Sari la conținut

Mihail Cămărașu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mihail Cămărașu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul României
 Republica Populară Română Modificați la Wikidata
Ocupațieofițer Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral de divizie  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaiePrimul Război Mondial
Al Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiOrdinul Coroana României
Ordinul național „Steaua României”
Ordinul Mihai Viteazul  Modificați la Wikidata

Mihail Cămărașu (n. , București, România – d. , București, România) a fost un general român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.

  • 1940 – 1943 - Șeful Statului Major al Corpului al VII-lea
  • 1943 - Comandantul Diviziei a 18-cea Infanterie Munte
  • 1943 – 1944 - Comandantul Comandamentului 103 Munte
  • 1944 - Ofițer de Legătură pe lângă Corpul al XVII-lea⁠(en)[traduceți] al armatei germane
  • 1944 - Șeful Secției "Prizonieri de război" din Statul Major General
  • 14 noiembrie 1944 - 12 mai 1945 - Comandantul Diviziei a 10-cea Infanterie
  • 1945 – 1947 - Comandant Adjunct al Corpului al 5-lea Armată
  • 1947 – 1948 - Comandant Adjunct al Regiunii a 3-a Militare
  • 1948 - Pensionat

În rezerva Corpului al 7-lea al armatei se afla Comandamentul 103 Munte, sub comanda generalului Mihai Cămărașu, dislocat în zona Topolița, care avea să fie introdus în luptă la începutul lunii mai 1944. Pe 23 aprilie 1944 Batalionul 111 este dislocat în Piatra Neamț. În după amiaza zilei de 2 mai 1944, generalul Cămărașu stabilește sectorul de atac al Comandamentului 103 Munte, iar în zorii zilei de 3 mai 1944, fără niciun sprijin de artilerie, pornește la atac, luând creasta în piept, cu flancul drept descoperit, împotriva unui inamic bine adăpostit, la poalele dealului Căprăriei.

   Vezi și articolul:  Luptele de pe Culmea Pleșului (1944)Vezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

A fost decorat la 4 august 1945 cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” cu spade, clasa a III-a, „pentru inițiativa și devotamentul de care a dat dovadă în acțiunile întreprinse de unitățile de sub comanda sa, în luptele contra inamicului germano-maghiar. În ziua de 2 mai 1945, cucerește satele Kovalevite, Boianovite, Slovite, Bezmerov, Gradisko și Myniovky, și în zilele următoare respinge mereu inamicul care stăpânea cote 261, îl scoate de pe poziție, iar în seara de 5 mai 1945, cucerește această cota și localitățile Veseli, Urgesky și Ostrog de peste râurile Gron și Nitra”.[1]

Arestat și condamnat, a supraviețuit închisorilor comuniste.

  1. ^ a b Decretul regal nr. 2.467 din 4 august 1945 pentru conferiri de Ordinul „Mihai Viteazul” cu spade clasa III, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 179 din 9 august 1945, partea I-a, p. 6.933.
  2. ^ Decretul Regal nr. 1.905 din 8 iunie 1940 pentru numiri de membri ai ordinului „Steaua României”, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.783.