Nivelurile de integrare şi

organizare a materiei vii

A REALIZAT ELEVA CLASEI A XII-A B:ROTARU ARIADNA
PROFESOR: PARASCA STELA
„Universul este atât de bine creat, încât a-şi dori
să-i învăţ şi să-i aplic principiile, în loc să-l
exploatez în mod orbesc şi cu frica pentru
supravieţuire.” R. Buckminster Fuller

NATURA ARE O ORGANIZARE

SISTEMICĂ
SISTEMUL reprezintă un ansamblu de
elemente identice sau diferite, unite prin
conexiuni, interacţiuni, în aşa fel încât se
realizeaza un tot întreg.
PARTIULARITĂŢILE SISTEMELOR BIOLOGICE
• Caracter informaţional
• Integralitatea
• Heterogenitatea
• Echilibrul dinamic
• Programul genetic
• Autoreproducerea
• Autoreglarea
• Finalitatea răspunsurilor
Materia în natură nu este distribuită la întâmplare, ci este organizată în corpuri materiale. Materia
vie se caracterizează prin anumite particularităţi, printre care:
• organizare - construirea unui ansamblu de elemente şi fenomene care se află în strânsă
interacţiune şi se subordonează întregului (totalitatea organelor ce participă la digestia produselor
alimentare formează sistemul digestiv; totalitatea sistemelor vitale alcătuiesc organismul);
• structură - mod de organizare internă, de alcătuire a sistemului, în care se stabi I esc relaţii
spaţiale interdependente între componenţii săi (de exemplu, fiecare parte componentă a sistemului
digestiv (cavitatea bucală, stomacul, intestinul, ficatul etc.) are o anumită structură, determinată de
funcţiile exercitate în cadrul acestui sistem; fiecare organism se caracterizează printr-o anumită
structură, determinată de nivelul său de organizare);
• funcţie - activitatea desfăşurată de un element care duce la menţinerea întregului (fiecare organ în
cadrul sistemului digestiv are una sau mai multe funcţii, care asigură prelucrarea complexă şi
valorificarea produselor alimentare; fiecare sistem de organe exercită o anumită funcţie (sau mai
multe funcţii), care asigură existenţa organismului).
Nivelurile de integrare reflectă o anumită
calitate a materiei. Ele pot include atât sisteme
nevii (particule elementare, atomi, molecule),
cât şi sisteme vii (celule, ţesuturi, organe). La
aceste niveluri, viaţa poate fi investigată, dar nu
poate exista propriu-zis, deoarece nu sunt
valide toate însuşirile viului. Printre aceste
niveluri pot fi menţionate:
• nivelul molecular - reprezentat prin molecule
de ADN şi proteine în cadrul unei anumite
celule;
• nivelul celular - reprezentat prin diferite tipuri
de celule în cadrul unui ţesut;
• nivelul tisular - reprezentat prin diferite tipuri
de ţesuturi în cadrul unui organ;
• nivelul de organe - reprezentat prin diferite
organe în cadrul unui organism.
Nivelurile de integrare contribuie la organizarea vieţii. însă
doar acele niveluri care posedă un caracter de universalitate
alcătuiesc nivelurile de organizare. Ele au o organizare
specifică, proprie numai sistemelor biologice, în cadrul
cărora se realizează toate însuşirile viului. Printre aceste
tipuri de niveluri pot fi menţionate:
• nivelul individual - reprezentat prin anumiţi indivizi, fie
monocelulari (amiba, parameciul, clorela etc.), fie
pluricelulari (mazărea, cartoful, lupul, maimuţa etc.);
• nivelulpopulaţional (sau al speciei) - reprezentat prin
populaţii de indivizi sau prin alte forme de existenţă a speciei
(familia de lei, bancul de peşti, herghelia de cai etc.);
• nivelul biocenotic - reprezentat prin diferite biocenoze
(acvatice, de uscat etc.);
• nivelul biosferic - reprezentat prin biosfera Terrei, care
există graţie circuitelor biogeochimice ale materiei şi
energiei.
Materia vie este organizată astfel încât realizează funcţii ce reprezintă esenţa vieţii. Viaţa, fiind foarte complexă, se
caracterizează prin:
1. Programul genetic
Programul genetic reprezintă totalitatea informaţiei ereditare, acumulată pe parcursul evoluţiei istorice, ce
determină existenţa speciei în anumite condiţii ale mediului înconjurător. Această informaţie este stocată şi mai
apoi valorificată prin intermediul acizilor nucleici (ADN şi ARN)Programele pot fi divizate în:
a) programe pentru sine,
b) programe inferioare,
c) programe superioare
2. Autoreproducerea
Autoreproducerea reprezintă capacitatea organismelor vii de a forma copii mai mult sau mai puţin identice cu
formele parentale. Ea se realizează pe diferite căi - fie asexuată (fragmente de tal sau mi- celiu, înmugurire, spori,
rădăcini sau tulpini modificate etc.), fie sexuată (prin contopirea a două celule specializate - gameţi). Tipul de
reproducere depinde de mai mulţi factori: gradul de dezvoltare a organismului, durata ciclului vital, prolificitatea,
adaptarea la condiţiile mediului etc.
3. Integralitatea
Această însuşire a materiei vii asigură comportamentul unui sistem integral în relaţia sa cu mediul înconjurător,
păstrând totodată individualitatea fiecărui element care constituie acest sistem. De exemplu, organismul uman
reprezintă un organism integral, însuşirea aceasta fiind asigurată de organele ce exercită diferite funcţii.
4. Heterogenitatea
Heterogenitatea asigură diversitatea structurală şi funcţională a sistemelor biologice.
Heterogenitatea determină instalarea echilibrului dinamic. Din aceste considerente, heterogenitatea nu poate fi
absolută.
5. Echilibrul dinamic
Echilibrul dinamic reprezintă însuşirea viului de a se afla într-un permanent schimb de materie şi energie cu mediul
înconjurător, ca urmare asigurându-se autoreînnoirea continuă.
6. Autoreglarea
Sistemele biologice îşi menţin echilibrul dinamic cu propriile posibilităţi, asigurând controlul şi coordonarea automată.
La diferite niveluri de organizare a materiei vii există diverse mecanisme de autoreglare, la baza cărora se află principiul
conexiunii inverse
7. Caracterul informaţional
Materia vie are un caracter informaţional, care reprezintă capacitatea de a recepţiona, de a stoca şi de a transmite
informaţia în cadrul sistemului. Informaţia poate fi transmisă prin diferiţi stimuli:
a) fizici - prin intermediul sunetelor (de exemplu, la delfini, chiroptere), al culorii (de exemplu, la peşti, reptile);
b) chimici - prin intermediul substanţelor atractante şi/sau repelente (de exemplu, la insecte, reptile, mamifere);
c) biologici - prin comportament (în special, în perioada nupţială, dar nu numai) (de exemplu, la mamifere, păsări, peşti,
insecte).
8. Finalitatea răspunsurilor
Finalitatea răspunsurilor presupune capacitatea organismelor de a răspunde de fiecare dată adecvat la condiţiile variabile
ale mediului. Având această capacitate, organismele se adaptează la condiţiile de mediu.