CURS 5 sem 1 amf 1

Roxana Berengea farmacist

 Sterilizarea
Sterilizarea este operaţia prin care sunt distruse
sau îndepărtate toate organismele vii în formă
vegetativă sau sporulată de pe un obiect sau un produs.
Sterilizarea este obligatorie în următoarele situaţii:
- pentru preparate administrate parenterale (injecţii,
perfuzii etc.);
- pentru preparate oftalmice;
- pentru preparate farmaceutice (pulberi, suspensii;
unguente) care se aplică pe răni, pe arsuri sau pe pielea
sugarului;
- pentru forme farmaceutice la care conservarea se poate
realiza doar în absenţa microorganismelor (antibiotice,
produse opoterapice etc.);
-pentru instrumentar şi diferite materiale
medico-Chirurgicale.
 Sterilizarea se poate realiza în diferite moduri.
Alegerea metodei de sterilizare se face în funcţie de natura
produsului şi stabilitatea acestuia.

Desigur, succesul operaţiei depinde de natura

microorganismelor şi rezistenţa acestuia la agentul de
sterilizare. Pentru produsele care nu pot fi sterilizate este
obligatoriu lucrul aseptic (prepararea în condiţii în care să
fie evitată contaminarea cu microorganisme).
 Metode de sterilizare

Metodele de sterilizare utilizate în practica

farmaceutică se pot împărţi în următoarele grupe:
- metode fizice;
- metode chimice;
-metodă aseptică.
În F.R. X sunt oficiale patru metode de
sterilizare şi anume:
- sterilizarea cu vapori de apă sub
presiune;
- sterilizarea prin căldură uscată
- sterilizare prin filtrare,
- sterilizare cu gaz.
A.Metode fizice de sterilizare
Acest tip de metode se poate împărţi în:

A1. Metode termice

- sterilizarea cu vapori de apă sub presiune;
- sterilizarea cu aer cald;
- sterilizare prin încălziri repetate;
- sterilizare prin încălzire la 1000C, 60 minute;
- flambarea.

A2. Metode netermice

- sterilizare prin filtrare;
- sterilizare cu ultrasunete;
- sterilizare cu raze ultraviolete;
- sterilizare cu radiaţii ionizate.
A1. Metode termice

a.Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune (F.R. X)

Metoda este oficializată de F.R. X şi se foloseşte ori de câte ori este

posibil şi anume la sterilizarea preparatelor apoase, sterilizarea
pansamentelor chirurgicale şi a produselor analoge acestora. Operaţia se
efectuează în autoclave încălzite cu gaz sau electric la care aerul a fost
încălzit cu vapori de apă sub presiune.

Autoclavarea este o metodă sigură şi foarte utilizată în practica

farmaceutică şi cea medicală.

Autoclavele se compun dintr-un cazan cilindric cu pereţi foarte rezistenţi şi

închis cu un capac. Autoclavul este prevăzut cu termometre, manometre,
ventil de siguranţă, robinet de evacuare, iar închiderea ermetică este
realizată printr-o garnitură de cauciuc existent între capac şi corpul cazanului
iar strângerea capacului se realizează cu şuruburi.
https://www.youtube.com/watch?v=0dlDf8HiiQw&hd=1
Operaţia de autoclavare are următoarele faze:

- introducerea în autoclav a materialelor sau produselor pentru

sterilizat;
- închiderea capacului;
- încălzirea apei din autoclav sau introducerea vaporilor de apă;
- evacuarea completă a aerului din autoclav;
- faza de sterilizare;
- evacuarea vaporilor de apă şi revenirea la presiunea
atmosferică;
- răcirea autoclavului (unele autoclave sunt prevăzute cu sistem
de răcire ceea ce reduce durata procesului de sterilizare).
 Sterilizarea se efectuează de obicei la 1210C cel puţin 15 minute sau
1150 cel puţin 30 minute.

Materialele poroase, ca pansamentele chirurgicale şi alte produse

asemănătoare se sterilizează în recipiente care asigură penetraţie vaporilor de
apă.
Pansamentele chirurgicale se sterilizează, de obicei, la 134-1380C timp
de 5 minute.
Anumite articole din sticlă, porţelan sau metal se sterilizează la 121-
1240C timp de 20 minute.

Durata minimă a sterilizării se măsoară din momentul realizării condiţiilor

prevăzute pentru sterilizare.

Temperatura şi presiunea din autoclav trebuie măsurată cu o precizie de

20C şi 20mmHg.
 Când sterilizăm materiale rău conductoare de căldură şi în alte situaţii
pot fi utilizate metode chimice de control (topirea unei substanţe chimice aflate
într-un tub în interiorul materialului) dar frecvent se prevede utilizarea
indicatorilor biologici şi anume sporii de „Bacillus stearothermophilus.
b. Sterilizarea cu aer cald (sau căldură uscată FR X)
Metoda este oficinală în F.R. X şi se utilizează pentru sterilizarea
produselor rezistente la căldură, pentru produsele neapoase care nu pot fi
autoclavate, datorită sensibilităţii la vapori de apă (pulberi, produse uleioase).

Operaţia se execută în etuve simple unde circulaţia aerului nu este

asigurată şi pot exista diferenţe între anumite părţi din etuvă de până la 20-300C.

Temperatura de sterilizare se alege în funcţie de natura produsului

de sterilizat şi anume: 1600C cel puţin 3 ore, la 1700C cel puţin 1 oră şi la 1800C
cel puţin 30 minute.

Ca indicator biologic se pot folosi spori de Bacillus subtilis

varietatea niger. În industrie se pot utiliza tuneluri de sterilizare pentru cantităţi
mari de produse sau materiale de sterilizat.
c. Sterilizarea prin încălzire repetată (tindalizare)
Conform acestei metode materialele sau produsele de sterilizat sunt
încălzite la 700C timp de 30-60 minute de câteva ori la intervale de 24 de ore.

La prima încălzire se distrug formele vegetative, sporii rămânând

neafectaţi. La încălzirea ulterioară se distrug sporii care între timp ajung la
maturare. Pentru siguranţa operaţiei este nevoie de 3-4 încălziri.

Între încălziri preparatele se menţin la 300C sau la temperatura camerei.

Metoda nu este foarte sigură deoarece unele forme vegetative nu sunt
distruse la 700C, iar germinarea sporilor poate fi oprită de unele substanţe
chimice. Din acest motiv produsele sterilizate în acest mod conform
farmacopeei trebuie etichetate cu menţiunea „sterilizare prin încălzire
repetată”. Pentru o siguranţă în utilizarea produselor sterilizate astfel metoda este
asociată cu filtrarea sterilizată sau lucrul aseptic.
d. Sterilizarea prin încălzire la 1000C, 60 minute

Această metodă se realizează prin introducerea flacoanelor de

sterilizat în baie de apă încălzită la 1000C sau în autoclav cu robinet de
evacuare a vaporilor deschis şi menţinerea acestei temperaturi timp de 60 de
minute.

Metoda este satisfăcătoare mai ales când produsul este preparat aseptic.
e. Flambarea.
Este cel mai simplu procedeu de sterilizare care constă în trecerea
repetată a obiectelor de metal (platină, argint, oţel, inox etc.) sau a
unor obiecte din porţelan prin flacăra unui bec de gaz.

O altă modalitate ar fi umectarea obiectelor cu alcool urmată de

aprinderea alcoolului. Metoda nu asigură o sterilizare sigură deoarece căldura
intră în contact numai cu suprafeţele iar după incinerare microorganismele arse
produc impurificări, putându-se introduce în preparate substanţe pirogene care pot
crea probleme.
A2. Metode netermice de sterilizare

a.Sterilizarea prin filtrare (F.R. X)

Metoda se utilizează pentru sterilizarea soluţiilor termolabile şi

constă în îndepărtarea microorganismelor prin filtrare utilizând filtre
bacteriologice sterile sau membrane filtrante sterile respectând toate regulile
ce se impun a fi respectate pentru prepararea aseptică.

Prin această metodă microorganismele nu sunt omorâte ci

îndepărtate. Pentru a se rezolva acest deziderat diametrul porilor sa fie de 0,22
µm reţinându-se astfel atât formele vegetative cât şi sporii.

Deoarece în intervalul de timp dintre filtrare şi repartizarea în

fiole, respectiv flacoane şi închiderea lor este posibilă contaminarea, pe
eticheta recipientului se prevede menţiunea „sterilizat prin filtrare”.
Scopurile filtrării
În funcţie de scopul urmărit avem următoarele tipuri de filtrare:
- filtrare cu scop de clarificare a părţii fluide, realizată prin
reţinerea particulelor solide;
-filtrarea sterilizantă este utilizată mai ales la preparatele
parenterale şi are ca scop reţinerea microorganismelor.

Caracteristicile materialelor filtrante

Filtrele au două caracteristici importante:

- porozitatea – este raportul dintre volumul total al porilor şi

volumul aparent al reţelei (sau mai poate fi definită prin diametrul
mediu al porilor);
- debitul de filtrare care poate fi determinat prin formula lui
Hagen-Paiseuille
 Deci, debitul de filtrare este direct proporţional cu
suprafaţa filtrului, cu diferenţa presiunilor de pe cele două
suprafeţe a materialului filtrant şi invers proporţional cu
vâscozitatea lichidului şi cu grosimea materialului filtrat.
În mod curent prin filtru se înţelege:
- materialul filtrant;
- suportul pentru materialul filtrant
-şi alte anexe ca:
c sursa de presiune, agitare etc.

Tipuri de materiale filtrante

Materialele filtrante utilizate se împart în următoarele grupe:

- materiale filtrante fibroase;
- materiale filtrante poroase;
- materiale filtrante sub formă de ţesături;
- membrane filtrante.
A. Materiale filtrante fibroase

a. Hârtia de filtru este din celuloză pură, de culoare albă, aspect

omogen, rezistenţă corespunzătoare şi nu trebuie să cedeze
filtratului substanţe străine.
Diametrul porilor este în funcţie de utilizare şi anume:
- 3-70m pentru hârtia de filtru utilizată în farmacie;
- 1-1,5m pentru hârtia de filtru analitică.

b. Vată (Gossypium depuratum, Gossypium depuratum mixtum,

ambele oficinale în FR X) se obţine din bumbac prin diferite operaţii
de purificare şi albire, este tot celuloză şi trebuie să îndeplinească
condiţiile prevăzute de FR X. Filtrarea prin vată este expeditivă şi
poate fi folosită ca atare sau împreună cu tifon mai ales pentru
soluţii extractive apoase şi siropuri.

c. Vata de sticlă datorită rezistenţei fizice şi chimice este folosită

pentru filtrarea bazelor şi acizilor.
https://www.youtube.com/watch?
v=sBCLafMPVt8&hd=1
B. Materiale filtrante poroase

a.Plăcile de sticlă poroasă sunt obţinute din pulbere de sticlă prin

încălzire şi presare si sunt fixate în interiorul unor pâlnii. În funcţie de
procesul de obţinere avem filtre de anumite porozităţi. Pentru utilizare
în laboratorul farmaceutic se utilizează calitatea G, diferite sorturi care
în funcţie de porozitate sunt numerotate de la 0 la 5 (nr. 5 având cea
mai mică porozitate cu diametrul porilor de  1,5 m).

Aceste tipuri de filtre sunt utilizate mai ales pentru preparatele

parenterale lichide, au randament bun şi pot fi sterilizate prin
căldură.

b. Bujiile filtrante sunt confecţionate din material poros obţinut din

amestecuri de caolin (Chamberland), de siliciu (Berkefeld) etc. cu apă,
presate în forme şi calcinate la 1.0000C Au un diametru al porilor între
0,3-0,4m şi sunt utilizate pentru sterilizarea soluţiilor termolabile
C. Materiale filtrante sub formă de ţesături

Aceste materiale asigură filtrarea într-un mod analog cernerii,

calitatea filtrării depinzând de numărul de ochiuri pe cm2 şi felul
împletiturii.
Aceste tipuri de materiale filtrante se utilizează mai ales pentru
filtrarea soluţiilor vâscoase sau cu conţinut în substanţe
mucilaginoase.
În continuare vom prezenta principalele materiale filtrante sub
formă de ţesături utilizate în tehnologia farmaceutică.

a.Tifonul (Tela hydrophila – FR X) este ţesătură de bumbac în amestec

cu celofibră. Pentru filtrare se utilizează în câteva straturi suprapuse sau
combinat cu vată.

b. Pânza de bumbac este utilizată frecvent, având o rezistenţă

mecanică bună şi preţ de cost scăzut. Nu este utilizabilă pentru filtrarea
substanţelor corozive.
c. Flanela este obţinută din bumbac cu grosime mai mare decât pânza
şi se utilizează pentru filtrarea mai ales a siropurilor.

d. Ţesătura de in este asemănătoare bumbacului dar cu rezistenţă

mai mare.

e. Lâna este utilizată pentru filtrarea acizilor diluaţi.

f. Fibre nylon sunt utilizabile pentru filtrarea hidrocarburilor

halogenate, benzen, aldehide, cetone dar contraindicate pentru
filtrarea oxidanţilor şi acizilor minerali.

g. Fibre vinilice inerte faţă de acizi şi alcalii, sunt utilizate pentru

filtrarea hidrocarburilor alifatice, alcoolilor dar nepracticabile
pentru solvenţi organici, cetone, eteri etc.
D. Membrane filtrante

- Au diametrul porilor foarte mic, între 0,1-100 m, pot fi de origine

naturală sau sintetică şi sunt semipermeabile opunând rezistenţă
la filtrare. Pentru a avea un randament corespunzător se utilizează
suprapresiune.

https://www.youtube.com/watch?
v=mZ7bgkFgqJQ&hd=1
Aparate de filtrare

A. Aparate folosite în farmacie

a. Filtre utilizate la presiune hidrostatică

Pentru astfel de filtrări (filtrări obişnuite) se utilizează pâlniile care

au forma indicată mai jos iar ca material filtrant se utilizează
hârtia de filtru, vata, tifonul etc.
Forma unei pâlnii de sticlă este prezentată în figura:
 În funcţie de scopul urmărit putem utiliza două tipuri de filtre de
hârtie:
- filtrul simplu – când suntem interesaţi de precipitat;
-filtrul plisat – când suntem interesaţi de fluid.

Pentru a grăbi filtrarea mai ales la lichidele vâscoase putem utiliza

pâlnii cu pereţi dubli. Aceste pâlnii se compune dintr-o pâlnie mai mare din
tablă de cupru care este prevăzută cu un tub lateral pentru încălzire.
Spaţiul dintre pâlnie este umplut 2/3 cu apă care se încălzeşte la un bec
de gaz prin tubul lateral.
Schema unei astfel de pâlnii:
 În lipsa pâlniei cu pereţi dubli filtrarea acestor fluide
vâscoase se poate face şi prin pâlnii simple (filtre simple) puse
împreună cu recipientul pentru colectarea filtratului în etuve
încălzite.

b. Filtre cu funcţionare la vid (sub presiune redusă)

Utilizarea vidului :măreşte foarte mult viteza de filtrare. Filtre

folosite pentru acest gen de filtrare sunt:

- Pâlniile Büchner: care sunt fabricate din porţelan sau sticlă şi au

în interior plăci perforate pe care se pune materialul filtrant (hârtie
de filtru). Pâlnia se pune pe un vas Erlenmayer care are un tub
lateral prin care este conectat la sursa de vid.
- Pâlniile cu plăci de sticlă poroasă tip yena utilizate pentru
soluţii parenterale.
- Filtre Seitz asemănător prin construcţie pâlniei Büchner dar
părţile componente se pot demonta.
-Bujii filtrante – au forma unor cilindrii alungiţi închis la o extremitate
cu o garnitură metalică sau manşetă de porţelan prin care se realizează
legarea la vid, au diametrul între 1,5-5 cm şi înălţime de 3-50 cm.
Aceste bujii se introduc in lichid realizându-se vid în interiorul lor,
lichidul pătrunzând în bujii, iar partea solidă rămânând pe materialul
filtrant din exteriorul bujiei.

-Pipe filtrante – sunt utilizate pentru cantităţi mici de filtrat. Aceste

filtre au la partea inferioară un material poros filtrant şi introduse în
lichid, respectiv puse în legătură cu recipientul colector adaptat la vid
realizează filtrarea.

- Ultrafiltre – materialul filtrant este format din membrane

semipermeabile suprapuse în număr de până la 80 de straturi şi sunt
utilizate pentru a realiza filtrarea sterilizantă.
Pipa filtranta
 c. Filtre care funcţionează la suprapresiune

Principiul de funcţionare a acestui tip de filtru este de a crea

suprapresiune la suprafaţa lichidului de filtrat.

În această grupă avem:

-Filtre Seitz cu capac superior – au la partea superioară o
deschidere pentru alimentare şi una pentru suprapresiune.
-Bujii filtrante – lucrează la o presiune de 20-30 atm iar principiul
este acelaşi ca şi la filtrul Seitz.

- Ultrafiltre – materialul filtrant este format din membrane

semipermeabile şi sunt utilizate la filtrarea sterilizantă.
B. Aparate de filtrare industriale
Chiar dacă diferă ca şi construcţie, principiul de filtrare a
acestor aparate este identic cu cel al aparatelor utilizate în
farmacie. Alegerea unui aparat se face în funcţie de:
- natura materialului filtrant;
- natura şi cantitatea materialului de filtrat;
- şi scopul filtrării etc.
a. Filtrul olandez

Acest filtru este format dintr-un vas mare cilindric (din lemn)
având robinet de curgere şi indicator de nivel. În acest vas este
introdus un alt vas mai mic din cupru cu fundul perforat, la fiecare
orificiu având adaptat un tub cilindric, de care este fixat sacul
filtrant având diametrul între 10-15 cm şi lungimea de până la 200
cm.

Vasul se acoperă cu un capac. Lichidul trece din vasul superior în cel

exterior de unde se colectează într-un recipient adecvat printr-un
robinet. Acest tip de filtru se utilizează pentru filtrarea:
siropurilor, tincturilor etc.
b. Filtre care lucrează la vid
- Nucele filtrante – sunt fabricate din gresie, oţel sau material
ceramic.

Aceste aparate filtrante sunt compuse din 3 părţi:

o parte superioară cilindrică;

placa perforată – pe care se pune materialul filtrant;
şi vasul colector inferior.

-Filtrele cu tobă. Există două categorii de filtre:

Filtrul cu tobă de filtrare exterioară. Toba are pereţi dubli,

suprafaţa de filtrare este cilindrică. În acest caz, pe suprafaţa externă
a cilindrului tobei format dintr-o sită perforată se întinde materialul
filtrant, apoi toba se introduce în lichid şi în interior se produce vid.
Filtru cu toba de filtrare interioară. Este asemănător filtrului
precedent cu deosebirea ca materialul filtrant se introduce în interior
iar vidul se produce între pereţii tobei.
 C. Filtre care lucrează suprapresiune
-Nucele filtrantă cu capac. Au la partea superioară un capac prin
care trece un tub legat de pompa care produce suprapresiune
deasupra lichidului supus filtrării.
-Filtre prese. Au o suprafaţă de filtrare mare, lucrează la presiuni
de până la 12 atm şi au viteză mare de filtrare. Există două tipuri de
filtre presă:

Filtre presă cu rame. Au mai multe elemente de filtrare compuse

din 2 plăci, iar între placă şi ramă se întinde elementul filtrant, iar
elementele de filtrare sunt aşezate unul lângă altul.
Filtre presă cu rame
Tipuri de filtre bacteriene.

a1. Bujiile sau lumânările filtrante care sunt construite din porţelan
poros (Chamberland) sau silicee (Berkefeld, Mandler, Mansfeld) au forma unor
lumânări (formă cilindrică) închise la o extremitate. Aceste bujii pot funcţiona la
suprapresiuni sau la vid. Diametrul porilor este între 0,8-3,5 m. După fiecare
utilizare trebuie bine spălate şi sterilizate.

a2. Filtre de sticlă cu placă filtrantă poroasă (Jena). Aceste

filtre sunt formate dintr-o reţea rigidă poroasă obţinută prin sudarea particulelor
de sticlă. Reţeaua poroasă are inerţie chimică mare, este încărcată electric
negativ şi sunt fragile. Ca suport pentru reţeaua filtrantă se utilizează pâlnii de
sticlă de care sunt sudate.

În funcţie de diametrul porilor avem diferite filtre notate cu G (de la G1 la G5). G5

este utilizat ca filtru bacterian.
a3. Filtre Seitz.

Sunt confecţionate din metal inox având ca filtru o placă poroasă

obţinută prin presare din azbest şi celuloză.

Acest tip de filtru funcţionează la vid sau la suprapresiune şi cu

posibilitatea reţinerii substanţelor pirogene. De asemenea se practică pentru
filtrarea soluţiilor vâscoase. Deşi au fost foarte mult utilizate prezintă
inconvenientul că ar putea ceda soluţiei fibre de azbest (substanţă cu
potenţial cancerigen) fapt care opreşte utilizarea lor în domeniul alimentar
şi farmaceutic.
a4. Filtre cu membrană.
Sunt confecţionate din celuloză de diferite tipuri sau esteri de celuloză
şi au pori cu diametrul foarte mic de 0,2 m fapt care justifică utilizarea ca
filtru sterilizant.
Filtrele sunt fine (grosime de 150 m) se aplică pe suporturi rezistente
(metalice, sticlă, material plastic). Acest tip de filtre se pot steriliza în autoclav
şi pot fi utilizate atât la vid cât şi la suprapresiune. Cea mai utilizată marcă
este cea cu denumirea comercială „Millipore”. Înainte de utilizare trebuie
verificată integritatea filtrelor.
b. Sterilizare cu ultrasunete.
Această metodă utilizează vibraţii sonore cu frecvenţe care
depăşesc 20.000 Hz. Ultrasunetele omoară microorganismele efectul lor
fiind spargerea membranei celulare şi coagularea conţinutului
protoplasmatic. Inconvenientul metodei este că impurifică medicamentul prin
conţinutul celular al bacteriilor omorâte. De asemenea ultrasunetele
modifică structura unor substanţe active ca rezorcina, adrenalina,
novocaina care se oxidează sau în alte situaţii apar precipitate în soluţie
(gluconat de calciu).
c. Sterilizarea cu raze ultraviolete

Efectul antibacterian maxim şi cu efecte secundare reduse

asupra organismului uman îl au razele cu lungime de unde de
2.600Ä. Prin sticlă pot penetra razele cu lungime de undă de 3000 Ä şi
datorită acestui fapt razele ultraviolete n-au efect sterilizant asupra
soluţiilor ambalate în fiole sau flacoane. Pentru a avea efect sterilizant
trebuie ca soluţia să fie expusă direct în strat subţire acţiunilor razelor
ultraviolete.

Un alt inconvenient al utilizării razelor ultraviolete este

modificarea structurală asupra unor substanţe medicamentoase. Din
acest motiv razele ultraviolete au importanţă practică pentru
sterilizarea încăperilor boxelor unde se prepară soluţii sterile.
 B. Metode chimice de sterilizare
B1. Sterilizarea cu gaze

Este o metoda oficializată de F.R. X şi folosită pentru produsele

termolabile compatibile cu gazul sterilizant. Cel mai des gaz utilizat este
oxidul de etilen care datorită faptului că este inflamabil în amestec cu aerul,
va fi utilizat în amestec cu gaz inert (dioxid de carbon).

Gazul se găseşte în butelii sub formă lichefiată şi este introdus în aparatul

de sterilizare cu închidere etanşă sub presiune. Pentru utilizarea acestui gaz
sterilizant este nevoie în afară de instalaţii speciale şi de personal calificat,
cu experienţă pentru a asigura eficacitatea si securitatea operaţiunilor.

Eficacitatea depinde de concentraţia gazului, de timpul de expunere

cât şi de umiditatea şi temperatura din instalaţiile folosite.
 Metoda se utilizează pentru sterilizarea materialelor plastice,
mănuşilor chirurgicale, seringi, vată, tifon, flacoane de material plastic.
Pentru medicamente, metoda este limitată datorită posibilelor reacţii
de alchilare.

Ca indicatori biologici se pot utiliza spori de Bacillus subtilis

(varietatea Niger) sau spori de Bacillus stearothermophilus cu
caracteristicile sau condiţiile prevăzute la „sterilizarea prin căldură
uscată” sau „sterilizarea cu vapori de apă sub presiune”.
 B2. Sterilizarea cu substanţe chimice
Adăugarea de substanţe cu proprietăţi bactericide şi bacteriostatice
este permisă de unele farmacopei la preparatele termolabile, la
preparatele multidoze şi mai ales la medicamentele preparate aseptic.
FR X nu admite adăugarea de conservanţi la
prepararea injectabilelor folosite în volume mai mari de
10ml indiferent de calea de administrare.

De asemenea utilizarea conservanţilor este interzisă soluţiilor

care se administrează intracisternal , intracardiac, peridural,
intraocular şi intrarahidian.
Principalii conservanţi utilizaţi sunt:
- fenolul 0,3-0,5%;
- tricrezolul 0,2-0,3%;
- cloretona 0,5%;
- fenosept 1/25.000 – 1/100.000;
- p-hidroxibenzoat de metil 0,1-0,2%;
- hidroxibenzoat de propil 0,2%;
- clorură de benzalconiu 0,01%.
 C. Procedeul aseptic

FRX prevede pe lângă metodele de sterilizare şi „prepararea pe

cale aseptică”. Această preparare presupune utilizarea de substanţe,
solvenţi, recipiente, echipament sterilizat iar prepararea să fie făcută în
boxe sterile. Deoarece metoda nu prezintă o garanţie absolută,
farmacopeea recomandă ca pe eticheta preparatului să fie indicaţia
„Preparat aseptic”.