Cortinarius hemitrichus
| Cortinarius hemitrichus sin.
Cortinarius paleaceus | |
|---|---|
| |
| Genul Cortinarius, aici C. hemitrichus | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Cortinariaceae |
| Gen: | Cortinarius |
| Subgen: | Hydrocybe |
| Specie: | C. hemitrichus |
| Nume binomial | |
| Cortinarius hemitrichus (Pers.) Fr. (1838) | |
| Sinonime | |
| |
Modifică text  |
|
Cortinarius hemitrichus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838), sin. Cortinarius paleaceus (Johann Anton Weinmann, 1836 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile nu prea răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește pe sol umed, cu plăcere pe mușchi, solitar precum în grupuri mici în păduri de foioase precum în cele mixte sub carpeni și mesteceni. Apare de la câmpie la munte, din (august) septembrie până toamna târziu.[3][4]
Taxonomie
[modificare | modificare sursă]
Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus hemitrichus.[5]
Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2022).
Taxonul Agaricus iliopodius b fuscus descris de micologul german Johann Anton Weinmann (1782-1858) în 1836[7] și transferat la genul Cortinarius cu epitetul paleaceus de Elias Fries tot în 1838[6] este văzut de Index Fungorum drept sinonim al speciei aici descrise,[8] pe când Mycobank o vede specie independentă.[9] De asemenea, toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.
Epitetul specific este derivat din cuvintele de limba greacă veche (greacă veche ἥμι=pe jumătate, unilateral[10] și (greacă veche τρίχες=păr, aici: păros),[11] datorită aspectului cuticulei. Epitetul sinonimului se trage din cuvântul latin (latină palea= pleavă, aici: ca de pleavă),[12] referindu-se de asemenea la aspectul cuticulei.
Descriere
[modificare | modificare sursă]
- Pălăria: are un diametru între 2,5 și 6 cm, este destul de subțire, higrofană, la început acoperită de un văl alb și în formă de clopot cu marginea răsucită în jos, devenind în scurt timp aplatizat convexă și cocoșată ascuțit în centru. Cuticula gri-maronie până brună închis care se decolorează la bătrânețe gri-cenușiu este presărată în tinerețe de solzi respectiv fibre albe adesea cârlionțate (resturi ale vălului parțial) care dispar cu timpul. Culoarea se schimbă mereu ceva odată cu disimilitudinea umidității. Suprafața devine apoi mai întâi mătăsoasă și în sfârșit golașă.
- Lamelele: sunt subțiri, în tinerețe dense și mai târziu destul de îndepărtate între ele, bifurcate și cu lameluțe intercalate precum aderate slab bombat la picior. Coloritul este inițial gri-brun, ocru-brun până maroniu deschis, devenind cu timpul brun ca scorțișoara (dar niciodată violet), datorită pulberii sporilor. Muchiile sunt ceva mai deschise în culoare și slab zimțate.
- Piciorul: zvelt cu o lungime de 5-9 cm și un diametru de 0,4-0,8 cm, este destul de robust și fibros, plin, dar bătrân tubular gol pe dinăuntru, mai mult sau mai puțin cilindric, nu rar îndoit. Prezintă inițial o zonă inelară bătătoare la ochi albă, flocos solzoasă până în formă de cordon (resturile vălului) care însă se dizolvă cu timpul. Astfel rămâne doar o zonă inelară insinuată albicioasă care desparte tija în aspect. În sus este palid brună până gri-brună, aproape netedă, uneori străbătută de fibre subțiri longitudinale, iar în jos mai pufoasă, zonată prin cordoane neregulate, asemănătoare desenului pe pielea unei vipere care schimbă coloritul între ele, anume albicios și gri-brun.
- Carnea: este de un colorit brun-ocru și destul de fibroasă, mirosul fiind neremarcabil, după unii, cu avansarea în vârstă din ce în ce mai mult de mușcate și gustul cu toate că blând, totuși nu prea plăcut.[3][4]
- Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali în formă de migdale aspri și fin verucoși, cu o picătură mare uleioasă în mijloc, colorați gălbui, cu o mărime de 8–10 × 5–6 microni, pulberea lor fiind ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 7-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt mai scurte și în formă de măciucă.[13]
- Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[14]
-
C. hemitrichus, lamele și picior -
C. hemitrichus tânăr -
C. hemitrichus maturi
Confuzii
[modificare | modificare sursă]Specia poate fi confundată în special cu gemenul ei Cortinarius flexipes (poate otrăvitor),[15], dar după ce își pierde solzii la bătrânețe și după ploi intense, de asemenea cu de exemplu Cortinarius anthracinus (necomestibil),[16] Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus (necomestibil),[17] Cortinarius brunneus (poate foarte toxic),[18] Cortinarius erythrinus sin. Cortinarius vernus (necomestibil),[19] Cortinarius evernius (necomestibil),[20] Cortinarius variicolor (necomestibil),[21] dar și cu Entoloma undatum (necomestibil)[22] sau Inocybe bongardii (otrăvitor).[23]
Specii asemănătoare în imagini
[modificare | modificare sursă]-
!Cortinarius anthracinus! -
!Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus! -
!!Cortinarius brunneus!! -
!Cortinarius erythrinus sin. Cortinarius vernus! -
!Cortinarius evernius! -
!!Cortinarius flexipes!! -
!Cortinarius variicolor! -
!Entoloma undatum! -
!!Inocybe bongardii!!
Valorificare
[modificare | modificare sursă]Ciuperca este din cauza calității minore a cărnii, mirosului și gustului necomestibilă.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Index Fungorum 1
- ^ Mycobank 1
- ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 390-391, ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 296
- ^ a b Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 302 [1]
- ^ J. A. Weinmann: „Hymeno- et Gastero-Mycetes hucusque in imperio Rossico observatos”, Editura Academiei Imperiale [ruse] de Științe, Petropolis (St Petersburg) 1836, p. 180
- ^ Index Fungorum 2
- ^ Mycobank 2
- ^ Johann Christian August Heyse: „Dr. Joh. Christ. Aug. Heyse's Allegemeines verdeutschendes und erklärendes Fremdwörterbuch mit Bezeichnung der Aussprache und Betonung der Wörter nebst genauer Angabe ihrer Abstammung und Bildung”, Editura Hahn, Hanovra 1879, p. 423
- ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-griechisches Wörterbuch”, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1874, p. 383
- ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 847, ISBN 3-468-07202-3
- ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 659
- ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 467, ISBN 3-85502-0450
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 118-119 - 2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 234-235 - 2, ISBN 88-85013-25-2
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 196-197, ISBN 88-85013-37-6
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 202-203 - 2, ISBN 88-85013-37-6
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 216-217, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
- Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
- German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
- Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956
- Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze - Dunkelblättler“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1985
- Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
