Generator 8
Generator 8
Generator 8
- Protecţia diferenţială transversală este protecţia de bază la scurtcircuite între spirele aceleiaşi faze
ale înfăşurării statorice. Protecţia este alimentată cu curent de la un transformator de curent montat
pe legătura între punctele neutre ale celor două semiînfăşurări trifazate legate fiecare în parte în
câte o stea (neutru). De obicei, curentul de acţionare reglat al protecţiei este de cca. (0,2...0,3)*I
nom generator. Protecţia trebuie să fie temporizată pentru a preveni acţionări pe durata unor
manevre sau a unor procese tranzitorii în reţea. La generatoarele mai mari se utilizează trafo de
curent pe fiecare semiînfăşurare statorică şi se compară curenţii în trei relee de curent reglate la
(0.6...0,8)*I nom.gen/2.
- Protecţia la punere la pământ în rotor sau în circuitele de excitaţie: Variantele uzuale realizează
injecţia unui curent alternativ (de frecvenţă industrială sau la o frecvenţă mai mică) sau a unui curent
continuu între un pol al înfăşurării rotorului şi pământ (axul generatorului), iar un releu reacţionează
la creşterea curentului peste valoarea reglată, ceea ce înseamnă că rezistenţa de izolaţie faţă de
pământ a scăzut sub o valoare prescrisă. Conectarea protecţiei la circuitul de excitaţie, în scopul
separării tensiunii injectate de tensiunea de excitaţie, se face la turbogeneratorul cu excitatrice
rotative de curent continuu printr-un condensator. Protecţia la prima punere la pământ poate emite
doar semnalizare, dar nu este indicat a se funcţiona în acest regim deoarece la apariţia celei de-a
doua puneri la pământ poate conduce la distrugerea rotorului sau a sistemului de excitaţie.
Turbogeneratorul la care s-a produs semnalizarea trebuie descărcat manual şi deconectat de la
reţea. Protecţia la a II-a punere la pământ se cuplează în general după apariţia semnalizării I puneri
la pământ şi comandă automat declanşarea generatorului, netemporizat.