Insuficiența renală acută

Insuficiența renală acută (IRA)

• Insuficiența renală acută (IRA) este o suferință gravă, caracterizată prin suprimarea
bruscă a funcțiilor renale (excretoare, metabolice, umorale), exprimată clinic prin
hiperazotemie, oligurie sau anurie, cu evoluție către comă uremică. Pierderea bruscă a
funcției renale conduce la retenţia ureei şi a altor deşeuri azotate.

• Pierderea funcției renale este rapidă, parţială sau totală, potenţial reversibilă și apare tipic
pe un parenchim renal sănătos şi mai rar pe o nefropatie veche.

• Deși este în cele mai multe cazuri reversibilă, insuficiența renală acută este o boală gravă
cu mortalitate ridicată.
ETIOLOGIE
• Insuficiența renală acută este produsă de către trei grupe de factori:

1. Factori prerenali – din cauza hipoperfuziei renale: hipovolemia (diaree, vărsături, hemoragii mari,
diureză exagerată, pancreatită, peritonita, ocluzii intestinale), vasodilatatoare (septicemia,
medicamente nefrotoxice, anafilaxia), cardiovasculare (infarctul miocardic acut, tamponada cardiacă
);

2. Factori intrarenali – afectarea parenchimului renal: hipotensiune, insuficiență prerenală prelungită

postoperator, substanțe de contrast, glomerulonefrite, nefrita interstițială, obstrucția arterei renale;

3. Factori postrenali – obstrucții urinare: neoplasm de prostată, de vezică, obstrucția uretrală sau de
col vezical, calculi, tumori.
Semne și simptome în insuficiența renală
acută
• Debutul este rapid. Primul stadiu, de agresiune, este urmat de faza oligoanurică (8-10
zile), apoi de faza de reluare a diurezei, însoțită la început de poliurie.

• Stadii:

1.faza de diureză normală urmată de oligurie (durată câteva ore-zile)

2.faza de oligoanurie (8-10 zile)

3.faza poliurică (câteva zile)

4.faza de restitutio – dacă se tratează cauza, rinichiul își revine complet (1-3 luni)

Reprezentativă este apariția durerilor de tip colicativ şi apariţia anuriei.

Semne și simptome în insuficiența renală
acută
• Semnele clinice în primele două stadii sunt:
• oboseală;
• anorexie;
• hipotensiune;
• tahicardie;
• transpirații;
• extremități reci;
• edeme ale membrelor;
• vărsături;
• halena amoniacală;
• diaree;
• respirație Kussmaul sau Cheyne-Stokes;
• somnolență;
• convulsii;
• comă.
DIAGNOSTIC
• Pentru stabilirea diagnosticului se fac teste urinare, sanguine și examene imagistice.

• Explorările paraclinice evidențiază acidoză, hiperpotasemie, hipocalcemie, hiperglicemie,

hiperazotemie.

• Evoluție

• Prognosticul depinde de durata insuficienței renale. Dacă funcția renală nu se restabilește în

timp, apar tulburări biologice. Aplicate la timp, metodele de epurare extrarenală
permit vindecarea definitivă, rinichii recuperându-și în întregime funcțiile.
 Tratament în insuficiența renală acută
• Tratamentul insuficientei renale acute variază și depinde de cauză. Din acest motiv
tratamentul se adresează la început cauzei (șocul hipovolemic, hemoragiile,
deshidratările, înlăturarea agenților toxici).

• Este urmărită de depistarea și corectarea cauzelor prerenale, renale sau postrenale și de

restabilirea funcției renale. Se urmărește reechilibrarea acido-bazică și hidro-electrolitică.

• Obiectivul este de optimizare a circulației și a fluxului sanguin renal, de evitare a

medicamentele dăunătoare rinichilor și de eliminare a obstacolelor din calea de drenaj a
tractului urinar.

• În perioada oligo-anurică se combate retenția azotată. În cazurile grave se recurge la

hemodializă.
Îngrijirea pacientului cu insuficiență renală acută
Problemele pacientului cu insuficiență renală acută
• alterarea volumului lichidian;

• comunicare ineficace la nivel senzorio-motor legată de tulburările hidro-

electrolitice (hiponatriemia determină stare de confuzie, convulsii, iar
hiperhidratarea intracelulara determina tulburări de conștiență);

• potențial de complicații: imobilizarea la pat poate duce la apariția escarelor,

tromboflebitelor, hiperhidratarea extracelulara prin forțarea diurezei sau aport
excesiv de sare poate duce la HTA, edem cerebral, edem pulmonar acut, iar
acidoza determina tulburări respiratorii;
Îngrijirea pacientului cu insuficiență renală acută
Problemele pacientului cu insuficiență renală acută
• alimentație inadecvata prin deficit- este legată de prezența vărsăturilor
sau a creșterii diurezei, iar denutriția rapidă prin hipercatabolism;

• alterarea perfuziei tisulare: legată de scăderea volemiei;

• alterarea integrității pielii și a mucoaselor: tulburările hemostazei duc la

apariția unor hemoragii la nivelul tegumentelor și mucoaselor;

• deficit de autoîngrijire: legat de starea de slăbiciune, oboseală;

Obiectivele asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiență renală acută
• să fie evaluată funcția renală actuală;

• să fie înlăturate cauzele declanșatoare;

• să fie corectat dezechilibrul hidro-electrolitic;

• să fie restabilite funcțiilor vitale și vegetative;

• să fie prevenite complicațiile;

• să fie asigurată nutriția adecvată;

• să se asigure suport emoțional al pacientului și familiei;

• pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri și deprinderi noi.

Intervențiile asistentului medical pentru pacientul cu
insuficiență renală acută

• aplicarea măsurilor de urgență, asigurarea repausului la pat;

• măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

• recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;

• administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament etiologic, simptomatic,

tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;

• supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru

prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);

• ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;

Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiență renală acută
• efectuarea bilanțului zilnic între lichidele ingerate și cele excretate; evidenţa exactă a diurezei şi
a eliminărilor este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a medicului;

• bolnavul trebuie cântărit în fiecare zi pentru a urmări echilibrul consumului şi pierderilor;

• determinarea zilnică a densității urinare, recoltarea sângelui pentru determinarea ureei,

creatininei, rezervei alcaline, Cl, K, pH sanguin, hematocrit, numărul globulelor sanguine şi
urină – dozare a ureei urinare; evidenţă rezultatelor pe foaia de terapie intensivă a bolnavului.

• urmărirea respirației ( respirație Kussmaul în acidoză)

Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiență renală acută
• observarea manifestărilor patologice – vărsături, diaree, hemoragii, modificări de comportament, convulsii – vor

fi raportate imediat medicului.

• observarea turgorului pielii, observarea semnelor și simptomelor de infecție;

• asigurarea unui mediu securizant; camera trebuie să fie bine aerisită şi uşor încălzită (20-22 grade C).

• prevenirea complicațiilor;

• corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice;

• asigurarea regimului dietetic; regimul dietetic poate contribui în mare măsură la împiedicarea acumulării

produselor azotate rezultate din procesele de metabolism în organism. Din acest motiv, se vor exclude

substanțele proteice şi sarea din regim. Se va asigura un regim alimentar bogat în glucide (230-300 g) şi lipide

(100-150 g) care să asigure un aport caloric de 2000 cal pe zi. Regimul va cuprinde: orez fiert sub formă de

piure, paste făinoase, unt, untdelemn, biscuiţi, zahăr;

Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiență renală acută
• se exclud: pâinea, lactatele, ouăle, carnea, peştele, alimentele cu conținut mare de K – fructe
uscate, sucuri de fructe. Dacă bolnavul nu poate înghiţi sau varsă, de cele mai multe ori uremia
producând intoleranță digestivă, nutriţia se va asigura pe cale parenterală;

• hidratarea; completarea pierderilor de lichide este elementul esențial al tratamentului şi îngrijirii

bolnavului, căci deshidratarea însăşi poate duce la IR. Pe de altă parte şi hiperhidratarea poate
înrăutăţi starea bolnavului, deoarece este redusă capacitatea de eliminare a organismului prin
insuficienţa organului excretor principal. La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele
din băuturi, alimente, perfuzie, precum şi apa formată în organism din ţesuturile proprii, numită
apă endogenă care se evaluează la aproximativ 200-400 ml pe 24 ore.
Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiență renală acută
• aportul de lichide se stabilește de la o zi la alta în aşa fel încât bolnavul să scadă în greutate cu o rată
de 300-700 g pe zi. Orice creștere în greutate trebuie considerată ca o retenţie hidrică. De asemenea
orice scădere a Na plasmatic, în absența vărsăturilor şi a diareei trebuie considerată ca hiponatremie
de diluţie, deci ca o hiperhidratare.

• calea de administrare şi compoziţia lichidelor vor fi stabilite întotdeauna de medic.

• educația pacientului: explicarea cauzelor care au declanșat I.R.A., explicarea dietei și necesitații
restricției de lichide și sare, necesitatea îngrijirilor igienice riguroase, modul de prevenire a
complicațiilor, modul de administrare a medicamentelor (doza, orar, efecte secundare, reacții adverse),
necesitatea controalelor medicale ulterioare; educarea familiei referitor la sprijinul ce trebuie oferit
pacientului.
Insuficiența renală
cronică
Insuficiența renală cronică (IRC)
• Insuficiența renală cronică (IRC) se produce în urma alterării ireversibile a funcției
renale. Insuficiența renală cronică reprezintă etapa finală a bolilor renale bilaterale (
glomerulonefrită sau pielonefrită cronică, obstrucție de căi biliare, nefroză, nefropatia
diabetică, hipertensiunea, etc)

• În urma distrugerii nefronilor, rinichiul nu își mai poate îndeplini funcția. Astfel, substanțele
toxice rezultate din metabolism nu se mai excretă.
ETIOLOGIE

• Afecțiuni care distrug parenchimul renal, scad capacitatea funcțională a

rinichiului: glomerulonefrita cronică, pielonefrita cronică, nefropatie
diabetică, rinichi polichistic.

• Factori de acutizare a manifestărilor clinice: efort fizic intens, dietă

inadecvată a restricției nejustificate de apa și sodiu, aport de proteine
necorespunzător valorilor creatininei si ureei, medicație nefrotoxică,
reducerea volemiei (vărsături, diaree, diuretice în exces ), accidente
cardiovasculare, H.T.A., insuficiență cardiacă.istic.
Semne si simptome în insuficiența renală
cronică
• astenie, cefalee, scăderea poftei de mâncare;

• poliurie cu hipostenurie și mai apoi cu izostenurie, nicturie;

• grețuri, vărsături, diaree sau constipație, HDS, melenă;

• prurit în special noaptea, leziuni de grataj, descuamări, zone de hiperpigmentare;

• o paloare caracteristică de „galben-murdar”;

• amețeli, somnolență, crize convulsive, oboseală, anorexie;

• dispnee, respirație Cheyne-Stockes sau Kussmaul;

Semne si simptome în insuficiența renală
cronică
• tulburări cardiace, H.T.A., insuficiență cardiacă;

• pericardită, aritmii, edeme;

• alimentația devine imposibilă;

• apare diateza hemoragică;

• schimbări de comportament, alterarea nivelului de conștiință;

• crampe, contracturi musculare, parestezii, coma;

• anemie, deshidratare;

• scădere ponderală, slăbiciune, oboseală;

• tulburări hidro-electrolitice.
Stadii

• Cea mai gravă urmare este retenția azotată și a creatininei și

acidului uric. Sindromul rezultat din reducerea funcției de
excreție se numește uremie. Uremia constă în intoxicația
completă produsă de urină în sânge. Este însoțită de anemie și
de HTA. Uremia este stadiul final al IRC. Stadiile sunt:
Stadii

1.Rezerva renală scade la limită (50%)

2.Semne de IRC moderate (uree crescută, poliurie cu nicturie, deshidratare)

3.Stadiul de insuficiență renală severă (uree crescută, ph scăzut, densitate

urinară sever scăzută 1010-1011 (izostenurie) – în pielonefrita cronică
scăderea este mai mare)

4.Uremia – stadiul final (stare alterată profund, oboseală, paliditate, prurit, miros
amoniacal al aerului expirat, cefalee, stări confuzionale, convulsii, comă).
Evoluție

• În stadiul compensat, prognosticul este relativ bun. În stadiul decompensat, este

sumbru. Complicațiile sunt edemul pulmonar sau cerebral. Consecințele ICR sunt:

• lichide corporale: retenție sau depleție de Na, hiponatremie, hiperkaliemie, acidoză

metabolică

• cardiopulmonare: ICC, hipertensiune, pericardită, ateroscleroză, pneumonie, pleurită

• neuromusculare: encefalopatie

• gastrointestinale: anorexie, greață, vomă, gastroenterită, ulcer

• hematologice: anemie, disfuncții leucocitare.

Profilaxie

• evitarea infecțiilor sau tratarea corectă a acestora;

• depistarea în faze incipiente ale afecțiunilor renale;

DIAGNOSTIC
• Pentru stabilirea diagnosticului se fac teste urinare, sanguine și examene imagistice.

• Examene de laborator (creatinină plasmatică crescută, uree plasmatică crescută, rezerva

alcalină și ph scazute în acidoza metabolică, hiponatriemie, hipopotasemie).

• Insuficiența renală cronică poate fi împărțită în stadii: primul stadiu reprezintă o disfuncție
ușoară a funcției renale, în timp ce stadiul 5 necesită fie dializă, fie transplant renal.
Tratament

• repaus parțial sau total (în stadiul decompensat);

• dieta normocalorică, hipoproteică,normolipidică și hiperglucidică. În faza

decompensată proteinele vor fi reduse. Se va reduce și cantitatea de sare;

• în faza de uremie se recurge la alimentația pe sondă sau IV;

• tratament medicamentos (se combate acidoza, hipokaliemia, anemia,

infecțiile);

• rinichi artificial sau transplant de rinichi.

Problemele pacientului cu insuficiența
renală cronică
• alterarea echilibrului hidro-electrolitic: vărsături, diaree, exces de diuretice, restricții dietetice;

• alterarea echilibrului acido-bazic: degradarea funcției tubulare;

• alterare senzoriala: tulburări hidro-electrolitice;

• alterarea integrității pielii: leziuni de grataj; alterarea proceselor cognitive (potențial ): tulburări
hidro-electrolitice și acido-bazice;

• reducerea mobilității fizice: imobilizare la pat;

• anxietate: evoluția nefavorabila a bolii, iminenta unei intervenții chirurgicale (transplant renal);

• perturbarea conceptului de sine: necesitatea efectuării dializei.

Obiectivele asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiență renală cronică
• să fie combătute sau diminuate cauzele;

• să se minimalizeze deteriorarea funcției renale;

• să fie corectate manifestările prezente;

• să fie prevenite complicațiilor;

• să fie suplinită funcția renala.

Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiența renală cronică
• măsurarea funcțiilor vitale și notarea în foaia de temperatură;

• asigurarea repausului la pat mărind numărul orelor în I.R.C. avansată;

• asigurarea odihnei și reducerea anxietății pacientului prin suport psihologic;

• aerisirea salonului, asigurarea unui microclimat corespunzător;

• recoltarea de produse biologice si patologice pentru examinări de laborator;

• administrarea tratamentului medicamentos prescris de medic: tratament

etiologic, simptomatic, tratamentul complicațiilor și urmărirea efectelor acestuia;
Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiența renală cronică
• administrează tratament etiologic: antiinfecțioș (în pielonefrita), chirurgical (litiaza urinară), de

echilibrare a diabetului zaharat;

• administrarea tratamentului medicamentos pentru corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice,

acido-bazice, pentru corectarea tulburărilor hematologice, cardio-respiratorii, gastro-intestinale;

• supravegherea stării generale a pacientului si observarea efectului tratamentului pentru

prevenirea potențialelor complicații (septice, toxice, alergice);

• ajutarea pacientului în satisfacerea nevoilor fundamentale;

• face bilanțul zilnic între lichidele ingerate și cele excretate;

Intervențiile asistentului medical pentru
pacientul cu insuficiența renală cronică
•observarea semnelor de deshidratare extracelulara;

•cântărirea zilnica a pacientului; măsurarea diurezei;

•pregătirea psihică a pacientului pentru a cunoaște esența și importanța examinărilor;

•furnizează pacientului informațiile necesare pentru îngrijirea sa la domiciliu;

•pregătirea, supravegherea și îngrijirea pacientului care necesita hemodializă sau dializa peritoneală;

•pregătire preoperatorie și îngrijiri postoperatorii pentru pacientul cu intervenție chirurgicală pentru

transplant renal;

•educația pacientului în vederea repausului la pat și a stilului de viață; necesitatea restricțiilor

alimentare, evitarea frigului, umezelii, a efortului fizic intens, igiena riguroasă a tegumentelor,

profilaxia infecțiilor și tratarea corespunzătoare a acestora.

Cauzele, simptomele și
tratamentul natural al
infecțiilor urinare
Infecția urinară

• Infecția urinară este o afecțiune comună cauzată de creșterea bacteriilor în tractul urinar.
Aceste bacterii pot pătrunde în organism prin uretră și se pot multiplica în vezica urinară
sau alte părți ale tractului urinar. Infecțiile urinare pot afecta atât bărbații, cât și femeile.
• Infecțiile urinare sunt mai frecvente la femei, deoarece uretra lor este mai scurtă decât
cea a bărbaților, ceea ce face mai ușoară pentru bacterii să pătrundă în tractul urinar. Alți
factori de risc pentru infecțiile urinare includ vârsta, diabetul zaharat, sarcina, o istorie de
infecții urinare și o slăbire a sistemului imunitar.
• Infecțiile urinare sunt împărțite în funcție de locația lor în tractul urinar. Cistita este cea
mai comună formă de infecție urinară și afectează vezica urinară. Această afecțiune
poate provoca dureri în timpul urinării, nevoia de a urina des și senzația de arsură sau de
presiune în zona vezicii urinare. Dacă infecția se extinde la rinichi, poate apare
pielonefrita, o afecțiune mai gravă care poate duce la febră, frisoane și dureri de spate.
 Tipuri de infecție urinară
• Există mai multe tipuri de infecții urinare, care se pot manifesta în diferite moduri și care pot
necesita tratamente specifice. Cele mai comune tipuri sunt:
• Cistita: este o infecție a vezicii urinare, care este cauzată de bacterii și care determină urinare
dureroasă, nevoia frecventă de a urina și urina tulbure sau cu sânge.
• Uretrita: este o infectie a uretrei, care este cauzată de bacterii sau virusuri și care se manifestă prin
usturime sau durere la urinare, eliminare de secreții de la nivelul uretrei și disconfort genital.
• Pielonefrita: este o infecție care apare în multe cazuri prima oară în uretră sau vezică și apoi se
deplasează către unul sau ambii rinichi, care poate fi cauzată de bacterii și care determină febră,
frisoane, dureri în partea de jos a spatelui, greață și vărsături.
• Prostatita: este o infecție a prostatei, care poate fi cauzată de bacterii și care se manifestă prin
disconfort la nivelul prostatei, durere sau usturime la urinare și nevoia frecventă de a urina.
• Este important să se identifice tipul de infecție urinară pentru a se putea determina cel mai eficient
tratament și pentru a se preveni complicațiile grave. De asemenea, este important să se prevină
infecțiile urinare prin adoptarea unor obiceiuri de igienă adecvate și prin evitarea factorilor de risc,
cum ar fi retenția urinară sau infecțiile transmise sexual.
Cauze și factori de risc pentru infecțiile
urinare
• Infecțiile urinare sunt cauzate în mod obișnuit de bacterii care invadează sistemul urinar. Cele mai
frecvente bacterii implicate în apariția infecțiilor urinare sunt Escherichia coli (E. coli), care se
găsește de obicei în tractul intestinal inferior. Odată ce bacteriile ajung în tractul urinar, acestea se
pot multiplica și pot cauza o infecție. Există mai multe cauze si factori de risc care pot duce la
dezvoltarea infectiilor urinare.

• Cele mai comune includ:

1. Sexul feminin: Femeile sunt mai predispuse la dezvoltarea infecțiilor urinare decât bărbații, datorită
faptului că uretra femeilor este mai scurtă decât cea a bărbaților, ceea ce facilitează intrarea
bacteriilor în tractul urinar;

2. Vârsta: Persoanele în vârstă au un risc mai mare de a dezvolta infecții urinare, deoarece sistemul
lor imunitar poate fi mai slăbit, iar mușchii vezicii urinare pot deveni mai slabi, permițând astfel
creșterea bacteriilor;
Cauze și factori de risc pentru infecțiile urinare

1. Retenția urinară: atunci când urina rămâne prea mult timp în vezica urinară, bacteriile se pot multiplica și pot

cauza infecții;

2. Stilul de viață: anumite obiceiuri de viață pot crește riscul de infecție urinară, cum ar fi igiena precară, consumul

redus de lichide, utilizarea prelungită a dispozitivelor intrauterine sau a spermicidelor;

3. Diabetul: persoanele cu diabet sunt mai predispuse la infecțiile urinare din cauza faptului că nivelul crescut de

zahăr din sânge poate favoriza dezvoltarea bacteriilor;

4. Obezitatea: Persoanele obeze pot avea un risc mai mare de a dezvolta infecții urinare, deoarece transpirația

excesivă și pielea pliurilor pot permite bacteriilor să se înmulțească mai ușor;

5. Sarcina: femeile gravide sunt mai predispuse la infecțiile urinare din cauza presiunii exercitate de uter asupra

vezicii urinare, care poate împiedica eliminarea completă a urinei;

6. Sistemul imunitar slăbit: persoanele cu sistemul imunitar slăbit din cauza unei boli sau a tratamentelor

medicale sunt mai susceptibile la infecții urinare.

• Este important să se identifice și să se trateze factorii de risc pentru infecțiile urinare, pentru a preveni recurența

acestora și pentru a reduce riscul complicațiilor.

Care sunt simptomele infecției urinare?
• Simptomele unei infecții urinare pot varia în funcție de tipul de infecție și de persoana afectată, însă există
cateva semne și simptome comune ale infecției urinare:

1. Senzația de arsură sau durere la urinare: Această senzație este cauzată de inflamarea mucoasei
tractului urinar, care poate fi iritată de bacteriile din urină.

2. Urinarea frecventă și urgentă: O persoana cu infecție urinară poate simți nevoia să urineze mai des
decât de obicei și să aibă senzația că trebuie să urineze imediat.

3. Urinarea în cantități mici: pacienții cu infecție urinară pot avea dificultăți în eliminarea unei cantități
suficiente de urină de fiecare dată.

4. Urina tulbure sau cu miros neplăcut: Urina poate fi tulbure și să aibă un miros neplăcut din cauza
prezenței bacteriilor.
Care sunt simptomele infecției urinare?
1. Durere in zona abdominala sau in partea inferioara a spatelui: Aceasta durere poate fi un
semn al infectiei care s-a extins la rinichi.

2. Oboseala și stare generala de rau: Unele persoane pot prezenta oboseala, stare de
epuizare si simptome similare gripei.

• Este important de remarcat că simptomele infecției urinare pot varia de la o persoană la alta și
pot fi diferite în funcție de vârsta și sexul pacientului.

• Vom explora în continuare simptomele asociate cu două tipuri principale de infecții urinare:
cistite și uretrite (infectii urinare joase) și pielonefrite (infecții urinare superioare).
Simptomele în cazul cistitelor și uretritelor
(infecții urinare joase)
• Cistita și uretrita sunt infecții urinare joase, care afectează, în general, vezica urinară și uretra. Aceste infecții
pot fi cauzate de bacterii care pătrund în sistemul urinar prin uretră. Simptomele comune ale cistitelor și
uretritelor includ:

1. Durere sau arsură la urinare (disurie)

2. Necesitatea frecventă și urgentă de a urina

3. Cantități mici de urină eliberate în timpul fiecărei urinări

4. Urină tulbure sau cu aspect înșelător

5. Prezența sângelui în urină (hematurie) în unele cazuri

6. Durere în zona pelviană sau abdominală inferioară

7. Disconfort sau senzație de presiune în vezică

Simptomele în cazul pielonefritelor (infecții
urinare superioare)
• Pielonefrita este o infecție urinară mai gravă, care afectează rinichii. Aceasta poate
apărea ca o complicație a unei infecții urinare joase netratate sau poate fi cauzată de
bacterii care se răspândesc direct către rinichi. Simptomele caracteristice ale
pielonefritelor includ:
1.Durere intensă în partea superioară a spatelui sau în zona rinichilor
2.Febra înaltă, adesea însoțită de frisoane
3.Oboseală sau slăbiciune generală
4.Grețuri și vărsături
5.Pierderea poftei de mâncare
6.Urină tulbure sau cu miros neplăcut
7.Prezența sângelui în urină
Simptomele infecției urinare la femei vs.
bărbați
• Simptomele infecțiilor urinare pot varia și în funcție de gen. Femeile sunt mai predispuse
să dezvolte infecții urinare, iar simptomele caracteristice pot include:

1.Durere sau arsură la urinare

2.Necesitatea frecventă și urgentă de a urina

3.Disconfort în zona pelviană sau abdominală inferioară

4.Prezența sângelui în urină în unele cazuri

5.Miros neplăcut al urinei

6.Senzație de presiune în vezică

Simptomele infecției urinare la femei vs.
bărbați
• La bărbați, infecțiile urinare sunt mai puțin frecvente și pot fi asociate adesea cu probleme
ale prostatei. Simptomele posibile în cazul bărbaților includ:

1.Durere sau arsură la urinare

2.Dificultăți în începerea și menținerea fluxului de urină

3.Dureri în zona rectală

4.Prezența sângelui în urină sau spermă în unele cazuri

• Este important de reținut că acestea sunt doar câteva exemple de simptome și că fiecare
individ poate experimenta simptome diferite în cazul unei infecții urinare.
Cum poți preveni o infecție urinară?
• Prevenirea infecțiilor urinare poate fi realizată prin respectarea unor măsuri
simple, care ajută la menținerea igienei zonei intime și la eliminarea
bacteriilor din tractul urinar.
• Remedii naturiste pentru tratarea infecțiilor urinare
• Iată câteva modalități eficiente de prevenire a infecțiilor urinare:
• 1. Bea cât mai multe lichide
• Consumul unei cantități adecvate de lichide poate ajuta la diluarea urinei și
la eliminarea bacteriilor din tractul urinar. Se recomandă consumul de apă,
ceaiuri sau sucuri naturale.
Remedii naturiste pentru tratarea infecțiilor
urinare
• 2. Urinează frecvent
• Reținerea urinei poate favoriza înmulțirea bacteriilor în tractul urinar. Pentru a preveni
infecțiile urinare, se recomandă urinarea frecventă, chiar dacă cantitatea de urină
eliminată este mică.
• 3. Pastrează curățenia zonei intime
• Igiena zilnică a zonei intime poate reduce riscul apariției infecțiilor urinare. Se recomandă
folosirea săpunului neutru și evitarea parfumurilor sau a produselor iritante.
• 4. Merișoarele
• Merișoarele sunt bogate în proantocianidine, substanțe care împiedică bacteriile să se
fixeze de pereții tractului urinar. Se recomandă consumul de suc sau capsule de
merișoare.
Remedii naturiste pentru tratarea infecțiilor
urinare
• 5. Urzica
• Este o plantă medicinală cu proprietăți diuretice, adică ajută la eliminarea excesului de
apă și toxine din organism. Poate ajuta la prevenirea infecțiilor urinare prin creșterea
fluxului de urină și eliminarea bacteriilor din vezica urinară.
• 6. Matasea de porumb
• Are proprietăți antiinflamatorii și diuretice. Aceasta conține substanțe active care ajută la
reducerea inflamației și la combaterea bacteriilor, ajutând la golirea vezicii urinare.
• 7. Coada-calului
• Este o plantă bogată în antioxidanți și compuși antimicrobieni care pot ajuta la eliminarea
bacteriilor din tractul urinar și la prevenirea recidivelor.
Ce suplimente se pot lua pentru infecția
urinară?
• Există câteva suplimente alimentare care au fost utilizate ca remedii naturale pentru
infecțiile urinare. Acestea pot fi utilizate ca adjuvante pentru tratamentul infecțiilor urinare
sau pentru prevenirea acestora.
• Urimer Akut
• Un supliment popular este Urimer Akut, care conține o combinație de plante precum
merișorul, coada-calului și matasea de porumb, cunoscute pentru proprietățile lor
diuretice și antibacteriene. Urimer Akut poate fi utilizat pentru a calma simptomele
infecțiilor urinare și pentru a ajuta la combaterea bacteriilor care le cauzează.
• Urimer Akut este recomandat în special în cazul infecțiilor urinare recurente, dar poate fi
folosit și în cazul primelor simptome ale unei infecții urinare pentru a preveni agravarea
situației. Acesta ajută la reducerea inflamației și a durerii, ameliorează simptomele
neplăcute precum usturimea la urinare și nevoia frecventă de a urina.
Ce suplimente se pot lua pentru infecția
urinară?
• Vitamina D

• Vitamina D poate fi un supliment util pentru prevenirea infecțiilor urinare, deoarece aceasta poate ajuta la întărirea

sistemului imunitar și poate crește capacitatea corpului de a lupta împotriva bacteriilor. Un nivel adecvat de vitamina

D poate ajuta, de asemenea, la menținerea unei sănătăți optime a tractului urinar. Studiile au arătat că persoanele cu

un nivel scăzut de vitamina D pot avea un risc mai mare de a dezvolta infecții urinare.

• Vitamina C

• Vitamina C poate fi un supliment benefic în prevenirea și tratarea infectiilor urinare. Aceasta poate ajuta la acidifierea

urinei, ceea ce poate face mai dificilă dezvoltarea bacteriilor în tractul urinar. De asemenea, vitamina C poate ajuta la

întărirea sistemului imunitar, ceea ce poate ajuta organismul să lupte împotriva infecțiilor.

• Consumă probiotice

• Consumul de probiotice poate fi un element important în tratamentul naturist reno-urinar, deoarece acestea ajută la

menținerea echilibrului bacterian din tractul urinar și pot reduce riscul de apariție a infecțiilor urinare recurente.
Ce suplimente se pot lua pentru infecția
urinară?
• Infecțiile urinare sunt o problemă comună și supărătoare, dar există numeroase metode de
prevenire și tratamente disponibile. Pentru a preveni infecțiile urinare, este important să
menținem o igienă bună și să ne hidratăm adecvat, să evităm iritanții și să luăm suplimente
nutritive, cum ar fi Urimer Akut, vitamina C, vitamina D și probiotice.

• Din ce în ce mai mulți oameni aleg să încerce un tratament naturist pentru infecția urinară,
pentru a evita utilizarea de antibiotice și a experimenta beneficiile plantelor medicinale.

• Dacă ai experimentat simptome de infecție urinară sau dorești să previi această problemă,
continuă să te informezi despre cum să iți menții sănătatea tractului urinar prin intermediul
unui stil de viață sănătos și alegerea unor produse naturale și sigure pentru sănătatea ta.
Glomerulonefrita
Glomerulonefrita
• Despre glomerulonefrită

• Glomerulonefrita este o afecțiune caracterizată prin inflamarea glomerulilor, care sunt vase mici de

sânge din rinichi ce joacă un rol crucial în filtrarea deșeurilor și a excesului de lichid din sânge.

Aceasta poate duce la deteriorarea glomerulilor și le poate afecta capacitatea de a funcționa corect,

provocând scăderea funcției renale. Însă, nu în toate tipurile de glomerulonefrite apar fenomene

inflamatorii.

• Glomerulonefrita apare de sine stătător sau ca parte a unei alte boli, cum ar fi lupusul sau diabetul.

Inflamația severă sau prelungită asociată cu glomerulonefrită poate afecta rinichii, care riscă să

cedeze atunci când deșeurile se adună în fluxul sanguin. Afecțiunea cauzează, de asemenea, o

lipsă de proteine în sânge, deoarece acestea sunt expulzate din organism prin urină în loc să intre

în fluxul sanguin.
Tipuri

• Atunci când glomerulonefrita debutează brusc, se numește

glomerulonefrită acută, iar când se instalează insidios și
durează o perioadă lungă de timp, se numește glomerulonefrită
cronică. Unii oameni pot avea un atac acut și apoi o afecțiune
cronică, ani mai târziu.
Cauze
• Există mai multe cauze care pot provoca glomerulonefrită:

• Bolile infecțioase - pot duce direct sau indirect la glomerulonefrită:

• glomerulonefrita acută post-streptococică - se poate dezvolta la o săptămână sau două după

recuperarea în urma unei infecții streptococice în gât sau, rareori, a pielii, cauzată de o
bacterie streptococică (impetigo). Inflamația apare atunci când anticorpii împotriva bacteriei se
acumulează în glomeruli. Copiii sunt mai susceptibili să dezvolte glomerulonefrită acută post-
streptococică decât adulții, dar, totodată, este mai probabil ca aceștia să se recupereze rapid;
Cauze

• endocardită bacteriană - este o infecție a căptușelii interioare a

camerelor și valvelor inimii;

• infecții virale ale rinichilor - cum ar fi hepatita B și hepatita C, care

provoacă inflamarea glomerulilor și a altor țesuturi renale;

• HIV - virusul care provoacă SIDA poate duce la glomerulonefrită și la

afectarea progresivă a rinichilor, chiar înainte de apariția SIDA.
Cauze

• Bolile autoimune:
• lupus - o boală inflamatorie cronică, lupusul eritematos sistemic poate afecta diferite
organe ale corpului, inclusiv pielea, articulațiile, rinichii, celulele sanguine, inima sau
plămânii;
• sindromul Goodpasture - în această afecțiune rară, cunoscută și sub numele de boala
anti-GBM, sistemul imunitar creează anticorpi împotriva țesuturilor din plămâni și rinichi;
ea poate provoca leziuni progresive și permanente la nivelul rinichilor;
• nefropatia IgA - imunoglobulina A (IgA) este un anticorp care reprezintă prima linie de
apărare împotriva agenților infecțioși. Nefropatia IgA apare atunci când depozitele de
anticorpi se acumulează în glomeruli. Inflamația și leziunile ulterioare pot trece
neobservate pentru o perioadă lungă de timp, dar cel mai frecvent simptom este sângele
în urină.
Cauze
• Vasculita
• Este o inflamație a vaselor de sânge, iar tipurile de vasculită
care pot provoca glomerulonefrită includ:
• poliarterita - această formă de vasculită afectează vasele de
sânge medii și mici de la nivelul rinichiului, tegumentului,
mușchilor, articulațiilor și tractului digestiv;
• granulomatoza cu poliangeită - cunoscută anterior sub numele
de granulomatoza lui Wegener, aceasta afectează vasele de
sânge mici și medii din plămâni, căile respiratorii superioare și
rinichii.
Cauze
• Afecțiuni sclerotice
• Unele boli sau afecțiuni cauzează cicatrizarea glomerulilor, ceea ce duce la o funcție
renală redusă și în declin:
• tensiune arterială ridicată - gestionată necorespunzător, poate provoca cicatrizarea și
inflamarea glomerulilor; glomerulonefrita inhibă rolul rinichiului în reglarea tensiunii
arteriale;
• boala renală diabetică (nefropatie diabetică) - nivelul ridicat de zahăr din sânge contribuie
la cicatrizarea glomerulilor și crește rata fluxului de sânge prin nefroni;
• glomeruloscleroza segmentară focală - în această afecțiune, cicatrizarea este dispersată
între unii dintre glomeruli; acest lucru poate fi rezultatul unei alte boli sau poate apărea
fără niciun motiv cunoscut.
• Glomerulonefrita este asociată cu anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul gastric,
cancerul pulmonar și leucemia limfocitară cronică.
Factori de risc
• Unii dintre factorii de risc comuni asociați cu glomerulonefrita includ:
• infecții - anumite infecții, cum ar fi angina streptococică, infecții cutanate sau
infecții virale precum hepatita B sau C, pot crește riscul de glomerulonefrită;
• bolile autoimune - lupusul eritematos sistemic, vasculita sau sindromul
Goodpasture;
• factori genetici;
• expunerea la toxine (ex. substanțe chimice industriale);
• medicamente - antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), antibiotice și tratament
pentru tensiunea arterială;
• vârsta și sexul - glomerulonefrita poate apărea la orice vârstă, dar este mai
frecventă la adulții în vârstă și la bărbați;
• afecțiuni cronice - diabet, hipertensiune arterială și boli renale.
Simptome
• Persoanele cu glomerulonefrită, adesea, nu prezintă semne ale afecțiunii, dar
manifestările pot include:
• sânge în urină, ceea ce poate face ca urina să aibă un aspect maro, roz sau
roșu;
• oboseală, greață sau o erupție cutanată;
• hipertensiune (tensiune arterială ridicată) sau dificultăți de respirație;
• dureri la nivelul articulațiilor sau al abdomenului;
• urinare mai rară sau mai frecventă decât în mod normal;
• umflături la nivelul picioarelor sau al feței;
• urină spumoasă.
Diagnosticare
• Medicul specialist vă va analiza istoricul medical și vă va face un
examen fizic, dar şi alte teste:
• sumar de urină;
• teste de sânge;
• ecografie a rinichiului;
• biopsia de rinichi.
• Pot urma teste imagistice dacă există dovezi de afectare, inclusiv
radiografii, ultrasunete sau tomografii computerizate.
Tratament
• Tratamentul pentru glomerulonefrită depinde de cauza care stă la baza afecțiunii și de gravitatea acesteia:

• medicamente - corticosteroizi, imunosupresoare și medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale şi reducerea

inflamației;

• antibiotice - dacă glomerulonefrita este cauzată de o infecție bacteriană, pot fi prescrise antibiotice pentru a trata
infecția;

• dializă - în cazurile severe în care rinichii nu pot funcționa corespunzător, poate fi necesară dializa, pentru a filtra
deșeurile și excesul de lichide din sânge;

• schimb de plasmă - aceasta este o procedură care presupune îndepărtarea plasmei sanguine a pacientului și
înlocuirea acesteia cu o soluție de substituție, ceea ce poate ajuta la eliminarea anticorpilor dăunători;

• transplantul de rinichi - în cazurile în care rinichii sunt grav afectați și nu pot funcționa corespunzător, transplantul
poate deveni necesar.
Tratament
• Gradul de refacere a rinichilor în cazul glomerulonefritei depinde de mai mulți
factori, inclusiv de cauza care stă la baza afecțiunii, de gravitatea inflamației și
a leziunilor la nivelul glomerulilor, precum și de promptitudinea tratamentului. În
cazul în care glomerulonefrita este cauzată de o infecție, cum ar fi streptococul
sau o infecție a tractului urinar, tratarea promptă a infecției poate duce, uneori,
la o recuperare completă a funcției renale
Complicații

• Glomerulonefrita poate duce la:

• hipertensiune arterială;

• insuficiență cardiacă;

• edem pulmonar;

• insuficienţă renală acută;

• boală cronică de rinichi;

• afectarea altor organe.

Prevenţie
• Cele mai multe forme de glomerulonefrită nu pot fi prevenite, dar există câteva modalități de a
reduce riscul:

• solicitați asistență medicală în cazul unei infecții streptococice care provoacă dureri în gât sau
impetigo;

• ţineți sub control diabetul și tensiunea arterială;

• evitaţi contactul sexual neprotejat;

• evitaţi consumul de droguri intravenos.

• Alegerea unui stil de viață sănătos, cu multe exerciții fizice, somn de calitate și o dietă echilibrată
poate reduce riscul de glomerulonefrită, precum și riscul altor infecții și al hipertensiunii.