EPOCA

MARILOR
CLASICI
GENERALITATI
 Epoca marilor clasici (cunoscută și ca perioada marilor clasici) este
de o importanță majoră, deoarece marchează perioada de timp în
care au publicat și au scris unii dintre cei mai importanți scriitori ai
literaturii române.
 Atunci când ne referim la Epoca marilor clasici, cunoscută și ca
perioada junimistă, marcăm a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
când au scris și au publicat mari autori ai literaturii române,
precum: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan
Slavici
MIHAI
EMINESCU(1850-
1889)
Caba Alin
VIATA
 Mihai Eminescu s-a nascut pe data de 15 ianuarie 1850 in Botosani
si a decedat in anul 1889 pe 15 iunie la Bucuresti, el a fost un poet,
prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica
literara drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana.
 Copilaria a petrecut-o la Botosani si Ipotesti in casa
parinteasca, intr o totala libertate de miscare si de contact cu
oamenii si natura, stare evocata cu adanca nostalgie in poeziile de
mai tarziu (“Fiind baiet...” sau “O, ramai”)
 CASA DIN VIENA IN CARE A LOCUIT EMINESCU
IN TIMPUL STUDIILOR DIN VIENA
(KOLLERGASSE 3)

 Portetul lui Mihai Eminescu

STUDII URMATE
 Pe data de 16 aprilie 1863, Eminescu a parasit definitiv cursurile,
desi avea o situatie buna la invatatura. Avea note foarte bune la
toate materiile. Plecand de vacanta Pastelui la Ipotesti, nu s-a mai
intors la scoala.
Intre 1869 si 1872, a inceput studiile in Viena. Urmeaza ca
un “auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie si Drept (dar
audiaza si cursuri de la alte facultati). Activeaza in randul societatii
studentesti( Printre care participa la participa unei serbari la
PUTNA, cu ocazia implinirii a 400 de la zadirea manastirii de catre
Stefan Cel Mare)
ACTIVITATE LITERARA
 Alaturi de volumele cuprinzand traduceri din limbi straine, piese de
teatru, un rol important il au editiile cu versuri (antume si postume).
Poeziile au fost publicate in revista “Familia”
 Mihai Eminescu debuteaza in 1866 cu poezia “La mormantul lui
Aron Pumnul” publicata in brosura Lacrimioarele.
 Pe 25 februarie revista Familia ii publica poezia “De-as avea”. Iosif
Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat insa numele din Eminovici in
Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat si pentru totdeauna.
In revista Familia I se mai publica si urmatoarele opere : “O calarire in
zori” ; “Din Strainatate” ; “Speranta” ; “Misterele Noptii”
ACTIVITATE LITERARA
 In creatiile poetului si au facut aparitia durerea si revolta oamenilor
de rand, stiinta si filosofia, natura si dragostea. Operele sale cele
mai reprezentative sunt : “Sarmanul Dionis” (1 dec. 1872 “Conv.
Lit”) “Floare Albastra” (1 aprilie 1873 “Conv. Lit”) “Lacul” (1 sept
1876 “Conv. Lit”) “Sara pe deal” (1 iulie 1885”Conv. Lit”)si “O,
ramai” ( 1 feb. 1879 “Conv. Lit”). Cea mai mare bogatie a sa fiind
poemul Luceafarul inceputa inca din 1873 dar scrisa si finisata de-a
lungul multor ani pana la publiarea sa in 1883 aprilie, in Almanahul
societatii studentesti “România Jună” din Viena
ROMANTISMUL LUI
EMINESCU
Considerat cel mai important poet roman, Mihai Eminescu surprinde in poezia sa
un univers al sentimentelor, incadrandu se din acest punct de vedere in romantism.
Eminescu scrie influentat de curentul romantic, abordand teme si motive specifice
precum : refugiul in trecut sau spatii imaginare, prin istorie, filozofie, iubire, natura.
 O astfel de creatie este poezia “Floare albastra”care se bazeaza pe un motiv
romantic preluat de Eminescu de la germanul Novalis. “Floare albastra” este simbol
al iubirii si al puritatii. Romantismul se mai regaseste si in celebra lui poezie
“Luceafarul”, in care se regaseste “conditia nefericita a omului de geniu”, incapabil
de a se adapta in societatea in care traieste, motivul dragostei neimplinite, dar si
folosirea figurilor de stil printre care antiteza ocupa un rol principal ( antiteza inger-
demon a Luceafarului, antiteza muritor-nemuritor dintre Catalina si Luceafar)
ROMANTISMUL
Popescu Sebastian
 Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și
intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost o reacție
împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale
ale Iluminismului. Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica,
dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei
naturale (științele naturii).
 Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic
înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre
aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage.
 Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a
avut și ea o importanță fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm
und Drang) și în Anglia.
 Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în
special literatura și muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai
târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva
idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici a apărut mișcarea
care va da naștere realismului.
APARITIE SI CARACTERISTICI
 Romantismul a apărut prima dată în literatura germană concomitent cu apariția
clasicismului și interacționând cu acesta. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a
apărut și în literatura engleză,iar în anii 1820 în literatura franceză și rusă.
 Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește
clasicismului. Tema centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate,
individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-plan. La romantici,
personajele aparțin tuturor categoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci
individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea
originalității și a sensibilității. Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea,
natura, istoria, folclorul autohton, condiția omului de geniu, moartea,
singurătatea, revolta împotriva condiției umane.
Romanticii resping convenții în
opera literară impuse de
clasiciști, cum ar fi regula celor
trei unități: de loc, de timp, de
acțiune, resping tipologia
umană, alegerea personajelor
din înalta pătură a societății.
Romanticii sunt pasionați de
mister, de exotic, au gust pentru
macabru, creează personaje și
situații excepționale.
Motive romantice, precum:
lacul, codrul, izvoarele, stânca,
teiul, salcia, luna, stelele,
floarea, noaptea, visul, reveria.
Eul romantic evadează din
realitate în vis, în fantezie sau
în reverie, este evident interesul
pentru mituri, simboluri.
LITERATURA ROMÂNĂ
ROMANTICĂ
 În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul
scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp după
declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera
lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
 Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
 preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de
tip Biedermeier)
 romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
 romantismul posteminescian
 Mihai Eminescu (1850-1889) s-a intrupat din marea primordiala a
geniului romanesc, asa cum Luceafarul s-a ridicat din Edde; si-a
trait ,,clipa cea repede" intr-un zbor uluitor deasupra lumii si a
veacului care i-a fost harazit; iar atunci cand a ajuns la capatul
vremii sale ca om, s-a contopit cu vecia si a devenit mit.
 Eminescu este cel mai mare reprezentant al romantismului
romanesc si ultimul mare poet romantic european (in linie
cronologica), integrat seriei de scriitori care au dat stralucire acestui
curent: V. Lfugo, Byron, Shelley, Puskin, Lamartine si altii, in
opera sa, se intalnesc teme, motive si atitudini romantice care tin de
marea literatura a lumii.
REALISMUL
Cioban Dinu
 Realismul este o amplă mişcare literară apărută in Franţa, la mijloc
ul secolului al XlX-
lea,ca o reacţie antiromantică, având prelungiri şi in secolul al XX-
lea.Este o ideologie estetică, în
care se pune accentul pe relaţia dintre artă şi realitate. Instrumentul 
indispensabil al artei
autorului este observarea atentă a realităţii şi reflectarea ei veridică, 
obiectivă în creaţie. „
 “Realismul se defineşte prin grija de a descoperi, de a revela o realit
ate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o” (G.Picon)
CONDITII SOCIAL ISTORICE
 Revolutia industriala
 Sursa principală de inspirație este domeniul social
 Introducerea în filozofie a pozitivismului, curent promovat de A.
Comte
 Consolidarea burgheziei in erarhia socială
 Teoria evoluționistă a lui Charles Darwin
PRINCIPII ALE REALISMULUI
 Reflectarea realitatii in aspectele ei esentiale intr-un mod veridic si
apeland adesea la elemente care confera autenticitate(evenimente istorice
reale, personaje ce reprezinta proetia epica a unor indivizi cu existenta
istorica reala)
 Este prezentata amanuntit structura social determinat indivizilor
 Realismul are un character profund critic la adresa societatii
 Realismul are tendinta clara de a prelua metode de analiza din stiintele
exacte si de a le aplica in domeniul social
TRASATURILE REALISMULUI
 Perspectiva narativa obiectiva, iar naratorul omniscient si omnipresent
confera verdicitate operei
 Daca romantismul se adresa aproape exclusiv sensibilitatii, urmarind sa
emotioneze, sa impresioneze, realismul se adreseaza ratiunii, avand drept
tinta adevarul, cunoasterea, intelegerea lumii, a raportului dintre individ
si societate. Imaginatia nelimitata a romanticilor este inlocuita cu
observarea si analizarea atenta a realitatii
 Stilul este lipsit de ornamentatii
 Abesnta idealizarii
•  Personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i
motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor personaje
tipice în situaţii tipice

• Precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniea stilistică a creaţiilor realiste,
figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a limbajului

• Compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de cele m
aimulte ori, sferică, exemplifi1catoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu Rebreanu

• Personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană şi se supune valorilormoral
e ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modifică esenţiala

• Predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite subformă de caractere şi
arhetipuri.

• Relatarea se face la persoana a-III-a într-un stil sobru si impersonal
ION
CREANGA(1837-
1889)
Calance Daniel
 Ion Creanga este unul din marii clasici ai literaturii române, e un
scriitor realist, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi. El a
reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi
culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în poezie,
valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel
neegalat până astăzi .

 Despre cel mai mare povestitor al românilor, Ion Creangă, care îi

urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un
substanţial fond sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În
acest sens, G.Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă
“poporul român însuşi, surprins într-un moment de genială
expansiune
DATA NAȘTERII LUI CREANGĂ ESTE INCERTĂ. EL ÎNSUȘI AFIRMĂ ÎN FRAGMENT DE BIOGRAFIE CĂ S-
AR FI NĂSCUT LA 1 MARTIE 1837. O ALTĂ VARIANTĂ O REPREZINTĂ DATA DE 10 IULIE 1839 , CONFORM
UNEI MITRICI (CONDICI) DE NOU-NĂSCUȚI DIN HUMULEȘTI, PUBLICATĂ DE GH. UNGUREAN.

CREANGĂ A MAI AVUT ÎNCĂ ȘAPTE FRAȚI ȘI SURORI: ZAHEI, MARIA, ECATERINA, ILEANA,
TEODOR, VASILE ȘI PETRE. ULTIMII TREI AU MURIT ÎN COPILĂRIE, IAR ZAHEI, MARIA ȘI
ILEANA ÎN 1919.

TINEREȚEA LUI CREANGĂ ESTE BINE CUNOSCUTĂ PUBLICULUI LARG PRIN PRISMA OPEREI
SALE CAPITALE AMINTIRI DIN COPILARIE. ÎN 1847 ÎNCEPE ȘCOALA DE PE LÂNGĂ BISERICA
DIN SATUL NATAL. FIU DE ȚĂRAN, ESTE PREGĂTIT MAI ÎNTÂI DE DASCĂLUL DIN SAT, DUPĂ
CARE MAMA SA ÎL ÎNCREDINȚEAZ BUNICULUI MATERN  DAVID CREANGĂ, CARE-L DUCE PE
VALEA BISTRITEI, LA BROȘTENI, UNDE CONTINUĂ ȘCOALA.

ÎN 1853 ESTE ÎNSCRIS LA ȘCOALA DOMNEASCĂ DE LA TARGU NEAMT SUB NUMELE

ȘTEFĂNESCU ION, UNDE ÎL ARE CA PROFESOR PE PĂRINTELE ISAIA TEODORESCU .DUPĂ
DORINȚA MAMEI, CARE VOIA SĂ-L FACĂ PREOT, ESTE ÎNSCRIS LA ȘCOALA CATIHETICĂ DIN
FĂLTICENI . AICI APARE SUB NUMELE DE ION CREANGĂ, NUME PE CARE L-A PĂSTRAT TOT
RESTUL VIEȚII. DUPĂ DESFIINȚAREA ȘCOLII DIN FĂLTICENI, ESTE SILIT SĂ PLECE LA IASI,
ABSOLVIND CURSUL INFERIOR AL SEMINARULUI TEOLOGIC “VENIAMIN COSTACHI" DE
LA SOCOLA.
DIN 1855 PÂNĂ ÎN 1859 URMEAZĂ CURSURILE SEMINARULUI, IAR APOI, LUÂNDU-ȘI ATESTATUL, REVINE ÎN SATUL NATAL. SE ÎNSOARĂ MAI TÂRZIU
LA IAȘI CU ILEANA, FIICA PREOTULUI IOAN GRIGORIU DE LA BISERICA PATRUZECI DE SFINȚI DIN IAȘI, DEVENIND DIACON AL ACESTEIA.

ÎN 1864, CREANGĂ INTRĂ LA ȘCOALA PREPARANDALĂ VASILIANĂ DE LA TREI IERARHI, UNDE L-A AVUT PROFESOR PE TITU MAIORESCU. ACESTA ÎL
APRECIA FOARTE MULT ȘI L-A NUMIT ÎNVĂȚĂTOR LA ȘCOALA PRIMARĂ NR. 1 DIN IAȘI.

DUPĂ CE TIMP DE 12 ANI ESTE DASCĂL ȘI DIACON LA DIFERITE BISERICI DIN IAȘI, ESTE EXCLUS DEFINITIV DIN RÂNDURILE CLERULUI,
DEOARECE ȘI-A PĂRĂSIT NEVASTA, A TRAS CU PUȘCA ÎN CIORILE CARE MURDĂREAU BISERICA GOLIA ȘI S-A TUNS CA UN MIREAN, LUCRURI
CONSIDERATE INCOMPATIBILE CU STATUTUL DE DIACON. (ÎN 1993, EL A FOST REPRIMIT  ÎN RÂNDURILE CLERULUI.). CA URMARE A EXCLUDERII
DIN CLER, MINISTRUL TELL ÎL DESTITUIE ȘI DIN POSTUL DE INSTITUTOR, ÎNSĂ VENIREA LUI TITU MAIORESCU LA MINISTER CONTRIBUIE LA
RENUMIREA SA PE ACEST POST. A COLABORAT LA ELABORAREA A PATRU MANUALE ȘCOLARE, ÎNTRE CARE ȘI UN ,,ABECEDAR”.
ÎN 1873 SE ÎNCHEIE PROCESUL SĂU DE DIVORȚ, COPILUL SĂU DE 12 ANI
FIINDU-I DAT ÎN ÎNGRIJIRE. A CĂUTAT O CASĂ ÎN CARE SĂ SE MUTE,
ALEGÂND O LOCUINȚĂ ÎN MAHALAUA TICAU.

ÎN 1875, ÎL CUNOAȘTE PE MIHAI EMINESCU, ATUNCI REVIZOR ȘCOLAR

LA IAȘI ȘI VASLUI, CU CARE SE ÎMPRIETENEȘTE. ÎNTRE 1875 ȘI 1883, LA
ÎNDEMNUL POETULUI, SCRIE CELE MAI IMPORTANTE OPERE ALE
SALE.

ÎNTRE 1883 ȘI 1889 A FOST BOLNAV DE EPILEPSIEȘI A SUFERIT FOARTE

MULT LA AFLAREA BOLII ȘI APOI A DECESULUI LUI EMINESCU, ȘI
AL VERONICĂI MICLE.

ION CREANGĂ MOARE PE DATA DE 31 DECEMBRIE 1889, ÎN CASA SA DIN

CARTIERUL ȚICĂU. ESTE ÎNMORMÂNTAT LA 2 IANUARIE 1890 LA
CIMITIRUL ETERNITATEA DIN IAȘI.
 Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc.Plecând de la folclor, Creangă a reuşit
să ridice proza românească pe culmi nebănuite. Valorificând limba omului simplu, el o ridică la
un nivel artistic neegalat, dovedindu-se un artist profund original.

Citind poveştile lui Ion Creangă , copiii cunosc numeroase figuri din viaţa satului: oameni buni
şi răi , harnici şi leneşi , cinstiţi şi necinstiţi , optimişti , veseli , glumeţi ,toţi hotărâţi să lupte
pentru o viaţă mai bună
UNIVERSUL OPEREI LUI CREANGA, CUPRINZAND POVESTI (SOACRA CU
TREI NURORI, CAPRA CU TREI IEZI, PUNGUTA CU DOI BANI ETC),
POVESTIRI (MOS ION ROATA, ION ROATA SI VODA CUZA, POPA DUHU,
INUL SI CAMESA ETC), NUVELE (MOS NECHIFOR COTCARIUT), BASME
(POVESTEA PORCULUI, POVESTEA LUI STAN PATITUL, POVESTEA LUI
HARAP-ALB, IVAN TURBINCA ETC.) SI ROMANUL AMINTIRI DIN
COPILARIE, SE DEFINESTE PRIN PROIECTAREA LUMII TARANESTI
TRADITIONALE IN FABULOS, PRIN PERSPECTIVA NOSTALGICA SI
ANECDOTICA ASUPRA TRECUTULUI, PRIN UMORUL SI ORALITATEA
STILULUI, PRIN VIZIUNEA MORALA SI CARACTEROLOGICA.

IN INTREAGA OPERA A LUI CREANGA EXPRIMAREA ESTE VIE,

AUTENTICA, IAR SPONTANEITATEA EXPRESIILOR ASCUNDE
CARACTERUL LUCRAT AL COMPOZITIEI SI TENTATIA
SPECTACULARULUI, ASTFEL INCAT SCENE INTREGI POT FI
DRAMATIZATE. FARMECUL NARATIUNII, IN ANSAMBLUL EI, ESTE
REZULTATUL UNEI ARMONIZARI DESAVARSITE INTRE POVESTIRE,
DESCRIERE SI DIALOG.
ION SLAVICI
Dascaliuc Adrian
 BIOGRAFIE
Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de
Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici si
al Elenei.
Frecventeaza şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal, avîndu-l dascăl pe D. Vostinari. Urmează Liceul din
Arad, stînd la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în toamnă se
înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Siria. Se mai înscrie
şi la Universitatea din Viena (aprilie), dar în august îl aflam în funcţia de secretar al notarului din Cumlaus.
În toamna e din nou la Viena, în armată, urmînd şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată
viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului hasbsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană si
maghiară. Îşi ia "examenul de stat".

Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În vara, împreuna cu Eminescu, organizează

serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.
La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi,
profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul
primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.
În anul 1875 se căsătoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi Budapesta, iar toamna e
numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.
Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de către autorităţile
maghiare, dar curtea juridica îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu
Eleonora Tănăsescu, în toamna născîndu-i-se primul baiat, Titu Liviu, în total avînd şase copii.
OPERELE SALE
 Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost
considerat de criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural,
[4] oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului
oamenilor în funcție de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții,
vorbirii și gesturilor.[5]
 L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia Fata de
birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără
romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în
volumul Amintiri, apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
 Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu, Slavici a fost un
jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca
presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență
a fost reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată
în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că „dacă la scriitori precum
Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar
putea spune, dintr-un surplus de caracter.”
Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean.
Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un „instrument de
observație excelent” al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în
studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție
de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții,
vorbirii și gesturilor.[5]
L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat
cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante scrieri
literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu
noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri,
apărut în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii
române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei din Sibiu,
Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de
cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și
în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost
reflectată de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele,
publicată în 1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că
„dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor
deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un
surplus de caracter.”
ULTIMI ANI DIN VIATA
 La 71 de ani, cuprins de amețeli, leșină, cade și o nouă fractură îl face să zacă trei luni în pat.
În 1920 scrie prima versiune a volumului de memorii Întemnițările mele, romanul Cel din
urmă armaș și un nou volum de povești. Colaborează la Umanitatea, gazetă condusă de C.
Costa-Foru, la Adevărul literar și artistic și Viața românească. În cele două din urmă reviste
începe să-și scrie Amintirile despre Eminescu, Maiorescu, Caragiale și Coșbuc și fragmente
din Închisorile mele și Lumea prin care am trecut.
 Obosit și bolnav, în 1925, Slavici se refugiază la fiica sa care trăia la Panciu, într-un ținut de
vii care îi amintea de Șiria lui natală.
 La 17 august 1925 s-a stins din viață.
ION LUCA
CARAGIALE(185
2-1912)
Felescu Valentin
Titlul de „cel mai mare dramaturg român”, este
incontestabil, Ion Luca Caragiale fiind considerat și
drept unul dintre cei mai mari scriitori români ai
tuturor timpurilor. S-a remarcat în diverse domenii,
excelând în fiecare dintre ele. Activitatea sa este
impresionantă și deosebit de bogată, întrucât
Caragiale a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet,
scriitor, director de teatru, comentator politic și
ziarist român.
VIATA
 S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul
născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.
 Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața Caloropulos, de care s-a despărțit,
fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica
negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.
 Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe
din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.
 În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și
cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.
 L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui
Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după
propunerea lui Mihail Pascaly.
Portret Ion Luca
Caragiale

Ion Luca Caragiale pe bancnota de 100 lei

OPERA
 I.L.Caragiale este, inainte de toate , marele dramaturg al literaturii noastre, autor al
comediilor O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, Conu Leonida fata cu
reactiunea si D-ale carnavalului, precum si al dramei Napasta. Ceea ce da o
neobisnuita vigoare creatiilor sale dramatice este in primul rand continutul lor
deosebit de valoros, prin ascutita lui actualitate in vremea autorului.
 Dar fara indoiala ca genul dramatic al lui Caragiale si-a gasit expresia desavarsita in O
scrisoare pierduta. Ceea ce face ca aceasta piesa sa treaca inaintea tuturor celorlalte
este, inainte de orice, continutul de idei. Reprezentarea piesei O scrisoare pierduta pe
marile sceni ale lumii (Morcova, Berlin, Varsovia, Paris, Buenos Aires) atesta,
indiscutabil, universalitatea ei.
 De o factura cu totul deosebita este Napasta. De data aceasta rasul este convertit in
compasiune, satira in meditatie si profunzime psihologica.
 Dupa 1890 repertoriul lui Caragiale se imbogateste cu proza de analiza si cu povestiri
care ilustreaza si de asta data, bogatele resurse ale marelui scriitor.
“O Scrisoare Pierduta” jucata pe scena Teatrului National Bucuresti in 1969

"Lucrarea d-lui Caragiale este originală,
comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din
viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu
semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor,
cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor
în situațiile anume alese de autor”.
(Titu Maiorescu)