Universitatea „Petre Andrei” Iași

Facultatea de Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială

Minorul delincvent în societatea românească contemporană

Modalități de prevenție și intervenție

Îndrumător,
Lect. univ. dr. Cătălin Popescu
 Delincvența juvenilă

Delincvenţa juvenilă se referă la ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale,

sancţionate juridic, săvârşite de minorii în vârstă de până la 18 ani.
În România, după schimbarea socio-politică din 1989, delincvenţa juvenilă s-a agravat
semnificativ. Alături de sărăcie şi de inegalităţile sociale din ce în ce mai profunde,
fenomenul de instituţionalizare a copiilor, abandonul familiar şi şcolar, absenţa programelor
de protecţie, au reprezentat factori importanţi în amplificarea fenomenului delincvenţei
juvenile, la fel ca şi starea de anomie instituţională, morală şi legislativă. Din aceste
considerente, majoritatea delincvenţilor comit infracţiuni asupra proprietăţii, în comparaţie cu
delincvenţii americani, care comit infracţiuni violente, în special sub influenţa consumului de
droguri.
Ca formă distinctă de devianţă (de natură penală adolescentină), delincvenţa juvenilă
constituie un fenomen complex, care defineşte “ansamblul conduitelor aflate în conflict cu
valorile ocrotite de norma penală” (Banciu D., Rădulescu S. M., 2002, p. 80).
În categoria comportamentului deviant pot fi incluse următoarele forme
comportamentale:
- comportamente ce se abat de la normele juridice: delicvenţa juvenilă, infracţiunile;
- comportamente adictive: alcoolismul, narcomania, ghemblingul, dependenţa de calculator,
aderarea la cultele distructive;
- comportamente ce au la bază o patologie psihică: psihopatiile, psihozele, nevrozele,
accentuări de caracter;
- comportament în baza supradotării;
- formele clinice ale devianţei: agresivitatea, violenţa, suicidul, comportamentul sexual
deviant, comportamentul amoral.
Cauze care determină comportamentul deviant
Analizând cauzele care generează delincvenţa juvenilă, în doctrina de specialitate au
fost reţinute următoarele situaţii care au condus la declanşarea actului infracţional:
- socializarea imperfectă, discordantă sau negativă, realizată în cadrul familiei de origine;
- eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară - determină o slabă integrare şi socializare a
infractorului;
- inadaptarea şi neintegrarea socio-profesională - în ceea ce priveşte tinerii în cazul cărora se
constată un deficit de socializare în şcoală şi familie;

2
- participarea la acţiunile negative ale grupului stradal - este determinată în mare măsură de
socializarea negativă a minorilor în familie, de lipsa de supraveghere şi control, precum şi
de eşecul şcolar;
- copierea unor comportamente deviante, mediatizate în presă, din tendinţa de teribilism,
nonconformism, cât şi a insuficientei maturizări;
- labilitate psihică, determinată de sistemul comportamental dobândit;
- o atitudine nihilistă faţă de sistemul normativ existent în societate şi contestarea acestuia,
prin fapte de natură antisocială;
- obţinerea pe căi nelegale a unor avantaje de natură materială şi atitudinea dispreţuitoare
faţă de activităţile educativ-formative, promovate în sistemul de învăţământ etc.
În literatura de specialitate s-au formulat opinii referitoare la raporturile ce se nasc între
familie şi delicvenţa juvenilă, sens în care aveau să fie abordate mai multe dimensiuni ale
relaţiei părinte-copil (de exemplu: supravegherea copiilor de către părinţi, stiluri de disciplină
aplicate copiilor, afecţiunea părintească, conflictele din cadrul familiei, structura familiei etc.).
Analizată dintr-o perspectivă multidisciplinară, etiologia delincvenţei angajează
numeroase teze, teorii, opinii, toate gravitând în jurul întrebărilor fundamentale:
a) Ce anume îi determină pe indivizi să comită acte delincvente?
b) Cum pot fi prevenite asemenea acte?
c) Care sunt criteriile de evaluare ale unei conduite delincvente?
Răspunsurile la aceste întrebări s-au divizat în trei direcţii:
a) la baza comportamentului delincvent stă structura biologică şi personalitatea individului;
b) delincvenţa ca fenomen de inadaptare, de neintegrare socială, generând un conflict
dintre idealurile individului şi ofertele sociale;
c) teoria cauzalităţii multiple, care susţine că fenomenul de delincvenţă are determinare
multicauzală de natură internă (biologică şi psihologică) şi externă (economică, socială,
culturală) aflate în relaţii de reciprocitate.
Factorii care au determinat comportamentul delicvent
În încercarea de reducere a fenomenului delincvenței juvenile este necesară cunoaşterea
şi identificarea factorilor.
Factori interni - individuali includ:
- disfuncţii cerebrale, relevate prin ECG;
- deficienţe intelectuale - capacităţile intelectuale reduse îi împiedică mai ales în anticiparea
consecinţelor şi implicaţiilor acţiunilor întreprinse;
- tulburări ale afectivităţii - maturizare afectivă insuficientă, lipsa autonomiei afective ce
duce la creşterea sugestibilităţii; insuficiența, instabilitatea și labilitatea controlului afectiv
3
 cu reactivitate emoţională neadecvată; dezvoltarea slabă a emoţiilor şi sentimentelor
superioare, inclusiv a celor morale.
Factorii externi - sociali sunt reprezentați de:
- relaţiile familiale;
- eşecurile privind integrarea şcolară.
În situaţiile în care intensitatea, conţinutul, forma de manifestare şi frecvenţa
conflictelor intraconjugale şi intrafamiliale cresc semnificativ, acestea capătă valenţe
dezorganizatoare, devenind simptome ale “sindromului disfuncţional” familial. În aceste
familii, copiii receptează şi trăiesc deosebit de intens orice “eveniment” intervenit între
părinţii lor. “Coparticiparea” copiilor la certurile, neînţelegerile, conflictele şi violenţele
manifestate în cadrul familiei le este în întregime nefavorabilă.
Efectul principal al relaţiilor conflictuale din familie asupra personalităţii copilului îl
constituie devalorizarea modelului parental, pierderea posibilităţii de identificare cu acest
model. Mai mult, modelul parental poate fi activ respins de către copil, devenind “model
negativ”, care treptat poate duce la stimularea şi dezvoltarea agresivităţii şi comportamentului
antisocial. Familiile caracterizate printr-un potenţial conflictogen ridicat şi puternic carenţate
din punct de vedere psihoafectiv şi psihomoral (ex. alcoolism, imoralitate) afectează mult
maturizarea psihologică şi psihosocială a copilului. Fuga de acasă a copilului, asociată cu
lipsa de supraveghere parentală, îl determină să adere la grupuri extrafamiliale cu un mare
potenţial delincvenţial.
Ca instrument principal, pentru a efectua management de caz, poate fi aplicată metoda
evaluării riscului de a comite repetat infracțiuni “Evaluarea riscului și nevoilor” (ERN).
Această metodă permite de a evalua exact caracteristicile și nevoile minorului care, în urma
cercetărilor științifice este direct legată de probabilitatea recidivei.
Utilizarea și punerea în aplicare a rezultatelor acestuia se efectuează în conformitate cu
cele trei principii de intervenție:
- principiul de risc - stabilește dependența direct proporțională dintre nivelul riscului
comiterii infracțiunii repetate și intensitate de supraveghere;
- principiul de nevoi - determină corespunderea serviciilor prestate și nevoilor criminogene
(acele nevoi ale minorului, satisfacerea cărora a cauzat infracțiune);
- principiul de reactivitate - presupune concordanța dintre posibilitățile de viață cu acțiunile
de asistență.
Utilizarea ERN permite nu numai de a determina gradul de risc a recidivei, dar și de a
evidenția acele nevoi, satisfacerea cărora va ajuta la resocializare.

4
 Evaluarea unui caz implică următoarele:
- evaluarea iniţială care stă la baza acceptării cazului pentru serviciile de probaţiune şi este
baza orientării evaluării complexe;
- determinarea factorilor care au contribuit la situaţia prezentă;
- nivelul riscului de recidivă şi nivelul riscului de a pricinui prejudiciu;
- existenţa la minor a motivaţiei pentru schimbarea comportamentului său;
- evaluare complexă, bazată pe expertiza membrilor echipei multidisciplinare care o
realizează şi care vor lua decizia finală în legătură cu minorul.
Principiile evaluării complexe
Evaluarea complexă necesită următoarele:
- să fie axată pe potenţialul de dezvoltare a minorului şi familiei;
- să fie unitară, să urmărească şi să opereze cu aceleaşi obiective, criterii, metodologii,
pentru toţi copiii şi familiile lor;
- să fie bazată pe interesul superior al minoruluii - creşterea nivelului de “funcţionalitate”, de
implicare activă în planul vieţii individuale şi sociale;
- abordare complexă a elementelor relevante (sănătate, nivel de instrucţie şi educaţie, grad
de adaptare psiho-socială, situaţie economică etc.), precum şi a interacţiunii dintre acestea;
- să aibă un caracter multidimensional, altfel spus, să determine nivelul actual de dezvoltare,
pentru a oferi un prognostic şi recomandări privind dezvoltarea viitoare a minorului şi
familiei în integralitatea sa;
- să presupună o muncă în echipă, cu participarea activă şi responsabilizarea tuturor
specialiştilor implicaţi (psihologi, medici, pedagogi, profesori, educatori, asistenţi sociali
etc.);
- să se bazeze pe un parteneriat cu beneficiarii direcţi ai acestei activităţi (minorul şi
persoanele care îl au în ocrotire).
În literatura de specialitate, prin analiza întreprinsă, au rezultat două stiluri de
disciplină: stilul neglijent, lipsit de constrângeri şi stilul sever, dar inconsistent, în care se
aplică în mod impredictibil, aleatoriu şi arbitrar sancţiuni copilului, care ar putea conduce la
un comportament antisocial.
Un rol important îl are și afecţiunea părintească, inexistenţa acesteia, respingerea
copiilor de către părinţi sau ignorarea lor, inexistenţa unui timp minim petrecut împreună
(părinţi - copii), sunt considerate ca fiind predictive pentru comportamentul delincvent.

5
 Bibliografie

1. Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 4. Issue 2/2015 -

http://juridica.ugb.ro/ - Cristinel Ioan MURZEA (20.05.2020).
2. Banciu, D., Rădulescu, S.M., 2002, Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România.
Cercetare şi prevenire socială. Ed. Lumina LEX, Bucureşti.
3. Bulgaru Maria, 2002, Metode si tehnici in asistenta socială, Ed. Centrul editorial al USM,
Chisinau.