Sari la conținut

Nicolae Polizu-Micșunești

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Polizu-Micșunești

Lt. av. (r) Nicolae Polizu-Micșunești
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (38 de ani) Modificați la Wikidata
Activitate
A luptat pentruRomânia România
Ani de serviciu1941 - 1943
GradulLocotenent
UnitateaGrupul 7 Vânătoare
22 iun 1941 - 16 oct 1941
Grupul 9 Vânătoare
mar 1943 - 2 mai 1943
Bătălii / RăzboaieCel de al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
DecorațiiOrdinul Mihai Viteazul,
Ordinul Virtutea Aeronautică

Locotenentul aviator (r) Nicolae Polizu-Micșunești (n. 2 iulie 1904, Hârlău, d. 2 mai 1943,[1] Kramatorsk[2]) este unul dintre așii aviației de vânătoare române în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A zburat pe avioane Heinkel He 112, IAR 80 și Bf 109G.

S-a născut ca fiu al lui Nicolae Gr. Polizu-Micșunești (18741953[3]), avocat, șeful baroului pe țară, țărănist, prieten cu Iuliu Maniu, căsătorit la 7 februarie 1901 cu Adina (18811978[4]), fiica lui Constantin Ghica Deleni. A avut un frate, George Polizu-Micșunești (7.XI.1901–1952[4]). A copilărit la conacul familiei, din Maxut.[5][6].

În cel de al Doilea Război Mondial

[modificare | modificare sursă]

A participat la război pe frontul de Est în 1941 și 1943. Între aceste campanii a fost pilot de încercare la uzinele IAR Brașov. A participat la 160 de misiuni, 52 de lupte aeriene și a obținut 10 victorii omologate și una probabilă. A fost unul din cei trei aviatori decorați cu Ordinul Mihai Viteazul în anul 1941, ceilalți doi fiind decorați post-mortem.

Locotenentul aviator (r) Nicolae Polizu a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică de război cu spade, clasa Crucea de Aur cu 2 barete (11 octombrie 1941) „pentru eroismul dovedit dela începutul războiului și până azi, în 16 lupte aeriene, doborând cinci avioane inamice”,[7] clasa Comandor (4 noiembrie 1941) „pentru eroismul dovedit în luptele aeriene dela Dalnik, Duboșari și Hagibei, doborând cinci avioane inamice”[8] și cu prima baretă la clasa Cavaler (20 februarie 1942) „pentru eroismul, curajul și vitejia arătată în luptele aeriene cu inamicul, isbutind să doboare 7 avioane bolșevice”.[9] A fost distins, de asemenea, pe 14 noiembrie 1941 cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cl. III-a „pentru agerimea și îndrăsneala de care a dat dovadă în luptele aeriene, doborînd cel mai mare număr de avioane inamice”.[10]

  1. ^ Tudor, p. 50
  2. ^ Tudor, pp. 40-43
  3. ^ Nicolae Gr. Polizu-Micșunești, myheritage.ro, accesat 2016-01-30
  4. ^ a b fr l'Arbre Généalogique de la Famille Ghika, ghika.net, accesat 2016-01-31
  5. ^ Paula Herlo, Boierii zilelor noastre (I), ZF – Ziarul de Duminică, 20 iulie 2010, accesat 2016-01-31
  6. ^ Simina Stan, Conacul de la Maxut, jurnalul.ro, 27 septembrie 2009, accesat 2016-01-31
  7. ^ a b Decretul Regal nr. 2.840 din 11 octombrie 1941 pentru conferirea de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 249 din 20 octombrie 1941, partea I-a, p. 6.422.
  8. ^ a b Decretul Regal nr. 3.036 din 4 noiembrie 1941 pentru conferiri de ordine și decorații de războiu, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 272 din 15 noiembrie 1941, partea I-a, p. 7.124.
  9. ^ a b Decretul Regal nr. 539 din 20 februarie 1942 pentru acordare de ordine și decorațiuni de război personalului din Aeronautica Regală, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 51 din 28 februarie 1942, partea I-a, p. 1.384.
  10. ^ a b Decretul Regal nr. 3.202 din 14 noiembrie 1941 pentru conferiri de Ordine Militare, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 277 din 21 noiembrie 1941, partea I-a, p. 7.252.
  • Vasile Tudor - Un nume de legendă - Căpitan av. erou Alexandru Șerbănescu, București: Editura Modelism, 1998, ISBN: 973-97984-9-7

Legături externe

[modificare | modificare sursă]