra Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București - Institute of Archeology „Vasile Pârvan”, Bucharest Redactor Șef / Editor in Chief: Radu Gabriel Dumitrescu Secretari de Redacție / Secretaries of editorship: Irina Vlad Marius Bâsceanu Lucian Popescu Vava Colegiul de Redacție / Editorial Staff: Valentina Popescu Gabriela Filip Mara Buligă Cristian-Iulian Ceacîru Editor Tehnic / Technical Editor: Daniela Popescu Responsabilitatea conținutului științific al lucrărilor aparține în întregime autorilor. Autorii trebuie să țină cont de propunerile de revizuire sugerate de către recenzori. The responsibility of the scientific content of the papers belongs entirely to the authors. Authors should take into account the review proposals suggested by the reviewers. ISSN 1454-6892 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 CUPRINS / CONTENTS ARHEOLOGIE/ ARCHAEOLOGY NEAGU Dragoș Nicolae – Cercetări arheologice de suprafață în punctul „Peninsula”, județul Constanța (II). Surface archaeological research at the "Peninsula" point, Constanța County (II) ..... 5 PETROVA Viktoria, NAYDENOVA Evgeniya – New data on the transition to the Early Chalcolithic from the research near Gradishte Village, Shumen District, Northeast Bulgaria. Date noi despre tranziția la Calcoliticul timpuriu din cercetările din apropierea satului Gradishte, districtul Shumen, nord-estul Bulgariei .............................................................................................. 9 BULIGĂ Mara – Sistemul de fortificație al așezărilor din secolele IV-III a. Chr. din Oltenia. The fortification system of the settlements from the IV-III centuries BC in Oltenia.................................................................................................................................................. 19 PĂTROI Cătălin Nicolae – Descoperiri arheologice pe teritoriul U.A.T. Terpezița din județul Dolj. Archaeological discoveries on the territory of U.A.T. Terpezita from Dolj County.................................................................................................................................................. 25 PĂTROI Cătălin Nicolae – Potențialul arheologic al unor localități din Oltenia dezvăluit cu ajutorul fotografiilor misiunii de spionaj prin satelit „Corona” (U.S.A.). The archaeological potential of some localities in Oltenia revealed with the help of the photos of the "Corona" satellite spying mission (U.S.A.) ........................................................................................................ 49 NAYDENOVA Evgeniya – The Turkish bath from Oryahovo – the first studies. Baia turcească de la Oryahovo – primele studii........................................................................................................... 77 NUMISMATICĂ / NUMISMATICS TOMA Corina – Imitațiile monetare de tip greco-macedonean Mit Wulstlorbeer und Reiter / Agriș b – Șilindia. Greco-Macedonian monetary imitations Mit Wulstlorbeer und Reiter / Agriș b – Șilindia.............................................................................................................................................. 87 POPOVICI Sabin, RĂBÎNCĂ Iulia, VOICILĂ Valentin – Un solidus de la Justin al II-lea din colecţiile Muzeului Romanaţiului Caracal. A solidus from Justin II from the collections of the Museum of Romanați Caracal............................................................................................................. 103 PIȚIGOI Ioan Andi – Tezaurul monetar din secolul al XVIII-lea descoperit la Conțești, comuna Davidești, județul Argeș. The monetary hoard from the 18th century discovered in Conțești, Davidești commune, Argeș County..................................................................................................... 109 DUMITRESCU Radu Gabriel – Ordine, cruci și semne onorifice din colecția Muzeului Olteniei. Orders, crosses and honorary signs from the collection of the Museum of Oltenia.................................................................................................................................................. 116 BUIUMACI Cezar Petre – Arhitectura reflectată în grafica bancnotelor româneşti. Architecture reflected in the graphics of Romanian banknotes................................................................................ 128 ISTORIE / HISTORY VLAD Irina – Paiete, bumbi, butoni, nasturi, copci: discreția și somptuozitatea accesoriilor vestimentare medievale. Sparkless, bumbles, buttons, cufflinks and clothespins: the discretion and somptuousness of medieval clothing accessories......................................................................... 3 162 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 ȚUSCANU Aurel Florin – Câteva considerații privitoare la prima biografie a starețului Paisie Velicicovschi, alcătuită și tipărită la Mănăstirea Neamț de către ucenicul său Grigorie Dascălul (1817). Some considerations regarding the first biography of Abbot Paisie Velicicovschi, compiled and printed at the Neamț Monastery by his disciple Grigorie Dascălul (1817) ............................................................................................................................................................. 174 PĂTROI Cătălin Nicolae, BICIUȘCĂ Maria – Instituția carantinei pe teritoriul Olteniei în secolul al XIX-lea. The institution of quarantine on the territory of Oltenia in the 19th century................................................................................................................................................. 187 POPESCU VAVA Lucian – Turbarea și câinii vagabonzi pe agenda autorităților publice din Craiova la trecerea dintre secolele XIX-XX. The rabies and stray dogs on the agenda of public and 20th authorities in Craiova at the transition between the 19th centuries............................................................................................................................................... 206 CEACÎRU Cristian-Iulian – Cotidianul craiovean în timpul ocupației germane (1916-1918). The Craiova daily during the German occupation (1916-1918) ......................................................... 226 RADU Aurel – Alegerile parlamentare din 1919. Lista electorală definitivă a alegătorilor din Pitești pentru Senat. The parliamentary elections of 1919. The definitive electoral list of voters from Pitești for the Senate................................................................................................................... 237 CAPEL Viviana – Sărbătoare politică și festivism comunist: de la modelul sovietic la specificul românesc. Chipuri noi și o nouă simbolistică: Vladimir Ilici Lenin și Iosif Vissarionovici Stalin. Political celebration and communist festivity: from the Soviet model to the Romanian specificity. New faces and a new symbolism: Vladimir Ilyich Lenin and Iosif Vissarionovich Stalin ............................................................................................................................................................. 287 TRANDAFIR Marinela – Glorificarea Uniunii Sovietice și a „Armatei Roșii” de către regimul comunist român. Studiu de caz: Raion Buzău - Regiunea Ploiești. The glorification of the Soviet Union and the "Red Army" by the Romanian communist regime. Case study: Buzău District Ploiești Region....................................................................... ............................................................. 300 COSAC Marian – Obiective ale supravegherii Securității în cercetarea arheologică din România comunistă în anii '80 ai secolului trecut. Objectives of the Security supervision in the archaeological research in communist Romania in the 80s of the last century................................................................................................................................................. 310 RECENZII / REVIEWS CEACÎRU Cristian Iulian – Răzvan-Cristian Bîgiu: Trandafir G. Djuvara: biografia unui diplomat român (1856-1935), Târgoviște: Cetatea de Scaun, 268 p. Răzvan-Cristian Bîgiu: Trandafir G. Djuvara: the biography of a Romanian diplomat (1856-1935), Târgoviște: Cetatea de Scaun, 268 p........................................................................................................................................ 4 324 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 TURBAREA ȘI CÂINII VAGABONZI PE AGENDA AUTORITĂȚIILOR PUBLICE DIN CRAIOVA LA TRECEREA DINTRE SECOLELE XIX-XX Lucian Popescu Vava ∗ „First they pumped him full of virus from some mediocre cow, Lest the small-pox might assail him and leave pit-marks on his brow; Then one day a bull-dog bit him-he was gunning down at QuoqueAnd they filled his veins in Paris with an extract of mad-dog; Then he caught tuberculosis, so they took him to Berlin, And injected half a gallon of bacillae into him . . . But his blood was so diluted by the remedies he'd taken That one day he laid him down and died, and never did awaken: With the Brown-Sequard elixir though they tried resuscitation, He never showed a symptom of reviving animation; Yet his doctor still could save him, (he persistently maintains,) If he only could inject a little life into his veins”1. Rezumat: La cumpăna secolului XIX-XX, autoritățile centrale sau locale din marile orașe ale României erau foarte preocupate de rezolvarea celor mai stringente probleme legate de salubritatea și igiena publică, determinate de numeroasele epidemii și boli ce străbăteau spațiul european. Una dintre bolile grave care prinseseră consistență printre locuitorii Craiovei era rabia, ce se răspândea prin intermendiul numeroșilor câini care vagabondau pe străzile orașului. Prin urmare, autoritățile locale au recurs la adoptarea a numeroase măsuri menite să reducă și să elimine pericolul acestei boli. Vom prezenta, așadar, câteva dintre eforturile acestor autorități de a aplica hotărârile stabilite și efectele lor. Abstract: At the turn of the 19th century and 20th centuries, central or local Romanian authorities were concerned with solving the most serious problems regarding public sanitation and hygiene. These were determined by the numerous epidemic and disease that were circulating through Europe. Rabies was one of the severe illnesses present in Craiova, that was spread through the large number of stray dogs in the town. Therefore, we will show some of the efforts that the authorities chose to apply and their efforts. Cuvinte-cheie: Craiova, sănătate publică, rabie, câinii vagabonzi. Key-words: Craiova, public healts, rabie, street dogs. Pentru statul român ultimul sfert al secolului al XIX-lea a reprezentat, în ceea ce privește domeniul sănătății publice, un salt uriaș din punct de vedere teoretic și legislativ, în comparație cu perioada anterioară. Începând cu anul 1875, odată cu aplicarea primei legii sanitare de proveniență românească apar o serie de regulamente, care vor obliga autoritățile publice să se implice mai activ și frecvent în rezolvarea unor probleme. Doctor, muzeograf, Muzeul Olteniei Craiova, email: [email protected]. Mai întâi i-au injectat un virus de la vreo vacă, ca nu cumva variola să-l atace și să-i lase urme pe frunte; Apoi, într-o zi, un bull-dog l-a muşcat – și l-a răpus la Quoque - Şi i-au umplut venele la Paris cu un extract de câine nebun; Apoi a luat tuberculoză, așa că l-au dus la Berlin și i-au injectat jumătate de galon de bacili. . . Dar sângele lui era atât de diluat de remediile pe care le luase, încât într-o zi l-a doborât și a murit și nu s-a mai trezit: au încercat să-l resusciteze cu elixirul Brown-Sequard, dar nu a arătat niciodată un simptom de revenire la viață; Totuși, doctorul lui l-ar putea salva, (suține el cu insistență), dacă ar putea să-i injecteze puțină viață în vene. 206 ∗ 1 POPESCU VAVA Lucian În orașele din acea epocă, câinii fără stăpân și sălbatici erau remarcabil de numeroși, spre exemplu, într-un raport oficial din anii 1880 care înregistra animalele moarte primite la docuri pentru eliminare, se precizau aproximativ 23.000 de câini într-o perioadă de douăsprezece luni (cu nenumărate altele, fără îndoială, incinerate, îngropate, aruncate în canalizare etc.)2. Incluzând atât câinii fără stăpân, cât și câinii deținuți de familii sau întreprinderi, un ziar a raportat o estimare, pentru New York City de 300.000 de câini, cu alți 150.000 în Brooklyn și 150.000 în Newark și suburbiile sale. Când un reporter a prezentat aceste cifre unui sportiv local și unui judecător de expoziție canină, expertul a găsit 300.000 pentru oraș prea mare: „225.000 ar fi mai aproape de marcaj”. El a redus, de asemenea, cifra din Brooklyn la 100.000, ceea ce a permis ziarului să susțină că se află peste jumătate de milion de câini la 40 de mile de New York City3. În majoritatea orașelor, controlul unei populații atât de mari de câini era aproape imposibil, chiar și în ocaziile în care oficialii făceau efortul. Vederea unui polițist trăgând într-un câine nu era neobișnuită, atât pe stradă, cât și în presă. Într-o revistă, pe o pagină întreagă, este reprezentată o imagine în care un polițist își îndreaptă revolverul spre un câine care saliva lângă o doamnă ce încearca să protejeze trei copii mici. În spatele polițistului se află o mulțime de trecători care aruncă cu pietre și cutii pentru a alunga câinele (Pl. 1)4. În cadrul acestui studiu ne vom referi la dezbaterile și măsurile hotărâte și aplicate de către autoritățile craiovene de a rezolva problema câinilor vagabonzi de pe teritoriul localității. Problema cea mai gravă creată de existența acestora, provenea din desele atacuri asupra oamenilor, care aveau drept efect, fie o sperietură zdravănă, fie o mușcătură mai mult sau mai puțin gravă, care presupunea tratamentul specializat al unui medic, dar potențialul cel mai periculos îl reprezenta transmiterea rabiei. Rabia (din lat. rabiēs) sau turbarea este o zoonoză a mamiferelor provocată de virusul rabic, un virus neurotrop din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, care se găsește în saliva animalelor infectate, fiind transmisă ocazional și omului5. Turbarea era cunoscută din antichitate, grecii îl aveau pe Aristeus zeul turbării, fiul lui Apolo, iar la romani medicul Galenus recomanda excizia țesuturilor mușcate sau cauterizarea lor, dar tratamentul avea să fie descoperit abia în 1886, prin eforturile francezului Louis Pasteur6. În Regulamentul General pentru Poliția Sanitar Veterinară7, publicat în 1891, la Titlul XI, erau specificate măsurile ce trebuiau aplicate în cazurile animalelor infectate sau bănuite a fi infectate cu rabie. Acestea mergeau de la izolarea până la uciderea animalelor și se prevedea obligația medicilor veterinari de a efectua autopsii asupra cadavrelor animalelor ucise. Informații statistice despre infectarea cu rabie, apar în documente începând cu anul 1900 atunci când medicul primar Elie Antonini printr-o adresă către primărie, din 10 februarie 1901, menționa 25 de cazuri de turbare canină confirmate și 23 de persoane, rănite de acești câini, trimise 2 Smithcors, 1963, p. 402; Hansen, 1998, p. 381. Hansen, 1998, p. 381. 4 Problema porcilor și câinilor care rătăcesc pe străzile din New York a atras atenția parlamentarilor încă din epoca colonială. Până în anii 1880, porcii din Manhattan erau în mare măsură sub control, dar nu și câinii. John Duffy a descris situația: „În efortul de a rezolva problema perenă a maidanezilor, o lege din 1867 a interzis tuturor câinilor fără botniță să alerge în libertate pe stradă și a stabilit o recompensă de 50 de cenți pentru fiecare câine adus la sediul poliției. În anii precedenți, o recompensă asemănătoare a dus la apariția unor cete de copii care băteau și mutilau câinii. Pentru a preveni această situație rușinoasă, doar adulții puteau colecta recompensa. La începutul anului 1869, când au fost raportate mai multe cazuri de rabie, Consiliul de Sănătate a ordonat ca poliția metropolitană să împuște pe toți câinii cu aspect suspect sau pe orice care se găsește într-o stare bolnavă sau slăbită”. De remarcat că ordonanțele prevedeau „eliminarea câinilor fără stăpân în primele luni ale verii. Aplicarea acestor legi a fost de obicei laxă, dar apariția unui caz de rabie a fost suficient pentru a precipita otrăvirea în masă, împușcarea sau adunarea câinilor fără stăpân. De exemplu, amenințarea hidrofobiei din 1872 a făcut ca Departamentul de Sănătate să înceapă o acțiune împotriva câinilor fără stăpân”. Hansen, 1998, p. 382. 5 Agenda medicală '82, 1982, p. 80. 6 Cajal, Iftimovici, 1974, pp. 40-44. 7 Regulamentul General pentru Poliția Sanitar Veterinară, 1891. 207 3 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 la tratament la Institutul de Patologie din București. Se preciza că este cea mai mare cifră anuală înregistrată până la acel moment și se solicitau măsuri imperative. Se relata că în ciuda efortului Serviciului veterinar, care în perioada 8 mai – 31 decembrie 1900 eliminase prin intoxicație 1700 de câini, părea că numărul câinilor vagabonzi nu se micșorase deloc. La aceasta contribuise și primirea unor reclamații din partea unor locuitori, cărora le fuseseră otrăviți câinii găsiți pe stradă, ceea ce a dus la stoparea activității, deși ordonanța aprobată de Primăria Craiova, la 15 mai 1900, preciza că „se consideră ca vagabonzi, toți câinii care cutreeră stradele liberi, fără botnițe sau neținuți legați de stăpânii lor”8. Anul următor, printr-o nouă adresă expediată primarului Craiovei, la 5 iulie 1901, medicul primar informa despre noi cazuri de atacuri asupra locuitorilor și remarca creșterea numărului de „indivizi lipsiți de orice mijloace mușcați de câini presupuși a fi turbați”, precum și faptul că aceștia trebuiau trimiși la București pentru a li se administra tratamentul antirabic. Cum fondurile destinate transportului acestora se epuizaseră, iar medicul suplimentase din resursele proprii transportul ultimilor pacienți fără a i se restitui suma, se cerea suplimentarea fondurilor pentru „a nu da loc la vreo nenorocire”9. Printr-o nouă adresă, din 17 iulie, același medic solicita, „ca până la înființarea unui servicu de hingheri” să se aprobe un nou post de revizor de vite „cel puțin pentru lunile de vară și pentru cât necesitatea se va simți” pentru a contribui la reducerea numărului de câini fără stăpân10. Pentru anul 1902, erau înregistrate 67 cazuri de locuitori mușcați de câini presupuși a fi turbați, fiind trimiși toți la tratamentul antirabic ce se administra la București. Dintre aceștia, un pacient a decedat, iar ceilalți s-au însănătoșit11. Câteva exemple de agresiuni determinate de câini provin din mai multe informări care au circulat între autoritățile locale de-a lungul timpului. Una dintre primele mențiuni o reprezintă adresa din 19 august 1903, a medicului veterinar către primărie, prin care prezenta cazul copilului Pantelie Dinu R. Stângă ce fusese mușcat de câinele vecinului lăsat nesupravegheat12. Ulterior la 1 martie 1904, o altă adresă a medicului primar al județului către cel al orașului, o menționa pe Ioana Nicolae Mitu, de 16 ani, din Craiova, ce fusese mușcată de un câine de pe strada Sfântul Gheorghe Nou13. Alte agresiuni sunt relatate de alte informări precum cea din 26 iulie 1905, care preciza atacul unui câine presupus turbat asupra lui Gheorghe Ion Eftinoiu14, cea din 26 ianuarie 1907 care solicita suma de bani necesară transportării pacientului Anton Bicler la București pentru tratament15, cea din 12 februarie 1907, care relata mușcarea sergentului de stradă Ion Petrescu16 sau atacul asupra lui Dumitru și Chirina Leoveanu, la 22 martie același an. Ultima informare menționa și trimiterea celor doi la Institutul Antirabic din București pentru tratament, solicitându-se eliberarea sumei de 20 lei și 10 bani necesară costului transportului pe calea ferată (Pl. 2)17. Ulterior, o petiție a lui Aurelian Ștefănescu adresată primarului craiovean, menționa 4 copii, victime ale mușcăturii unui câine turbat18. Înmulțirea numărului câinilor pe străzile orașului, care conferea acestuia „un aspect mai oriental ca niciodată”, l-a determinat pe medicul primar ca printr-o adresă, din 31 iulie 1907, să solicite sprijin primăriei ca prin „bătăi de tobă sau comisii” să informeze „populația să nu mai 8 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 37/1901, f. 10. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 2/1902, f. 123. 10 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 2/1902, f. 134. 11 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1903, f. 66. 12 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 24/1903, f. 56. 13 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 8/1904, f. 13. 14 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 1/1905, f. 56. 15 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 71/1907, f. 3. 16 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 3/1907, f. 16. 17 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 3/1907, f. 38. 18 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 71/1907, f. 59. 208 9 POPESCU VAVA Lucian ucidă câinii bănuiți turbați”, deoarece cu aceste ocazii mulți dintre cei implicați cădeau victime ale acestora și propunea următoarele măsuri: „1. Să se denunțe imediat Serviciului Veterinar al orașului de către proprietari, vecini sau agenții poliției acei câini care vor fi puși îndată în observație medicală. 2. Să se puie cât mai curând în stare de a funcționa serviciul de ecarisaj. 3. Să se reîmprospăteze ordonanța ca proprietarii să pue botnițe la câinii lor, căci contrariu câinii care se vor găsii pe strade fără botnițe vor fi exterminați.”19. O abordare interesantă a Serviciului Sanitar Veterinar al orașului Craiova transpare dintr-o adresă, datată din 24 ianuarie 1913, trimisă primăriei prin care motivează uciderea câinilor vagabonzi considerând că „este în spiritul legii Poliției veterinare și a ordinelor Direcției sanitare […] căci deși este o lege de protecția animalelor, ea nu poate prevala legea de protecția a omului”20. Numărul mare de cazuri a ajuns și în atenția Direcției Generale a Serviciului Sanitar, care arătându-se îngrijorată de această situație, printr-o circulară către toți primarii de orașe, din 15 mai 1913, menționa Craiova pe locul trei din țară, ca număr de pacienți trimiși la tratament, după Galați și Bârlad, și solicita autorităților orășenești să renunțe la sentimentul de „pietate municipală” care tolerează prezența câinilor în localitate și creează efectul de „străzi orientale pline de câini vagabonzi, flămânzi, care amenință viața copiilor, femeilor și bărbaților”. Argumentul indus făcea referire la exemplul altor țări care, prin vânarea lupilor și eliminarea câinilor vagabonzi, au reușit să eradicheze turbarea și se sugera organizarea unor campanii „serioase și eficace pentru desființarea câinilor vagabonzi, atât prin crearea unui serviciu de prindere și de ucidere, cât și prin organizarea unor echipe permanente de intoxicațiune” atașând și un proiect de ordonanță pe care să și-l asume municipalitățile după consultarea tuturor factorilor implicați (Pl. 3)21. O referire mai veche la implicarea primăriei în reducerea numărului câinilor vagabonzi, se remarcă în bugetul de venituri și cheltuieli al orașului din anul 1879, fiind prevăzuți 2000 de lei pentru „esterminarea câinilor și porcilor din oraș”22. Această prevedere se referea la animalele găsite fără stăpân pe străzile orașului. În următorii trei ani suma scădea la 500 lei23, urmând ca din anul 1883 să crească la 1000 de lei24. În ceea privește dezbaterile din cadrul Consiliului de Igienă și Salubritate al orașului Craiova, una dintre primele ședințe la care s-a discutat problema câinilor vagabonzi s-a desfășurat la 24 februarie 1893, fiind solicitată de către primarul Ulysse Boldescu, în urma unui ordin al Ministerului de Interne. Acesta semnalase înmulțirea cazurilor de cetățeni mușcați de cîinii turbați și solicita măsuri urgente. Prin urmare, a propus printre altele și măsura hapurilor otrăvitoare dar unii medici au considerat-o barbară și au impus constituirea unui seviciu special care să oblige „proprietarii să plătească o taxă, să le pună sgarde cu număr și botnițe”25. Ideea cu introducerea unei taxe copia modelul englezesc, unde încă din 1867 fusese impusă o taxă de 5 șilingi și apoi mărită treptat26. Remarcându-se faptul că majoritatea câinilor vagabonzi erau aduși de țăranii care tranzitau orașul li s-a interzis intrarea cu câini în oraș hotărându-se „omorârea acestora chiar la barieră”27. 19 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 3/1907, f. 107. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 7/1914, f. 3. 21 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1913, f. 195-196. 22 Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1879, 1879, p. 9. 23 Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1880, 1880, p. 10; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1881-1882, 1881, p. 9; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1882-1883, 1882, p. 9. 24 Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1883-1884, 1883, p. 14; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1884-1885, Craiova, 1884, p. 13. 25 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1892, f. 35. 26 Walton, 1979, pp. 219-239. 27 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1892, f. 36. 209 20 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 O primă încercare a Consiliului de a însărcina un antreprenor spre a ridica câinii vagabonzi s-a discutat în cadrul ședinței din 27 septembrie 1893, însă, fără scucces. Este vorba de antreprenorul Cari, cel care solicitase ridicarea cadavrelor de câini de pe străzile orașului pentru a le însuși pielea, însă a refuzat implicarea în prinderea câinilor vagabonzi, proiectul său nefiind aprobat28. Problema înmulțirii câinilor pe străzi a fost discutată și în cadrul ședinței din 28 februarie 1897, fiind expusă de medicul veterinar C.I. Sergescu, care venit recent în oraș se arăta uimit de mulțimea câinilor care cutrierau străzile orașului chiar în zonele centrale. Acesta propunea impunerea unei taxe câinilor de lux, ce vor purta o zgardă cu o marcă din partea primăriei, iar cei ce nu vor plăti să fie obligați să le pună botnițe, iar cei găsiți fără, să fie otrăviți29. Propunerea însușită de Consiliu, nu s-a aprobat de către Consiliu comunal. În raportul Serviciului sanitar pe anul 1900, medicul șef, Elie Antonini preciza că „mijlocul de care facem uz pentru distrugerea acestor câini sunt hapurile otrăvitoare, mijloc nesigur și insuficient din care cauză orașul nostru este plin de aceste animale ce se țin droaie pe stradele orașului mușcând adesea pe trecători. Ar trebui asemenea ca la bariere să se dea ordin să nu mai lase pe țărani a veni la târg însoțiți de câini lor, căci din această cauză pe fiecare săptămână orașul se găsește înzestrat cu zecimi de câini, care rămân în stare vagabondă”. Totodată el amintea și faptul că în cadrul Consiliul se votase înființarea unui serviciu de exterminare a câinilor însă primăria „n-a găsit să dea această antrepriză. Anul acesta avem înregistrat 25 cazuri de indivizi mușcați de câini turbați care au fost trimiși parte cu cheltuelile Primăriei și parte cu cheltuelile suferinzilor Institutului antirabic din Bucuresci și toți se găsește astăzi în completă sănătate”30. La 11 martie 1906, în cadrul ședinței Consiliului de Igienă și Salubritate Publică a fost adoptat Regulamentul pentru profilaxia și combaterea turbării, pentru limitarea numărului câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și pentru serviciul de ecarisaj31 propus de medicul veterinar V. Augustin. Acesta avea să fie adoptat de către Consilul Comunal al orașului Craiova și publicat la 5 septembrie 1906, în Monitorul Comunei Craiova32. (Pl. 4) La anumite intervale de timp, unele articole ale regulamentului erau publicate sub formă de ordonanțe, de plidă la jumătatea anului 1907 avea să fie emisă o Ordonanță care avertiza posesorii de câini cu privire la faptul că aceștia trebuiau „ținuți legați în curte” sau plimbați cu botnițe pe stradă, iar în caz contrar „vor fi prinși și uciși”, așa cum prevedea regulamentul33. În raportul sanitar-veterinar pe anul 1908 întocmit de medicul veterinar Vucol Augustin, referirile la rabie și combaterea câinilor vagabonzi sunt printre primele: „Printre maladiile epizootice și contagioase care au infectat animalele în cursul anului expirat făcând necesare aplicarea măsurilor de poliție sanitare veterinară semnalăm: a) Turbarea Mișcarea epizootice de turbare este specificată în Tabela nr: 12. Din această tabelă rezultă că turbarea la câini a fost constatată sporadic în 16 cazuri, dintre care: 9 cazuri la câini cu stăpân și în 7 cazuri la câini ai căror stăpâni nu s-au putut dovedi. În toate aceste cazuri s-a aplicat uciderea ca măsură de poliție sanitară veterinară, autopsirea cadavrelor, trimiterea creierului spre confirmarea diagnozei la institutul de bacteriologie din București, împreună cu persoanele mușcate spre tratament. În total au fost trimse la acest institut 42 persoane mușcate, în acest număr se cuprind 17 persoane mușcate de câini vagabonzi dispăruți. 28 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1892, f. 62-63. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1896, f. 22. 30 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1901, f. 15. 31 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar. 11/1904, f. 37;. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 26-34. 32 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 53/1907, f. 18-20. 33 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 53/1907, f. 16. 210 29 POPESCU VAVA Lucian În sechestrațiune de observațiune s-au pus 87 câini și s`au dat în judecată 22 proprietari care nu s-au conformat ordonanțelor administrative și ai cărora câini fiind liberi au mușcat diferite persoane. Serviciul de ecarissagiu și de împuținare a câinilor vagabonzi a funcționat în cursul anului 1908 însă cu mari întreruperi ocazionate de lipsa personalului și vom vedea și din ce cauză. După cum l-am descris și în raportul anului trecut, stabilimentul de ecarissagiu s-a clădit în vecinătatea abatorului al orașului, comuna Balta Verde și prin modul său dispozitiv și al confortului față cu necesitățile acestui serviciu, cred că este unul din stabilimentele bine reușite și în orice caz unic până acum în țara noastră. Totul este prevăzut: cabine pentru întreținerea câinilor prinși, camere de asfixie și aparate de asfixie prin gaze narcotice și hilariante pentru câini nereclamați, sală de autopsie cu instrumentarul necesar, sală de aducere a cadavrelor, apă suficientă, cimitir îngrădit pentru îngroparea animalelor, materiale de distrucțiune a cadavrelor și de desinfecțiune a produselor animale brute extrase de la cadavre, etc. Acest stabiliment pus sub direcțiunea de conducere tehnică a Dlui Medic Veterinar al abatorielor, funcționează pe baza unui regulament special, intitulat: „Regulament pentru profilaxia și combaterea turbării pentru limitarea numărului câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și pentru serviciul de ecarissagiu”.”34. Întradevăr în Craiova, la începutul secolului al XX-lea, a apărut ideea înființării unui serviciu de ecarisaj care să diminueze numărul câinilor din oraș, iar în primăvara anului 1904 s-a ivit și ocazia, atunci când 13 elevi de la școala Romaneanu au fost mușcați de câini, fapt ce a determinat Consiliul35 să solicite medicului veterinar Vucol Augustin să întocmească un raport referitor la stârpirea câinilor vagabonzi. Prezentat în ședința din 18 iunie 1904, Raportul propunea două feluri de măsuri: temporare și permanente. Prin cele temporare, care se activau în momentul apariției rabiei în localitate, se impunea interzicerea circulației câinilor fără botniță și neînsoțiți de proprietarii lor, în oraș pe o perioadă de 6 săptămâni; iar prin cele permanente se introducea purtarea unei zgărzi cu o plăcuță de identificare, introducerea unor taxe diferențiate pe zonele orașului pentru deținătorii de câini și înființarea unui serviciu de ecarisaj în cadrul căruia, dacă după trei zile câinele nu era revendicat, urma a fi exterminat36. În acest sens au fost solicitate oferte de la unii antreprenori din țară și străinătate. La 20 octombrie 1904, se primea oferta casei Rud A. Hartmann din Berlin, prin reprezentanții de la București, Simon & Panaitescu care au exemplificat beneficiile unui sistem cu abur, în contrast cu ravagiile create de cadavrele animalelor de lângă orașul Bremen, care au infestat pânza freatică a orașului ducând apariția epidemiei de tifos și implicit, la decimarea populației. Totodată au calificat ca irațional și sistemul incinerator de tip crematoriu Custodis care „nu lasă decât o mică cantitate de cenușă” ducând la risipa „materiilor proteinoase, atât de prețioase”. Propuneau un sistem original pe bază de abur intitulat Rud A Hartmann, ce fusese adoptat în multe orașe europene și americane, care putea funcționa și în zona centrală a orașului, deoarece nu dezvolta mirosuri și nu polua aerul. Totodată se puteau obține ca beneficii grăsimea ce putea fi folosită în scopuri industriale, precum și „un praf, aliment foarte prețios pentru animalele domestice ca: porci, vite cornute, păsări și pești”. Cât privea metoda de ucidere a câinilor, se menționa că în țara noastră nu se aveau în vedere „postulatele umanității”, că se foloseau, în continuare, metode primitive și propuneau folosirea gazării „cu acid hidrocianic prin ajutorul unei lancete”37. 34 Popescu Vava, Ghiață, 2021, pp. 236-237; SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 143/1908, f. 53-59. 35 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 4/1904, f. 2. 36 SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 6/1904, f. 1-2. 37 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 19/1904, nenumerotat. 211 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 Începutul anului 1906 a reprezentat un salt major pe direcția înființării serviciului de ecarisaj în Craiova, prezentându-se la 2 ianuarie, Memoriul delegației38 special constituite pentru a se informa cu privire la modelul serviciului existent în București39. Ulterior, la 31 mai 1906, inspectorul M. Rotaru într-o informare către primarul Craiovei aducea o serie de lămuriri și observații referitoare la organizarea serviciului de ecarisaj bucureștean, pe care le-ar fi dorit implementate și în Craiova40. Aceasta a fost urmată, la 22 iunie, de o notificare a medicului veterinar V. Augustin, adresată aceiași autorități, completa cu o serie de informații tabloul general al necesității și funcționării unui astfel de serviciu. Astfel, preciza că de-a lungul timpului administrațiile publice și sanitare din toate țările au fost preocupate „să aplice măsuri atât de preveniere, cât și pentru combaterea acestei boale (rabie n.n.)”, remarcând că în țările și orașele civilizate legislația sanitară conține măsuri eficiente „care oriunde și oricând au fost riguros aplicate, au dat rezultate excelente”. Printre măsurile expuse se distingeau „exterminarea câinilor vagabonzi sau ai celor fără stăpân”, „aplicarea de zgarde sau medalii cu numele și adresa proprietarului”, „aplicarea de botnițe”, dar cea mai eficientă metodă, în viziunea medicului era „impunerea de taxe” deținătorilor de câini, indicând modelul aplicat în Franța, în regiunile Baden și Bavaria din Germania unde după aplicare numărul cazurilor de turbare se reduseseră drastic sau chiar dispăruseră. Solicita imperativ înființarea serviciului de ecarisaj fiind de o „necesitate urgentă” în condiițiile înmulțirii cazurilor de mușcături care deveniseră aproape zilnice, care atrăgeau cheltuieli foarte mari cu trimiterea pacienților la București pentru tratament (Pl. 5)41. La 15 iunie 1906, inginerul șef al orașului Craiovei, Carol Litarczeck, a înaintat primăriei o adresă prin care se relata faptul că antreprenorul Zanolini își manifesta intenția de a construi viitoarele clădiri ale serviciului de ecarisaj, anexând și un plan al acestora (Pl. 6)42. Locul ales pentru amplasarea construcției se afla în proximitatea Abatorului comunal de la Mofleni. Nu cunoaștem data de început a lucrărilor propriu-zise, dar la 16 septembrie, în urma unei inspecții realizate de același inginer șef alături de medicul veterinar, se remarcau o serie de deficiențe și nereguli precum: „temelii făcute gros și neîngrijit”; „construcția are o înfățișare șubredă, distrugătoare”; „complexul întreg are aspectul unor barace provizorii și igrasia a intrat în pereți”; căpriorii și acoperișul neancorați corespunzător putând fi „luați de vânt”; lipsa jghiaburilor; tâmplăria, fie de la uși sau ferestre, era strâmbă, degradată cu crăpături și aproape putrezită permițând „ca viscolul să intre pretutindeni”43. Finalizarea amplasamentului a tărăgănat, și astfel, la 14 decembrie 1906, inginerul șef C. Litarczeck solicita primăriei Craiova să efectueze plata pentru finalizarea construcțiilor de la Serviciul de ecarisaj44, dar la 4 mai 1907 într-un alt raport către aceiași instituție, relata că „lucrările efectuate de domnul Zanolini, nu pot fi primite definitiv, până ce nu va […] repara zidăria și partea soclului unde se arăta igrasioasă; […] aplica jghiaburi și urloae de-a lungul strășinilor ieșite ale învelitoarelor; repara în mod serios toate defectuositățile tâmplăriilor și va aplica balamale, broaște, clanțe, verigi, cârlige; […] va revopsi cu îngrijire totală tabla învelitoarei” și totodată remarca cimentarea necorespunzătoare a pardoselilor din sala de autopsie, nefinalizarea spațiului unde urma a se așeza aparatul asfixiator45. Nici mijlocul de transport ce urma să intre în dotarea serviciului de ecarisaj nu fusese corect comandat, deoarece printr-o înștiințare din 12 iunie 1907, adresată de administratorul serviciului către primărie, se solicita ca aceea „căruță” să fie căptușită 38 Delegația a fost formată din medicul veterinar V. Augustin și inspectorul serviciului de salubritate M. Rotaru. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 3-6. 40 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 18-19 41 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 24-25. 42 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 22-23; SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 44/1906, f. nenumerotat. 43 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 37-39. 44 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 45. 45 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 14-15. 212 39 POPESCU VAVA Lucian cu tablă și să se refacă mecanismul direcției pentru a permite întoarcerea în loc46. Trebuie menționat că demersurile pentru achiziționarea aparatului asfixiator începuseră încă din anul precedent, purtându-se corespondență cu firma londoneză The Letal Chamber Company, ajungându-se la plata unei sume de 75 de lire sterline pentru un astfel de dispozitiv47. La 11 august 1907, într-o adresă a aceluiași administrator aflăm că se realizaseră probele la camera de asfixiere, dar rămânea de rezolvat problema tracțiunii vehiculului pentru adunat câinii, deoarece cai repartizați, fiind nărăvași, puteau provoca accidente. Totodată se solicita ca acest echipaj al serviciului de ecarisaj să fie însoțit de un polițist pentru a preîntâmpina neînțelegerile cu unii locuitori. În ceea ce privea programul de funcționare al acestuia se specifica „dimineața de la orele 6 în piețe, de la 12-14 prin stradele orașului, iar seara de la 7-9 prin piețe și strade, atunci când stradele nu sunt aglomerate de public”48. Autoritățile locale s-au mobilizat exemplar satisfăcând toate aceste solicitări, astfel că la 15 august 1907, servicul de ecarisaj își începea activitatea, după cum relata într-un scurt raport, medicul veterinar V. Augustin. În intervalul 15-31 august, medicul preciza că fuseseră puși sub observație 45 de câini ce răniseră oameni și care necesitaseră 135 de vizite medicale veterinare și se efectuaseră 2 autopsii asupra câinilor uciși, fiind depistați ca bolnavi de turbare49. O altă statistică a serviciului de ecarisaj, realizată de directorul Abatorului și al Stabilimentului de ecarisaj, medicul veterinar N. Dimitriu, pe același interval temporal, ne relevă că fuseseră aduși 250 de câini, din care 13 de „lux” iar dintre aceștia au fost exterminați 172 de exemplare, iar 46 eliberate. Totodată se specifica și faptul că fuseseră exterminate 2 pisici atinse de rabie50. Un aspect interesant îl reprezintă faptul că la scurt timp după funcționarea serviciului, administrația acestuia primește solicitări din partea craiovenilor pentru a adopta „câte un câine, spre al scuti de ucidere […] oferindu-ne un mic preț” și considera că ar trebui implementat această practică ce ar aduce serviciului „un mic venit” propunând ca program pentru efectuarea acestei activități, duminica între orele 9-11 la sediul serviciului de lângă Mofleni51. Din păcate activitatea acestui stabiliment canin a fost afectată în repetate rânduri de lipsa de personal, cel puțin așa reiese dintr-o informare a Serviciului sanitar trimisă primăriei, din care reieșea faptul că la 14 august 1908, serviciul de ecarisaj nu mai funcționa deoarece „oamenii săi au părăsit serviciul în urma maltratărilor repetate, pe care le-au suferit din partea locuitorilor și astăzi nu mai vor să se reangajeze”52. Din câte se poate observa problema răspândirii rabiei apare pe agenda autorităților locale craiovene imediat după descoperirea savantului francez Loius Pasteur, care a demonstrat relația infecțioasă dintre câine și om. Măsurile adoptate au fost destul de severe, dar aplicarea acestora era deficitară sau chiar nulă. Înmulțirea cazurilor de mușcături a dus invariabil la redeschiderea subiectului în forurile consultative și decizionale ale orașului, de-a lungul timpului. Punerea în practică a hotărârilor erau deseori tergiversate din mai multe motive. O mare problemă, care s-a perpetuat și în perioada interbelică, în ce privește aplicarea tratamentului la persoanele infectate cu rabie o reprezenta faptul că acesta se efectua la București, ceea ce avea un impact financiar negativ asupra bugetului comunal. 46 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 21. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 22, 36. 48 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 24. 49 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 26. 50 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 33. 51 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 137/1907, f. 30. 52 SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 87/1908, f. 214. 213 47 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 BIBLIOGRAFIE Surse inedite: SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 37/1901, dosar 24/1903, dosar 8/1904, dosar 1/1905. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, dosar 71/1907, dosar 53/1907, dosar 137/1907, dosar 87/1908, dosar 143/1908. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 19/1904. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1892, dosar 1/1896, dosar 1/1901, dosar 2/1902, dosar 1/1903, dosar 4/1904, dosar 6/1904, dosar 3/1907, dosar 1/1913, dosar 7/1914, dosar 11/1904. Surse edite: Agenda medicală '82, București: Medicală, 1982. Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1879, Craiova: Tipografia Națională Ralian Samitca, 1879. Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1880, Craiova: Tipografia Frații Benevisti, 1880. Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1881-1882, Craiova: Tipografia Frații Benevisti, 1881; Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1882-1883, Craiova, Tipografia Filip Lazăr, 1882. Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1883-1884, Craiova: Tipografia Filip Lazăr, 1883. Budgetul cassei comunale pentru essersiciul anului 1884-1885, Craiova: Tipografia Asociaților Români sub patronajul Soc. Progresul Național, 1884. Regulamentul General pentru Poliția Sanitar Veterinară, București: Imprimeria Statului, 1891. CAJAL, N., IFTIMOVICI, R. 1974. Oameni și virusuri, București: Albatros. HANSEN, B. 1998. America's First Medical Breakthrough: How Popular Excitement about a French Rabies Cure in 1885 Raised New Expectations for Medical Progress, The American Historical Review, Oxford: University Press, 103, 2, pp. 373-418, https://www.jstor.org/stable/2649773 . POPESCU VAVA, L., GHIAȚĂ, I. 2021. Situația sanitar-veterinară a orașului Craiova reflecttă într-un document inedit de la începutul secolului XX. Oltenia. Studii și comunicări. Arheologie-Istorie, XXVIII, Craiova, pp. 231-256. SMITHCORS, J. F. 1963. The American Veterinary Profession: Its Background and Development, Iowa: University Press. WALTON, John K. 1979. Mad Dogs and Englishmen: The Conflict over Rabies in Late Victorian England. Journal of Social History, Winter, 13, 2, pp. 219-239. Oxford University Press, https://www.jstor.org/stable/3787341. 214 POPESCU VAVA Lucian LISTA PLANȘELOR Planșa 1. Imagine dintr-o revistă americană reprezentând un atac al unui câine bolnav de rabie. https://www.jstor.org/stable/2649773. Planșa 2. Informare trimisă Primăriei Craiova prin care medicul primar al orașului menționa trimiterea unor persoane la Institutul Antirabic din București pentru tratament. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 3/1907, f. 38. Planșa 3. Proiect de ordonanță referitor la instituirea unor măsuri ce vizau proprietarii de câini din orașul Craiova. SJAN Dolj, fond Serviciul Sanitar Craiova, dosar 1/1913, f. 195-196. Planșa 4. Regulamentul pentru profilaxia și combaterea turbării, pentru limitarea numărului câinilor, cu exterminarea câinilor vagabonzi și pentru serviciul de ecarisaj. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 53/1907, f. 18-20. Planșa 5. Notificare a medicului veterinar Vucol Augustin, adresată Primăriei Craiova cu o serie de informații despre necesitatea și funcționarea unui serviciu de ecarisaj. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Administrativ, dosar 157/1906, f. 24-25. Planșa 6. Plan al viitoarelor clădiri ale serviciului de ecarisaj, întocmit de inginerul șef al Craiovei, Carol Litarczeck. SJAN Dolj, fond Primăria Craiova, Serviciul Tehnic, dosar 44/1906, f. nenumerotat. 215 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 Planșa 1. 216 POPESCU VAVA Lucian Planșa 2. 217 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 Planșa 3/a. 218 POPESCU VAVA Lucian Planșa 3/b. 219 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 Planșa 3/c. 220 POPESCU VAVA Lucian Planșa 4. 221 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 Planșa 5/a. 222 POPESCU VAVA Lucian Planșa 5/b. 223 Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii şi comunicări. Arheologie-Istorie. Vol. XXIX/2022 Planșa 5/c. 224 POPESCU VAVA Lucian Planșa 6. 225