Skip to main content

Bîrzu Vasile

"Lucian Blaga" University of Sibiu, Theology, Faculty Member

Followers

200

Following

17

Public Views

Vasile Bîrzu is a licentiate in Orthodox Theology of the „Andrei Şaguna”, Faculty of Orthodox Theology of the Lucian Blaga University of Sibiu, Romania (1993). He was ordained as hieromonk in 2000. PhD in Patristic Theology at the same university (2004). A DEA at the Ecole Practique des Hautes etudes, University of Sorbonne V, Section des Sciences religieuses (2005). He is an assistant lecturer in the discipline of Spirituality at the „Andrei Şaguna” Faculty of Orthodox Theology of the Lucian Blaga University of Sibiu, Romania, a priest and spiritual father at the same Faculty. He has published translations and studies in the field of patristic theology and spirituality.
Address: Mitropolia Ardealului, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Sfântul Andrei Șaguna” Sibiu

less

Interests

Uploads

Papers by Bîrzu Vasile

HOMOUSIANITATEA, CONATURALITATE ŞI SFINTENIE. ONTOLOGIA COMUNIUNII INTERPERSONALE LA SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI

Homousianity, connaturality and holiness. The ontology of interpersonal communion at St. Cyril of... more Homousianity, connaturality and holiness. The ontology of interpersonal communion at St. Cyril of Alexandria.
The study shows that there is not holyness and sharing of the sanctifying grace of Truth, but only in Christ through the Holy Spirit, which is very relevant and important in the context of modern doctrines which are talking about an edification and straightening, or even an incorruptibility and perfection and glory of created rational nature in itself and using natural and cosmic energies. The personal edification specific to the state of holiness is based on the work of the Holy Trinity that shares an esential holiness of the Father through the Son in the Holy Spirit within subjective salvation, and through the Holy Spirit in the Son within the objective salvation. St. Cyril uses specific expressions evocative in this regard, emphasizing the foundation of holiness in the very being of the Father in the Holy Trinity and the Trinitarian consubstantiality as the basis of her sharing towards people in the Church as the pnevmatic body of Christ.

The Menorah Lamp– Ante-type of the Mind of Christ A Cyrilian Exegesis with Mistagogical and Missiological Meanings

The idea of this study came up during my actual research as well as in the context of the crisis ... more The idea of this study came up during my actual research as well as in the context of the crisis of cross religious and ecumenical mission and dialogue manifested through an effective stagnation in the evolution of the Christian world to unity through this dialogue against an evolution to a united world based on principles and ideologies total foreign to the Christian spirit.

Sfeşnicul Menorah -antetip al minţii lui Hristos O exegeză chiriliană cu semnificaţii mistagogice şi misiologice

Sfeşnicul Menorah-antetip al minţii lui Hristos. O exegeză chiriliană cu semnificaţii mistagogice... more Sfeşnicul Menorah-antetip al minţii lui Hristos. O exegeză chiriliană cu semnificaţii mistagogice şi misiologice, în Rev. Mitropolia Olteniei, nr. 5-8, mai-august 2015, ISSN 1013-4239, p. 77-94, Ideea studiului de față mi-a venit în cadrul cercetărilor mele actuale dar și în contextul crizei misiunii și dialogului interreligios și ecumenic actual manifestat printr-o stagnare efectivă a evoluției lumii creștine spre unitate prin acest dialog, în contrapondere cu evoluția spre unitate a lumii pe baza unor principii și ideologii total străine spiritului creștin. De asemenea, enunțarea și enumerarea în manualele de specialitate, doar conceptual a unor principii și mijloace de realizare a misiunii creștine în general și a Bisericii creștine ortodoxe îndeosebi, m-a făcut să meditez mai profund la tematica și titlul prezentului simpozion, " a face misiune după modelul lui Hristos‖, întrebându-mă din perspective specializării mele – spiritualitate – care ar fi mijlocul esențial cerut de Hristos pentru a face misiune după modelul Său? Care ar fi, cu alte cuvinte, modelul misionarului creștin ortodox și prin ce s-ar deosebi el de orice alt misionar al altei religii sau al altei misiuni din lume, din punct de vedere al stării spirituale? Răspunsul nil dă Sfântul Apostol Pavel, aducându-le aminte Corintenilor în prima sa epistolă că trebuie să dobândească " mintea lui Hristos‖ (I Cor. 2, 16). Dezvoltări şi consideraţii misiologice privind dobândirea acestei " minţi a lui Hristos‖ şi eficienţa ei în cadrul misiunii găsim la teologul tradiționalist, Părintele Iustin Popovici. Dezvoltând și reliefând în studiile sale despre " Misiunea internă a Bisericii noastre: Realizarea Ortodoxiei " și despre ―Valoarea supremă și criteriul ultim în Ortodoxie‖ ca esențiale principiile hristologice și eclesial-ascetice în misiunea Bisericii ortodoxe, el nominalizează alături de alte câteva virtuți-nevoințe divino-umane ca mijloace esenţiale de structurare și instaurare a acestor principii în viața și misiunea Bisericii, şi " mintea (conformă) lui Hristos‖, expresia regăsindu-se aproape ca un leit-motiv în multe alte din lucrările sale. 1 Discursul părintelui Iustin pe această temă nu e doar unul 1 «misiunea Bisericii este aceea de a uni organic şi personal pe toţi credincioşii ei cu Persoana lui Hristos; să facă din simţirea lor de sine, simţire de Hristos şi din conştiinţa de sine a lor, conştiinţa lui Hristos; viaţa lor să devină viaţă în Hristos şi prin Hristos ; sufletul lor să devină suflet în Hristos şi prin Hristos, etc. » Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-om, ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 74-75. " A cugeta la toate în Hristos şi prin Hristos-iată porunca de căpetenie pentru fiecare creştin, iată imperativul nostru creştin categoric, iată gnoseologia noastră creştină. Prin Hristos însă, poate cugeta numai cel ce are mintea lui Hristos. Sfântul Apostol mărturiseşte, vorbind despre creştini: ―Noi mintea lui Hristos avem‖ (I Corinteni 2:16). Cum am dobîndit-o? Trăind în trupul Lui Dumnezeu-omenesc, în Biserică, al cărei cap este El. Trăirea în Biserică, cu ajutorul Sfintelor Taine şi sfintelor fapte bune, uneşte întreaga noastră fiinţă cu fiinţa Bisericii, uneşte şi mintea noastră cu mintea Dumnezeu-omenească a Bisericii şi ne face în stare să cugetăm după Hristos şi să gîndim ceea ce este şi în Hristos Iisus. Iar cugetînd cu mintea lui Hristos, cu mintea sobornicească a Bisericii, creştinii pot să cugete una, să simtă una, să aibă o dragoste şi să fie de un suflet şi de o inimă şi de un suflet şi de un cuget (Filipeni 2:2; 3:16; 4:2; Romani 15:5; 1 Corinteni 1:10).‖ Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa şi ecumenismul, p. 25 ; " Trăind în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii împreună cu toţi Sfinţii, omul se în-dumnezeu-omeneşte încetul cu încetul, prin Sfintele Taine şi sfintele fapte bune, şi se umple de bucuria acelei sfinte bunevestiri şi porunci înălţătoare la cer a Sfîntului Vasile cel Mare: "Omul e o fiinţă căreia i

Părintele Dimitrie Dudko – un destin controversat şi dramatic al mărturisirii lui Hristos în modernitate

Destinul dramatic şi controversat al părintelui Dimitrie Dudko, mărturisitor al credinţei ortodox... more Destinul dramatic şi controversat al părintelui Dimitrie Dudko, mărturisitor al credinţei ortodoxe în anii '70 ai secolului trecut în timpul stăpânirii sovietice în Rusia, face necesară abordarea acestuia printr-o incursiune retrospectivă în biografia şi faptele mărturisitoare de credinţă ale părintelui, precum şi descrierea atmosferei coercitive şi ateiste din epocă, pentru a reconstitui cât mai exact şirul faptelor petrecute şi a extrage importantele învăţături de viaţă, de mărturisire şi de misiune pe care contextul ateist sovietic le-a determinat. Textele principale păstrate de la părintele Dimitrie, traduse în limba franceză de editorul francez – editura Resiac (Je crie ma foi a temps et a contre temps) 1 – şi în limba engleză de editorul Saint Vladimir's Seminary Press (Our Hope) 2 , prezintă documente inedite evocând anii de hărţuire a părintelui Dimitrie Dudko de către poliţia KGB, aşa cum au fost redactate chiar de părintele Dimitrie, şi trimise spre publicare în Occident pentru a face cunoscută situaţia dezastruoasă a drepturilor şi libertăţii religioase în fosta Uniune sovietică. Spre deosebire de cartea sa tradusă în engleză sub numele de Our Hope, ce adună conferinţele sale duhovniceşti antiateiste ţinute înainte de arestarea sa, textul în franceză, care descrie starea de hărţuire a părintelui Dimitri Dudko de către poliţia KGB, a fost publicat în aprilie 1980 la câteva luni de la arestarea sa pentru a doua oară de către poliţia KGB, şi cu câteva luni înainte de " apostazia‖ sau dezicerea publică televizată a părintelui Dimitri de toată activitatea sa misionară anterioară, pe data de 20 iunie 1980, în faţa camerelor de televiziune, citind o declaraţie publică scrisă de ofiţerii KGB, după ce timp de peste 5 luni suferise în închisoare un îndelungat proces de reeducare din care nu fuseseră excluse, probabil, nici substanţele psihotrope ce slăbesc şi schimbă mintea şi chiar cele mai profunde convingeri. Cine a fost de fapt părintele Dimitri Dudko? Născut la 24 februarie 1922 într-o familie de ţărani în satul Zarbuda din regiunea Bryansk, Dimitri va cunoaşte represiunea sovietică de mic copil, în 1937 tatăl său fiind arestat deoarece refuzase intrarea în colhoz zonal. Se va încreştina un an mai târziu pe când avea 16 ani reuşind să citească dintr-o Biblie copiată de mână. Rănit în timpul celui de al doilea război mondial, la sfârşitul acestuia se înscrie la Institutul Teologic de la Mănăstirea Novodevichy din Moscova, fiind arestat în 1948 în urma denunţării sale de către un coleg de seminar că a scris un poem ce critica distrugerea locurilor sfinte din Rusia. Fără a fi judecat primeşte 10 ani de muncă silnică în munţii Urali pentru agitaţie antisovietică, din care execută doar 8, fiind eliberat odată cu moartea lui Stalin. 1 Pr. Dimitri Doudko, Je Crie ma Foi à temps et à contretemps. Ed. Resiac, Montsurs, France, 1980, ed. română, Pr. Dimitri Dudko, Îmi strig credinţa cu timp şi fără timp, Suferinţele unui preot ortodox în Rusia sovietică,

Politica anticreştină a împăratului Iulian Apostatul -model al politicilor anticreştine moderne

The present study is trying to make a parallel analysis betwen the antichristian persecution init... more The present study is trying to make a parallel analysis betwen the antichristian persecution initiated in his epoch by the Emperor Julian the Apostat, and the antichristian politics and persecutions initiated in modernity by different representants of the atheistic and humanistic doctrines. In first part we have resumed the principal directions of the antichristian persecution of Emperor Julian, and in the next parts the doctrinar and factic aspects and initiatives of the modern atheists thinkers and politicians or executive rulers of political regimes as Nazism or communism. The striking aspect and sayings of the historical personages, reveals the wicked antichristian attitude of these thinkers and politicians, and the antichristian politic of Emperor Julian as a possible model and inspiration for the modern atheistic attitude and actions Tags: Julian the Emperor, antichristian, politics, communism, Nazism, etc. Intensa activitate anticreştină a Împăratului Iulian Apostatul din scurta sa domnie de doar 18 luni, are semnificaţie de simbol şi paradigmă a unui alt mod de persecuţie a Bisericii, diferit de cel al celorlalţi împăraţi romani din primele trei secole ale erei creştine, anume persecuţia subtilă, diplomată, perfidă, vicleană, gândită şi perversă, religioasă şi politică deopotrivă a cetăţii şi societăţii creştine ce se întemeiaseră prin jertfa miilor de martiri pe care împăratul Iulian nu a vrut şi nu a putut să o înţeleagă. Cauzele acestei lipse de înţelegere a jertfei creştinilor şi a jertfei Mântuitorului Hristos de către primul împărat apostaziat al istoriei creştine a lumii, sunt multiple şi esenţiale pentru înţelegerea fenomenului anticreştin ca atare, societatea modernă şi postmodernă confruntându-se din plin cu această atitudine anticreştină şi refractară Bisericii şi culturii creştine în general. Părintele Profesor Ioan G. Coman rezumă aceste cauze în cazul împăratului Iulian făcând să transpară şi chiar numind ca atare o anume contradicţie lăuntrică a acţiunilor acestuia, rezultată dintr-un complex psihologic obscur ce stăpânea sufletul acestui împărat. El ne spune că: " În intervalul unei scurte domnii, ce n'a atins nici măcar doi ani, acest împărat a conceput atâtea planuri şi proiecte, cele mai multe cu un caracter neobişnuit, încât a putut părea unora un geniu, altora un temperament exaltat; a legiferat unele lucruri şi a întreprins unele realizări care, pe de o parte prin ciudăţenia lor, pe de alta prin imensitatea perspectivelor, făceau să se întrevadă un om excepţional şi un împărat cum nu mai avuseseră Roma şi Constantinopolul.― 1 Putem intui, astfel că, practic, Iulian a încercat să reitereze chipul vechiului imperator al imperiului roman păgân plin de iniţiative pentru fapte măreţe, săvârşite în spiritul mândriei şi al câştigării faimei şi renumelui şi slavei apuse a imperiului, creştinismul ca religie a smereniei şi a căutării nu a slavei lumeşti ci a celei divine, veşnice, constituind, pentru el principalul duşman şi oponent în primul rând spiritual. Scurtă prezentare a politicii anticreştine a împăratului Iulian Apostatul Toate planurile sale de restaurare militară, economică, administrativă, culturală, religioasă, etc. a gloriei imperiului roman antic, concepute şi iniţiate în scurta sa domniei, se poticneau de " credinţa Galileenilor‖, de existenţa creştinismului şi a Bisericii ca instituţii ce transformaseră spiritual, prin jertfa miilor de martiri, toate aceste domenii ale vieţii sociale, astfel încât, reliefează Părintele Ioan G.

Modelul treimic şi eclesial al familiei

Ierom. As. dr. Vasile Bîrzu Modelul treimic şi eclesial al familiei, în Teologia ortodoxă în dest... more Ierom. As. dr. Vasile Bîrzu Modelul treimic şi eclesial al familiei, în Teologia ortodoxă în destin românesc, Omagiu în onoarea PC Pr. Prof. Univ. Dr. I. Moldovan la împlinirea a 80 de ani de viaţă, Ed. Andreiană, Sibiu, 2008. Provocările şi contestările instituţiei şi valorilor familiei ca celulă de bază a societăţii, proferate în epoca modernă de gânditori revoluţionari precum F. M. Voltaire, J. J. Rousseau, comunişti precum Karl Marx sau feminişti precum Bertrand Russell, etc, cu aplicarea lor succesivă în societate de diferite orânduiri şi regimuri politice şi sociale, au dus la erodarea şi chiar contestarea modelului tradiţional al familiei în societatea postmodernă şi postcreştină occidentală, dincolo de criza şi formele aberante propuse familiei (căsătorii monogame ale categoriilor de deviaţi sexuali), putându-se observa prin raportarea directă la aceste doctrine originare contestatare ale familiei, că, de fapt, contestat este modelul tradiţional patriarhal al familiei, afirmat de tradiţia religioasă şi de biserică, în speţă fiind de fapt contestată monarhia Tatălui ceresc – a divinităţii supreme pe care se reazămă familia. Dacă iluminiştii au promovat relativitatea moralei în numele toleranţei de toate felurile şi au contestat adevărurile dogmatice ale Bisericii înlocuindu-le cu cele de natură pozitivistă, raţională, ştiinţifică, etc, fapt ce a avut consecinţe imediate asupra stabilităţii şi sănătăţii familiei – în timpul lor familia a fost transformată într-o relaţie contractuală – , un gânditor ateu precum Karl Marx, aplicând teoria evoluţiei la societatea umană a clasificat familia, diferenţele sexuale, rolul de conducător al bărbatului, etc drept manifestări sociale vechi şi perimate bune de aruncat la rampa de gunoaie sociale şi chiar biologice a speciei umane. Conform lui femeile ar fi cu adevărat egale cu bărbaţii, mamele nu vor mai fi necesare, societatea devenind unitatea de bază însărcinată cu grija completă a copiilor, iar nu familia. Influenţa tatălui şi conducerea sa în familie vor dispărea. Centrele de îngrijire zilnică, practica avortului şi în familii numai mama, vor putea înlocui pe tatăl şi mediul atmosferei familiale. 1 Roadele fizice ale acestei doctrine diabolice au determinat colapsul sitemul de protecţie socială din Rusia Sovietică a anului 1940 când existau acolo aproximativ 7 milioane de copii orfani şi fără tată (în SUA exista actualmente datorită aceleiaşi politici facilitată de avocaţi şi judecători corupţi 11 sau 12 milioane de astfel de copii), forţând regimul sovietic la schimbarea politicii marxist-comuniste în domeniul familiei şi al natalităţii, iar consecinţele ideologice ale marxismului antifamilial pot fi urmărite la urmaşii socialişti ai comunismului, un Bertrand Russel afirmând franc, pe la 1929 că " Există o puternică forţă, care acţionează spre eliminarea tatălui. Aceasta este dorinţa femeilor pentru independenţă economică " 2 , că " femeile cu copii mici ar trebui să primească un salariu de la stat, cu condiţia dedicării lor faţă de grija de copiii lor " 3 , că " această îngrijire de către stat ar avea avantajul de a permite femeilor să aibă ele însele grijă 1 The Manifesto of the Communist Party, by Karl Marx and Friedrich Engels (1848/49),

Disputa messaliană – doctrină, istoric, influenţe

Afirmaţiile din unele studii despre erezia messaliană relativ recente dar care se impun prin acur... more Afirmaţiile din unele studii despre erezia messaliană relativ recente dar care se impun prin acurateţea şi fidelitatea lor ştiinţifică, fac necesară o reabordare şi rediscutare a datelor cunoscute referitoare la această " erezie " pentru a ne clarifica asupra valabilităţii şi veridicităţii vechilor consideraţii şi asupra acestor noi concluzii. Împotriva afirmaţiei cu care Irene Hausherr îşi începea unul din clasicele studii despre messalianism definindu-l pe acesta ca " marea erezie spirituală a Orientului creştin " 1 , asemănătoare ca importanţă şi întrucâtva înrudită ca doctrină cu marea erezie a Apusului, pelagianismul, se afirmă tot mai clar necesitatea unei înţelegeri mult mai nuanţate şi contextuale a acestei " mari erezii " tocmai datorită complexităţii situaţiei reale a spiritualităţii în epoca şi în spaţiile geografice şi culturale în care această " erezie " a existat şi a evoluat, şi datorită complexităţii în sine a conţinutului doctrinar de care messalienii erau acuzaţi. Principala dificultate în definirea sub multiplele aspecte, dogmatic, spiritual, istoric şi geografic a ereziei mesaliene, constă, aşa cum spunea şi eruditul Prof. John Meyendorf, în aceea că " nu este uşor a şti exact ce înseamnă în mod real «Messalianism» " 2 , şi aceasta, pe de o parte, datorită nenumăratelor legături ale acestei erezii atât cu doctrinele filosofice sau religioase păgâne, cât şi cu trăirile spirituale deviante din sânul creştinismului, ale monahismului aflat în formare în special, iar, pe de altă parte, datorită puţinătăţii surselor de informare despre această erezie. Datele referitoare la această controversă provin, cu excepţia lucrării anonime siriene " Cartea treptelor " Liber Graduum 3 şi a corpusului Pseudo Macarian, de origine messaliană, toate din răspunsurile la erezie ale diferitor Sfinţi Părinţi ce au trăit în timpul disputei sau au relatat mai târziu despre ea, fiind de aceea vulnerabile acuzei de subiectivism. Astfel, Columba Stewart afirmă că " deoarece condamnările împotriva messalienilor sunt întotdeauna sub forma reacţiilor din partea autorităţilor bisericeşti, e inevitabil un anume scepticism asupra acestor informaţii, şi de aceea se poate spune că a folosi listele antimessaliene ca şi criteriu teologic pentru detectarea " ereziei messaliene " , reprezintă o metodologie defectuoasă ". 4 Studiul lui Irene Hausherr 'L'erreur fondamentale...' nu ar fi în această perspectivă decât exemplul clasic al acestui efort de a sistematiza messalianismul, considerându-se că prin el " un sistem " messalian " a fost dedus din listele de condamnare şi apoi aplicat variatelor texte ca un etalon de a măsura " messalianismul " lor, astfel încât, a folosi listele ca şi bază de identificare a messalianismului, e echivalent cu a te rătăci printr-o sală cu oglinzi ". 5 Alte formulări ale cercetătorilor în domeniu revendică, de asemenea, o judecată contextuală a relatărilor şi informaţiilor istorice şi doctrinare despre messalianism. Astfel Alexandre Golitzin consideră messalianismul " ca un exemplu particular al unei tradiţii sau complex de tradiţii, un fel de substrat – ce pare a fi fost coextensiv cu răspândirea geografică a 1 Ir. Hausherr, L'erreur fondamentale et la logique du messalianisme, OCP

PSYCHOPEDAGOGY AND MYSTAGOGY Considerations for a (Christian) Religious Psychology of Education

The emergence and development of the modern, scientific psychology as an independent and autonomo... more The emergence and development of the modern, scientific psychology as an independent and autonomous science in terms of its origin and purpose, through its separation from philosophy – in which its content was included in various authors' doctrines about the soul – created the premises for the further development of autonomous alternatives to religion, regarding the explanation, the understanding and the guidance of the human soul not towards communion with God (the absolute deity within every religion) as the absolute Person who can provide the maximum development of the human soul, but towards the harmonization and autonomous development of the human psyche understood as a unique, unitary and isolated entity. Far from criticizing the method of phenomenological research and approach specific to the educational psychology and generally to psychology, we want to highlight that within the ancient religious and philosophical tradition there are specific elements of educational psychology which could provide a more realistic and effective vision upon the process and purpose of education, precisely because these items describe directly the concrete object of education – the human soul – from a different perspective, namely its communion with the divine. We consider that the psychologists' effort to build psychological doctrines and therapies based on fragmentary and incomplete conceptions of the soul in a manner which is autonomous and independent of the original philosophical and religious traditions, is wrong from the start, by giving up a three millennia tradition, through depleting its content, and through the artificial understanding of the subject itself – the soul, and not least, through the lack of an axiology and teleology which is adequate for this object in all its concrete manifestations of life. The modern definition of psychology as "the science which deals with the description and explanation of verifiable psychic phenomena", or "the science which studies all the phenomena which characterize an individual or a collectivity" 1 eliminates the real content of its epistemological approach because it goes directly to the explanation of the psychic phenomena (phaenomenon = shallow thing) i.e. the exterior manifestations of things, without understanding first what the soul is in itself and the fact that, as we shall try to prove, the works of the soul – its phenomena – cannot be quantified and understood independently and separated from the soul itself, since the soul, as part of the man made in the image and likeness of God, is a unique, unitary and holistic single reality, which transmits its structure and its qualities in all its work and phenomena. In light of the modern psychology, which is limited to the study of the verifiable psychic phenomena, any cognitive attempt to build an educational psychology is also suspended for it does not specify and does not clearly define from 1 Dictionary of Psychology (LAROUSSE), Encyclopedic Universe Publishing House, Bucharest, 2000: here we are given a more objective definition of psychology "science which studies the psyche, the regularity of the processes and

PSIHOPEDAGOGIE ŞI MYSTAGOGIE - Consideraţii pentru o psihologie religioasă (creştină) a educaţiei

Apariţia şi dezvoltarea, în modernitate, a psihologiei ca ştiinţă independentă şi autonomă în cee... more Apariţia şi dezvoltarea, în modernitate, a psihologiei ca ştiinţă independentă şi autonomă în ceea ce priveşte originile şi scopurile ei, prin ruperea ei din filosofie în care conţinutul ei era cuprins în doctrinele despre suflet ale diferiţilor autori, a creat premisele dezvoltărilor ulterioare din sânul acestei noi ştiinţe a alternativelor autonome faţă de religie, privind explicarea, înţelegerea şi conducerea sufletului omenesc nu spre comuniunea cu Dumnezeu (zeitatea absolută din sânul fiecărei religii) ca şi Persoană absolută ce poate oferi dezvoltarea maximă a sufletului omenesc, ci spre armonizarea şi dezvoltarea autonomă a psihicului uman înţeles ca entitate unică, unitară şi izolată.

L’anthropologie anthropomorphique comme fondement d’une neurothéologie réelle chez Saint Diadoque.

L'anthropologie anthropomorphique comme fondement d'une neurothéologie réelle chez Saint Diadoque... more L'anthropologie anthropomorphique comme fondement d'une neurothéologie réelle chez Saint Diadoque. Hieromoine dr. Vasile Bîrzu Faculté de Théologie « Andrei Saguna », Sibiu Je vous demande du commencement la permission de présenter, pour ceux qui ne le connaissent pas, l'écrivain spirituel de l'oeuvre duquel je prends les dates d'anthropologie sur lesquelles je fonde mon discours annoncé. Saint Diadoque a été évêque de Photicée au Ve siècle et il reste dans la conscience patristique moderne comme un « synthétiseur » actif et conscient des deux courants de spiritualité: évagrien et macarien, et par cella un « synthétiseur » de la spiritualité orientale syriaque, transmise vers nous par le corpus des Homélies Macariennes marquées d'un matérialisme mystique et d'une spiritualité piétiste et sensualiste d'origine messalienne, et celle occidentale grecque et latine qui a été influencée massivement par l'intellectualisme des oeuvres d'Evagre le Pontique. Diadoque de Photicée a été considéré comme « le plus occidental des pères du Levant, qui avait des relations étroites avec l'Occident » 1 , ainsi ayant pu connaître les problèmes du Levant aussi bien que ceux de l'Occident. 2 L'anthropologie antique chrétienne, comme elle est exprimée par Evagre le Pontique, a été caractérisée par la division conceptuelle de l'âme en plusieurs parties (intellectuelle, désirante et impulsive), chacune ayant des fonctions spécifiques en exprimant les pouvoirs spirituels cognitives et affectives de l'âme. Les représentants du messalianism ont exprimé leur anthropologie d'une manière anthropomorphique par des métaphores, images, comparaisons et symboles. C'est le mérite de Saint Diadoque qui a corrigé et a donné un contenu réel et concret a ces métaphores et symboles, en fondant par cela l'expérience spirituelle dans une anthropologie plus ouverte à une compréhension holistique de l'homme, de l'âme et du corps, qui maintenant trouve aussi des confirmations dans les domaines de la neurophysiologie et de la neurothéologie. Avant de présenter l'anthropologie et un résumé sur l'expérience spirituelle comme la vraie théologie chez Saint Diadoque, nous devons montrer dans un très bref sommaire les données et les conclusions de la nouvelle neurothéologie, pour souligner ses mérites et ses intuitions et aussi ses faux déductions dues en grand partie aux prémisses culturelles desquelles el part. Ce sont principalement les livres (parus aux Etats-Unis) de Rhawn Joseph, NeuroTheology: Brain, Science, Spirituality, Religious Experience; Andrew Newberg, Why God Won't Go Away : Brain Science and the Biology of Belief; Laurence O. McKinney, Neurotheology: Virtual Religion in the 21st Century; Eugene G. D'Aquili, Andrew B. Newberg, The Mystical Mind: Probing the Biology of Religious Experience (Theology and the Sciences); Matthew Alper, The "God" Part of the Brain; Joseph Giovannoli, The Biology of Belief: How Our Biology Biases Our Beliefs and Perceptions, qui ont initié cette nouvelle science qui s'inscrit dans un mouvement en pleine croissance depuis une quinzaine d'années : la quête biologique de Dieu. Des chercheurs, pour la plupart formés en neurosciences cognitives, se donnent pour objet de tracer l'origine et les manifestations du divin dans le corps humain, plus précisément dans le cerveau.

MĂNĂSTIREA PÂNGĂRAŢI

Studiu de aghiologie argumentând canonizarea oficială a Sfinţilor Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi

Prezentul studiu cu caracter istoric şi aghiografic izvorăşte din necesitatea de a fi prezentate ... more Prezentul studiu cu caracter istoric şi aghiografic izvorăşte din necesitatea de a fi prezentate ştiinţific, printr-o încadrare contextuală în epocă, vieţile a doi importanţi sfinţi români, Sfinţii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, ce au fost consideraţi ca atare în trecut, fiind cinstiţi cu zi de prăznuire şi cu citirea vieţilor lor în trapeză şi la strană până la începutul secolului al XIX-lea. Cunoscută în Cronice şi Letopiseţe drept ctitorie a voievodului Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea Pângăraţi, asemeni multor alte mănăstiri din Moldova întemeiate odată cu răspândirea formelor de vieţuire isihastă în veacurile XIV-XV, îşi are originile în ceea ce la început a fost o sihăstrie, un loc de nevoinţă şi închinare al unui călugăr pustnic sau eremit, întemeietorii, Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie a căror recanonizare oficială o susţinem, fiind cu mare probabilitate ultimii, cunoscuţi actualmente din sursele scrise, dintr-un şir de sihaştri ale cărui urme se pierd în negura începuturilor epocii medievale a Ţării Moldovei. Acest fapt îl susţine istoricul Nicolae Iorga care considera că numele de ―Pângăraţi‖, provine, de la un posibil călugăr ―Pangratie care ―se pare, a fost un pustnic de demult, dând numele pârâului din apropiere‖, pe locul de astăzi al mănăstirii existând odată, în opinia renumitului istoric, ―un sat al lui Pancraţiu sau Pangratie, cum se zice după greceşte, care în formă ungurească era Pongracz, iar în cea românească vocalizată Pângăraţi, fără nici un amestec al unei idei de pângărire…‖ 1 Această ipoteză, deşi în principal cu suport filologic şi confirmată parţial de prima menţionare scrisă a localităţii Pângăraţi, în actul de donaţie pe care Petru Şchiopu îl face, la anul 1576, mănăstirii Bistriţa 2 , 1 Nicolae Iorga, Încă o ruină de istorie şi artă sub ochii noştri nesimţitori, Ziarul Avântul, 1939; originea numelui locului prin " pângărirea‖ lui de către turci la 1476, e îndoielnică pentru că turcii de fapt au ars biserica de lemn a lui Simeon, iar memoria unei populaţii locale care să fi pus totuşi acest nume locului în acele timpuri nu exista, neexistând nici un sat în vecinătatea imediată a mănăstirii, aşa cum confirmă sursele istorice; afirmaţia existenţei unui sat în vechime cu acest nume e infirmată de Ilarie Lupaşcu care ne spune că abia Arhimandritul Barnaba a întemeiat satul Pângăraţi. 2 E vorba de actul de danie din 16 Iulie 1576 (7084), dat de voievod egumenului Theodosie, al mănăstirii Bistriţa, în care se delimitează hotarul pădurii acesteia de un stejar în care se aflau încrustate sau poate crescute natural cruci: ―la Păngăraţi dintru un stej<a>r, ci esti într'însu1 cruci‖, cf. DIR.

Noi ştiri istorice privind întemeierea Mănăstirii Noul Neamţ

Redescoperirile relativ recente, în anii " 75-" 80 a ineditelor şi valoroaselor manuscrise declar... more Redescoperirile relativ recente, în anii " 75-" 80 a ineditelor şi valoroaselor manuscrise declarate pierdute de mai bine de 40 de ani, ale bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ din Basarabia, face necesară aducerea la cunoştinţa publicului larg din ţara noastră odată cu conţinutul comorilor filologice, teologice şi istorice, şi a istoriei întemeierii vestitei noi mănăstiri ce s-a vrut şi în parte a reuşit a fi continuatoarea vechii şcoli ascetico-filologice paisiene de la mănăstirea Neamţ. Întemeierea mănăstirii Noul Neamţ e strîns legată de profundele transformări politice, sociale, culturale şi religioase ce au marcat viaţa bisericească a Ţărilor Române şi a răsăritului Europei în general la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Asistăm astfel în această perioadă la o îngrădire a vieţii religioase monastice în Răsărit provocată în principal de ideile iluministe 1 (răspândite încă din secolul al XVIII-lea în Rusia prin filiera unor împăraţi şi prinţi germani iar la noi prin revoluţionarii paşoptişti şcoliţi în Franţa la începutul secolului al XIX-lea), dar şi de nenumăratele conflicte, exacerbări naţionaliste şi reîmpărţiri teritoriale ale Marilor Puteri ce făceau nesigură şi tulbure viaţa monahală. Paisianismul, după moartea iniţiatorului său (1794), a iradiat în întreaga Rusie prin nenumăraţii ucenici ai vestitului stareţ, acest fapt fiind oarecum favorizat şi de treptata decădere a vieţii duhovniceşti din lavra Neamţului ca şi de deteriorarea accentuată a vieţii social politice din Ţările Române. Starea aproape continuă de război în care trăiau locuitorii Moldovei şi Ţării Româneşti, devenite teatrul conflictelor nesfârşite dintre Rusia, Turcia şi Austria, şi mai apoi, tulburările sociale produse de mişcările revoluţionare din 1821 şi 1848 au marcat cu siguranţă viaţa bisericească şi monahală şi relaţiile dintre Biserică şi stat, ajungând să degenereze, în cele din urmă într-un conflict, numit în epocă " Conflictul dintre Guvernul Moldovei şi Mănăstirea Neamţului " , 2 având drept obiect de dispută tocmai deposedarea de averi a mănăstirilor prin Legea secularizării din 1 iunie 1859, dispută de care e legată şi întemeierea Mănăstirii Noul Neamţ. Lucrarea nu-şi propune aducerea în atenţie a acestui conflict sau îndreptăţirea pe această bază a uneia sau alteia din părţi, (lucru făcut de altfel destul de bine, din expunere Conflictul… putând fi rezumat ca rod al ideilor premeditat secularizatoare, de o parte, şi a slăbirii vieţii duhovniceşti din mănăstiri de cealaltă parte) ci prezentarea, pe baza unui 1 Fenomenul confiscării bunurilor mănăstireşti apare în răsărit încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, în Rusia în timpul disputei dintre Iosif Volokolamsky (+1511) şi Nil Sorski (+1508) care recomanda un monahism sărac şi eremitic, primul militând pentru un monahism înstărit şi implicat în viaţa socială împotriva "iudaizanţilor" de origine se pare valdenză (I.B.U. II p. 99) ce propagaseră ideea respectivă. Problema va fi rezolvată doar parţial astfel că în 1862 în Rusia se va interzice întemeierea de noi schituri iar în 1724 şi 1734 se va autoriza de Petru cel Mare, respectiv de ţarina Ana tunderea în monahism doar a preoţilor văduvi şi a militarilor trecuţi în rezervă. În 1764 Ecaterina a II-a va ordona secularizarea totală a averilor mănăstireşti reducând astfel foarte mult numărul mănăstirilor, ceea ce va duce la un exod masiv de monahi ruşi la Athos şi în Ţările Române. Acum vor veni în Moldova din Ucraina stareţul Vasile întemeind schitul de la Poiana Mărului şi mai târziu vestitul său ucenic Paisie Velicicovsky iniţiind mişcarea de renaştere spirituală a cărei ultimă continuatoare va fi mănăstirea Noul Neamţ. În Ţările Române ideile iluministe reformatoare ale monahismului vor pătrunde la începutul sec. al XIX-lea prin filiera revoluţionarilor paşoptişti şcoliţi în Franţa. 2 Radu Rosetti-" Conflictul dintre Guvernul Moldovei şi Mănăstirea Noul Neamţ " în Analele Academiei Române, seria a II-a, Tom. XXXII.-Memoriile secţiunii istorice, Buc. 1910, reproducând un mare numar de documente privitoare la conflict.

New Historical Information about the Foundation of the New Neamţ Monastery

The relatively recent rediscoveries in the '75s-'80s of the unpublished valuable manuscripts of t... more The relatively recent rediscoveries in the '75s-'80s of the unpublished valuable manuscripts of the library of The New Neamţ Monastery in Bessarabia, which were considered to be have been lost for more than 40 years, makes it necessary to inform the general public in our country about the content of these philological, theological and historical treasures, along with the history of the foundation of this famous monastery which was meant to be – and partly managed to be – the successor of the old Paisian philological ascetic school from the Neamţ Monastery. The foundation of The New Neamt monastery is closely linked to the profound political, social, cultural and religious transformations which marked the religious life of the Romanian Principalities and Eastern Europe in the late 18 th and early 19 th century. In this period we are witnessing a limitation of the monastic religious life in the East caused primarily by the Enlightenment ideas 1 (spread by the German kings and princes in the 18 th century in Russia and in our country by the revolutionaries from 1848 who had been educated in France at the beginning of the 19 th century) and also by the countless conflicts, nationalist exacerbations and territorial redivisions of the Great Powers that made the monastic life uncertain and troubled. After the death of its originator (1794), the spiritual movement of Paisianism irradiated throughout Russia by the countless disciples of the famous abbot Paisie Velicicovky, this being somewhat favoured by the gradual decline of the spiritual life of the monastery Neamţ as well as by the deterioration of the political and social life in the Romanian Principalities. The almost continuous state of war in which was living the people from Moldavia and the Romanian Country Principalities – became both of them the war theatre for endless conflicts 1 The confiscation of monastic properties phenomenon occurred in the East in the second half of the 15 th century Russia during the dispute between Joseph Volokolamsky (1511) and Nile Sorski (1508) who recommended a poor monastic life, the former advocating for a wealthy monasticism, involved in the social life against the Waldenses who favoured the "Jews" (IBU II p. 99) and spread that idea. The problem will be solved only partially so that in 1862 Russia will prohibit the foundation of new hermitages and in 1724 and 1734 Peter the Great and czarina Ana ordered that only widowed priests and retired soldiers could become monks. In 1764 Catherine II will order the total secularization of monastery properties greatly reducing the number of monasteries, leading to a massive exodus of the Russian monks to Athos and the Romanian Principalities. Abbot Vasile came to Moldavia from Ukraine and founded the hermitage in Poiana Mărului and later his famous disciple Paisie Velicicovsky initiated the spiritual revival movement whose ultimate successor will be The New Neamţ Monastery. In the Romanian Principalities, the

A Hesychastic Confession of faith

This article presents the Romanian translation of an athonite manuscript containing a hesychastic... more This article presents the Romanian translation of an athonite manuscript containing a hesychastic confession of faith, of the byzantin spiritual writer Neciphorus Blemmydes, put on the name of Nicephorus the Hesychast or the Italian by the modern Greek author Mr. Basileiou S. Pseutonka, in 1978. Also, it’s belonging to the manuscript tradition of the treatise De SS Trinitate, believed to belong to the writer Pseudo-Cyril of Alexandria, has invited us to present the modern scholar dispute and conclusions regarding this confession of faith. We have briefly presented the life of the first three authors, Nicephorus the Hesychast, Neciphorus Blemmydes and Joseph the Philosopher also identified as Pseudo Cyril of Alexandria, and also their relation with this manuscript, and the political and theological context in which it was written, and of course, the Romanian translation of this Athonite manuscript.

O marturisire de credinta isihasta.pdf

Cet article présente la traduction roumaine d'un manuscrit athonite contenant une confession de f... more Cet article présente la traduction roumaine d'un manuscrit athonite contenant une confession de foi hésychaste, appartenant au écrivain spirituelles byzantin Nicéphore Blemmydès, mis sur le nom de Nicéphore l'Hésychaste ou l'Italien par l'auteur grec Basileios S. Pseutonkas en 1978. Aussi, son appartenance à la tradition manuscrite du traité De SS Trinitate, soupçonnés d'appartenir à l'auteur du Pseudo-Cyrille d'Alexandrie, nous a invités à présenter la dispute savante moderne et les conclusions concernant cette Confession de foi. Nous avons brièvement présenté la vie des trois premiers auteurs, Nicéphore l'hésychaste, Nicéphore Blemmydès et Joseph le Philosophe également identifié comme pseudo Cyrille d'Alexandrie, ainsi que leur relation avec ce manuscrit, et le contexte politique et théologique dans lequel elle a été écrite, et bien sûr, la traduction en roumain de ce texte athonite.

Témoignages patristiques sur la vie et l'oeuvre de Saint- Diadoque de Photice

This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of th... more This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of the spiritual and philocalic father of Church, Saint Diadochus of Photice, evaluating their perception, by some scholars, as influenced by messalianism. Thus, it is emphasized the kinship and the close link between the work of Saint Diadochus and its spiritual thematic, and various other works and spiritual disputes from his epoch, few biographical and historical data on the life of St. Diadochus allowing optimally, to place him as the successor of synthesis of Christian spiritual tradition which took place in his time.

Marturii patristice despre viata si opera Sf Diadoh al Foticeei

This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of th... more This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of the spiritual and philocalic father of Church, Saint Diadochus of Photice, evaluating their perception, by some scholars, as influenced by messalianism. Thus, it is emphasized the kinship and the close link between the work of Saint Diadochus and its spiritual thematic, and various other works and spiritual disputes from his epoch, few biographical and historical data on the life of St. Diadochus allowing optimally, to place him as the successor of synthesis of Christian spiritual tradition which took place in his time.

La cristallisation de la spiritualité orthodoxe dans les IV e et V e siècles. L'émergence de l'oeuvre de Saint Diadoque

The work of Saint Diadochus of Photicée, spiritual writer from fifth century, was appreciated by ... more The work of Saint Diadochus of Photicée, spiritual writer from fifth century, was appreciated by the early critics and theologians of the last century as a dialectic synthesis between messalian and macarian sentimentalism and évagrian intellectualism. His writings have been considered influenced by Messalianism Ŕ expressed by expressions borrowed from Pseudo-Macarius-and by those closer or attached to Pseudo-Macarian Corpus and even as a synthesis and a correction of it. This design was later adjourned, by patrologists scholars, both from Western and Eastern world, admitting a larger inspiration of Saint Diadochus from his spiritual environment. Our study proposes, in line with the latest updates, to show that the understanding of the work of Saint Diadochus must be made in the light of Tradition, as an organic synthesis of the elements of the oral, cultural and apophtegmique tradition of his time. We will analyze and reassess the dates on doctrinal disputes of the epoch and their inter-determination according to the geographical and cultural context in which Saint Diadochus lived and wrote his works. Also we will emphasize the rapprochement and parenting of the work of Saint Diadochus with works of other contemporary spiritual writers. We uphold on the considerations made by the patristic critics and evaluations about the work of Diadochus, and enriching them with new observations, we wish to highlight the influence of his work not only by the Corpus of Pseudo-macarian Homilies and the works of Evagrius, but also by other conventional sources and writers, both Greek than Latin, his spirituality being a response both to the Messalianism-évagrianisme but also to other akin heresies and disputes. We intend to show that the work of Saint Diadochus and his spirituality are at the heart of Tradition, achieving an organic synthesis between two spiritual currents, messalien and évagrien and between several trends caused by the common issue in the course of be specified in the fifth century: the content and mode of communion, by grace, of the soul with God. In this way we hope to achieve a deepening of the patristic argument of Professor Alexandre Golitzin, who reveals the center position and the importance of the anthropomorphite dispute for the definition of Christian spirituality. Une nouvelle compréhension de la Tradition spirituelle par ses sources Les IV e et V e siècles représentent pour la chrétienté l'époque des grandes définitions, de la cristallisation des dogmes trinitaires, christologiques et sotériologiques, qui trouvent leur expression plénière dans les décisions des Troisième et Quatrième Conciles oecuméniques. Comme reflet de ses cristallisations dogmatiques, au plan spirituel se développe le processus des grandes hérésies spirituelles, le messalianisme d'origine mésopotamienne, le pélagianisme venu de l'Occident et l'origénisme venu de l " Égypte. Ces disputes et hérésies passent maintenant par des différentes étapes conflictuelles et doctrinales. Les tendances promues par ces hérésies et les disputes qu'elles ont entraînées à l'époque, leur simultanéité et leur problématique spirituelle commune, ont créé un environnement spirituel

Cristalizarea spiritualităţii ortodoxe în secolele al IV-lea -al V-lea. Emergenţa operei Sfântului Diadoh

Resume: L'oeuvre de Saint Diadoque de Photicée, écrivain spirituel du V e siècle, a été appréciée... more Resume: L'oeuvre de Saint Diadoque de Photicée, écrivain spirituel du V e siècle, a été appréciée par les premiers critiques et théologiens du dernier siècle comme une synthèse dialectique entre le sentimentalisme messalien et macairien et l'intellectualisme évagrien. Ses écrits ont été considérés influencés par le messalianisme-exprimé par des expressions empruntés à Pseudo-Macaire-, et par cela plus proches ou attachés au Corpus Pseudo-Macairien, et même synthèse et correction de celui-ci. Cette conception fut plus tard ajournée, par des érudits patrologues, tant occidentaux qu'orientaux, admettant une inspiration plus large de Saint Diadoque de son milieu spirituel. Notre étude se propose, dans la lignée des dernières mises à jour, de montrer que la compréhension de l'oeuvre de Saint Diadoque doit être faite dans la lumière de la Tradition, comme synthèse organique des éléments de la tradition orale, apophtegmique et culturelle de son temps. Nous allons analyser et réévaluer les dates concernant les disputes doctrinales de l'époque et leur inter-détermination selon le contexte géographique et culturel dans lequel Saint Diadoque a vécu et écrit son oeuvre. Aussi nous allons souligner le rapprochement et le parentage de l'oeuvre de Saint Diadoque avec des oeuvres d'autres écrivains spirituels contemporains. Nous appuyant sur les considérations formulées par la critique patristique sur l'oeuvre de Diadoque, et en les enrichissant avec de nouvelles observations, nous souhaitons mettre en relief l'influence exercée sur son oeuvre non seulement par le Corpus des Homélies Pseudo-macariennes et par les oeuvres d'Évagre, mais aussi par d'autres sources et écrivains classiques, tant grecs que latins, sa spiritualité étant une réponse aussi bien au messalianisme-évagrianisme qu'aux autres disputes et hérésies parentes. Nous envisageons de montrer que l'oeuvre de Saint Diadoque et sa spiritualité se trouvent au coeur de la Tradition, réalisant ainsi une synthèse organique entre deux courants spirituels, messalien et évagrien, et entre plusieurs tendances engendrées par la problématique commune, en cours d'être précisée au V e siècle : le contenu et le mode de communion, par la grâce, de l'âme avec Dieu. De cette façon nous espérons réaliser un approfondissement de l'argumentation patristique du professeur Alexandre Golitzin, qui relève la position centrale et l'importance de la dispute anthropomorphite pour la définition de la spiritualité chrétienne. Cuvinte cheie: Saint Diadoque de Photicée, spiritualite, messalianism, hesychasme. O nouă înţelegere a Tradiţiei spirituale la izvoarele ei. Secolele al IV-lea şi al V-lea reprezintă pentru creştinism perioada marilor definiţii dogmatice, a cristalizării dogmelor trinitare, hristologice şi soteriologice, ce-şi găsesc expresia deplină în hotărârile celor două mari Sinoade, al III-lea şi al IV-lea Ecumenic. Ca un reflex al acestor cristalizări dogmatice, pe plan spiritual se desfăşoară procesul marilor erezii de natură spirituală, messalianismul de origine mesopotamiană, pelagianismul venit din Apus şi origenismul venit din Egipt, dispute şi erezii ce-şi trăiesc acum diferitele faze conflictuale şi doctrinare. Tendinţele spirituale promovate de aceste erezii şi disputele animate de ele în epocă,

HOMOUSIANITATEA, CONATURALITATE ŞI SFINTENIE. ONTOLOGIA COMUNIUNII INTERPERSONALE LA SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI

Homousianity, connaturality and holiness. The ontology of interpersonal communion at St. Cyril of... more Homousianity, connaturality and holiness. The ontology of interpersonal communion at St. Cyril of Alexandria.
The study shows that there is not holyness and sharing of the sanctifying grace of Truth, but only in Christ through the Holy Spirit, which is very relevant and important in the context of modern doctrines which are talking about an edification and straightening, or even an incorruptibility and perfection and glory of created rational nature in itself and using natural and cosmic energies. The personal edification specific to the state of holiness is based on the work of the Holy Trinity that shares an esential holiness of the Father through the Son in the Holy Spirit within subjective salvation, and through the Holy Spirit in the Son within the objective salvation. St. Cyril uses specific expressions evocative in this regard, emphasizing the foundation of holiness in the very being of the Father in the Holy Trinity and the Trinitarian consubstantiality as the basis of her sharing towards people in the Church as the pnevmatic body of Christ.

The Menorah Lamp– Ante-type of the Mind of Christ A Cyrilian Exegesis with Mistagogical and Missiological Meanings

The idea of this study came up during my actual research as well as in the context of the crisis ... more The idea of this study came up during my actual research as well as in the context of the crisis of cross religious and ecumenical mission and dialogue manifested through an effective stagnation in the evolution of the Christian world to unity through this dialogue against an evolution to a united world based on principles and ideologies total foreign to the Christian spirit.

Sfeşnicul Menorah -antetip al minţii lui Hristos O exegeză chiriliană cu semnificaţii mistagogice şi misiologice

Sfeşnicul Menorah-antetip al minţii lui Hristos. O exegeză chiriliană cu semnificaţii mistagogice... more Sfeşnicul Menorah-antetip al minţii lui Hristos. O exegeză chiriliană cu semnificaţii mistagogice şi misiologice, în Rev. Mitropolia Olteniei, nr. 5-8, mai-august 2015, ISSN 1013-4239, p. 77-94, Ideea studiului de față mi-a venit în cadrul cercetărilor mele actuale dar și în contextul crizei misiunii și dialogului interreligios și ecumenic actual manifestat printr-o stagnare efectivă a evoluției lumii creștine spre unitate prin acest dialog, în contrapondere cu evoluția spre unitate a lumii pe baza unor principii și ideologii total străine spiritului creștin. De asemenea, enunțarea și enumerarea în manualele de specialitate, doar conceptual a unor principii și mijloace de realizare a misiunii creștine în general și a Bisericii creștine ortodoxe îndeosebi, m-a făcut să meditez mai profund la tematica și titlul prezentului simpozion, " a face misiune după modelul lui Hristos‖, întrebându-mă din perspective specializării mele – spiritualitate – care ar fi mijlocul esențial cerut de Hristos pentru a face misiune după modelul Său? Care ar fi, cu alte cuvinte, modelul misionarului creștin ortodox și prin ce s-ar deosebi el de orice alt misionar al altei religii sau al altei misiuni din lume, din punct de vedere al stării spirituale? Răspunsul nil dă Sfântul Apostol Pavel, aducându-le aminte Corintenilor în prima sa epistolă că trebuie să dobândească " mintea lui Hristos‖ (I Cor. 2, 16). Dezvoltări şi consideraţii misiologice privind dobândirea acestei " minţi a lui Hristos‖ şi eficienţa ei în cadrul misiunii găsim la teologul tradiționalist, Părintele Iustin Popovici. Dezvoltând și reliefând în studiile sale despre " Misiunea internă a Bisericii noastre: Realizarea Ortodoxiei " și despre ―Valoarea supremă și criteriul ultim în Ortodoxie‖ ca esențiale principiile hristologice și eclesial-ascetice în misiunea Bisericii ortodoxe, el nominalizează alături de alte câteva virtuți-nevoințe divino-umane ca mijloace esenţiale de structurare și instaurare a acestor principii în viața și misiunea Bisericii, şi " mintea (conformă) lui Hristos‖, expresia regăsindu-se aproape ca un leit-motiv în multe alte din lucrările sale. 1 Discursul părintelui Iustin pe această temă nu e doar unul 1 «misiunea Bisericii este aceea de a uni organic şi personal pe toţi credincioşii ei cu Persoana lui Hristos; să facă din simţirea lor de sine, simţire de Hristos şi din conştiinţa de sine a lor, conştiinţa lui Hristos; viaţa lor să devină viaţă în Hristos şi prin Hristos ; sufletul lor să devină suflet în Hristos şi prin Hristos, etc. » Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-om, ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 74-75. " A cugeta la toate în Hristos şi prin Hristos-iată porunca de căpetenie pentru fiecare creştin, iată imperativul nostru creştin categoric, iată gnoseologia noastră creştină. Prin Hristos însă, poate cugeta numai cel ce are mintea lui Hristos. Sfântul Apostol mărturiseşte, vorbind despre creştini: ―Noi mintea lui Hristos avem‖ (I Corinteni 2:16). Cum am dobîndit-o? Trăind în trupul Lui Dumnezeu-omenesc, în Biserică, al cărei cap este El. Trăirea în Biserică, cu ajutorul Sfintelor Taine şi sfintelor fapte bune, uneşte întreaga noastră fiinţă cu fiinţa Bisericii, uneşte şi mintea noastră cu mintea Dumnezeu-omenească a Bisericii şi ne face în stare să cugetăm după Hristos şi să gîndim ceea ce este şi în Hristos Iisus. Iar cugetînd cu mintea lui Hristos, cu mintea sobornicească a Bisericii, creştinii pot să cugete una, să simtă una, să aibă o dragoste şi să fie de un suflet şi de o inimă şi de un suflet şi de un cuget (Filipeni 2:2; 3:16; 4:2; Romani 15:5; 1 Corinteni 1:10).‖ Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa şi ecumenismul, p. 25 ; " Trăind în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii împreună cu toţi Sfinţii, omul se în-dumnezeu-omeneşte încetul cu încetul, prin Sfintele Taine şi sfintele fapte bune, şi se umple de bucuria acelei sfinte bunevestiri şi porunci înălţătoare la cer a Sfîntului Vasile cel Mare: "Omul e o fiinţă căreia i

Părintele Dimitrie Dudko – un destin controversat şi dramatic al mărturisirii lui Hristos în modernitate

Destinul dramatic şi controversat al părintelui Dimitrie Dudko, mărturisitor al credinţei ortodox... more Destinul dramatic şi controversat al părintelui Dimitrie Dudko, mărturisitor al credinţei ortodoxe în anii '70 ai secolului trecut în timpul stăpânirii sovietice în Rusia, face necesară abordarea acestuia printr-o incursiune retrospectivă în biografia şi faptele mărturisitoare de credinţă ale părintelui, precum şi descrierea atmosferei coercitive şi ateiste din epocă, pentru a reconstitui cât mai exact şirul faptelor petrecute şi a extrage importantele învăţături de viaţă, de mărturisire şi de misiune pe care contextul ateist sovietic le-a determinat. Textele principale păstrate de la părintele Dimitrie, traduse în limba franceză de editorul francez – editura Resiac (Je crie ma foi a temps et a contre temps) 1 – şi în limba engleză de editorul Saint Vladimir's Seminary Press (Our Hope) 2 , prezintă documente inedite evocând anii de hărţuire a părintelui Dimitrie Dudko de către poliţia KGB, aşa cum au fost redactate chiar de părintele Dimitrie, şi trimise spre publicare în Occident pentru a face cunoscută situaţia dezastruoasă a drepturilor şi libertăţii religioase în fosta Uniune sovietică. Spre deosebire de cartea sa tradusă în engleză sub numele de Our Hope, ce adună conferinţele sale duhovniceşti antiateiste ţinute înainte de arestarea sa, textul în franceză, care descrie starea de hărţuire a părintelui Dimitri Dudko de către poliţia KGB, a fost publicat în aprilie 1980 la câteva luni de la arestarea sa pentru a doua oară de către poliţia KGB, şi cu câteva luni înainte de " apostazia‖ sau dezicerea publică televizată a părintelui Dimitri de toată activitatea sa misionară anterioară, pe data de 20 iunie 1980, în faţa camerelor de televiziune, citind o declaraţie publică scrisă de ofiţerii KGB, după ce timp de peste 5 luni suferise în închisoare un îndelungat proces de reeducare din care nu fuseseră excluse, probabil, nici substanţele psihotrope ce slăbesc şi schimbă mintea şi chiar cele mai profunde convingeri. Cine a fost de fapt părintele Dimitri Dudko? Născut la 24 februarie 1922 într-o familie de ţărani în satul Zarbuda din regiunea Bryansk, Dimitri va cunoaşte represiunea sovietică de mic copil, în 1937 tatăl său fiind arestat deoarece refuzase intrarea în colhoz zonal. Se va încreştina un an mai târziu pe când avea 16 ani reuşind să citească dintr-o Biblie copiată de mână. Rănit în timpul celui de al doilea război mondial, la sfârşitul acestuia se înscrie la Institutul Teologic de la Mănăstirea Novodevichy din Moscova, fiind arestat în 1948 în urma denunţării sale de către un coleg de seminar că a scris un poem ce critica distrugerea locurilor sfinte din Rusia. Fără a fi judecat primeşte 10 ani de muncă silnică în munţii Urali pentru agitaţie antisovietică, din care execută doar 8, fiind eliberat odată cu moartea lui Stalin. 1 Pr. Dimitri Doudko, Je Crie ma Foi à temps et à contretemps. Ed. Resiac, Montsurs, France, 1980, ed. română, Pr. Dimitri Dudko, Îmi strig credinţa cu timp şi fără timp, Suferinţele unui preot ortodox în Rusia sovietică,

Politica anticreştină a împăratului Iulian Apostatul -model al politicilor anticreştine moderne

The present study is trying to make a parallel analysis betwen the antichristian persecution init... more The present study is trying to make a parallel analysis betwen the antichristian persecution initiated in his epoch by the Emperor Julian the Apostat, and the antichristian politics and persecutions initiated in modernity by different representants of the atheistic and humanistic doctrines. In first part we have resumed the principal directions of the antichristian persecution of Emperor Julian, and in the next parts the doctrinar and factic aspects and initiatives of the modern atheists thinkers and politicians or executive rulers of political regimes as Nazism or communism. The striking aspect and sayings of the historical personages, reveals the wicked antichristian attitude of these thinkers and politicians, and the antichristian politic of Emperor Julian as a possible model and inspiration for the modern atheistic attitude and actions Tags: Julian the Emperor, antichristian, politics, communism, Nazism, etc. Intensa activitate anticreştină a Împăratului Iulian Apostatul din scurta sa domnie de doar 18 luni, are semnificaţie de simbol şi paradigmă a unui alt mod de persecuţie a Bisericii, diferit de cel al celorlalţi împăraţi romani din primele trei secole ale erei creştine, anume persecuţia subtilă, diplomată, perfidă, vicleană, gândită şi perversă, religioasă şi politică deopotrivă a cetăţii şi societăţii creştine ce se întemeiaseră prin jertfa miilor de martiri pe care împăratul Iulian nu a vrut şi nu a putut să o înţeleagă. Cauzele acestei lipse de înţelegere a jertfei creştinilor şi a jertfei Mântuitorului Hristos de către primul împărat apostaziat al istoriei creştine a lumii, sunt multiple şi esenţiale pentru înţelegerea fenomenului anticreştin ca atare, societatea modernă şi postmodernă confruntându-se din plin cu această atitudine anticreştină şi refractară Bisericii şi culturii creştine în general. Părintele Profesor Ioan G. Coman rezumă aceste cauze în cazul împăratului Iulian făcând să transpară şi chiar numind ca atare o anume contradicţie lăuntrică a acţiunilor acestuia, rezultată dintr-un complex psihologic obscur ce stăpânea sufletul acestui împărat. El ne spune că: " În intervalul unei scurte domnii, ce n'a atins nici măcar doi ani, acest împărat a conceput atâtea planuri şi proiecte, cele mai multe cu un caracter neobişnuit, încât a putut părea unora un geniu, altora un temperament exaltat; a legiferat unele lucruri şi a întreprins unele realizări care, pe de o parte prin ciudăţenia lor, pe de alta prin imensitatea perspectivelor, făceau să se întrevadă un om excepţional şi un împărat cum nu mai avuseseră Roma şi Constantinopolul.― 1 Putem intui, astfel că, practic, Iulian a încercat să reitereze chipul vechiului imperator al imperiului roman păgân plin de iniţiative pentru fapte măreţe, săvârşite în spiritul mândriei şi al câştigării faimei şi renumelui şi slavei apuse a imperiului, creştinismul ca religie a smereniei şi a căutării nu a slavei lumeşti ci a celei divine, veşnice, constituind, pentru el principalul duşman şi oponent în primul rând spiritual. Scurtă prezentare a politicii anticreştine a împăratului Iulian Apostatul Toate planurile sale de restaurare militară, economică, administrativă, culturală, religioasă, etc. a gloriei imperiului roman antic, concepute şi iniţiate în scurta sa domniei, se poticneau de " credinţa Galileenilor‖, de existenţa creştinismului şi a Bisericii ca instituţii ce transformaseră spiritual, prin jertfa miilor de martiri, toate aceste domenii ale vieţii sociale, astfel încât, reliefează Părintele Ioan G.

Modelul treimic şi eclesial al familiei

Ierom. As. dr. Vasile Bîrzu Modelul treimic şi eclesial al familiei, în Teologia ortodoxă în dest... more Ierom. As. dr. Vasile Bîrzu Modelul treimic şi eclesial al familiei, în Teologia ortodoxă în destin românesc, Omagiu în onoarea PC Pr. Prof. Univ. Dr. I. Moldovan la împlinirea a 80 de ani de viaţă, Ed. Andreiană, Sibiu, 2008. Provocările şi contestările instituţiei şi valorilor familiei ca celulă de bază a societăţii, proferate în epoca modernă de gânditori revoluţionari precum F. M. Voltaire, J. J. Rousseau, comunişti precum Karl Marx sau feminişti precum Bertrand Russell, etc, cu aplicarea lor succesivă în societate de diferite orânduiri şi regimuri politice şi sociale, au dus la erodarea şi chiar contestarea modelului tradiţional al familiei în societatea postmodernă şi postcreştină occidentală, dincolo de criza şi formele aberante propuse familiei (căsătorii monogame ale categoriilor de deviaţi sexuali), putându-se observa prin raportarea directă la aceste doctrine originare contestatare ale familiei, că, de fapt, contestat este modelul tradiţional patriarhal al familiei, afirmat de tradiţia religioasă şi de biserică, în speţă fiind de fapt contestată monarhia Tatălui ceresc – a divinităţii supreme pe care se reazămă familia. Dacă iluminiştii au promovat relativitatea moralei în numele toleranţei de toate felurile şi au contestat adevărurile dogmatice ale Bisericii înlocuindu-le cu cele de natură pozitivistă, raţională, ştiinţifică, etc, fapt ce a avut consecinţe imediate asupra stabilităţii şi sănătăţii familiei – în timpul lor familia a fost transformată într-o relaţie contractuală – , un gânditor ateu precum Karl Marx, aplicând teoria evoluţiei la societatea umană a clasificat familia, diferenţele sexuale, rolul de conducător al bărbatului, etc drept manifestări sociale vechi şi perimate bune de aruncat la rampa de gunoaie sociale şi chiar biologice a speciei umane. Conform lui femeile ar fi cu adevărat egale cu bărbaţii, mamele nu vor mai fi necesare, societatea devenind unitatea de bază însărcinată cu grija completă a copiilor, iar nu familia. Influenţa tatălui şi conducerea sa în familie vor dispărea. Centrele de îngrijire zilnică, practica avortului şi în familii numai mama, vor putea înlocui pe tatăl şi mediul atmosferei familiale. 1 Roadele fizice ale acestei doctrine diabolice au determinat colapsul sitemul de protecţie socială din Rusia Sovietică a anului 1940 când existau acolo aproximativ 7 milioane de copii orfani şi fără tată (în SUA exista actualmente datorită aceleiaşi politici facilitată de avocaţi şi judecători corupţi 11 sau 12 milioane de astfel de copii), forţând regimul sovietic la schimbarea politicii marxist-comuniste în domeniul familiei şi al natalităţii, iar consecinţele ideologice ale marxismului antifamilial pot fi urmărite la urmaşii socialişti ai comunismului, un Bertrand Russel afirmând franc, pe la 1929 că " Există o puternică forţă, care acţionează spre eliminarea tatălui. Aceasta este dorinţa femeilor pentru independenţă economică " 2 , că " femeile cu copii mici ar trebui să primească un salariu de la stat, cu condiţia dedicării lor faţă de grija de copiii lor " 3 , că " această îngrijire de către stat ar avea avantajul de a permite femeilor să aibă ele însele grijă 1 The Manifesto of the Communist Party, by Karl Marx and Friedrich Engels (1848/49),

Disputa messaliană – doctrină, istoric, influenţe

Afirmaţiile din unele studii despre erezia messaliană relativ recente dar care se impun prin acur... more Afirmaţiile din unele studii despre erezia messaliană relativ recente dar care se impun prin acurateţea şi fidelitatea lor ştiinţifică, fac necesară o reabordare şi rediscutare a datelor cunoscute referitoare la această " erezie " pentru a ne clarifica asupra valabilităţii şi veridicităţii vechilor consideraţii şi asupra acestor noi concluzii. Împotriva afirmaţiei cu care Irene Hausherr îşi începea unul din clasicele studii despre messalianism definindu-l pe acesta ca " marea erezie spirituală a Orientului creştin " 1 , asemănătoare ca importanţă şi întrucâtva înrudită ca doctrină cu marea erezie a Apusului, pelagianismul, se afirmă tot mai clar necesitatea unei înţelegeri mult mai nuanţate şi contextuale a acestei " mari erezii " tocmai datorită complexităţii situaţiei reale a spiritualităţii în epoca şi în spaţiile geografice şi culturale în care această " erezie " a existat şi a evoluat, şi datorită complexităţii în sine a conţinutului doctrinar de care messalienii erau acuzaţi. Principala dificultate în definirea sub multiplele aspecte, dogmatic, spiritual, istoric şi geografic a ereziei mesaliene, constă, aşa cum spunea şi eruditul Prof. John Meyendorf, în aceea că " nu este uşor a şti exact ce înseamnă în mod real «Messalianism» " 2 , şi aceasta, pe de o parte, datorită nenumăratelor legături ale acestei erezii atât cu doctrinele filosofice sau religioase păgâne, cât şi cu trăirile spirituale deviante din sânul creştinismului, ale monahismului aflat în formare în special, iar, pe de altă parte, datorită puţinătăţii surselor de informare despre această erezie. Datele referitoare la această controversă provin, cu excepţia lucrării anonime siriene " Cartea treptelor " Liber Graduum 3 şi a corpusului Pseudo Macarian, de origine messaliană, toate din răspunsurile la erezie ale diferitor Sfinţi Părinţi ce au trăit în timpul disputei sau au relatat mai târziu despre ea, fiind de aceea vulnerabile acuzei de subiectivism. Astfel, Columba Stewart afirmă că " deoarece condamnările împotriva messalienilor sunt întotdeauna sub forma reacţiilor din partea autorităţilor bisericeşti, e inevitabil un anume scepticism asupra acestor informaţii, şi de aceea se poate spune că a folosi listele antimessaliene ca şi criteriu teologic pentru detectarea " ereziei messaliene " , reprezintă o metodologie defectuoasă ". 4 Studiul lui Irene Hausherr 'L'erreur fondamentale...' nu ar fi în această perspectivă decât exemplul clasic al acestui efort de a sistematiza messalianismul, considerându-se că prin el " un sistem " messalian " a fost dedus din listele de condamnare şi apoi aplicat variatelor texte ca un etalon de a măsura " messalianismul " lor, astfel încât, a folosi listele ca şi bază de identificare a messalianismului, e echivalent cu a te rătăci printr-o sală cu oglinzi ". 5 Alte formulări ale cercetătorilor în domeniu revendică, de asemenea, o judecată contextuală a relatărilor şi informaţiilor istorice şi doctrinare despre messalianism. Astfel Alexandre Golitzin consideră messalianismul " ca un exemplu particular al unei tradiţii sau complex de tradiţii, un fel de substrat – ce pare a fi fost coextensiv cu răspândirea geografică a 1 Ir. Hausherr, L'erreur fondamentale et la logique du messalianisme, OCP

PSYCHOPEDAGOGY AND MYSTAGOGY Considerations for a (Christian) Religious Psychology of Education

The emergence and development of the modern, scientific psychology as an independent and autonomo... more The emergence and development of the modern, scientific psychology as an independent and autonomous science in terms of its origin and purpose, through its separation from philosophy – in which its content was included in various authors' doctrines about the soul – created the premises for the further development of autonomous alternatives to religion, regarding the explanation, the understanding and the guidance of the human soul not towards communion with God (the absolute deity within every religion) as the absolute Person who can provide the maximum development of the human soul, but towards the harmonization and autonomous development of the human psyche understood as a unique, unitary and isolated entity. Far from criticizing the method of phenomenological research and approach specific to the educational psychology and generally to psychology, we want to highlight that within the ancient religious and philosophical tradition there are specific elements of educational psychology which could provide a more realistic and effective vision upon the process and purpose of education, precisely because these items describe directly the concrete object of education – the human soul – from a different perspective, namely its communion with the divine. We consider that the psychologists' effort to build psychological doctrines and therapies based on fragmentary and incomplete conceptions of the soul in a manner which is autonomous and independent of the original philosophical and religious traditions, is wrong from the start, by giving up a three millennia tradition, through depleting its content, and through the artificial understanding of the subject itself – the soul, and not least, through the lack of an axiology and teleology which is adequate for this object in all its concrete manifestations of life. The modern definition of psychology as "the science which deals with the description and explanation of verifiable psychic phenomena", or "the science which studies all the phenomena which characterize an individual or a collectivity" 1 eliminates the real content of its epistemological approach because it goes directly to the explanation of the psychic phenomena (phaenomenon = shallow thing) i.e. the exterior manifestations of things, without understanding first what the soul is in itself and the fact that, as we shall try to prove, the works of the soul – its phenomena – cannot be quantified and understood independently and separated from the soul itself, since the soul, as part of the man made in the image and likeness of God, is a unique, unitary and holistic single reality, which transmits its structure and its qualities in all its work and phenomena. In light of the modern psychology, which is limited to the study of the verifiable psychic phenomena, any cognitive attempt to build an educational psychology is also suspended for it does not specify and does not clearly define from 1 Dictionary of Psychology (LAROUSSE), Encyclopedic Universe Publishing House, Bucharest, 2000: here we are given a more objective definition of psychology "science which studies the psyche, the regularity of the processes and

PSIHOPEDAGOGIE ŞI MYSTAGOGIE - Consideraţii pentru o psihologie religioasă (creştină) a educaţiei

Apariţia şi dezvoltarea, în modernitate, a psihologiei ca ştiinţă independentă şi autonomă în cee... more Apariţia şi dezvoltarea, în modernitate, a psihologiei ca ştiinţă independentă şi autonomă în ceea ce priveşte originile şi scopurile ei, prin ruperea ei din filosofie în care conţinutul ei era cuprins în doctrinele despre suflet ale diferiţilor autori, a creat premisele dezvoltărilor ulterioare din sânul acestei noi ştiinţe a alternativelor autonome faţă de religie, privind explicarea, înţelegerea şi conducerea sufletului omenesc nu spre comuniunea cu Dumnezeu (zeitatea absolută din sânul fiecărei religii) ca şi Persoană absolută ce poate oferi dezvoltarea maximă a sufletului omenesc, ci spre armonizarea şi dezvoltarea autonomă a psihicului uman înţeles ca entitate unică, unitară şi izolată.

L’anthropologie anthropomorphique comme fondement d’une neurothéologie réelle chez Saint Diadoque.

L'anthropologie anthropomorphique comme fondement d'une neurothéologie réelle chez Saint Diadoque... more L'anthropologie anthropomorphique comme fondement d'une neurothéologie réelle chez Saint Diadoque. Hieromoine dr. Vasile Bîrzu Faculté de Théologie « Andrei Saguna », Sibiu Je vous demande du commencement la permission de présenter, pour ceux qui ne le connaissent pas, l'écrivain spirituel de l'oeuvre duquel je prends les dates d'anthropologie sur lesquelles je fonde mon discours annoncé. Saint Diadoque a été évêque de Photicée au Ve siècle et il reste dans la conscience patristique moderne comme un « synthétiseur » actif et conscient des deux courants de spiritualité: évagrien et macarien, et par cella un « synthétiseur » de la spiritualité orientale syriaque, transmise vers nous par le corpus des Homélies Macariennes marquées d'un matérialisme mystique et d'une spiritualité piétiste et sensualiste d'origine messalienne, et celle occidentale grecque et latine qui a été influencée massivement par l'intellectualisme des oeuvres d'Evagre le Pontique. Diadoque de Photicée a été considéré comme « le plus occidental des pères du Levant, qui avait des relations étroites avec l'Occident » 1 , ainsi ayant pu connaître les problèmes du Levant aussi bien que ceux de l'Occident. 2 L'anthropologie antique chrétienne, comme elle est exprimée par Evagre le Pontique, a été caractérisée par la division conceptuelle de l'âme en plusieurs parties (intellectuelle, désirante et impulsive), chacune ayant des fonctions spécifiques en exprimant les pouvoirs spirituels cognitives et affectives de l'âme. Les représentants du messalianism ont exprimé leur anthropologie d'une manière anthropomorphique par des métaphores, images, comparaisons et symboles. C'est le mérite de Saint Diadoque qui a corrigé et a donné un contenu réel et concret a ces métaphores et symboles, en fondant par cela l'expérience spirituelle dans une anthropologie plus ouverte à une compréhension holistique de l'homme, de l'âme et du corps, qui maintenant trouve aussi des confirmations dans les domaines de la neurophysiologie et de la neurothéologie. Avant de présenter l'anthropologie et un résumé sur l'expérience spirituelle comme la vraie théologie chez Saint Diadoque, nous devons montrer dans un très bref sommaire les données et les conclusions de la nouvelle neurothéologie, pour souligner ses mérites et ses intuitions et aussi ses faux déductions dues en grand partie aux prémisses culturelles desquelles el part. Ce sont principalement les livres (parus aux Etats-Unis) de Rhawn Joseph, NeuroTheology: Brain, Science, Spirituality, Religious Experience; Andrew Newberg, Why God Won't Go Away : Brain Science and the Biology of Belief; Laurence O. McKinney, Neurotheology: Virtual Religion in the 21st Century; Eugene G. D'Aquili, Andrew B. Newberg, The Mystical Mind: Probing the Biology of Religious Experience (Theology and the Sciences); Matthew Alper, The "God" Part of the Brain; Joseph Giovannoli, The Biology of Belief: How Our Biology Biases Our Beliefs and Perceptions, qui ont initié cette nouvelle science qui s'inscrit dans un mouvement en pleine croissance depuis une quinzaine d'années : la quête biologique de Dieu. Des chercheurs, pour la plupart formés en neurosciences cognitives, se donnent pour objet de tracer l'origine et les manifestations du divin dans le corps humain, plus précisément dans le cerveau.

MĂNĂSTIREA PÂNGĂRAŢI

Studiu de aghiologie argumentând canonizarea oficială a Sfinţilor Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi

Prezentul studiu cu caracter istoric şi aghiografic izvorăşte din necesitatea de a fi prezentate ... more Prezentul studiu cu caracter istoric şi aghiografic izvorăşte din necesitatea de a fi prezentate ştiinţific, printr-o încadrare contextuală în epocă, vieţile a doi importanţi sfinţi români, Sfinţii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, ce au fost consideraţi ca atare în trecut, fiind cinstiţi cu zi de prăznuire şi cu citirea vieţilor lor în trapeză şi la strană până la începutul secolului al XIX-lea. Cunoscută în Cronice şi Letopiseţe drept ctitorie a voievodului Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea Pângăraţi, asemeni multor alte mănăstiri din Moldova întemeiate odată cu răspândirea formelor de vieţuire isihastă în veacurile XIV-XV, îşi are originile în ceea ce la început a fost o sihăstrie, un loc de nevoinţă şi închinare al unui călugăr pustnic sau eremit, întemeietorii, Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie a căror recanonizare oficială o susţinem, fiind cu mare probabilitate ultimii, cunoscuţi actualmente din sursele scrise, dintr-un şir de sihaştri ale cărui urme se pierd în negura începuturilor epocii medievale a Ţării Moldovei. Acest fapt îl susţine istoricul Nicolae Iorga care considera că numele de ―Pângăraţi‖, provine, de la un posibil călugăr ―Pangratie care ―se pare, a fost un pustnic de demult, dând numele pârâului din apropiere‖, pe locul de astăzi al mănăstirii existând odată, în opinia renumitului istoric, ―un sat al lui Pancraţiu sau Pangratie, cum se zice după greceşte, care în formă ungurească era Pongracz, iar în cea românească vocalizată Pângăraţi, fără nici un amestec al unei idei de pângărire…‖ 1 Această ipoteză, deşi în principal cu suport filologic şi confirmată parţial de prima menţionare scrisă a localităţii Pângăraţi, în actul de donaţie pe care Petru Şchiopu îl face, la anul 1576, mănăstirii Bistriţa 2 , 1 Nicolae Iorga, Încă o ruină de istorie şi artă sub ochii noştri nesimţitori, Ziarul Avântul, 1939; originea numelui locului prin " pângărirea‖ lui de către turci la 1476, e îndoielnică pentru că turcii de fapt au ars biserica de lemn a lui Simeon, iar memoria unei populaţii locale care să fi pus totuşi acest nume locului în acele timpuri nu exista, neexistând nici un sat în vecinătatea imediată a mănăstirii, aşa cum confirmă sursele istorice; afirmaţia existenţei unui sat în vechime cu acest nume e infirmată de Ilarie Lupaşcu care ne spune că abia Arhimandritul Barnaba a întemeiat satul Pângăraţi. 2 E vorba de actul de danie din 16 Iulie 1576 (7084), dat de voievod egumenului Theodosie, al mănăstirii Bistriţa, în care se delimitează hotarul pădurii acesteia de un stejar în care se aflau încrustate sau poate crescute natural cruci: ―la Păngăraţi dintru un stej<a>r, ci esti într'însu1 cruci‖, cf. DIR.

Noi ştiri istorice privind întemeierea Mănăstirii Noul Neamţ

Redescoperirile relativ recente, în anii " 75-" 80 a ineditelor şi valoroaselor manuscrise declar... more Redescoperirile relativ recente, în anii " 75-" 80 a ineditelor şi valoroaselor manuscrise declarate pierdute de mai bine de 40 de ani, ale bibliotecii mănăstirii Noul Neamţ din Basarabia, face necesară aducerea la cunoştinţa publicului larg din ţara noastră odată cu conţinutul comorilor filologice, teologice şi istorice, şi a istoriei întemeierii vestitei noi mănăstiri ce s-a vrut şi în parte a reuşit a fi continuatoarea vechii şcoli ascetico-filologice paisiene de la mănăstirea Neamţ. Întemeierea mănăstirii Noul Neamţ e strîns legată de profundele transformări politice, sociale, culturale şi religioase ce au marcat viaţa bisericească a Ţărilor Române şi a răsăritului Europei în general la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Asistăm astfel în această perioadă la o îngrădire a vieţii religioase monastice în Răsărit provocată în principal de ideile iluministe 1 (răspândite încă din secolul al XVIII-lea în Rusia prin filiera unor împăraţi şi prinţi germani iar la noi prin revoluţionarii paşoptişti şcoliţi în Franţa la începutul secolului al XIX-lea), dar şi de nenumăratele conflicte, exacerbări naţionaliste şi reîmpărţiri teritoriale ale Marilor Puteri ce făceau nesigură şi tulbure viaţa monahală. Paisianismul, după moartea iniţiatorului său (1794), a iradiat în întreaga Rusie prin nenumăraţii ucenici ai vestitului stareţ, acest fapt fiind oarecum favorizat şi de treptata decădere a vieţii duhovniceşti din lavra Neamţului ca şi de deteriorarea accentuată a vieţii social politice din Ţările Române. Starea aproape continuă de război în care trăiau locuitorii Moldovei şi Ţării Româneşti, devenite teatrul conflictelor nesfârşite dintre Rusia, Turcia şi Austria, şi mai apoi, tulburările sociale produse de mişcările revoluţionare din 1821 şi 1848 au marcat cu siguranţă viaţa bisericească şi monahală şi relaţiile dintre Biserică şi stat, ajungând să degenereze, în cele din urmă într-un conflict, numit în epocă " Conflictul dintre Guvernul Moldovei şi Mănăstirea Neamţului " , 2 având drept obiect de dispută tocmai deposedarea de averi a mănăstirilor prin Legea secularizării din 1 iunie 1859, dispută de care e legată şi întemeierea Mănăstirii Noul Neamţ. Lucrarea nu-şi propune aducerea în atenţie a acestui conflict sau îndreptăţirea pe această bază a uneia sau alteia din părţi, (lucru făcut de altfel destul de bine, din expunere Conflictul… putând fi rezumat ca rod al ideilor premeditat secularizatoare, de o parte, şi a slăbirii vieţii duhovniceşti din mănăstiri de cealaltă parte) ci prezentarea, pe baza unui 1 Fenomenul confiscării bunurilor mănăstireşti apare în răsărit încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea, în Rusia în timpul disputei dintre Iosif Volokolamsky (+1511) şi Nil Sorski (+1508) care recomanda un monahism sărac şi eremitic, primul militând pentru un monahism înstărit şi implicat în viaţa socială împotriva "iudaizanţilor" de origine se pare valdenză (I.B.U. II p. 99) ce propagaseră ideea respectivă. Problema va fi rezolvată doar parţial astfel că în 1862 în Rusia se va interzice întemeierea de noi schituri iar în 1724 şi 1734 se va autoriza de Petru cel Mare, respectiv de ţarina Ana tunderea în monahism doar a preoţilor văduvi şi a militarilor trecuţi în rezervă. În 1764 Ecaterina a II-a va ordona secularizarea totală a averilor mănăstireşti reducând astfel foarte mult numărul mănăstirilor, ceea ce va duce la un exod masiv de monahi ruşi la Athos şi în Ţările Române. Acum vor veni în Moldova din Ucraina stareţul Vasile întemeind schitul de la Poiana Mărului şi mai târziu vestitul său ucenic Paisie Velicicovsky iniţiind mişcarea de renaştere spirituală a cărei ultimă continuatoare va fi mănăstirea Noul Neamţ. În Ţările Române ideile iluministe reformatoare ale monahismului vor pătrunde la începutul sec. al XIX-lea prin filiera revoluţionarilor paşoptişti şcoliţi în Franţa. 2 Radu Rosetti-" Conflictul dintre Guvernul Moldovei şi Mănăstirea Noul Neamţ " în Analele Academiei Române, seria a II-a, Tom. XXXII.-Memoriile secţiunii istorice, Buc. 1910, reproducând un mare numar de documente privitoare la conflict.

New Historical Information about the Foundation of the New Neamţ Monastery

The relatively recent rediscoveries in the '75s-'80s of the unpublished valuable manuscripts of t... more The relatively recent rediscoveries in the '75s-'80s of the unpublished valuable manuscripts of the library of The New Neamţ Monastery in Bessarabia, which were considered to be have been lost for more than 40 years, makes it necessary to inform the general public in our country about the content of these philological, theological and historical treasures, along with the history of the foundation of this famous monastery which was meant to be – and partly managed to be – the successor of the old Paisian philological ascetic school from the Neamţ Monastery. The foundation of The New Neamt monastery is closely linked to the profound political, social, cultural and religious transformations which marked the religious life of the Romanian Principalities and Eastern Europe in the late 18 th and early 19 th century. In this period we are witnessing a limitation of the monastic religious life in the East caused primarily by the Enlightenment ideas 1 (spread by the German kings and princes in the 18 th century in Russia and in our country by the revolutionaries from 1848 who had been educated in France at the beginning of the 19 th century) and also by the countless conflicts, nationalist exacerbations and territorial redivisions of the Great Powers that made the monastic life uncertain and troubled. After the death of its originator (1794), the spiritual movement of Paisianism irradiated throughout Russia by the countless disciples of the famous abbot Paisie Velicicovky, this being somewhat favoured by the gradual decline of the spiritual life of the monastery Neamţ as well as by the deterioration of the political and social life in the Romanian Principalities. The almost continuous state of war in which was living the people from Moldavia and the Romanian Country Principalities – became both of them the war theatre for endless conflicts 1 The confiscation of monastic properties phenomenon occurred in the East in the second half of the 15 th century Russia during the dispute between Joseph Volokolamsky (1511) and Nile Sorski (1508) who recommended a poor monastic life, the former advocating for a wealthy monasticism, involved in the social life against the Waldenses who favoured the "Jews" (IBU II p. 99) and spread that idea. The problem will be solved only partially so that in 1862 Russia will prohibit the foundation of new hermitages and in 1724 and 1734 Peter the Great and czarina Ana ordered that only widowed priests and retired soldiers could become monks. In 1764 Catherine II will order the total secularization of monastery properties greatly reducing the number of monasteries, leading to a massive exodus of the Russian monks to Athos and the Romanian Principalities. Abbot Vasile came to Moldavia from Ukraine and founded the hermitage in Poiana Mărului and later his famous disciple Paisie Velicicovsky initiated the spiritual revival movement whose ultimate successor will be The New Neamţ Monastery. In the Romanian Principalities, the

A Hesychastic Confession of faith

This article presents the Romanian translation of an athonite manuscript containing a hesychastic... more This article presents the Romanian translation of an athonite manuscript containing a hesychastic confession of faith, of the byzantin spiritual writer Neciphorus Blemmydes, put on the name of Nicephorus the Hesychast or the Italian by the modern Greek author Mr. Basileiou S. Pseutonka, in 1978. Also, it’s belonging to the manuscript tradition of the treatise De SS Trinitate, believed to belong to the writer Pseudo-Cyril of Alexandria, has invited us to present the modern scholar dispute and conclusions regarding this confession of faith. We have briefly presented the life of the first three authors, Nicephorus the Hesychast, Neciphorus Blemmydes and Joseph the Philosopher also identified as Pseudo Cyril of Alexandria, and also their relation with this manuscript, and the political and theological context in which it was written, and of course, the Romanian translation of this Athonite manuscript.

O marturisire de credinta isihasta.pdf

Cet article présente la traduction roumaine d'un manuscrit athonite contenant une confession de f... more Cet article présente la traduction roumaine d'un manuscrit athonite contenant une confession de foi hésychaste, appartenant au écrivain spirituelles byzantin Nicéphore Blemmydès, mis sur le nom de Nicéphore l'Hésychaste ou l'Italien par l'auteur grec Basileios S. Pseutonkas en 1978. Aussi, son appartenance à la tradition manuscrite du traité De SS Trinitate, soupçonnés d'appartenir à l'auteur du Pseudo-Cyrille d'Alexandrie, nous a invités à présenter la dispute savante moderne et les conclusions concernant cette Confession de foi. Nous avons brièvement présenté la vie des trois premiers auteurs, Nicéphore l'hésychaste, Nicéphore Blemmydès et Joseph le Philosophe également identifié comme pseudo Cyrille d'Alexandrie, ainsi que leur relation avec ce manuscrit, et le contexte politique et théologique dans lequel elle a été écrite, et bien sûr, la traduction en roumain de ce texte athonite.

Témoignages patristiques sur la vie et l'oeuvre de Saint- Diadoque de Photice

This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of th... more This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of the spiritual and philocalic father of Church, Saint Diadochus of Photice, evaluating their perception, by some scholars, as influenced by messalianism. Thus, it is emphasized the kinship and the close link between the work of Saint Diadochus and its spiritual thematic, and various other works and spiritual disputes from his epoch, few biographical and historical data on the life of St. Diadochus allowing optimally, to place him as the successor of synthesis of Christian spiritual tradition which took place in his time.

Marturii patristice despre viata si opera Sf Diadoh al Foticeei

This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of th... more This study is presenting in a short overview the principal mentions about the life and work of the spiritual and philocalic father of Church, Saint Diadochus of Photice, evaluating their perception, by some scholars, as influenced by messalianism. Thus, it is emphasized the kinship and the close link between the work of Saint Diadochus and its spiritual thematic, and various other works and spiritual disputes from his epoch, few biographical and historical data on the life of St. Diadochus allowing optimally, to place him as the successor of synthesis of Christian spiritual tradition which took place in his time.

La cristallisation de la spiritualité orthodoxe dans les IV e et V e siècles. L'émergence de l'oeuvre de Saint Diadoque

The work of Saint Diadochus of Photicée, spiritual writer from fifth century, was appreciated by ... more The work of Saint Diadochus of Photicée, spiritual writer from fifth century, was appreciated by the early critics and theologians of the last century as a dialectic synthesis between messalian and macarian sentimentalism and évagrian intellectualism. His writings have been considered influenced by Messalianism Ŕ expressed by expressions borrowed from Pseudo-Macarius-and by those closer or attached to Pseudo-Macarian Corpus and even as a synthesis and a correction of it. This design was later adjourned, by patrologists scholars, both from Western and Eastern world, admitting a larger inspiration of Saint Diadochus from his spiritual environment. Our study proposes, in line with the latest updates, to show that the understanding of the work of Saint Diadochus must be made in the light of Tradition, as an organic synthesis of the elements of the oral, cultural and apophtegmique tradition of his time. We will analyze and reassess the dates on doctrinal disputes of the epoch and their inter-determination according to the geographical and cultural context in which Saint Diadochus lived and wrote his works. Also we will emphasize the rapprochement and parenting of the work of Saint Diadochus with works of other contemporary spiritual writers. We uphold on the considerations made by the patristic critics and evaluations about the work of Diadochus, and enriching them with new observations, we wish to highlight the influence of his work not only by the Corpus of Pseudo-macarian Homilies and the works of Evagrius, but also by other conventional sources and writers, both Greek than Latin, his spirituality being a response both to the Messalianism-évagrianisme but also to other akin heresies and disputes. We intend to show that the work of Saint Diadochus and his spirituality are at the heart of Tradition, achieving an organic synthesis between two spiritual currents, messalien and évagrien and between several trends caused by the common issue in the course of be specified in the fifth century: the content and mode of communion, by grace, of the soul with God. In this way we hope to achieve a deepening of the patristic argument of Professor Alexandre Golitzin, who reveals the center position and the importance of the anthropomorphite dispute for the definition of Christian spirituality. Une nouvelle compréhension de la Tradition spirituelle par ses sources Les IV e et V e siècles représentent pour la chrétienté l'époque des grandes définitions, de la cristallisation des dogmes trinitaires, christologiques et sotériologiques, qui trouvent leur expression plénière dans les décisions des Troisième et Quatrième Conciles oecuméniques. Comme reflet de ses cristallisations dogmatiques, au plan spirituel se développe le processus des grandes hérésies spirituelles, le messalianisme d'origine mésopotamienne, le pélagianisme venu de l'Occident et l'origénisme venu de l " Égypte. Ces disputes et hérésies passent maintenant par des différentes étapes conflictuelles et doctrinales. Les tendances promues par ces hérésies et les disputes qu'elles ont entraînées à l'époque, leur simultanéité et leur problématique spirituelle commune, ont créé un environnement spirituel

Cristalizarea spiritualităţii ortodoxe în secolele al IV-lea -al V-lea. Emergenţa operei Sfântului Diadoh

Resume: L'oeuvre de Saint Diadoque de Photicée, écrivain spirituel du V e siècle, a été appréciée... more Resume: L'oeuvre de Saint Diadoque de Photicée, écrivain spirituel du V e siècle, a été appréciée par les premiers critiques et théologiens du dernier siècle comme une synthèse dialectique entre le sentimentalisme messalien et macairien et l'intellectualisme évagrien. Ses écrits ont été considérés influencés par le messalianisme-exprimé par des expressions empruntés à Pseudo-Macaire-, et par cela plus proches ou attachés au Corpus Pseudo-Macairien, et même synthèse et correction de celui-ci. Cette conception fut plus tard ajournée, par des érudits patrologues, tant occidentaux qu'orientaux, admettant une inspiration plus large de Saint Diadoque de son milieu spirituel. Notre étude se propose, dans la lignée des dernières mises à jour, de montrer que la compréhension de l'oeuvre de Saint Diadoque doit être faite dans la lumière de la Tradition, comme synthèse organique des éléments de la tradition orale, apophtegmique et culturelle de son temps. Nous allons analyser et réévaluer les dates concernant les disputes doctrinales de l'époque et leur inter-détermination selon le contexte géographique et culturel dans lequel Saint Diadoque a vécu et écrit son oeuvre. Aussi nous allons souligner le rapprochement et le parentage de l'oeuvre de Saint Diadoque avec des oeuvres d'autres écrivains spirituels contemporains. Nous appuyant sur les considérations formulées par la critique patristique sur l'oeuvre de Diadoque, et en les enrichissant avec de nouvelles observations, nous souhaitons mettre en relief l'influence exercée sur son oeuvre non seulement par le Corpus des Homélies Pseudo-macariennes et par les oeuvres d'Évagre, mais aussi par d'autres sources et écrivains classiques, tant grecs que latins, sa spiritualité étant une réponse aussi bien au messalianisme-évagrianisme qu'aux autres disputes et hérésies parentes. Nous envisageons de montrer que l'oeuvre de Saint Diadoque et sa spiritualité se trouvent au coeur de la Tradition, réalisant ainsi une synthèse organique entre deux courants spirituels, messalien et évagrien, et entre plusieurs tendances engendrées par la problématique commune, en cours d'être précisée au V e siècle : le contenu et le mode de communion, par la grâce, de l'âme avec Dieu. De cette façon nous espérons réaliser un approfondissement de l'argumentation patristique du professeur Alexandre Golitzin, qui relève la position centrale et l'importance de la dispute anthropomorphite pour la définition de la spiritualité chrétienne. Cuvinte cheie: Saint Diadoque de Photicée, spiritualite, messalianism, hesychasme. O nouă înţelegere a Tradiţiei spirituale la izvoarele ei. Secolele al IV-lea şi al V-lea reprezintă pentru creştinism perioada marilor definiţii dogmatice, a cristalizării dogmelor trinitare, hristologice şi soteriologice, ce-şi găsesc expresia deplină în hotărârile celor două mari Sinoade, al III-lea şi al IV-lea Ecumenic. Ca un reflex al acestor cristalizări dogmatice, pe plan spiritual se desfăşoară procesul marilor erezii de natură spirituală, messalianismul de origine mesopotamiană, pelagianismul venit din Apus şi origenismul venit din Egipt, dispute şi erezii ce-şi trăiesc acum diferitele faze conflictuale şi doctrinare. Tendinţele spirituale promovate de aceste erezii şi disputele animate de ele în epocă,

MĂNĂSTIREA PÂNGĂRAŢI

Prezenta ediţie reîntregeşte prin câteva noi descoperiri ale unor texte şi relatări despre mănăst... more Prezenta ediţie reîntregeşte prin câteva noi descoperiri ale unor texte
şi relatări despre mănăstirea Pângăraţi precum şi prin noile interpretări şi
concluzii ce le-au permis şi inspirat aceste noi descoperiri prin prelucrarea şi
coroborarea atentă a lor cu celelalte informaţii pe care le interpretasem deja
acum mai mult de 10 ani când am scris şi îngrijit prima ediţie a acestei
lucrări.