UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

CATEDRA DE PEDAGOGIA ÎNVAȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

CONVERSIE PIPP Anul 1

CARACTERIZAREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ȘCOLARULUI MIC

STUDENT: BOREA (IONIȚĂ) OANA CORNELIA

 Perioada școlară mică (6/7 ani și 10/11 ani) de la intrarea copilului în școală și
terminarea ciclului elementar, este apreciată de unii autori ca fiind sfârșitul copilariei în care
domina particularitățile de vârstă asemanatoare cu cele preșcolare sau ca etapa de debut
primar a pubertății. Specific este că, pentru toată această etapă sunt evidențiate descrieri
centrate pe problemele adaptării școlare și ale învățării, fără a neglija că unele structuri psihice
se dezvolta ca urmare a, faptului că, în prima copilarie timpurie și în perioada preșcolară, are
loc cea mai importanta achiziție de experiență adaptativa și atitudinală.
Asadar, in perioada școlară mică se dezvoltă caracteristici importante si se realizează
progrese în activitatea psihică datorită conștientizării datorita, ca atare a procesului învățării.
Activitatea școlară scolicită intens intelectul. Are loc un process gradat de achiziții, de
cunoștințe prevăzute în programele școlii și în consecință, copilului i se vor dezvolta strategii de
învățare, I se va constientinza rolul atenției și repetiției, își va forma deprinderi de scris-citit,
logică, calcul etc.
Dezvoltarea bio-fiziologică - Din punct de vedere fizic, trebuie menționat faptul că, la
începutul acestei perioade, creșterea ponderală și staturală este relativ lentă, dar spre sfârșitul
acestei perioade, aceasta se intensifică. Pe ansamblul vârstei școlare mici, creșterea ponderală
se situează între 20- 29 kg, pentru băieți, iar pentru fete, între 19-28 kg. Creșterea staturală se
situează între 113-132 cm, pentru băieți, iar pentru fete între 11 și 131 cm.
La aceasta vârstă, școlarul mic dispune de o forță musculară în continuă creștere, acesta
aleargă mult și obosește repede, dar activitatea fizică, sportul și mișcarea au un rol foarte
important în clădirea organismului. Poziția incorectă în bancă și supraîncărcarea ghiozdanului
pot duce la deplasări de coloana, de aceea este recomandat ca greutatea ghiozdanului să nu
depășească 10% din greutatea corporală a elevului. Poziția în care copilul stă în bancă are
anumite reguli, acestea sunt: scaunul trebuie să fie tras sub bancă, spatele sprijinit de spătarul
scaunului, șezutul apropiat de spatele scaunului, soldurile, gleznele și genunchii trebuie să
formeze un unghi de 90˚, coatele trebuie să fie pe masă, picioarele trebuie să stea pe podea, iar
în timpul scrisului, este permisă o aplecare de aproximativ 30˚.
În această perioadă, școlarul mic, manifestă o poftă de mâncare activă , cu înclinații
spre dulciuri. Aparatul gustativ, dar și cel olfactiv se dezvoltă sub influența stimulilor alimentari
și odorifici cu care copilul intră în contact în această perioadă. Imunizarea organismului se
realizează pe baza îmbolnăvirilor anterioare și a vaccinurilor.
Dezvoltarea proceselor și a capacităților cognitive
Senzațiile - La vârsta de 6-7 ani se lărgește câmpul vizual, crește precizia diferențierii nuanțelor
cromatice, progresează capacitatea de recepționare a sunetelor înalte și de emitere a sunetelor
proprii, cu alte cuvinte, se dezvoltă auzul fonematic.
Percepțiile - Îmbogățirea experienței proprii, de viață, a copilului duce la creșterea acuității
perceptive, a distanțelor și a direcțiilor spațiale. Datorită experienței școlare, se dezvoltă
precizia diferențierii formelor geometrice.
Reprezentările - La intrarea în școală, elevul posedă o serie de reprezentări, acestea, sub
influența învățării, suferă modificări esențiale, lărgindu-se, îmbogățindu-se și diversificându-se.
Copilul reușește să descompună reprezentarea în parți componente, elemente și caracteristici.
De fapt, reprezentarea folosește la realizarea proceselor imaginației, gândirii și a activității
creatoare. Combinând diverse elemente, el creează noi forme și imagini.
Gândirea - Conform teoriei piagetiene, în această perioadă se dezvoltă operațiile gândirii:
analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, inducția și deducția.
Caracterul operatoriu al gândirii presupune posibilitatea de a manipula obiectele și fenomenele
pe plan mental, fără a le deforma, păstrându-le permanența. Copilul devine capabil să explice,
să argumenteze, să dovedească adevărul acțiunilor făcute de el. O parte din cunoștințe le
dobândește pe calea gândirii, apelând la operațiile acesteia. A gândi înainte de a acționa devine
un exercițiu care intră în activitatea copilului.
Memoria - În această perioadă are loc o creștere considerabilă a volumului memoriei, datorat
volumului mare de informații cu care elevul intră în contact la această vârstă. În același timp,
apar modificări atât la nivelul păstrării informațiilor, cât și la al rapidității cu care se
memorează.
La vârsta școlară mică, învățarea mecanică este o activitate de sine stătătoare, o
sarcină specifică școlarului mic. Dar, concomitent cu aceasta, se dezvoltă și memoria logică.
Treptat, școlarii au tendința de a începe să-și însușească numai înțelesul fundamental al
cuvintelor. Memoria de scurtă durată devine foarte activă după vârsta de opt ani, iar cea de
lungă durată devine mai consistentă.
Imaginația - În perioada micii școlarități, imaginația se află în plin progres, atât sub raportul
conținutului cât și al formei. Ea se definește ca fiind un proces cognitiv complex, de elaborare a
unor imagini noi, pe baza combinării și transformării experienței anterioare.
Imaginația interacționează cu toate procesele și funcțiile psihice , în special cu memoria,
gândirea și limbajul.
Gândirea și inteligența, ghidează și dirijează producția imaginativă, iar imaginația, la
rândul ei, ajuta la rezolvarea de problemelor. Ascultând o povestire, școlarul mic este capabil să
și-o reprezinte, introducând modificări în desfășurarea evenimentelor, comprimând aspectul
imaginilor, ceea ce se explică prin influența proceselor gândirii și memoriei logice asupra
imaginației.
Pot fi distinse două stadii ale dezvoltării imaginației de-a lungul micii școlarități: unul
inițial, definitoriu pentru primele două- trei clase, caracterizat prin aspectul imperfect, sărac în
detalii, ale imaginațiilor create, datorat experienței de viață limitată, iar un-altul, către începutul
clasei a III-a, un stadiu în care imaginile capătă mai multă coerență și dinamism.
Formele creative ale imaginației școlarului mic sunt stimulate de joc și fabulație, de povestire și
compunere, de activitățile practice și muzicale.
Limbajul - Limbajul îndeplinește tot mai activ funcția de organizare a activității psihice. Prin
formarea vorbirii contextuale și creșterea volumului vocabularului, elevul se exprimă mai bine,
ideile sunt logice și coerente.
Odată cu intrarea în școală, copilul își dezvoltă vorbirea literară și capacitatea de a
discuta în contradictoriu. Un rol deosebit îl are învățarea scris-cititului care contribuie la
organizarea intereselor intelectuale și la stimularea proceselor psihice.
Vocabularul pe care îl deține copilul are un rol major și în formarea personalității
acestuia. Bogăția vocabularului și experiența verbală facilitează utilizarea propozițiilor cu o
structură mai complexă și cu semnificații diverse. În această etapă, copilul are posibilitatea să
transfere cuvintele întâlnite până acum și situațiilor în care nu au mai fost folosite sau chiar să
creeze noi cuvinte.
 În ceea ce privește comunicarea din cadrul școlii, trebuie urmărite anumite aspecte:
învățătorul trebuie să stabilească o relație de prietenie cu elevii săi, relație ce nu trebuie să
ducă însă la slăbirea disciplinei sau la nerespectarea regimului școlar, ci trebuie să îl
consolideze, învățătorul trebuie să folosească exerciții de expunere și compunere.
Pe baza vorbirii orale se dezvoltă scrierea și citirea. Vorbitul, scrisul și cititul evoluează
împreună și sunt o exprimare a particularităților psiho-individuale.
Dezvoltarea instrumental-operațională - La vârsta școlară mică, se continuă întărirea
deprinderilor de autoservire și începe formarea unui nou tip de deprinderi, legate de nevoile
școlarului, în ceea ce privește activitățile pe care acesta le desfășoară și relațiile pe care el se
stabilește.
Pe parcursul perioadei de însușirea a citit-scrisului, se formează o serie de deprinderi,
cum ar fi, deprinderi de a folosi corect componentele grafice și sonore ale cuvintelor, deprinderi
de măsurat, de calcul numeric, deprinderi de mânuire a unor instrumente (linie, echer, glob,
hartă etc.). Toate acestea, duc la formarea deprinderilor și priceperilor intelectuale (de
memorare, analiză, sinteză și rezolvare de probleme).
Prin studierea disciplinelor Muzică și mișcare, Arte vizuale și a abilități practice și a
Compunerilor literare, se dezvoltă deprinderile tehnice și artistice, cum ar fi, utilizarea corectă
și expresivă a culorilor, a pensulei și a cuvintelor.
În cadrul activităților sportive și de Educație fizică, se formează niște automatizări,
precum alergarea, săritura, viteza, rezistența, lovirea mingii .
Aptitudinile școlarului mic se dezvoltă concomitent cu activitățile pe care acesta le
desfășoară. Treptat, învățarea devine sursa principală dătătoare de bucurii și satisfacții, la
început prin stimulente precum, încurajări, aplauze, aprecieri din partea cadrelor didactice și a
părinților etc. Apoi, în anumite condiții, de satisfacția pe care această activitate o degajă. Una
dintre aptitudinile generale care se dezvoltă la această vârstă, este tocmai, aptitudinea de a
învăța.
Particularitățile socio-afective și de motivație - Asupra afectivității școlarului mic, își pun
amprenta atât sarcinile de învățare, cat și relațiile interpersonale stabilite la nivelul grupului de
elevi. Se dezvoltă atât sentimentele și emoțiile intelectuale, cât și sentimentele și emoțiile
morale și estetice. Învățarea organizată îi dă elevului perspectiva reușitei, acțiunea devenind
plăcuta, atrăgătoare, contribuind astfel la atașamentul lui față de munca intelectuală și față de
școală. Apare curiozitatea intelectuală, manifestându-se prin dorința de a afla, de a cunoaște
cât mai multe. Contactul nemijlocit cu cadrul didactic, dezvoltă la școlarul mic sentimentul
încrederii, stimei și al atașamentului față de persoana care îl educă.
Motivația învățării are ca bază sensul general al conceptului de motivație și se referă la
totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate menită să conducă la asimilarea
unor cunoștințe, la formarea unor priceperi și deprinderi.
Exista o strânsă relație între motivație și învățare. Motivația este una din cauzele pentru
care elevul învață sau nu, dar poate fi și efectul activității de învățare, datorită faptului ca
rezultatele activității de învățare susțin eforturile ulterioare ale copilului.
Voința și atenția la vârsta școlară mică - Voința școlarilor mici prezintă noi progrese. Școlarul
mic își fixează scopuri și se mobilizează pentru a le atinge fără a fi nevoie de ajutor din afară.
Această nouă capacitate voluntară se realizează, mai ales, în planul învățării și în cel al
activităților de timp liber. Dezvoltarea numeroaselor deprinderi sprijină finalizarea acțiunilor
propuse și contribuie la creșterea independenței și autonomiei.
Pe la 6-7 ani copilul este capabil de o atenție suficient de stabilă pentru a se putea
integra în activitatea școlară. Din cauza noutății situațiilor cărora trebuie să se adapteze, elevii
în primul an de scoală se caracterizează printr-un volum deosebit de redus al atenției și prin
dificultatea distribuirii ei asupra mai multor activități sau obiecte. Datorită acestui volum redus
și a incapacității de distribuire a atenției, elevii dau adeseori impresia că nu sunt atenți. În
același timp, datorită faptului că întreagă ambianță este nouă și neobișnuită, atenția elevilor
se distrage ușor de la sarcina principală.
Flexibilitatea atenției, ca proprietate de a trece rapid de la o activitate la alta este slabă.
Atenția involuntară are o pondere mai mare fată de atenția voluntară. Atenția este adesea, greu
de păstrat și de evidențiat. Este mult mai ușor să apreciezi reușite concrete, precum un
răspuns corect sau o notă mare.Când îl apreciem (răsplătim, lăudăm) pe elev, este important
să fim clari. Ei trebuie să știe pentru ce calitate anume sunt evidențiați.
Caracteristicile personalității - Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta preșcolară,
personalitatea școlarului mic progresează în sensul consolidării și formarii de noi însușiri
caracteriale și a cristalizării mai clare a imaginii de sine.
Intrarea în scoală, trecerea la o noua forma de activitate și la un nou mod de viață
influențează în mod determinant formarea personalității. Fizic, prin ținuta vestimentației,
școlarul mic se diferențiază de preșcolar, el capătă un alt profil, acest fapt influențând
dezvoltarea personalității. Statutul de școlar, cu noile solicitări, sarcini, reguli și obligații,
sporește importanța socială a copilului la aceasta vârstă și lasă o amprentă puternică asupra
personalității acestuia.
În plan intern, datorită dezvoltării gândirii logice, capacității de judecată și raționament,
se bun bazele concepției despre lume și viață.
La aceasta vârsta, personalitatea școlarului mic, înclină tot mai mult spre atitudini
mature și manifestări controlate. Formarea atitudinii pozitive față de învățătura, face ca
personalitatea elevului să fie mai ‚‚competentă’’.
O altă caracteristică a personalității este și creșterea gradului de coeziune a elementelor
de personalitate, organizarea și integrarea lor superioara, într-un tot unitar.
Există copii vioi, comunicativi, energici, dar și copii lenți, retrași și introvertiți. Contactul cu
influențele modelatoare ale procesului instructiv-educativ dă naștere anumitor trăsături
temperamentale. Copiii agitați, colerici, încep să devina mai stăpâni pe conduita lor.
Temperamentele flegmatice tind să-și reducă treptat din inerție și să adopte un ritm mai alert
de lucru. Copiii cu trăsături melancolice, cunosc un proces de activizare a conduitei, încurajați
de succesele pe care le obțin.
Aceste transformări care au loc la nivelul temperamentului copilului, se obțin prin
intermediul acțiunilor cadrului didactic exercitate asupra elevilor. Acțiunea acestuia trebuie să
fie maleabila, diferențiata în funcție de natura elevilor. El trebuie să cunoască diversitatea
caracterelor copiilor, observând atent, meticulos, atât la clasă, cat și în afara acesteia,
comportamentele copiilor.
Activitățile desfășurate în cadrul scolii trebuie să se desfășoare într-un cadru prielnic
formarii unor calitatea precum sârguința, conștiinciozitatea, perseverenta, punctualitatea,
organizarea. Contactul micilor școlari cu literatura, cu eroii din diverse povestiri, le oferă
exemple și modele de viață.
În scoală, se dezvolta în continuare nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a
socializa, de a stabili relații interpersonala cu cei de aceeași vârstă cu el. Crescând indicele de
socializare, cresc și șansele copilului de integrare socială. În cadrul grupului se dezvoltă
următoarele trăsături ale personalității: onoarea, dreptatea, demnitatea, onestitatea. La nivelul
grupului se stabilesc relații atât de cooperare, cât și de competiție sau întrecere, la această
vârstă se observă și nevoia copilului de a ieși în evidență, de a fi mai bun decât ceilalți.
Caracteristicile învățării - Începutul vieții școlare este, de fapt, începutul activității de învățare,
care îl solicită pe copil, nu numai pentru un efort intelectual considerabil, ci și pentru o mare
rezistență fizică. Activitatea de învățare desfășurata în școală sub conducerea cadrelor
didactice, are ca obiectiv însușirea activă a cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor.
Progresele cunoașterii sunt legate la școlar de dorința generală de a învăța.
Școala și mediul școlar, reprezintă pentru copil, o nouă colectivitate. El asimilează treptat
reguli de conduită individuală și colectivă, în funcție de care își reglează atitudinile și relațiile
cu alte persoane.
Învățarea organizată, oferă copilului perspectivele reușitei, aceasta devine atrăgătoare,
contribuind la atașamentul față de școală. Apare curiozitatea intelectuala, dorința de a
cunoaște mai mult. Învățătorul trebuie să acționeze în direcția cultivării capacitații de stăpânire
a manifestărilor emoționale primare ale copiilor.
Învățarea la vârsta școlară mică, restructurează gândirea infantilă a copilului, lărgind
sistemul structurilor ei cognitive. Cunoștințele, deprinderile și priceperile deja însușite se
adâncesc, învățarea pune în mișcare traseele interne ale dezvoltării .

Bibliografie:
E. Verza (2000) Psihologia Vârstelor, București: Editura Pro Humanitate
Crețu, T. (2001). Psihologia vârstelor. București: Credis
Osterrieth, P. A. (1976). Introducere în psihologia copilului. București: EDP
Piaget, J. și Barber, I. (1970). Psihologia copilului. București: EDP
Sălăvăstru, D. (2004). Psihologia educației. Iași: Polirom
Șchiopu, U. și Verza, E. (1995). Psihologia vârstelor. București: EDP
Zlate, M. (1999). Psihologia mecanismelor cognitive. Iași: Polirom
Sursa: Particularitățile școlarului mic – Freep1dia Edu.