Abaca

GLOSAR Abacă Placă de piatră plasată deasupra capitelului unei coloane, de formă cel mai adesea pătrată, mai rar octogonală. Absida Spaţiu cu traseu circular, poligonal, rectangular sau, mai rar, lobat, ieşit în rezalit faţă de zidul perimetral al unei biserici. Absida altarului este plasată în axul bisericii, de regulă spre est, comunicând cu nava centrală sau cu naosul, fie direct, fie prin intermediul unui cor sau al transeptului. Există abside laterale (în nordul şi sudul absidei centrale) şi abside tăiate în pereţii nordic şi sudic al bisericilor. Academism Mod de viziune artistică dominată de conformitatea faţă de principiile învăţământului academic bazat pe studiul artei clasice. Uneori se întrebuinţează în sens peiorativ - atunci când este contestată validitatea reţetelor academice de creaţie. Acant Motiv ornamental reprezentând frunza de formă neregulată a plantei deacant. Este utilizat în decoraţia sculpturală a capitelurilor de ordin corintic şi compozit. Acatist / Imn ~ Imn de mulţumire şi de laudă adresat Maicii Domnului, Sfintei Treimi, diferitor sfinţi etc. Cel mai cunoscut este "Acatistul Maicii Domnului" sau "Acatistul Bunei Vestiri" atribuit lui Roman Melodul (sec.VI) şi completat de patriarhul Sergiu al Constantinopolului. Achiropoiet(ă) Imagine (icoană) considerată ca nefiind făcută de mâna omului, obţinută prin amprenta directă a chipului sau a trupului lui Iisus Hristos pe anumit material. Este un termen generic utilizat pentru tipurile iconografice a keramionului, mandylionului, Năframa Veronicii, Giulgiul de la Torino şi pentru unele icoane ale Maicii Domnului, căpătate conform legendelor în mod miraculos, fără a fi pictate de mâna zugravului. Acoperământul Maicii Domnului Temă iconografică de intercesiune, avându-şi originea în calitatea de palladium (apărare) a oraşului Constantinopol al maforionului Maicii Domnului. Tipul iconografic apare iniţial în Rusia în două versiuni: cea novgorodeană şi cea moscovită. Ulterior, capătă răspândire în arta ortodoxă a altor state. Acoperământul Maicii Domnului figurează în picturile murale de la Suceviţa, Hurezi, Polovragi, Căuşeni etc. Adormirea Maicii Domnului Temă iconografică din ciclul morţii şi glorificării Mariei, inspirată din evangheliile apocrife. Este prezentă de obicei pe peretele de vest al naosurilor bisericilor. Figurează în calitate de temă principală în pictura bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni. Adosat Termen ce marchează situaţia în care două elemente constructive sunt amplasate spate în spate sau atunci când un element constructiv (o coloană, un pilastru) sunt ridicate în faţa altui element mai important, pe care se sprijină. Ajur Tehnică decorativă constând din traforarea de mici străpungeri în plăci de piatră sau de lemn, permiţând pătrunderea luminii. Akinakes Spadă scurtă (sau pumnal) cu unul sau două tăişuri, folosite de sciţi, perşi, sarmaţi şi alte populaţii în sec.VI - III î. de Hristos. Se întâlneşte şi în săpăturile arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova. Aliniament 1. Spaţiu jalonat la intervale egale de elemente de acelaşi tip (arbori, statui, fântâni, clădiri, coloane etc.). 2. Rezultatul unei operaţiuni de sistematizare urbană, constând în aducerea la o linie comună a spaţiilor verzi sau a amenajărilor ce le deservesc. Altar 1. Loc sacru destinat depunerii ofrandelor şi oficierii sacrificiilor, existent în diverse credinţe religioase. 1 2. Masă, plasată în centrul sanctuarului, pe care se oficiază liturghia. Altorelief Tip de relief puternic profilat faşă de suprafaţa de fundal, cu tendinţa de desprindere de acesta. Ambrazură 1. Deschidere practicată într-un zid, delimitată de cadrul unei ferestre sau al unei uşi. 2. Spaţiul cuprins între montanţii ferestrei sau uşii. 3. Deschidere practicată într-o amenajare întărită, pentru a permite tragerea cu o armă. Analoghion (Analog) Piesă de mobilier bisericesc, servind pentru sprijinirea cărţilor de cult în timpul lecturilor sau al cântărilor. Ancadrament Cadru de piatră sau de lemn delimitând golul unei uşi sau al unei ferestre, în care se fixează sistemul de închidere sau de siguranţă al acestora. Partea dinspre exterior este adesea decorată prin cioplire, putând contribui la definirea stilistică a edificiului. Angajat(ă) / Coloană ~ Termen care desemnează situaţia specială a unei coloane sau a unui element de sprijin (pilastru) care sunt semiîncastrate într-un zid. Angajat(ă) / Artă ~ Arta care serveşte propagandei ideologice a unei doctrine, program politic etc. Angobă Înveliş de argilă opacă, de obicei colorat diferit de suport, care acoperă vasul ceramic după ce acesta s-a uscat, prin înmuiere într-o suspensie de pulbere fină de argilă dizolvată în apă. Antablement Parte componentă a structurii unui edificiu clasic sau de orientare clasicizantă, plasată pe capitelurile coloanelor sau pilaştrilor, sub fronton. Antablementul este alcătuit din trei părţi: arhitravă, friză şi cornişă. Arabesc Motiv ornamental de origine arabă alcătuit, exclusiv din combinaţii de linii geometrice şi forme vegetale, dispuse după un anumit ritm, simetric de o parte şi de alta a unui ax. Antropomorf Element decorativ sau figurativ, care are la bază imaginea figurii umane. Arc Element constructiv care are traseul realizat dintr-o curbă sau din combinaţii de curbe. După forma traseului se definesc diferite tipuri de arcuri: 1. Arcul în plin cintru, sau semicircular; 2. Arcul frânt; 3. Arcul în acoladă; 4. Arcul trilobat sau treflat; 5. Arcul polilobat; 6. Arcul turtit sat plat; 7. Arcul supraînălţat; 8. Arcul în potcoavă; 9. Arcul rampant; 10. Arcul butant - arc de sprijin în exterior spre contraforţii catedralelor gotice; 11. Arcul de descărcare; 12. Arcul dublou - arc suplimentar, menit să preia o parte din împingerile unei bolţi în leagăn etc. Arc de triumf Poarta monumentală ridicată, de obicei întru comemorarea unor victorii militare, cu ocazia trecerii cortegiilor triumfale. Apare în antichitatea romană. Porţile sfinte din Chişinău sunt o mostră de arc de triumf, ridicat în stilul empire-ului rus. Arcadă Deschidere practicată intr-un zid, sub un arc, care se sprijină pe montanţi de zidărie sau pe coloane. Arcadă oarbă Tip de arcadă, în care zidul de sub arc nu este pătruns total de gol, creându-se astfel o nişă plată. Arcatură 1. Arcadă mică sau şir de arcadefoarte puţin adâncite adosate unui perete sau părţilor unei construcţii şi care îmbracă forma de arc; 2 2. Şir de mici arcade oarbe, cu rost ornamental, sprijinite pe console, baluştri sau lesene. Arcosoliu Nişă acoperită cu o arcadă, uneori bogat decorată, destinată să adăpostească un mormânt. Era săpată în zidul bisericilor, în gropniţe sau în corul bisericilor catolice. Arhitravă Element arhitectonic, la origine din lemn, apoi din piatră, şi mai târziu, din zidărie, cu dezvoltare orizontală, care uneşte partea superioară a doi sau mai mulţi montanţi. În ordinele clasice (doric, ionic şi corintic) alcătuieşte partea inferioară a antablementului. Când se sprijină pe coloane mai poartă şi denumirea de epistil. Arhivoltă Partea frontală a unei arcade, alcătuită dintr-o suită de unităţi (bolţari de arc, cărămizi), formând o bandă continuă, foarte des ornamentată cu sculpturi. Marile portaluri romanice şi gotice prezintă o succesiune de arhivolte retrase treptat de la faţa zidului. Aripă Volum lateral sau secundar al unul edificiu, uneori adăugat ulterior clădirii principale. Arriccio Termen care denumeşte stratul sau straturile interne ce compun tencuiala pentru frescă. Peste stratul de arriccio se aplică stratul superior de intonaco. Cuvântul provine din limba italiană. Art nouveau Mişcare artistică de la sfârşitul sec. XIX şi începutul secolului XX (primul deceniu) răspândită în toată Europa şi ulterior, în cele două Americi. Art nouveau sub denumirea de "Style Modern" a avut o anumită influenţă şi în arhitectura Basarabiei. În Germania această mişcare artistică era numită "Jugendstil", în Austria - "Sezession", în Italia - Stile Liberty" sau "Stile Floreale", în tradiţia românească se utilizează sintagma "Arta 1900". Asiză Şir de unităţi constructive (pietre, cărămizi) cu o înălţime constantă, dispuse orizontal într-o construcţie. Atic(ă) Etajul terminal, mai scund şi mai retras decât celelalte, situat deasupra cornişei principale a unei clădiri, frecvent utilizat în baroc şi clasicism. Iniţial "atica" desemna elementul arhitectonic cu structură continuă şi efect decorativ, plasat la baza acoperişului pentru a masca pornirea acestuia. Atlant Statuie masculină, nudă sau seminudă, îndeplinind funcţia unei coloane (a unui stâlp sau a unui pilastru), susţinând pe umeri, pe spate sau pe cap părţile portabile ale edificiului (antablementul, balcoanele etc.) Atriu 1. La origine, camera principală a casei antice, adăpostind vatra. 2. Prin extensie, spaţiu semideschis care precedă intrarea într-o clădire somptuoasă. Aula 1. În arhitectura romană, curte. 2. Astăzi, sală de festivităţi şi reuniuni importante în incinta unor universităţi sau academii. Baghetă Mulură rotunjită, cu rol pur decorativ, folosită singură sau în combinaţie cu alte tipuri de muluri, făcând parte din ornamentica ancadramentelor de uşi şi de ferestre. Balcon Platformă exterioară cu o latură încastrată întrun zid, delimitată de un parapet metalic sau de zidărie, comunicând cu interiorul construcţiei prin intermediul uneia sau a mai multor uşi. Baldachin Lucrare de arhitectură sau de tâmplărie fină, bogat ornamentată, susţinută de colonete libere sau încastrată pe una dintre laturi în zid, care serveşte drept acoperământ pentru un tron, un altar, un amvon sau o statuie. 3 Balustru Colonetă din piatră, lemn, stuc, cu fusul mult bombat la partea inferioară, utilizat în general în suite de elemente identice în arhitectură şi decoraţie. Bandă lombardă Vezi: Lesenă Bandou Brâu cu caracter decorativ. Barbacană În arhitectura fortificată, amenajare defensivă în faţa intrării principale a unei cetăţi, castel, oraş sau biserici întărite, constând dintr-un spaţiu îngust, cu traseu şicanat, delimitat de ziduri înalte prevăzute cu un drum de strajă, ferestre de tragere şi guri de aruncare. Baroc Denumire dată unui stil din istoria artelor plastice, apărut în Italia la mijlocul secolului XVI, răspândit în întreaga Europă şi ulterior, în America Centrală şi de Sud şi chiar în Asia (Filipine), evoluând până în secolul XVIII. Basorelief Tip de relief, puţin profilat faţă de suprafaţa de fundal. Bastion Amenajare defensivă plasată în unghiul unei fortificaţii pentru întărirea acesteia sau în preajma unei întrări, pentru supravegherea ei şi a curtinelor adiacente. Başcă Denumire dată în ţările române, în Evul Mediu, încăperilor care serveau drept tainiţe în biserici sau în casele particulare. Bazalt Rocă compactă de origine vulcanică, de culoare neagră, cenuşie, albăstrie, cu striaţiuni, folosită în arhitectură şi sculptură (inclusiv în arta reliefului). Bază 1. Elementul constructiv al unei coloane sau al unui pilastru, cu forme, profile, dimensiuni, proporţii şi decor raportate le întregul din care face parte, contribuind la definirea stilistică a acestuia; 2. Extremitatea inferioară a coloanei sau a pilastrului, care face legătură cu elementul de arhitectură pe care acesta se sprijină: plintă, soclu, balustradă, pardoseală, stilobat etc. Bazilică Tip de edificiu roman civil, servind ca spaţiu de întrunire, comercial sau ca loc pentru şedinţele tribunalului. Constă dintr-o sală dreptunghiulară prevăzută în axul uneia dintre latur cu o absidă proeminentă. Începând cu secolul IV după Hristos, bazilicile au început să fie folosite în calitate de biserici creştine, absida fiind mutată de pe latura lungă pe latura scurtă, estică a clădirii, unde ea adăposteşte altarul. Beci Termen cu nuanţă arhaizantă, desemnând o amenajare specială, din piatră sau cărămidă, la subsolul unei construcţii care în arhitectura civilă particulară este destinat păstrării alimentelor. În arhitectura medievală prezintă uneori interesante rezolvări planimetrice şi spaţiale. Belvedere Loc special amenajat sau construcţie independentă (pavilion, chioşc etc.) amplasat în puncte care oferă o deschidere agreabilă, spre peisaj, gândit ca spaţiu de odihnă şi reculegere. Beton Conglomerat artificial de materiale diverse (pietricele, nisip, fragmente ceramice, reziduri de ardezie etc.) reunite printr-un liant hidraulic, cunoscut încă din antichitate. Betonul modern are la bază cimentul. Betonul armat - tehnică modernă de construcţie, constând în turnarea betoanelor în cofraje ale căror nucleu este alcătuit din bare metalice de dimensiuni diferite. Binoclu / Vas ~ Vas care are forma unui binoclu (arheologie). Biserică Denumire generică pentru edificiile de cult creştin şi pentru comunităţile de credincioşi. Conform planificării lor construcţiile bisericeşti pot căpăta forma de: 1. bazilică, 2. sală, 3. plan 4 central, 4. cruce greacă, 5. plan triconic, 6. cruce latină etc. Bitronconic / Vas ~ Vas care are forma unui trunchi de con dublu (arheologie). Bolniţă Denumire dată construcţiilor care adăposteau un spital sau chiliilor în care erau îngrijiţi bolnavii. Ulterior, acest sens s-a pierdut, termenul fiind preluat de biserica de mici dimensiuni care era de regulă ridicată în vecinătatea acestor construcţii. Boltă Parte constructivă destinată să acopere un spaţiu, realizată cu elemente rezultate din translarea unor arce cu trasee diferite, sprijinită pe cel puţin doi pereţi laterali. Elementele constitutive poartă denumirea de bolţari. Conform tipologiei există bolţi simple, realizate prin translarea în spaţiu a unui arc: b. în plin cintru, b. în leagăn sau b. semicilindrice, b. în jumătate de sferă (cupolă), în sfert de sferă (conică) etc. Bolţile compuse sau complexe, se obţin prin combinarea de tipuri diferite de arce sau chiar a unor b. simple: există b. mănăstirească, b. în ogivă, b. în fagure, b. în evantai, b. cu penetraţii etc. Boltă moldovenească Sistem de boltire folosit în arhitectura religioasă din Moldova în secolele XV - XVII. Potrivit acestui sistem deasupra pandantivelor, care fac trecerea de la planul pătrat al arcelor mari la planul circular al turlei, este construit un inel de tambur în interiorul căruia sunt dispuse patru arce diagonale ale căror naşteri se află, în proiecţie verticală, deasupra cheilor arcelor mari. Prin acest sistem de boltire se obţine o reducere substanţială a diametrului şi greutăţii tamburului şi cupolei turlei bisericilor. Apare pentru prima dată la Pătrăuţi. La Chişinău acest sistem de boltire este utilizat în biserica Sf.Gheorghe (1819). Bolţar Fiecare din elementele constructive din piatră ale unui arc sau ale unei bolţi. Bordură 1. În amenajările urbane, limită a spaţiilor destinate pietonilor (trotuare, refugii), amplasată spre partea carosabilă a străzii şi marcată de blocuri de piatră sau de piese special turnate din beton sau ciment. 2. În decoraţie - cadru îngust, care separă între ele registre, scene, personaje respective. Bosaj Tip de parament realizat din blocuri de piatră egale ca dimensiuni, puse în asize regulate, a căror latură frontală este tratată în relief, în maniere diferite. Există bosajul "în diamant", bosajul "rotunjit", bosajul de formă "rustucă" etc. Bovindou Tip de fereastră care iese în rezalit faţă de planul zidului, sprijinită spre exterior pe console, pe o coloană sau pe prelungirile bârnelor care alcătuiesc suportul pavimentului încăperii căreia îi corespunde şi al cărui spaţiu îl prelungeşte spre exterior. Brâncovenesc / Stil ~ Denumire dată artei din Ţara Românească de la sfârşitul sec. XVII şi de la începutul sec.XVIII, care îşi i-a numele de la domnitorul Constantin Brâncoveanu. Brâu Element al plasticii arhitectonice, care delimitează registrele de pe faţadele edificiilor. Poate fi realizat în piatră, cărămidă sau alt material. Poate avea formă simplă sau profilată. Buciardă Ciocan prevăzut cu dinţi deşi, cu care se prelucrează piatra de construcţie, imprimându-i-se adâncituri sau şanţuri. A buciarda - a prelucra cu buciarda piatra de construcţii. Buon fresco Numele dat de italieni "frescei autentice". În această tehnică murală mortarul final (numit intonaco) se aplică pe zid în ziua execuţiei picturii, varul fiind aglutinantul care fixează pigmenţii. 5 Bust Specie a portretului în pictură şi sculptură, înfăţişând partea superioară a corpului şi, eventual, braţele. Cariatidă Statuie feminină, drapată după moda antică sau seminudă, care îndeplineşte într-un edificiu rolul unei coloane, stâlp sau pilastru. Calotă Boltă realizată din cărămidă (mai rar din piatră) reprezentată de porţiunea superioară a unei sfere tăiate de un plan orizontal, aproximativ la nivelul diametrului sau mai sus de acesta. Cartuş Ancadrament pictat sau sculptat, de diferite forme, cu marginea ondulată, purtând în centru o inscripţie, o emblemă, o dată cronologică etc., plasat pe frontispiciul unui edificiu, deasupra unei uşi, etc. Camera mormintelor Vezi: Gropniţă Canelură Şanţ vertical de secţiune semicirculară (rar uşor unghiulară) care decorează de jur-împrejur fusurile coloanelor şi pilaştrilor. Canon Termen folosit cu înţelesul de normă, regulă, lege. Termenul canon cuprinde ansamblul regulilor impuse în reprezentarea artistică, având ca sursă considerente de ordin politic, religios, filosofic sau artistic. Capelă 1. Biserică de mici dimensiuni, izolată sau plasată în interiorul unei alte construcţii. 2. Construcţie anexă a unei biserici mai mari, comunicând direct cu acesta şi prevăzută cu un altar propriu. 3. Capelă funerară - capelă plasată intr-un cimitir, servind cultului funerar particular. 4. Capelă-osuar - spaţiu în care se păstrează în cadrul mănăstirilor osemintele deshumate ale călugărilor decedaţi de mai mult timp. Capitel Piesă componentă a unei coloane, reprezentând partea sa superioară, care transmite greutatea antablementului fusului coloanei respective. Carelaj Sistem de pavaj constând din asamblarea unor piese pătrate sau poligonale, de piatră, gresie sau ceramică, din a căror compunere rezultă şi un efect decorativ. Casetaj Sistem funcţional - decorativ folosit la realizarea unui tavan, unei bolţi sau la pereţii unei mobile mari, prin asamblarea artistică a mai multor panouri decorative alcătuind casete. Casetă 1. Sistem constructiv - decorativ în care un element central (bloc de piatră feţuită sau bolovan) este plasat într-o zidire mixtă. 2. Parte constitutivă a unui plafon sau a unei bolţi, marcând o unitate independentă formată din pătrate precis delimitate de cadre proprii, cu suprafaţa interioară decorată în relief sau realizată dintr-o succesiune de retrageri. Prin asamblarea casetelor se obţine un plafon casetat. Catedrală Biserică principală legată, la origine, de prezenţa nemijlocită a unui scaun episcopal. Prin extensie - denumire acordată bisericii mai importante dintr-un oraş în care funcţionează mai multe lăcaşuri de cult. Catolicon Biserica principală dintr-o mănăstire athonită. Cărămidă sfântă Una dintre imaginile achiropoiete ale lui Hristos, imprimate pe o cărămidă, găsită, conform legendei - în oraşul Edessa. Tipologic este apropiată de Mandylion. Cheie de boltă Ultimul bolţar, marcând punctul cel mai înalt, "vârful" unui sistem de boltire, cu care aceasta se încheie. 6 Cerdac Pridvor (închis cu geamuri) la casele ţărăneşti. Vezi: Pridvor Chilie Fiecare dintre încăperile de mici dimensiuni locuite de membrii unei comunităţi monahale. Cintru Curbură interioară, concavă a unui arc sau al unei bolţi. Cnemidă Piesă de armură, destinată să apere gamba piciorului. Clipeus Element arhitectural constând într-un portret în medalion al unei persoane decedate. Clopotniţă Construcţie de zid sau de lemn, ridicată special în preajma unei biserici pentru a adăposti clopotele. Uneori poate fi situată deasupra pronaosului sau exonartexului bisericii. Coamă Muchia superioară, orizontală a unui acoperiş, rezultând din îmbinarea celor două pante (ape). Colimacon Scară în spirală realizată din lemn, piatră sau metal, cu treptele dispuse strâns în jurul unui ax central. Coloană Element constructiv vertical, destinat să contribuie la descărcarea forţelor de împingere provenite din sistemul de acoperire a unui spaţiu (bolţi, tavane etc.) Poate fi realizată în lemn, piatră, cărămidă, metal, beton. În ordinele clasice coloanele aveau de obicei fus, capitel şi (la ordinele ionic şi corintic) - bază. Colonadă Succesiune uni-sau pluri-liniară de coloane de acelaşi tip sau de tipuri diferite, unite prin arhitrave ori prin arce, care se constituie în ansambluri independente. Compozit Ordin arhitectural roman al cărui capitel combină volutele ionice şi frunzele de acant corintice. Compoziţie Modalitate specifică de structurare a elementelor unei opere de artă astfel, încât să formeze un ansamblu omogen, echilibrat, indestructibil, capabil să transmită privitorului ideea şi emoţia artistului. Conac Reşedinţă bisericească sau nobiliară din mediul rural, de dimensiuni medii, compusă din casa propriu-zisă, din anexe gospodăreşti şi o curte, uneori şi o grădină sau chiar un parc. Concă Boltă în sfert de sferă, care acoperă un spaţiu semicircular (o absidă, o nişă, etc.) Consolă 1. Element arhitectonic din piatră, ieşit de la suprafaţa zidului o dată cu care este construit, cu rol funcţional, servind ca punct inferior de sprijin şi de descărcare. 2. Termen preluat din arhitectură pentru diverse tipuri de poliţe din piatră (lemn, metal, ceramică), suspendate pe ziduri exterioare sau interioare, pe care se aşează sculpturi, obiecte de artă decorativă etc. Constructivism Mişcare artistică şi curent de idei estetice de la începutul sec.XX, marcate prin "idealul ingineresc" de precizie, raţionalitate şi logică în elaborarea formelor vizuale. Contrafort Element de sprijin exterior, făcând parte, la origine, din sistemul de descărcare şi de contraîmpingeri ale unei bolţi. Există şi contraforţi decorativi, care doar ritmează faţadele. Cor 1. În arhitectura Muntelui Athos, nume dat absidelor laterale ale catolicoanelor. 2. În arhitectura bisericească rusă - nume dat 7 catului superior (etajului) locaşelor ortodoxe. din interioarele Coridor Spaţiu îngust şi lung, de trecere, facilitând accesul direct în unele încăperi. Corintic Ultimul din ordinele arhitecturii Greciei Antice, prezent şi în arta clasicistă şi neoclasicistă. Cornişă Element arhitectural ieşit în consolă faţă de planul exterior superior al zidului unei construcţii. Crenel În arhitectura fortificată, gol al unui parapet, situat între două merloane, care oferă apărătorilor posibilitatea de a ţinti asupra atacanţilor fără a fi ei înşişi loviţi. Criptă 1. Spaţiu funerar subteran zidit (singular sau pluricelular). 2. Tip de biserică subterană, plasată dedesubtul sanctuarului uneia obişnuite. Ctitor Personaj care comandă, susţine din punct de vedere material şi întăreşte juridic ridicarea unui edificiu sau întemeierea unui aşezământ religios. Cupolă Tip de boltă semisferică sau semisferoidală, care acoperă spaţii de plan pătrat. Curtină În arhitectura fortificată, parte a zidului de incintă plasată între două turnuri sau două bastioane, prevăzută, de obicei, spre interior, cu drumuri de strajă. Dalaj Tip de paviment alcătuit din dale. Dală Placă de marmură, piatră, ciment etc., de formă regulată, servind pentru realizarea unor paramente sau a pavimentelor. Decoraţie arhitecturală Totalitatea elementelor decorative ale unei construcţii, realizate o dată cu ridicarea zidurilor şi, deci, făcând parte integrantă din acestea. Decroş Porţiune de zidărie ieşită în afară sau retrasă puţin faşă de planul peretelui, marcând fie o simplă îngroşare - din nevoi funcţionale, fie o lărgire, respectiv, o îngustare a spaţiului interior. Denticuli Motiv ornamental constând dintr-un şir de mici pătrate reliefate faţă de suprafaţa zidului, realizate în piatră, cărămidă sau mortar. Diaconicon În Biserica răsăriteană, spaţiu anexă al altarului, situat pe latura sudică a acestuia, servind pentru păstrarea veşmintelor liturgice şi a cărţilor sacre, ca şi pentru îmbrăcarea oficianţilor în vederea slujbei. Domus În antichitate - construcţie de plan dreptunghiular cu mai multe încăperi, destinată locuirii, organizată în jurul unei încăperi centrale numite atriu, la origine acoperită. Doric / Stil ~ Stil artistic şi ordin în arhitectura Greciei Antice, preluat de arhitectura Renaşterii, Barocului şi în special de Clasicism şi Neoclasicism. Echină Mulură semicirculară plasată între partea superioară a fusului coloanei şi abacă, formând împreună cu acesta din urmă capitelul doric. Ecvestră / Statuie ~ Statuie reprezentând o persoană călare. Edificiu Construcţie de dimensiuni importante, cu funcţii diferite, de locuire, reprezentare, cult, activităţi publice etc. Elevaţie Edificiu de la nivelul solului în sus, considerat în opoziţie cu fundaţiile. 8 Empire Stil în arhitectura şi arta europeană şi americană apărut la sfârşitul secolului XVIII, ca rezultat al evoluţiei neoclasicismului. A durat în Franţa până la 1815-1820. În Rusia Ţaristă acest stil s-a menţinut până în anii 1825-1830. Eneolitic (epoca aramei şi pietrei) - termen folosit şi în forma de neo-eneolitic. Ultima etapă a neoliticului remarcată prin începutul prelucrării metalelor. Endonartex În arhitectura bizantină, spaţiu îngust plasat între naos şi pronaosul propriu zis (nartex) sau între acesta din urmă şi pridvor. Entasis Curbare convexă, foarte uşoară a fusului unei coloane clasice în zona mediană pentru a compensa deformarea optică. Epistil Vezi: Arhitravă Erker Termen german, fără echivalent exact în alte limbi, tradus uneori româneşte prin "burduf" sau "fereastră cu burduf". Erker-ul reprezintă continuarea spaţiului interior al unei încăperi importante, de la etaj (cu o fereastră mare frontală) terminat la partea inferioară în consolă. Euharistie Împărtăşania apostolilor cu pâine (trupul) şi vin (sângele) Mântuitorului. Motiv frecvent în programele iconografice a bisericilor ortodoxe, situat de obicei sau în tamburul turlei, sau în conca sau pe pereţii absidei centrale, în spaţiul altarului. Exedră Sală de formă semicirculară sau rectangulară, având rolul de spaţiu de conversaţie în casa romană. Exonartex În bisericile ortodoxe, pridvor deschis sau închis. Extrados Traseul exterior convex al unui arc sau al unei bolţi. Extra-muros Spaţiu construit sau liber, aflat în afara zidurilor de incintă ale unui oraş, dar aparţinând efectiv acestuia. Factură Manieră specifică în care este lucrată o operă de artă. Feredeu În trecut sinonim pentru baie turcească. Prin extensie, baie publică. Feston Motiv decorativ constând din o succesiune de mici arce tangente sau încrucişate, folosit în miniatură, broderie, argintărie, mobilier, arhitectură. Firidă Nişă oarbă, puţin adâncă, practicată în grosimea unui zid, la interior sau la exterior, cu rol funcţional ori decorativ. Frescă Procedeu tehnic folosit în pictura murală, în care pigmenţii sunt amestecaţi cu apă şi aplicaţi pe un mortar de var umed (proaspăt tencuit), care îi încorporează. Fronton Motiv triunghiular sau semicircular încoronând, în general, faţada principală a unui edificiu. Fus Partea mediană, verticală a unei coloane sau a unui pilastru, amplasată între bază şi capitel. Galb Profil uşor curbat al fusului unei coloane sau al corpului unui vas, în intenţia da a da obiectului maximul de stabilitate. Vezi: Entasis 9 Galerie 1. Gang boltit, cu arcade spre curtea interioară; 2. Tip similar de spaţiu, având funcţia de a facilita accesul în diferite încăperi ale unei mănăstiri sau biserici ortodoxe. Geminat Adjectiv folosit la plural, aplicat unor elemente de arhitectură identice, care sunt situate alăturat: coloane geminate, arce geminate etc. Ghirlandă Motiv decorativ în formă de fâşie suplă, reprezentând frunze, flori şi fructe legate între ele, folosit în arhitectură (în jurul coloanelor, pe frontoane, pe panouri etc.) Gîrlici Spaţiu de acces spre o pivniţă, comunicând direct cu exteriorul şi acoperit fie cu o boltă fie cu un tavan cu grinzi. Glaf Porţiune de zidărie reprezentată de grosimea acesteia, corespunzătoare golului unei ferestre sau uşi. Glasvand Cadru vitrat alcătuit din o ramă de lemn comparimentată, cu ochiuri de sticlă, cu părţi fixe şi batanţi mobili, înlocuind cu totul un perete, sau cea mai mare parte a sa. (din limba germană "Glaswand") Gorgan Movilă, uneori cu funcţii funerare, în care se puteau afla unul sau mai multe morminte, înhumări etc. Gotic, stil Denumirea tardivă a stilului, care în sec. XII XIII a luat locul stilului romanic în Europa Occidentală şi în Europa Centrală. Perioada de maximă înflorire se situează în sec. XIII-XIV, dar se manifestă până în sec. XVI. Baza stilului gotic constă în sistemul elastic al construcţiilor în care greutatea boltelor este preluată de un schelet bazat pe încrucişarea de ogive şi pe contraforţi, fie direct, fie prin intermediul arcelor butante. Elemente gotice se întâlnesc şi în arhitectura Moldovei medievale, în special în decoraţia portalurilor. Grifon Animal fantastic, combinând, în diferite proporţii, un leu şi un vultur, cu funcţii simbolice şi decorative. Grindă Bucată de lemn, piatră sau metal, de secţiune rectangulară, care fiind plasată orizontal primeşte şi repartizează forţele de descărcare ale zidăriei de deasupra ei în mod egal pe întreaga sa suprafaţă. Gropniţă 1. Termen generic pentru spaţiul rezervat într-o biserică mormintelor. 2. În arhitectura medievală din Moldova, încăpere cu destinaţie exclusiv funerară (pentru ctitori), plasată între naosul şi pronaosul bisericilor de mănăstire. Habitat Denumire generică desemnând un spaţiu, mai mult sau mai puţin coerent, structurat din punct de vedere urbanistic, ocupat de o comunitate umană. Hagiografie Sursă principală a iconografiei, cuprinzând culegeri de texte organizate tematic sau cronologic, povestind vieţile sfinţilor. Hală Spaţiu amplu, unitar, destinat unor activităţi productive sau comerciale. Halou Aureolă Hallstatt Nume dat primei vârste a fierului şi culturii corespunzătoare de pe teritoriul cuprins între nord-vestul peninsulei Balcanice şi Franţa de Est. Provine de la denumirea localităţii Hallstatt din Austria, unde s-a descoperit o vastă necropolă din prima epocă a fierului. 10 Han Edificiu public situat în lungul drumurilor sau în localităţi, destinat adăpostirii călătorilor şi bunurilor lor. Hiton (Chiton) În reprezentările iconografice ale lui Hristos şi ale apostolilor, piesă vestimentară albă sau colorată, purtată sub himation sau sub hlamidă. Harnaşament Ansamblul unui echipament necesar strunirii ori înhămării unui cal folosit la călărie sau tracţiune. Hlamidă 1. Mantie amplă din stofă de lână, de forma dreptunghiulară, purtată în Grecia şi Roma Antică. 2. Pelerină circulară sau semicirculară din ţesătură vopsită cu purpură, purtată de împăraţii şi arhiereii bizantini. Havuz Fântână decorativă, de origine orientală, al cărei jet de apă este dirijat vertical în sus. Helix Curbă interioară a unei volute dintr-un capitel ionic sau compozit. Hol Spaţiu central amplu dintr-un edificiu, precedat de vestibul, care comunică cu încăperile laterale sau cu cele situate la alte nivele. Hemiciclu Spaţiu de plan semicrcular sau, mai rar, rectangular, structurat după un traseu care descrie o jumătate de cerc. Hotă Construcţie aşezată deasupra unei surse de gaze pentru a le colecta şi evacua. Hersă În arhitectura fortificată, grilaj de lemn, care alunecă pe verticală într-un fel de şanţ special amenajat în ambrazura unei uşi sau al unei porţi, barând calea atacatorilor într-o cetate sau într-un alt edificiu întărit. Hetimasia Motiv din iconografia bizantină şi postbizantină, format dintr-un tron monumental pe care este pusă o carte, deasupra căreia, adesea este aşezat porumbelul (Sfântul Duh). Himation Veşmânt antic bărbătesc, un fel de mantie înfăşurată în jurul umerilor, fără a se prinde cu agrafă. Apare în imaginile lui Hristos, apostolilor, a unor personaje din Vechiul Testament. Hipocaust Sistem de încălzire centrală folosit în antichitate şi evul mediu. Acest sistem se bazează pe circulaţia aerului cald pe sub o podea dublă şi prin pereţi dubli. Probabil, a fost folosit în feredeile (băile orientale) de la Orheiul Vechi. Hram Ziua în care se comemorează patronul sau sărbătoarea religioasă de care este legată biserica şi comunitatea religioasă respectivă. Hristologic / Ciclu ~ Ciclu iconografic cuprinzând ilustrarea, întreagă sau parţială, în succesiune cronologică a vieţii lui Iisus Hristos. Iconostas Tip de ecran alcătuit dintr-un schelet lemnos sau de zidărie, care separă sanctuarul (absida altarului) de spaţiul naosului, cu care comunică prin uşile împărăteşti şi prin perechea de uşi diaconeşti. Impostă Element constructiv de forma unui trunchi de piramidă răsturnat plasat între naşterea unei arcade şi capitelul pe care aceasta se descarcă. Incintă 1. Spaţiu închis în jurul unui edificiu, al unui ansamblu construit sau al unei aglomerări urbane sau rurale; 2. Denumire dată şi zidului sau construcţiilor care delimitează incinta, dându-i caracterul unei unităţi morfofuncţionale independente. 11 In situ Termen latin, aplicat unui obiect sau unui obiectiv, în general arheologic, care a fost conservat pe locul descoperirii sale, păstrându-se, cel puţin parţial, condiţiile în care a fost adus la lumină. colonete, plasată la cheia unei cupole sau la extremitatea superioară a unei scări în spirală, contribuind la iluminarea acesteia. Intercesor În iconografia creştină, în special ortodoxă, denumire folosită şa plural, dată Mariei şi lui Ioan Botezătorul, care mijlocesc pe lângă Hristos iertarea pentru păcatele omenirii. Lapidar / Semn ~ Însemn incizat în piatra monumentelor, semnificând apartenenţa unui meşter sau marca personală a acestuia. Semne lapidare au fost depistate atât în Transilvania, la monumentele gotice, cât şi în Moldova epocii lui Petru Rareş. Intercolonament Distanţa existentă între două coloane aflate întro succesiune de elemente similare între navele unei bazilici, a unui portic etc. Intonaco Termen care denumeşte stratul de la suprafaţa tencuielii de frescă, care, aflat pe parcursul zugrăvirii în stare umedă, încorporează culorile. Intrados Traseul interior al unui arc, al unei arcade sau al unei bolţi. Ionic 1. Stil în arta Greciei antice, apărut în sec.VI până la Hristos în Anatolia şi insulele Mării Egee. 2. Unul din cele trei ordine clasice în arhitectura antică (doric, ionic şi corintic). Isocefalie Modalitatea de a reprezenta, într-o compoziţie, mai multe persoane, ale căror capete au toate aceeaşi înălţime. Izvod Model folosit odinioară pentru a fi copiat sau preluat liber. Lacrimar Mulură mică, verticală, scobită în piatră, amplasată sub cornişă, destinată să favorizeze scurgerea apei pe acesta. Lanternon (sau Lanternou, popular în Basarabia "Lanternă") Mică turlă străbătută de ferestre separate prin Lapidar(ă) / Inscripţie ~ Inscripţie săpată în piatră. Lapidarium Colecţie de piese cioplite în piatră, întregi sau fragmentare, independente (sculpturi, pietre funerare etc.) sau cu funcţie decorativă în ansamblurile arhitectonice (coloane, capiteluri baze, fragmente de arhitrave, frontoane, timpane etc.), găsite întâmplător, descoperite prin săpături arheologice sistematice sau luate din locurile lor de origine pentru a fi protejate şi adăpostite întrun spaţiu special, care la rândul său poartă tot numele de "lapidarium". Lavra Termen rar folosit pentru a desemna biserica principală a unei mari mănăstiri ortodoxe. Lazur 1. Albastru deschis, utilizat în pictura veche de tradiţie bizantină. Era folosit în frescă fiind aplicat deasupra unei culori întunecate. 2. Una din denumirile "azuritului". Lesenă Tip de pilastru foarte îngust şi subţire, lipsit de capitel şi de bază, care ritmează la exterior faţadele şi turnurile bisericilor romanice, unind, de regulă, din loc în loc, pe verticală, grupuri de arcaturi ale frizelor plasate sub cornişă. Liant Materie aglutinată, lichidă sau vâscoasă, capabilă să se solidifice prin uscare, fixîndu-se pe suport sau fixînd pigmenţii ori alte materii cu care a fost amestecată. Utilizată în tehnica frescei. 12 Limes (Lat. "hotar") Frontieră fortificată a Imperiului Roman. Lintel Piesă orizontală, din lemn sau piatră, depăşind lateral golul unei uşi, pe care îl închide la partea superioară, destinată să preia împingerile zidăriei de deasupra acestuia. Loggia (It.) La origine sinonim al cuvântului "lojă"; 1. Încăpere - cu funcţie de balcon, încorporată volumului mare al unei clădiri, deschisă spre stradă sau spre o grădină prin arcade sprijinite pe coloane, deseori boltită. 2. În arhitectura contemporană - tip de balcon neieşit în consolă, cu o structură mult simplificată faţă de cea a loggiei clasice. Lojă La origine termenul desemna spaţiul bisericii rezervat familiilor nobile şi ctitorilor. Este folosit apoi în arhitectura teatrelor, pentru a desemna spaţiul compartimentat în celule similare, organizate în şiruri suprapuse aşezate în hemiciclu sau pe trei din laturile sălii de spectacol. Lotiform / Motiv ~ Ornament în formă de boboc de floare de lotus, frecvent în arta veche egipteană şi în ornamentaţia stilului "Art nouveau". Lucarnă Tip de fereastră de mici dimensiuni, practicată în panta unor acoperişuri înalte, dar cu înclinaţie mică, protejată de obicei, de un mic rezalit rectangular sau de o ramă, ori chiar de un mic acoperiş propriu mai proeminent. Lunetă 1. Partea superioară a unui zid intersectat de o boltă cu traseu semicircular sau frânt. 2. Porţiune dintr-un zid sau dintr-un panou, delimitată la partea superioară de arcul descris de o arcadă cu traseu semicircular sau frânt (de uşă, de portal, de altar etc.) Maforion Văl amplu, preluat din vestimentaţia matroanelor romane, care în reprezentările pictate şi sculptate, acoperă capul şi înfăşoară întregul corp al femeilor sfinte care au trăit în vremea începuturilor creştinismului. Este piesa vestimentară principală care caracterizează imaginile Maicii Domnului în arta bizantină şi post-bizantină. Mandorlă Vechi simbol mistic pentru lumină, figurat, de obicei ca un halou luminos vertical. Mandylion Temă iconografică având la bază legenda regelui Abgar din Edessa, care a primit o imagine a lui Hristos, imprimată după propriul chip al acestuia pe o bucată de pânză. Sinonim: Vera icon - imagine adevărată. Se înrudeşte cu tema "Năframa Veronicii" apărută în Occident în sec XII-XIII. Mansardă Spaţiu de locuit situat la nivelul acoperişurilor înalte cu pantă frântă, compartimentat în una sau mai multe încăperi, bine luminate, al căror plafon este adesea înclinat, urmând linia şarpantei învelitorii. Denumirea provine de la numele arhitectului francez Francois Mansart (15981666), considerat inventatorul acestui mod de a folosi spaţiul. Mascaron Ornament pictat sau sculptat în relief (format dintr-un cap de om sau de animal, uneori reprezentat fantezist, adesea înconjurat de frunziş), folosit în arhitectură pe cheile de boltă, pe console, capiteluri etc. Meandru Motiv ornamental continuu, uneori în relief, format din linii încrucişate sau frânte, care se intersectează în unghiuri drepte. Frecvent folosit în arhitectura greacă şi neoclasică, la decorarea plafoanelor şi faţadelor. Medalion 1. Motiv decorativ folosit în arhitectură, înscris într-un catuş oval sau eliptic. 2. În pictura murală bisericească apare în frize sau succesiuni verticale, delimitând în cadrul unor figuri geometrice circulare, imaginile unor personaje (sfinţi), a unor scene sau simboluri. 13 Megalit Monument preistoric construit dintr-unul sau mai multe blocuri uriaşe de piatră brută descoperite în număr mare pe litoralul atlantic vest-european. Menolog Ciclu iconografic ortodox foarte amplu, pictat, cuprinzând ilustrarea fiecărei dintre zilele anului bisericesc răsăritean, într-o succesiune care începe cu 1 septembrie. Meplat (Fr.) Basorelief plat, în care trecerea da la suprafaţa suportului de bază la diferite planuri intermediare apare puţin accentuată. Merlon În arhitectura fortificată, partea plină a unui parapet, delimitată de golurile a două creneluri. Meterez Fereastra de tragere situată la partea superioară a zidurilor unei clădiri sau ale unei incinte întărite. Metoh Tip de aşezământ monastic, filială a unei mănăstiri (sau episcopii) aflată la o oarecare distanţă faşă de aceasta, uneori chiar în altă ţară. Metopă Placă de piatră sau teracotă de formă rectangulară, care în alternanţă cu triglifa, formează friza ordinului doric, având de obicei o decoraţie în relief sau pictată. Mezanin Nivel intermediar mai scund, de locuit sau destinat altor activităţi (birouri, comerţ etc.) situat între parterul şi primul etaj al unei clădiri. Mînăstire (sau "mănăstire") 1. Instituţie religioasă, pentru bărbaţi sau pentru femei, constituită cu acordul unei autorităţi bisericeşti din membri care se obligă să respecte anumite canoane. 2. Ansamblul clădirilor care adăpostesc comunitatea monahală. Se compune în general din: biserica principală, capele secundare sau paraclise, stăreţie, trapeză, chilii etc. Modilion (Fr.) Consolă mică, plasată sub cornişă, cu latura frontală adesea decorată în relief. Monolit Denumirea se referă la orice sculptură de mari dimensiuni realizată în întregime dintr-un singur bloc de piatră, granit, marmură etc. Montan Parte verticală a ancadramentului unei uşi sau al unei ferestre, adesea decorat cu caneluri, succesiuni de profile plasate într-un singur plan sau în planuri diferite, elemente figurative antropo- şi zoo- morfe, forme vegetale, compoziţii geometrice etc. Monument Sculptură de exterior de mari dimensiuni, ansamblu statuar-arhitectonic la realizarea căruia intervine colaborarea dintre sculptor şu arhitect. Există diverse tipuri de monumente (comemorative, funerare, de arhitectură, istorice etc.). Mezolitic Vârstă mijlocie a epocii de piatră. A doua mare perioadă a epocii pietrei cioplite, care urmează paleoliticului. Mortar Conglomerat artificial cu compoziţie diferită, de nisip de diferite dimensiuni, pietriş mărunţit, uneori cioburi mici de cărămidă, granule de cărbune, legate între ale cu ajutorul unui liant (var, ciment, amestecate cu apă). Mortarul este necesar pentru legarea şi stabilizarea pieselor care alcătuiesc materialul de construcţie al unui edificiu. Mihrab Nişă decorată indicând direcţia către Mecca, în funcţie de care este organizat spaţiul interior. Se întâlneşte în ruinele oraşului Şehr-al-Djeadid din actuala rezervaţie Orheiul Vechi. Mozaic Procedeu tehnic specific artei murale, în care opera este constituită din mici fragmente cubice sau prismatice de materiale dure, divers colorate, fixate laolaltă cu ajutorul cimentului. Mozaicurile 14 pot fi pavimentale sau parietale, prevăzute pentru interior sau exterior etc. Mulaj Reproducere fidelă a unei sculpturi executată în relief, ronde-bosse, ca şi a unor părţi din corpul uman (mână, picior etc.) obţinută printr-o amprentă (din ceară moale, preparaţie din praf de ipsos în amestec cu apă, clei, diverse răşini sintetice) care formează tiparul negativ în care se toarnă pozitivul. Mulură Profil reliefat (mai rar scobit), făcând parte din decoraţia arhitecturală sau de mobilier; în secţiune se prezintă ca un tor, o scotie, un listel sau are forma diferitor combinaţii de curbe şi contracurbe, în alternanţă ori în succesiune cu elementele plate. Naos În bisericile ortodoxe, încăpere centrală destinată cultului, unitară din punct de vedere liturgic cu altarul, dar separată de acesta prin intermediul iconostasului. De plan pătrat sau dreptunghiular, naosul este lărgit prin abside laterale în cazul bisericilor de tip triconc. Nartex Portic cu un singur etaj situat în faţa navei bisericii, care înlocuieşte, din sec.V d. Hristos atriumul la bisericile creştine. În Evul Mediu nartexul desemna coridorul plasat transversal, faţă de axul bisericii, închis sau având formă de portic, situat la intrarea în corpul principal şi separat de navă printr-un zid. Dacă nartexul este situat în exteriorul zidului de faţadă se numeşte exonartex, iar în interior endonartex. Nartex este sinonim cu cuvântulpronaos. Naşterea unei bolţi Punct sau linie aflate în plan orizontal la o anumită înălţime a unei construcţii, care marchează pornirea desfăşurării în spaţiu a unei bolţi. Navă (arhit.) Parte a unei biserici de plan dreptunghiular, cuprinsă între sanctuar şi intrare. Acest spaţiu poate fi unitar, în cazul unei biserici sală, sau compartimentat: în cazul unei bazilici. În cazul bisericilor ortodoxe nava este compartimentată de obicei în naos, pronaos şi uneori, pritvor (sau exonartex). Denumirea de navă este legată de imaginea simbolică a bisericii - corabie, de aici derivând folosirea termenului de "navă" pentru desemna o biserică ortodoxă de plan dreptunghiular. (fr. nef, it.navata). Năframa Veronicii Vezi: Mandylion Necropolă Teritoriu rezervat îngropării morţilor, şi, prin aceasta teritoriu cu valenţe sacrale. Necropole există din preistorie şi până în prezent, denumirea lor modernă fiind în limba română cimitir. Necropolele erau de două feluri: a) de incineraţie b) de inhumaţie. Necropolă este numit un spaţiu dintr-o biserică, rezervat înmormântărilor. Neogotic / Stil ~ Stil internaţional în arhitectură şi artele decorative, apărut ca o variantă a istorismului caracteristic secolului XIX. Se manifestă prin imitarea decoraţiei şi posibilităţilor de expresie specifice vechiului stil gotic medieval. Neolitic Epoca pietrei noi sau şlefuite, caracterizată prin importante transformări tehnice, economice, sociale şi cultural artistice. A durat aproximativ între anii 5500-2500 înainte de Hristos. Neoliticul urmează mezoliticul şi precede eneoliticul. Nervură 1. În arhitectura gotică element profilat, cioplit în piatră, alcătuit din bolţari, făcând parte integrantă din structura bolţilor; pe scheletul alcătuit din nervuri se sprijină pânzele de boltă. 2. Element structural sau ornamental, formând un fel de creastă (coastă), asemănător nervurilor gotice, folosit în arhitectura modernă şi în artele decorative, cu scopul măririi rezistenţei unor materiale. Nişă Spaţiu de dimensiuni mici sau relativ reduse în raport cu cel al unei încăperi sau cu suprafaţa unui zid, rezervat în grosimea unui perete, cu rol 15 funcţional sau decorativ, prin crearea unui ritm special pe faţade. În general nişa este plasată la o anumită înălţime deasupra solului. Nivel Fiecare dintre planurile orizontale suprapuse care alcătuiesc un edificiu construit pe verticală, de la subsol până la mansardă sau pod. Obelisc Monument pe piatră, cel mai adesea monolit, dispus vertical, înalt şi subţire, în formă de trunchi de piramidă, terminat în partea superioară printrun vârf piramidal, numit piramidon. Ochi (de bou) Tip de fereastră ovală sau rotundă, situată, de regulă, la nivelul mansardelor sau al podurilor, străpungând un fronton. Ocniţă Nişă de mici dimensiuni, cu terminaţie semicirculară, în arc frânt sau în acoladă, cu fundul plat, având un rol decorativ. De regulă ocniţele alcătuiesc şiruri care înconjoară un edificiu în partea lui superioară. Oculus (Lat.) Deschidere circulară în centrul unei cupole cu diametru foarte mare. Ogivă 1. În arhitectura gotică, tip de arc diagonal realizat din nervuri de piatră profilate, amplasate la nivelul muchiilor a două bolţi care se întretaie, contribuind la crearea unui fel de schelet solid pe care se sprijină bolţarii şi se echilibrează forţele de împingere. 2. Denumire incorectă, dar deseori utilizată pentru a defini arcele frânte ale ferestrelor şi portalelor catedralelor şi bisericilor gotice şi pseudogotice. Olan Piesă ceramică, de obicei nesmălţuită, care serveşte la realizarea anumitor forme de învelitori (în special la acoperişuri). Olărie Meşteşug artistic, apărut încă în neolitic, ce se ocupă de producerea recipientelor din argilă. Opus Termen care, asociat cu un adjectiv, desemnează, în arhitectura antică romană, tehnica de construcţie a zidului sau a pavimentului. Opus mixtum Tehnică de construcţie care alternează asize de piatră cu asize de ceramică. Orangerie Pavilion cu mari suprafeţe vitrate orientate spre sud, în care se creau condiţii speciale pentru cultivarea unor plante tropicale. Orant(ă) Personaj, reprezentat frontal, cu mâinile ridicate la nivelul umerilor şi depărtate de corp, cu palmele deschise întruchipând ideea de rugăciune. În pictura medievală este una din atitudinile caracteristice ale Maicii Domnului Platytera. Ordin (arhit.) Sistem de părţi portabile şi portante ale edificiilor caracterizat printr-un stil bine definit al proporţiilor şi decoraţiei (în special al coloanelor şi antablementului). Antichitatea greacă a cunoscut trei ordine: cel doric, cel ionic şi cel corintic. Romanii au utilizat ordinele greceşti, modificându-le puţin în cadrul ordinelor toscan şi compozit. Redescoperirea ordinelor antice a avut loc în renaştere, pentru a deveni o normă a construcţiilor în stilurile clasicist, neoclasicist şi empire. Ordonanţă Aranjarea elementelor unei faţade, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, în funcţie de un anumit ritm şi alternanţă, definind astfel caracteristica unui stil. Ornament Motiv geometric, fitomorf, zoomorf sau antropomorf ce are funcţia de a orna, de a spori calitatea estetică a unui obiect de artă, a unui monument sau a unui edificiu arhitectonic. Orologiu 16 Ceas de dimensiuni mari, de formă circulară sau pătrată, fixat pe faţada unei clădiri (biserică, turn, primărie, arc de triumf etc.). Osuar Capelă sau anexă a unei biserici, în care sânt depozitate oseminte. O formă specială de osuar se întâlneşte în arhitectura sud-slavă (capela-osuar de la Mănăstirea Bacikovo, Bulgaria, sec. XI-XII), în care primul nivel al construcţiei este reprezentat de osuar, iar cel superior are funcţia de capelă funerară. Ove Motiv decorativ realizat dintr-un şir de elemente de forma unei semisfere sau a unui semiovoid, plasat în partea superioară a capitelurilor ionice, deasupra volutelor. Palat 1. Construcţie sau ansamblu de edificii cu funcţie reprezentativă, de unde se exercită o autoritate importantă (imperială, domnească, regală, episcopală etc.). 2. Palat de cultură - centru în care se desfăşoară, grupate pe profiluri, diverse activităţi culturale: teatru, cinema, conferinţe, expoziţii, concerte etc. Paleocreştin(ă) / Artă ~ Denumire dată manifestărilor artistice creştine din secolele II-IV după Hristos. Paleolitic Epoca pietrei cioplite, prima perioadă a dezvoltării istorice a societăţii şi culturii omeneşti. Palier Planşeu orizontal care marchează fiecare nivel al unei clădiri, permiţând accesul în încăperile acestia, sau zona intermediară de odihnă între treptele scărilor. Palisadă 1. Sistem de îngrădire a unui spaţiu, constând din succesiunea de pari înfipţi în pământ, legaţi între ei prin bare uşoare sau corzi din material lemnos; 2. În arhitectura fortificată - sistem de apărare în care pari înalţi plasaţi la distanţe egale, sânt înfipţi vertical fie pe marginea şanţului, fie pe coama valului. Palladium Element simbolic învestit cu atributele apărării şi păstrării unor valori spirituale cu largă audienţă publică. De exemplu: icoana achiropoietă a Maicii Domnului era considerată Palladium al oraşului Constantinopol. Palmetă Motiv ornamental care imită frunza palmierului sau degetele unei mâini. Pandant 1. Ornament atârnând dintr-o boltă de piatră sau dintr-un acoperiş de lemn. 2. Picturi, sculpturi, reliefuri sau ornamente care fac pereche, sânt în relaţie simetrică unele cu altele. Pandantiv 1. Porţiune de zid în forma unui triunghi sferic, care, împreună cu arcele laterale face parte din sistemul de sprijin al tamburului sau calotei. 2. Podoabă purtată la gât, atârnată de un lanţ sau de o panglică. Panouri (murale) Picturi monumentale de mari dimensiuni, fixate pe pereţii clădirilor, în special a edificiilor publice. Au ca suport fie pânză întinsă pe şasiu, fie placajul fixat pe cadre de lemn, fie alte materiale moderne. Deseori sânt lucrate în tempera sau în culori vinilice. Pantocrator (în traducere "Atotputernicul" sau "Atotţiitorul") În iconografia de tradiţie ortodoxă imaginea lui Iisus Hristos, reprezentat, de obicei, cu capul descoperit cu nimb cruciger, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând Evanghelia închisă (uneori deschisă) în mâna stângă. Este reprezentat frecvent în calotele bisericilor, care acoperă spaţiul lor central (naosul). Paraclis În cultul ortodox, capelă comunicând cu o biserică sau independentă de aceasta, dar aparţinând aceluiaşi ansamblu, de obicei monahal. Cu toată funcţia secundară, are toate atributele unei biserici, corespunzând destinaţiei liturgice şi uneori, şi celei funerare. 17 Parament Fiecare dintre cele două feţe finisate ale unui zid, al căror aspect este dat fie direct de materialul constructiv (piatră, cărămidă), fie de un placaj special menit să înnobileze edificiul. Parapet Construcţie uşoară, puţin înaltă, care delimitează pe una sau pe mai multe laturi o suprafaţă deschisă (balcon, scară, pod, esplanadă etc.). Paravan Ecran mobil, din mai multe panouri articulate, care strânse se suprapun, ocupând un spaţiu redus, iar desfăcute şi plasate în zig-zag, stau în picioare, separând spaţiul încăperii. Parc Grădină publică într-un oraş sau întins spaţiu liber înconjurând o proprietate rurală nobiliară. Uneori termenul parc se utilizează şi la desemnarea unor rezervaţii naturale. Parchet Tip de pardoseală interioară, realizat din multiple lamele de lemn, puse în operă într-o manieră regulată, astfel încât se realizează compoziţii ornamentale. Pardoseală Strat izolator şi protector al solului din interiorul unei clădiri, gândit şi realizat adesea şi ca o componenţă decorativă a spaţiului, din materiale durabile: piatră, marmură, cărămidă, gresie, lemn etc., de forme şi dimensiuni diferite (dale, mozaic, biscuiţi, parchet etc.). Parietal / Decor ~ Termen generic desemnând orice sistem de decorare a unui perete: pictură (frescă, tempera, ulei, pânză etc.), mozaic, reliefuri (sculptate sau stucate), paramente din marmură ori alte pietre. Sinonim cu pictură murală saupictură rupestră. Parter Nivel al unei construcţii plasat la cota de călcare din exterior. Pastoforii Denumirea generică pentru cele două spaţii de cult anexe ale altarului ortodox: diaconiconul şi proscomidia. Patină Strat colorat depus pe piatră, marmură, bronz, prin oxidarea survenită în decursul timpului. Patron Personaj sacru care ia sub ocrotire o persoană, o comunitate, un edificiu, pe care le prezintă în mod special lui Dumnezeu, acţiunea fiind marcată în primul rând de purtarea numelui acestuia, ca şi de o serie de devoţiuni care îi sânt destinate, pentru a-i invoca intercesiunea sau pentru a-i mulţumi pentru cele primite. Pavaj Strat de dale, piatră cubică, bolovani egalizaţi, cărămizi, pus deasupra unei preparaţii de pământ bătut şi nisip, cu care se acoperă solul străzilor, al curţilor, aleilor etc. Pavilion 1. Construcţie independentă, cel mai adesea de mici dimensiuni, situată în vecinătatea unor edificii importante, în curte, grădină, parc etc. servind pentru locuit temporar sau permanent, pentru odihnă sau distracţii. 2. Construcţie independentă, de mari dimensiuni, destinată unor activităţi specializate în cadrul unor ansambluri cu funcţionalitate socială. Paviment Denumire generică pentru un pavaj sau un dalaj de lux, realizate din pietre fine, ceramică smălţuită etc., adesea alcătuind compoziţii decorative. Penetraţie Succesiune de două sau mai multe segmente de boltă, cu traseu în arc uşor frânt, cu muchii, adiacente câte două, descărcate pe console, racordate la un plafon, care la întâlnirea cu pereţii perimetrali ai încăperii, descriu timpane. Pergolă 18 Un fel de tunel deschis alcătuit dintr-o succesiune de coloane sau de stâlpi, uniţi la partea superioară printr-un fel de grilaj de lemn şi alcătuind un eşafodaj pentru plante agăţătoare. Peron 1. În arhitectura construcţiilor care deservesc transporturile, amenajare a unui fel de trotuar lat, plasat de-a lungul liniilor sau între ele, oferind securitate şi permiţând accesul lesnicios în vagoane. 2. Succesiune de trepte largi şi lungi, dintre care cea superioară constituie un fel de platformă care precedă intrarea într-o clădire reprezentativă. Perspectivă Ansamblul de reguli şi procedee menite să transpună obiectele tridimensionale şi raporturile dintre ele pe suprafaţa plană a unui tablou (pictură sau desen). După modul în care încearcă să sugereze volumul şi spaţiul, există mai multe tipuri de perspectivă: aeriană, lineară, inversă, paralelă, angulară, oblică, "în zbor de pasăre", perceptivă ş.a. Piaţă 1. Spaţiu deschis ţinând de structura urbană a unei localităţi, spre care converg mai multe artere de circulaţie, delimitat de fronturi de case sau de aliniamente de copaci cu funcţii economice, sociale sau culturale. 2. Spaţiu exclusiv comercial, în mare parte destinat producătorilor. Piedestal Suport pe care se aşează o statuie, o coloană etc. Sinonim uneori cu soclu sau cu postament. Pilastru Element al sistemului portant al unei construcţii, alcătuit dintr-un stâlp de piatră sau de zidărie încastrat într-un zid, pe care îl întăreşte în zona în care se află punctele de descărcare ale bolţii, plafonului, cornişei etc. Pilier Termen folosit, uneori, pentru a desemna stâlpii masivi de zidărie întâlniţi în interiorul unei construcţii. Pilon 1. Element caracteristic al faţadei templului egiptean antic, compus din doi masivi enormi simetrici de pietrărie, ce flancau intrarea. 2. Stâlp scurt şi gros menit să susţină o mare greutate în cadrul sistemului de sprijin al unui pod. Pisanie Inscripţie săpată în piatră, în lemn sau pictată, montată sau realizată direct pe pereţii unei biserici, în care sunt consemnate date esenţiale privitoare la ctitori, donatori, datare, meşteri, condiţiile ridicării etc. Plafon Suprafaţă plană, orizontală, care se racordează direct, sau prin intermediul unor curbe cu rază mică, de zidurile perimetrale ale unei încăperi, al cărei acoperiş îl constituie. Vezi: Tavan Plan, Planimetrie Reprezentare grafică - de regulă micşorată - a unei secţiuni orizontale printr-o construcţie, practicată la un nivel convenabil din punctul de vedere al interceptării cât mai multor elemente caracteristice ale acesteia. Platytera Tip iconografic al Maicii Domnului, reprezentată bust, în atitudine de orantă, purtând pe piept, într-un medalion sau în centrul unei "slave" simple sau duble, imaginea lui Iisus copil binecuvântând. Plin cintru Sintagmă folosită în raport cu arcele şi bolţile a căror deschidere măsoară 180 de grade. Plintă 1. Placă din piatră sau de zidărie, puţin înaltă, cu profil rectangular, pe care se sprijină la partea inferioară un element constructiv (coloană, stâlp, pilastru). 2. Bază de diferite grosimi, constituind suprafaţa de fixare şi susţinerea a unei sculpturi în rondebosse. Poartă Amenajare specială care permite accesul într-o incintă, care se închide şi se deschide după 19 necesităţi, alcătuită dintr-un cadru fix şi unul sau doi batanţi mobili. Pomelnic Listă scrisă pe plăci de lemn special pregătite sau pe foi prinse într-o copertă, ori cioplită în piatră, în care sunt trecute numele ctitorilor şi binefăcătorilor - vii şi morţi - ai unui monument (biserică, mănăstire), care urmează să fie pomeniţi la slujbele religioase. Portal Uşa de mari dimensiuni care conferă o notă solemnă intrării, prevăzută, de obicei, cu un ancadrament bogat sculptat în piatră. Portant / Element ~ / Sistem ~ Adjectiv, care semnifică principala funcţie a unui element vertical (coloana, pilastru, zid, stâlp etc.), - aceea de a contribui la sprijinirea şi descărcarea sistemului de acoperire a unei încăperi, edificiu etc., deci a elementelor care, în general, poartă denumirea de "purtate". Portic Spaţiu, delimitat pe cel puţin una dintre laturi de o suită de coloane unite între ele prin arcade sau antablemente. Postament Element arhitectonic de sprijin, conceput ca o platformă, construit din piatră, fie dintr-un bloc unic, fie din mai multe blocuri, ori din beton, destinat să susţină o coloană, o balustradă sau un grilaj, uneori o statuie care beneficiază deja de un soclu propriu sau care nu are soclu. Pridvor Spaţiu deschis, la nivelul solului, care face legătura dintre interiorul şi exteriorul unor edificii, delimitat de regulă de arcade sprijinite pe coloane sau stâlpi de piatră, zidărie sau lemn. În arhitectura ecleziastică precedă spaţiile de cult propriu-zise. Profil 1. Conturul, aspectul unui obiect sau al unui personaj privit dintr-o parte, lateral. 2. Conturul unui element 3. Secţiunea printr-o mulură. de arhitectură. Proscomidie În bisericile ortodoxe, încăpere anexă a altarului sau simplă nişă de dimensiuni mari, situată în parte de nord a altarului, în care se oficiază o slujbă specială la care se pomenesc ctitorii şi binefăcătorii respectivului locaş, înainte de începerea liturghiei. Tot aici se păstrează vasele sacre şi împărtăşania pentru bolnavi. Quadrilob Tip de plan sau motiv decorativ compus din patru arce de cerc, trasate având ca centru fiecare dintre colţurile unui pătrat. Motiv caracteristic decoraţiei gotice. Raclă Tip de relicvar de forma unui sicriu, în care se păstrează moaştele (relicvele) unui sfânt. Relief Tip de sculptură concepută pentru a fi integrată într-un cadru - cel mai adesea arhitectural - ceea ce face ca formele profilate să fie ataşate unei suprafeţe de fundal. În funcţie de gradul de profilare a formelor faţă de suprafaţa de fundal distingem: altorelieful = relief înalt; basorelieful = relief plat; relieful adâncit, relieful în tehnica meplat, relieful incizat ş.a. Rocaille Motiv ornamental, derivat din curbele şi contracurbele unor cochilii, pietre de forme neobişnuite etc., combinate cu elemente vegetale sau florale şi cartuşe complicate în cadrul cărora se află picturi sau simple suprafeţe bombate, marcate de reţele fine aurii. Ronde-bosse Tip de sculptură care poate fi privită de jurîmprejur, fără ca vreuna din părţile sale să fie alipită unui fond. Rotondă 1. În antichitate, edificiu de plan circular, surmontat de o cupolă. 2. Biserică de tip central, de plan circular sau poligonal, de regulă acoperită cu o cupolă, servind, în principal, pentru a adăposti un 20 mormânt de martir. Plan tipic în Basarabia pentru bisericile din cimitire cu hramul "Tuturor Sfinţilor". Rustica (Rust) Tip de prelucrare a paramentului exterior, realizat din blocuri de piatră buceardate puternic (bosaje), astfel încât să se obţină un relief pronunţat, neregulat, dar favorizând jocul puternic de umbre şi lumini. Se foloseşte, de regulă, pentru paramentul primului nivel al clădirilor. Sculptură realizată în ronde-bosse, înfăţişând în special o fiinţă umană reprezentată în întregime şi, de obicei, în poziţie verticală. Există statui ecvestre (când modelul este prezentat călare) şi pedestre (când modelul stă în picioare). Stavropighie În Evul Mediu, mănăstire importantă care ţinea direct de jurisdicţia canonică a Patriarhiei din Constantinopol şi al cărei stareţ avea privilegiul de a purta bederniţă. Scotie Mulură concavă reprezentând un segment de cerc, plasată, de obicei, vertical, singură sau în combinaţie cu muluri convexe (toruri) sau drepte. Stareţie Într-o mănăstire ortodoxă locuinţa rezervată stareţului (stareţei) completată de birouri şi de încăperi oficiale. Semicalotă Element arhitectonic reprezentând o jumătate de calotă. Vezi: Calotă Stelă Lespede de piatră plasată vertical ca însemn funerar. Partea inferioară a stelelor este de obicei rezervată inscripţiilor comemorative. Semicoloană Tip de coloană angajată sau adosată care are vizibilă, în raport cu peretele din jur, numai o jumătate de circumferinţă. Stereobat Partea superioară a unei fundaţi, vizibilă deasupra solului, lipsită de muluri, pe care se construieşte clădirea. Sit 1. Lucrare a omului sau operă rezultată din conjugarea acţiunilor omului şi naturii cu configuraţie complexă, proprie unui anumit loc din teritoriu, mai mult sau mai puţin construit, păstrat total sau parţial în stare naturală (exemple: sit natural, sit urban). 2. Zonă incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic. Stilobat În arhitectura clasică, platformă alcătuită din mai multe trepte sau tip de piedestal deasupra căruia se înălţau coloanele edificiilor. Prin extensie, plintă mulurată. Sînuri Denumire exclusiv românească şi arhaizantă, folosită numai la plural, pentru a desemna absidele laterale (de nord şi de sud) ale bisericilor de plan triconc. Soclu Suport de diferite forme şi dimensiuni, din piatră, lemn, metal, de construcţie simplă sau ornamentat, pe care se aşează sculpturi, diverse piese de artă decorativă ş.a. Statuie Stîlp Element constructiv de secţiune rectangulară, poligonală, cruciformă sau fasciculată etc., masiv şi puternic, care face parte din sistemul portant al unui edificiu, îndeplinind acelaşi rol ca şi coloana. Stuc Material de o plasticitate deosebită, compus, la origine, din marmură albă şi var stins, iar ulterior din cretă, clei şi o anume cantitate de apă, care poate fi modelat cu uşurinţă când este proaspăt, ori poate fi turnat în matriţe. Bucăţile astfel obţinute sânt lipite de perete cu un adeziv pe bază de clei. Stucatură Ansamblul decoraţiei arhitecturale a unui edificiu sau al ornamentelor aplicate pe diverse 21 piese de mobilier, care are la bază folosirea stucului. Şarpantă Eşafodaj de bârne, forme metalice sau bare de beton armat, pentru a repartiza uniform greutatea învelitorii care se sprijină pe el şi pentru a trasa panta şi forma acesteia. (Sinonim regional "armatură"). Şemineu Amenajare specială a locului de încălzit cu foc deschis, dintr-o încăpere, formată dintr-o nişă căptuşită cu piatră sau cărămidă, care comunică direct cu o hotă. Şindrilă Material lemnos folosit pentru învelitoare, având forma unor scândurele lungi de cca 30-40 cm, înguste de 7-8 cm, care se bat, câte 2-3 odată, cu cuie, în sistemul de solzi (un rând este acoperit parţial de cel următor, ale cărui rosturi cad pe mijlocul primului). Tăietura scândurilor este fie în unghi, fie în coadă de rândunică. Tainiţă Spaţiu de mici dimensiuni rezervat în grosimea unor ziduri, servind ca ascunzătoare pentru bunurile preţioase într-un palat domnesc, într-o mănăstire sau într-o casă boierească. Tambur 1. Parte a unei turle cuprinsă între bază şi calotă, la interior cilindrică, poligonală sau marcată de o succesiune de firide cu fundul curbat, iar la exterior circulară ori poligonală, străpunsă de ferestre cel puţin în sensul punctelor cardinale. 2. Tambur de coloană. Fiecare dintre elementele componente ale fusului unei coloane, având forma unorrondele de piatră, suprapuse şi unite prin crampoane metalice. Tavan Planşeu orizontal care acoperă spaţiul unei încăperi. Vezi: Plafon Tencuială Strat de mortar destinat acoperirii zidurilor, alcătuit dintr-un liant (var, ciment etc.) şi anumite materii de umplutură, alese în funcţie de interiorul sau exteriorul clădirii şi în mod expres, de tehnica în care se pictează peretele. Textură Termen pentru a defini calitatea tactilă a unei suprafeţe. Există texturi netede, lustruite, granulate, aspre etc. Timpan 1. Spaţiul, decorat sau nu cu scene în relief, cuprins între cornişă şi cele două planuri înclinate care formează frontonul. 2. Spaţiul cuprins între lintou şi intradosul arhivoltei care delimitează la partea superioară un portal. Tindă 1. În arhitectura ecleziastică, denumire arhaică, populară, pentru pronaos. 2. În arhitectura civilă populară românească, încăpere în care se întră direct din exterior, care precedă principalul spaţiu de locuit, unde se aflau, de regulă, vatra şi ustensilele casnice legate de pregătirea hranei. Tîmplă Vezi: Iconostas Tondo Numele generic, transmis prin tradiţie, al operelor de artă pictate sau sculptate care au forma unui medalion rotund ori oval. Tor Mulură convexă având în secţiune forma unei jumătăţi de cerc. Poate fi realizat din piatră sau din o succesiune de cărămizi identice, cu acelaşi profil. Intră în decoraţia baghetelor, soclurilor, coloanelor, brâelor, mai rar a cornişelor. Torsadă Motiv ornamental în formă de funie răsucită sau de spirală, folosit frecvent în arhitectură şi în artele decorative. Toscan / Ordin ~ Întâlnit în Italia, în special în Etruria, este o varietate de doric mai îndesat şi mai puţin decorat. 22 De obicei fusul coloanei nu are caneluri, iar friza antablementului nu este împărţită în metope şi triglife. Coloanele în acest ordin, spre deosebire de doric au baze. Tramă (în urbanism) Se foloseşte sintagma tramă stradalăpentru a desemna reţeaua de căi de comunicaţie, majore şi minore, dintr-o localitate sau din o porţiune a acesteia. Trapeză Sală de mese pentru călugări, în mănăstirile răsăritene. Corespondent al refectoriului din mănăstirile occidentale. Travee 1. Unitate spaţială determinată de 4 puncte de sprijin pe care se descarcă o porţiune de boltă cu o anume independenţă portantă. 2. Poţiunea de boltă dintre două puncte de sprijin consecutive. Treflat / Plan ~ Tip de plan de biserică în care cele trei abside sânt racordate direct între ele la partea estică. Este mult mai rar decât triconcul, deşi în vorbirea curentă sînt adesea confundate. Treflă Motiv decorativ realizat prin racordarea a trei elemente circulare unite vertical printr-un picioruş. Tribună Galerie interioară, plasată la etaj, pe laturile de vest, nord sau sud ale unor biserici, zidită sau realizată dintr-un podium de zidărie dau de lemn, sprijinită pe stâlpi sau pe console, delimitată de o balustradă, având diverse destinaţii. Triconc Tip de plan central, în care cele trei abside ale unei biserici nu se racordează între ele (vezi: plan treflat), ci cu laturile pătratului pe care îl delimitează în interior compoziţia spaţială respectivă, două din laturile acestuia rămânând decroşate la exteriorul edificiului şi clar marcate în interior. Plan răspândit în arhitectura de tradiţie bizantină. Triforă Tip de fereastră al cărei gol este marcat de trei arcaturi independente, tangente la extremitatea inferioară, care se sprijină median pe colonete. Triglifă Placă de piatră cu trei striuri verticale, plasate în alternanţă cu metope, deasupra coloanelor, la templul de ordin doric. Baza lor este subliniată de un rând de gute (picături) stilizate, iar în partea superioară, de muluri. La vechile temple dorice de lemn, triglifele marcau capătul bârnelor. Troiţă Obiect de forma unei cruci, realizat din lemn, piatră, fier, plasat în lungul drumurilor, la intersecţii, în cimitire, destinat cultului public. Uneori troiţele sunt artistic sculptate, alteori pictate. Adesea troiţa este plasată sub un acoperiş sau chiar sub un fel de edicul de lemn sau zid. Compoziţia troiţelor include de obicei temaRăstignirea: Hristos crucificat este flancat de Maica Domnului şi Ioan Evanghelistul. Trompă (de colţ) Element constructiv realizat din piese de piatră sau cărămidă, de forma unui sfert de sferă, sau a unei jumătăţi de con, folosit în arhitectura orientală (caucaziană, siriană) şi în cea bizantină şi post-bizantină pentru a face trecerea de la pătratul planului central al încăperii la baza calotei sau a turlei care încununează acest spaţiu. Trompele se întâlnesc în pronaosul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni. Tronconic / Vas ~ Vas care are forma unui trunchi de con (arheologie). Trotuar Tip de amenajare pietonală în lungul unei artere carosabile pentru protecţia pietonilor. Este mai înaltă decât carosabilul şi are, de obicei, o bordură făcută dintr-un material mai rezistent. Tumul Movilă de piatră, pământ sau piatră cu pământ având rolul dublu de a marca şi de a proteja un 23 mormânt. Întâlniţi încă din epoca neolitică tumulii sânt foarte răspândiţi, fiind asociaţi cu riturile de înhumare, cât şi cu cele de incinerare. Vezi: Gorgan Turlă Parte a unui edificiu - în general biserică - de forma unui turn, al cărui spaţiu interior comunică cu cel al încăperii rituale pe care o surmontează. În vorbirea curentă, noţiunile de turn şi turlă sânt confundate, deşi, în realitate, deosebirile de concepţie spaţială internă le diferenţiază net. Turn Construcţie independentă sau făcând parte dintrun edificiu, de forma unei prisme sau a unui cilindru, cu acoperiş propriu, piramidal, conic, sau în terasă, cu o bază mică în raport cu înălţimea, amplasată, în funcţie de destinaţie, independent, alături de clădire, adosată ei, incorporată ei de la primul nivel, sau adăugată deasupra corpului principal al unui edificiu. De regulă turnul are mai multe niveluri străbătute de goluri (uşi, ferestre). Există turnuri de apărare, de clopotniţă, de scară, de flancare, de locuinţă. Turnurile-lanternă prezintă turle străbătute de numeroase ferestre, plasate deasupra spaţiului central al edificiilor. Vezi: Zvoniţă Val (Lat. "vallum") Fortificare simplă de pământ, constând dintr-o ridicătură barând sau înconjurând un teritoriu locuit. Pe teritoriul Basarabiei se cunosc mai multe sisteme de fortificaţii al căror element principal este valul. Unele din ele cum sunt Valurile lui Traian, traversează sute de kilometri. Vezi: Limes Verandă Galerie largă, semideschisă sau vitrată, mărginită de o balustradă, cu un acoperiş sprijinit de coloane sau stâlpi din piatră, lemn ori metal, situată la parterul sau la etajul unei clădiri, făcând legătura cu peisajul şi servind pentru recreare. Vilă În perioada modernă, de regulă locuinţă unifamilială din mediul urban sau de la periferia oraşelor, compusă dintr-un număr variabil de camere organizate numai pe parter sau maximum cu 1-2 etaje, răspunzând unor cerinţe de confort sporit şi unor necesităţi de reprezentare, cărora le răspund dotări speciale, uneori un decor interior şi exterior adecvat. Villa Locuinţă de mari proporţii ce nu corespunde planimetric unui tip precis, ci reproduce cu multă libertate împărţirile esenţiale ale unui domus. În funcţie de destinaţie întâlnim: villa urbană, suburbană, rustică. Vitraliu 1. Tehnică decorativă semnalată prima dată în antichitate, constând în asamblarea de bucăţi de sticlă colorată într-un panou translucid, destinat ornamentării ferestrelor. 2. Panou decorativ transparent, constituit din fragmente de sticlă incoloră, de sticlă colorată în masa ei sau pictată policrom cu culori de email, montate într-o reţea de plumb şi susţinute de o armatură de fier, fixată de zid. Volută Element decorativ de forma unei spirale, folosit intens din antichitatea greacă, unde îl întâlnim în pereche la capitelul ionic, până în secolul 20, fie perpetuând această formă, fie preferând versiunea vrejului vegetal. Vezi: Vrej Vrej Element decorativ de origine vegetală, care utilizează tulpinile unduite sub formă sinusoidală, de volută sau simplu arcuite, ale anumitor plante, cel mai adesea cu frunze, dar şi cu flori şi chiar fructe. Zid Parte masivă a unei construcţii, care delimitează, închide sau marchează diferitele părţi ale acesteia. Zidul poate fi realizat din piatră, cărămidă sau din cele două materiale alternate prin mortare de diferite compoziţii şi calităţi. Din punct de vedere funcţional zidul poate fi de mai 24 multe tipuri: de incintă, de sprijin, fals, de diafragmă, de interior, perimetral ş.a. Zidărie Modalitatea de a pune în operă materialul constructiv al unui zid, variind în funcţie de epocă şi de loc, urmărindu-se permanent stabilitatea acestuia şi foarte des, conferirea, implicită, a unor valori estetice. După tipul de material şi modalităţile de a-l folosi, zidăria poate fi de mai multe feluri: brută, brută cu muchii de piatră prelucrate, cu bosaje, din cărămidă, din piatră ecarisată, mixtă (din piatră şi cărămidă), de tip rustică etc. Zugrav (zugraf) În terminologia veche românească, denumire dată pictorilor muralişti sau de icoane. Există o deosebire între "zugravii de subţire" (pictorii de fresce şi icoane) şi "zugravii de zidărie" (zugravii care realizau lucrul ce necesită mai puţină calificare în decorarea ansamblurilor monumentale). Zugrăveală 1. Veche denumire pentru pictura murală. 2. Strat de var sau humă, amestecat cu apă şi cu un adeziv (clei, materiale plastice), alb sau colorat, care constituie ultimul finisaj dinspre interior sau de la exteriorul unui zid care este destinat să aibă zidăria aparentă. Zvoniţă (Slav.) Termen folosit în Moldova de Nord şi în Basarabia pentru a desemna un tip aparte de clopotniţă, de influenţă rusească: clopotele sânt adăpostite într-o construcţie independentă, de forma unui zid gros, cu un soclu masiv, care la partea superioară este străpuns de mai multe goluri arcuite; în fiecare dintre acestea, printr-un sistem de bârne şi de pârghii, este atârnat câte un clopot. 25