CUPRINS:

Abrevieri..........................................................................................................................p. 2
Introducere........................................................................................................................p.3
I. Opera Sfântului Efrem Sirul –
clasificare.........................................................................p.3
1.1 Traducerea şi publicarea operei Sfântului Efrem Sirul în limba
română..............p.4
II Reflecţii antropologice în Imnele despre Rai/Paradis ale Sfântului Efrem
Sirul.................p.5
1. Repere privind antropologia creştin-ortodoxă......................................................p.5
2. Crearea lui Adam şi a Evei; Căderea omului din Paradis....................................p.6
3. Restaurarea întregii umanităţi în Hristos (Adam Cel Nou), prin Fecioara Maria
(Noua Evă)......................................................................................................................p.11
4. Nostalgia omului căzut – înduhovnicirea omului în Paradisul
final...................p.13
Concluzii.........................................................................................................................p.15
Bibliografie.....................................................................................................................p.16

1
ABREVIERI:
Parad. Imnele Raiului, (Ed. Deisis, Sibiu, 2010)
Nat. Imnele Naşterii şi Arătării Domului, Imne II, (Ed. Deisis, Sibiu, 2000);

2
 Perspectiva antropologică efremiană în Imnele despre Paradis

Introducere

Lucrarea Imnele despre Paradis, a fost compusă de Sfântul Efrem Sirul în perioada
tinereţii sale (356-358). Este una din nenumăratele lucrări efremiene care, prin conţinutul ei,
determină, fie cercetătorul, fie credinciosul autentic, să mediteze asupra rostului omului în planul
creator al lui Dumnezeu.

Această lucrare pune în fața cititorului o descriere amplă a mântuirii omului, lămurind, în
versuri, ceea ce numim coborârea lui Dumnezeu în timp. În Imnele despre Paradis vedem că
relaţia omului cu Dumnezeu este una cu totul specială în cadrul creaţiei Sale. Ea oferă cititorului
sentimentul de responsabilitate și recunoștință faţă de Dumnezeu și de semeni, dar și de tot ceea
ce Dumnezeu a pus la dispoziţia omului spre mântuire.

Din punct de vedere antropologic, aceste imne sunt de fapt un îndreptar pentru fiecare
creştin: în ele se vădesc, în antiteză, greşeala omului creat după chipul lui Dumnezeu şi
nemăsurata bunătate a Creatorului, care nu abandonează creatura ci o îndrumă spre scopul final,
adică spre asemănarea cu El, spre îndumnezeire.

I. Opera Sfântului Efrem Sirul - clasificare

Sfântul Efrem Sirul a scris în limba siriacă, iar limba greacă, probabil, nu a cunoscut-o.
Multe din scrierile sale s-au pierdut, iar altele sunt păstrate doar în traduceri, care, adesea, nu
redau originalul1. Totuşi, Sfântul Efrem a fost un scriitor extrem de prolific. Din acest motiv,
specialiştii care i-au studiat opera au abordat diverse criterii pentru o clasificare a acesteia. În
acest sens, vom aminti trei astfel de clasificări, ale unor cercetători diferiți: Părintele Georges
Saber, Pierre Yousif şi Sebastian Brock.

1
Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU, Pr. Lect. Univ. Dr. Lucian-Dumitru COLDA, Patrologie, Vol. II, Ed.
Basilica, Bucureşti, 2015, p. 312.

3
  Părintele Georges Saber propune următoarea clasificare: 1. Opere Exegetice; 2. Opere
Dogmatice; 3. Opere Ascetice; 4. Opere Liturgice
 Pierre Yousif utilizează o clasificare similară cu cea a Părintelui Georges Saber: 1. Comentarii
Biblice; 2. Opere Liturgice; 3. Opere Teologice şi Polemice; 4. Opere Ascetice şi despre Viaţa
Creştină;
 Sebastian Brock adoptă o altă clasificare, întocmită după genul literar căruia îi aparţin
textele: 1. Proză obişnuită; 2. Proză ritmată artistică; 3. Omilii viersificate (memre); 4.
Imne (madraşe)2.

1.1 Traducerea şi publicarea operei Sfântului Efrem Sirul în limba română

Vom aminti, în continuare, o serie de scrieri aparţinând Sfântului Efrem, care au fost
traduse şi publicate în limba română. Începând cu anul 1693 Mitropolitul Dosoftei al Moldavei,
publică o lucrare ce conţinea 40 de cuvinte ale unor Sfinţi Părinţi, dintre care două aparţineau
Sfântului Efrem3.

De asemenea, printre cele 4413 manuscrise de la Academia Română, catalogate Gabriel

Ştrempel, există şi 67 de scrieri de sau despre Sfântul Efrem Sirul. 14 conţin numai scrieri ale
Sfântului Efrem, celelalte fiind miscelanee, unde scrierile se învecinează cu ale altor Sfinţi
Părinţi. Trei manuscrise sunt din sec. XVII, 41 din sec. XVIII şi 23 din sec. XIX4.

În perioada următoare au fost publicate în mai multe serii diverse scrieri aparţinând
Sfântului Efrem, după cum urmează: între 1812-1823 Cuvinte şi învăţături în trei volume la
Mănăstirea Neamţ. Al treilea volum a fost reeditat în anul 1926. La Roman, şi la Bucureşti, în
anii 1931 respectiv 1987 a fost tradus celebrul Cuvânt despre preoţie. În anul 1912, la Iaşi,
economul Ţincoca publică un prim volum intitulat Scrieri ale Sfântului Efrem, iar în anul 1914
există un volum editat la Cernăuţi, intitulat Interpretări ale Sfântului nostru părinte kir Efrem
Sirul la Pentateuh, la Iosua, la Judecători, la cărţile lui Samuel şi la Regi. În perioada 1997-

2
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana, Doctorul şi Leacul omului şi al omenirii pe calea
mântuirii. Conţinutul spiritual al nevoilor trupeşti la Sfântul Efrem Sirul, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp.
46-48.
3
Pr. Prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 105.
4
Gabriel ŞTREMPEL, Catalogul, 1, 2, 3 apud. Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana... pp. 58-
59.

4
1998 au fost publicate, la Bacău şi la Iaşi, sub acelaşi titlu două lucrări, Cuvinte şi învăţături. O
nouă perioadă de traduceri ale lucrărilor Sfântului Efrem va fi iniţiată în cadrul Editurii Deisis:
Imnele Păresimilor, Imnele Azimelor, Imnele Răstignirii, Imnele Învierii (1999), Imnele Naşterii
(2000), Imnele Raiului (2010)5.

II. Reflecţii antropologice în Imnele despre Rai/Paradis ale Sfântului Efrem Sirul:

1. Repere privind antropologia creştin-ortodoxă:

Antropologia creştină este o ramură a teologiei ce are ca obiect cercetarea omului din
perspectiva Revelaţiei Dumnezeieşti. Teologia creştin-ortodoxă subliniază diferenţierea omului
de celelalte făpturi existente. Astfel, prin sufletul său omul aparţine lumii spirituale, iar, prin
trupul său, lumii materiale, sintetizând întreaga creaţie, motiv pentru care este numit în literatura
patristică microcosmos. Natura dihotomică a omului este afirmată în Sfânta Scriptură în
nenumărate rânduri, chiar dacă unele curente filosofice susţin chiar o natură trihotomică (trup,
suflet şi spirit). În Sfânta Scriptură natura spirituală a omului este desemnată atât prin termenul
psihe (suflet) cât şi prin termenii pnevma sau nous, toate aceste exprimări sunt sinonime (Luca
23, 46; 1 Tesaloniceni 5, 23, Evrei 4, 12, Iuda 19, 1Corinteni 2, 14-25). În acelaşi timp, trupul
omului este cel mai complex sistem de raţionalitate plasticizată, datorită faptului că de la început
are în structura sa sufletul6. Deci omul este fiinţă spirituală în trup, iar trupul este organ al vieţii
spirituale. Sfântul Maxim Mărturisitorul, de pildă socotește că sfântul, deci cu atât mai mult
decât omul ceresc, se caracterizează prin îndumnezeirea trupului. Deci, trupul este organul
perfect al sufletului şi acesta al Duhului7.

Valoarea trupului este dată în prima etapă de întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, dar
mai ales de Învierea Sa cu Trupul. Totodată, unitatea neamului omenesc explică atât
universalitatea păcatului strămoşesc cât şi posibilitatea mântuirii în Hristos: „Căci precum în

5
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana... pp. 59-60.
6
*** Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Coord. de Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu şi Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, Ed.
BASILICA, Bucureşti, 2019, pp. 62-63.
7
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Opere complete, Ediţia a V-a, Tom. 3, Vol. 12, Ed.
Basilica, Bucureşti, 2018, p. 441.

5
Adam toţi mor, în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22)8. Prin urmare, concluzionăm că,
antropologia creştină în general, are profunde rădăcini în Revelaţia Dumnezeiască, pornind de la
crearea omului, continuând cu răscumpărarea acestuia după căderea din Rai şi mergând mai
departe spre comuniunea sa cu Dumnezeu, spre o restaurare completă a firii sale căzute.

2. Crearea lui Adam şi a Evei; Căderea omului din Paradis

Întreaga operă a Sfântului Efrem Sirul este fundamentată pe Revelaţia Dumnezeiască şi,
în special, pe Sfânta Scriptură. Inclusiv ramura viziunii sale antropologice este îmbrăcată în
permanenţă de simboluri din Sfânta Scriptură, şi, putem afirma totodată că antropologia
Sfântului Efrem are un pregnant caracter hristocentric.

În ceea ce priveşte viziunea antropologică efremiană din opera Imnele despre Paradis,
aceasta este consolidată, la rândul ei, pe o serie de noţiuni simbolice scripturistice, menite să
sublinieze lucrarea lui Dumnezeu pentru om.

Trebuie precizat că Sfântul Efrem vedea Paradisul ca pe un munte, iar lucrarea sa,
Imnele despre Paradis, ne oferă un număr de detalii „topografice”, cu rezonanţă în creaţie, în
general, dar şi cu un puternic impact antropologic. Muntele paradiziac era circular (Parad.1, 8
– ... să vedem raiul ca pe un inel) şi el înlocuieşte marea cea mare (Parad. 2, 6) cuprinzând atât
uscat, cât şi mare (Parad. 1, 8-9). Potopul a ajuns numai până la poalele sale (Parad. 1, 4) şi pe
aceste coline de la poale e situat gardul sau împrejmuirea, păzită de heruvimul cu sabia scoasă
(Parad. 3, 7; 4, 1). Acest gard marchează extremitatea inferioară a Paradisului9.

În continuare, regăsim o serie de alte simboluri legate de desăvârşirea omului în acest

munte, Paradisul. La jumătatea drumului în sus se află Pomul Cunoştinţei, care oferă o limită
interioară, dincolo de care lui Adam şi Evei le era interzis să treacă (Parad. 3, 3 – două lucruri a
auzit Adam într-un singur cuvânt: să nu mănânce din el şi, [...] să înţeleagă că le era oprit să
pătrundă dincolo de el, adică de pom); Acest pom funcţionează ca o catapeteasmă, ascunzând

8
*** Dicţionar de Teologie Ortodoxă... p. 64.
9
Ioan I. ICĂ JR., O explicaţie: noţiunea Raiului la Sfântul Efrem, în lucrarea SFÂNTUL EFREM SIRUL, Imnele
Raiului, Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 137.

6
Sfânta Sfintelor, care este Pomul Vieţii, aflat mai sus (Parad. 3, 2). Pe vârful muntelui este
Dumnezeu. Acest munte al Paradisului este constituit din trei cercuri concentrice care împart
muntele în trei niveluri separate, rezervate unor categorii diferite de fericiţi. Pomul Cunoştinţei şi
Pomul Vieţii sunt, aşa cum am văzut, descrişi drept catapeteasmă (Parad. 15, 8) şi Sfânta
Sfintelor, cu alte cuvinte, Paradisul exprimă Biserica. Totuşi, Sfântul Efrem afirmă că Vechiul
Testament şi Biserica sunt reflexii palide ale Paradisului10.

Având imaginea tuturor acestor menţiuni „topografice” înţelegem percepţia Sfântului

Efrem în legătură cu structura Paradisului, spre desăvârşirea creaţiei, dar în special a omului.

***

Aşadar, Dumnezeu, spune Sfântul Efrem, a creat la început mediul ambiant, izvor de
bunătăţi (Parad. 8, 2, 1-2), iar apoi l-a făcut pe om: l-a modelat din ţărână, l-a sfinţit şi l-a pus
într-un loc – Grădina Măririi, separat de animale, ridicându-l deasupra tuturor (Parad. 12, 3). La
început Dumnezeu a făcut trup împietrit ca o chitară mută, fără corzi, care putea cânta dar îi
lipsea vocea. Sufletul este tocmai această voce pe care Dumnezeu a insuflat-o trupului; trupul dă
la schimb sufletului limbaj de înţelepciune (Parad. 8, 8 – când mâna Ziditorului a plăsmuit
trupul în aşa fel încât să cânte imne Făcătorului său, harfa era tăcută lipsindu-i glasul până ce,
în cele din urmă a suflat în el sufletul ca să cânte înăuntru. Astfel coardele au dobândit sunet,
iar sufletul a dobândit prin trup putinţa de a grăi înţelepciune). Singur, fără trup, sufletul nu
putea accede în Paradis (Parad. 8, 9 – prin el însuşi şi pentru el însuşi sufletul n-ar fi putut intra
aici, dar împreună, trup şi suflet au intrat curate în locul desăvârşirii, de unde împreună au şi
ieşit întinate). Prin urmare, cele două elemente constitutive ale omului au fost create spre a
colabora, unul fără celălalt neputându-şi împlini menirea (Parad. 8, 4-5-6 – Că sufletul fără trup
nu este în stare să vadă o dovedeşte trupul însuşi; căci atunci când ajunge orb şi sufletul este
orb în el, bâjbâind împreună cu el. [...] aşa cum trupul are nevoie de suflet ca să fie viu, aşa şi
sufletul are nevoie de trup ca să vadă şi să audă.[…] Chiar dacă sufletul există prin el însuşi, el
nu există cu adevărat fără tovarăşul său [...] Căci prin simţurile tovarăşului său se arată şi se
face el văzut)11. Această accepțiune a Sfântului Efrem Sirul, privind indispensabilitatea trupului
față de suflet și invers, este una pur ortodoxă, deoarece potrivit acestei credințe omul constă din
10
Ioan I. ICĂ JR., O explicaţie: noţiunea Raiului la Sfântul Efrem..., p. 138.
11
Drd. Ilie FRĂCEA, Idei teologice în Imnele Paradisului ale Sfântului Efrem Sirul, în Revista Studii Teologice,
Seria a II-a, Anul XXXI, Nr. 5-10, mai-decembrie, 1979, Bucureşti, p. 612.

7
trupul material și din ceea ce numim suflet, care nu poate fi redus la materie. Sufletul străbate
prin trupul material și e legat de el, dar transcende materialitatea lui. Ființa omenească se cere
respectată ca o ființă de o valoare inestimabilă. Ea este prin suflet cineva și nu ceva12. Spunem
prin urmare că trupul se deosebeşte de toată natura materială prin prezenţa sufletului în el.
Trupul nu este numai o parte a raţionalităţii materiale a naturii generale, un trup uman străbătut
de suflet. Sufletul poate influenţa prin trup întreaga lume13.

***

Astfel constituit, trup şi suflet, fiind liber, omul era imaginea lui Dumnezeu (Parad. 6, 5 –
[…] în frumuseţea ei mândră i-am văzut şi pe cei încă mai frumoşi decât el şi m-am gândit:
dacă Raiul e atât de slăvit să fie Adam cel după chipul Săditorului Raiului [...])14. De asemenea,
observăm că Sfântul Efrem Sirul dă o semnificație perfect ortodoxă chipului lui Dumnezeu din
om. Aşadar, potrivit credinţei ortodoxe, în relaţia conştientă şi voluntară a omului cu Dumnezeu,
datorită sufletului înrudit cu Dumnezeu, stă chipul lui Dumnezeu în om. Prin urmare, omul este
după chipul lui Dumnezeu, pentru că, având un suflet înrudit cu Dumnezeu se află într-o relaţie
strânsă cu Dumnezeu15. De aceea, omul creat după chipul lui Dumnezeu, tinde spre asemănarea
cu Acesta, spre îndumnezeire.

După crearea lui, omul a fost aşezat în paradisul exterior, ca într-un sanctuar, pentru a-i fi
plăcut lui Dumnezeu prin supunerea sa şi ca să Îl slujească în chip sacerdotal (Parad. 3, 16 - ...
ca mai întâi să se facă bineplăcut în slujirea cortului în afară; ca un preot purtând tămâie cu
bună mireasmă)16. Deși omul a fost creat spre o slujire sacerdotală a lui Dumnezeu, după cădere,
oamenii în starea lor de risipire şi de afirmare individualistă orgolioasă nu pot fi toţi preoţi ai
acestei lucrări. Făcându-Se om pentru realizarea acestei adunări, în care oamenii au eşuat,
Hristos este unicul preot deplin, pentru că este unicul om care se poate dărui cu devotament
absolut Tatălui. El nu aşteaptă numai, precum înainte de întrupare, ca oamenii să se adune în El,
în calitatea lor comună de preoţi şi să adune şi creaţia, deoarece oamenii nu au răspuns acestei
aşteptări17.
12
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă..., Tom. 1, Vol. 10, p. 391.
13
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă..., Tom. 1, Vol. 10, pp. 392-393.
14
Drd. Ilie FRĂCEA, Idei teologice în Imnele... p. 613.
15
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă...., Tom. 1, Vol. 10, p. 407.
16
André de HALLEUX, Saint Éphrem le Syrien. In: Revue Theologique de Louvain, 14e anée, fasc. 3, 1983, p. 352.
17
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă...., Tom. 3, Vol. 12, p. 152.

8
 De asemenea, Dumnezeu l-a aşezat pe Adam ca paznic al Paradisului (Parad. 8, 10 –
Adam a fost nepăsător păzito al Raiului […]). Prima stare a lui Adam a fost aceea de curăţenie,
de puritate (Parad. 4, 4 – Adam fusese curat foarte în mândra grădină […]). El avea
posibilitatea, prin contemplarea naturii şi aştrilor, să ajungă la descoperirea tainelor, la obţinerea
ştiinţei esenţelor (Parad. 12, 16 – Prin ştiinţa vădită pe care i-a dat-o lui Adam, şi prin care
acesta a dat nume Evei şi animalelor, Dumnezeu n-a dezvăluit descoperirile lucrurilor ascunse;
Căci în ce priveşte acea cunoştinţă ascunsă, Începând de la stele în jos Adam era în stare să
cerceteze tot ce este în lume). Aşa ar fi dobândit o viaţă fără durere în înţelepciune (Parad. 12, 17
– […] ar fi avut o viaţă nevătămată şi o înţelepciune neclintită)18.

Totuşi, exista şi un spaţiu mai jos, în afara paradisului unde Eva a fost înşelată de
şarpe, ca instrument al diavolului (Parad. 15, 16 – şarpele a slujit drept veşmânt pe care l-a
îmbrăcat cel rău)19. După cum aminteam, un aspect deosebit de important este faptul că Sfântul
Efrem diferenţiază în mod fundamental pe om de animale. Acestea din urmă nu au acces în
Paradis. De aici deducem faptul că, Adam şi Eva au ieşit din Paradis şi numai acolo şarpele a
putut intra în vorbă cu Eva20 spre a o ispiti să mănânce din pom, şi odată cu ea şi Adam.

În acest punct se pune problema cunoaşterii protopărinţilor. Adam nu cunoştea în Paradis

două lucruri: slava lui Dumnezeu şi propria sa goliciune. Aceste lucruri le va cunoaşte însă,
după căderea în păcatul neascultării (Parad. 7, 7 – Şi atunci când Adam a alergat şi cu
îndrăzneală a mâncat din rodul lui, această îndoită cunoştinţă s-a revărsat peste el, a smuls şi a
îndepărtat amândouă vălurile de pe ochii lui: a văzut slava Sfintei Sfintelor şi s-a cutremurat; a
văzut şi propria ruşine şi s-a înroşit gemând tânguindu-se, căci îndoita cunoştinţă pe care a
câştigat-o s-a dovedit a fi un chin pentru el)21. Aşadar, ispitirea şarpelui a dus la călcarea
poruncii de către Eva şi Adam, cărora li se descoperă dintr-o dată măreţia lui Dumnezeu (Sfânta
Sfintelor), a cărei lumină îi face să se ascundă. Pierzând şi haina purităţii sau a măririi Adam se
vede gol.

După cădere, multă vreme Paradisul a fost închis pentru om, însă acesta fiind alcătuit din
multe locaşuri, în viziunea Sfântului Efrem Sirul, îndepărtarea a fost una treptată, din ce în ce

18
Drd. Ilie FRĂCEA, Idei teologice în Imnele... p. 613.
19
André de HALLEUX, Saint Éphrem le Syrien... p. 352.
20
GRAFFIN, Op. cit., p. 54, n. 3, apud. Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana... p. 89.
21
Drd. Ilie FRĂCEA, Idei teologice în Imnele... p. 613

9
mai gravă, în funcţie de păcatele comise de om (Parad. 1, 10 – Pe când a păcătuit Adam l-a scos
afară cf. Facerea 3, 24, dar i-a dăruit lui loc mai departe mai jos, în bunătatea lui: în vale, la
poale, spre locuire a paradisului. Şi când din nou a păcătuit şi acolo, i-a scos afară. Şi cum nu
erau vrednici să fie vecini paradisului, i-a poruncit Arcei pe Ararat să-i urce pe ei)22. Altfel
spus, Dumnezeu, din bunătate, nu l-a îndepărtat pe Adam prea mult de Grădina Raiului, ci i-a
permis să locuiască la marginea ei, însă păcatul este cel care îndepărtează omul tot mai mult de
Paradis23.

Mai târziu, omul coboară prin păcat mai jos decât animalele (Parad. 13, 6 – În regele
acela Dumnezeu a arătat un chip al lui Adam ... Dumnezeu l-a dezbrăcat de acea împărăţie. Cel
drept S-a mâniat şi l-a alungat în ţinutul fiarelor sălbatice. Acolo a locuit împreună cu ele în
pustie) Această cădere l-a privat pe Adam de condiţia împărătească şi a provocat suferinţă
întregii umanităţi, până la întruparea lui Hristos, dar şi după aceea. (Parad. 13, 5 – David l-a
plâns pe Adam cum a căzut El din Locuinţa sa împărătească spre felul de viaţă al animalelor)24.

Aşadar, după moarte, sufletele păcătoşilor se găsesc în gheenă, spaţiu separat de incinta
Paradisului printr-o prăpastie, care nu împiedică pe om să cunoască, dar întrerupe orice iubire
(Parad. 1, 12 – fiii luminii locuiesc pe înălţimile Raiului şi dincolo de adânc văd omul bogat; iar
acesta înălţându-şi ochii îl zăreşte pe Lazăr şi-l cheamă pe Avraam să aibă milă de el. Dar
Avraam cel plin de milă, şi care a avut milă chiar şi pentru Sodoma, e aici fără milă pentru cel
ce a fost fără milă cf. Luca 16, 26 şi Facerea 8, 20)25. Sufletele penitenţilor, precum Adam, au
aşteptat pe Hristos să le readucă trupul din Sheol.

3. Restaurarea întregii umanităţi în Hristos (Adam Cel Nou), prin Fecioara

Maria (Noua Evă)

22
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana... p. 89.
23
Drd. Ilie FRĂCEA, Idei teologice în Imnele... p. 613
24
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana... p. 89.
25
André de HALLEUX, O interpretare: Teologia Raiului la Sfântul Efrem, în lucrarea SFÂNTUL EFREM SIRUL,
Imnele Raiului, Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 145.

10
 Răscumpărarea lui Adam şi redeschiderea paradisului pentru oameni au fost posibile prin
jertfa lui Hristos, Adam Cel nou. Hristos este Cel Care ţine cheile Raiului (Parad. 7, 1 – El, adică
Hristos, a venit şi ne-a dat cheile Raiului). În acest sens, Sfântul Efrem arată că principala cheie
pentru deschiderea porţii Raiului este Crucea.

De asemenea, asumarea Crucii nu este singura cale de recăpătare a Raiului. Totuşi,

începutul oricărui drum spre paradis este recunoaşterea întrupării lui Hristos, ca restaurator al
umanităţii căzute (Parad. 4, 11 – pentru că am cinstit naşterea Ta, fă-mă să locuiesc în raiul
Tău)26.

După cum am amintit, restaurarea omului este supusă în întregime operei mântuitoare a
lui Hristos. După ce s-a răspândit în tot pământul, întâiul Adam s-a găsit adunat în cel de-al
doilea Adam, Hristos, al cărui trup eclezial se răspândeşte, la rândul său, în toată lumea. Trupul
personal al lui Hristos nu este altul decât noul veşmânt paradiziac, ţesut de Maica Sa, Fecioara
Maria, pe care Duhul Sfânt a curăţit-o şi a botezat-o prin zămislirea Fiului ei27. În pântecele
fecioarei vine Hristos din sânul Tatălui, asumând integral, prin întrupare, condiția omenească.
Potrivit Sfântului Efrem, Fecioara Maria a pus în noi Plămada-Iisus, plămadă din casa lui
Avraam (Nat. 1, 84). Fecioara Maria a fost aleasă de Dumnezeu drept colaboratoare pentru
realizarea întrupării. Ea concentra toată aspiraţia lumii după Creatorul ei 28. Este important de
menţionat şi faptul că Sfântul Efrem vede prezenţa lui Hristos în pântecele fecioarei ca fiind
imaginea prezenţei Sale în Euharistie 29. Deci Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a pogorât din
ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui
oamenilor păcătoşi şi muritori iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe
atât ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm la El30.

După zămislire, satana nu a găsit în Hristos pofta trupului şi astfel vrăjmaşul a fost biruit
chiar cu armele cu care îl biruise pe Adam (Parad. 12, 6 – dar a venit un alt Atlet, al doilea, de

26
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana..., pp. 92-93.
27
André de HALLEUX, O interpretare: Teologia...p. 146.
28
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana..., p. 402.
29
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana...,p. 403.
30
†DANIEL, Patriarhul României, Daruri de Crăciun. Înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului, Ediţia a III-a
revăzută şi îmbogăţită, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019, p. 198.

11
nebiruit, şi a îmbrăcat aceleaşi zale şi arme în care Adam fusese biruit. Când vrăjmaşul a văzut
zalele şi armele biruitului Adam s-a bucurat nebăgând de seamă că era înşelat. Cel aflat
înăuntrul zalelor l-ar fi înfricoşat, dar înfăţişarea Lui i-a dat curaj). Adam cel Vechi s-a
apropiat în mod greşit de pom şi astfel a luat asemănarea smochinului, însă, prin venirea lui
Hristos Crucea avea să devină Pom al Cunoştinţei şi al Vieţii31.

În altă lucrare a Sfântului Efrem, Imnele Naşterii, scrie cu privire la naşterea omului
primordial astfel: „Toate aceste schimbări le-a făcut Cel milostiv, dezbrăcându-Se de slavă şi
îmbăcând un trup; căci El a născocit o cale să-l reîmbrace pe Adam în slava pe care Adam o
dezbrăcase. Hristos a fost înfăşurat în scutece, ele corespund frunzelor lui Adam, Hristos S-a
îmbrăcat în haine, în locul pielii lui Adam; a fost botezat pentru păcatul lui Adam, Trupul Său a
fost uns cu miresme pentru moartea lui Adam, El S-a înălţat şi l-a înălţat pe Adam în slava Sa.
Binecuvântat Cel ce S-a pogorât, S-a îmbrăcat în Adam şi S-a înălţat” (Nat. 23, 13). Printr-o
singură strofă, Sfântul Efrem reușește să acopere întreaga amplitudine a istoriei mântuirii,
folosind termenii îmbrăcarea şi dezbrăcarea unei haine. La cădere, Adam a fost dezbrăcat de
haina sa de slavă, dar această consecinţă este răsturnată de Logosul Divin, Care ridică
umanitatea la starea ei originară32, prin asumarea totală a umanităţii, însă fără de păcat. Sfântul
Maxim Mărturisitorul ne spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om,
Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea33”.

Un alt aspect, privitor la lucrarea mântuitoare pentru restaurarea omului căzut este faptul
că Hristos, Noul Adam, nu s-a retras din lume după Înălţarea cu Trupul la Cer. El s-a preocupat
necontenit de hrănirea fiinţei create după chipul Lui. Hristos îi hrăneşte pe toţi la masa Sa. El
este mirele care a devenit hrană, pe care numai Biserica o poate oferi 34. Deci, în multa Sa
bunătate, Dumnezeu nu l-a abandonat pe om, ci a căutat să îl readucă în Raiul din care a căzut
(Parad. 8, 10 – […] Atunci Domnul Său a ieşit să-l caute, a intrat în iad şi, găsindu-l acolo, l-a
luat şi l-a scos afară, ca să-l aşeze din nou în Rai)35. Desprindem aşadar de la Sfântul Efrem‚ că
Dumnezeu conlucrează cu omul şi după cădere dar și după jertfa sa pe Cruce.
31
André de HALLEUX, O interpretare... p. 146.
32
Sebastian BROCK, Efrem Sirul, I. O Introducere. II. Imnele despre Paradis, Ed. Deisis, Sibiu, 2998, p. 101.
33
SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune a
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.
34
Emanuel-Pataq SIMAN, Lexpérience de l’Espirit par l’Église d’apres la tradition syrienne d’Antioche, Ed.
Beauchesne, Paris, 1971, p. 109.
35
Drd. Ilie FRĂCEA, Idei teologice în Imnele... p. 614.

12
 În acest mod, înaintarea istoriei, după învăţătura creştină, are un rol foarte important în
providenţa dumnezeiască prin treptele pe care Dumnezeu le deschide permanent creaturii
conştiente. În această acţiune, Dumnezeu nu lucrează de unul singur ci în colaborare cu acţiunea
umană. De aici deducem că Dumnezeu nu este un Dumnezeu pur conservator al lumii, ci El
doreşte să conducă lumea prin mişcare spre ţinta desăvârşirii în El Însuşi. De aceea, credem că
Dumnezeu lucrează în istorie în moduri adecvate şi adaptate timpului, pentru a descoperi deplin
viitorul eshatologic36.

4. Nostalgia omului căzut – înduhovnicirea omului în Paradisul final

Întreaga viaţă a omului este marcată de o lungă rătăcire prin lume, între cele două
Paradise: Paradisul pierdut şi Paradisul făgăduit. După cum am putut observa, Adam a urmat
această cale (Parad. 8, 10), el fiind de fapt reprezentantul omenirii în acest sens. Pe de altă parte,
toate evenimentele din viaţa lui Hristos (Buna Vestire, Naşterea, Botezul, Schimbarea la Faţă
ş.a.) constituie repere pentru creştin spre accederea în Paradis. Raiul este perceput de om ca o
răsplată, iar Imnele despre Paradis ale Sfântului Efrem Sirul subliniază acest aspect. Pentru om,
paradisul reprezintă o moştenire nepreţuită primită de la Dumnezeu, care emană bucurie.

În Paradisul eshatologic, natura umană se va înălţa cu o treaptă în fiecare dintre

componentele sale: trupul va fi la nivelul sufletului, sufletul va fi la nivelul minţii, iar mintea la
nivelul Dumnezeirii (Parad. 9, 19-29). Trupurile drepţilor vor deveni de sute de ori mai limpezi
şi mai subtile decât sufletul şi decât demonii înşişi (Parad. 5, 7) Sursele poftei vor fi înăbușite şi
mişcările sexualităţii vor înceta, împreună cu toate viciile (Parad. 7, 5) Aerul pur al Paradisului
va fi hrana spirituală a trupurilor înviate, care îi va menţine veşnic tineri şi sănătoşi. Totuşi,
fericiţii nu vor simţi Slava Dumnezeiască decât pe măsura purificării şi deschiderii simţurilor
lor duhovniceşti (Parad. 9. 25 – fiecăruia, după măsura sa îi dă să întrezărească)37.

În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre fumusețea trupului îi arată și
marea sa semnificație. El exemplifică pe sfinți, care, încă din această viață experiază un trup

36
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă...., Tom. 1, Vol. 12, p. 513.
37
André de HALLEUX, O interpretare... p. 147.

13
curat de tot ceea ce este senzaţie violentă. De asemenea, Sfântul Grigorie de Nyssa considera că
trupul actual va lepăda unele funcţii actuale, necesare vieţii pământeşti şi va primi unele
duhovniceşti. El vede învierea ca pe o restabilire a stării omului, înainte de căderea în păcat
(Învierea este restabilirea în starea străveche a firii noastre)38.

În Imnele despre Rai, Sfântul Efrem ne arată şi diverse călăuze spre înduhovnicire,
precum Sfânta Scriptură sau pocăinţa, iar în alte scrieri ne sugerează ca repere Botezul, Sfânta
Scriptură sau Euharistia.

a. Sfânta Scriptură (Parad. 6, 2 – Cartea m-a adus la uşa raiului şi intrând, minte mea s-a
oprit minunându-se şi uimindu-se, înţelegerea mi s-a istovit slăbită, căci simţurile mele
nu erau în stare să cuprindă ale Raiului măreţe comori, să deosebească gusturile, să
asemuiască culorile lui, să adune în ea frumuseţile lui, ca să le zugrăvească în cuvinte).
Sfântul Efrem arată Sfânta Scriptură ca modalitate de înţelegere a revelaţiei lui
Dumnezeu. Învăţătura creştină, în general, ne arată că Dumnezeu, la început, a unit
poporul său prin acte legate de natură, prin minuni, pentru ca poporul să ştie că este
condus de un Dumnezeu care se află deasupra naturii. Însă, mai apoi a vorbit cu poporul
său prin cuvintele Sale, pentru a-l înălţa către Sine 39. Așadar, Sfânta Scriptură reprezintă
un izvor călăuzitor pe care Sfântul Efrem îl recomandă, printre altele, în vederea
spiritualizării omului.
b. Pocăinţa (Parad. 13, 17 – […] a închipuit toate acestea în regele acela [David], arătând
în căderea lui, căderea noastră şi în întoarcerea lui prin căinţă întoarcerea noastră)40.
Această călăuză oferită de Dumnezeu, este cu adevărat o manifestare a nostalgiei omului
pentru Paradisul pierdut.

Prin urmare, în baza nostalgiei sale pentru Rai și mântuire, omul este invitat să
colaboreze cu Hristos, să-L imite, să se jertfească pentru aproapele său. În fapt, căderea omului a
fost o decădere spirituală şi din acest motiv viaţa omului tinde a fi un continuu efort de
spiritualizare sau de înduhovnicire. Pentru atingerea desăvârșitei înduhovniciri, omul trebuie să
își acopere goliciunea spirituală, care este consecință a căderii sale și să se îmbrace în veșminte
spirituale.
38
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ..., Tom. 3, Vol. 12, pp. 437-439.
39
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ..., Tom. 1, Vol. 10, p. 36
40
Costion NICOLESCU, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana..., p. 435

14
 Concluzii

Lucrarea Imnele despre Paradis a Sfântului Efrem Sirul este o una mereu actuală, fiind
un izvor nesecat de meditație. Percepția antropologică a Imnelor despre Paradis este îmbrăcată
în simboluri, în imagini surprinzătoare, toate acestea ocupând un loc deosebit de important în
poezia Sfântului Efrem. Putem afirma, fără să greșim, că Sfântul Efrem Sirul vede întreaga lume
ca pe un nesfârșit simbol hristologic. Toate simbolurile pe care Sfântul Efrem își zidește teologia
sunt date și utilizate tocmai pentru a trece cu mai multă ușurință dincolo de ele, spre Dumnezeu.
Așadar, Imnele despre Paradis constituie un model pentru omul din toate timpurile, care ajută și
călăuzește spre comuniunea cu Dumnezeu, cu aproapele și chiar cu el însuși.

Bibliografie:

Izvoare:

1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2008;
2. SFÂNTUL EFREM SIRIANUL, Imnele Naşterii şi Arătării Domului, Imne II, Traducere şi
prezentare de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2000;

15
3. SFÂNTUL EFREM SIRIANUL, Imnele Raiului, Studiu Introductiv şi traducere de Diac. Ioan I.
Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010;

Dicționare:
4. *** Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Coord. de Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu şi Pr. Prof. Dr.
Ioan Tulcan, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2019;

Lucrări secundare:

5. †DANIEL, Patriarhul României, Daruri de Crăciun. Înţelesuri ale sărbătorii Naşterii

Domnului, Ediţia a III-a revăzută şi îmbogăţită, Ed. Basilica, Bucureşti, 2019;
6. André de HALLEUX, O interpretare: Teologia Raiului la Sfântul Efrem, în lucrarea SFÂNTUL
EFREM SIRUL, Imnele Raiului, Ed. Deisis, Sibiu;
7. André de HALLEUX, Saint Éphrem le Syrien. In: Revue Theologique de Louvain, 14e anée,
fasc. 3, 1983;
8. BROCK, Sebastian, Efrem Sirul, I. O Introducere. II. Imnele despre Paradis, Ed. Deisis, Sibiu,
1998;
9. FRĂCEA, Drd. Ilie, Idei teologice în Imnele Paradisului ale Sfântului Efrem Sirul, în Revista
Studii Teologice, Seria a II-a, Anul XXXI, Nr. 5-10, mai-decembrie, 1979, Bucureşti;
10. ICĂ JR., Ioan I. O explicaţie: noţiunea Raiului la Sfântul Efrem, în lucrarea SFÂNTUL EFREM
SIRUL, Imnele Raiului, Ed. Deisis, Sibiu, 2010;
11. NICOLESCU, Costion, Hristos Adăpostul, Veşmântul, Hrana, Doctorul şi Leacul omului şi al
omenirii pe calea mântuirii. Conţinutul spiritual al nevoilor trupeşti la Sfântul Efrem Sirul,
Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011;
12. PĂCURARIU, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Ed. Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994;
13. SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului
Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006;
14. SIMAN, Emanuel-Pataq, Lexpérience de l’Espirit par l’Église d’apres la tradition syrienne
d’Antioche, Ed. Beauchesne, Paris, 1971;

16
15. STĂNILOAE, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Opere complete, Ediţia a V-a,
Tom. 3, Vol. 12, Ed. Basilica, Bucureşti, 2018;
16. VOICU, Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin, Pr. Lect. Univ. Dr. Lucian-Dumitru COLDA,
Patrologie, Vol. II, Ed. Basilica, Bucureşti, 2015.

17