Sari la conținut

Vardges Surenianț

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vardges Surenianț
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Ahalțihe, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Krasnoarmeisk, RSS Ucraineană Modificați la Wikidata
Cetățenie Georgia Modificați la Wikidata
Etniearmean Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
pictor
ilustrator[*]​
traducător
sculptor
grafician[*]​
teoretician de artă[*]​
critic de artă Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba armeană[2] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiAcademia de Arte Frumoase din München  Modificați la Wikidata
Profesor pentruGaregin Erițean[*][[Garegin Erițean (artist armean)|​]]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vardges Surenianț (în armeană Վարդգես Սուրենյանց, în rusă Вардгес Акопович Суренянц, transliterat: Vardghes Akopovici Surenianț; n. , Ahalțihe, Imperiul Rus – d. , Krasnoarmeisk, RSS Ucraineană) a fost un pictor, sculptor, ilustrator, traducător, critic de artă și artist teatral armean. El este considerat întemeietorul picturii istorice armenești.[3][4] Picturile sale prezintă scene din basmele armenești și diverse evenimente istorice. Deși Surenianț a avut o singură expoziție dedicată operelor sale în cursul întregii sale vieți, el a fost admirat de mulți dintre contemporanii săi, printre care multe personalități ale societății armene și ruse precum Martiros Sarian, Ilia Repin și Vladimir Stasov.

Biografie

[modificare | modificare sursă]
Vardges Surenianț în tinerețe

Vardges Surenianț s-a născut în orașul Ahalțihe din Imperiul Rus (azi în statul modern Georgia) la 27 februarie 1860.[5] Tatăl său, Hakop Surenianț, a fost preot și a predat istoria religiei.[6] Familia Surenianț s-a mutat apoi la Simferopol în 1868. Tatăl lui Vardges a fost numit apoi preot în Episcopia Armeană de la Moscova. În perioada șederii sale la Moscova, Vardges Surenianț a avut ocazia să studieze la prestigioasa Școală Armeană Lazariană din acel oraș.[5] În 1876 el și-a continuat studiile la Școala de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova, absolvind în anul 1879.[7] În același an, Surenianț a plecat la München (Germania), unde a studiat arhitectura la Academia de Arte Frumoase, dezvoltându-și educația în domeniul picturii și absolvind apoi cursurile universitare în 1885.[5][7]

Ca răspuns la Masacrele Hamidiene, Surenianț a pictat o serie de tablouri care includ După masacru (la stânga) în 1899 și Altarul profanat (la dreapta) în 1895.[8][9][10][11][12]

A călătorit în Italia în 1881 și a vizitat insula San Lazzaro degli Armeni, unde se află congregația armeano-catolică a mechitariștilor. În biblioteca lor a studiat arta plastică armeană și manuscrisele armenești. A realizat portretele lui Mikayel Chamchian și ale altora. În 1883 a scris un prim articol intitulat „Câteva cuvinte despre arhitectura armeană”, care a fost publicat în ziarul armean Meghu Hayastani.[7] În perioada 1885-1887 a călătorit în orașele persane Tabriz, Teheran, Isfahan și Shiraz, în cadrul expediției orientalistului rus Valentin Jukovski.[5][6] După încheierea expediției, Surenianț a tradus piesa istorică Richard al III-lea a lui William Shakespeare și a trimis-o la Constantinopol, pentru ca actorul Bedros Adamian să o poată pune în scenă.[13] În perioada 1890–1891 a predat istoria artei la Seminarul Gevorkian din Armenia.[13][14]

În 1892 Surenianț a vizitat orașul medieval armean Ani și lacul Sevan și s-a familiarizat cu obiceiurile cotidiene tipice vieții rurale armenești.[5][6] În același an, a plecat la Moscova unde a făcut parte din mai multe cercuri artistice.[5] În 1901 a avut loc la Baku o expoziție cu lucrările sale, iar aceasta a fost singura expoziție a lui Surenianț în cursul întregii sale vieți.[15] În anii 1901–1902 a sculptat un bust al pictorului armeano-rus Ivan Aivazovski.[6]

În timpul Genocidului Armean, Surenianț a realizat mai multe picturi ale supraviețuitorilor care au găsit refugiu în Armenia Rusă.[16] În 1916 a plecat la Tiflis, unde, împreună cu alți artiști precum Mardiros Sarian și Panos Terlemezian, a fondat Societatea Artistică Armeană.[14][17]

În 1917 Surenianț s-a mutat la Ialta, unde a fost angajat să realizeze decorațiunile catedralei armene nou construite. El a decorat cu picturi altarul, pereții și cupola bisericii.[18] În timpul pictării bisericii, Surentianț s-a îmbolnăvit grav și a murit la 6 aprilie 1921, fiind înmormântat în interiorul bisericii armene din Ialta.[19]

Stil artistic

[modificare | modificare sursă]
O mare parte din decorațiunile picturale interioare ale Bisericii armene din Ialta au fost realizate de Surenianț

La începutul carierei sale de artist, Surenianț a fost interesat de schițe și caricaturi în cursul studiilor sale la Școala Lazariană. În timp ce se afla la München, Surenianț a început să deseneze și să picteze. Unele dintre caricaturile sale au fost publicate în revista satirică germană Fliegende Blätter. El a fost, de asemenea, cunoscut ca ilustrator al unor opere literare celebre, precum Cartea regilor a lui Firdoùsi,[4] poemul Fântâna din Bahcisarai al lui Aleksandr Pușkin, publicat în 1899 cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea autorului,[20] nuvela „Hagi Murad” (1912) a lui Lev Tolstoi, trei piese de teatru (1904) ale lui Maurice Maeterlinck, povești populare armene (1906-1914), povestea „Ziua de naștere a Infantei” (1909) a lui Oscar Wilde și operele romancierei suedeze Selma Lagerlöf, poetului belgian Georges Rodenbach și scriitorilor armeni Smbat Shahaziz și Alexander Țaturian.[4][21]

Surenianț este clasificat adesea ca un pictor realist.[11] El a afirmat odată că „pictorii trebuie să picteze viața așa cum apare ea în fața ochilor noștri”.[22] Stilul său reflectă peisajelor și a evenimentelor istorice. Surenianț a jucat un rol important în reînvierea evenimentelor istorice armene prin intermediul artei.[23] Pointilismul a fost una dintre tehnicile sale principale.[24]

Moștenirea sa artistică

[modificare | modificare sursă]

În ciuda succesului său ca pictor, Surenianț a avut o singură expoziție în cursul întregii sale vieți. Cu toate acestea, au existat mai multe expoziții postume în cinstea sa, inclusiv expoziții la Veneția (1924), Erevan (1931, 1941, 1960, 2010) și în alte părți.[25] Cea mai recentă expoziție a avut loc în 2010, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Surenianț.[26] În cursul expoziției, prim-ministrul Armeniei, Tigran Sargsian, a spus că:

Surenianț în ultimii săi ani de viață

Surenianț era bine cunoscut în comunitatea artiștilor și avea mulți prieteni printre artiștii ruși celebri, precum pictorii Igor Grabar, Vasili Polenov, Aleksandr Golovin și sculptorii Aleksandr Matveev și Nikolai Andreev.[5][6]

Un admirator al său a fost pictorul rus Ilia Repin, care a afirmat următoarele:

Un alt admirator a fost criticul de artă rus Vladimir Stasov, care a spus:

Pictorul armean Martiros Sarian a spus odată despre Surenianț că, „având o înțelegere largă a culturii, cele mai bune lucrări ale sale conțin inima fremătândă a națiunii armene” și a adăugat: „Este, prin urmare, sigur că lucrările lui Surenianț vor dăinui atât timp cât poporul armean ca dăinui.”[27][28]

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b The Fine Art Archive, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ Zenian, David (). „The National Gallery of Armenia: A Treasure House of Art”. AGBU News Magazine. Armenian General Benevolent Union. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b c „Sureniants and His Contemporaries”. National Gallery of Armenia. 
  5. ^ a b c d e f g Mikayelian, M (). Hambardzumyan, Viktor, ed. Soviet Armenian Encyclopedia Volume 11 (în armeană). Yerevan: Armenian Encyclopedia Publishing. pp. 205–207. 
  6. ^ a b c d e Mikayelyan, Martin (). Vardges Sowrenyants=Vardges Sureniants. Erevan: Anahit. 
  7. ^ a b c Adamyan 2012, p. 7.
  8. ^ Holding 2011, p. 47.
  9. ^ „Vardges Sureniants” (în rusă). Khachkar Journal. Художник, прекрасно осознающий свое место в пространстве армянской культуры, не мог не обратиться к теме Геноцида армян – погромов и резни армян в Турции 1894–1895 годов. Эмоциональный тонус полотен «Попранная святыня», «После резни» буквально наэлектризован хаотической стихией трагизма. 
  10. ^ Ghazinyan, Aris (octombrie 2008). „Armenian as International Painters”. National Idea (în armeană). Arhivat din original la . Accesat în . 1890–ական թթ. Սուրենյանցը ստեղծում է հայոց ջարդերին նվիրված կտավների մի ամբողջ շարք. «Լքյալը», «Ոտնահարված սրբությունը», «Ջարդից հետո»-ն... 
  11. ^ „Armenian Genocide in Art”. Avarayr. . Arhivat din original la . Vardges Surenyants (1860–1921), a native of Tiflis, painted several works that depicted the suffering of his kin under Ottoman rule following the Hamidian Massacres. The Abandoned (1899) After the Massacre (1899) Profanation of the Shrine (1895) 
  12. ^ a b Adamyan 2012, p. 8.
  13. ^ a b Mouradian 1995, p. 171.
  14. ^ Adamyan 2012, p. 9.
  15. ^ Adamyan 2012, p. 3.
  16. ^ Shushanik, Zohrabyan. „The Tendencies of Symbolism in Vardges Surenyants' Art” (PDF). Historical-Philological Journal (în armeană): 57–73. ISSN 0135-0536. 
  17. ^ Aleksandrovich Ponomarenko, Konstantin (). Yalta: a short guide (ed. 3). Krym Publishers. p. 41. 
  18. ^ Adamyan 2012, p. 10.
  19. ^ ru Vardges Surenianț în Marea Enciclopedie Sovietică, 1969–1978
  20. ^ Армянская советская энциклопедия. 11. p. 206. 
  21. ^ Adamyan 2012, p. 13.
  22. ^ Andreĭ Konstantinovich Lebedev, ed. (). Передвижники. Aurora Art. p. 288. 
  23. ^ Adalian 2010, p. 190.
  24. ^ Adamyan 2012, p. 12.
  25. ^ a b „An exhibition in place on 150th anniversary of Vardges Sureniants”. Government of the Republic of Armenia. . 
  26. ^ a b c Adamyan 2012, p. 15.
  27. ^ Textul original în limba armeană este următorul: "Բարձր կուլտուրայով կատարված նրա լավագոյն գործերում ուժեղ տրոփում է Հայաստանի սիրտը, դրա համար Վարդգես Սուրենյանցը կապրի այնքան, որքան կապրի հայ ժողովուրդը..."

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vardges_Surenianț&oldid=15610194