Tehnici mixte si procedee

Pentru unii artiști, pictura oferă și singură posibilități nelimitate – inutil de a o « trăda » !
Însă dacă unii au un adevărat cult pentru tehnicile clasice, alții sunt mai tentați de transgresarea
acestora.
Necesitatea interioară de lărgire a câmpului de căutare poate implica chiar ș i ruptura cu ideea
tradițională de pictură.

Departe de a se limita la clasica pensulă, artiștii împrumută și mixează practici din domenii diverse.
Astfel, orice mijloc ce poate înzestra forma cu putere evocatoare, poate să se revendice ca artistic.
Autorizând amalgamul de mediumuri și procedee, tehnicile mixte reprezintă soluția « personalizată » a
aspirației creatoare.

Fiecare medium, instrument sau procedeu posedă valențele sale expresive și avantajele sale practice.
Iar asocierea lor crează jocuri de contraste la care inspirația nu rămâne insensibilă : dens-fluid,
transparent-opac, fin-rugos, mat-lucios, etc.
Alegerea lor depinde de scopul artistului : evocarea realității sau stârnirea imaginației, epurarea formei
sau îmbogățirea ei cu un aspect revelator.

Acrilicele – adezivi și culori – sunt ideale pentru mixarea cu alte materiale cu potențial plastic și ușor de
folosit.

Cerneala, acuarela sau guașa permit folosirea unor procedee specifice acestor medii suple și fluide.
Culoarea lichidă favorizează transparența, fuziunea, curgerea, stropirea, efectul « repoussé » (aureola
cu aspect de pană la marginea petei), cu aspectul său diafan.
Fluiditatea cernelii conferă trăsăturii de pensulă eleganța caligrafiei, iar penița oferă o finețe grafică
imposibil de obținut cu pensula.
Mulți plasticieni s-au interesat de caligrafie – de la scrierile milenare la graffiti-urile urbane. Într-o
compoziție plastică, intervențiile grafice răspund nevoilor expresive și estetice, fără a face neapărat
referință la caligrafie.
Marker-ul trasează linii precise și uniforme, pe când creioanele, cărbunele sau pastelurile permit un joc
nelimitat între uniform și modulat, între net și estompat.

Creioanele acuarelabile fac posibile efectele de fuzionare – pe suport umed, sau umezind trăsătura
uscată.

La frontiera dintre desen și pictură, pastelurile permit realizarea de linii, hașuri și suprafețe.
Având o concentrație în pigment mult mai ridicată decât alte mediumuri, pastelul este opac, ușor de
estompat, și se adaptează la suprapuneri multiple.
Aderând bine la acrilice, pastelurile permit obținerea de frottiuri contrastante pe suprafețele cu reliefuri.

Pastelul sec se remarcă printr-un aspect mat, catifelat, pudrat ; diluabil, poate produce efecte
acuarelate.
Pastelul gras variază texturile datorită consistenței sale uleioase și cleioase. În contact cu laviurile
(acuarelă, guașe) el respinge apa, producând efectul de repoussé (o aură luminoasă). Pentru efecte
acuarelate, a se utiliza un diluant.

Registrul de expresivități poate fi lărgit datorită unor materiale și procedee provenind din domeniul
decorativ sau al hobby-urilor creative.

Culorile « de efect » (satinat, irizat, metalizat) aduc o tușă decorativă, de rafinament.

Colajul este accesibil, ludic și atractiv datorită faptului că artistul poate alege materiale care îi plac și îl
inspiră. Ușor de asociat cu diverse tehnici, favorizează efecte remarcabile, adesea surprinzătoare.
Decupajul reunește dintr-un gest culoarea și conturul.
Elementele decupate fiind mobile, amplasarea lor poate fi testată înainte de lipire.
 Introdus în arta de către dadaiști si cubiști (Picasso, Braque), colajul datorează consacrarea mai ales lui
Matisse ; efectul plastic al decupajelor sale naște din jocul dintre plin si gol, culoare si desen, simplitate
si rafinament.
În colaj se folosește orice material disponibil care incită inspirația – fiecare cu potențialul sau expresiv :

Hârtia – uni sau cu motive – creează forme plane, stilizate de decuparea cu foarfeca sau cu un cuter.
Însă prin sfâșiere sau ardere, contururile hârtiei pot căpăta un aspect capricios, imprevizibil.

Hârtia de ziar, cu textura sa caracteristică (textul, fiind incomplet, pierde vocația inițială), aduce o
conotație enigmatică.
Diverse hârtii imprimate pot aduce fiecare nota sa de fantezie.
Tapetul în relief este interesant pentru textură, care poate fi eventual accentuata cu un frottis.

Hârtia de mătase, șifonată, creează un joc complex de pliuri aleatorii.

Confetiile, prea mici pentru a fi lipite separat, pot fi semănate la întâmplare pe un fond tratat cu adeziv –
pentru un efect vibrant si vesel.

Cartonul ondulat aduce ritmul sau linear în relief.

 Pânza de iută a este apreciată pentru trama sa brută și pentru tenta naturală.

Un efect de mozaic, fără aceleași constrângeri în ce privește realizarea, se poate obține cu bucăți de
hârtie sau carton – decupate sau sfâșiate.

Acest efect poate fi accentuat de un contrast puternic dintre piesele « mozaicului » si fondul care rămâne
vizibil în « rosturi ».

Cu diferite grosimi de sfoară / șnur, se pot crea mișcări grafice în relief sau arabescuri fine.

Sârma si alte piese metalice, cu aspectul lor strălucitor, fac aluzie la mecanică, la tehnologie.

Integrarea de caligrafii, de partituri muzicale, de fragmente de desene, schițe sau acuarele, creează
contraste evocatoare.
Fragmente de fotografii sau de imagini fotocopiate produc un contrast insolit între figurativul lor evident și
un context abstractizat.
Încorporarea de obiecte « ready-made » trimite la semnificațiile respective ale acestora și conferă
tridimensionalitate lucrării.
Adezivul trebuie adaptat la grosimea elementelor de lipit : un adeziv fluid pentru materiale ușoare, și un
adeziv consistent pentru a da robustețe unei lucrări realizate cu materiale grele. A se vernisa cu spray.
Transferul de imagine – împrumutat de la scrapbooking – permite încorporarea într-un tablou, prin
raportare, a unei imagini imprimate pe hârtie (neglasata : fotocopie, fotografie de ziar, partitură muzicală...).
Cu ajutorul unui produs special (medium acrilic de transfer), imaginea aleasă poate fi transferată pe
orice suport neted, neabsorbant, ne-gras, eventual pregătit cu o culoare de fond.
« Citatele » vizuale obținute prin transfer de imagine nu caută să simuleze pictura, ci produc mai
degrabă un efect de surpriză – prin contrastul cu execuția cu mâna liberă.
În practică : imaginea aleasă se badijonează cu medium de transfer ; după uscarea produsului (care
devine o peliculă complet transparentă), se cufundă în apă (aprox. 10 minute). Apoi hârtia se
îndepărtează prin frecarea ușoară. Imaginea, acum impregnată în pelicula acrilică, se poate lipi pe
amplasamentul prevăzut.
 Monotipul este tot un procedeu de imprimare, însă motivul este pictat de către artist, inițial pe un plan
de de lucru plat și etanș (placă melaminată, de sticla/ plexiglas/ linoleum) – pentru a fi apoi transferat pe
suportul definitiv.

În practică : motivul se trasează pe planul de lucru, cu culoare abundentă, pentru a nu se usca. Imediat,
suportul definitv se aplică pe placă și se presează pe aceasta, pentru a recupera motivul prin imprimare.
Pentru a evita lacunele în culoare, suportul de destinație poate fi umezit în prealabil.

O alta posibilitate este de a începe cu badijonarea plăcii în totalitate, pentru a desena motivul prin
zgâriere în stratul de culoare.
Pornind de la aceeași placă pictată se pot realiza mai multe printuri, adăugând eventual apă / culoare ;
rezultatul va fi de fiecare dată diferit – de unde si numele de monotip.

După imprimare, nimic nu împiedică intervențiile cu pensula : accente, contururi, glasiuri.

Montaj video « Cum se realizează un monotip » : https://youtu.be/MjrPjkzDjoo

Oarecum asemănător este procedeul prin care se pot obține texturi abstracte direct pe pânză. O simplă
folie de plastic, presată pe stratul de culoare umedă, va imprima pliuri aleatorii cu un efect imposibil de obținut
cu pensula.
În practică : culoarea (abundentă / diluată) se depune pe suport ; peste culoarea proaspătă se aplică un
film de plastic. Pliurile formate prin șifonarea plasticului pot fi eventual dirijate. Pentru pliuri bine marcate,
se va aștepta uscarea culorii – după care filmul de plastic se îndepărtează cu grijă.

Acest procedeu poate servi de asemenea la realizarea de texturi, pentru a anima un strat de fond, sau o
zonă anume a lucrării.
Prin fluidizare (diluare cu apă sau adiționare de medium fluidifiant), culorile produc efecte interesante,
dar care lasă mult loc hazardului.
 Pe un suport orizontal, bălțile de culoare fuzionează și formează motive marmorate. Fuzionarea se
poate dirija (mai bine zis influența) înclinând suportul, sau prin suflare.

La verticala, dârele de culoare vor traversa suportul în sensul gravitației. Manipularea suportului poate
crea curgeri cu traiectorii capricioase.

Stropirea animă suprafața cu dâre sau stropi de culoare, în funcție de instrument si de gest.

Rotunde sau alungite, picăturile se pot proiecta cu o pensulă.

Pentru traiectorii dinamice – mai mult sau mai puțin aleatorii – se poate folosi o seringă sau un flacon cu
gât de dozare subțire.
Inventat de Jackson Pollok, dripping-ul constă în stropirea întregii pânze, pusă orizontal, cu ajutorul unor
recipiente găurite.
 Pictura splash este procedeul de obține a petelor spontane lansând culoarea cu o mișcare fermă, ce
creează un puternic impact pe suport. Pentru a păstra intactă energia gestului inițial, a se evita intervențiile
ulterioare.

Tehnica pouring painting utilizează un medium de curgere (autonivelant), care, încorporat în prealabil în
fiecare culoare (în recipiente separate), produce amestecuri spontane la simpla lor vărsare pe suport.
Acest procedeu garantează efectele decorative spectaculoase, însă artistul este limitat la manipularea
suportului pentru a favoriza alunecarea materiei : la orice intervenție de instrument, culorile își vor pierde
saturația.
Demonstrații video sunt disponibile în abundență pe net. Pentru a trece la practică, se pregătește din
timp materialul necesar și protejarea mesei de lucru, deoarece curgerile de culoare în afara suportului nu
pot fi evitate.

Lăsând mult loc hazardului, această tehnică poate fi integrată și într-un demers mai elaborat.
Pe un fond realizat astfel, se poate picta după uscare, păstrând doar unele zone. În schimb, aceste
intervenții vor altera efectul curgerilor de culoare.

Pentru a asocia pe același suport pictare cu pensula și pouring, zonele lor respective se pot separa în
prealabil, prin îndiguire cu o pastă de structură. Astfel mișcarea culorii pe suprafața suportului va rămâne
intactă și va putea chiar inspira pictura realizată cu pensula.

După uscarea culorii aplicate prin vărsare, zona rezervată se poate picta manual. Ocolită de curgere,
partea pictată a se va integra fără a dăuna spontaneității.
 Pentru realizarea de texturi în culoare lichidă există și procedee mai simple – nu la fel de
spectaculoase, însă mai ușor de realizat.
O textura granulată se poate obține presărând sare grunjoasă pe un fond colorat bine umezit ; cristalele
de sare (care se îndepărtează după uscarea completă) atrag colorantul, formând aureole deschise în jurul lor.

Un aspect texturat se poate obține și prin tamponare cu buretele. Pentru un efect bine marcat, se
tamponează pe fondul bine uscat cu o culoare contrast.

Pentru a evita efectul de motiv repetitiv, buretele (de formă neregulată) se întoarce în toate sensurile.
Amprentele de burete pot îmbogăți culoarea cu tente diverse prin suprapuneri succesive (după uscarea
stratului precedent).

Pentru amprentare pot servi de asemenea și « ștampile » confecționate de artist – decupate în

materiale ca plută, cauciuc, carton ondulat, burete – sau obiecte de uz cotidian (dopuri, capace de plastic, folie
cu bule, etc.). Culoarea depusă pe acestea se va imprima pe pânză cu o relativă precizie.

Prin « ștampilare » amprentele pot fi multiplicate oricât este necesar ; pentru forme bine definite,
tamponul se încarcă de fiecare dată și se presează ferm pe suport.
 Pictarea cu ruloul imprimă, în afară de textură, traiectoria mișcării de aplicare.
În funcție de presiune, banda de culoare poate fi uniformă, sau crea un efect de degradeu : apăsând
numai pe o parte, ruloul lasă o margine tranșantă, pe când cealaltă rămâne discretă.

Mascajul, împrumutat de la acuarelă – unde prezervarea luminozității inițiale este imperativă – se

utilizează la acrilice de obicei pe un fond de culoare (bine uscat).
Mascajul protejează zonele vecine, pentru a picta fără teamă de a depăși pe acestea.
Pentru margini rectilinii se folosește bandă de mascaj adezivă.
A se verifica aderarea benzii la suport ; tușele de pensulă nu trebuie să împingă culoarea sub bandă.
Pentru margini curbe, se pot decupa măști amovibile din carton subțire.
După ce s-a pictat noua culoare, îndepărtarea măștii lasă să reapară zonele vecine intacte.

Pentru a rezerva trăsături sau zone cu configurații complexe, se utilizează un produs de aplicat cu
pensula – guma de mascare.

Pentru a evidenția numai unele contururi, artistul poate decupa măști mobile (din carton subțire, de
exemplu).
Spre deosebire de masca lipită de suport, masca mobilă permite combinarea conturului net cu mișcarea
liberă a tusei. În plus, masca mobilă poate fi repoziționată în orice moment, pentru a vizualiza rezultatul
în cursul lucrului.
Impresia de rigiditate lăsată de precizia contururilor se poate atenua alternând mascajul cu procedee ce
lasă loc gestului liber, impreciziei și hazardului.

Precizia extremă a marginilor realizate cu ajutorul mascajului epurează forma până la o expresie
minimalistă.

Șablonul este de asemenea o metodă de mascaj.

Forma predecupată permite reproducerea de mai multe ori a aceluiași motiv – cu mai multă precizie
decât amprentarea.
 Șablonul poate fi pozitiv (motivul se pictează protejând fondul) sau negativ (se pictează exteriorul formei
protejate).
Spre deosebire de decorator, pictorul preferă să-și confecționeze singur șablonul – care îi va servi în
același timp de « motiv » și de instrument de lucru. După amplasarea șablonului în locul prevăzut,
culoarea se poate aplica cu pensula sau cu pulverizatorul, astfel încât să nu intre sub șablon.
Multiplicarea motivului nu obligă la monotonie : se pot varia poziția șablonului, relațiile dintre motive
(decalate, intersectate), ca și cromatica sau tehnica de aplicare a culorii.

Pulverizarea cu aerograful permite obținerea, cu mai mută ușurință decât cu pensula, atât a aplaturilor,
cât și a degradeelor.
Dacă nu este dorită conotația street-art, pulverizarea culorii fluide se poate efectua cu accesorii
improvizate – vaporizator pentru plante, de exemplu – pentru un aspect mai neregulat (și chiar
accidentat).

Efectul de crăpare se obține cu ajutorul unui produs special (medium de crăpare), care va separa două
straturi de culoare acrilică de tentă a diferită.
Stratul superior va lăsa să se întrevadă, printre crăpături, culoarea stratului inferior. Un contrast cromatic
puternic între cele două va mări efectul.
În practică : pe culoarea de fond bine uscată, se etalează gelul de crăpare, cu pensula, fără reveniri.
După uscarea produsului, se etalează tenta care trebuie să se fisureze.
Efectul este mai marcat când fondul este de tentă închisă, iar stratul superior, deschis.
Fisurile se formează în sensul de aplicare a mediumului de crăpare.
Mărimea « insulelor » formate de fisuri depinde de grosimea stratului de medium de crăpare.

Acest procedeu poate servi pentru a evoca texturi naturale sau pentru a da suprafeței un aspect
antichizat.

Hârtia șifonată integrată prin colaj poate fi o alternativă la materiile de structură sub formă de pastă.
Pliurile, aleatorii sau parțial dirijate de artist, formează reliefuri pe suport.
În practică : se etalează (generos) un adeziv acrilic pe zona respectivă a suportului ; foaia de hârtie (fină
sau groasă) se șifonează și se lipește. După uscare, culoarea se poate aplica fără nici o constrângere
(transparentă sau în strat opac). După care pliurile se pot pune în evidență prin frottis.

Șlefuirea permite obținerea efectului de patină, îndepărtând parțial culoarea, după uscare, cu hârtie
abrazivă fină. Pentru un efect de uzură, de deteriorare, se folosește o hârtie abrazivă rugoasă.

Desenul prin zgâriere în culoare proaspătă face să reapară culoarea fondului, sub formă de elemente
grafice. Zgârierea se poate efectua cu instrumente de diferite forme și grosimi (mânerul pensulei, colour
shaper, spatulă dințată, pieptene, furculiță de plastic...).
Trasate cu un instrument ascuțit, motivele sau inscripțiile în filigran aduc o conotație poetică, enigmatică.
 A se prevedea un contrast puternic între cele două straturi, si o grosime suficientă pentru stratul
superior.

Ar fi imposibil de alcătuit un repertoriu complet al procedeelor, pentru ca inventivitatea nu cunoaște

frontiere tehnice. Iar apariția de instrumente si de materiale care permit o exprimare tot mai nuanțat a nu poate
decât sa o stimuleze.
Însă, ca și în pictura tradițională, efectele tehnice rămân în slujba ideii și a emoției, evitând eclectismul
gratuit.
Departe de a fi o modă, mixarea tehnicilor este o adevărată resursă de invenție plastică.

Montaj video « Câteva instrumente neconvenționale » : https://youtu.be/kqbp8oY-xAw

Alături de pictură, forme de artă vizuală cu veleități de 3D, sau numerice, sunt alte căi de experimentare
propunând noi percepții.
Reinventarea artelor vizuale prin reformularea tehnicilor tinde să devină o metodă de creație.

Asamblajul integrează materiale și obiecte ce nu sunt predestinate artei, dezvăluindu-le potențialul

expresiv sau înzestrându-le cu sensuri noi.

Picasso, dadaiștii, Marcel Duchamp, sunt printre primii care au deturnat materiale naturale,
manufacturate sau industrializate, pentru a revela vocația lor artistică latentă.

Unii artiști nu sunt descurajați nici chiar de perisabilitatea materialelor, și, pentru a propune experiențe
noi, nu ezită să recurgă la materiale organice sau la plante vii (Jef Koons).

Instalația provoacă interacțiunea între obiecte, mediu și spectator. Utilizând diferite mediumuri ale
vizualului, instalația poate face apel și la mijloace sonore, mecanică, electronică, etc. pentru a stimula
relația de participare cu spectatorul.

Înregistrările video și performanța îmbogățesc semnificațiile formelor cu cele ale mișcării.

Tehnicile fotografiei numerice oferă mijloace nelimitate în explorarea universului sensibil, fără a exclude
subiectivitatea și creativitatea.

Creația infografică permite imaginației să se elibereze total de constrângerea materialelor fizice.

Înainte de a deveni tradiționale, toate mediumurile și procedeele au fost experimentale și novatoare.

Reflectând aspirațiile epocii, și elaborate cu mijloacele disponibile, tehnicile sunt consacrate de valoarea
operelor pe care le produc.

« Fiecare epocă a civilizației creează arta care îi este proprie, și pe care nu o vom vedea niciodată
renăscând. »
Vassily Kandinsky